Decizia civilă nr. 54/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.54/2013
Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: N. K.
JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind apelul declarat de apelantul C. I. D. în contradictoriu cu intimata SC O. V. SA (fostă B. A. V. SA) și cu intimatul DP -
V., împotriva sentinței civile nr.1678/2013 pronunțate la data de 29 ianuarie 2013 în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N., cauza având ca obiect, în primă instanță, pretenții. .
La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului, d-l avocat T. Oniga, cu împuternicirea de reprezentare depusă la dosar, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 13 mai 2013 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare din partea intimatei SC O. V. SA (fostă B. A. V. SA).
Reprezentantul apelantului face dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1801,18 lei și 6,5 lei timbre judiciare, pentru soluționarea apelului, precum și dovada achitării unei diferențe de taxe judiciare de timbru în cuantum de 4088,4 lei, pentru soluționarea cauzei în fond.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepții, cereri în probațiune.
Reprezentantul apelantului, în susținerea cererii privind acordarea daunelor morale, depune la dosar practică judiciară de la nivelul Curții de Apel B., a Curții de Apel Timișoara și a Curții de Apel Oradea. Precizează că nu mai are alte cereri de formulat și nici excepții de ridicat.
Nefiind excepții de ridicat sau alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței atacate cu privire la daunele morale în cuantumul de 30.000 lei acordate de instanța de fond, daune pe care le consideră diminuate nejustificat față de solicitarea inițială de 30.000 euro, solicitare susținută și în apel, respectiv cu privire la cuantumul daunelor materiale pe care le apreciază, de asemenea, nejustificat diminuate față de solicitarea inițială, cu suma de 1287 lei; de asemenea, solicită rambursarea taxelor de timbru, atât în fond cât și în apel și cheltuielile de judecată; totodată, solicită cheltuieli de judecată în apel constând în taxele judiciare achitate și onorariu avocațial, potrivit chitanței pe care o depune la dosar.
Referindu-se la daunele morale, reprezentantul apelantului solicită instanței să se constate că la data procedurii accidentului apelantul avea 36 de ani, a avut nevoie de 160 de zile de îngrijiri medicale, a suferit un grad de prejudiciere corporală permanentă de 20%, astfel cum rezultă din expertiza medicului legist; prin urmare, apreciază neîndoielnic faptul că apelantul a suferit numeroase prejudicii, expuse pe larg în cererea introductivă și în cererea de apel, respectiv un prejudiciu corporal, un prejudiciu de agrement, un prejudiciu psihologic și un prejudiciu estetic datorat numeroaselor
operații avute în urma cărora a rămas cu cicatrici inestetice, relevate de expertiza medico-legală. Pentru toate considerentele expuse, a apreciat că suma solicitată drept daune morale, în cuantum de 30.000 euro, nu este mare, fiind în măsură să asigure un echilibru just între suferințele trecute și actuale ale apelantului, respectiv cuantumul daunelor morale îl consideră rezonabil în concordanță cu practica judiciară, inclusiv cu cea depusă la termenul de azi, chiar solicitările apelantului sunt mai mici. Cu toate aceste argumente expuse, arată că instanța de fond a ignorat dimensiunea prejudiciilor pe care le-a suportat apelantul, a admis capătul de cerere referitor la daunele morale netemeinic și nefondat. În ceea ce privește criticile aduse hotărârii primei instanței, arată că s-a motivat, în ciuda evidenței, că viața reclamantului a revenit la normalitate cu privire la recuperarea funcționalității integrale susținându-se că nu mai este atât de prejudiciat datorită accidentului și, raportat la această afirmație, reamintește prejudicierea corporală permanentă de 20%, astfel cum rezultă din expertiza medico-legală. De asemenea, arată că instanța de fond a precizat cu ocazia motivării soluției cu privire la cuantumul daunele morale că "nu pot fi reținute susținerile apelantului privind multiplele intervenții la care acesta a fost supus având în vedere că din dosarul cauzei reies doar trei asemenea intervenții";; apreciază că trei intervenții reprezintă intervenții multiple, nu înseamnă o singură intervenție, învederând că apelantul va fi supus încă unei intervenții chirurgicale în vederea extragerii tijei introdusă în picior, urmând a fi efectuate, în final, patru intervenții chirurgicale, număr care acoperă noțiunea de "multiplu";. Totodată, arată că la stabilirea cuantumului derizoriu al daunelor morale s-a mai avut în vedere de către instanța de fond faptul că "reclamantul a stat în spital doar 39 de zile, iar restul zilelor le-a petrecut alături de familia sa având posibilitatea de a se deplasa, chiar dacă mai dificil, prin utilizarea cârjelor";. Subliniază că nu poate fi de acord cu aserțiunea redată, considerând că nu are nici o legătură cu realitatea raportat la faptul că apreciază că și numai o zi de spitalizare implică privațiuni subsecvente și, mai ales, atunci când bolnavul, apelantul, a fost imobilizat mai multe săptămâni la pat. Reținerea instanței de fond, menționată și anterior, în sensul că restul zilelor reclamantul le-a petrecut alături de familia sa având posibilitatea de a se deplasa, în cârje, consideră că nu este de natură a înlătura suferințele acestuia, sugerându-se, totodată, de către instanța de fond că, ajuns în sânul familiei, toate repercusiunile negative ale accidentului s-au dizolvat. În plus, apreciază că jurisprudența invocată de instanța de fond în motivarea hotărârii nu este relevantă în materie, fiind depășită, nefiind în acord cu actualele reglementări de pe piața asigurărilor din România. În considerarea principiului puterii suverane a judecătorului de a aprecia în concret despăgubirea, solicită să se aibă în vedere, în mod exclusiv, prejudiciul nepatrimonial cu toate elementele sale particulare, în funcție de care să fie determinată în mod unic și strict o anumită despăgubire apreciată ca adecvată și de natură să satisfacă în mod relativ victima. Apreciază că instanța de fond nu a ținut cont de totalitatea prejudiciilor suferite de către reclamant, precum și de mijloacele de probă, în speță expertiza medico-legală.
În concluzie, reprezentantul apelantului consideră că instanța de fond, în aprecierea cuantumului daunelor morale, nu s-a raportat la principiul echității și nu a ținut cont de principiul proporționalității și al justului echilibru între natura valorilor lezate și suma acordată. Pentru toate argumentele prezentate, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține apelul în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr.1678/2013 pronunțată la data de 29 ianuarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă în parte acțiunea formulată reclamantul C. I. D. în contradictoriu cu pârâta
S.C. O. V. S.A. (fosta S.C. B. A. V. S.A.) prin R. C. și a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale, suma de 6438 lei cu titlu de daune materiale, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi calculate asupra acestor sume de la data de_ și până la data plății integrale, fiind obligată pârâta și la plata sumei de 3.780,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că din Referatul cu propunere de neîncepere a urmării penale din data de_ emis de organele de cercetare penală din cadrul Poliției Municipiului Aiud în dosar nr. 946/P/2011 reiese că, la data de_, a avut loc un accident produs din culpa intervenientului forțat, care conducea autotractorul marca
"Iveco"; cu nr. de înmatriculare_, asigurat la societatea pârâtă, ca urmarea a nepăstrării de către acesta din urmă a distanței de siguranță.
În urma accidentului, reclamantul, pasager al vehiculului condus de intervenientul forțat a suferit vătămări corporale, însă nu a depus plângere penală împotriva celui vinovat, astfel că, prin Rezoluția Procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, din data de_, s-a dispus neînceperea urmării penale a intervenintului forțat pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Conform biletului de externare de la fila 19 din dosar, reclamantul a fost internat în data de_, în urma accidentului suferit, la Spitalul Clinic Județean de Urgență C. cu diagnosticul de factură cominutivă femur drept, plagă articulară prin contuzie genunchi drept, contuzie forte antebraț drept, contuzie toracică, contuzie haluce drept, contuzie braț drept, acesta fiind externat la data de_, pe parcursul internării, însă fiind necesară o reintervenție, respectiv la data de_, pentru osteosinteză cu placă LISS cu 8 șuruburi la femurul drept al reclamantului. Ulterior reclamantul a fost reinternat la data de_ pentru tromoboză a venei poplitee drepte și apoi externat la data de_, cu indicarea de a relua mobilizarea cu cârje cu sprijin axilar timp de două luni.
Din raportul de expertiză extrajudiciară medico-legală rezultă că vătămările corporale ale reclamantului au putut necesita pentru vindecare 150-160 de zile de îngrijiri medicale.
Din coroborarea declarațiilor martorilor cu cele declarate de intervenientul forțat la interogatoriul administrat în cauză se confirmă cele arătate de reclamant, în sensul că acesta, în ziua accidentului era pasager în vehiculul condus de intervenientul forțat, întrucât urma să se angajeze pe postul de conducător auto la societatea S.C. ENDRE LOGISTIC S.R.L., proprietara vehiculului, și că la momentul accidentului, reclamantul nu avea loc de muncă.
Potrivit contractului individual de muncă de la filele 81-83 din dosar, reclamantul a fost angajat pe durată nedeterminată, începând cu data de_ pe postul de șofer autocamion, la S.C. Olivtrans S.R.L.
În drept, instanța a reținut că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 ale Codului civil 1864 și dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind
asigurările și reasigurările în România, cele din urmă, astfel cum erau în vigoare la data producerii accidentului, raportat la art. 3 din Legea nr. 71/2011. Totodată, instanța a arătat că, față de momentul producerii accidentului, în cauză sunt incidente prevederile Ordinului C.S.A. nr. 5/2010.
Astfel, instanța a apreciat că sunt întrunite în persoana intervenientului forțat DP V. condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, constând în vătămarea corporală a reclamantului C.
I. D., în urma accidentului rutier produs în data de_ prin conducerea necorespunzătoare a autotractorului marca "Iveco"; cu nr. de înmatriculare_, respectiv prin nepăstrarea distanței de siguranță față de vehiculul din fața sa, putând fi angajată răspunderea acestuia pentru prejudiciul produs, în temeiul art. 998 - art.999 C.civ. În acest sens, instanța a avut în vedere, actele organelor de urmărire penală, expuse anterior, dar și recunoașterea intervenientului forțat cu ocazia administrării interogatoriului. Instanța a reținut însă că, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei S.C.
O. V. S.A. (fosta S.C. B. A. V. S.A.) la plata despăgubirilor, intervenientul fiind citat în dosar pentru respectarea prevederilor art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995.
Potrivit art. 49, art. 50 și art. 51 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, iar în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afară vehiculului care a produs accidentul, cât și pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepția conducătorului vehiculului respectiv, cu mențiunea că, aceste despăgubirile se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoana decât asiguratul.
Astfel, la dosarul cauzei a fost depusă copia poliței de asigurare emisă de pârâta S.C. O. V. S.A. (fosta S.C. B. A. V. S.A.), din care rezultă că, la data producerii accidentului, autotractorul marca "Iveco"; cu nr. de înmatriculare_ era asigurat pentru răspundere civilă delictuală, asigurător fiind societatea pârâtă (f. 29).
În temeiul art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: 1. în caz de vătămare corporală: a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;
b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare; d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe
economie; f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
Prin coroborarea stării de fapt cu cea de drept, instanța a considerat întemeiată în parte acțiunea reclamantului, potrivit celor ce urmează.
Sub aspectul daunelor materiale, instanța a reținut că, reclamantul a făcut dovada efectuării unor cheltuieli ca urmarea a tratamentelor medicale aplicate, a zilelor de spitalizare și a veniturilor nerealizate de acesta în perioada necesară recuperării sale.
Instanța a arătat pârâtei că, art. 1193 C.civ. nu este nicidecum aplicabil în speță, cât timp incidența sa intervine doar în situația dovedirii actelor juridice, iar în speță este vorba de un fapt juridic.
Astfel, suma de 2.175 lei solicitată de reclamant apare pe deplin justificată, având în vedere că aceasta reprezintă contravaloarea produselor medicale necesare pentru tratarea fracturii suferite de reclamant, ca urmarea a accidentului. Aceste cheltuieli au fost suportate de reclamant și dovedite cu factura fiscală și chitanța de la filele 22 -23 din dosar.
Instanța a mai reținut că, reclamantul a solicitat și suma de 1.950 lei, ce reprezintă potrivit acestuia, cheltuielile efectuate pe perioada internării sale în spital, respectiv contravaloarea cheltuielilor efectuate cu deplasarea soției sale la spital și hrana acestuia.
Raportat la această sumă, instanța a arătat că, deși din coroborarea celor două bilete de externare, reiese că acesta a fost spitalizat timp de 39 de zile și că din coroborarea declarațiilor martorilor se desprinde că, soția reclamantului îl vizita pe acesta de două ori pe zi și îi aducea alimente, totuși suma de 1.950 lei apare nejustificată. În acest sens, s-a avut în vedere că, suma de 50 lei pe zi de spitalizare nu este susținută de înscrisuri, iar declarațiile martorilor referitor la acest aspect nu sunt relevante, aceștia bazându-se pe simple aprecieri.
Cu toate acestea, reținând ca dovedit aspectul privind vizitarea reclamantului de către soția sa de două ori pe zi, instanța nu a avut alt reper de orientare decât valoarea transportului cu mijloacele de transport în comun în loc. C. -N., unde se află spitalul, cât timp reclamantul nu a făcut dovada deplasării soției sale cu autoturismul proprietate personală ori cu taxi-ul.
Ținând seama că, prețul unui bilet de călătorie dus-întors în C. -N. este de 3,5 lei și că soția reclamantului l-a vizitat pe acesta în spital de două ori pe zi, timp de 39 de zile (3,5 lei x 2 = 7 lei), dar și că hrana zilnică a reclamantului pe perioada spitalizării a fost asigurată într-o oarecare măsură de către unitatea sanitară în care se afla, însă că, această hrana era completată de prin alimentele aduse de soția sa, potrivit declarațiilor martorilor, alimente a căror valoare zilnică a fost apreciată de instanță la suma de 10 lei, acordarea sumei de 663 lei (7 lei plus 10 lei - timp de 39 de zile) cu titlu de cheltuieli efectuate cu hrana și deplasare la spital reprezintă în optica instanței o sumă de natură a reflecta prejudiciul produs.
Apoi, în ceea ce privește solicitarea de acordare a sumei de 3.600 lei, reprezentând suma salariilor de care ar fi beneficiat reclamantul pe perioada în care acesta a fost împiedicat să lucreze, instanța a apreciat-o ca fiind fondată, raportat la salariul pe care reclamantul urma să îl câștige, dacă nu ar fi suferit accidentul coroborat cu contractul individual de muncă încheiat de acesta la data de_ .
Conform celor expuse în starea de fapt, deși reclamantul nu avea un loc de muncă la data producerii accidentului, totuși acesta se afla în vehiculul condus de intervenientul forțat tocmai în vederea angajării sale la
societatea proprietară a acestui vehicul, iar din interogatoriul interveninentului reiese că, pentru postul său de conducător auto acesta are un salariu de 720 lei, la care se adaugă și diurnele, cumulând lunar suma de
2.000 lei.
Posibilitatea reală a reclamantului de a fi obținut astfel de venituri este susținută nu numai de cele de mai sus, dar și faptul că, imediat după recuperarea sa, respectiv după ce acesta a putut renunța la deplasarea în cârje, prescrisă de medicul specialist, acesta s-a angajat în funcția de șofer pe autocamion, cu un salariu brut lunar de 720 lei la care se adaugă diurna de 30 de lei pe zi.
Prin urmare, făcând aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, aceasta însemnând că autorul prejudiciului este obligat să repare nu doar prejudiciul efectiv ci și beneficiul nerealizat de victimă, instanța a considerat justificată și echitabilă acordarea sumei de 3.600 lei reprezentând suma salariilor pe care reclamantul l-ar fi câștigat în perioada iunie 2011 - octombrie 2011, aici incluzând perioada de timp în care reclamantul a fost internat, perioada de 2 luni în care acestuia i s-a recomandat să folosească pentru deplasare cârjele, ceea ce s-a și întâmplat, conform declarațiilor martorilor, și perioada necesară găsirii unui loc de muncă.
Instanța a arătat că, acele cheltuieli efectuate cu expertiza medico- legală și cea psihologică reprezintă în opinia instanței, cheltuieli de judecată, având în vedere că acestea constituie și au fost folosite drept mijloace de probă.
Reluând cele de mai sus, instanța găsind cererea reclamantului de acordare a daunelor materiale, întemeiată în parte, a obligat pârâta să plătească acestuia suma de 6.438 lei, din care suma de 2.175 lei și suma de 663 lei cu titlu de cheltuieli efectuate cu tratamentele medicale și perioada spitalizării și suma de 3.600 cu titlu de beneficiul nerealizat.
Sub aspectul daunelor materiale, instanța a arătat că, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului suferit, reținut și mai sus, trebuie înlăturate toate consecințele dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a victimei. Criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a victimei, respectiv necesitatea ca aceasta să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.
Luând în considerare suferința fizică a reclamantului, resimțită în urma accidentului și provocarea leziunilor traumatice descrise în biletul de externare, disconfortul produs de necesitatea imobilizării piciorului pe perioada spitalizării și apoi deplasarea timp de două luni în cârje, necesitatea unor noi intervenții ca urmare a tromobozei venei poplitee drepte, reclamantul necesitând potrivit raportului de expertiză extrajudiciară medico-legală de 150-160 de zile de îngrijiri medicale, trauma psihică suferită, respectiv starea de depresie a acestuia, astfel cum reiese din raportul psihologic, dată de faptul că acesta nu-și putea ajuta familia, în condițiile în care acesta are doi copii, iar singurul venit era indemnizația aferentă concediului de maternitate a soției sale, instanța a apreciat că suma de 30.000 lei reprezintă o indemnizație compensatorie de natură să atenueze suferințele reclamantului.
Instanța a considerat că suma de 30.000 euro solicitată prin cererea introductivă nu este justificată în raport cu suferințele reclamantului. Astfel, instanța a considerat că, viața reclamantului nu s-a schimbat în mod
dramatic, așa cum susține acesta, dovada revenirii sale la o viață normală și recuperarea funcționalității integrale fiind aceea că, acesta după o perioadă de aproximativ cinci-șase luni s-a recuperat astfel încât, și-a găsit un loc de muncă pe același post de conducător auto și cu un salariul asemănător cu cel pe care l-ar fi primit și la societatea unde urma să se angajeze înaintea accidentului. Prin urmare, viața acestuia nu a suferit modificări esențiale care să-i schimbe radical viața, ci dimpotrivă, după o perioada de șase luni, acesta și-a reluat activitatea, iar viața sa și-a reluat cursul normal. Totodată, nu pot fi reținute nici susținerile sale privind multiplele intervenții la care acesta a fost supus, având în vedere că, din actele dosarului reies trei astfel de intervenții medicale. Apoi, instanța a luat în considerare că reclamantul a stat în spital doar 39 de zile, iar restul zilelor le-a petrecut alături de familia sa, având posibilitatea de a se deplasa, chiar dacă mai dificil, prin utilizarea cârjelor.
Instanța nu a luat în considerare criteriul expus de reclamant, cel al acordării unei suma de aproximativ 1.000 lei pe zi de îngrijire medicală, mai ales că, în practica judiciară expusă se reține săvârșirea unei fapte intenționate, iar în speță, este vorba de o faptă săvârșită din culpă, numărul de zile de îngrijiri medicale nefiind, în opinia instanței singurul criteriu de evaluat, cu atât mai mult, acest criteriu apare indiscutabil variabil de la o instanță la alta, în funcție de starea de fapt, care diferă la fiecare caz în parte.
Dar și dacă s-ar lua în discuție doar acest criteriu, instanța a arătat că, în "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale: studiu privind practica națională și europeană în materie, sinteză și recomandări pentru soluționarea daunelor morale suferite ca urmare a vătămării sănătății și a integrității corporale ori a decesului persoanelor produse prin accidente de vehicule";, accesibil pe pagina de internet, http://www.fpvs.ro, ghid care realizează un studiu al practicii instanțelor judecătorești din România și al legislațiilor statelor europene, media generală a despăgubirilor acordate de instanțelor judecătorești române pentru daune morale pentru fiecare zi de îngrijire medicală necesară vindecării este de 344 lei.
Tot cu titlu de exemplu, raportându-se la practica judiciară, deși aceasta nu constituie izvor de drept, dar reprezintă în cele din urmă un reper de pornire în această materie a daunelor morale, instanța a arătat că, într-o speță asemănătoare soluționată irevocabil prin Decizia penală nr. 106/A/2011 a T. ului C. pronunțată în dosar nr._, s-au acordat daune morale în sumă de 50.000 lei pentru un număr de 140-160 zile de îngrijiri medicale, însă pentru o victimă ce a necesitat întra-adevăr multiple intervenții chirurgicale pe parcursul a unei perioade îndelungate, respectiv mai 2007 - decembrie 2009, cu vătămări corporale mai grave decât ale reclamantului cu imposibilitatea acestuia de a participa la o misiune militară în străinătate și replanificarea căsătoriei.
Pentru aceste motive, instanța a arătat că, deși nu neagă suferința psihică a reclamantului, totuși suma de 30.000 lei apare suficientă pentru a compensa trauma prin care a trecut ca urmare a accidentului, astfel că, considerând pretențiile reclamantului privind acordarea daunelor morale, întemeiate în parte, a obligat pârâta la plata acestei sume.
Sub aspectul penalităților de întârziere, instanța a apreciat fondată cererea reclamantului, având în vedere dispozițiile art. 37 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, conform căruia, "dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire
cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%";, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
În acest sens, instanța a considerat că, deși reclamantul i-a solicitat pârâtei plata despăgubirilor cuvenite, potrivit cererii de despăgubire și convocare la conciliere de la fila 11 din dosar, primită de pârâta la data de_, aceasta nu răspuns solicitărilor acestuia. Astfel, instanța a apreciat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile sale, prin prisma faptului că aceasta nu a răspuns în niciun fel pretențiilor reclamantului, nu a făcut dovada că i- ar analizat cererea și i-ar fi aprobat acordarea unei anumite sume.
Instanța a arătat că, deși pârâta a invocat faptul că, reclamantul nu a depus certificatul medico-legal privind numărul de zile de îngrijiri medicale, necesar pentru constituirea rezervei de daună, această apărare nu poate fi luată în considerare, de vreme ce, în temeiul, art. 36 alin. 1 din Ordinul
C.S.A. nr. 5/2010, pârâta avea obligația de a-i comunica în scris reclamantului acest aspect, ori în speță, pârâta nu a făcut dovada comunicării, dimpotrivă, acest fapt a fost relevat abia prin întâmpinarea depusă la dosar.
Întrucât, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile sale, în temeiul art. 36 alin. 1 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, în baza căruia, "despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească";, instanța a obligat pârâta că plătească reclamantului penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe fiecare zi calculate asupra acestor sume de la data de_ și până la data plății integrale, aferente sumelor acordate mai sus.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Având în vedere, acest temei juridic, precum și împrejurarea că, reclamantul pentru a promova prezenta cerere și pentru a-și dovedi pretențiile sale a achitat taxa judiciară de timbru în valoare de 594,3 lei, timbru judiciar în valoare de 3 lei, onorariu avocațial în valoare de 3.000 lei, suma de 200 lei, reprezentând contravaloarea efectuării expertizei extrajudiciare medico-legale, suma de 80 lei, reprezentând contravaloarea efectuării raportului psihologic, dar ținând seama și de faptul că solicitarea sa privind daunele materiale a fost admisă în parte, doar pentru suma de 6438 lei (497,28 lei - taxă judiciară de timbru) și nu pentru suma de 8055 lei, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.780,28
lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, apelantul C. I.
D., solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate, sub aspectul cuantumului daunelor morale de 30000 lei care au fost diminuate nejustificat raportat la suferința apelantului și obligarea intimatei la plata sumei solicitată inițial de 30000 euro, sub aspectul cuantumului daunelor materiale diminuate nejustificat față de solicitarea inițială, cu suma de 1287 lei, precum și sub aspectul taxelor de timbru în valoare de 595 lei, solicitând restituirea acestei sume și sub aspectul cheltuielilor de judecată, cu cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea apelului apelantul a arătat că în fapt, la data de_, pe DN 1, la km 430+179, pe raza localității Unirea, jud. Alba, în afara localității, a fost implicat într-un accident rutier, care s-a produs în
împrejurările descrise în cererea introductivă, în urma căruia acesta a fost grav rănit.
Toate elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale au fost întrunite în persoana numitului DP V., conducătorul auto, încă de la data producerii accidentului, conform scriptelor de la dosar, respectiv faptă ilicită, prejudiciu moral și material, raport de cauzalitate între acțiunea autorului accidentului și prejudiciu și, evident, culpa conducătorului auto. Astfel, fiind angajată răspunderea asiguratului rezultă și angajarea răspunderii asigurătorului, respectiv SC O. V. S.A (fosta S.C. B. A.
V. I. G. S.A.)
Apelantul a arătat că la data producerii accidentului avea vârsta de 36 de ani și a suferit, traume fizice și psihice, detaliate în cererea introductivă. În urma impactului apelantul a fost internat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență Județean C., Secția Ortopedie și Traumatologie I, cu diagnosticul: politraumatism din accident rutier; fractură cominutivă femur drept 1/3 distală deschisă tip I; plagă articulară prin contuzie genunchi drept; contuzie forte antebraț drept cu plagă delabrantă suturată; traumatism cranio- cerebral; contuzie toracică; plagă prin contuzie haluce drept; contuzie braț drept.
În data de_ apelantul a suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul drept, urmată la_ de o nouă operație la același genunchi, în cadrul căreia i-a fost montată o placă cu 8 șuruburi (material de osteosinteză). După prima internare în perioada_ -_, a fost externat cu tratament medicamentos și recomandare de control la 6 săptămâni de la operație, însă mai devreme de 6 săptămâni a fost internat din nou (în perioada_ -_ ), deoarece circulația sanguină în piciorul drept era defectuoasă și tromboza apărută a necesitat examinare și tratament sub supraveghere medicală.
