Decizia civilă nr. 135/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FIS. L
Dosar nr. _
DECIZIE CIVILĂ NR. 135/2013
Ședința publică din data de 01 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. I.
JUDECĂTOR: A. -I. A. GREFIER: M. N.
Pe rol este judecarea apelurilor declarate reclamanta SC C. C. SRL și pârâta SC G. M. SRL Z. împotriva sentinței civile nr. 6212, din_ pronunțate de către Tribunalul Sălaj, având ca obiect pretenții.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul din_ dar și de azi pentru a da posibilitate părților de a formula concluzii scrise, încheierile de ședință de la acele date făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 6.212 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată cererea reclamantei S. C. C. S.
, împotriva pârâtei S. G. MPS S. Z. .
S-a respins ca prescrisă cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională S. G. MPS S. Z., împotriva S. C. C. S., având ca obiect refacerea lucrărilor, respectând clauzele contractului (lucrările să fie conforme pentru destinația de utilitate respectând criteriile tehnice impuse de normativele în vigoare pentru exploatarea normală). S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta reconvențională S. C. C. S., cu privire la cererea în pretenții a reclamantei reconvenționale S. G. MPS S. Z. . S-a admis în parte această cerere și a fost obligată pârâta reconvențională la plata către S. G. MPS S. Z. a sumei de 159.935 lei, pretenții. A fost obligată pârâta reconvențională la 13.500 lei cheltuieli parțiale de judecată către reclamanta reconvențională S. G. MPS S. Z. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției cererii reconvenționale vizând refacerea lucrărilor și a rețelei electrice s-a constatat că această excepție este întemeiată. Pentru aceasta, tribunalul a constatat că între părți a intervenit un contract de prestări servicii. Contractul este nedatat, însă susținerile pârâtei, consemnate în întâmpinarea de la fila 35 din dosar, cum că acest contract s-a încheiat la data de 8 octombrie 2008 nu sunt infirmate ori contrazise de către reclamantă. Obiectul contractului îl constituie realizarea, de către prestator, în favoarea beneficiarului, a serviciilor descrise în Anexa A. Anexa A, încheiată la data de 8 octombrie 2008 se referă, textual, la efectuarea de către reclamantă a următoarelor lucrări: "Stabilizarea cu var viu a drumului, constând în amestecarea materialului în situ cu mașină de stabilizat WR 2500S, întinderea varului în cantitate de până la 4% din greutatea în stare uscată a solului ce urmează a fi stabilizat, care trebuie efectuată cu echipamente de întindere a liantului, cu sistem de proporționare și distribuție care să asigure omogenitatea odată cu modificarea consistenței, adaptarea terenului și viteza de întindere;
grosimea stratului: 50 cm. Pulverizarea și amestecul se vor încheia când toți bulgării de pământ vor trece prin site cu ochiuri pătrate de 20 mm. Procedura se va încheia când liantul va fi amestecat bine cu solul. Compactarea va fi efectuată cu ajutorul unui cilindru vibrator adecvat pentru teren: densitatea se va verifica printr-o probă de
compactare și, după 28 de zile, va trebui să fie de cel puțin: 800 kg/cm2. Umezirea este în sarcina reclamantei, dacă este cazul, fiind necesar un punct de aprovizionare de cel puțin 100 tone/zi de apă curată. Eventual achiziția este în sarcina pârâtei";. Părțile au convenit că beneficiarul S. G. MPS S. poate solicita repararea
eventualelor lucrări efectuate în termen de 3 ani, cu începere de la data semnării contractului.
S-a constatat așadar că raportat la data încheierii contractului 8 octombrie 2008, acest termen s-a împlinit la data de 8 octombrie 2011. Beneficiarul a solicitat pe cale reconvențională refacerea lucrărilor la un standard calitativ corespunzător la data de 7 martie 2012, după împlinirea termenului fixat prin contract. Excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la cererea în pretenții, constând în cheltuielile avansate de către reclamanta reconvențională pentru executarea de către pârâta reconvențională a contractului, a fost respinsă. La data formulării acestei cereri, 7 martie 2012, lucrarea la care S. C. C. S. s-a obligat în favoarea S. G. MPS S. nu era finalizată. Prin urmare, până la finalizarea contractului, termenul de prescripție reglementat de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 nu se poate împlini, pretențiile reclamantei reconvenționale având o legătură interdependentă cu desfășurarea contractului.
Pe fondul cauzei, tribunalul a relevat că ulterior încheierii contractului, între reprezentanții părților din proces s-a purtat o amplă corespondență, cu privire la executarea contractului. De la început, se impune precizarea importantă că din cuprinsul contractului și din Anexa A, la care instanța a făcut referire în cele ce preced, nu rezultă care este prețul contractului, respectiv al serviciilor prestate de către reclamantă. În Anexa A la contract (f.204) sunt prezentate prețuri pentru suprafața "orientativă"; de 10.000 mp, însă situația de lucrări se referă la alte suprafețe (f.25) iar facturile emise la data de 30 noiembrie 2008 nu au fost însușite de către pârâtă. Tot astfel, atât reclamanta cât și pârâta au consemnat cu diferite ocazii pe parcursul lucrărilor, stadiul acestora, deficiențele și pagubele constatate, fără însă ca aceste documente să fie însușite de ambele părți. Nu s-a efectuat o recepție a lucrărilor însușită de ambele părți, care să ateste finalizarea lucrării.
Mai mult, în răspunsul său la întâmpinare reclamanta însăși recunoaște că, în realitate, lucrările au fost suspendate, invocând pentru aceasta culpa pârâtei (fila 93).
A reținut tribunalul că nu s-a probat însă în cauză existența unor clauze contractuale care să incumbe pârâtei și care să nu fi fost respectate de aceasta din urmă, având drept consecință imposibilitatea finalizării lucrării. Distinct de aceasta, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 2557/2009 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr._ s-a respins ca nefondată cererea creditorului S. C.
C. S., pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului S. G. MPS S. Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat iar din considerentele sale rezultă aceeași stare de fapt reținută și în dosarul de față: reclamanta nu a executat corespunzător lucrările de care s-a obligat prin contract, fiind recunoscut că o serie de lucrări au fost finanțate chiar de către beneficiar, pârâta din cauza de față. Desigur, cauza și obiectul cererii din dosarul de față diferă față de cele din dosarul privind deschiderea procedurii falimentului, însă cele statuate irevocabil prin sentința sus evocată continuă să producă efecte, opozabile părților din litigiul respectiv.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a relevat faptul că prin întâmpinarea la cererea reconvențională, pârâta reconvențională susține, pe fondul cauzei, că pentru a efectua plățile solicitate de reclamanta reconvențională ar fi fost necesară o
refacturare a sumelor indicate de aceasta din urmă, nefiind dovedit că aceste facturi au fost achitate de către S. G. MPS S. către furnizorii săi.
Prin aceeași întâmpinare, pârâta reconvențională recunoaște avansarea unor sume de către reclamanta reconvențională, "…reprezentând materiale necesare executării lucrărilor ce fac obiectul contractului";, însă pretinde că "aceste sume au fost stornate la momentul în care au fost emise facturile ce fac obiectul cererii de chemare în judecată"; (filele 88 și 98). Prin poziția sa procesuală, astfel exprimată, pârâta reconvențională recunoaște că a înglobat în lucrările efectuate materiale furnizate de către beneficiarul S. G. MPS S., fiind fără relevanță juridică în raporturile contractuale și comerciale dintre părți dacă una dintre acestea, în speță S. G. MPS
S., și-a onorat facturile către propriii furnizori, terți față de părțile litigante. Aceste materiale nu mai pot fi recuperate de către reclamanta reconvențională, fiind încorporate în lucrările nefinalizate și necorespunzător efectuate.
Patrimoniul acesteia este prin urmare diminuat cu valoarea materialelor care, potrivit facturilor aflate la filele 61-73 din dosar au o valoare de 159.934 lei. La această sumă, a apreciat tribunalul, că trebuie să fie obligată pârâta reconvențională, în baza art. 46 Cod comercial, sens în care cererea reconvențională a fost admisă în parte. În baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâta reconvențională a fost obligată și la cheltuieli parțiale de judecată în cuantum de 13.500 lei, compuse din 10.000 lei parte din onorarul avocațial și 3.500 lei parte din taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel, atât pârâta S. G. M. S. Z.
