Decizia civilă nr. 238/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 238/R
Ședința publică din 07 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. P.
J. ecător M. H.
J. ecător C. G.
G. ier A. H.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurența - reclamantă SC G. I. S. și recurenta - pârâtă SC P. C. N. S. împotriva sentinței civile nr. 6617/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul cu nr. de mai sus, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC X. S. și SC X. S. - PRIN ADMINISTRATOR J. C. I. DE I. M. R. ,
având ca obiect pretenții.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc la data de_, pronunțarea în cauză s-a amânat pentru data de_ ,_ și_, în urma deliberării s- a pronunțat decizia de mai jos.
T.
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6617 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M. s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de către reclamanta SC G. I. S. în contradictoriu cu pârâta SC X. S., cu sediul în B. M., bld. B., nr.55, jud. M., a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC G. I. S., cu sediul în T. M.
, str.60, nr.8, jud. M., în contradictoriu cu pârâta SC P. C. N. S., cu sediul în B. M., str. P., bl.42A, ap.2, jud. M., a fost obligată pârâta SC P. C. N. S. să predea reclamantei SC G. I. S. cantitatea de 3120 bucăți blocuri ceramice cu dimensiunile de 290/240/138 mm, în valoarea totală de 7091,45 lei, s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii acestor blocuri ceramice, a fost obligată pârâta SC P. C. N. S. să plătească reclamantei SC G. I. S. suma de 529,19 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței se reține că la data de_, reclamanta SC
G. I. S. a cumpărat de la societatea SC DOI N S. cantitatea de 3120 bucăți blocuri ceramice cu dimensiunile de 290/240/138 m.m pentru suma de
7091,45 lei, întocmindu-se factura fiscală seria MM WCJ nr.7952938 din _
. La data de_, SC DOI N S. a fuzionat cu pârâta SC P. -C. -N. S.R.L. Potrivit acestei facturi fiscale, reclamanta a achitat pârâtei suma de
7091,45 lei pentru bunurile mai sus arătate.
La data de 22 martie 2010, reclamanta a convocat-o pe pârâtă la conciliere directă, însă părțile nu au ajuns la o înțelegere.
Prezent în fața instanței, reprezentantul pârâtei a recunoscut faptul că a primit de la reclamantă suma de bani, însă a arătat faptul că i-a predat acesteia bunurile cumpărate. A mai arătat faptul că marfa era depozitată la societatea SC X. S. . A mers împreună cu reprezentantul reclamantei, i-a arătat acestuia marfa din curtea societății SC X. S. . De asemenea, i l-a prezentat pe reprezentantul firmei SC X. S. cu care reclamantul urma să discute despre transportul mării achiziționate la sediul său.
Vânzătorul are obligația să predea lucrul vândut cumpărătorului. Prin predare se înțelege punerea lucrului vândut la dispoziția cumpărătorului.
În cauza de față, simpla indicare de către pârât a unor blocuri ceramice aflate în curtea unei alte societăți decât cea cumpărătoare nu poate echivala cu o predare.
Dispozițiile art. 1326 C.civ stabilesc că vânzătorul este obligat să predea lucrul vândut "în măsura determinată prin contract";
Dacă cumpărătorul solicită predarea bunului vândut, el va trebui să probeze existența acestei obligații. În cazul în care vânzătorul pretinde executarea obligației de predare, el va trebui să probeze faptul efectuării plății. Întrucât predarea reprezintă un act juridic se vor aplica regulile de drept comun privitoarea la mijloacele de probă a actelor juridice. Astfel, dacă obiectul predării este mai mare de 250 lei, dovada executării obligației se va putea face numai prin înscris.
Potrivit art. 969 cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 1073/cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la dezdăunare.
In cauza de față, pârâta nu a făcut dovada predării bunurilor achiziționate de reclamantă.
Pentru motivele mai sus expuse, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta SC G. I. S., în contradictoriu cu pârâta SC P. C. N.
S. .
A fost obligată pârâta SC P. C. N. S. să predea reclamantei SC G.
I. S. cantitatea de 3120 bucăți blocuri ceramice cu dimensiunile de 290/240/138 m.m, în valoarea totală de 7091,45 lei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a contravalorii acestor bunuri, instanța a respins acest capăt de cerere, întrucât reclamanta nu a solicitat rezoluțiunea cotractului de
vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară, ci a solicitat executarea contractului prin predarea blocurilor ceramice achiziționate.
