Decizia comercială nr. 3363/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

D. CIVILĂ NR. 3363/2012

Ședința data de 02 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.

G. D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta T. C. A. împotriva sentinței civile nr. 735 din data de (...) pronunțată de Tribunalul

Maramureș în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâții OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ și SC B. S., având ca obiect - obligația de a face radiere punct de lucru.

Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 735/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) a fost respinsă cererea de radiere formulată de reclamanta T. C. A. în contradictoriu cu pârâții SC B. S. și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ.

Pentru a dispune astfel tribunalul a avut în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mențiune în registrul comerțului are dreptul că ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătorești irevocabile au fost desființate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menționarea în registrul comerțului.

Din analiza dispozițiilor legale sus menționate a reieșit că pentru a putea fi exercitată acțiunea în radiere reglementată de acest text de lege este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele trei condiții: să existe o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă, prin care să fi fost desființate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de mențiuni în registrul comerțului privind desființarea ori modificarea actului care a stat la baza înregistrării, iar persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin înregistrarea a cărei radiere o solicită.

Astfel, radierea înmatriculării sau a unei mențiuni în registrul comerțului, ca operațiune complementară și subsecventă alte operațiuni principale, efectuată anterior, se poate dispune numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțată la cererea persoanei interesate.

De aceea, procedura instituită prin art. 25 din Legea nr.

26/1990, republicată, are caracter necontencios, iar instanței judecătorești investite cu o acțiune în radiere îi revine doar obligația de a verifica, sub aspect formal, dacă sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute în acest text de lege, pe o atare cale neputându-se dispune și cu privire la existența și valabilitatea titlului sau a raporturilor juridice dintre părți.

În raport cu prevederile legale aplicabile, apreciază că radierea unei mențiuni în condițiile în care actele juridice care au stat la baza înregistrării nu au fost desființate printr-o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă ar fi posibilă numai pe calea unei acțiuni în anulare, în cadrul unei proceduri cu caracter contencios, iar nu și pe calea unei cereri necontencioase, formulată în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată.

În situația de față, ambele contracte care au avut ca scop predarea folosinței imobilului, respectiv contractul de comodat semnat de proprietari și SC V. S. și contractul de subînchiriere încheiat cu societatea pârâtă SC B. S. sunt în ființă, fără ca efectele acestora să fi fost afectate.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. X din (...) cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr.

26/1990, republicată, astfel cum a fost modificat prin art. V. pct. 23 din Legea nr. 161/2003, referitoare la cazurile de admisibilitate a cererii de radiere a unei înmatriculări sau mențiuni din registrul comerțului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T. C. A. solicitând admiterea lui, casarea hotărârii instanței de fond și admiterea cererii de radiere așa cum a fost formulată.

În motivarea recursului a arătat că SC B. S. nu deține un titlu legal valabil pentru punctul de lucru situat în imobilul său, ea încheind un contract de comodat cu SC V. S. și nicidecum cu SC B. S.

Contractul de subînchiriere încheiat între cele două societăți este nul deoarece SC V. S. nu avea calitatea de proprietar al imobilului și nici nu avea ca domeniu legal înregistrat activitatea de subînchiriere.

Intimata SC B. S. legal citată a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat.

Analizând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art.

304, 304 ind. 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

Reclamanta recurentă este coproprietară a imobilului situat în O., B- dul D. nr. 15, bloc C-87, parter, înscris în CF nr. 82579 O..

La (...) între T. Marcel și T. C. A. în calitate de comodanți și SC V. S. în calitate de comodatar s-a încheiat contractul având ca obiect imobilul anterior arătat cu o suprafață utilă de 60 m.p. pentru perioada (...)-(...).

La (...) prin contractul de subînchiriere nr. 1 SC V. S. a cedat dreptul de folosință asupra unei suprafețe de 19,53 m.p. din imobilul a cărui folosință gratuită o obținuse în favoarea SC B. S. În vederea încheierii acestui contract proprietarii spațiului din B-dul D., nr. 15, bloc C.87 și-au dat acordul expres ca această din urmă societate să funcționeze în spațiul proprietatea lor.

Recurenta susține că nu există un acord al său cu privire la subînchiriere ignorând însă conținutul acordului mai sus arătat, acord care nu a fost anulat sau lovit de vreo altă cauză de ineficacitate.

În procedura reglementată de art. 25 din Legea nr. 26/1990 instanța investită cu soluționarea cererii de radiere nu are competența de a se pronunța asupra valabilității actelor juridice încheiate de părți, tribunalul reținând în mod judicios faptul că se impune doar a se verifica sub aspectformal întrunirea celor 3 condiții prevăzute de lege, respectiv: să existe o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă prin care să fi fost desființate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de mențiuni în registrul comerțului, persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin înregistrarea a cărei radiere o solicită.

De asemenea, reclamanta recurentă susține că SC V. S. nu putea subînchiria nefiind proprietara imobilului. O astfel de susținere este eronată în condițiile în care subînchirierea presupune doar cedarea unui drept de folosință, drept pe care SC V. S. îl avea în temeiul contractului de comodat.

Este real faptul că prin contractul de comodat nu s-a prevăzut în mod expres posibilitatea de subînchiriere, dar lipsa acestei clauze a fost suplinită prin acordul expres al proprietarilor cu privire la exploatarea spațiului de către SC B. S.

Susținerile referitoare la obiectul de activitate al SC V. S. nu pot fi analizate în acest cadru procesual în condițiile în care așa cum am arătat anterior radierea înmatriculării sau a unei alte mențiuni din registrul comerțului, ca operațiune subsecventă altei operațiuni principale, efectuată anterior se poate dispune doar pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată la cererea persoanei interesate.

Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta T. C. A. împotriva sentinței civile nr. 735 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta T. C. A. împotriva sentinței civile nr. 735 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 2 mai 2012.

Red.M.H./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: M. P.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 3363/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii