Sentința civilă nr. 208/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. NR.UNIC DOSAR _

COD OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 208/2013

Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013 Instanța este compusă din:

PREȘEDINTE - N. K. GREFIER - S. M.

Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B. C. S. prin administrator special GYORGY R. în contradictoriu cu pârâta SC C. S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal se prezintă administratorul special al reclamantei, d-na GYORGY R. care se legitimează cu CI seria KX nr. 5., lipsind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au înregistrat la dosar următoarele:

  • la data de 18 ianuarie 2013, din partea lichidatorului judiciar al reclamantei SP SS, un înscris prin care se învederează instanței faptul că nu înțelege să-și însușească acțiunea formulată de către administratorul special GYORGY R. în numele debitoarei SC B. C. S., arătând că nu deține acte

    juridice care să susțină capetele de cerere formulate de către administratorul special în cuprinsul acțiunii;

  • la data de 18 ianuarie 2013, din partea pârâtei, întâmpinare, cu acte anexe.

La solicitarea instanței, administratorul special al debitoarei, d-na GYORGY R., arată că nu are calitatea de a reprezenta interesele societății reclamante întrucât împotriva acesteia s-a dispus deschiderea procedurii falimentului, fiind desemnat în calitate de lichidator SP SS .

Tribunalul,

din oficiu ridică excepția lipsei dovezii calității de reprezentat a administratorului special GYORGY R. pentru reclamanta SC B. C. S. și pune în discuția părții această excepție.

Administratorul special GYORGY R. arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.

Tribunalul,

reține cauza în pronunțare pe excepție.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, reține că, prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 12 decembrie 2012, reclamanta SC B. C. S. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 500.000 euro reprezentând obligații contractuale neexecutate și să se constate nulitatea absolută a contractului de garanție imobiliară nr.483/_ .

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta la data de_ contractul de dealer nr.597, durata contractului fiind nedeterminată. Rambursarea sumelor s-a stabilit a se face în decurs de 3 ani, în cuprinsul contractului fiind stipulați explicit termenii afacerii, teritoriul, produsele și cheltuielile decontate. În aceeași zi între părți s-a încheiat și contractul de garanție imobiliară prin care investiția a fost garantată cu un teren evaluat la suma de 400.000 euro.

Astfel, reclamanta a închiriat provizoriu un spațiu la SC 2 T PROD S. în

C. -N., str. Taberei, pentru perioada de 4 luni cât durează construcția depozitului frigorific. În acest timp, reprezentantul pârâtei împreună cu administratorul reclamantei Gyorgy R. au căutat locația pentru construirea și amenajarea depozitului frigorific, aceasta fiind identificată în Gilău, fiind proprietatea SC FORCE SERVICII S. .

Întrucât la acel moment SC FORCE SERVICII S. nu terminase lucrarea de construcție a halei începută, reclamanta și pârâta au convenit cu aceasta că vor termina lucrările începute, fiind încheiat între aceste părți un contract de închiriere pe termen de 10 ani, cu o chirie lunară de 1.700 euro, care urma a fi suportată timp de un an de zile de către pârâtă.

Problemele dintre părți au apărut la momentul începerii construcției halei deoarece pârâta a dorit efectuarea lucrării cu firme colaboratoare din T., însă reclamanta a considerat că lucrând cu firme din C. poate asigura și garanția lucrărilor. Astfel, la circa o lună de la semnarea contractului cadru de colaborare pârâta a procedat la distrugerea acestuia, ulterior reclamanta fiind somată să semneze noile contracte, în caz contrar pârâta arătând că nu-i va mai trimite nici o sumă de bani. Reclamanta a semnat un contract antedatat care purta același număr de înregistrare 597/_ și alte acte adiționale antedatate, fiind obligată să contracteze SC GIVA T. S. pentru construcția celulelor frigorifice din hala obiectiv investițional din Gilău. Această societate nu a respectat proiectul de lucrări și mai mult, din cauză că un agregat electric s-a defectat,

toată marfa a fost congelată, fiind distrusă și producându-i reclamantei un prejudiciu în sumă de 100.000 lei. De asemenea, reclamanta a fost cea care a achitat integral lucrarea de reparație a agregatului.

Reclamanta a arătat că pârâta nu a respectat clauzele contractuale, principala sa preocupare fiind aceea de a-și vinde marfa, achitarea sumelor de bani fiind făcută cu întârziere, banii fiind destinați strict construcției depozitului, fără a fi acoperite cheltuielile de funcționare a societății reclamante. Prin această conduită, pârâta i-a produs reclamantei prejudicii, toate încercările reclamantei de soluționare a litigiului pe cale amiabilă rămânând fără rezultat.

În drept, au fost invocate prevederile art.969 C.civ.

Prin întâmpinare, pârâta SC C. S. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C., arătând că potrivit art.7 C.pr.civ. cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, iar sediul pârâtului se află în T. . De altfel, toate convențiile dintre părți au fost încheiate la T. .

