Decizia comercială nr. 241/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 241/2011
Ședința din data de 23 N. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. B.
G. D. C.
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta R. N. A P. - R., prin D. S. M. (F. D. S. B. M. ) împotriva sentinței civile nr. 4960 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu pârâta SC A. S., având ca obiect - obligația de a face.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...), intimata-pârâtă SC A. S. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 noiembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4960 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui M. a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta D. S. M. în contradictoriu cu pârâta S. A. S. și obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli .
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că pârâta S. A. S. este proprietara unor imobile în natură construcții cumpărate la licitație publică de valorificare a activelor falitei SC Sighetfor SA organizată de lichidatorul SC E.
MRM S.
Conform procesului verbal de licitație nr.153/(...) pârâta a adjudecat - atelier de întreținere și reparații compus din atelier propriu zis, magazie, platformă betonată și closet uscat, imobile identificate cu CF 1331 D., nr.top.635/11/1/1. aceste construcții sunt edificate pe terenul forestier proprietatea publică a statului, identificat cu U.P II u.a nr.205C din Amenajamentul Silvic al Ocolului Silvic D..
Potrivit dispozițiilor art.34 alin.1 din Legea nr.46/2008 Codul silvic
„terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al dreptului de proprietate";, iar potrivit art.36 din același act normativ, prin excepție de la prevederile art.35 reducerea suprafeței fondului forestier național este interzisă, fiind permisă reducerea suprafeței fondului forestier național prin scoatere definitivă, pentru realizarea obiectivelor de interes național, declarate de utilitate publică, în condițiile legii.
De asemenea în conformitate cu prevederile art.37 alin.1 lit.d „pot fi scoase definitiv din fondul forestier național, doar cu condiția compensării acestora, fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată aobligațiilor bănești, numai terenurile necesare realizării sau extinderii următoarelor categorii de obiective… obiective instalate în fondul forestier înainte de anul 1990,cuprinse în amenajamentele silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, la categoria „. și litigii";.
Din analiza dispozițiilor legale amintite se reține că imobilului în litigiu acestea nu-i sunt aplicabile, pârâta neputând fi obligată la întocmirea unei documentații de reducere a fondului forestier național cu privire la un teren care nu este necesar realizării unor obiective de interes național, declarate de utilitate publică sau care nu este cuprins în amenajamente silvice în vigoare la data de 1 ianuarie 1990, la categoria „. și litigii";.
Nu este întemeiată nici solicitarea subsidiară formulată de către reclamantă în niciuna din variantele alternative menționate.
Suprafețele sunt proprietatea pârâtei dobândite cu buna credință și nu există o justificare pentru demolarea acestora.
În ce privește trecerea acestora în patrimoniul reclamantei, nu sunt incidente dispozițiile art.494 Cod civil, reclamanta nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului în discuție. De altfel, nu a solicitat a se determina o eventuală valoare adusă fondului de aceste imobile.
Împotriva soluției arătate a declarat apel pârâta solicitând admitereaacestuia schimbarea în tot a sentinței cu consecința admiterii cererii.
În susținere se arată că prin cererea introductivă a învederat că direcția are în administrare suprafața de teren pe care sunt edificate imobilele pârâtei, suprafață ce este evidențiată în Amenajamentul Silvic al ocolului - unitate (UP) nr.II Baciu unitatea amenajistică 205 . astfel a inițiat demersul pe dispozițiile art.37 alin.1 lit.d din Legea nr.46/1998, dispoziții din economia cărora rezultă explicit faptul că pot fi scoase definitiv din fondul forestier național doar cu condiția compensării acestora fără reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești numai terenurile de natura celui pe care sunt edificate imobilele pârâtei. A. dispoziție se face cu aplicarea alin.3 și 4 al aceluiași articol în sensul că acea compensare prevăzută se realizează fizic cu un teren care are de cinci ori valoarea terenului care se scoate definitiv din fondul forestier iar suprafața terenului dat în compensare nu poate fi mai mică decât de trei ori suprafața terenului care face obiectul scoaterii din fondul forestier. Desigur, cu condiția ca terenurile cu care se realizează compensarea să fie numai din afara fondului forestier național, dar limitrofe acestuia, apte de a fi împădurite, și să nu fie terenuri situate în zona alpină și subalpină. Urmând ca, în temeiul alin. (5) din același articol, terenurile ce fac obiectul compensării să fie înscrise în amenajamentele silvice și să fie împădurite în maximum două sezoane de vegetație.
