Decizia civilă nr. 505/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 505/2013
Ședința publică din 02 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTOR I. U. JUDECĂTOR D. E. L.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de recurent reclamanta SC.
A. A. SA, împotriva Sentinței civile nr. 427/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, în contradictoriu cu pârât intimata SC. O. S., având ca obiect pretenții.
Se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 18 septembrie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată la termenul din 25 septembrie 2013 pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi, când;
Deliberând constată:
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 427/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC A. A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC O. S. și s-a respins ca nefondată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 46 Cod comercial, act normativ aplicabil în cauză în considerarea principiului tempus regit actum, fiind în vigoare la data emiterii facturilor fiscale de reclamantă, obligațiunile comerciale și liberațiunile se probează cu acte (n.red. înscrisuri) autentice; cu acte (n.red. înscrisuri) sub semnătură privată; cu facturi acceptate; prin corespondență; prin telegrame; cu registrele părților; cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială, și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din Codul civil; prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.
În speță, reclamanta a depus în probațiune doar facturi fiscale despre care nu s-a făcut în niciun fel dovada că au fost acceptate de pârâtă. Instanța a apreciat că simpla emitere a facturii fiscale de către reclamantă nu este de natură a face dovada unor raporturi comerciale între părți, câtă vreme aceste înscrisuri nu se completează cel puțin cu interogatoriul pârâtei din care să rezulte recunoașterea raporturilor comerciale, respectiv, după caz, cu refuzul acesteia de a răspunde la interogator în condițiile aplicării prevederilor art. 225 C.proc.civ.
Este adevărat că în materie comercială, funcționează principiul libertății în exprimarea voinței la încheierea contractului, astfel că orice contract, în sensul de operațiune juridică, se încheie în mod valabil prin simplul acord de voință, actul juridic comercial putând fi probat prin orice mijloc de probă, esențială în încheierea contractului comercial fiind existența și concordanța manifestărilor de voință ale părților contractante. Însă, orice raport juridic trebuie probat, întrucât imposibilitatea de a dovedi un raport juridic conduce la ipoteza ca acest raport nu există (idem est non esse et non probari.)
S-a arătat că nu a fost făcută dovada obligațiilor comerciale, în cond.prev.art.46 C.comercial
. În orice caz s-a precizat că nu există niciun temei care să justifice obligarea pârâtei la plata obligațiilor comerciale invocate de reclamantă în situația în care s-a refuzat de către reclamantă
2
administrarea oricărui mijloc de probă care să fie apt a proba raporturile dintre părți, facturile fiscale neacceptate de pârâtă neputând face dovada obligațiilor comerciale invocate de reclamantă.
Față de cele expuse, instanța a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei.
În fine, raportat la soluția dată capătului de cerere principal, a fost respins ca nefondată și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile art. 274 C.proc.civ., în sensul că pârâta a căzut în pretenții în fața reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, reclamanta SC A. S., care a solicitat, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei - intimate SC O. S. B. să-i plătească suma de 23.656,02 lei reprez. c/v facturilor fiscale nr.l355/l_ - 8.656,53 lei (diferența de încasat ) nr. l365/3l.08.2009 - ll.255,50 lei și nr. l415/_ - 3.570 lei, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data scadenței fiecărei facturi, până la plata integrală a acesteia.
In motivarea recursului s-a arătat că în mod nejustificat a fost respinsă acțiunea de către instanța de fond care nu a luat în considerarea facturile emise cât și faptul că acestea au fost comunicate pârâtei și care fac dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile.
S-a mai arătat că în baza relațiilor comerciale a efectuat pentru pârâtă transporturi auto în val.de 47.683,78 lei, din care s-a achitat suma de 24.20l,75 lei, rămânând neachitată o diferență de 23.482,03 lei conform facturilor care au fost emise pârâtei după efectuarea transporturilor și comunicate prin poștă la sediul acesteia cu confirmare de primire.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele, potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
In mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu s-a făcut dovada că facturile emise de reclamantă au fost acceptate de către pârâtă, prin unul din mijloacele de probă prev.de art.46 C.comercial.
In doctrina și practica judiciară s-a apreciat că acceptarea facturii este tacită atunci când rezultă din manifestări de voință neîndoielnice care atestă voința de a se obliga a debitorului și că simpla tăcere a destinatarului nu poate avea valoarea unei acceptări tacite a facturii cu excepția cazului în care părțile au convenit aceasta printr-un contract, ceea ce nu este cazul în speță.
Așadar, din moment reclamanta nu a adus dovezi suplimentare prin care să dovedească existența raporturilor comerciale cu pârâta și obligațiile de plată ale acesteia, sentința instanței de fond de respingere a acțiunii este temeinică și legală, astfel că în baza disp.art.3l2 alin.l C.pr.civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. S., cu sediul în A. I.
, str.L. nr. 35A, jud. A., împotriva sentinței civile nr.427 din 22.0l.20l3 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr.ll70l/l90/2012.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 octombrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||||
V. C. | I. | U. | D. E. L. | L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR/4 ex.
Jud.fond: O. C. V.
_
3
L.A. 08 Octombrie 2013
| ← Decizia civilă nr. 173/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 189/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