Totodată, pârâta a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a administratorul special Gyorgy R. pentru reclamantă, arătând că împotriva SC B. C. S. s-a deschis procedura falimentului, dreptul de administrare și reprezentare a societății fiind al lichidatorului judiciar, conform art.25 din legea nr.85/2006, fostului administrator statutar fiindu-i ridicat dreptul de

administrare în baza art.47 din același act normativ prin sentința de deschidere a procedurii insolvenței.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nefondată, arătând că din notificarea nr.204/_, procesul-verbal de conciliere nr.262/_, procesul-verbal de conciliere nr.031/_ și sentința civilă nr.5347/_ pronunțată de Tribunalul Tulcea, irevocabilă, rezultă că reclamanta S.C. B. C. S.R.L., în baza Contractului de Dealer nr.597/_, a încasat suma de 1.310.200 lei (peste 13 miliarde) pentru amenajarea unui depozit zonal. Conform Raportului de Evaluare nr. 233204/_ valoarea investita a fost de numai 980.000 lei, din 1.310.200 lei cat a încasat, diferența de 330.000 lei fiind nejustificata de reclamanta.

Pentru nerespectarea destinației sumelor avansate de pârâtă, prin procesul verbal de conciliere nr. 262 din_ s-a consemnat încetarea contractului de dealer nr. 597/_ .

Reclamanta S.C. B. C. S.R.L. prin administrator a recunoscut că a încasat de la S.C. C. S.R.L. suma de 1.310.200 lei și prin procesul verbal de conciliere nr.031/_ încheiat la C. s-a obligat să restituie suma în termen maxim de 6 luni, termen nerespectat.

Sentința nr.5347/_ pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul nr._, a confirmat datoria S.C. B. C. S.R.L., obligând-o la plata acesteia.

Astfel, pârâta a arătat că din înscrisurile menționate mai sus rezultă buna credință a acesteia în derularea contractului de dealer, însă reclamanta S.C. B.

C. S.R.L. prin reprezentantul său nu a mai respectat destinația sumei avansate de pârâtă, folosind-o în alte scopuri, ceea ce a generat cele două negocieri ale căror rezultat sunt consemnate în procesele verbale de conciliere.

S-a arătat că nici din primul și nici din al doilea proces verbal de conciliere nu rezultă pretenții ale reclamantei sau faptul că pârâta nu și-a respectat obligațiile asumate în contract. În cererea de chemare în judecată, reclamanta prezintă în mod subiectiv propria activitate, fără a fi susținută de probe. Multe afirmații nu sunt conform înțelegerii părților. Astfel, reclamanta a uitat sau intenționat nu amintește de convenția nr.685 din 04 mai 2010 pe care a semnat-o personal și prin care s-a convenit de către ambele părți să aplice contractul nr.597/_, ce conține 3 (trei) pagini, înlocuind formatul de 8 (opt) pagini, deci nu a fost nici un șantaj comercial, cum greșit se afirmă în cerere. Din înscrisurile amintite nu rezultă nici fapta ilicită a pârâtei, în schimb rezultă prejudiciul cert creat acesteia, respectiv din 1.310.200 lei, plus 210.776,87 lei, preț preparate carne și 18.900 lei, valoarea unei mașini FIAT Ducatto primită, în total 1.539.870 lei, din care pârâta a recuperat doar o parte în procedura falimentului deschis împotriva reclamantei conform procesului verbal de negociere directa nr. 1363/_ încheiat de lichidator SS .

La termenul de judecată din 24 ianuarie 2013, instanța a ridicat, din oficiu, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a administratorului special GYORGY R., având în vedere poziția procesuală exprimată de lichidatorul judiciar al reclamantei prin care a arătat că nu înțelege să-și însușească cererea de chemare în judecată formulată, în numele debitoarei, de către administratorul special (f.8).

Analizând excepția ridicată din oficiu, instanța o apreciază întemeiată, pentru considerentele care se vor expune în continuare.

Astfel, potrivit art. 68 alin.1 C.pr.civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată, trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.

Având în vedere faptul că, lichidator judiciar desemnat prin sentința civilă pronunțată de judecătorul sindic la data de 28 martie 2012 în dosarul nr._ a arătat că nu înțelege să-și însușească cererea de chemare în judecată formulată în numele reclamantei de către administratorul special, reținând și dispozițiile art. 18 alin.1 teza a II-a din Legea nr.85/2006, în temeiul disp. art. 161, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant urmează a fi admisă și pe cale de consecință, cererea va fi anulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a administratorului special GYORGY R. pentru reclamanta SC B. C. S. și, în consecință:

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B.

C. S., cu sediul în comuna Gilău, Ferma 8+C2, jud. C., prin administrator special GYORGY R. în contradictoriu cu pârâta SC C. S., cu sediul în T.

, Ș. T. - M. km.4-5, jud.T. .

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. K. S. M.

Red.NK/MM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 208/2013. Acțiune în pretenții comerciale