Decizia comercială nr. 15/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 15/2012

Ședința publică de la 27 I. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător M.-I. I.

Grefier A. B.

S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamanții M. I., M. G., A. E., I. V., H. A., H. V., N. I., G. V., B. A., M. E., L. R., P. A., V. A., B. E., L. O., P. A., D. S., S. C., C. E.,P. L., I. F., P. C., P. M., D. M., P. E., P. V., B. M. - C., B. C., O. E., O. E., C. P., F. E., Ș. G., A. E., B. G., P. M., B. R., Ș. N., C. M., A. C., S. N., B. V., C. O., G. D., T. M., S. E., U. V., T. M., O. M., M. V., P. T., împotriva Sentinței comerciale nr. 3931 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. A. S. S., prin lichidator judiciar CII B. S., având ca obiect autorizare convocare AGA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat S. P. în reprezentarea intereselor apelanților, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut { F. |referatul} cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că apelul este legal timbrat.

Reprezentantul apelanților depune la dosar copia deciziei civile nr. 2. din

(...) și extras de pe portalul instanțelor de judecată privind dosarul nr. (...) al T. S.

Totodată acesta solicită instanței acordarea unui nou termen de judecată pentru studiul întâmpinării comunicate la acest termen și pentru a depune înscrisuri noi referitoare la dosarul de lichidare al societății pârâte, nr. (...) al T. S.

Curtea, după deliberare, în temeiul art. 156 C.pr.civ., apreciază că cererea de amânare nu este justificată, motiv pentru care o va respinge. Pentru a dispune astfel, reține că întâmpinarea formulată de intimată nu a fost depusă în termenul procedural, însă în cuprinsul acesteia nu se invocă apărări noi față de cele aduse în fața instanței de fond, la care apelanții să nu poată răspunde.

Față de motivul de amânare pentru depunerea de înscrisuri care să ateste că intimata a intrat în dizolvare, Curtea apreciază că acea procedură judiciară nu are relevanță în raport de obiectul prezentei cauze.

Referitor la cele două excepții de procedură invocate de pârâtă prin întâmpinare, privind nulitatea recursului, Curtea reține că cea de a doua excepție nu mai poate fi luată în discuție, întrucât ne aflăm în calea de atac a apelului și nu a recursului.

Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.

Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A :

Prin sentința comercială nr. 3.931 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C. s-a respins cererea formulată de reclamanții M. I., M. G., A. E., I. V., H. A., H. V., N. I., G. V., B. A., M. E., L. R., P. A., V. A., B. E., L. O., P. A., D. S., S. C., C. E.,P. L., I. F., P. C., P. M., D. M., P. E., P. V., B. M. - C., B. C., O. E., O. E., C. P., F. E., Ș. G., A. E., B. G., P. M., B. R., Ș. N., C. M., A. C., S. N., B. V., C. O., G. D., T. M., S. E., U. V., T. M., O. M., M. V., P. T., împotriva pârâtei S. A. S. S., prin lichidator judiciar CII B. S., în urma admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Pronunțându-se asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de fond a admis-o cu luarea în considerare a următoarelor argumente:

Împotriva pâratei S. A. S. fostă S. COMALIMENT S.A s-a dispus deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată, astfel cum rezultă din încheierea nr. 159/(...) pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. (...), fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.1.1. B. S. (f.53 și 60-64 dosar fond).

Hotărârea în baza căreia s-a dispus deschiderea procedurii falimentului a fost menținută de instanța de recurs, devenind irevocabilă, aspect certificat de înscrisul depus la dosar la fila 54, în urma respingerii recursului declarat de intervenientul în nume propriu Adomnicăi Vasilica, C. Ernilia, G. D.. G. P., H. V. și H. A. .

Astfel după cum rezultă din considerentele hotărârii pronunțate în condițiile reglementate de legea insolventei, instanța a reținut că solicitarea de deschidere a procedurii falimentului în formă simplificată a fost făcută de debitoare, respectiv de pârâta S. A. S.

Odată deschisă procedura falimentului, în baza dispozițiilor art. 18 din L. nr. 8. adunarea generală a acționarilor va desemna pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acționarilor și să participe la procedură pe seama debitoarei. D. ridicarea dreptului de administrare, ridicare care operează îh baza legii la momentul la care debitoarea intră în procedura falimentului, simplificată sau generală (ari. 107, alin. 2 lit. c) mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesul acționarilor.