Conform raportului de expertiză extrajudiciară medico-legală, efectuat de Dr. Gherman Cristian, medic primar legist, asistent univ. UMF Iuliu Hațieganu din C. -N., atestat ca expert medico-legal de Consiliul Superior de Medicină Legală, leziunile numitului C. D. produse în urma evenimentului rutier din data de_ au necesitat 150-160 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, reclamantul a suferit un grad de prejudiciere corporală permanentă, respectiv de invaliditate permanentă ca urmare exclusiv a accidentului, de 20%, acesta fiind stabilit conform criteriilor de determinare a gradelor de invaliditate permanentă post-traumatică în materia asigurărilor facultative de persoane.
În urma acestui tragic accident, viața apelantului s-a schimbat în mod dramatic, întrucât la începutul lunii iunie 2011 urma să se angajeze la S.C. Endre Logistic S.R.L. (proprietara autovehiculului în care se afla la în momentul accidentului). Datorită intervențiilor chirurgicale repetate, a deselor internări și stării generale de sănătate precare, consecință a accidentului, apelantul nu a mai reușit să-și găsească un loc de muncă, asfel încât nu a mai putut să-și întrețină familia, ca orice bărbat aflat în deplinătatea forțelor la vârsta de 36 de ani.
Sub aspect emoțional, starea de boală și neputință în care s-a aflat apelantul i-a creat acestuia o durere profundă și un sentiment de inutilitate umană, familială, socială și profesională, fiind o povară pentru familia sa, soția lui fiind nevoită să îngrijească un bolnav nedeplasabil și copiii lor minori în vârstă de un an, respectiv de 6 ani. În plus, situația materială a familiei a fost una precară în special în raport de nevoile a doi copii mici, fiind în tot acest răstimp un motiv de stres psihic suplimentar în condițiile în
care victima, ca urmare a accidentului, nu putea contribui la normalitatea unei vieți obișnuite de zi cu zi, singurul venit al familiei de patru persoane fiind indemnizația soției aflată din data de_ în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani. În toată această perioadă, apelantul, așa cum rezultă din "Raportul de evaluare psihologică", a avut o dispoziție depresivă de intensitate crescută în care predominau stările de tristețe, pesimism, descurajare, sentimentul că este pedepsit de soartă, autoacuzare, plâns facil, indecizie privind viitorul și planificarea acestuia, deznădejde, scăderea elanului vital, insomnii, irascibilitate, dificultăți de concentrare, fatigabilitate.
Este neîndoios astfel că apelantul a suferit numeroase prejudicii, respectiv un prejudiciu corporal constând în durerile fizice și psihice generate de fapta ilicită, de agresiunea în sine, un prejudiciu de agrement, un prejudiciu psihologic și un prejudiciu estetic. La stabilirea întinderii daunelor cerute apelantul solicită a se ține seama de numărul mare de zile de îngrijiri medicale, 150-160 la număr, multiplele intervenții chirurgicale la care a fost supus și la care urmează a mai fi supus, privațiunile subsecvente rezultând din spitalizările amintite, suportarea unor aparate pentru îngrijirea și tratarea leziunilor.
În ceea ce privește prejudiciul de agrement apelantul a apreciat justă solicitarea de a primi o compensație corespunzătoare cu rostul de a-i alina, pe cât posibil, suferințele avute atât ca o consecință directă a vătămării, cât și pe acela ce le va suporta în viitor. Vătămarea sănătății și integrității corporale i-au produs, prin urmare, și un prejudiciu de agrement, constând în diminuarea plăcerilor vieții, fiindu-i limitată posibilitatea, datorită operațiilor avute și urmărilor lor pe care le resimte în continuare prin diminuarea semnificativă a motricitatii, de a practica activități de divertisment și destindere specifice vârstei sale. Așa fiind, prejudiciul de agrement se referă la restrângerea atât a posibilităților de a satisface totalitatea activităților de care a beneficiat anterior incidentului, cât și la calitatea acestora. Prejudiciul de agrement se impune a fi indemnizat, conform recomandării făcute de Consiliul Europei și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Protocolul 11 al Convenției Europene privind Drepturile Omului din 1994) dreptul la indemnizare fiind consacrat prin rezoluția nr. 75-7 a CE., care recomandă indemnizarea prejudiciilor corporale reprezentate prin dureri fizice, insomnii, sentimentele de inferioritate, precum și în cazul limitării anumitor activități recreative (activități sportive, activități tip hobby, etc).
În ceea ce privește prejudiciul psihologic apelantul a arătat că dificultățile de deplasare i-au creat o stare de natură a-l împiedica să ducă o viață normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei, sexului și situației sale speciale. Mai mult, desele internări în spital, trecute sau viitoare, conștiința de a fi bolnav, suferința de a fi privată de o viață normală corespunzătoare vârstei, implică de bună seamă și o suferință psihică, concretizată în prejudiciul psihologic, ce presupune, de asemenea, o compensație, și anume sub forma unor daune morale pentru prejudiciul nepatrimonial ce i s-a cauzat.
Referitor la prejudiciul estetic apelantul a arătat că în urma accidentului a cărui victimă a fost, ca urmare a operațiilor avute apelantul a rămas cu cicatrici inestetice localizate astfel: coapsa dreaptă antero-lateral 1/3 superioară cicatrice roz sidefie oblică de 15/0,8 cm care se continuă după un interval liber de aproximativ 8 cm cu o lată cicatrice de 16/0,8 cm, pe genunchiul drept cicatrice de 6/1 cm cu forma literei V, antebraț drept
1/3 superioară cicatrice antero-posterioară de 14/0,8 cm iar în 1/3 inferioară cicatrice de 2,5/0,8 cu același aspect scheloid. Acestea sunt de natură a-i crea suferințe psihice ce îl determină în majoritatea timpului la izolare, limitându-i posibilitățile de afirmare pe plan social, profesional și familial. Este, ceea ce literatura de specialitate definește, un prejudiciu estetic constând dintr-un prejudiciu nepatrimonial antrenat de atingeri aduse integrității fizice și psihice, constând printre altele și din existența cicatricilor.
S-a susținut că despăgubirea morală solicitată se impune a fi acordată pentru a contribui la reducerea compensatorie a suferinței fizice și psihice încercate de apelant prin fapta comisă de asigurat, considerente care se solicită să fie avute în vedere la justețea comensurării daunelor morale, fiind lipsirea persoanei vătămate de modul normal de a-și continua trăirile materiale, fizice, psihice, emoționale, ulterior producerii accidentului.
Pentru toate acestea, apelantul a apreciat că suma solicitată drept daune morale, de 30000 euro, este în măsură să asigure un echilibru just între suferințele trecute încercate de acesta, de efectele vătămărilor pe termen lung și necesitatea acordării unei satisfacții echitabile proporționale cu prejudiciul nepatrimonial suferit. Cuantumul daunelor morale este considerat rezonabil și corect dozat, fiind apreciat în raport de circumstanțele cauzei, numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale necesare refacerii, proporția în care viața normală a fost afectată, gradul de indisponibilitate în derularea activităților zilnice, precum și traumele psihice la care a fost supus pe timpul intervențiilor chirurgicale, spitalizării dar și ulterior. Suferințele apelantului nu au încetat nici la data prezentei dat fiind faptul că mai are nevoie de o intervenție chirurgicală de extragere a materialului de osteosinteză, în lipsa căreia pot apărea complicații, operația fiind programată după aproximativ un an și jumătate de la prima intervenție suferită în acest sens. Internarea va dura 2-4 zile, mai apoi fiind nevoit să urmeze o perioadă recuperarea medicală ce presupune, kinetoterapie, balneologie, fizioterapie, etc.
Concluzia este aceea că accidentul a cărui victimă a fost apelantul C.
D., i-a afectat situația familiară, profesională și socială, daunele morale solicitate fiind în realitate o echitabilă compensare a suferințelor fizice și psihice produse reclamantului. Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate de recurent s-a arătat că raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale precum și la urmările pe care le-a avut accidentul în persoana părții vătămate, așa cum au fost ele expuse prin cererea introductivă și concluziile pe fond, sunt mai mult decât rezonabile și în concordanță cu jurisprudența recentă.
Cu toate acestea, instanța de fond ignorând practic dimensiunea prejudiciilor pe care le-a avut de suportat apelantul, a admis în parte capătul de cerere referitor la daunele morale, apreciind în mod netemeinic și nejustificat că solicitarea inițială de 30.000 euro (123.870 lei) este exagerată și, prin urmare, a acordat apelantului drept despăgubiri morale suma de
30.000 lei.