Interpretarea instanței de fond se dovedește a fi una eronată, atunci când afirmă că "pârâta nu poate fi obligată la intocmirea unei documentații de reducerea fondului forestier național cu privire la un teren care nu este necesar realizării unor obiective de interes național, declarate de utilitate publică", deoarece art. 37 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 46 /(...) - Codul Silvic, nu se referă la reducerea fondului forestier național și nici la acele obiective de interes național, declarate de utilitate publică.
În primul rând, aplicarea prevederilor art. 37 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 46/(...)- Codul Silvic, nu au drept rezultat reducerea fondului forestier national, dimpotrivă scoaterea din fondul forestier se realizeză numai sub conditia compensării acestora, rară reducerea suprafeței fondului forestier. Compensarea, realizându-se în condițiile prevătute prinalin. 3),4) și 5) din articolul citat.
Cu atât mai mult, nu poate fi vorba în acest caz de reducerea fondului forestier național, cu cât terenurile scoase definitiv din fondul forestier și terenurile primite în compensare, dobândesc situatia juridică a terenurilor pe care le înlocuiesc, așa cum rezultă din dispozițiile art. 37 alin. 8) din Legea nr. 46/(...) - Codul Silvic.
De asemenea, prevederile art. 37 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 46 /(...)
- Codul Silvic, nu se referă la acele cazuri care privesc reducerea fondului forestier național pentru realizarea unor obiective de interes național, declarate de utilitate publică, ci se referă la acele cazuri speciale și izolate când, anterior anului 1990, pe terenurile forestier au fost edificate anumite construcții de către fostul I.F.E.T. M., care după 1990 s-a transformat în societăți comerciale în baza Legii nr. 31/(...) privind societățile comerciale, în speță, falita S. SIGHETFOR S.A., de la care a cumpărat pârâta imobilele din litigiu.
Până în anul 1964, fostele inspectorate silvice județene (I.S.J. M.) funcționau împreună cu fostele intreprinderi forestiere de exploatare și transport (I.F.E.T. M.) sub tutela aceluiași minister, primele asigurau gestionarea, gospodărire, cultura și regenerarea pădurilor, iar ultimele asigurau exploatarea masei lemnoase din păduri, ceea ce explică edificarea unor construcții necesare procesului de producție de către fostele I.F.E.T. - uri, cum este cazul și în cauza dedusăjudecății.
Interepretarea prevederilor codului silvic necesită să fie făcută în spiritul legii, nu doar în litera sa, așa cum a înțeles să o facă instanța de fond.
Când a fost redactat textul art. 37 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 46
/(...) - Codul Silvic, reglementat ca un caz special, legiutorul a avut în vedere dispozițiile art. 34 din același cod silvic, prin care a statuat că terenurile forestiere proprietate publică a statului nu fac obiectul constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia, în cazul dedus judecății fiind vorba despre un dezmembrământ al dreptului de proprietate, dreptul real de suprerficie.
Iar, raportat la această interdicție, pentru înlăturarea unor astfel de cazuri, prin dispozițiile art. 37 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 46 /(...) - Codul Silvic, legiutorul a înțeles să dea posibilitatea legală a proprietarilor de construcții edificate anterior anului 1990 pe terenurile forestiere proprietate public a statului, să scoată definitiv din fondul forestier național, acele suprafețe asupra cărora există deja constituit dreptul de superficie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, dar cu condiția compensării acestora cu alte terenuri, fără reducerea suprafeței fondului forestier, tocmai pentru a nu afecta în vreun fel dreptului de proprietate publică a statului.
Potrivit doctrinei, condul civil reglementează mai multe cazuri de dezmembrăminte al dreptului de proprietate, specifice doar dreptului de proprietate privat, ca drepturile de reale principale derivate din dreptul de proprietate privată, printre care și dreptul de superficie, dar care nu sunt specifice dreptului de proprietate publică a statului, cum este cazul și în cauza dedusă judecății, așa cum se înțelege din dispozițiile art. 34 din Legea nr. 46 /(...) - Codul Silvic.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia modificat, precumși art. 35 alin. 1) din Legea nr.18/1991 a fondului funciar modificată, bunurile din domeniu) public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile,putând fi doar date în administrare, concesionate sau închiriate, în condițiile legii.