Atribuțiile administratorului special sunt reglementate de prevederile alin.

2 ale art. 18, după intrarea în faliment, acesta fiind îndreptățit să participe la inventarierea bunurilor debitoarei semnând actul de inventariere, are abilitarea de a-i fi comunicat raportul final și bilanțul de închidere a procedurii, fiind îndreptățit să participe și la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului final.

Raportat la aceste considerente, instanta de fond a constatat faptul că reclamantii, în calitate de acționari ai persoanei juridice pot să-și exercite dreptul limitativ prevăzut de lege, doar prin intermediul administratorului special și că, în numele propriu legea nu le conferă drepturi și obligații, și implicit calitate procesuală activă decât în condițiile mai sus menționate prin persoana administratorului special.

Ori, reclamanții au formulat cererea în condițiile Legii nr. 31/1990 în considerarea unor dispoziții care la momentul intrării debitoarei în faliment nu mai sunt aplicabile, întreaga activitate a debitoarei fiind reglementată de dispozițiile legii insolvenței, lege cu caracter special, ce derogă de la dreptul comun reprezentat de L. societăților comerciale.

De altfel, după data deschiderii procedurii falimentului întreaga activitate pe care debitoarea o derulează se circumscrie scopului de acoperire a pasivului și recuperare a creanțelor în favoarea creditorilor, activitatea limitându-se în esență la cea de lichidare, reglementată de dispozițiile secțiunii a 7 -a, "Falimentul".

Împrejurarea că cererea a fost formulată de reclamanți înainte de data la care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei, a precizat tribunalul, nu are nici un fel de relevanță, întrucât odată deschisă procedura, hotărârea finală, definitivă și executorie încă de la pronunțare și irevocabilă în urma respingerii recursului, dispozițiile judecătorului sindic și cele reglementate de L. nr. 8. își produc efectele, inclusiv în ceea ce privește drepturile și obligațiile acționarului.

Față de considerentele reținute, în baza prevederilor art. 137, alin. 1

C.pr.civ., cererea reclamanților a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, L. nr. 8. neîngăduind acționarilor să formuleze cereri de natura celei cu care a fost investită instanța, astfel de cerere fiind de altfel și inadmisibilă raportat la etapa procesuală în care se află debitoarea S. A. S.A - faliment simplificat.

În urma respingerii cererii pe excepție, a învederat tribunalul, analizarea motivelor invocate de reclamanți în susținerea cererii lor nu se mai impun a se face, o astfel de analiză fiind inutilă.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul M. I. s.a, în temeiul art. 304 pct.9

C.pr.civ., a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea apelului, se arată că deși instanța de fond ar fi trebuit sa judece cauza având în vedere argumentele Curții de A. C. în ceea ce privește motivele de nelegalitate ale încheierii nr. 957/2010 a T. B., aceasta instanță a judecat cauza pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantilor.

În opinia reclamanților, exceptia nu poate fi primita în acest stadiu procesual, fiind total nefondată, atâta timp cât calitatea părtilor într-un litigiu se stabilește la data introducerii cererii de chemare în judecată si vis-a vis de acel moment (rejudecare după casare) iar reclamanții au calitate procesuala activa, calitate care nu poate fi îndepărtată întrucât practic s-ar îngrădi dreptul de acces la justiție.

Pe acest considerent, reclamanții apreciază că sentința atacată este vădit nelegală.

Pe de altă parte, reclamanții susțin că solicitarea convocării unei Adunări

G.e a SC A. SA, fostă Comaliment SA, este o necesitate obiectivă, efect al funcționarii unei structuri de acționari ilegale care a uzurpat accesul acționarilor legali la conducerea societății si practic a dus la faliment societatea. In acest sens toate acțiunile structurii de acționari uzurpatoare sunt lovite de nulitate absolută.

In condițiile în care înainte de a solicita lichidarea, noii acționari legali au solicitat Convocarea A. G.e, structura nelegală a formulat o cerere de deschidere a procedurii de insolvență. Cu atât mai mult după deschiderea procedurii se impunea convocarea A. G.e deoarece aceasta nu mai fusese convocată de foarte mulți ani si chiar în procedura de faliment ar fi trebuit soluționată problema administratorului special.