În temeiul art. 274 alin 1/cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată 529,19 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Instanța a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata onorariului de avocat instanța a constatat că în cuprinsul Deciziei nr. 1378 din
23 aprilie 2010 pronunțată în recurs de Secția comercial ă a Înaltei Curti de
Casație și Justiție
având ca obiect recursul împotriva neacordării cheltuielilor de judecată s-a statuat că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanței reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoțite de un exemplar al facturii fiscale, care să menționeze numărul contractului de asistență juridică sau numărul dosarului pentru care au fost achitate aceste sume. Acest raționament se justifică prin faptul că instanța a acordat cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăților, iar hotărârea instanței reprezintă înscris justificativ și poate fi pusă în executare silită de către partea care a avansat aceste cheltuieli. În ceea ce privește natura juridică de titlu executoriu a contractului de asistență juridică, acesta vizează raporturile dintre avocat și clientul său, onorariul putând fi recuperat prin intermediul executării silite de la client, neavând relevanță asupra situației celor doua părți din proces. În speță, justificarea onorariului avocatului a fost făcută cu o chitanță, fără a se menționa numărul dosarului sau numărul contractului de asistență juridică.
Deci, reclamanta nu a făcut dovada achitării onorariului de avocat.
La data de 3 februarie 2012, reclamanta a renunțat la judecata acțiunii față de pârâta SC X. S.R.L, motiv pentru care, în temeiul art.246 C.p.c, a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulată de către reclamanta SC G. I.
S. în contradictoriu cu pârâta SC X. S. .
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanta SC G. I. S. și pârâta SC P. C. N. S. .
Recurenta-reclamantă SC G. I. S. a solicitat modificarea în parte a acțiunii în sensul admiterii acțiunii introductive așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în fond și recurs.
În cuprinsul motivelor de recurs se arată că prin acțiune reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a preda cantitatea de blocuri ceramice cumpărate sau contravaloarea acestor blocuri economice, prin sentința recurată fiind respinsă cererea privind obligarea pârâtei de a achita contravaloarea mărfii, ca alternativă a obligației de predare a blocurilor ceramice, motivat de faptul că nu s-ar fi solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară.
Se susține că potrivit prevederilor Codului civil, executarea obligațiilor contractuale poate fi directă (în natură) sau indirectă, respectiv prin echivalent bănesc iar raportat la prevederile art.1073 Cod civil "creditorul are dreptul de
a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare";, situație în care se apreciază că această prevedere legală se circumscrie cererii introductive de instanță promovată de reclamantă.
În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, se arată că aceasta a fost respinsă în mod greșit de prima instanță motivat de faptul că nu s-ar fi depus factura în baza căreia s-a eliberat chitanța ce atestă plata onorariului de avocat. Se susține că avocatul nu este plătitor de TVA și nu întocmește facturi fiscale. Obligativitatea emiterii facturii fiscale aparține doar plătitorilor de TVA, ceea ce nu este cazul în speță, faptul achitării onorariului se dovedește doar cu chitanța, dupăs în original.
Recurenta-pârâtă SC P. C. N. S. a solicitat în principal casarea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.5 din Codul de procedură civilă, în subsidiar s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecare pricinii în fond, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată cu cheltuieli de judecată, în temeiul dispozițiilor art.312, alin.4 din Codul de procedură civilă.
În cuprinsul motivelor de recurs se arată că prima instanță a soluționat cauza fără să cerceteze suficient fondul și fără să-și exercite rolul activ în vederea aflării adevărului prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Se susține că în condițiile în care pârâta a fost lipsită de apărare de specialitate în fața instanței de fond, nefiind reprezentată de jurist ori avocat, instanța trebuia să-și exercite rolul activ prin dispunerea ca pârâta să administreze probe prin care să facă dovada predării, instanța putând să ordone chiar din oficiu administrarea probelor necesare.
Se menționează că în întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a arătat că faptul predării poate fi probat cu martorii Dobroiu C. și Dobai A., astfel încât deși pârâta nu a solicitat în mod expres audierea acestora, prima instanță avea obligația de a pune în discuția părților necesitatea administrării acestei probe, în condițiile în care predarea constituie un fapt juridic, astfel încât dovada se poate face și cu martori, nu doar cu înscrisuri.
Examinând cererile de recurs și hotărârea recurată sub toate aspectele potrivit dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă, instanța reține în fapt următoarele:
Potrivit facturii fiscale seria MM WCJ nr.7952938/_, reclamanta SC
G. I. S. a cumpărat de la societatea SC Doi N.S.R.L., societate care a fuzionat cu pârâta SC P. C. N. S. fiind absorbită de aceasta din urmă, cantitatea de 3.120 bucăți blocuri ceramice cu dimensiunile 290/240/138 mm, la prețul de 7091,45 lei.
