Decizia civilă nr. 173/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECILIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.173/2013
Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: E. B. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: C. P.
Pe rol fiind apelul declarat de către apelantul B. S. în contradictoriu cu intimatul V. M., împotriva sentinței civile nr. 2071/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect, în primă instanță, acțiune în răspundere delictuală.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul intimatului, d-l avocat Mihai B. - Dragoș, cu împuternicirea avocațială depusă la dosar la acest termen de judecată, lipsind
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că în data de 20 noiembrie 2013 apelantul a depus la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 11 lei și 1 leu timbru judiciar.
Instanța constată că apelantul a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar stabilite în sarcina acestuia, precum și faptul că a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că nu a solicitat administrarea altor probe.
Instanța acordă cuvântul cu privire la alte cereri în probațiune.
Reprezentantul intimatului apreciază că, fiind vorba despre o acțiune în răspundere civilă delictuală, competența soluționării apelului revine Tribunalului C., iar nu Tribunalului Specializat C. ; într-adevăr, este implicat și un ziar în această acțiune, dar din punctul său de vedere nu este vorba în speță de un act sau fapt de comerț care să justifice soluționarea acestei cauze de către Tribunalul Specializat C. . Astfel, invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. arătând faptul că litigiul se poartă între două persoane fizice, astfel încât nu exisă nici un motiv care să atragă competența instanței specializate.
Tribunalul, după deliberare, reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate de către intimat la primul termen de judecată, respectiv asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. .
TRIBUNALUL,
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 2071/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către reclamantul B. S., în contradictoriu cu pârâtul M. V. .
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, ca o chestiune prealabilă, că din punct de vedere al contextului în care au fost săvârșite de către pârât pretinsele faptele ilicite ce-i sunt imputate de către reclamant prin acțiunea în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie dedusă judecății, la data comiterii acestora reclamantul deținea funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), iar pârâtul pe cea de senator în Parlamentul României și, totodată, de vicepreședinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea coruptiei și petitii din Senatul României.
În ceea ce privește faptele pretins ilicite și prejudiciabile pentru onoarea și reputația sa, invocate de către reclamant, acestea constau în afirmațiile referitoare la persoana sa cuprinse în două comunicate de presă publicate de către pârât la datele de_ și_ (filele 14 - 17).
Analizând în acest context - prin prisma motivelor de fapt invocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată - întrunirea în speță a condițiilor impuse de disp. art.998 - 999 C. civ. pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă delictuală a unei persoane pentru fapta proprie, prima instanță a apreciat ca nefiind îndeplinită condiția existenței unei fapte ilicite care să poată fi reținută în sarcina pârâtului legat de afirmațiile la adresa reclamantului cuprinse în cele două comunicate de presă.
Așadar, pentru a stabili dacă afirmațiile pârâtului din cele două comunicate de presă mai sus menționate reprezintă fapte ilicite care să atragă răspunderea sa civilă în plan delictual, "acuzațiile"; conținute de acestea au fost analizate prin prisma libertății de exprimare în cazul mass-media, consacrată de art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a principiilor cristalizate în jurisprudența CEDO în această materie. Aceasta deoarece, față de conținutul afirmațiilor din cele două comunicate de presă, rezultă că ele se înscriu în mod evident în sfera unei dezbateri de interes general (ceea ce atrage un control strict al necesității restricțiilor impuse libertății de exprimare), iar, pe de altă parte, conform celor statuate de către Curtea Europeană, de protecția conferită ziariștilor profesioniști trebuie să beneficieze și alte persoane care își exprimă opiniile cu privire la subiecte de interes public prin intermediul mass-media, inclusiv politicienii (cauza Castells c. Spaniei, hotărârea din_ ).
În acest sens, prima instanță a apreciat că prezintă relevanță principiile statuate de către Curtea de la Strasbourg, printre altele, și în cauza Busuioc c. Moldovei (hotărârea din_ ) conform cărora libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanță deosebită. Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite inter alia în scopul "protecției reputației sau drepturilor altor persoane";, este, totuși, sarcina ei să comunice informații și idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public";. Totuși, articolul 10 al Convenției nu garantează o libertate de exprimare nelimitată chiar și în ceea ce privește relatările presei cu privire la chestiuni de interes public deosebit. Conform termenilor din paragraful 2 al articolului, exercitarea acestei libertăți presupune
"obligații și responsabilități";, care, de asemenea, se aplică presei. Aceste "obligații și responsabilități"; pot avea însemnătate când, la fel ca și în această cauză, există o întrebare cu privire la atacul asupra reputației unor persoane private și subminarea
"drepturilor altor persoane";. Datorită "obligațiilor și responsabilităților"; inerente exercitării libertății de exprimare, protecția acordată de articolul 10 jurnaliștilor în ceea ce privește relatarea cu privire la chestiunile de interes general, este supusă condiției ca ei să acționeze cu bună-credință pentru a oferi informații corecte și credibile în conformitate cu etica jurnalistică
.
