Decizia comercială nr. 6346/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 6346/2012

Ședința de la 04 S. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE : C. I.

JUDECĂTOR : D. P.

JUDECĂTOR : A.-I. A. G. : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC U. S. împotriva sentinței civile nr. 3600 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, D. G. A F. P. M. și SC U. S. prin lichidator judiciar CII B. L. având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este timbrat cu suma de 19,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.

Curtea din oficiu invocă excepția tardivității promovării recursului raportat la împrejurarea că hotărârea recurată a fost publicată în Monitorul Oficial partea a a-IV-a nr.3120, la data de 17 august 2011 în timp ce recursul a fost declarat la data de 10 aprilie 2012, cu depășirea termenului procedural.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

C U R T E A,

Prin sentința civilă nr. 3600 din 6 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș în contradictoriu cu pârâta SC U. S. M. înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. de ordine J(...), și în consecință s-a dispus dizolvarea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC U. S. M., recursul fiindînregistrat la data de (...). (f.2)

După cum rezultă din dovada de la fila 9 (dosar fond), motivarea sentinței i- a fost comunicată pârâtei la data (...) și publicată în Monitorul oficial al României partea a IV-a nr.3120 din (...) (f.13), dată de la care curge termenul de recurs prev. de art. 301 C. și calculat potrivit art. 101 C. a expirat.

Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Drept urmare, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardiv recursul declarat de SC U. S., împotriva sentinței civile nr. 3600 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. C. P. D. A. A. I.

G.

ȚÂR M. N.

Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia comercială nr. 6346/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii