Decizia comercială nr. 3702/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3702/2012
Ședința publică de la 10 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător F. T.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de D. G. A F. P. A J. B. N., împotriva sentinței civile nr. 1667/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
B.-N., în contradictoriu cu OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD și SC D. P. S., având ca obiect radiere. părților.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., constată că - în baza art. 237 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 3, 299 și urm. C. Pr. Civ., că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 1667/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., s-a admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin I. T., director al O. R. C. de pe lângă T. B.-N. și în consecință: - s-a dispus radierea, având numărul de ordine în registrul comerțului J(...) și cod unic de înregistrare 9736761. - s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale a încheierii, în condițiile prevăzute de lege. S-a dispus ca prezenta hotărâre să se comunice SC D. P. S., la sediul social, M.ui F. P. - Agenția N.ă de A. F., pe cale electronică, să se publice pe pagina de internet a O. N. al R. C. și să se afișeze la sediul O. R. C. de pe lângă T. B.-N., în realizarea disp. art. 3, al. 7 din OUG nr. 116/2009. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 1213/(...), pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), s-a dispus dizolvarea SC D. P. S. în conformitate cu disp.art.237 alin.1 lit.b din legea nr.31/1990, ca urmare a nedepunerii în termenul legal a situațiilor financiare aferente anului { F. |2008}, sentința de dizolvare a devenit irevocabilă, și de la data rămânerii ei ca irevocabilă au trecut mai mult de 6 luni, iar în acest interval de 6 luni și nici până în prezent, nu a fost depusă nici o cerere de numire a unui lichidator pentru SC D. P. S.. Astfel, fiind îndeplinite cerințele pentru radierea societății din Registrul C.. Așa fiind, în temeiul prevederilor art.237 alin.8 și 9 din Legea nr. 31/1990, a art.3 alin.3 din OUG nr.116/2009 și Legii nr.26/1990, cererea reclamantului a fost admisă, așa cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs D. G. A F. P. A J. B.- N., solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii de radiere a SC D. P. S., întemeiat pe dispozițiile art. 3041C.pr.civ.. Un prim motiv de recurs este dat de faptul că în speță nu au fost respectate dispozițiile art. 260 alin.(10) din Legea nr.31/1990 (R) privind societățile comerciale, respectiv instituția recurentă nu a fost citată in prezentul dosar, fiind aplicabile dispozitiile art. 304 alin. 5 Cod procedura civila. In sustinerea motivului de casare, recurenta arată ca instanța fondului, prin hotărârea recurată, a încălcat formele de procedura prev. la art. 105 aliniat (2) C.pr.civ., în sensul ca, desi pronunță o hotărâre opozabila DGFP, nu i-a fost comunicată citația însoțită de acțiunea introductiva încâlcindu-se în acest sens normele legale cu privire la citare, respectiv - îngrădirea la apărare - principiul contradictorialității, iar nesocotirea lor atrage nulitatea hotărârii pronunțate si casarea ei cu trimitere spre rejudecare (art.107 si art. 304 pct.5 Cod procedura civila). Mai mult, necesitatea citarii tuturor părtilor in proces este consacrata in termeni imperativi prin art.85 Cod procedura civila potrivit căruia judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părtilor, afara numai daca legea dispune altfel. Un alt aspect care se impune a fi mentionat în cauză este faptul că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.237 alin.8 din Legea 31/1990, în sensul că își are aplicabilitate Legea 482/2002, intimata figurând în evidențele fiscale cu obligații neachitate la bugetul consolidat al statului. Pe de altă parte, recurenta critică încheierea de radiere data de T. B.- N., pentru nelegalitate si netemeinice desi, aceasta figurează, cu obligații fiscale fata de bugetul general consolidat. Astfel, pentru a evita ca bugetul statului să fie prejudiciat, întrucât potrivit prevederilor art.176 alin (6), Cod de procedura fiscala, creantele fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiate din registrul comertului, se scad din evidenta analitica pe plătitor după radiere, recurenta solicită in vederea recuperării creantei fiscale, prin masuri de colectare/executare silita, in interiorul termenului de prescripție, sa se admită recursul, sa se dispună revocarea încheierii din data de (...), atacată în condițiile existentei creanțelor nerecuperate la data radierii. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041C. pr. civ., Curtea reține următoarele: Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul O. R. C. de pe lângă T. B.-N. s-a solicitat radierea pârâtei SC D. P. S. înregistrarea acestei mențiuni în registrul comerțului și efectuarea publicității în condițiile legii. În susținerea acțiunii au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. 8 din Legea nr. 31/1990, învederându-se că de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de dizolvarea a acestei societăți au trecut mai mult de 6 luni fără ca să se fi formulat vreo cerere de numire a unui lichidator. Soluționarea acestei cererii de către prima instanță s-a făcut fără citarea Agenției N.e de A. F. și a direcției generale a finanțelor publice județene, încălcându-se dispozițiile art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, după cum bine a subliniat recurenta prin motivele de recurs. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990 dacă în termen de 3 luni de la expirarea termenului menționat la alin. (1), prelungit de tribunal după caz, oficiul registrului comerțului nu a fost sesizat cu nicio cerere de radiere sau cu nicio cerere de numire a lichidatorului, societatea este radiată din oficiu din registrul comerțului. Radierea se dispune prin sentință a tribunalului comercial sau a secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul societății, pronunțată la cererea O. N. al R. C., cu citarea societății și a Agenției N.e de A. F. și a direcției generale a finanțelor publice județene sau a municipiului B., după caz. Conform art. 85 c.pr.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară de cazul în care legea dispune altfel, iar conform art. 87 alin. 1 pct. 2 c.pr.civ., persoanele juridice de drept privat vor fi citate, prin reprezentanții lor, la sediul principal sau cel al sucursalei ori al reprezentanței. Din dispozițiile art. 107 c.pr.civ., rezultă că instanța de judecată trebuie să amâne judecarea cauzei dacă se constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității. Întrucât prima instanță nu a procedat la citarea din oficiu a Agenției N.e de A. F. și a direcției generale a finanțelor publice județene, obligație ce îi revenea în virtutea prevederilor art. 260 alin. 10 din Legea nr. 31/1990, iar prin introducerea acestora pentru prima dată în recurs reprezentanții finanțelor publice ar fi prejudiciați în dreptul la apărare și în dreptul de a contesta hotărârea în căile ordinare de atac, în temeiul art. 312 pct. 5 și art. 312 al 3 și al 5 C.pr.civ Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 1683 din (...) pronunțată de T. B.-N. și va trimite cauza pentru rejudecare instanței de fond. În rejudecare, cererea se va soluționa cu citarea Agenției N.e de A. F. și a direcției generale a finanțelor publice județene și, de asemenea, cu luarea în considerare a apărărilor formulate de D. G. A F. P. A J. B.-N., în cadrul motivelor de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE Admite recursul declarat de D. G. A F. P. B.-N., împotriva sentinței civile nr. 1667/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). { F. | PREȘEDINTE, R.-R. D. JUDECĂTOR, F. T. JUDECĂTOR, M. D. GREFIER, M. T. } Red.RD./dact.L.C.C. 3 ex./(...) Jud.fond. C. V.
← Decizia comercială nr. 3684/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 50/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|