Astfel, din hotărârea mai sus menționată, precum și din numeroase alte hotărâri ale Curții de la Strasbourg se conturează principiul conform căruia adevărul obiectiv al afirmațiilor nu trebuie să fie singurul criteriu ce se impune a fi luat în considerare în situația în care se analizează o acuzație de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna-credință a autorului afirmațiilor care afectează reputația persoanei vătămate. În consecință, atunci când persoana acuzată de săvârșirea unui delict de presă nu poate dovedi întrutotul exactitatea afirmațiilor făcute, este necesară analiza atitudinii subiective a acesteia în raport atât cu adevărul afirmațiilor sale (verificând dacă a cunoscut sau nu că acestea sunt false, precum și dacă a depus diligențele necesare în circumstanțele date pentru a verifica autenticitatea afirmațiilor), cât și cu scopul demersului jurnalistic (verificând dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria de a răspândi informații și idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputației persoanei vizate, sau a avut numai intenția de a afecta în mod gratuit reputația acesteia).
Ținând cont de principiile anterior menționate și analizând legitimitatea afirmațiilor cuprinse în cele două comunicate de presă ale pârâtului, prima instanță a
reținut că din probele administrate în cauză rezultă că acestea au avut o bază factuală suficientă, ceea ce conturează existența unei bune credințe din partea pârâtului în relatarea aspectelor cuprinse în acele comunicate.
S-a reținut că toate afirmațiile referitoare la persoana reclamantului cuprinse în comunicatul de presă din data de_ au fost formulate de către pârât pe baza unor informații obținute din diferite relatări ale mass-media sau, după caz, din comunicate de presă ori alte documente oficiale ale instanțelor și parchetelor, ceea ce conduce la concluzia că acestea puteau fi considerate drept afirmații credibile, referitoare la fapte veridice, care puteau fi aduse la cunoștința publicului. Niciuna dintre afirmațiile imputate pârâtului nu conține acuzații clare, explicite, privind săvârșirea vreunei fapte penale de către reclamant, ci întregul comunicat de presă se constituie într-o sinteză a dosarelor penale în care reclamantul era la momentul respectiv cercetat sau, după caz, vizat, conform opiniei pârâtului.
Cât privește afirmația "Conform unor informații scăpate pe surse din DNA, săptămâna viitoare urmează sa aibă loc anchete si arestări si la vămile din vestul tarii, respectiv din județele Arad si Timiș _. Aștept sa se ajungă la președintele ANAF, S. B. "; - cuprinsă în comunicatul de presă din_ - prima instanță a apreciat că nici nu poate fi considerată că fiind una cu caracter ilicit, cu atât mai puțin cu cât aceasta nu conține vreo acuzație concretă împotriva reclamantului, ci exprimă doar o dorință, o așteptare a pârâtului, având mai degrabă caracterul unei judecăți de valoare, iar nu al unei acuzații referitoare la fapte.
În concluzie, prima instanță a apreciat că în sarcina pârâtului nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte culpabile constând în atingeri aduse prestigiului, onoarei, demnității sau reputației reclamantului prin comunicatele de presă emise în datele de_ și_, astfel că a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de către reclamant.
Impotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul B. S. solicitând casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea în întregime a acțiunii formulate, cu obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelantul a arătat că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, a solicitat instanței să constate că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și să oblige pârâtul la plata unor daune morale în valoare 1 RON, modificate ulterior la 1.000.000 Euro, publicarea hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauză, pe cheltuiala pârâtului, în două numere consecutive a două cotidiane naționale, cu aceleași caractere ca și articolele de fond, difuzarea conținutului dispozitivului hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauza, pe cheltuiala pârâtului, în două zile consecutive, la posturile de televiziune Realitatea TV și Antena 3, în intervalul orar 20-22 și plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, pârâtul a lansat prin intermediul mass-media o adevărată campanie de defăimare a apelantului, făcând referiri grave și calomnioase la adresa sa, acestea fiind de natură a-i aduce grave prejudicii atât imaginii de persoană publică, dar și vieții private, familiale.
