Sentința comercială nr. 314/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii

R O M Â N I A ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 314/2012

Ședința Camerei de consiliu de la 24 A. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE : C. I.

GREFIER : M. N. ȚÂR

S-a luat spre examinare conflictul negativ de competență ivit între T. SPECIALIZAT C. și TRIBUNALUL CLUJ, pentru soluționarea litigiului dintre recurent SC L. MAX SRL și intimata C. I. AV. M. D. O.

Soluționarea conflictului s-a dispus a se face în camera de consiliu fără citarea părților.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr.1516 din 27 sept.2011 pronunțată de

Judecătoria Gherla în dosar nr.(...) s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea SC L. MAX SRL împotriva intimatei C.

I. AV. M. D. O.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs contestatoarea SC L. MAX

SRL, iar prin decizia civilă nr.23 din 18 ian.2012 pronunțată de Tribunalul

Cluj - Secția civilă s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T.ui Comercial C..

Pentru a dispune astfel instanța a reținut faptul că în virtutea calității de comerciant a contestatoarei SC L. MAX SRL sunt aplicabile dispozițiile art.56 C.ercial potrivit cărora dacă obligația asumată de către părțile litigante are natură comercială pentru una dintre părți, întreaga operațiune este supusă regulilor comerciale. S-a mai menționat că raporturile juridice s- au născut între părțile litigante prin contractul de asistență juridică nr.252 din data de (...) și prin urmare sunt incidente disp. art. 56 C,comercial întrucât raportul de drept substanțial s-a născut anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil. În consecință, având în vedere caracterul comercial al cererii și ținând cont de prev. art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 potrivit cărora tribunalele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează, s-a admis excepția necompetenței materiale, cu consecința declinării competenței de soluționare a recursului în favoarea T.ui Comercial C..

T. Specializat C. fiind astfel investit prin decizia civilă nr.117 din (...) a admis la rândul său excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea T.ui C., și constatând ivit conflictul negativ de competență a sesizat instanța superioară comună Curtea de apel C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel T. specializat C. a reținut că obiectul litigiului dedus judecății este contestația la executare silită pornită în temeiul unui titlu executoriu (contractul de asistență juridică). În vederea stabilirii instanței competente să soluționeze calea de atac, este nevoie în prealabil a se stabili natura litigiului dedus judecății și normele de drept procedural aplicabile acestuia. S-a apreciat astfel că prezenta acțiune are o natură civilă neexistând nici un element care să atragă competența unei instanțe specializate de drept comercial, nefiind incidente prevederile art.3, 4 sau 56

C. comercial întrucât nu pot fi reținute considerentele conform cărora natura comercială ar rezulta din împrejurarea că recurenta ar fi o societate comercială. Aceasta deoarece pe de o parte C.ul avocațial nu face parte din categoria comercianților așa cum era reglementat de art.7 C., iar prin activitatea prestată în temeiul contractului de asistență juridică nu a fost săvârșit un act de comerț în sensul art.3 C.

Chiar dacă recurenta are calitatea de comerciant, prestația de care a beneficiat din partea intimatei nu are natură comercială. În concluzie, neputându-se reține caracterul comercial al cauzei s-a apreciat că instanța competentă să soluționeze calea de atac, este instanța de drept comun.

Analizând conflictul negativ de competență cu care a fost sesizată, Curtea de apel C. reține că instanța competentă să soluționeze recursul în prezenta cauză este Tribunalul Cluj pentru următoarele considerente:

Contestația la executare silită ce face obiectul litigiului dedus judecății a fost formulată la data de (...), sub imperiul dispozițiilor vechiului Cod civil, având în vedere și data la care au luat naștere raporturile contractuale între părți, respectiv (...). Executarea silită a fost pornită în baza unui titlu executoriu ce îl reprezintă contractul de asistență juridică nr.952 din (...).

Important pentru stabilirea instanței competente să soluționeze calea de atac este ca în prealabil să se lămurească natura juridică a litigiului dedus judecății. Astfel, pe de o parte Tribunalul Cluj a apreciat că prezenta acțiune are o natură comercială dată de calitatea de comerciant a contestatoarei SC L. MAX SRL apreciindu-se astfel că sunt incidente disp.art.56 din C. Dimpotrivă, T. specializat a considerat că prezenta acțiune are o natură civilă neexistând nici un element care să atragă competența unei instanțe specializate de drept comercial nefiind incidente prevederile art.3, 4 sau 56 din C.ercial.

Această din urmă instanță a apreciat corect stabilind faptul că nu pot fi reținute considerentele conform cărora natura comercială ar rezulta din împrejurarea că recurenta este o societate comercială. Și este așa deoarece

C.ul avocațial nu face parte din categoria comercianților cum era ea reglementată potrivit art.7 C., iar prin activitatea prestată în temeiul contractului de asistență juridică, avocatul nu săvârșește un act de comerț în sensul art.3 C. Pe de altă parte chiar dacă recurenta are calitatea de comerciant, prestația de care a beneficiat din partea intimatei nu are natură comercială neprezentând nici unul din elementele caracteristice unui act de comerț.

Prin urmare, chiar dacă de principiu art.4 C. instituie o prezumție de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, ea este înlăturată dacă obligația are caracter civil cum este în cazul de față sau necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant. Cu alte cuvinte dacă o anumite obligație asumată de comerciant este de natură civilă, prezumția de comercialitate este înlăturată știut fiind faptul că în afara actelor și operațiunilor legate de activitatea pe care o exercită ca profesiune, comerciantul face și acte de natură civilă care nu pot fi supuse regimului codului comercial. Întrucât legea nu precizează ce se înțelege prin acte civile, se consideră a fi avute în vedere actele de drept privat care prin structura și funcția lor esențială nu se pot referi la activitatea lor comercială și care rămân civile indiferent de persoana care le săvârșește.

În concluzie, Curtea reține că prin obiectul său contractul de asistență juridică vizează operațiuni străine de activitatea de comerciant a recurentei contestatoare, nu poate fi adusă în discuție o faptă de comerț subiectivă în ciuda faptului că una dintre părți este comerciant, iar în aceste condiții prezumția de comercialitate instituită prin art.4 C. este înlăturată prin însuși actul încheiat. În concret, contractul încheiat de părțile litigiului este un contract de asistență juridică căruia îi sunt aplicabile regulile de drept civil ale mandatului.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.22 C.proc.civ. rap. la art.2 pct.3

C.proc.civ. Curtea va stabili competența de soluționare a căii de atac în favoarea T.ui C..

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a litigiului dintre recurent SC L. MAX SRL și intimata C. I. AV. M. D. O., în favoarea T.ui C..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER C. I. M. N. ȚÂR

Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința comercială nr. 314/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii cu profesioniștii