S-a motivat, în ciuda evidenței, că viața apelantului a revenit la normalitate cu recuperarea funcționalității integrale prin simplul fapt că s-a angajat după șase luni de la producerea accidentului. Este adevărat că apelantul și-a recăpătat funcționalitatea piciorului dar, nu în totalitate. Faptul că în prezent are un loc de muncă nu duce automat la concluzia că s- a refăcut integral. Realitatea este că situația familială nu mai permitea ca apelantul să stea acasă pentru că avea o familie de întreținut iar nevoile
financiare erau stringente. Astfel, cu toate durerile și greutățile a hotărât să meargă la servici. Văzând concluziile la care a ajuns instanța de fond cu privire la recuperarea integrală de după accident a apelantului, acesta a apreciat că instanța de fond nu a luat în considerare mijloace de probe certe sub forma unor înscrisuri eliberate de medicul legist, esențiale în astfel de spețe. Așa fiind, nu s-au avut în vedere constatările la care a ajuns medicul legist prin scriptul intitulat "Proces verbal de examinare medico-legală" și reiterate în raportul de expertiză medico-legal, unde se stipulează că apelantul a suferit un "grad de prejudiciere corporală permanentă, respectiv de invaliditate permanentă ca urmare exclusiv a accidentului, de 20%, acesta fiind stabilit conform criteriilor de determinare a gradelor de invaliditate permanentă post-traumatică în materia asigurărilor facultative de persoane". Or, o asemenea concluzie a expertului legist nu poate fi ignorată de către instanța de judecată, cum de altfel s-a și întâmplat, și pe cale de consecință să se ajungă la constatarea contrară a acestuia.
Prin urmare, aserțiunile instanței de fond cu privire ta reluarea normală a cursului vieții recurentului după șase luni de la accident sunt considerate netemeinice, contrare realității, în contradicție vădită cu starea de fapt ce presupune o invaliditate permanentă de 20%.
Apelantul a mai arătat că instanța fondului a apreciat atunci când motivează cuantumul daunelor morale că "nu pot fi reținute nici susținerile sale privind multiplele intervenții la care acesta a fost supus, având în vedere că, din actele dosarului, reies trei astfel de intervenții medicale". Nu se înțelege rațiunea pentru care instanța de fond apreciază că cele trei operații suferite până la momentul prezentei, nu constituie multiple intervenții chirurgicale deoarece cuvântul "multiplu"; semnifică, în termeni de dicționar,
"numeros";, "diferit de unic";, "felurit"; sau, altfel spus, cu aplicare la cauza de față, mai mult de o singură operație. Or, tocmai multiplele operații, 3 la număr, vin să puncteze suferințele prin care a trecut apelantul. De altfel, apelantul mai are nevoie de o intervenție chirurgicală de extragere a materialului de osteosinteză, în lipsa căreia pot apărea complicații, operația fiind programată după aproximativ un an și jumătate de la prima intervenție suferită în acest sens. Internarea va dura 2-4 zile, mai apoi fiind nevoit să urmeze o perioadă de recuperare medicală ce presupune, kinetoterapie, balneologie, fizioterapie, etc.
La stabilirea cuantumului derizoriu a daunelor morale acordat apelantului s-a mai avut în vedere de către instanță "că reclamantul a stat în spital doar 39 de zile, iar restul zilelor Ie-a petrecut alături de familia sa, având posibilitatea de a se deplasa, chiar dacă mai dificil, prin utilizarea cârjelor";. Apelantul a arătat că nu poate fi de acord cu o astfel de aserțiune deoarece ea nu are nicio legătură cu realitatea. Numai cine nu a stat o singură zi în spital nu cunoaște suferințele fizice și psihice la care este supus bolnavul mai ales atunci când bolnavul este imobilizat la pat cu piciorul imobilizat, fără vina lui, frustrările într-o atare situație fiind evidente. De bună seamă, că apelantul nu a stat de bunăvoie în spital un număr așa de mare de zile, acest fapt datorându-se acțiunii cuplabile a asiguratului.
S-a mai arătat că în timpul perioadelor de încercări de a i se reface sănătatea, inclusiv pe timpul internărilor în spital, reclamantul a fost privat de un mod de viață liber însușit, ceea ce constituie grave încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cum sunt: dreptul la integritatea sănătății fizice și psihice; dreptul la libera circulație; dreptul la desfășurarea unor activități economice, sociale, culturale, politice sau de alta natură în conformitate cu propriile vocații, respectiv dreptul de agrement. în
virtutea fundamentelor psihologiei individuale și sociale, mai ales atunci când victima rămâne cu numeroase suferințe fizice permanente, așa cum este și cazul de față, suferințele psihice constând în lezarea demnității, sentimentul umilinței, frustrarea, însoțesc întotdeauna, și uneori depășesc în intensitate traumele psihice propriu-zise.
De asemenea, faptul că restul zilelor le-a petrecut alături de familia sa, având posibilitatea de a se deplasa, chiar dacă mai dificil, prin utilizarea cârjelor, nu este de natură a înlătura suferințele și frustrările apelantului. Instanța de fond sugerează astfel că, ajuns în familie, toate repercusiunile accidentului s-au dizolvat, însă apelantul apreciază că, din contră, sub aspect emoțional, starea de boală și neputință în care s-a aflat i-a creat o amplificare a sentimentelor de inutilitate umană, familială, socială și profesională, considerându-se o povară pentru familia sa, soția lui fiind nevoită să îngrijească un bolnav nedeplasabil precum și copiii lor minori în vârstă de un an, respectiv de 6 ani.
Referitor la jurisprudența invocată de instanța de fond în motivarea sentinței, apelantul a apreciat că aceasta nu este relevantă deoarece se face referire la o Decizie a T. ului C. din anul 2008, unde pentru același număr de zile de îngrijiri medico-legale și pentru multiple intervenții chirurgicale s-au acordat 50.000 lei. Accidentul a avut loc în speța amintită în anul 2007, data primei intervenții chirurgicale, iar în acel moment erau aplicabile la stabilirea cuantumului maxim al despăgubirilor Ordinul CSA nr.
1. din 28 noiembrie 2006 ce prevedea la art. 12 alin. 3 că "Pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2007 la un nivel de cel puțin 500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pieței valutare...";. Or, de la nivelul anului 2006 valoarea polițelor de asigurare RCA a crescut în mod constant, de asemenea proporțional și despăgubirile acordate victimelor accidentelor de circulație, astfel că s-a ajuns, pentru anul 2011, ca nivelul limitelor despăgubirilor pentru vătămări corporale și decese, stabilit prin Anexa la Ordinul 5/2010 emis de CSA, în vigoare la data producerii accidentului din actualul dosar referitoare la normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule stipulate la art. 24 alin. 2 lit. b, să fie de 3.500.000 euro. Or, în speța dedusă judecății aplicabile erau dispozițiile Ordinului 5/2010 emis de CSA, deoarece accidentul de circulație a cărui victimă a fost apelantul a fost_ . Prin urmare, este evident că jurisprudența la care a făcut referire instanța fondului este irelevantă aici, fiind mult depășită de noile realități economice și juridice.
În motivare nu se face referire la două hotărâri judecătorești mai apropiate de data producerii accidentului și favorabile apelantului. Astfel, prin Sentința civilă nr. 552/PI/_ a T. ului Timiș pentru vătămări corporale s-au acordat raportat la 18 zile îngrijiri medicale daune morale de
20.000 lei, la 15 zile de îngrijiri medicale tot 20.000 lei iar pentru 65 zile de îngrijiri medicale suma de 60.000 lei. Aceste sume au fost considerate în apel de către asigurător ca fiind supradimensionate solicitând o reevaluare a acestora în sensul diminuării lor. Curtea de Apel Timiș, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 25/A din_ a apreciat însă că nu există niciun motiv pentru a le reduce și prin urmare a respins apelul asigurătorului vizavi de acest capăt de cerere.
Curtea de apel Oradea prin Decizia nr. 102/R/ din 15 februarie 2011 a menținut Sentința penală nr. 575/_ pronunțată de Judecătoria Satu
Mare pronunțată în dosar nr._, prin care părții vătămate în urma unui accident rutier i-a fost acordată, pentru 70-75 de zile de îngrijiri medicale, suma de 80.000 lei drept daune morale.
Astfel, jurisprudența recentă la nivelul diferitelor Curți de apel este, desigur, raportat la specificul fiecărui caz în parte, de a comensura daunele morale solicitate de părțile vătămate, victime ale unor fapte ilicite, la aproximativ 1000 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale. De aceea, solicitările apelantului privind daunele morale nu sunt exagerate, din contră, sunt rezonabile, de bun simț, în sensul jurisprudenței actuale, lată deci, că pentru cele 150-160 zile de îngrijiri medicale, conform jurisprudenței mai sus evidențiate, ar fi fost îndreptățit să solicite 160000 lei, cate 1000 lei pentru cele 160 zile de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, apelantul a solicitat doar 123.870 lei cu mult sub nivelul actual al despăgubirilor, ce denotă în mod clar caracterul rezonabil, de bun simț, al cererilor acestuia.
Instanța fondului a considerat că "nu poate lua în considerare criteriul expus de reclamant, cel al acordării unei sume de aproximativ 1000 lei pe zi de îngrijire medicală";. Este evident că nu poate constitui un singur criteriu numărul de zile de îngrijiri medico-legale, dar nici nu poate fi tăgăduit caracterul de criteriu primordial în comensurarea daunelor morale. Instanța în motivarea sa face însă apel, în mod nejustificat și nelegal, la un înscris numit "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale";, ghid elaborat de o asociație profesională numită Asociația Profesională Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și care nu are nicio valoare juridică. Se arată că în lumina acestuia daunele morale pentru fiecare zi de îngrijire medicală necesar vindecării este de 344 lei. Din păcate, instanța a luat în considerare la soluționarea prezentului dosar un ghid al unei asociații care nu este investită legal, nu are calitatea și nici nu are competențele necesare elaborării unui "act juridic" privind stabilirea despăgubirilor și implicit a cuantumului acestora. Numai Comisia de Supraveghere a A. lor, conform art. 53 din legea nr. 136/1995, este competentă în această materie. Astfel, Comisia potrivit legii stabilește: "aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condițiile de plată, durata asigurării, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților...". în temeiul prevederilor art. 4 alin. (27) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, numai Comisia de supraveghere a
A. lor poate emite norme în domeniu, ca urmare a unei Hotărâri a Consiliului Comisiei de Supraveghere a A. lor, prin care se dispune emiterea, modificarea sau completarea unor norme,, inclusiv a Normelor privind Fondul de protecție a victimelor străzii, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a A. lor nr. 1/2008, cu modificările și completările ulterioare. Conform aceleiași legi, Fondul de protecție a victimelor străzii, este constituit de asigurătorii care au dreptul, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, să practice pe teritoriul României asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Atribuțiile legale ale Fondului sunt prevăzute limitativ: a) de organism de plată a despăgubirilor, în înțelesul art. 1 alin. (4) din Directiva 84/5/CEE; b) de centru de informare, în înțelesul art. 5 din Directiva 2000/26/CE; c) de organism de compensare, în înțelesul art.
6 din Directiva 2000/26/CE.. în calitatea sa de organism de plată a despăgubirilor și de organism de compensare, Fondul nu poate să stabilească unilateral și în mod obiectiv cuantumul daunelor morale.
Este inadmisibil ca debitorul unei obligații de plată să stabilească unilateral cuantumul acestei obligații. Contractul de asigurare este un
contract sinalagmatic. Nicio lege în vigoare și nici jurisprudența nu stipulează niște bareme stricte privind cuantumul despăgubirilor. Invocarea acestui ghid în motivarea unei hotărâri judecătorești încalcă, opinăm noi, toate principiile care guvernează aprecierea despăgubirilor acordate de instanță pentru repararea prejudiciului nepatrimonial. Un lucru este cert și anume faptul că s-a lansat un războiul psihologic, de Asigurătorii de răspundere civilă auto în mod direct și prin reprezentanții lor, Asociația Profesională Fondul de protecție a victimelor străzii și Uniunea Națională a Societăților de A. din România, culminând cu elaborarea și prezentarea în instanțele de judecată a ghidului pentru soluționare daunelor morale, având drept unic scop realizarea unui profit cât mai mare și cu orice preț în detrimentul victimelor propriilor asigurați.
Este criticabil faptul că instanța fondului nu ia în calcul jurisprudența recentă în materie, în schimb ține cont de un act care nu are nicio relevanță în materia despăgubirilor. Dar și așa, prin absurd și nelegal, dacă s-ar fi ținut cont de dispozițiile acestui ghid, instanța ar fi trebuit să acorde daune morale raportat la cei 344 lei pe zi de îngrijiri medico-legale în cuantum de 344 lei x 160 zile = 55040 lei. Practic, acordând 187,5 lei pe zi de îngrijiri medico-legale instanța fondului nu a făcut altceva decât să îmbogățească fără justă cauză asigurătorul în detrimentul victimei asiguratului.
Se poate desprinde concluzia că accidentul a cărui victimă a fost apelantul, i-a afectat grav situația familiară și socială, daunele morale solicitate fiind în realitate o echitabilă compensare a suferințelor fizice și psihice produse reclamantului. Suferințele fizice și traumele psihice suferite l-au îndreptățit să solicite suma sus-menționată cu titlu de despăgubire, pe care o consideră în continuare justă și echitabilă.
În considerarea principiul puterii suverane a judecătorului de a aprecia în concret despăgubirea, apelantul solicită a se avea în vedere în mod exclusiv prejudiciul nepatrimonial cu elementele sale particulare, în funcție de care să se determine în mod unic și strict o anumită despăgubire apreciată ca adecvată și de natură să satisfacă în mod relativ și subiectiv victima. În acest sens, se solicită ca instanța de control judiciar, în activitatea de apreciere în concret a dimensiunii valorice a despăgubirii, să aibă în vedere toate elementele particulare ce conferă unicitate prejudiciului: importanța valorii lezate, natura suferințelor victimei, durata în timp sau perpetuarea vătămărilor, intensitatea suferințelor, ecoul social al suferinței victimei și influența asupra vieții personale și sociale a ei, importanța, interiorizarea sau exteriorizarea efectelor vătămătoare care pot conduce la alterarea personalității victimei. De asemenea, în aprecierea valorică a despăgubirii nu este de neglijat nici vârsta, sexul, poziția socială a victimei. Aceste elemente sunt necesare pentru ca despăgubirea acordată să fie corespunzătoare și adecvată prejudiciului suferit de apelant.
În opinia apelantului solicitările inițiale nu au fost mari, din contră, ele au fost de la început rezonabile, reușind să asigure un echilibru just între suferințele trecute și actuale încercate de apelant, de efectele vătămărilor, și necesitatea acordării unei satisfacții echitabile proporționale cu prejudiciul nepatrimonial suferit. Însă nu s-a ținut cont de către instanța fondului de totalitatea prejudiciilor încercate de apelant, precum și de unele mijloace de probă relevante în speța dedusă judecății.
Oricum instanța fondului, raportat la specificul speței în cauză dar văzând și jurisprudența în materie, nu a apreciat în echitate daunele morale, Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilind faptul că criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca
persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, instanțele de judecată trebuind să aibă în vedere principiul echității și stabilirea unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.
Deși aprecierea instanței de judecată este subiectivă, criteriile de apreciere a daunelor morale sunt obiective. Cuantificarea prejudiciului moral deși nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care Ie-a fost afectată situația familiară, profesională și socială. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei accidentului rutier,
În concluzie, în opinia apelantului, instanța de judecată la aprecierea cuantumului daunelor morale nu s-a raportat la principiul echității și nu a ținut cont de principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și suma acordată.
Referitor la daunele materiale apelantul a arătat că dat fiind faptul că din totalul sumei solicitate drept daune materiale prin cererea introductivă, 8055 lei, s-a scăzut, pe bună dreptate, suma de 280 lei (200 lei expertiza medico-legală și 80 lei expertiza psihologică) acestea fiind în drept cheltuieli de judecată, suma ce i s-ar fi cuvenit cu acest titlu de daune materiale ar fi fost de 7775 lei compusă din 2175 (cheltuielile cauzate de vătămarea corporală suferită în urma accidentului rutier) + 3600 (beneficiu nerealizat) + 1950 lei (cheltuieli legate de cele 34 zile de internare în spital).
Se observă că instanța fondului a cenzurat nejustificat solicitarea apelantului privind suma de 1950 lei ce s-ar fi cuvenit acestuia cu titlu de cheltuieli efectuate pe perioada internării sale în spital, respectiv contravaloarea cheltuielilor efectuate cu deplasarea soției sale la spital și hrana acestuia, diminuând-o cu 1287 lei. S-a apreciat că suma de 50 lei/zi pe care a cheltuit-o familia cu deplasarea șl hrana nu se justifică deși ea a fost confirmată de martorii audiați în dosar.
De la început trebuie arătat că cele două deplasări zilnice ale soției apelantului la spital nu erau efectuate de plăcere ci din nevoia de a a-i acorda soțului tot suportul necesar pentru a face față situației în condițiile imoblizării acestuia. Faptul că soția făcea deplasarea la spital cu taxiul nu era din pură comoditate, ci din necesitatea rezolvării tuturor problemelor legate de familia de acasă și de soțul din spital plus că în acest interval de timp aceasta și muncea. Evident deplasarea cu mijloacele de transport în comun presupunea un timp suplimentar pe care d-na C. nu și-l putea permite. Mai mult, un fapt ignorat de instanța fondului este acela că domiciliul apelantului și implicit a soției sale nu este pe raza teritorială a municipiului C. -N. ci, în comuna Baciu, sat Baciu, așa încât este evident că deplasarea presupunea schimbarea a două autobuze dus, două întors, și asta de două ori pe zi. Or, timpul de care dispunea soția apelantului era extrem de limitat, aceasta fiind în esență și explicația deplasării cu taxiul. De aceea s-a apreciat că suma de 50 lei/zi, confirmată de martori, nu numai că nu se justifică dar la un simplu calcul se remarcă faptul că, în fapt, este mai mică decât cheltuielile efective ale familiei cu spitalizarea, deplasările, suplimentele alimentare, fructe etc.