, cât și reclamanta S. C. C. S.
solicitând admiterea apelurilor.
În apelul pârâtei reconvenționale S. G. M. S. Z.
se solicită modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii si a capătului de cerere privind obligarea reclamantei S. Consolidament S. și la refacerea lucrărilor prost executate, respectând clauzele contractului încheiat (acestea să fie conforme pentru destinația de utilitate, respectând criteriile tehnice impuse de normativele în vigoare pentru o exploatare normală), cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, apelanta a arătat că este greșită prescripția reținută de instanța de fond în baza prev. art. 5.1. din contractul părtilor, deoarece retinerea unei astfel de prescripții în raport de decizia părtilor poate fi făcută dacă ea se încadrează în prevederile legii prescripției. Or, în cazul de față, prin pct. 5.1. prestatorul garantează prestarea de servicii pe durata de 3 ani de când a încheiat contractul. În cazul în care nu garanta acest lucru, obligațiile contractuale nu sunt înlăturate si ele se supun legii si obligației prevăzute în acesta. Apoi, pct. 5.1. din contract dă un drept suplimentar beneficiarului de a solicita reparația unor lucrări de proastă calitate, iar acest lucru înseamnă că trebuie să existe o dovadă a receptionării acestora și nu este înlăturat astfel dreptul beneficiarului de a solicita repratia lucrărilor în termenul prev. de Decretul-Lege nr.167/1958 și care poate curge numai de la data recepționării unei lucrări.
În opinia apelante, impunerea unui alt termen de prescripție de părti trebuie să fie în acord cu legea în domeniu, contractul părtilor completându-se cu dispozițiile legale în materie. În cazul de față, menționează apelanta, prestatorul garantează efectuarea lucrării pe timp de 3 ani, or aceasta nu se confundă cu dreptul părtii de a fi decăzută din dreptul de a cere reparația unei lucrării de proastă calitate, termen care curge de la recepționarea si predarea ei, dar în speță, reclamanta nu a făcut nici o dovada că a predat vreo lucrare finalizată beneficiarului lucrării. Drept urmare, susține apelanta, instanța a reținut incorect o astfel de prescripție, în același timp achiesând si la faptul că este o dată incerta cu privire la întocmirea contractului, reținând că ar fi data de_ . Cum contractul nu a fost denunțat, apelanta consideră că este în ființa si justifică cererea sa obligare a reclamantei de îndeplinire a obligațiilor contractuale. Este de observat apoi și faptul că și instanța de fond a retinut că reclamanta a suspendat executarea lucrărilor, fără a dovedi vreo culpă din partea pârâtei, iar prin sentința civilă nr. 2557/2009, pronunțată în dosarul nr. _
a Trib Sălaj, s-a respins cererea reclamantei reținându-se cu putere de lucru judecat proasta calitate a lucrărilor. În această situație, a neexecutării obligațiilor contractuale, apelanta susține că în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că există temei de reținere a prescripției conform clauzei contractuale.
La pct. 2 din motivarea apelului, apelanta arată că petitul pentru obligarea reclamantei la îndeplinirea obligațiilor contractuale este un petit în obligația de a face neevaluabil în bani, astfel că este incorectă pozitia instanței de fond de obligarea a sa la plata taxei de timbru după valoare, atâta timp cât lucrările nu sunt finalizate si nici nu se cunoaște exact valoarea finală a lucrării ce trebuie să se execute de prestator.
În apelul reclamantei S. C. C. S.
se solicită desființarea în parte a sentinței apelate în ceea ce privește respingerea cererii de chemare în judecată și admiterea în parte a cererii reconvenționale ca nefondată și neîntemeiată și, în consecință, admiterea în integralitate a cererii sale de chemare în judecată și respingerea în tot a cererii reconventionale formulate de către intimata, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului reclamanta a arătat că în concordanță cu prevederile contractuale, ca urmare a lucrărilor operate si situațiilor de lucrări emise, i s-au transmis intimatei facturile nr. 150/_ si nr. 60/_, în valoare totală de 144.687,32 euro, sumă neachitată de către intimată până la data prezentei cereri.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată, apelanta susține că instanța de fond a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, reținând în mod eronat neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă. Astfel, în mod neîntemeiat a apreciat instanța de fond că prețul contractului nu era stabilit, întrucât acesta a fost cuprins în mod expres atât în cuprinsul contractului, respectiv în art. IV
"Prețul contractului"; cât și în Anexa A a acestuia, fiind menționat cuantumul prețului, modalitatea de plată, modalitatea de stabilire a prețului pentru fiecare tip de lucrare.
Apoi, aprecierea instanței de fond, în sensul că există neconcordante între suprafața prevăzută în situația de lucrări și ofertă, nu poate fi reținută având în vedere că oferta conține un preț unitar, pe mp. și nu un preț total. Mai mult, contractul si oferta au fost semnate și acceptate de către beneficiar. O altă critică se referă la aprecierea instanței de fond că prevederile din sentința nr.2557/2008, pronunțată în procedura de insolvență au putere de lucru judecat în prezenta cauza. În opinia apelante, această susținere a instanței nu este în concordanță cu prevederile legale în materie, respectiv cu dispozițiile art. 1201 cod civil aplicabil în cauza, astfel cum însăși instanța a retinut în considerente, deoarece obiectul celor două acțiuni este diferit, sentința invocată fiind pronunțată într-o cauza având ca obiect procedura insolventei, obiect complet diferit față de obiectul prezentei cereri.
În privința reținerii de către instanța de fond că nu s-a efectuat o recepție a lucrărilor însușită de ambele părți, apelanta reclamantă susține că nu s-au avut în vedere înscrisurile pe care le-a depus în probațiune, respectiv dovada comunicării finalizării lucrărilor în data de_, indicând și modalitatea de conservare a acestora, indicație pe care însă intimata nu a respectat-o. Reținerea instanței, în sensul că această obligație nu este contractuală, nu poate fi apreciate ca fiind fondată si întemeiate, în condițiile în care conservarea lucrărilor nu putea fi obligația apelantei, neprevăzuta în contract, ci a intimatei, în calitatea sa de proprietar al acestor lucrări. Mai mult, pârâta nu i-a comunicat într-un timp rezonabil contestațiile sale cu privire la pretinsele vicii ale lucrărilor, solicitând refacerea acestora sau plata unor despăgubiri.
Apoi, în ceea ce privește cererea reconventională, instanța de fond retine în mod nefondat si neîntemeiat faptul că sumele solicitate de către intimată nu sunt prescrise precum și datorarea acestora de către reclamanta apelantă. In ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la cheltuielile pretins avansate si solicitate de către intimată, reclamanta apreciază că instanța de fond retine, cu nerespectarea prevederilor legale în materie, faptul ca termenul de prescripție incident este de 3 ani prev. de Decretul-Lege nr. 167/1958, dar acesta nu
se poate împlini întrucât contractul nu a fost finalizat. Față de aceste aprecieri ale instanței de fond, reclamanta arată că, în condițiile în care momentul notificării finalizării lucrărilor către intimată este decembrie 2008, în condițiile netransmiterii în termen rezonabil a contestației intimatei cu privire la acest moment, termenul de prescripție, de 3 ani de la finalizarea lucrărilor este cu mult depășit, și, în consecința, solicitarea intimatei trebuia respinsă ca urmare a intervenirii prescripției.
Referitor la caracterul cert, lichid si exigibil al creanței, apelanta a precizat faptul ca instanța de fond în mod netemeinic și nelegal a reținut că datorează sumele solicitate de către intimată. Astfel, după cum se poate observa din înscrisurile depuse de către intimata în probațiune nu reiese utilizarea materialelor pretins achiziționate la realizarea lucrărilor ce fac obiectul contractului, neexistând niciun proces-verbal de predare-primire a materialelor către apelanta, fapt ce determină imposibilitatea constatării utilizării acestora conform prevederilor contractuale. Apoi, sumele precizate în nenumărate rânduri pe parcursul soluționării litigiului în fond nu se regăsesc în facturile depuse de către intimată, valoarea acestor facturi fiind cu mult inferioară sumei solicitate de către intimată, nu există înscrisuri care să ateste efectuarea plăților contravalorii acestora pentru a putea fi mai apoi solicitate de către pârâtă. Chiar si în condițiile în care aceste dovezi ar fi fost depuse, reclamanta invocă insuficienta probatorie asupra legăturii dintre aceste facturi și a sumelor datorate de către pârâtă în temeiul lor, cu obligația reclamantei de a le achita.
Analizând apelurile formulate din perspectiva motivelor invocate, Curtea reține următoarele
:
Într-o ordine procedurală schimbată față de cea firească însă logică din perspectiva motivelor de apel invocate prin cele două căi de atac declarate de către părți și a consecințelor susceptibil a fi produse dacă motivele de apel sunt apreciate ca întemeiate, instanța de apel va analiza cu prioritate motivele prin care pârâta reclamanta reconvențională a criticat într-o manieră consistentă soluția prin care a fost respinsă ca prescrisă de către prima instanță cererea reconvențională formulată de către reclamanta reconvențională S. G. MPS S. Z., împotriva S. C. C.
S., având ca obiect refacerea lucrărilor, respectând clauzele contractului: lucrările să fie conforme pentru destinația specifică respectând criteriile tehnice impuse de normativele în vigoare pentru exploatarea normală. Dealtfel, aceasta este și ordinea în care prima instanță a analizat cererile principale sau incidentale cu care a fost legal investită.
Analiza criticilor aduse soluției de admitere a excepției de prescripție cu privire la acest petit dedus judecății pe calea cererii reconvenționale relevă temeinicia căii de atac și modul greșit în care prima instanță de fond a soluționat excepția.
Astfel, este și în opinia instanței de apel greșit reținută incidența prescripției dreptului material la acțiune având ca unic temei un argument în primul rând contractual cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, și nu un argument legal așa cum este firesc în filosofia instituției prescripției reglementată în cazul concret analizat ca excepție de ordine publică de către vechiul
C.P.C. și Decretul Lege 167/1958.
În cazul concret analizat, potrivit dispozițiilor art. 5.1. din contract prestatorul garantează prestarea de servicii pe durata de 3 ani din momentul încheierii contractului. Or prima instanță face o confuzie între acest termen de garanție de trei ani și termenul general de prescripție de trei ani reglementat de Decretul Lege 167/1958, cu momente precis reglementate privind momentul de început al curgerii și momentul epuizării. În realitate, termenul de garanție de trei ani este definit contractual prin art. 5.2 din contract ca fiind acel termen până la împlinirea căruia beneficiarul poate solicita repararea eventualelor lucrări efectuate, cu condiția ca acestea să nu se datoreze culpei sale.
În realitate, din momentul încheierii contractului s-a născut obligația prestatorului de a efectua lucrările contractate, însă nu a început și curgerea
termenului de prescripție pentru creditorul obligației de a solicita obligarea prestatorului la efectuarea acestor prestații. În realitate, termenul de prescripție poate începe să curgă doar la momentul la care expiră termenul de efectuare a lucrărilor.
Astfel, prima instanță reține că ,,părțile au convenit că beneficiarul S. G. MPS S. poate solicita repararea eventualelor lucrări efectuate în termen de 3 ani, cu începere de la data semnării contractului,,. Dacă am echivala acest termen cu cel de prescripție înseamnă că împotriva reclamantei recurente a început să curgă termenul de prescripție înainte de nașterea dreptului la acțiune pentru repararea lucrărilor, în concret, înainte ca lucrările să fie efectuate efectiv, fapt care nu poate fi acceptat fiind lipsit de argumente juridice sau logice. Or în realitate, lucrările trebuiau realizate chiar potrivit voinței părților după încheierea contractului, situație în care termenul de prescripție analizat nu avea cum să curgă chiar de la momentul încheierii contractului, ci doar la momentul finalizării acestora ,total sau pe categorii de lucrări.
Sunt în acest context întemeiate susținerile apelantei potrivit cărora impunerea unui alt termen de prescripție decât cel legal nu poate fi făcut, contractul părtilor completându-se cu dispozițiile legale în materie.
