Încheierea civilă nr. 1/2013. Alte cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._ 4204

ÎNCHEIERE NR. 1

Ședința publică din 07 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P. - Judecător

G. ier: V. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulat de lichidatorul C. I.

DE

I.

S. Z., cu sediul în B. M., str. T. nr. 22/3, județul M.

, în

contradictoriu cu pârâta SC I. T. S., cu sediul în C., nr. 45 A, județul M.

, având ca obiect alte cereri prelungire lichidare

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă lichidator

S. Z., lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Lichidatorul susține că a depus prin registratură la data de_ o cerere de renunțarea la judecată prin care se arată că în temeiul art. 246 Cod procedură civilă înțelege să renunțe la judecata cererii.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Având în vedere cererea de renunțare al judecată formulată de lichidator, în baza art. art. 246 Cod procedură civilă, se va lua act de renunțare la judecata cererii, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

În baza art. 246 Cod procedură civilă, se ia act de renunțare la judecata cererii

promovate de lichidatorul C. I. DE I. S. Z., cu sediul în B. M., str. T. nr. 22/3, județul M., în contradictoriu cu pârâta SC

I. T. S., cu sediul în C., nr. 45 A, județul M. .

2

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

M. P.

V.

B.

Red. M.P./_

Tehnored. V.B./_ 4 ex.-

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1/2013. Alte cereri