Din suma de 1950 lei solicitată și dovedită prin proba cu martori s-au acordat nejustificat 663 lei. Totuși, mergând pe logica instanței fondului și această sumă nu corespunde realității, deoarece această sumă calculată omite un lucru esențial și nu ia în calcul domiciliul apelantului, care este în comuna Baciu, sat Baciu, jud. Ciuj. Sentința apelată face referire doar la prețul unui bilet de călătorie, dus-întors în limitele teritoriale ale municipiului C. -N. care este de 3,5 lei și nu specifică care este prețul biletului de autobuz din comuna Baciu până în C. -N. . Așa cum rezultă de pe pagina de internet a RATUC http://www.ratuc.ro/bilete.php, prețul unui bilet dublu com. Baciu -C. este de 5 lei, aprobat prin HCL nr. 20 din 2012, și având în vedere că soția apelantului îl vizita de două ori pe zi, timp de 39 de zile suma se ridică la 390 lei. Prin urmare, chiar recurgând la un astfel de calcul, instanța fondului a micșorat daunele materiale cu 390 lei. Așa fiind, suma ce ar fi trebui acordată, în viziunea primei instanțe, ar fi fost de 663 lei
+ 390 lei adică 1053 lei.
În concluzie, referitor la suma de 1950 lei apelantul a apreciat că ea este legitimă și nu poate fi înlăturată sub motivul lipsei înscrisurilor, ea fiind dovedită prin proba cu martori. În acest sens, s-a arătat că instanțele judecătorești acordă despăgubiri materiale în cazul deceselor cauzate prin accidente de circulație pentru cheltuielile efectuate cu înmormântările, cu parastasele etc, concludente fiind probele cu martori.
În ceea ce privește taxele de timbru apelantul solicită restituirea taxelor de timbru în valoare de 595 (185 + 410) lei care sunt apreciate ca nedatorate întrucât Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru precizează în mod clar la art.15 lit. o, faptul că sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale decurgând din acestea. Conform art. 24 lit. o din Normele metodologice de aplicare a Legii 146/1997 sunt scutite de taxe de timbru
"...despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale
decurgând din acestea (cauze penale), formulate cu prilejul soluționării dosarului penal sau prin acțiune civilă separată, introdusă la instanța civilă...".
S-a arătat că prin Decizia nr. 3247 din 21 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, ce a avut ca obiect condiția necesară pentru scutirea taxei judiciare de timbru în cazul acțiunii civile separată de procesul penal s-a statuat că: "în drept, potrivit art. 15 lit. o din Legea nr. 146/1997 sunt scutite la plata taxelor judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cete pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune materiale și morale decurgând din acestea. Astfel de cereri sunt scutite într- adevăr la plata taxelor judiciare de timbru, fie că sunt formulate cu prilejui soluționării dosarului penal sau prin acțiune separată introdusă la instanța civilă".
În concluzie, apelantul a apreciat că sunt scutite de taxe de timbru, nu doar despăgubirile morale ce decurg dintr-o cauză penală ci, așa cum stipulează imperativ Legea 147/1997, art. 15 lit. o, și despăgubirile materiale. Prin urmare, legiuitorul nu face distincție în ceea ce privește despăgubirile, considerându-se că scutirea de la taxele judiciare de timbru operează atât în ceea ce privește despăgubirile materiale cât și cele morale. Dacă s-ar fi dorit aplicarea de taxe de timbru pentru despăgubirile materiale nu s-ar fi făcut referire la scutirea acestora în mod expres în art. 15 lit. o din Legea 147/1997. Or, sumele ce privesc despăgubirile materiale rezultă în
mod clar din actele și lucrările dosarului de față ca fiind consecința evidentă, directă, a vătămării corporale a reclamantului ca urmare a accidentului a cărui victimă a fost.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată apelantul a solicitat reevaluarea acestora în sensul obligării intimatei la plata întregii contravalori a taxei de timbru în valoare de 595 lei.
Prin întâmpinare, intimata S.C O. V. S.A (fosta B. A. V. S.A) a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat, arătând că scopul acordării daunelor morale este acela de a complini modificarile intervenite in stilul de viata al partilor vătămate, modificări care duc la privarea acestora de anumite activități, care, anterior evenimentului puteau fi îndeplinite in mod natural, fara nicio intervenție sau fara nici un ajutor, sau, in situații grave, alinarea suferinței cauzate de decesul unei persoane apropiate.
Victimele unui accident rutier doresc o satisfacție materiala, iar legiuitorul oferă posibilitatea obținerii acesteia, dar doar in cazul intervenirii unor modificări radicale in viețile acestora.
De altfel, prejudiciul moral nu poate fi evaluat in bani, întrucât acesta nu are valoare patrimoniala. Daunele morale nu inlocuiesc o valoare economica cu o alta valoare economica, ci sunt destinate a atenua sau alina suferințele fizice sau psihice ale victimei.
Instanța de fond a apreciat in mod just faptul ca indemnizația ceruta de reclamant ca echivalent al prejudiciului nepatrimonial generat prin fapta ilicita, trebuie sa reprezinte o justa și integrala dezdaunare, suma acordata fiind stabilita astfel încât sa nu constituie venituri nejustificative pentru victima daunei si nici o îmbogățire fara justa cauza.
Intimata apreciază soluția instanței de fond ca fiind una corecta, fiind o indemnizație compensatorie suficienta ca sa atenueze suferințele partii vătămate, având in vedere ca viata acestuia nu s-a schimbat intr-un mod dramatic, acesta revenind la o viata normala, găsindu-si un loc de munca si cu un salar asemănător cu cel care l-ar fi primit si la firma unde urma sa se angajeze inainte de eveniment.
S-a apreciat ca suma acordata de instanța de fond cu titlu de daune morale reprezintă efecte compensatorii, neputand constitui venituri nejustificative, instituția răspunderii civile delictuale au fost acordate astfel incat sa nu se transforme intr-un izvor al imbogatirii farajust temei.
De asemenea, in analizarea si acordarea despăgubirii instanța a ținut cont atât de doctrina cat si de practica judiciara acordând despăgubiri cu titlu de daune morale, in raport cu criteriul echității.
M. ivațiile reclamantului de majorare a despagubirii acordate de instanța de fond sunt nejustificate, urmărind clar un singur lucru, respectiv imbogatirea fara justa cauza.
In ceea ce privește solicitarea apelantului cu privire la taxa judiciara de timbru, intimata considera acest petit neîntemeiat întrucât potrivit art. 15. lit. o, din Legea nr. 146/1997, "acțiunea la instanța civila, pentru daune produse prin infracțiune, este scutita de plata taxei judiciare de timbru, numai daca este sau a fost pendinte o cauza penala ca urmare a punerii in mișcare a răspunderii penale printr-un act de inculpare, in condițiile legii".
Simpla plângere adresata organului de urmărire penala, prin care o persoana reclama săvârșirea unei infracțiuni, plângere neurmata de punerea in mișcare a acțiunii penale, nu înseamnă, insa "cauza penala", in sensul normelor citate, situație in care nu intervine scutirea de plata taxelor judiciare de timbru.
Scutirea de plata taxelor judiciare de timbru intervine atunci când persoana vătămata nu s-a constituit parte civila in procesul penal, când procesul penal a fost suspendat, când prin hotărâre definitive instanța penala a lăsat nesolutionata acțiunea civila, ori atunci când persoana vătămata reclama repararea unor pagube ce s-au născut orice s-au descoperit după pronunțarea hotărârii penale de prima instanța sau atunci când intervine, asa cum stipulează Normele metodologice citate, unul din cazurile in care punerea in mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicata ( amnistia), insa in speța de fata pe rolul instanței de judecata nu se afla un dosar penal, care sa judece acțiunea penala, fapt pentru care reclamantul avea obligația la plata a taxei de timbru aferente. Textul mai sus relatat este foarte clar si concret cu privire la cazurile când acțiunea civila nu trebuie timbrata.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Prin apelul declarat, tribunalul reține că apelantul a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul daunelor morale și materiale, apreciind că în mod nejustificat au fost diminuate, precum și sub aspectul soluției pronunțate cu privire la restituirea taxelor de timbru.
