Decizia comercială nr. 7950/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 7950/2012
Ședința de la 09 O. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE D. P. Judecător A.-I. A. Judecător C. I.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta P. ( C. ) C. PRIN P. împotriva sentinței civile nr.961 din (...) pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimata SC E. S. B., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal, făcut în cauză se prezintă av. Toma în reprezentarea intereselor recurentului, cu împuternicire avocațială aflată la fila 5 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită. Recursul promovat este timbrat cu suma de 101 lei taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar de 3 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea intimatei - întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Un exemplar din întâmpinare se comunică cu reprezentanta recurentei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 pct.3 din C.pr. civilă constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Instanța solicită părții litigante să precizeze care este motivația pentru care recursul a fost promovat de către P. (C.) C. prin P., respectiv dacă C. C. prin P. are calitate procesuală, respectiv dacă a fost parte litigantă în fața instanței de fond. Reprezentanta recurentei arată că P. nu are calitate procesuală de folosință iar C. C. prin P. nu a avut calitate procesuală în fața instanței de fond. Mai arată că înțelege să-și susțină excepția lipsei capacității de folosință și în fața instanței de recurs solicitând instanței admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în considerarea dispozițiilor legii nr.215/2001 conform cărora unitatea administrativă teritorială este C.. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a C. C. prin P. solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. S. acordarea de cheltuieli de judecată. Curtea reține cauza în pronunțare. C U R T E A : Prin sentința civilă nr. 961 din 9 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât. Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. S. B., în contradictoriu cu P. C. C. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.380 lei reprezentând contravaloarea servicii și prestații din factura nr. 3/6.l2.2007, plus dobânda legală de la scadență la data plății efective precum și suma de 204 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți au intervenit relații contractuale în temeiul contractelor de prestări servicii, astfel: Prin contractul de prestări servicii nr. 287 din (...) încheiat între intimata P. com.C. și reclamantă , aceasta din urmă s-a angajat la prestarea de servicii în favoarea beneficiarei, referitoare la activitatea de diriginte de șantier, pentru obiectul școală, clasele I - VIII, loc.Piatra, reabilitare, contract încheiat pentru lucrările ce se realizează în cursul anului 2007. Prin contractul de prestări servicii nr.3l6 din 27.ll.2006, între aceleași părți s-a încheiat un contract de prestări servicii, prin care reclamanta în calitate de prestator asigura servicii referitoare la dirigenția de șantier, ce cuprinde verificări cantitative, calitative și supraveghere tehnică pentru investiția reabilitare școală cls. I - VIII din loc.C.. In derularea ambelor contracte, plata prestațiilor efectuate de către reclamantă pentru serviciile realizate de aceasta, urma a se face pe baza facturilor emise de prestator, pentru suma de l.000 lei fără TVA, pentru lucrările derulate și semnarea situațiilor de lucrări. Î. lucrărilor de reabilitare la cele două obiective a avut loc la 5.l2.20ll, ocazie cu care s-au încheiat procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor nr.l234 din 5.l2.2007 privind obiectivul Șc.generală cls. I - VIII C. și procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1235 din aceeași dată, privind terminarea lucrărilor la obiectivul „. utilitățile școala generală cls. I-IV ,com. C.";. Ambele procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor au fost semnate de către reclamantă în calitatea avută de diriginte de șantier, astfel că reclamanta a emis factura nr. 3 din 6.l2.2007 pentru plata sumei de 2.380 lei, ce reprezintă c/v lucrărilor specifice activității de dirigenție de șantier până la data întocmirii proceselor verbale de recepție finală a celor două obiective. În condițiile în care, pârâta nu a înțeles să achite reclamantei c/v serviciilor prestate înscrise în factura mai sus arătată, s-a procedat la notificarea acesteia și îndeplinirea procedurii prealabile prev.de art.720/l C.pr.civ., la care pârâta nu a dat curs conf. procesului-verbal întocmit. În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât, instanța de fond a constatat că aceasta este nefondată și a fost respinsă, deoarece dreptul la acțiunea reclamantei s-a născut la data scadenței facturii nr.3/6.l2.2007, iar acțiunea a fost înregistrată la instanță, respectiv la Judecătoria Năsăud la (...). In ce privește fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate contractual în vederea asigurării prestațiile specifice activității de diriginte de șantier, activitate ce a încetat odată cu semnarea proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, ambele din (...), procese- verbale semnate de către reclamantă, aceasta fiind îndreptățită să solicite și să obțină plata c/v muncii sale până la acest termen. Așa fiind, instanța de fond a apreciat că refuzul de plată al pârâtei, a sumelor înscrise în factura arătată, apare ca fiind nejustificat, iar apărările invocate de către aceasta, că s-au produs dubluri ale unor facturi de plată nu au fost cu nimic dovedite prin probatoriile administrate, motiv pentru care instanța, constatând refuzul nejustificat de plată al pârâtei privind sumele înscrise în factura mai sus arătată, și care reprezintă c/v serviciilor prestate de reclamantă până la data semnării proceselor verbale de recepție finală, a admis acțiunea formulată de către reclamantă și a obligat pârâta să plătească acesteia suma de 2.380 lei reprezentând c/v serviciilor prestate înscrise în factura nr.3/(...), plus dobânda legală de la scadență și până la data plății efective. In temeiul art.274 C.pr.civ, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 204 lei reprez.cheltuieli de judecată de natura taxei judiciare de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei sentințe, pârâta P. (C.) C. prin P. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 312 rap. la art. 304 pct. 5,7 și 9 precum și art. 3041C.pr.civ., solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii însensul admiterii excepției prescripției dreptului las acțiune cu privire la suma de 1.190 lei aferentă contractului nr. 316/2006 și respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs. În primul rând, pârâta a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a P. comunei C. având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 coroborată cu art. 65 din Legea nr. 215/2001, din analiza cărora rezultă că unitatea administrativ- teritorială, în speță comuna C., are personalitate juridică și poate sta în nume propriu în judecată, fiind reprezentată de P. Apoi, invocând dispozițiile art. 77 din Legea nr. 215/2001, pârâta arată că primăria unității administrativ-teritoriale este o structură funcțională cu activitate permanentă, constituită din primar, viceprimar, secretar și aparatul de specialitate al primarului, ce duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, deducându-se că primăria nu are personalitate juridică pentru a avea calitate de parte în judecată, așa cum prevăd dispozițiile art. 41 alin. 1 C.pr.civ. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, pârâta a arătat că acțiunea a fost promovată de către reclamantă la data de 0(...), scadența privind plata sumei aferentă contractului nr. 316/2006 s-a împlinit în data de (...), astfel că raportat la această dată, termenul de prescripție privind dreptul la acțiunea în pretenții este depășit, motiv pentru care se impune admiterea acestei excepții. Din această perspectivă, pârâta apreciază că nu are nicio relevanță data la care reclamanta a emis factura nr. 3/2007 pe care nu a semnat-o, nu și-a însușit-o și nu a acceptat-o. Pe fondul cauzei, pârâta arată că a încheiat cu reclamanta două contracte de prestări servicii, respectiv contractul nr. 316/(...) cu durată de (...) - (...) și contractul nr. 287/(...) pentru perioada (...) - (...), iar prețul pe care trebuia să-l plătească reclamantei era de 1.000 lei+TVA/lună, deci în total pentru cele două contracte care împreună însumează 8 luni, suma de 9.250 lei. În fapt, pârâta susține că a plătit suma de 19.040 lei, fapt dovedit prin înscrisuri, dar dintr-o eroare descoperită doar cu ocazia prezentei cauze, a constatat că a plătit mai mult, fapt recunoscut și de reclamantă. Concluzionând, raportat și la clauzele și durata contractelor, pârâta susține că a plătit integral suma convenită, diferența plătită în plus reprezentând diferență nedatorată, astfel încât acțiunea reclamantei este neîntemeiată. În raport de cele de mai sus, pârâta apreciază că instanța de fond în mod nejustificat a reținut că ar fi susținut că s-au produs dubluri ale unor facturi de plată, deoarece nu a susținut niciodată acest lucru. Reclamanta intimată S. E. S. B. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate. În argumentarea acestei poziții, reclamanta a arătat că în baza relațiilor contractelor încheiate cu pârâta a prestat acesteia servicii în cursul anului 2007, emițând în acest sens facturi fiscale, ultima factură având nr. 3/(...) în valoare de 2.380 lei, pe care pârâta nu a achitat-o nici până în prezent. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele: Soluționarea recursului impune cu necesitate analiza excepțiilor invocate de către recurentă sau a celor puse în discuție de către instanță, în concret excepția lipsei capacității procesuale de folosință a P. C. și excepția lipsei calității procesuale active a recurentei C. C.. Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale de folosință a P. C., instanța de recurs apreciază argumentele recurentei ca fiind întemeiate. Astfel, recurenta a invocat în mod temeinic excepția lipsei capacității procesuale de folosință a P. comunei C. având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 1 și 2 coroborată cu art. 65 din Legea nr. 215/2001, din analiza cărora rezultă că doar unitatea administrativ-teritorială, în speță comuna C., are personalitate juridică și poate sta în nume propriu în judecată, reprezentată de P. Potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001, primăria unității administrativ- teritoriale este o structură funcțională cu activitate permanentă, constituită din primar, viceprimar, secretar și aparatul de specialitate al primarului, ce duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului. Rezultă faptul că primăria ca entitate nu are personalitate juridică pentru a avea calitate de parte în judecată, așa cum prevăd dispozițiile art. 41 alin. 1 C.pr.civ. În baza acestor argumente excepția este apreciată ca fiind întemeiată, cu singurul amendament că, așa cum nu poate sta în judecată în fața primei instanțe primăria ca entitate distinctă nu are nici capacitatea procesuală de folosință pentru a formula recurs. Pentru toate aceste argumente, instanța va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a P. C. prin P. și în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.p.c. va respinge cu această motivare recursul declarat de această parte. În ceea ce privește recursul declarat de către C. C. prin P., instanța reține că această persoană juridică nu a fost parte în litigiul derulat în fața instanței de fond, sentința pronunțată și recurată nu-i este opozabilă, așa încât nu are calitate procesuală activă pentru a formula o cale de atac împotriva acestei sentințe. Pentru acest argument, instanța va admite excepția lipsei calității procesuale active a C. C. prin P. în formularea recursului și în baza art. 312 alin. 1 Cpc va respinge recursul declarat de această persoană juridică ca fiind declarat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII D E C I D E: Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a P. C. prin P. și în consecință respinge recursul declarat de către P. C. împotriva sentinței civile nr. 961/(...) pronunțată de către Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar numărul (...) ca fiind formulat de către o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință. Admite excepția lipsei calității procesuale active a C. C. prin P. în formularea recursului și în consecință respinge recursul declarat C. C. prin P. împotriva sentinței civile nr. 961 din 9 mai 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2012. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, D. P. A. A. I. C. I. Red.A.A.I./ (...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond. P. I.. GREFIER, M. N. ȚAR
← Decizia comercială nr. 238/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... | Decizia comercială nr. 220/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii... → |
---|