În ceea ce privește drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate publică a statului, în raport cu reglementărilor legale în vigoare, se poate vorbi de 3 tipuri de astfel de drepturi, și anume: dreptul real de administrare al regiilor, dreptul de concesiune și dreptul de folosință, dar care se constituie prin acte administrative în cadrul unor raporturi juridice de putere. D. urmare, acestea nu dezmembrează dreptul de proprietate publică a statului, fiind inopozabile proprietarului, adică statului, dar care însă sunt opozabile tuturor subiectelor de drept civil, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice.
Dat fiind că dreptul de superficie, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, dezmembrează dreptul de proprietate publică a statului, implicit dreptul de administrare al subscrisei în cazul de față, golind astfel de conținut dreptului de proprietate de două din atributele dreptului de proprietate, folosința și posesia, fiind împiedicați de a ne bucura și dispune de terenul din litigiu în mod exclusiv și absolut, împotriva dispozițiilor art. 480 C. civ.
Pentru a fi proteja dreptul de proprietate publică a statului asupra terenurilor forestiare, legiuitorul a înțeles să instituie interdicția constituirii dreptului de proprietate sau al vreunui dezmembrământ al acestuia asupra terenurile forestiere proprietate publică a statului, așa cum se înțelege din economia dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 46 /(...) - Codul Silvic, oferind proprietarilor de construcții edificate anterior anului
1990 posibilitatea ca, în spiritul dispozițiilor citate mai sus, să poate scoate definitive din fondul forestier național suprafețele ocupate de acele construcții, fară reducerea suprafeței fondului forestier și cu plata anticipată a obligațiilor bănești, dar cu condiția compensării acestora cu alte terenuri, așa cium se înțelege din prevederile art. 37 alin. 1) lit. d) combinat cu alin. 3),4) și 5) din Legea nr. 46/(...) - Codul Silvic, aspecte care au fost ignorate de către instanța de fond, împotriva evidenței.
De asemenea, tot în mod cu totul eronat a soluționat și solicitarea subsidiară a societatii atunci când argumentează că pârâta a fost cupărător de bună-credință și nu există justificare penrtru demolarea construcțiilor, raportat la faptul că am dat posibilitatea pârâtului să opteze pentru una din variantele reglementate de art. 494 C. civ.
Așa cum se înțelege din cererea introductivă, societatea s-a raportat la situația reglementată de art. 494 alin. 2 din C. civ., în sensul s-a solicitat ridicarea construcțiilor pârâtului pe cheltuiala acestuia, în condițiile în care pârâtul înțelege să la desființeze.
Însă, așa se rezultă din acțiunea ințelegând că pârâtul a fost cumpărător de bună- credință, a solicitat ca, în condițiile în care pârâtul este de acord, să păstrăm aceste imobile, cu , obligația de a-i plăti acesteia valoarea materialelor și prețul muncii, având în vedere prevederile art. 494 alin.3, cea de a doua teză, din C. civ., și nu așa cum a reținut instanța de fond.
De asemenea, și afirmația instanței de fond, referitoare la imposibilitatea trecerii în patrimoniul a imobilele pârâtului, nefiind titular al dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt edificate construcțiile, întrucât atunci când am promovat acțiunea, formulată în virtutea dreptului de administrare, a arătat cine este proprietarul terenului, adică Statul Român, iar din economia prevederilor art. 11 alin.
6) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, se înțelege că R.N.P. - R. poateachiziționa terenuri în numele statului din fondul de conservare și regenerare, care devin fond forestier proprietate publică a statului, ettte" urmează să fie întabulate ca atare, apreciează că este abilitată să achiziționeze și imobile de natură construcții, care au același regim juridic privind întabularea. Întabularea rămânând în sarcina R.N.P. - R. în numele statului, care este proprietarul terenului.
Prezent în instanță reprezentantul intimatei a arătat că în schimbul cedării construcțiilor societatea trebuie să fie despăgubită cu suma de
150.000 lei + TVA. Prin înscrisul depus ulterior intimata evocă lipsa calității procesuale pasive determinată de faptul ca S. A. S. nu mai este titulara dreptului de proprietate asupra bunurilor ce fac obiectul litigiului potrivit facturii nr.5900060/(...) din care reiese că bunurile au fost vândute către S. G. S.
În acest context a depus cerere de intervenție S. G. S. solicitând ca în contradictoriu cu D. S. M. în cazul în care se va admite apelul reclamantei contravaloarea bunurilor să fie plătită în favoarea sa dat fiind că este titulara dreptului de proprietate a bunurilor ce fac obiectul litigiului. În susținere a fost depusă factura nr.5900060/(...).
Analizând apelul declarat Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv de instanță apelanta reclamantă D. S. B. M. în contradictoriu cu S. A. S. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să procedeze la întocmirea documentației de scoatere definitivă din fondul forestier național privind suprafața de teren de sub imobilele identificate prin CF nr.1331 D. nr.635/11/11 proprietatea pârâtei cuprinsă în angajamentul Silvic al OS D. UP II 205 C în condițiile art.37 alin.3 din Legea nr.46/2008 iar în subsidiar obligarea pârâtei la ridicarea imobilelor identificate de pe fondul forestier fie dacă pârâta este de acord D. să păstreze imobilele cu obligația de a plăti pârâtei valoarea materialelor și prețul muncii, cu cheltuieli.
Față de cele invocate prin întâmpinare inițială pârâta a susținut că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în cadrul unei proceduri legale de licitație; acest drept potrivit adeverinței face parte din domeniul privat al statului iar construcțiile sunt înscrise pe rol fiscal și în atare situație imobilele nu pot face obiectul unei demolări și nici a trecerii în patrimoniu apelantei reclamante. Pe parcursul judecății intimata prin reprezentant a mai arătat că în condițiile admiterii apelului societatea trebuie să fie despăgubită cu suma de 150.000 lei.
La rândul său apelanta a arătat că imobilul ce se află în unitatea amenajistică 205 a aparținut inițial fostei direcții care în decursul anilor și-a separat activitatea respectiv s-a privatizat și divizat. În acest proces al separării S. Sighetfor S.A a devenit proprietarul imobilului (atelier reparații ce face obiectul litigiului) dar urmare a falimentului acesta a fost înstrăinat potrivit procesului verbal nr.1532/(...) încheiat de S. E. MRM S.
Sub acest din urmă aspect actele depuse în probațiune: încheiere, sentință, adeverință, autorizație atestă că intimata a adjudecat construcțiile edificate pe terenul menționat în acțiune în urma licitației organizate. Ulterior construcțiile potrivit facturii depuse au fost înstrăinate la S. G. I. S. A. se observă din acte reiese că intimata iar apoi intervenienta au dobândit cu bună credință imobilele construcții iar acest aspect nu este contestat de către apelanta aceasta rezultând implicit din adresa nr.4887/2011.
Mai reiese însă din actele depuse, sentința, extras, proces verbal că imobilele construcții sunt amplasate pe terenul ce face parte dinamenajamentul UP nr.II uo 205 C și anume din fondul forestier aflat în administrarea apelantei.
Din cele de mai sus se observă că apelanta nu contestă dobândirea bunurilor iar intimata și intervenienta nu contestă aspectul privind existența imobilelor construcții pe terenul aflat în administrarea apelantei.
Într-o atare situație a necontestării de către apelantă a dobândirii construcțiilor în urma licitației - respectiv a bunei credințe cât și al edificării acestora pe un imobil aflat în administrarea direcției rămâne de stabilit dacă se poate asigura compensarea pentru constructii și care este valoarea de despăgubire în cazul în care o compensare nu poate fi asigurată. L. de aceasta trebuie observat că părțile susțin că nu se poate asigura o compensare iar actele sub acest aspect nu dovedesc o atare posibilitate.
Așadar în aceste împrejurări trebuie a stabili care este valoarea de despăgubire. L. de aceasta apelanta prin demersul în fața instanței de apel a învederat că dacă pârâtul este de acord să păstreze imobilele îi revine obligația de a plăti valoarea imobilelor și prețul muncii având în vedere prevederile art.494 alin.3 teza a doua C.civ. (f.5 dosar apel).