În situația de față, bunurile care au constituit obiectul vânzării respectiv blocurile ceramice sunt bunuri de gen, în situația de față, pârâta nefăcând dovada predării efective a acestora datorită următoarelor considerente:
Prin predarea bunurilor se înțelege operațiunea de punere efectivă a lucrului la dispoziția cumpărătorului pentru ca acesta să își exercite prerogativele dreptului de proprietate.
Potrivit dispozițiilor art.1.103 din Codul civil de la 1865, în cazul bunurilor de gen, trebuie predate bunuri de calitate mijlocie.
În cazul bunurilor depozitate în depozite predarea simbolică se realizează prin înmânarea recipisei de depozit către cumpărător.
În situația de față, potrivit susținerilor părților, bunurile au fost depozitate în depozitul societății SC X. S. .
Potrivit dispozițiilor art.62 Cod comercial, până la individualizarea bunurilor de gen, riscurile sunt suportate de vânzător, iar transmiterea dreptului de proprietate are loc la data reindividualizării lor, cheltuielile de măsurare, numărare fiind în sarcina vânzătorului iar cheltuielile de ridicare sunt suportate de cumpărător.
Obligația de predare instituită în sarcina vânzătorului cuprinde și accesoriile lucrului (art.1325 Cod civil), ea cuprinde și obligația de a conserva lucrul până la predare (art.1074 Cod civil).
Dispozițiile art.1300 Cod civil prevăd faptul că, în cazul bunurilor de gen, cumpărătorul va putea cere fie executarea, fie rezoluțiunea cu plata de despăgubiri, rezoluțiune care în situația de față nu a fost cerută, aspect corect reținut de prima instanță, motiv pentru care motivul de recurs formulat de reclamanta SC G. I. S. privind obligarea pârâtei de a achita contravaloarea mărfii, ca alternativă a predării blocurilor metalice, va fi respins.
Pe de altă parte, pieirea bunurilor de gen nu duce la încetarea contractului, obligația înstrăinătorului de a-și executa în natură prestația nu dispare, el fiind obligat de a procura alte bunuri de gen de aceeași cantitate pentru a le preda celeilalte părți contractuale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei SC P. C.
N. S. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.200 lei reprezentând onorariu de avocat, reținem că această cerere în mod nejustificat a fost respinsă de către prima instanță în condițiile în care reclamanta, prin chitanța aflată la fila 38 din dosarul primei instanțe a justificat cheltuielile solicitate.
În ceea ce privește motivul de casare a sentinței susținut de pârâta SC P.
C. N. S. reținem că potrivit dispozițiilor art.129 alin.5 ind.1 Cod procedură civilă, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii, iar pe de altă parte în situația de față, nu se poate susține că pârâta a fost lipsită de apărare în condițiile în care administratorul statutar al acesteia a formulat
întâmpinare, a depus înscrisuri în probațiune, a răspuns la interogatoriul propus de reclamantă.
Referitor la cererea formulată de recurenta SC G. I. S. în sensul obligării intimatei SC P. C. N. S. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de recurs, aceasta va fi respinsă în condițiile în care timbrajul a fost calculat raportat la primul motiv de recurs formulat de recurenta SC G. I. S. și care a fost respins, acesta vizând modificarea hotărârii în sensul admiterii și a cererii privind obligarea pârâtei la plata contravalorii blocurilor ceramice, ca alternativă a obligației de predare în natură a blocurilor ceramice.
Pentru considerentele sus menționate, în baza atz.304 ind.1 coroborat cu art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamanta SC G. I.
S. va fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței, iar recursul declarat de pârâta SC P. C. N. S. va fi respins potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
În baza art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă,
Admite recursul declarat de reclamanta SC G. I. S., cu sediul în T.
M., str. 60, nr. 8, împotriva sentinței civile nr. 6617/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, pe care o modifică în parte în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, în sensul că:
Obligă pârâta SC P. C. N. S. să plătească reclamantei SC G. I.
S. suma de 1.200 lei cu titlu de onorariu de avocat. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de pârâta SC P. C. N. S., cu sediul în B.
M., str. P., bl. 42A, ap. 2. IREVOCABILĂ.
P. nunțată în ședința publică, de azi,_ .
Președinte, J. ecător, J. ecător,
M. P. M. H. C. G.
Red.M.P. / _
Tehnored.C.C.-_ / ex.2
G. ier,
A. H.
J. ECĂTOR LA FOND M. E. M.
| ← Încheierea civilă nr. 642/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 730/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
