Decizia civilă nr. 139/2013. Alte cereri

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ Nr. 139/2013

Ședința publică din data de 09 Ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. H.

J. ECĂTOR: D. M.

J. ECĂTOR: F. T.

G.: D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de creditoarea SC I. C. L. I. SA împotriva deciziei civile nr. 9 din_, pronunțată în dosarul nr._ al

T. ului Maramureș, în contradictoriu cu debitoarea SC XS S. C. S. și intimații CNADNR SA PRIN D. R. D. ȘI P. T., CNADNR SA PRIN

D. R. D. ȘI P. B. și CNADNR SA B., având ca obiect - alte cereri validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată recurs.

Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 6 lei, conform chitanței aflată la filele 36 și 37 din dosar și timbru judiciar de 1,5 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de_ intimata CNADNR SA PRIN

D. R. D. ȘI P. T. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare, iar la data de_ intimata-debitoare SC XS S. C. S. a depus întâmpinare.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.

242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr.9 pronunțată la data de_ în dosar nr._ al T. ului Maramureș a fost respins apelul declarat de S.C. A. L. I. S.A; admise apelurile formulate de S.C. XS S. Company S. și CNADNR S.A, D. R. D. și P. T. schimbată în tot sentința nr.6265/_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în sensul respingerii cererii formulate și precizate de S.C.

A. L. I. S.A în contradictoriu cu CNADS B. - D. R. D. și P. Timoșoara și D. R. de D. și P. B. ca lipsită de obiect; obligată

reclamanta să plătească pârâților S.C. XS S. Company S., CNADR - D. de D. și P. Timoșoara câte 5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că in cauza se pune problema rămânerii fără obiect a cererii de validare a popririi ca urmare a renunțării de către creditoare la executarea silită prin poprire. Astfel se retine ca intr-adevăr, executarea silită prin poprire s-a înființat de către executorul Instituției Financiare Nebancare SC A. L. I. SA în cadrul dosarului execuțional nr. 195/2010 (fila 24 dosar fond).

Mai mult, în dosarul nr._ s-a solicitat de către reclamanta SC A. L.

I. SA respingerea contestației la executare ca rămasă fără obiect deoarece a încetat executarea silită demarată împotriva debitoarei SC XS S. COMPANI S. în dosarul de executare nr. 195/2010 (fila 286 dosar apel).

Ca urmare a acestui incident T. ul a solicitat lămuriri reclamantei, care a depus la dosar adresa emisă de Executorul Instituției Financiare Nebancare SC

A. L. I. SA (fila 318 verso, dosar apel).

În esență, în această adresă se menționează că se confirmă sistarea măsurii execuționale a popririi împotriva patrimoniului SC XS S. COMPANI S., infirmându-se doar încetarea executării silite din dosarul nr. 195/2010, creditoarea intenționând chiar continuarea tuturor dosarelor execuționale de către un executor judecătoresc.

De altfel, din aceeași adresă rezultă în mod clar că măsura sistării popririi instituite la bănci și terți a fost adusă la îndeplinire de către Executorul Instituției Financiare Nebancare SC A. L. I. SA prin adresa expediată CNADNR și DRDP T. în data de_ .

Această sistare a executării silite s-a făcut în contextul apariției Legii nr.

287 din 14 decembrie 2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activității de punere în executare a creanțelor aparținând instituțiilor de credit și instituțiilor financiare nebancare.

Pe de altă parte, această renunțare la executare silită prin poprire este o expresie a principiului disponibilității care se poate manifesta și în această fază procesuală.

Prin urmare, se constată că cererea de validare a popririi a rămas fără obiect întrucât creditoarea a renunțat la forma de executare silită prin poprire în cadrul dosarului execuțional nr. 195/2010.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs I. C. L. IFIN S.A. (fosta

S.C. I. L. I. S.A) solicitând admiterea, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului.

În susținerea celor solicitate s-a arătat că hotărârea a fost dată prin interpretarea greșită a actelor și a legii, fără a se intra în analiza fondului. Astfel, în dezvoltare se arată că pe rolul instanței mai exista un alt dosar având ca obiect contestație la executare înregistrat sub nr._ iar în acest dosar s-a dispus suspendarea executării pornite împotriva debitorului principal XS S. Compana. În această situație fiind de bună credință a considerat că se impune și suspendarea împotriva terțului poprit DRDP Timoșoara. Împotriva încheierii de suspendare însă a formulat recurs exprimându-se astfel clar intenția că nu înțelege să înceteze executarea începută împotriva debitorului principal și nici a terțului poprit. Mai mult după adresa de sistare prin cererea din_ a solicitat expres transmiterea titlurilor executorii în vederea ajungerii la înțelegere cu debitorii iar în adresa respectivă a menționat faptul că nu renunță la executarea silită conform art.371 alin.5 lit.c C.pr.civ.. La data de_ a comunicat executorilor transferarea dosarelor de executare în curs de executare conform art.5 din Legea nr.287/2011. Ca atare singurele efecte pe care le-a produs adresa din_ precum și adresa din_ au fost de suspendare a executării

demarate. Conform Principiului disponibilității creditorul care demarează executarea are posibilitatea de a suspenda procedura de executare cu respectarea dispozițiilor legale referitor la prescripție, normele de procedură neinterzicând dreptul de a suspenda executarea.

