Decizia civilă nr. 113/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 113/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este compusă din: PREȘEDINTE - N. K. JUDECATOR - D. D. JUDECĂTOR - F. M. GREFIER - F. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul B. D. F. în contradictoriu cu intimatul P. V. D., împotriva sentinței civile nr. 4106/2012 pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, la data de_, având ca obiect în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă reprezentanta recurentului, d-na avocat T. L., cu împuternicire avocațială depusă la dosar la acest termen și reprezentanta intimatului, d-na avocat Ilea M. în substituirea d-nei avocat Luca Ana M., cu delegație de substituire depusă la dosar la acest termen.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită față de intimatul P. V.
D., însă procedura se acoperă prin prezența apărătorului intimatului, în fața instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
T. ul, din oficiu ridică excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. și acordă cuvântul, reprezentaților părților asupra excepției ridicate.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea excepției ridicate. Reprezentanta intimatului solicită respingerea excepției ridicate,
apreciind că prezentul litigiu este de natură comercială, iar la întrebarea instanței care ar fi elementele care ar atrage competența T. ului Specializat
C., reprezentanta intimatului arată că elementul care atrage competența T. ului Specializat C. îl constituie scopul urmărit de părți, iar d-l P. V. este persoană fizică și devine comerciant, atunci când desfășoară acte de comerț, menționând totodată faptul în acest moment nu s-a început construcția imobilului.
T. ul reține cauza în pronunțare pe excepția ridicată.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, constată | că | prin Sentința civilă | nr. 4106/_ |
pronunțată în dosar nr. _ | al Judecătoriei C. -N. | a fost admisă |
excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârât prin întâmpinare și, pe cale de consecință: a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. D. F., în contradictoriu cu pârâtul P. V. D. ; a fost obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit înscrisului existent la filele 6 - 8 din dosarul de fond, la data de_ a fost încheiată de către părți o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare, în temeiul căreia pârâtul, în calitate de promitent-vânzător, s-au obligat sa transfere reclamantului, în calitate de promitent-cumpărător, dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 4388 mp din terenul înscris în CF nr.492/A, identificat cu nr. topo 691/3, situat în com. Feleac, jud. C. ; prețul de vânzare stabilit de către părți a fost de 1000000 euro; de asemenea, potrivit art.3 pct.3.1 din contract, pârâtul s-a obligat să pună la dispoziția reclamantului, o autorizație de construire a unui imobil cu regim de înălțime 2S+P+6 etaje, POT = 16-20%, CUT = 1,2 - 1,5, o autorizație de construire drum cu două benzi, precum și o autorizație de împrejmuire.
Așadar, având în vedere destinația de bloc de locuințe colective a imobilului ce urma a fi edificat pe terenul ce a făcut obiectul convenției de vânzare-cumpărare mai sus menționată, în baza autorizației de construire ce urma a fi obținută de către pârât, instanța apreciază că în speța este vorba în mod evident despre o achiziționare a unui teren în vederea edificării pe acesta a unui imobil de locuințe în scop de vânzare, cu intenția obținerii de profit, deci despre fapte obiective de comerț, ce se înscriu în enumerarea enunțiativa cuprinsă în art.3 C. com (în vigoare la data încheierii actului juridic în discuție). De asemenea, potrivit disp. art.7 C. com. sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuita, precum și societățile comerciale. Mai mult, potrivit art. 9 C. com. orice persoana care intr-un chip accidental face o operațiune de comerț și nu poate fi considerata comerciant, este insa supusa legilor și jurisdicțiunii comerciale pentru toate contestațiunile ce se pot ridica din aceasta operațiune.
Potrivit disp. art.7201 C. proc. civ., în procesele și cererile comerciale evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul trebuie să încerce soluționarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Această procedură cu caracter obligatoriu - ce condiționează exercițiul dreptului la acțiune în materie comercială - a fost reglementată în mod expres și detaliat în cuprinsul art. 7201 alin. 2, 3 și 4 C. proc. civ., iar dovada îndeplinirii sale în mod corespunzător presupune, printre altele, probarea faptului că reclamantul a convocat partea adversă la conciliere directă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, cu stabilirea unei anumite date pentru conciliere (care nu poate fi fixată mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate).
Altfel spus, procedura concilierii directe presupune în mod necesar stabilirea de către reclamant a unei întrevederi cu partea adversă, cu respectarea rigorilor de ordin formal impuse de dispozițiile legale mai sus menționate, în cadrul căreia acestea să încerce în mod direct soluționarea amiabilă a litigiului înainte de a sesiza instanțele judecătorești, în scopul degrevării acestora din urmă de multitudinea de litigii care astfel pot fi rezolvate prin înțelegere între părți, nefiind suficientă comunicarea unei simple notificări, chiar dacă în cuprinsul acesteia sunt indicate în mod expres pretențiile reclamantului, precum și temeiul legal al acestora, deoarece o astfel de notificare nu poate substitui întrevederea directă a părților în litigiu, întrevedere care este de esența procedurii concilierii instituită de disp. art. 720 ind.1 C. proc. civ., după cum rezultă atât din cuprinsul dispozițiilor
legale în discuție, cât și din înțelesul gramatical al sintagmei convocare la conciliere directă.
Cât despre notificarea înregistrată de reclamant la B.E.J. Romeo M. Stolnean la data de_ (filele 48, 49 dosar fond), deși din punct de vedere formal acest înscris îndeplinește cerințele impuse de art.7201 alin.2 și 3 C. proc. civ. pentru conținutul convocării la conciliere directă, totuși, în condițiile în care aceasta este ulterioară datei promovării prezentului litigiu, este evident că nu poate fi luată în considerare, fiind, de asemenea, de esența procedurii concilierii directe comunicarea convocării la conciliere anterior introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece doar în aceste condiții se poate asigura scopul procedurii concilierii directe, respectiv soluționarea pe cale amiabilă a litigiului dintre părți și evitarea procesului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. D. F., arătând că sentința este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că soluția asupra excepției necompetenței materiale a judecătoriei este criticabilă sub două aspecte:
În ceea ce privește natura litigiului, caracterul acțiunii introductive este civil, fiind vorba de o acțiune tipică în restituirea unei sume achitate conform unei promisiuni de vânzare-cumpărare, nefundamentată pe raporturi comerciale ca urmare a încheierii și derulării unor contracte comerciale.
Instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale a judecătoriei, excepție invocată de pârâtă, considerând că, deși prezentul litigiu are natură comercială, competentă este judecătoria, având în vedere că, conform art. 725 alin. 1 C.pr.civ., chiar dacă Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil abrogă dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a C.pr.civ. de la data de_, competentă este judecătoria.
Dacă instanța de fond a apreciat că natura litigiului este una comercială, în opinia recurentei, instanța a fost necompetentă să soluționeze cererea de chemare în judecată, întrucât dispozițiile art.725 alin. 2 C.pr.civ., se aplică doar instanțelor legal învestite, or, în situația dată, instanța ar fi trebuit să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea T. ului
C., având în vedere că acțiunea a fost introdusă înainte de data de_, data intrării în vigoare a Legii nr. 71 pentru aplicarea Legii nr.287/2009. Astfel, și excepția inadmisibilității invocată de pârâtă a fost soluționată de o instanță necompetentă.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a T. ului C., cu consecința declinării cauzei în favoarea T. ului Specializat C., prin raportare la natura comercială a litigiului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Prin decizia civila nr. 1195/2012 pronunțată la data de 12 Decembrie 2012 Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea T. ului Specializat C. .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că raporturile juridice dintre părți s-au născut și s-au derulat înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, prin încheierea promisiunii bilaterale de vânzare- cumpărare din data de_ .
Așa acum a reținut prima instanță, în speță este vorba despre achiziționarea unui teren în vederea edificării pe acesta a unui imobil de locuințe în scop de vânzare, cu intenția obținerii de profit, deci despre fapte
obiective de comerț, ce se înscriu în enumerarea enunțiativa cuprinsă în art. 3 C. com. în vigoare la data încheierii actului juridic în discuție.
Așadar, litigiul are natură comercială, în conformitate cu prevederile Codului comercial sub imperiul căruia s-au născut și s-au derulat raporturile juridice dintre părți.
Potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori si de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale […].
Potrivit art. 37 din același act normativ, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înființa tribunale specializate [….]. T. ele specializate preiau cauzele de competența tribunalului în domeniile în care se înființează.
Prin înființarea T. ului Comercial C., acesta a preluat potrivit dispozițiilor art. 37 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 cauzele de competența tribunalului în domeniul în care s-a înființat, respectiv cauzele de natură comercială, în prezent și litigiile dintre sau cu profesioniști.
Se reține în acest sens faptul că, deși criteriul de delimitare a cauzelor prin raportare la dreptul material și-a pierdut funcționalitatea, niciuna dintre normele noului cod civil ori ale Legii nr. 71/2011 de punere în aplicare a acestuia nu interzice separarea litigiilor în care cel puțin una dintre părți are calitatea de profesionist în materia "activităților de producție, comerț sau prestări de servicii"; (expresie care, conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, înlocuiește expresiile "acte de comerț";, respectiv "fapte de comerț";) de celelalte litigii care implică profesioniști în alte materii și conferirea competenței de soluționare a primei categorii tribunalelor specializate.
Dispozițiile art. 226 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 au un caracter enunțiativ și nu limitativ, prevăzând posibilitatea înființării în cadrul secțiilor civile a unor complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cereri în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc; cereri în materia societăților comerciale și a altor societăți, cu sau fără personalitate, împiedicarea ori denaturarea concurenței; cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.
Este real că prin art. 19 din Legea nr.71/2011 a fost abrogat art. 2 pct.
1 lit. a C.pr.civ. care stabilea în favoarea tribunalelor cererile în materie comercială al căror obiect este de peste 100.000 lei și astfel, aparent, soluționarea cauzei ar reveni tribunalul civil prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b C.pr.civ. și art. 5 al. 1 din OUG nr. 119/2007.
Cu toate acestea, soluția care rezultă din interpretarea art. 228 din Legea nr. 71/2011, normă specială față de art. 227 din același act normativ, conform topografiei textului, este cea contrară.
Conform art. 228 din Legea nr. 71/2011, până la data intrării în vigoare a Codului civil, tribunalele comerciale Argeș, C. și Mureș se reorganizează ca tribunale specializate sau, după caz, ca secții civile în cadrul tribunalelor Argeș, C. și Mureș, în condițiile art. 226.
Stabilirea întregii sfere de competență a tribunalelor specializate revine, conform art. 228 alin. 1 din Legea nr. 71/2011, Consiliului Superior al Magistraturii, dispozițiile art. 227 din Legea nr. 71/2011 vizând doar o parte dintre cauzele de competența tribunalelor specializate, respectiv cele pentru care legile speciale prin raportare la noul Cod civil prevăd expres că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel.
T. ele comerciale Argeș, C. și Mureș au fost reorganizate ca tribunale specializate prin Hotărârea C. nr. 654 din 31 august 2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere volumul de activitate înregistrat la nivelul celor trei tribunale comerciale, prin comparație cu volumul de activitate în materie comercială de la alte tribunale situate în localități în care își au sedii curți de apel.
Deși Consiliul Superior al Magistraturii nu s-a pronunțat expres asupra competenței materiale a tribunalelor specializate, a avut în vedere volumul de activitate al acestor instanțe, volum care include toate cauzele a căror natură
"comercială"; era determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 3, art. 4, art. 7, art. 9 și art. 56 din Codul comercial din 1887.
În consecință, nu se poate reține intenția legiuitorului de a transfera competența de soluționare a acestor cauze în favoarea secțiilor civile ale tribunalelor de drept comun, reorganizarea păstrând în favoarea tribunalelor specializate competența materială în limitele competenței fostelor tribunale comerciale.
Recursul a fost înregistrat pe rolul T. ului Specializat C. la data de 21 decembrie 2012.
În ședința publică din data de 25 februarie 2013, T. ul Specializat C. a ridicat excepția necompetenței sale materiale.
Analizând excepția necompetenței materiale, tribunalul specializat o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Litigiul dedus judecății are ca obiect pretențiile formulate de reclamantul B. D. F. împotriva pârâtului P. V. D., derivate dintr-o promisiune sinalagmatică de vânzare cumpărare, cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei C. N., la data de 26 august 2011, respectiv anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, astfel încât, analiza ce urmează a fi efectuată va porni de la dispozițiile vechiului Cod civil precum și de la dispozițiile cuprinse în Codul comercial, având în vedere data inițierii litigiului.
Astfel, pentru a se stabili instanța competentă să soluționeze calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca trebuie să se stabilească, în prealabil, natura litigiului dedus judecății.