Examinând hotărârea primei instanțe, tribunalul reține că aceasta a reținut în mod corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a disp. art. 998, 999 C.civ., precum și a disp. art. 49,50 și 51 din Legea nr. 136/1995.
De asemenea, în mod corect s-a reținut că intimata pârâtă SC O. V. SA era asigurătorul de răspundere civilă auto a autotractorului marca IVECO cu nr. de înmatriculare_, la data producerii evenimentului rutier.
Referitor la daunele morale, al căror cuantum a fost diminuat, în opinia apelantului, nejustificat, tribunalul reține că prima instanță a reținut de asemenea în mod corect că reclamantul apelant a necesitat 150-160 zile de îngrijiri medicale, însă în mod greșit a reținut prima instanță că viața reclamantului nu s-ar fi schimbat în mod dramatic, întrucât a revenit la o viață normală în aproximativ 5-6 luni.
Astfel, din cuprinsul raportului de expertiză depus la instanța de fond, tribunalul reține, contrar celor reținute de instanța de fond, că în urma politraumatismului prin accident rutier cu fractură cominativă de femur drept 1/3 distală tip.I, plagă articulară genunchi drept, placă delabrantă antebraț drept, TCC grad I, contuzie toracică și braț drept, contuzie și plagă haluce drept, apelantul a rămas cu o invaliditate permanentă ca urmare exclusiv a accidentului din_ de 20%, grad ce a fost stabilit conform criteriilor de determinare a gradelor de invaliditate permanentă posttraumatică în materia asigurărilor facultative de persoane.
Așadar, având în vedere că apelantul a rămas cu un grad de invaliditate permanentă de 20%, considerentul primei instanțe că acesta nu a suferit modificări substanțiale care să-i schimbe radical viața, este lipsit de suport probator.
Față de aspectele reținute, referitor la daunele morale solicitate de apelant, tribunalul are în vedere faptul că aspectele care prezintă relevanță pentru stabilirea întinderii despăgubirii care urmează a fi stabilită în sarcina pârâtei sunt cele de ordin medical, referitoare la urmările accidentului din 26 mai 2011 care au influențat viața reclamantului: suferințele acestuia (care vor determina sumele cuvenite cu titlu de pretium doloris), numărul și durata procedurilor medicale la care a fost supus reclamantul, gradul de invaliditate permanentă a apelantului.
Pe lângă latura sa materială, în varianta îngrijirilor medicale (damnum emergens), a incapacității de muncă (lucrum cessans
) prejudiciul corporal prezintă și un caracter moral, în speță cu următoarele variante: suferințe și dureri fizice (pretium doloris - prețul durerii), prejudiciu de agrement (în accepțiunea actuală - imposibilitatea de a avea o viață de calitate),
prejudiciu estetic (pretium pulchritudinis
), prejudiciul juvenil (pretium juventutis). Conform recomandării facute de Consiliul Europei și de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (Protocolul 11 al Conventiei Europene privind Drepturile Omului din 1994) dreptul la indemnizare este consacrat prin rezoluția nr. 75-7 a CE, care recomandă indemnizarea prejudiciilor corporale reprezentate prin dureri fizice, insomnii, sentimentele de inferioritate, sau în caz de limitare a anumitor activități recreative (teatru, activități sportive, activități tip hobby, etc).
Din constatările medicale mai sus reproduse, tribunalul reține faptul că urmările accidentului au avut o anumită gravitate pentru apelant.
În primul rând, leziunile suferite au necesitat 150-160 zile de îngrijiri medicale, au necesitat trei intervenții chirurgicale, cu consecințe cu caracter permanent asupra oaselor și nervilor, a unei eventuale infirmități, aspect care a necesitat și necesită în continuare un tratament.
Un alt factor relevant pentru stabilirea întinderii prejudiciului suferit de apelant este reprezentat de modificarea nivelului calității vieții sale, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de evaluare psihologică.
Factorul cel mai relevant pentru aprecierea despăgubirilor cuvenite apelantului este, însă, coeficientul de invaliditate permanentă de 20%, care exprimă gradul de tulburare morfologică și funcțională care apare în adaptarea individului la viața socio-profesională, în desfășurarea activităților de zi cu zi.
Raportând acest factor la vârsta apelantului la momentul producerii accidentului, 36 de ani, tribunalul reține că apelantul va suferi toate urmările mai sus descrise, inclusiv invaliditatea permanentă, pentru o perioadă de timp semnificativă, comparabilă cu vârsta prezentă a apelantului.
În aceste condiții, tribunalul apreciază că acordarea către apelant a sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale, apare ca fiind pe deplin justificată, atât prin raportare la suferințele deja trăite de apelant, cât și prin raportare la dificultățile ulterioare pe care le va suporta acesta, ca urmare a invalidității permanente. T. ul apreciază că, în speță, nu se impune defalcarea vreunor sume pentru fiecare tip de daună de ordin moral suferită de apelant, deoarece niciunul dintre aceste prejudiciile suferite nu cunoaște criterii legale de evaluare, aprecierea instanței fiind suverană în această materie (desigur, cu corectivul principiului disponibilității în procesul civil). Desigur, tribunalul ar putea lua în considerare cantitatea de bunuri/servicii pe care apelantul le-ar putea achiziționa cu această sumă, însă această comparație poate fi utilizată, în prezentul litigiu, doar pentru a se verifica în ce măsură compensația acordată nu ar reprezenta, în realitate o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului. Or, în speță, această sumă nu poate fi considerată ca depășind limitele unei juste compensații acordate apelantului pentru suferințele sale și urmările accidentului, mai ales în considerarea faptului că reclamantul a fost victima acestui accident la o vârstă relativ tânără, 36 de ani, iar suma acordată urmează a compensa prejudiciile morale suferite de reclamant pentru o perioadă de timp comparabilă cu vârsta reclamantului.
În absența unor norme legale care să stabilească intervale sau plafoane precise de despăgubiri, tribunalul nu poate lua în considerare decât la nivel pur orientativ hotărârile altor instanțe în cazuri similare.
Referitor la daunele de ordin material, tribunalul reține că în mod corect au fost acestea diminuate de către prima instanță, în limita sumelor pentru care apelantul reclamant a înțeles să producă probe, neputând fi avute în vedere declarațiile martorilor, în condițiile în care pretinsele deplasări cu taxiul ale soției precum și hrana apelantului reclamant, pot fi justificate scriptic.
Cât privește capătul de cerere privind restituirea taxelor judiciare de timbru, tribunalul reține că o asemenea cerere este inadmisibilă, negăsindu- și vreo justificare legală, întrucât o eventuală a taxelor judiciare de timbru putea fi dispusă doar pe calea unei cereri de reexaminare.
În plus, tribunalul reține că taxa judiciară de timbru atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, este datorată, întrucât scutirea de care se prevalează apelantul nu este incidentă în cauză, întrucât, așa cum rezultă din disp. art. 24 lit. o din Ordinul nr. 760/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, dispoziții care fac trimitere la art. 19 și 20 C.pr.pen., scutirea intervine doar în ipoteza în care a fost declanșat un proces penal care a încetat din diferite motive. În cauză însă, procesul penal nu a fost declanșat din lipsa plângerii prealabile, ceea ce conduce la inexistența unui proces penal sau a un ei cauze penale și implicit la existența unei scutiri pe temeiurile invocate.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul disp. art. 296 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelantul C. I. D. împotriva sentinței civile nr.1678/2013 pronunțate la data de 29 ianuarie 2013 în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N. pe care o va schimba în parte în sensul că va obliga pârâta să-i plătească reclamantului echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale și va menține restul dispozițiilor sentinței atacate
În temeiul disp. art. 274 C.pr.civ., va obliga pârâta - intimată la plata cheltuielilor de judecată, în fond și apel, în favoarea reclamantului - apelant, în cuantum de 10.222,28 lei, constând în taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite apelul declarat de apelantul C. I. D., cu domiciliul procesual ales în localitatea F., str. I. R. nr. 131, corp C3, ap. 2, jud. C.
, împotriva sentinței civile nr.1678/2013 pronunțate la data de 29 ianuarie 2013 în dosarul nr._, de către Judecătoria C. N. pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta SC O. V. SA B. prin S.
R. C., cu sediul în B., str. G. M. nr. 23C, sector 1 și intervenientul forțat DP V. domiciliat în C. N., str. G. nr. 1, ap. 19, jud. C., să-i plătească reclamantului echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 30.000 euro, cu titlu de daune morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate
Obligă pârâta - intimată la plata cheltuielilor de judecată, în fond și apel, în favoarea reclamantului - apelant, în cuantum de 10.222,28 lei
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | |||
N. K. | S. | I. | C. | P. |
Plecată în c.o. semnează președintele instanței
Red.NK/LU 5 ex./_
Judecător fond: Ș. B. T. an, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 910/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 317/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