În cazul concret analizat, potrivit art. 5.1 din contract, prestatorul ga ran te a ză prestarea serviciilor pe timp de 3 ani, adică efectuarea acestora. Doar după epuizarea acestui termen -_ - începe să curgă termenul de prescripție pentru dreptul reclamantei reconvenționale de a solicita repararea acestora în caz de neconformă calitate. Termenul de prescripție poate începe să curgă și anterior acestui moment dacă se dovedește că lucrările au fost finalitate și predate înainte de 3 ani, or o astfel de stare de fapt nu a fost probată. În concluzie, dreptul material la acțiune al reclamantei reconvenționale a început să curgă la 3 ani de la momentul încheierii contractului și raportat la această situație de fapt și de drept cererea reconvențională introdusă la_ este în termenul de prescripție, contrar celor reținute de către prima instanță.
În consecință, în situația în care pretenția dedusă judecății pe calea cererii reconvenționale nu este prescrisă, se impune analiza pe fond a cererii reconvenționale, situația în care potrivit art. 297 alin. 1 C.p.c., se impune anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, conform solicitării apelantei S. G. MPS S. care are valența unei solicitări exprese în acest sens în accepțiunea textului enunțat. Trebuie enunțată în acest context și decizia 2/2013 pronunțată de către Î.C.C.J. în materia recursului în interesul legii care tranșează în mod unitar maniera în care se aplică dispozițiile art. 297 alin. 1 din vechiul C.p.c. prin raportare la data introducerii cererilor de chemare în judecată și la data intrării în vigoare a Legii 202/2010 de modificare a vechiului C.p.c. având ca obiect accelerarea judecăților.
Pe de altă parte trebuie precizat într-o manieră lipsită de echivoc faptul că atât solicitările deduse judecății prin cererea de chemare în judecată principală cât și cele deduse judecății prin cererea reconvențională sunt întemeiate pe același raport juridic și buna administrare a justiției impune soluționarea unitară, în același cadru procedural a tuturor cererilor născute din acest raport juridic, pentru a evita soluții contradictorii și pentru a valorifica probatoriul care este unul comun. A se vedea în acest sens înscrurile administrate și declarațiile de martor consemnate de către instanța de apel care pot fi valorificate atât în soluționarea cererii de chemare în judecată principală cât și în soluționarea cererii reconvenționale. Din această perspectivă, buna administrare a dosarului, consecvența jurisprudențială și valorificarea unitară a probatoriului impun nu doar trimiterea spre rejudecare a cererii reconvenționale, așa cum am arătat anterior ci trimiterea spre rejudecare și a cererii de chemare în judecată principală, deși aceasta a fost soluționată pe fond de către judecătorul primei instanței. În caz contrar s-ar fragmenta în mod nepermis soluționarea dosarului deși toate cererile care îl alcătuiesc sunt născute din același raport juridic. Se asigură prin această măsură reluarea judecății unitar, atât pe fondul
cererii de chemare în judecată principală cât și pe fondul cererii reconvenționale, și cu valorificarea probelor administrate în fața instanței de apel. Pentru a realiza această măsură propusă de către instanță se impune pe de altă parte respingerea apelului declarat de apelanta S. C. C. S., urmând ca reluarea judecății să fie realizată la prima instanță de fond și cu privire la cererea principală în care această parte are calitatea de reclamantă.
Pentru aceste motive, în baza dispozițiilor art. 297 alin. 1 din vechiul C.p.c., instanța va admite apelul declarat de pârâta S. G. M. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 6.212 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o anulează și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, atât cu privire la cererea de chemare în judecată principală cât și cu privire la cererea reconvențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de pârâta S. G. M. S. Z. împotriva sentinței civile nr. 6.212 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Sălaj, pe care o anulează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Sălaj, atât cu privire la cererea de chemare în judecată principală cât și cu privire la cererea reconvențională.
Respinge apelul declarat de apelanta S. C. C. S. împotriva aceleași sentințe.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 01 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
C. | I. A. | A. | I. | M. N. |
Red.A.A.I./_ .
Dact.H.C./5 ex. Jud.fond: I. D.D.
| ← Decizia civilă nr. 587/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 953/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