Pârâtul, făcând afirmații repetate, a persistat în denigrarea apelantului, prin transmiterea către public a ideii că este o persoană coruptă, de o moralitate îndoielnică, fiindu-i astfel încălcat dreptul la onoare și reputație potrivit art. 26 din Constituția României.
De asemenea, art. 10 din C.E.D.O., garantează libertatea de exprimare însă precizează și limitele ei, presupunând luarea în considerare a unor interese de ordin general - reputația și drepturile ce aparțin altei persoane.
Având în vedere că afirmațiile făcute de pârâtul V. M. nu se sprijină pe dovezi clare si concrete, fiind făcute în scop denigrator, apelantul apreciază că în speța sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.
De asemenea, apelantul apreciază că sentința civila nr. 2071 pronunțată în ședința publică din data de_ de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _
prin care instanța învestită a respins cererea formulată de către el ca netemeinică și nelegală.
Apelantul susține că, codul civil prevede că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cere întrunirea următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, xistența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
Referitor la existența unei fapte ilicite, apelantul arată că instanța a respins cererea de chemare în judecată a sa pe considerentul că în sarcina pârâtului nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte culpabile constând în atingeri aduse prestigiului, onoarei, demnității, în atingeri aduse prestigiului, onoarei, demnității sau reputației reclamantului prin comunicatele de presă prin comunicatele de presă avute în vedere, astfel încât a considerat inutilă analizarea celorlalte condiții necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Totodată, apelantul mai arată că fapta ilicită este definită ca fiind, orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane.
In situația de față, fapta ilicită este determinată de afirmațiile calomnioase ale pârâtului, afirmații nesusținute prin documente oficiale.
Atunci când se examinează fapta Micită, ca element al răspunderii civile delictuale, se are în vedere obiectivarea, manifestarea exterioară a atitudinii de conștiință și voință a unei anumite persoane. Nu interesează forma de vinovăție cu care autorul faptei a acționat, se reține doar că printr-o manifestare exterioară a unei persoane, s-a introdus în contextul relațiilor sociale un factor nepermis, prin care s-a încălcat norma dreptului obiectiv și s-au adus prejudicii unui drept subiectiv. Astfel, caracterul ilicit al faptei decurge din această încălcare, fără a interesa, pentru definirea acestui caracter, atitudinea subiectivă a autorului față de fapta sa.
Astfel, contrar susținerilor pârâtului, apelantul arată că nu a fost niciodată cercetat pentru fapte penale de către vreun organ abilitat în acest sens cu privire la asa- zisul dosar "mita în vămi". Consecința acestor afirmații vădit calomnioase, lipsite de fundament bazat pe înscrisuri oficiale care să poată duce la concluzia că apelantul a săvârșit diverse fapte de natură a fi pedepsite de legea penală, constă în inducerea în eroare în rândul telespectatorilor și cititorilor presei scrise a unei impresii eronate despre mine, impresie care îmi afectează în mod negativ imaginea de persoană publică.
Potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Instanța a motivat în sensul că afirmațiile pârâtului au mai degrabă caracterul unor judecăți de valoare, decât al unei acuzații referitoare la fapte.
Existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăți de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. In ceea ce privește judecățile de valoare, cerința de a le dovedi adevărul este imposibil de îndeplinit și constituie o încălcare a libertății de exprimare.
Apelantul arată că expunerea unor fapte are un efect sporit de convingere. In același timp necesită demonstrarea veridicității faptelor. Formularea de opinii este legată de perceperea subiectivă a realității și de aceea este imposibil a demonstra corespunderea lor realității.
Pârâtul a făcut afirmații despre el, pe care mai apoi a încercat să le susțină, inclusiv la dosarul cauzei se poate găsi o serie de înscrisuri prin care a încercat să găsească o justificare. Se poate concluziona că afirmațiile pârâtului, având în vedere eforturile acestuia de a le dovedi, reprezintă mai degrabă fapte expuse de către acesta, ci nu simple judecăți de valoare. Astfel cum expunerea unor fapte are un efect sporit de convingere, apelantul apreciază că i-au fost încălcat dreptul la imagine și demnitate.
Protecția vieții intime, familiale și private este garantată prin consacrarea constituțională a dreptului la propria imagine. Astfel, prin art. 30 din Constituție se arată că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine", prejudicii însă pe care le-a suferit din cauza afirmațiilor pârâtului din prezenta cauza.
Având în vedere că afirmațiile făcute de dl. Vaier M. în cadrul diverselor emisiuni televizate și a căror veridicitate a contestat-o prin prezenta cerere de chemare în judecată, precum și faptul că aceste afirmații au capacitatea de a afecta în mod negativ imaginea sa publică, de a ridica un dubiu cu privire la integritatea mea morală și asupra onoarei, apelantul consider că este îndreptățit să obțin o hotărâre judecătorească prin care pârâtul să fie obligat la cele indicate în petitul acțiunii.