T. ul specializat consideră că prezenta acțiune are o natură civilă, neexistând nici un element care să atragă competența unei instanțe specializate în drept comercial, nefiind incidente prevederile art. 3, 4, 7 sau
56 C.comercial, întrucât nu pot fi reținute considerente conform cărora natura comercială ar rezulta din împrejurarea că prin încheierea promisiunii de vânzare cumpărare, reclamantul ar fi efectuat fapte de comerț, ca o profesiune obișnuită, de natură să-i atragă calitatea de comerciant.
Așadar analiza naturii litigiului trebuie să pornească de la definiția dată comerciantului de la disp. art. 7 din Codul comercial, având în vedere faptul că actul juridic în litigiu respectiv promisiunea de vânzare cumpărare este încheiată de două persoane fizice care încheie, ca și regulă, doar acte de natură civilă.
Astfel, potrivit art. 7 Cod comercial, sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită și societățile comerciale.
Deci, au calitatea de comerciant persoanele fizice care săvârșesc fapte de comerț ca profesiune obișnuită și societățile care au ca obiect activitatea comercială. Rezultă că, pentru dobândirea calității de comerciant, persoana fizică trebuie să îndeplinească trei condiții: să săvârșească fapte de comerț
obiective, să săvârșească fapte de comerț ca profesiune precum și să săvârșească fapte de comerț în nume propriu.
Ca atare, nu este suficientă doar simpla intenție de revânzare a unui bun, specifică spre exemplu societăților comerciale, pentru care simpla intenție de revânzare, chiar nematerializată ulterior, este suficientă pentru încheierea unui act de natură comercială, persoana fizică care încheie, de regulă, acte de natură civilă, dobândirea calității de comerciant presupune săvârșirea efectivă a unui fapt de comerț.
Din această perspectivă, simpla mențiune cuprinsă în promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare că vânzătorul va pune la dispoziția cumpărătorului autorizația de construire a unui imobil cu regim de construire 2 S+P+6 etaje nu este de natură să atragă în persoana promitentului cumpărător calitatea de comerciant, atâta timp cât acesta nu a făcut nici un act sau fapt de comerț în sensul că nu numai că nu a încheiat nici un act repetat de vânzare, dar nici cel puțin nu a construit cu o asemenea intenție.
Astfel, chiar și în ipoteza în care promitentul cumpărător ar fi exercitat fapte de comerț ca și profesiune, intenția de revânzare, specifică unui act de natură comercială trebuia să-i aparțină și să fie exprimată clar și neechivoc la data cumpărării, să-i fie adusă la cunoștință cocontractantului, în speță vânzătorului și să privească bunul cumpărat.
Concluzionând, tribunalul specializat apreciază că nu este vorba despre o cauză de natură comercială, deoarece nici una din părți nu face parte din categoria comercianților, așa cum este ea reglementată de disp. art.7 Cod comercial, iar încheierea între două persoane fizice a unei promisiuni de vânzare cumpărare a unui teren, nu reprezintă un act de comerț în sensul art.3 Cod comercial.
Pe cale de consecință, soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în legătură cu drepturi și obligații de natură civilă nu este de competența instanței specializate în materie comercială, ci a tribunalului de drept comun.
Față de aceste considerente, în baza art.1591C.pr.civ., raportat la art.2 pct.3 C.pr.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. și în consecință va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurentul B. D. F. în contradictoriu cu intimatul
P. V. D., împotriva sentinței civile nr.4106/24 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria C. N. în dosarul nr._, având ca obiect în primă instanță pretenții, în favoarea T. ULUI C. .
Constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și T. ul Specializat C., având ca obiect soluționarea dosarului nr. _
, în temeiul disp. art. 21 C.pr.civ se va dispune înaintarea dosarului nr._ către instanța superioară comună, Curtea de Apel C., în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția necompetenței materiale a T. ULUI SPECIALIZAT
C., ridicată din oficiu și, în consecință:
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul
B. D. F. în contradictoriu cu intimatul P. V. D., împotriva sentinței civile nr.4106/24 februarie 2012, pronunțată de Judecătoria C. N.
în dosarul nr._, având ca obiect în primă instanță pretenții, în favoarea T. ULUI C. .
Constată ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și
T. ul Specializat C., având ca obiect soluționarea dosarului nr._ și, în consecință :
Dispune înaintarea dosarului nr._ către instanța superioară comună, Curtea de Apel C., în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
N. K. D. D. | F. M. | F. B. |
Red.3.ex. NK/LU/_
Judecător fond: D. G. Roșu Judecătoria C. N.
| ← Sentința civilă nr. 208/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Încheierea civilă nr. 642/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