Instanța de fond după casare, Tribunalul Cluj, vorbește despre aplicarea în cauza a dispozițiilor sectiunii 7 "Falimentul" din L. 31/1990.

Numai că în mod paradoxal uită despre elemente esențiale de teorie si practică comercială în aceasta materie, în sensul că orice lichidare se desfășoară "în interesul asociaților", ori în speță asociații prin reprezentarea legală a acestora nu au acces la propria lor societate de mai bine de zece ani.

Scoaterea acestei structuri de acționari prin invocarea în mod greșit a textului de lege prev. de art. 107 în susținerea excepției (la fel ca si cel al sectiunii

7 din L. nr. 31/1990) conduc la concluzia că fie legislația română în materie comercială este interpretata discreționar, ori este interpretata cu vădită rea- credință.

În final, au arătat reclamanții, Î.C.C.J. a confirmat calitatea lor de acționari majoritari la SC A. SA.

Urmare a acestor hotărâri judecătorești dar si a faptului ca actele originale ale societătii (inclusiv registrul unic al acționarilor) sunt la reclamanți, se impunea clarificarea structurii legale de actionari chiar si de lichidator, consecință ce făcea absolut necesara convocarea A. G.e chiar si în acest stadiu procesual.

Structura nelegala de acționari a introdus societatea în lichidare judiciară, solicitând un lichidator care le apără interesele si neconvocând A.G. pentru desemnarea unui administrator special.

Având în vedere dispozițiile art. 3 pct. 26 alin. 2 din L. nr. 8., precum si cererea de convocare a A. G., coroborat cu pronuntarea hotărârii de intrare în procedura de faliment, precum si faptul ca pe rol se află o cerere privind convocarea adunării generale, instanța de fond constatând necesitatea desemnării administratorului special, ar fi trebuit să pronunțe o hotărâre judecătoreasca privind admiterea actiunii. A. hotărâre a instanței de fond se impune a ca urmare a faptului ca:

1. după deschiderea procedurii simplificate lichidatorul nu a convocat A.G. pentru deschiderea procedurii speciale.

2. chiar dacă ordinea de zi era diferita, întrucât în timpul procesului s-a dispus începerea procedurii de faliment, A. trebuia să fie ținută cu completarea ordinii de zi.

Pentru aceste motive, reclamanții apreciază hotărârea instanței de fond ca nelegală, motiv pentru care solicită casarea acesteia.

Intimata S. A. S. B. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitatanularea recursului formulat de reclamanți și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, întemeiat pe dispozițiile art. 3021lit. b C.pr.civ.

Analizând apelul formulat, Curtea reține următoarele:

Prin cererea introdusă la Tribunalul Botoșani la data de 23 iunie 2009 apelanții-reclamanți au solicitat instanței, în temeiul disp. art.119 alin.3 din L. nr. 31/1990, să autorizeze convocarea adunării generale extraordinare a S. A. S.A, să aprobe ordinea de zi propusă, să stabilească data de referință cu 4 zile înainte de data stabilită pentru ținerea adunării generale, să stabilească data ținerii adunării generale propunând ca data ținerii adunării să fie stabilită în termen de maxim 45 de zile de la data pronunțării încheierii asupra cererii, să stabilească persoana care va prezida adunarea generală propunând pe acționarul M. I.

Ordinea de zi propusă a vizat aprobarea divizării societății, schimbarea sediului social al societății din municipiul B., C. N., nr.14, jud. B., în municipiul B., str. Armeană, bl.10-11 jud. B., conversia acțiunilor din acțiuni nominative în acțiuni la purtător și stabilirea formei materiale a acțiunilor la purtător, data limită de tipărire și de predare pentru fiecare acționar.

Inițial, această cerere a fost admisă prin încheierea nr. 957 din 6 octombrie

2009 a T. B., împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a apelului. În această etapă procesuală, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus strămutarea judecării acestei cauze la Curtea de A. C. prin încheierea nr. 1597 din 6 mai

2010.

Curtea de A. C. prin decizia civilă nr. 172/(...) a admis apelul pârâtei S. A. S.A, a desființat încheierea civilă nr. 957 din 6 octombrie 2009 a T. B. și a trimis cauza spre rejudecare T. C. C. cu îndrumarea de a proceda la o rejudecare a pricinii, reținându-se în esență că prima instanță a soluționat cauza fără a realiza o cercetare efectivă a fondului litigiului.

D. pronunțarea acestei decizii și înainte ca dosarul să fie transmis efectiv T.

C. C., împotriva pârâtei S. A. S.A s-a dispus deschiderea procedurii falimentuluiîn formă simplificată prin încheierea nr. 159/(...) pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. (...), fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C. B. S. A. hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1637 din 11 mai 2011 a Curții de A. S., aspect ce rezultă din certificatul de grefă emis de această instanță și aflat la dosarul de fond.

Tribunalul Comercial Cluj a respins cererea reclamanților în considerarea faptului că aceștia nu își mai justifică calitatea procesuală activă de vreme ce față de pârâtă s-a deschis procedura falimentului în formă simplificată, împrejurare în care drepturile acționarilor pot fi exercitate doar de către administratorul special desemnat în condițiile Legii nr. 8..

Totodată s-a adăugat că după data deschiderii procedurii falimentului întreaga activitate pe care debitoarea o derulează se circumscrie scopului de acoperire a pasivului și recuperare a creanțelor în favoarea creditorilor, iar dispozițiile Legii nr. 31/1990 de care s-au prevalat reclamanții nu mai sunt aplicabile din momentul intrării debitoarei în faliment.

A.anții critică hotărârea pronunțată în primul rând în considerarea faptului că soluția asupra căreia s-a oprit instanța de fond contravine îndrumărilor date de instanța de apel cu ocazia desființării primei sentințe și trimiterii cauzei spre rejudecare.

Curtea nu achiesează la această critică evocată de către apelanții întrucât ivirea stării de insolvență a avut loc după momentul soluționării apelului, soluția de trimitere spre rejudecare fiind pronunțată pornind tocmai de la premisa că societatea pârâtă desfășoară o activitate comercială normală, specifică obiectului său de activitate. D. procedurii colective față de pârâta S. A. S.A după pronunțarea instanței de apel nu putea fi ignorată de către instanța de fond întrucât determină schimbări majore atât în ce privește reprezentarea societății cât și în privința regulilor după care se conduce o astfel de societate. Prin urmare, instanța de fond nu putea face abstracție de această schimbare ce a intervenit în viața societară a pârâtei și să procedeze la analizarea pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 8. le produce asupra situației pârâtei și asupra demersului judiciar inițiat de reclamanți.

Nici apărarea reclamanților potrivit căreia aceștia aveau obligația să își justifice calitatea procesuală activă doar la momentul investirii instanței de judecată nu poate fi primită deoarece condițiile de exercitare a acțiunii civile trebuie îndeplinite pe tot parcursul judecății. Mai mult decât atât chiar instanța de apel a sugerat instanței de fond să verifice dacă reclamanții îndeplineau condițiile prevăzute de art. 119 alin. 3 din L. nr. 31/1990 pentru a fi titulari ai unei astfel de acțiuni. Ca atare este lipsită de orice suport afirmația reclamanților că legitimitatea lor procesuală activă ar fi fost probată în ciclurile procesuale anterioare.

Referitor strict la soluția la care s-a oprit Tribunalul Comercial Cluj, Curtea opinează că argumentele de fapt și de drept reliefate de această instanță sunt corecte, însă acestora trebuia să li se dea relevanță din perspectiva unei alte condiții de exercitare a acțiunii civile și anume cea a interesului, iar nu a calității procesuale active. Și aceasta întrucât, trecerea în faliment a intimatei nu a influențat în niciun mod calitatea de acționari a apelanților, ci doar a restrâns și a anulat anumite drepturi inerente calității de acționar printre care și cel de a obține o autorizare din partea justiției pentru convocarea AGA cu ordinea de zi propusă în cazul de față.

Este adevărat că după deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată, interesele acționarilor sunt reprezentate de către administratorul special, însă nici măcar acesta nu s-ar putea adresa justiției în numele apelanților pentru a obține autorizarea pentru convocarea unei AGA care să aibă ca ordine de zi modificarea actului constitutiv în sensul divizării societății,schimbării sediului și conversiei acțiunilor din acțiuni nominative în acțiuni la purtător.