Astfel, se impune analizarea și celorlalte condiții necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, după cum urmează.
În ceea ce privește existența unui prejudiciu, apelantul arată că prejudiciul ca element esențial al răspunderii civile delictuale, a fost definit ca fiind rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană ori ca urmare a "faptei" unui animal sau a unui lucru pentru care este ținută a răspunde o anumită persoană.
Se iau in considerare, în această materie, ca prejudicii nu numai rezultatele încălcării prin fapta ilicită a unor drepturi subiective, ci și pagubele rezultate din încălcarea unor simple interese ale persoanei vătămate, interese ce nu alcătuiesc conținutul unui drept subiectiv.
Prejudiciul nepatrimonial sau daunele morale sunt consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani și rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale, fără conținut economic.
In prezenta cauză, prejudiciul adus apelantului este vătămarea gravă și irecuperabilă a imaginii publice, este cert și, de asemenea, prejudiciul produs apelantului nu a fost reparat.
Cât privește existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, apelantul arată că în materia răspunderii delictuale, între conduita culpabilă a paratului și prejudiciul generat reclamantului trebuie să existe o legătură de cauzalitate, deci acțiunea sau inacțiunea pârâtului cu caracter ilicit să fi declanșat, să fi favorizat ori să nu fi împiedicat constituirea lanțului cauzal ce are ca finalitate vătămarea gravă a imaginii apelantului.
Este evident că între fapta pârâtului și prejudiciul produs există o legătură de cauzalitate, căci în lipsa acestei fapte prejudiciul nu s-ar fi produs.
Referitor la existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, apelantul arată că în prezenta cauza vinovăția este în mod cert dovedită, având în vedere că pârâtul din prezenta cauza nu s-a limitat la a formula o acuzație, ci a elaborat o întreaga teorie a conspirației în care apelantul se afla în cercul celor care coordonează activitatea infracțională din vămi. Mai mult, nu s-a mulțumit a susține o singură dată aceste neadevăruri, dimpotrivă a insistat asupra unor fapte care nu au nicio legătură cu realitatea obiectivă la aproape toate posturile de televiziune care erau dornice de scandal și conspirație precum și în presa scrisă.
La primul termen de judecată a apelului, reprezentantul intimatului a invocat excepția necompetenței necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. .
Analizând incidența în speță a excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., instanța reține că la data sesizării primei instanțe, Judecătoria Satu Mare, respectiv la data de 3 martie 2011, erau în vigoare dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, astfel că în conformitate cu dispozițiile art. 725 din vechiul Cod de procedură civilă, judecarea cauzei este supusă legii sub imperiul căreia a fost înregistrat litigiul.
In conformitate cu art. 2 pct 2 C.pr.civ. raportat la art. 36 alin. 3 din Legea 304/2004, tribunalele specializate sunt competente sa judece apelurile declarate împotriva hotărârilor comerciale pronunțate în prima instanță de către judecătorii.
Pentru stabilirea instantei competente să soluționeze apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2071/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca este necesara calificarea cererii reclamantului.
Fata de dispozitiile art. 3 si 5 din Codul comercial si avand in vedere calitatea ambelor părți litigante, precum și petitele formulate de catre reclamant, instanta de apel a calificat litigiul dedus judecatii ca fiind de natura civila, nu comerciala.
În acest sens, tribunalul reține că atât reclamantul cât și pârâtul sunt persoane fizice, iar obiectul acțiunii - despagubiri ca urmare a atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtului-, nu derivă din acte sau fapte de comert și nu atrag incidența legii comerciale, respectiv judecarea apelului de către instanța specializată să judece litigii comerciale.
Fata de toate aceste considerente, in baza art. 159 alin. 2 C.pr.civ., urmeaza sa fie admisa exceptia necompetentei materiale a TRIBUNALULUI SPECIALIZAT C. cu consecința declinării competentei judecării apelului declarat de către apelantul B. S. în contradictoriu cu intimatul V. M., împotriva sentinței civile nr. 2071/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului C. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și în consecință:
Declină competența judecării apelului declarat de către apelantul B. S. în contradictoriu cu intimatul V. M., împotriva sentinței civile nr. 2071/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, în favoarea Tribunalului C. .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | |
E. B. | S. | I. C. P. |
Red/E.B./_
| ← Sentința civilă nr. 731/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 505/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