Intimata prin reprezentant cât și intervenienta prin mandatar conform concluziilor scrise a susținut însă că valoarea cu care trebuie despăgubită societatea este de 150.000 lei iar această valoare a fost reținută și de intervenientă .În această dispută a fost ordonată o expertiză ce a concluzionat intr-o prima variantă ca valoarea materialelor și prețul muncii respectiv a imobilelor construcții cumpărate în urma licitației este de 106.000 lei iar varianta a doua preț corelativ 177.000 lei.
Expunerea rezumativă mai sus făcută relevă că atât apelanta cât și intimata și respectiv intervenienta proprietar actual al imobilelor construcții recunosc ca imobilul construcție se găsește pe un teren ce face parte din fondul forestier, că imobilele construcții au fost cumpărate în contextul dizolvării iar apoi al procedurii licitației în urma falimentului fiind dobândite cu buna credință si că în condițiile în care nu se poate realiza o compensare se impune despăgubirea. Actele depuse atestă situația recunoscută vizând imobilele dar și faptul că nu se poate realiza o compensare prin echivalent cu alte imobile.
Prin urmare raportat la cele recunoscute și la actele dosarului Curtea apreciază că se justifică susținerile apelantei în privința constatării ca în calitate de administrator al fondului forestier proprietate publică a statului se dobândeste și dreptul asupra construcțiilor ce se găsesc pe amenajamentul silvic indicat în petitele acțiunii și că se impune lăsarea acestora în proprietatea și posesia acestuia dar cu despăgubire a actualului deținător.
Plecând de la cele stabilite prin expertiza Curtea reține că suma de
106.000 lei este în măsură să asigure o compensare inclusiv o despăgubire echitabilă în contextul în care acesta reprezintă contravaloare materiale și prețul muncii.
Evident se poate obiecta că reținerea instanței în privința constatărilor vizând terenul ce face parte din amenajamentul silvic este gresita A. obiecție nu poate fi reținută deoarece aspectul evocat în privința terenului pe care sunt construcțiile obiect al litigiului a fost tranșată prin decizia nr.17/1010 dosar nr.(...) al Curții de A. intrată în putere de lucru judecat.
Așadar față de cele arătate în baza art.296 C.pr.civ. Curtea va admite apelul și va schimba hotărârea în sensul admiterii în parte a acțiunii conform dispozitivului.
Totodată în baza art.274 C.pr.civ.coroborat cu art.277 Curtea va obliga intimata SC G. la plata cheltuielilor parțiale.
Tot astfel constatând că în cauză a fost ordonatată și efectuată o expertiză iar costurile acesteia nu au fost achitate in totalitate Curtea va respinge restul pretențiile privind cheltuielile ca nedovedite iar în temeiul dispozițiilor Legii nr.186/1999 va obligat apelanta la plata diferenței de onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta D. S. B.-M., actuală M. cu sediul în B. M. str. 22 D. nr.36, jud. M. împotriva sentinței civile nr.4960 din (...), pronunțată în dosar nr. (...) al T.ui M., pe care o schimbă în tot și în consecință: Admite în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei S. G.
I. S.
Constată că reclamanta, în calitate de administrator al fondului forestier proprietatea publică a statului, a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe fondul forestier înscris în Amenajamentul Silvic al OS D., UP II, u.a. 205 C, constând în platformă betonată, magazie și atelier de întreținere, înscrise în CF nr. 1331 D., nr. top. 635/11/11. Dispune lăsarea acestor imobile în deplină proprietate și posesie a reclamantei, cu obligarea acesteia la plata, către pârâta SC G. I. S., care a dobândit construcțiile prin cumpărare, de la SC A. S., a sumei de 106.000 lei, reprezentând valoarea materialelor și prețul muncii.
Respinge restul pretențiilor formulate.
Obligă apelanta D. S. B.-M. să plătească expertului C. E. R. suma de
1325 lei, diferență onorariu expert.
Obligă intimata SC G. I. S. să plătească apelantei D. S. M. (fostă B.-M.) suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată parțiale în apel. Respinge restul pretențiilor privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Definitivă și executorie.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTOR
G.
F. T. M. B.
D. C.
Red.F.T./S.M.D.
4 ex./(...)
| ← Decizia comercială nr. 1938/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 4889/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