Prin urmare instanța a reținut eronat că se renunță la executarea silită.

Mai arată recurenta că investită cu cererea de validare instanța analizează comportamentul terțului poprit și situația popririi la momentul încălcării obligațiilor legale de către terț. Situația ulterioară nu are relevanță deoarece cererea creditorului are ca fundament faptul că prin nerespectarea de către terț a obligațiilor creditorul este împiedecat să obțină recuperarea creanței sale. Indiferent de situația ulterioară a executării, la momentul la care terțul nu și-a îndeplinit obligațiile poprirea este în ființă, astfel încât creditorul ar fi trebuit să recupereze creanța pe care o avea împotriva debitorului său. Însă prin nerespectarea măsurii de către poprit, creditorul a fost pus în imposibilitatea de a-și recupera creanța, susținând un prejudiciu ca urmare a comportamentului culpabil al terțului poprit.

Chiar dacă ulterior instituirii măsurii, situația executării se schimbă din diferite motive, comportamentul culpabil al terțului poprit la momentul instituirii popririi rămâne același iar prejudiciul este același față de creditor. Astfel dacă terțul poprit și-ar fi îndeplinit obligațiile legale, creditorul și-ar fi recuperat creanța sa împotriva debitorului la momentul la care terțul poprit trebuia să dea curs măsurii și să vireze sumele indisponibilizate în conturile creditorului.

Astfel, indiferent de situația popririi împotriva debitorului principal și chiar a terțului la momente ulterioare, faptul cauzator de prejudicii se menține: creditorul nu a putut recupera sumele respective la momentul legal la care terțul

legal ar fi trebuit să dea curs măsurii.

Analizând argumentele aduse prin recursul declarat în raport de actele dosarului de normele juridice incidente și de art.304 C.pr.civ., Curtea reține că acestea sunt întemeiate.

Astfel prin motivele aduse recurenta arată în esență că în mod greșit s-a reținut că a renunțat la executare și astfel cererea sa de validare ar fi fără obiect deoarece actul nu relevă renunțarea iar conform Legii nr.287/2011 procedura executării putea fi continuată.

Actul normativ invocat prin art.5 alin.1 și 3 prevede că executările silite privind titluri executorii aparținând instituțiilor de credit, altor entități care aparțin grupului acestora și care desfășoară activități financiare, instituțiilor financiare nebancare sau cooperativelor de credit, aflate în curs la data intrării în vigoare a dispozițiilor prezentei legi, pot fi continuate de executorul care a început urmărirea silită. Cu toate acestea, creditorul, instituție bancară sau instituție

financiară nebancară, poate solicita continuarea executării acestor titluri executorii de către executorul judecătoresc competent potrivit legii, iar în cazurile prevăzute la alin.1 dosarele aflate în curs de soluționare se predau de către instituțiile de credit și de instituțiile financiare nebancare executorilor judecătorești competenți, potrivit legii, să continue executarea silită.

Din normele enunțate reiese că în condițiile desființării corpului de executări al instituției de credit executările pot fi continuate fie de executorul ce a început executarea silită fie de către executorul judecătoresc competent potrivit legii.

Cu alte cuvinte executarea nu poate fi considerată ca a încetat dacă instituția până la organizarea /numirea corespunzătoare a cerut transferul către executorul judecătoresc. În atare situație executare se consideră continuată nefiind necesare noi proceduri de încuviințare, sau alte acte, actele îndeplinite cu respectarea dispozițiilor în vigoare la data efectuării rămânând valabile .Si este

așa întrucât prin alin.4 din același articol enunțat se prevede expres că actele îndeplinite rămân valabile.

În speță actele atestă că executarea a fost pornită de executorul instituției; că pe parcursul executării au fost formulate mai multe contestații prin care a fost solicitată și suspendarea iar în condițiile suspendării a fost declarat recurs. Tot astfel actele atestă că prin adresele menționate recurenta a făcut cunoscut că se dorește a se ajung la o înțelegere în sensul îndeplinirii de bună voie a obligației iar ulterior a solicitat a se transmite dosarul în condițiile actului normativ mai sus enunțat. Ori în condițiile în care a fost formulat recurs s-a făcut cunoscut că se dorește a se ajunge la o înțelegere comunicarea fiind în sensul că nu se va renunța si este necesara avizarea, iar ulterior a fost cerut în condițiile legii transferul nu se poate reține ca manifestare de voință a recurentei ar fi în sensul renunțării. Câtă vreme s-a contestat măsura suspendării, s-a cerut transferul iar actele care să releve un aviz al consilierului în sensul adresei făcute nu sunt manifestarea de voință nu poate fi decât de a se continua executarea silită începută. Prin urmare în mod greșit raportat la acte și la norma enunțată s-a reținut că s-a renunțat iar cererea de validare a rămas fără obiect iar din această perspectivă susținerile recurentei p sunt întemeiate și vor fi admise.

Așadar față de cele arătate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta SC I. C. L. I. SA împotriva deciziei civile nr. 9 din_, pronunțată în dosarul nr._ al T. ului Maramureș pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea apelului T. ului Maramureș.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

M. H.

D.

M.

F. T.

G.

D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./_ .

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 139/2013. Alte cereri