Sentința comercială nr. 332/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA C.Ă,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ NR. 332/2011
Ședința Camerei de C. din data de 01 iunie 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T.
GREFIER D. C.
Pe rol, conflictul negativ de competență ivit în soluționarea recursului declarat de pârâta SC P. SRL împotriva Sentinței civile nr. 7956 din (...), pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta de în contradictoriu cu reclamanta C. SA PRIN D. R. DE D. ȘI P. C., având ca obiect pretenții.
Examinarea cauzei a avut loc în camera de consiliu în lipsa părților, acestea nefiind citate.
Cauza se află la al doilea termen de judecată, fond, termen acordat pentru a se delibera asupra cauzei.
Curtea reține cauza în pronunțarea regulatorului de competență.
CURTEA
Constată că prin încheierea nr.1389 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui C. a fost admisă excepția invocată din oficiu privind neconpetența acestei instanțe și declinată competența de soluționare a recursului împotriva sentinței nr.7956 pronunțată în dosar nr.(...) al Judecătoriei C.-N. în favoarea T.ui C. C.
Analizând excepția instanța a reținut că litigiul dintre părți derivă din executarea unui contract de natură comercială iar raportat la natura acestui contract la calitatea de comerciant a recurentei și la dispozițiile L. nr.304/2003 în contextul cărora litigiile comerciale sunt date în competența secțiilor comerciale, competența de soluționare a recursului aparține T.ui C..
Tribunalul Comercial Cluj reținând că actul care a stat la baza litigiului are natura unui contract administrativ definit de art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, ca C. S.A este autoritate publică iar competența de soluționare în fond a cererilor în materie de contencios administrativ revine secțiilor de contencios administrativ competența fiind partajarea sub aspect valoric dar în materia contenciosului fiscal a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului comercial în soluționarea recursului și a declinat competența în favoarea T.ui C. . Totodată constatând ivirea conflictului de competență a sesizat
Curtea de A. C.
Asupra conflictului de competență Curtea reține urătoarele:
Prin demersul introductiv de instanță C. S.A a solicitat obligarea S:C. P. SRL la plata sumei de 4042,71 lei debit datorat din contractul nr.2274/(...) precum și la plata penalităților calculate până la (...) în sumă de 960,16 lei și la plata cheltuielilor de judecată.
Pe parcursul judecății a fost invocată excepția necompetenței judecătoriei și declinată competența în favoarea tribunalului - secția contencios. La rândul său tribunalul a invocat excepția necompetenței, a declinat competența înfavoarea judecătoriei și a sesizat Curtea cu conflictul. În această dispută soluționând conflictul Curtea de A. C. prin încheierea nr.54 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) a stabilit competența în soluționarea cauzei în favoarea
Judecătoriei C.-N. reținând printre altele că actul din care derivă litigiul are regimul de contract comercial.
În acest context la data de (...) Judecătoria Cluj-Napoca a pronunțat sentința nr.7., care a fost recurată.
Pe parcurs Tribunalul Cluj - Secția contencios a declinat competența soluționării recursului în favoarea T.ui comercial, care la rândul său a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea T.ui C. _ Secția contencios.
Cele reținute de T. C. nu pot fi primite. Astfel se reține că prima instanță a fost sesizată în condițiile soluționării conflictului și în contextul în care s-a reținut că natura litigiului este una comercială. Sub acest aspect trebuie făcute câteva precizări. Chiar dacă C. potrivit art. 6 alin. 1 din statutul anexă la OUG nr. 8., desfășoară și activități de interes public național, nu se poate reține că litigiile privind activitatea efectivă de încasare a tarifului de utilizare a drumurilor naționale exercitată în baza legii și a contractului intervenit între părți intră în competența instanțelor de contencios administrativ, atât timp cât contractul intervenit între părți și pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea nu este asimilat unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr.
554/2004.
În baza aceluiași raționament , Curtea apreciază că litigiul dedus judecății nu are natura unui litigiu de contencios administrativ numai pentru considerentul că reclamanta poate fi asimilată autorităților publice , în sensul art. 2 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 554/2004 întrucât aceasta nu constituie o condiție unică și esențială în stabilirea competenței. Dacă aceasta ar fi condiție unică și esențială în stabilirea competenței instanței de contencios, atunci reclamanta ar trebui să aibă caracteristicile „autorității contractante"; așa cum sunt prezentate în art. 1 pct. 2 lit. a) sau b) din OUG nr. 119/2007, respectiv :
„a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori la nivel regional sau local; b) oricare organism de drept public, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații:
- este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;
- se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;
- în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public. »
Curtea, examinând aceste dispoziții legale raportat la conținutul statutului anexă la OUG nr. 8., reține că reclamanta nu prezintă aceste caracteristici.
În concluzie, Curtea apreciază că litigiul promovat de către reclamanta C. N. de A. și D. N. din România-SA nu este un litigiu de contencios administrativ, astfel că acesta nu intră în competența materială a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ.
În opinia curții se impune a fi stabilită natura civilă sau comercială a litigiului, întrucât sub acest aspect urmează a fi determinată instanța competentă după valoarea litigiului, calea de atac care eventual poate fiexercitată împotriva hotărârii instanței de fond și, respectiv, instanța competentă să soluționeze calea de atac.
Așa cum s-a reținut anterior , potrivit art. 2 din. statutul anexă la OUG nr. 8., „. este persoana juridică română, cu capital social inițial integral de stat, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni, care își desfășoară activitatea în conformitate cu legile romane și cu prezentul statut";.
În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 4 și art. 56 Cod comercial, astfel că litigiul are natură comercială, activitatea/operațiunile desfășurate fiind fapte de comerț.
Reținând natura comercială a litigiului precum și valoarea acestuia la data sesizării respectiv pragul prevăzut de art.2 pct.1 lit.a C.pr.civ. inclusiv prin încheierea menționată în soluționarea conflictului pe fond Curtea a reținut că litigiul C. este de competența judecătoriei conform Codului de procedură civilă. De altfel nu trebuie trecut neobservat că în contencios administrativ competența în primă instanță revine tribunalului și nu judecătoriei sau eventual Curții în raport de poziția entității pârâtelocale/. și partajarea raportat la valoare în contencios fiscal în raport de art.10 din Legea nr.554/2004. Niciunde în această ultimă reglementare nu se prevede o competență în favoarea judecătoriei. Prin urmare concluzia ce se desprinde este aceea că chiar prin încheierea menționată mai sus s-a statuat natura litigiului ca fiind comercială nu contencioasă atunci când s-a stabilit competența în favoarea Judecătoriei.
Ca atare acțiunea fiind comercială și calificată ca atare de judecătorie în urma soluționării primului conflict și recursul împotriva hotărârii trebuie soluționat de instanța comercială - care este T. C..
Această instanță nu poate susține că nu este în măsură să cenzureze legalitatea hotărârii câtă vreme prima instanță s-a pronunțat într-o cauză reținută ca fiind de natură comercială.
Așadar reținând natura comercială în temeiul art.22 alin.5 C.pr.civ. Curtea va stabili competența de soluționare a recursului în favoarea T.ui comercial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a recursului declarat de recurenta S.
P. SRL I. cu sediul în I. nr.353 jud. C. împotriva sentinței civile nr. 7. pronunțată în dosar nr. (...) al Judecătoriei C.-N. în favoarea T.ui C. C.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER F. T. D. C.
Red.F.T./S.M.D.
4 ex./(...)
| ← Decizia comercială nr. 44/2010, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 2485/2011, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
|---|