Nimeni nu contestă că într-o societate comercială pe acțiuni aflată în activitate controlul managementului societății și voința societară se realizează de către acționari în cadrul adunării generale, însă alta este situația în momentul trecerii respectivei societăți în faliment. Acest moment marchează transferul controlului de la acționari la creditori, control care se exercită prin intermediul adunării creditorilor și al comitetului creditorilor. În această etapă nu se mai poate vorbi nici de un drept de administrare propriu care să aparțină organelor statutare ale intimatei întrucât dreptul de administrare al unei societăți comerciale, constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea este ridicat ope legis la data la care se dispune deschiderea falimentului, așa cum reiese din prevederile art. 47 alin.

4 din L. nr. 8..

Cum bine a remarcat și instanța de fond, problema juridică supusă dezbaterii este aceea de a stabili dacă este posibilă autorizarea convocării adunării generale a acționarilor a unei societăți aflată în faliment în vederea modificării actului constitutiv, iar răspunsul la această întrebare are consecințe directe asupra interesului actual al apelanților în a mai susține o acțiune de genul celei ce formează obiectul prezentei pricini.

Trebuie subliniat că prevederile art. 119 din L. nr. 31/1990 constituie norma generală ce reglementează procedura ce trebuie urmată de acționari pentru a obține concursul justiției în vederea convocării adunării generale a acționarilor. Se observă că acest text de lege este poziționat în cadrul Titlului III referitor la „. societăților comerciale";, astfel încât singura concluzie ce se poate desprinde este aceea că acest mecanism nu poate fi utilizat în niciun caz în etapa lichidării judiciare a unei societăți comerciale. Chiar dacă articolul 119 din L. nr.

31/1990 nu include limitări ale aplicării sale, este evident că incidența acestui text de lege apare doar în situația unor societăți ce funcționează normal, iar nu și a unor societăți aflate în faliment. Și aceasta întrucât în etapa falimentului nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv în sensul dorit de apelanți

(divizare, schimbare sediu, conversie acțiuni), ci toate operațiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei-intimate S. A. S. în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor. Ca atare, lichidarea nu se realizează în interesul acționarilor cum în mod greșit pretind apelanții, ci în interesul creditorilor.

Prin motivele de apel, se mai sugerează că instanța de apel putea să admită acțiunea în sensul autorizării convocării unei adunări a acționarilor în vederea desemnării unei administrator special de vreme ce s-a deschis procedura insolvenței față de intimată și nu a fost desemnat până în prezent un administrator special. Nici această critică nu poate fi primită întrucât, dacă ar fi procedat în această manieră, prima instanță ar fi acordat ceva ce nu s-a cerut, de vreme ce ordinea de zi propusă prin acțiunea introductivă era cu totul alta. De altfel pentru ipoteza în care lichidatorul judiciar nu a urmat procedura reglementată de art. 3 pct. 26 din L. nr. 8. pentru desemnarea de către adunarea acționarilor a intimatei a unui administrator special, apelanții au la dispoziție mecanisme concrete oferite de L. insolvenței pentru a sancționa conduita lichidatorului judiciar.

Cu toate că în opinia instanței de apel acțiunea reclamanților trebuia respinsă ca lipsită de interes, nu se justifică admiterea căii de atac a apelului deoarece apelanții nu ar obține nici un folos practic prin adoptarea unei astfel de soluții, acțiunea acestora urmând a fi respinsă tot în temeiul unei excepții peremptorii de fond, respectiv cea a lipsei de interes în loc de cea a lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C.proc.civ. Curtea va respinge apelul declarat de reclamanții împotriva sentinței comerciale nr. 3.931 din 16 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., pe care o păstrează în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge apelul declarat de reclamanții M. I., M. G., A. E., I. V., H. A., H. V., N. I., G. V., B. A., M. E., L. R., P. A., V. A., B. E., L. O., P. A., D. S., S. C., C. E.,P. L., I. F., P. C., P. M., D. M., P. E., P. V., B. M. - C., B. C., O. E., O. E., C. P., F. E., Ș. G., A. E., B. G., P. M., B. R., Ș. N., C. M., A. C., S. N., B. V., C. O., G. D., T. M., S. E., U. V., T. M., O. M., M. V., P. T. împotriva sentinței comerciale nr.

3.931 din 16 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. C., pe care o menține în întregime.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 ianuarie 2012.

{ F. |

PREȘEDINTE,

S. AL H.

JUDECĂTOR,

M.-I. I.

GREFIER, A. B.

}

Red.M.M.I./(...). Dact.H.C./5 ex. Jud.fond:C.Cengher.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 15/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii