Decizia comercială nr. 10466/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Decizii comerciale (litigii cu profesioniști) - Curtea de Apel Cluj (2012)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10466/2012

Ședința de la 11 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Judecător A.-I. A.

Judecător C. I. Grefier M. N. Țâr

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâtul A. A. împotriva sentinței civile nr. 3569 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui Specializat C. în contradictoriu cu intimații SC A. G. S. PRIN LICHIDATOR J. CII R. A. D., Ș. G. M., având ca obiect

Angajarea raspunderii conform art.138 din L. 8..

La apelul nominal, făcut în cauză, la prima și la a doua strigare se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în valoare de 60 de lei și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea recurentului - completare la motivele de recurs.

C.ea, din oficiu, în temeiul art.159^{1alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.8 din L. nr.8. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.}

Totodată, reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor aflate la dosar.

După epuizarea cauzelor în recurs, la a doua strigare se prezintă av.

G. T. în reprezentarea intereselor recurentului, care depune împuternicire avocațială și solicită redeschiderea dezbaterilor.

C.ea încuviințează cererea de redeschidere a dezbaterilor și nemaifiind alte cereri de formulat declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului pentru motivele expuse pe larg în scris.Nu solicită acordarea de cheltuieli de judecată.

C.ea reține cauza în pronunțare.

C u r t e a ,

Prin sentința civilă nr. 3569 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) a T.ui Specializat C. a fost admisă cererea formulată de lichidatorului judiciar C. R. A. D. in contradictoriu cu paratul A. A..

A fost obligat pârâtul la plata sumei de 658.623 lei reprezentând pasivul debitoarei SC A. G. S.

A fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar C. R. A. D. în contradictoriu cu pârâtul D. I.

În considerente se reține că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 21 septembrie 2010, lichidatorul judiciar C. I. DE I. R. A. D. a solicitat judecătorului sindic ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâților D. I. și A. A. și obligarea acestora la suportarea pasivului debitoarei SC A. G. S. în cuantum de 658.623 lei, în baza prev. art.138 alin.1 lit. a și d din L. nr.8..

Lichidatorul judiciar a arătat că prin sentința comercială nr.692/2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj s-a deschis procedura falimentului prevazuta de L. 8. impotriva societatii SC A. G. S. Ca urmare deschiderii procedurii, conform art. 35 din L. nr. 8., lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la adresa sediului social de la R. C. prin administratorii statutari, in vederea depunerii documentelor mentionate de art. 28 din L. insolvenței, adresă la care pârâții nu au dat curs.

Având în vedere că nu au fost predate documentele contabile ale debitoarei lichidatorul judiciar a accesat site-ul MEFP, iar din bilanțul contabil întocmit de către debitoare la data de (...), ultimul bilanț înregistrat, rezultă faptul că la această dată debitoarea deținea active imobilizate în valoare de 3.345,9 lei, stocuri în valoare de 4.165 lei și disponibilități bănești în sumă de 2.064,7 lei, active care nu au fost predate lichidatorului judiciar. P. nu a predat bunurile reflectate ca fiind existente în patrimoniul debitoarei sau să justifice cu documente legitime modalitatea de valorificare a bunurilor sau sumele rezultate din valorificarea acestora nu au fost identificate în casierie sau conturile din bănci, deturnând utilizarea de la scopul lor legal și firesc, într-o utilizare frauduloasă în interes propriu, prin aceasta majorându-se pasivul societății debitoare prin acumularea dobânzilor și penalităților de întârziere aferente datoriei de bază, constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în încetare de plăți, fapte prevăzute la art.138 alin.1 lit.a din L. nr.8..

A arătat lichidatorul judiciar că este evident ca functionarea societatii nu s-a desfasurat in conditii de legalitate, paratul in exercitarea functiei de administrator cu puteri nelimitate au incalcat dispozitii legale imperative de gestionare a societatii comerciale, contribuind astfel la inducerea falimentului debitoarei și la crearea prejudiciului debitoarei prin folosirea în interes personal a bunurilor societății debitoare, deturnând astfel utilizarea bunurilor din economia generală a debitoarei de la scopul lor legal și firesc, într-o utilizare frauduloasă, în interes propriu, contrar intereselor persoanei juridice, efectele produse de lipsa aportului acestor bunuri în economia generală a persoanei juridice debitoare conducând la majorarea datoriei față de creditori, constituind cu siguranță unul din motivele pentru care debitoarea a ajuns în stare de insolvență.

Faptele pârâtului s-au concretizat printr-o serie de omisiuni în a realiza demersurile care se aflau în sarcina acestora, precum și în acțiuni care se aflau în contradicție cu dispozițiile legale și folosirea bunurilor aflate în patrimoniul societății în interesul altor persoane, contrar interesului debitoarei și care evidențiază că administratorii statutari nu s-au comportat ca un bun proprietar raportat la diligența minimă necesară pentru a evita starea de insolvență a debitoarei. V. pârâților rezultă chiar din neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de L. nr. 8., iar potrivit art. 999 C.civ., răspunderea poate fi antrenată și pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin neglijență. Înspeță, indiferent de faptul că pârâții, în calitate de administratori statutari, au încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care impuneau gestionarea cu mai multă diligență a patrimoniului debitoarei, aceștia sunt autorii unor fapte expres și limitativ prevăzute de lege, fapte care constituie o premisă legală de a fi angajată răspunderea patrimonială a acestora în recuperarea prejudiciului creat creditorilor.

De asemenea, lichidatorul judiciar a arătat că neavând acces la informațiile și actele contabile ale debitoarei, nu și-a putut exercita în mod corespunzător atribuțiile, nu a reușit să verifice și să identifice situația analitică a bunurilor evidențiate în patrimoniul debitoarei, astfel încât creditorii să poată fi îndestulați, respectiv nu a reușit să identifice modalitatea prin care s-a ajuns la starea de faliment a debitoarei.

P., în calitate de reprezentant al debitoarei, a încălcat norme legale fiscale și contabile prin nedepunerea declarațiilor privind obligațiile de plată la bugetul de stat pe parcursul anilor 2003-2008, nefiind depuse nici deconturile TVA și nici bilanțurile contabile aferente anilor 2003-2008.

Nedepunerea documentelor financiar-contabile așa cum stipulează legislația în vigoare, instituie o prezumție a intenției de sustragere a societății de la declararea obligațiilor datorate bugetului de stat și a determinat imposibilitatea efectuării unei analize a activității desfășurată de debitoare în această perioadă, existând astfel posibilitatea ca debitele reale față de bugetul general consolidat să fie diferite decât cele cu care s-a înscris instituția bugetară la masa credală. Neînregistrarea de către pârâți a documentelor contabile subliniază ideea că aceștia doresc să ascundă modul în care au fost folosite bunurile societății și, totodată, l-au pus pe lichidatorul judiciar în imposibilitatea de a verifica modalitatea de înregistrare a evidențelor contabile, legalitatea acestora și, implicit, cauzele concrete care au dus la încetarea plăților.

Lipsa documentelor și a situațiilor financiar-contabile constatată de organul de control fiscal și de lichidatorul judiciar potrivit împrejurării de a nu fi predate documentele prevăzute lșa art.28 din L. nr.8. înseamnă că acestea nu există sau sunt completate necorespunzător, în frauda legii, creând premiza că pârâții nu au desfășurat o activitate licită și au acționat contrar dispozițiilor legale, ducând la imposibilitatea constatării exacte a situației patrimoniale a debitoarei, sub aspectul activului și pasivului său și respectiv a modului de administrare a patrimoniului, a existenței bunurilor și a operațiunilor efectuate cu bunurile și fondurile societății, ceea ce conduce la concluzia că pârâții au avut interes în a ascunde respectivele acte contabile pentru a nu se putea analiza situația patrimonială a debitoarei și consolidează ipoteza existenței omisiunii administratorilor statutari de a nu fi ținut contabilitatea debitoarei în conformitate cu legea, obligație care le revine acestora conform prev. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 din L. nr.3. și celor prevăzute în art.11 pct.4 din L. nr.8. republicată și care a condus la producerea stării de faliment a debitoarei, întrucât pârâții nu aui fost în măsură să sesizeze scadența obligațiilor de plată, conducând la majorarea debitului față de creditori prin acumularea dobânzilor și penalităților de întârziere aferente datoriei de bază.

Prin sentința comercială nr. 692/(...) pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. (...) a fost admisă cererea formulată de creditoarea D. C. și s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitoarei SC A. G. S., fiind desemnat lichidator judiciar CII R. A. D. Prin sentința comercială nr. 692/(...) a fost definitivattabelul de creanțe împotriva averii debitoarei, valoarea masei credale fiind de

658.623 lei.

La data deschiderii procedurii insolvenței pârâții D. I. și A. A. dețineau calitatea de administratori statutari ai debitoarei. P. D. I. a dobândit calitatea de asociat al debitoarei, precum și calitatea de administrator la data de (...) ca urmare a încheierii unui contract de cesiune a părților sociale deținute de asociații S. G.-M. și S. C.-T. și a modificării actului constitutiv al societății.

Conform dispozițiilor art.138 din L. nr.8., judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului persoană juridică ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului.

Cazurile de responsabilitate sunt limitate la comiterea faptelor prevăzute în aliniatul 1 al art.138 lit.a-g. Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere și control decurge din natura raporturilor dintre aceste persoane și societate, fiind vorba de o răspundere civilă, patrimonială, iar sursa obligației încălcate determină natura răspunderii, în timp ce încălcarea unei obligații decurgând din contractul de mandat - cuprins în actul constitutiv - atrage răspunderea contractuală a administratorului, iar încălcarea unei obligații legale atrage răspunderea delictuală a administratorului.

În cazul în care administratorii încalcă dispozițiile prevăzute de L. nr.3. sau alte legi incidente ori săvârșesc în exercitarea mandatului fapte de natură a crea prejudicii, suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale. În situația în care administratorii nu-și îndeplinesc sau își îndeplinesc în mod necorespunzător mandatul încredințat de acționari prin actul constitutiv sau prin hotărârile adunărilor generale se va putea angaja răspunderea acestora pe tărâm contractual.

Antrenarea răspunderii membrilor organelor de supraveghere și conducere, presupune constatarea îndeplinirii unor condiții, respectiv prejudicierea creditorilor, existența raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și respectiv culpa personală a celui față de care se antrenează răspunderea.

Prejudiciul creditorilor constă în imposibilitatea încasării creanțelor scadente din cauza ajungerii debitoarei în insolvență, definită de art.3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Constatarea stării de insolvență constituie o condiție pentru angajarea răspunderii, dat fiind faptul că are drept rezultat direct neplata datoriilor scadente față de către creditori și implicit prejudicierea acestora.

Referitor la raportul de cauzalitate textul legal, dispozițiile art.138 din

L. nr.8., impun condiția ca fapta membrilor organelor de supraveghere și conducere ori fapta oricărei alte persoane să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență, prejudiciind astfel societatea și indirect creditorii săi.

Fapta trebuie să fi produs starea de insolvență, respectiv încetarea plăților.

V. poate îmbrăca forma culpei sau a intenției și trebuie să fi existat la data săvârșirii faptei. În măsura în care culpa îmbracă forma intenției, unele din faptele enumerate constituie de altfel infracțiuni.

Procedura de antrenare a răspunderii este reglementată de art.138 din L. nr.8.. Răspunderea poate fi antrenată pentru întregul prejudiciu produs prin fapta săvârșită, prejudiciu ce se raportează la întreaga masă a creditorilor.

Răspunderea administratorului este angajată în orice situație în care contractul de mandat este încălcat printr-o faptă culpabilă.

Culpa administratorului se apreciază după tipul abstract - culpa levis in abstracto, din aceste motive aflându-se în fața unei culpe prezumate de unde derivă și obligativitatea administratorului de a răsturna prezumția de culpă, sarcina probei aparținându-i.

În ceea ce privește întrunirea în speță a disp. art. 138 alin.1 lit. a și d din L. nr. 8., judecătorul sindic a reținut următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 138 lit. a din L. nr.8. o parte din pasivul debitorului ajuns în stare de insolvență poate fi suportată de persoanele care au cauzat starea de insolvență prin folosirea bunurilor sau creditelor societății în folosul propriu sau al altei persoane.

Lichidatorul judiciar a susținut că pârâții nu au predat bunurile care erau evidențiate în ultimul bilanț contabil depus la organele fiscale pentru anul 2002, respectiv active imobilizate în valoare de 3.345,9 lei, stocuri în valoare de 4.165 lei și disponibilități bănești în valoare de 2.064,7 lei.

Având în vedere că evidențierea acestor active datează din anul 2002

și că nu există probe din care să rezulte că aceste active ar fi existat și ulterior acestei date și că au fost însușite de pârâți, judecătorul sindic a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. 1lita a din L. insolvenței. De asemenea, raportat la valoarea redusă a acestor active, instanța apreciază că o eventuală folosire a acestora de către pârâți în interes propriu nu ar fi fost de natură să determine apariția stării de insolvență.

În ceea ce privește întrunirea în speță a disp. art. 138 alin.1 lit. d din

L. nr. 8., judecătorul sindic a reținut următoarele:

În cazul în speță, în sarcina pârâților au fost invocate de către lichidatorul judiciar săvârșirea unor fapte reglementate de art. 138 lit. d din

L. nr.8., respectiv ținerea unei contabilități fictive sau ținerea contabilității cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie ori dispariția unor documente contabile produsă de administratorul statutar.

Societatea debitore a fost supusă unui control fiscal în perioada (...)- (...), (...)-(...), (...)-(...) și (...), perioada supusă verificării fiind (...)-(...). Din considerentele sentinței civile nr. 4. pronunțate de C.ea de A. C. în dosarul nr. (...) și din considerentele deciziei civile nr. 2441/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că în urma controlului efectuat a fost întocmită D. de impunere nr. 690/(...) a AFP C. pentru suma de 882.062 lei, decizie care a fost modificată ulterior prin D. nr. 165/(...) a D. C. și s-a stabilit că obligațiile fiscale de plată sunt în cuantum de 568.674 lei. Organele fiscale au stabilit că societatea a emis în perioada supusă controlului o parte din facturile fiscale care nu au fost înregistrate în evidența fiscală a societății, iar pentru o parte din facturi s-a procedat la stabilirea veniturilor prin estimare, stabilindu-se astfel sumele datorate de debitoare cu titlu de TVA, impozit pe profit, precum și majorările și penalitățile aferente.

Deciziile de impunere emise au făcut obiectul controlului judiciar, iar instanța de recurs prin decizia civilă nr. 2441/(...) a modificat sentința pronunțată de prima instanță prin care reclamanta SC A. G. S. a fost exonerată de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 76.489 lei și a respinsacțiunea formulată de reclamantă, deciziile fiscale emise rămânând astfel valabile.

Având în vedere că datoriile debitoarei care au determinat deschiderea procedurii insolvenței au fost reprezentate numai de obligațiile fiscale stabilite prin deciziile fiscale emise în controlului realizat pentru perioada (...)-(...), la suma datorată adăugându-se și penalitățile și majorările acumulate până la momentul deschiderii procedurii, judecătorul sindic reține că starea de insolvență a debitoarei a apărut în urma efectuării controlului fiscal, iar cauza insolvenței a reprezentat-o faptul că evidența contabilă a debitoarei în perioada supusă controlului nu a fost ținută cu respectarea dispozițiilor legale.

Obligația de a ține contabilitatea cu respectarea dispozițiilor legale revenea persoanelor care dețineau calitatea de administratori statutari, iar în perioada care a făcut obiectul controlului fiscal, respectiv (...)-(...), pârâtul A. A. deținea această calitate.

P. D. I. nu a deținut calitatea de administrator al debitoarei în perioada supusă controlului, astfel încât acesta nu avea nicio obligație cu privire la ținerea contabilității debitoarei, motiv pentru care în sarcina acestuia nu se poate reține că ar fi putut determina în vreun fel apariția stării de insolvență a debitoarei, urmând a fi respinsă cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestui pârât. F. că pârâtul D. I. s-a preocupat de refacerea actelor contabile ale debitoarei în timpul și după controlul fiscal și a contestat actele emise de organele fiscale, aspecte relatate de martorul Ș. G. M., nu prezintă relevanță sub aspectul culpei acestuia de a nu ține contabilitatea debitoarei, deoarece aceste activități au fost întreprinse ulterior momentului la care pârâtul a dobândit calitatea de administrator al debitoarei, calitatea deținută justificând activitățile întreprinse. Însă după cum s-a reținut, obligația de ține contabilitatea conform legii în perioada supusă controlului fiscal nu revenea acestui pârât care nu avea nici o calitate în cadrul societății debitoare.

P.ui A. A., care a avut calitatea de administrator al debitoarei în perioada supusă controlului fiscal, îi revenea obligația de a duce la îndeplinire contractul de mandat ce i-a fost încredințat, administratorul fiind direct răspunzător de modul în care este ținută evidența contabilă, obligațiile sale reieșind cu claritate din disp. art.73 alin.1 lit.c și alin.2 ale Legii nr.3., precum și din disp. art.11 alin.4 din L. nr.3. republicată.

Totodată, conform prev. art. 10 alin.1 din L. nr.8. republicată, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, care are obligația gestionării societății respective.

Deoarece contabilitatea debitoarei nu a fost ținută în conformitate cu legea, la controlul efectuat de organele fiscale au fost stabilite obligații fiscale al căror cuantum ridicat nu a putut fi achitat de către debitoare, fapt ce a determinat apariția stării de insolvență. Dată fiind natura creanțelor înscrise în tabelul definitiv și anume, creanțe bugetare, în condițiile ținerii corecte a contabilității societății debitoare, existența acestor creanțe fiscale ar fi putut fi stabilită la momentul producerii faptului generator al obligațiilor fiscale, astfel încât plata datoriilor ar fi putut fi făcută la scadență și nu ar mai fi fost datorate penalități și a majorări de întârziere.

Împotriva sentinței a declarat recurs A. A., solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a hotărârii atacate și respingerea cererii de chemae în judecată formulată de administratorul judiciar CII R.

A.-D. ca nefondată.

În motivarea recursului se arată că nu a exercitat niciodată atribuțiile de administrator la debitoarea S. A. G. S. de facto, atribuțiile de administrator au fost exercitate de alte persoane, care au avut și împuterniciri date de recurent la notar în acest sens.

Acțiunea în răspundere a fost formulată de către A. J. CII R. A.-D. pentru motivul că nu a predat actele prevăzute de legislația în vigoare către administratorul judiciar, dar acest fapt i-a fost imposibil, pentru că nu a deținut nicodată aceste acte. Ca dovadă a celor sustinute mai sus, este și ultimul act depus la dosar de către recuren, după închiderea dezbaterilor, din care rezultă că aproape întreaga arhivă a societății s-a aflat la I. de P. la mun. Z., iar predarea și primirea acelor acte s-a făcut de o altă persoană. Chiar anterior pronunțării hotărârii în cauză recurentul a predat toate actele contabile prin reprezentantul legal către administratorul judiciar, iar acest fapt se poate constata din actul pe care-l anexează prezentului recurs.

Din acest punct de vedere, cererea A.ui J. a rămas fără obiect. Din cererea de chemare în judecată rezultă clar faptul că i se cere declanșarea răspunderii ca și administrator pentru faptul că nu a predat actele contabile către administratorul judiciar, ori acest fapt i-a fost imposibil să-l realizeze din motive mai presus de voința sa.

Având în vedere că nu i s-au predat acte contabile ale societății, dar a făcut demersuri și la insistențele recurentului actele au ajuns până la A. J. CII R. A.-D., consideră că nu poate fi tras la răspundere pentru fapte pe care nu le-a putut îndeplini datorită unor situații de forță majoră, actele se aflau la organul de cercetare penală, și doar datorită insistențelor făcute la persoana care le-a predat, a reușit să intru în posesia acestora și să le predea administratorului judiciar.

Examinând recursul, raportat la motivele invocate, curtea reține următoarele:

P. A. A. a avut calitatea de administrator statutar al debitoarei.

Lichidatorul judiciar și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 138 lit. a și d din L. nr. 8..

În considerente se reține că lichidatorul judiciar C. I. CII R. A. a solicitat angajarea răspunderii administratorului statutar A. A. al debitorului în temeiul art. 138 lit. a și d din legea nr.8. privind procedura insolvenței, respectiv au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

A. statutar nu a depus situațiile financiare și declarațiile fiscale, nu a contabilizat obligațiile fiscale și celelalte creanțe.

Dispozițiile art.35 din L. nr.8. privind procedura insolvenței prevăd obligația debitoarei de a preda administratorului/ lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art.28 din lege, obligație care trebuie îndeplinită prin administratorul statutar, în conformitate cu dispozițiile art.73 alin.1 lit. e din L. nr. 3. privind societățile comerciale.

L. privind procedura insolvenței prevede astfel o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărui neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în planul procedurii, participanții la procedura insolvenței fiind în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului procedurii: acoperirea pasivului debitoarei aflate în stare de insolvență.

Apoi, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din legea nr.8.˝ documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz˝. Deci administratorul statutar are răspunderea conducerii contabilității în conformitate cu legea.

Starea de insolvență a debitoarei este imputabilă pârâtului întrucât, prin omisiune, nu a condus contabilitatea în condițiile legii și nu au depus la organele fiscale bilanțul contabil, așa cum prevede art. 27 alin 1 , art.30 alin.1 din legea nr.8. raportat la art.73 lit.e din L. nr.3., obligație ce revine administratorului societății debitoare.

În lipsa evidenței contabile nu s-au putut identifica obligațiile fiscale ale debitoarei.

Având în vedere faptul că potrivit art.71 din legea nr. 3., obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, instanța a avut în vedere și dispozițiile art.2009 și 2017 Cod civil, potrivit căruia mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului.

Fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, dar poate consta și în omisiunea, inacțiunea ilicită, în neîndeplinirea unei activități ori neluarea unei măsuri când această activitate trebuia, potrivit legii să fie întreprinsă.

Dacă actele contabile ar fi existat nu există nici un motiv justificat pentru care acestea să nu fie predate lichidatorului judiciar, mai ales în condițiile în care nepredarea actelor contabile îndeplinește și cerințele constitutive ale unei infracțiuni speciale reglementate de art. 147 din L. nr.

8. și angajează în consecință răspunderea penală a fostului administrator statuar. Din faptul nepredării actelor contabile instanța prezumă într-o manieră legală că aceste acte nu sunt predate pentru că nu există, iar în final nu există pentru că nu au fost ținută contabilitatea în conformitate cu legea, faptă prevăzută în enumerarea limitativă de la art. 138 din L. nr. 8..

Condiția ținerii evidenței contabile este o obligație stabilită în sarcina administratorilor societății de L. nr. 3. care în art. 79 lit. c stabilește că administratorii sunt solidar răspunzători de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere, iar art. 11 din L. nr. 8. a contabilității republicată prevede că răspunderea pentru organizarea și conducerea societății revine administratorilor.

Neținerea contabilității nu face posibilă sesizarea dificultăților cu care se confruntă societatea și face insesizabilă starea de insolvență care poate să apară la un moment dat, aspecte care ar fi înlăturate în condițiile unei contabilități ținute corect, care ar permite administratorilor să ia măsurile necesare pentru prevenirea unei astfel de situații.

În aceste condiții există un raport de cauzalitate direct între neținerea contabilității și starea de insolvență, deoarece o activitate economică care nu se reflectă în nici un act contabil are un scop străin legii, nu poate fi evidențiată, analizată sau ameliorată și se îndreaptă inevitabil spre insolvabilitate.

P. nu a răsturnat prezumția reținută de instanța de fond, iar prin motivele de recurs nu indică nici un aspect de nelegalitate a hotărârii.

Pentru aspectele sus arătate, în baza art. 312 (3) Cod proc.civ., curtea va respinge recursul declarat de A. A. împotriva sentinței civile nr. 3569 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Specializat C. pe care o va menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de A. A. împotriva sentinței civile nr. 3569 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Specializat C. pe care o menține în întregime.

D. este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

D. P. A. I. A. C. I. M. N. ȚÂR

Red. D.P. dact. GC

2 ex/(...)

Jud.primă instanță: S. Ivănescu

← Decizia comercială nr. 1669/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii...		Decizia comercială nr. 49/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... →

Decizia comercială nr. 10466/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 10466/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii