Decizia civilă nr. 653/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R.
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 653/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: E. B. JUDECĂTOR: I. P. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. E. A.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta SC V. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 130/2013 pronunțată la data de_ de Judecătoria Dej în dosarul nr. 2._ privind și pe intimații C. A. și
I. -D., având ca obiect, în primă instanță, pretenții.
La apelul nominal se prezintă, în reprezentarea intereselor recurentei, d-nul avocat Constantin Ruge, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul instanței de fond, fila 9, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, prin raportare la dispozițiile art.1591alin.4 coroborat cu art. 2 pct.3 Cod.proc.civ.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul recurentei depune dovada achitării onorariu avocațial și extras de cont, conform cu originalul.
Întrebat fiind, reprezentantul recurentei arată că plata demarată executarea silită, recurenta nu a achiesat la hotărârea primei instanțe.
Nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus la dosar, T. ul acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul recurentei arată că, își susține recursul astfel cum a fost formulat, solicitând, în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
De asemenea, a învederat, ca temei de casare a hotărârii primei instanțe, prevederile art. 312 alin.3 C.proc.civ., referitor la lipsa unui probatoriu care să fundamenteze soluția primei instanțe. Intimații- reclamanți nu și-au dovedit susținerile din cererea de chemare în judecată. Instanța de fond, în temeiul rolului activ, trebuia să pună în vedere intimaților-reclamanți să-și probeze cele susținute în cererea de chemare în judecată sau cel puțin să admită probele propuse de recurenta-pârâtă și apoi interogatoriul intimaților-reclamanți.
În ce privește daunele morale pretinse de intimații-reclamanți, reprezentantul recurentei arată că instanța de fond nu a analizat în ce măsură aceste daune pot fi solicitate întemeiat pe prevederile legale invocate de intimații-reclamanți și nici temeinicia acestora, din motivarea intimaților- reclamanți, reiese că aceștia au suferit un prejudiciu material, iar nu unul moral.Ca motiv de modificare a hotărârii primei instanțe, reprezentantul recurentei învederează reaua-credință a intimaților-reclamanți în relațiile contractuale. Astfel, a menționat că intimații-reclamanți au manifestat rea- credință în faza de conciliere directă, încercând să constrângă recurenta la achitarea unei dobânzi legale, respectiv 857 CHF, mult superioare celei
datorate în realitate, anume de 290 lei. De asemenea, arată că, instanța de fond a acordat dobânda legală aferentă comisionului de risc rambursat de bancă, în cuantum de 7.166 CHR, în întregime, dând curs, în mod nejustificat a modului de calcul invocat de reclamanții-intimați, fără a face o analiză aritmetică a sumelor solicitate, raportat la cuantumul dobânzii legale și la data la care aceasta începe să curgă.
ul, în urma deliberării, reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 130/2013 pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2013, în dosarul nr._ al Judecătoriei D., s-a admis acțiunea formulată de reclamanții C. ANDREIA și C. I. D., împotriva pârâților S.C. V. R. SA, prin S. D., și, în consecință pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente sumelor pe care le-a perceput cu titlu de comision de risc, în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2011 în sumă de 857 CHF, la plata de daune morale în cuantum egal cu suma care a fost restituită drept comision de risc încasat pe nedrept în cuantum de 7.166 CHF pentru fiecare reclamant.
Analizând probele dosarului, instanța a reținut că la data de_ între reclamanți și pârâtă s-a încheiat convenția de credit nr. 0162773 având ca obiect acordarea unui împrumut, iar contractului i-a fost atașat un grafic de rambursare în care părțile au prevăzut suma de plată lunară pe care împrumutații erau obligați să o achite către bancă, potrivit clauzei cuprinsă în condițiile speciale ale convenției de credit s-a prevăzut în sarcina împrumutaților un comision de risc aplicat la soldul creditului plătibil în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
Prin sentința civilă nr. 1909/_ dată de Judecătoria Dej în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată în contradictoriu cu pârâta și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a clauzei menționată la art. 5 pct.
1 lit. a din condiții speciale, din convenția de credit nr. 0162773 din_ încheiată între părți și în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea sumei de 5920 CHF reprezentând suma percepută cu titlu de comision de risc.
Pârâta, a formulat recurs împotriva sentinței date în Dos. nr._ renunțând la recurs în cursul lunii octombrie 2012.
Astfel, convenția care conținea o clauză abuzivă a fost înlăturată, iar în luna februarie 2011 reclamanții au primit ca urmare a recurgerii la executare silită suma de 7166 CHF reprezentând comision de risc încasat abuziv de pârâtă, însă, reclamanții nu au primit dobânda legală la această sumă. Potrivit prevederilor în materie, în cazul în care rata dobânzii nu este stabilită prin contract, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de BNR iar rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică în următoarele șase luni.
Astfel, s-a reținut că reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de referință practicate de BNR în cuantum total de 857 CHF ca urmare a lipsei de folosință a reclamanților asupra acestor sume încasate abuziv de pârâtă, sumă de care pârâta s-a folosit până la restituire. De asemenea reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum egal cu suma restituită ca și comision de risc abuziv încasat respectiv suma de 7166 CHF pentru fiecare reclamant. Așa cum a rezultat prin inserarea clauzelor abuzive, s-a creat un prejudiciu reclamanților iar convențiile trebuiau să fie executate cu bună credință, în caz contrar, era obligată pârâta la plata de daune morale care să aibă caracter de despăgubiri
pentru reclamanți și rol sancționator pentru pârâtă, pârâta creând un prejudiciu reclamanților prin inserarea abuzivă a comisionului de risc prin perceperea lunară a acestuia în condițiile în care creditul era acoperit cu garanții imobiliare.
De asemenea, s-a apreciat că prejudiciul moral creat ca urmare a perceperii de către pârâtă a comisionului de risc, a creat reclamanților un disconfort psihic datorită creșterii ratelor lunare deoarece în caz de neplată reclamanții riscau ca pârâta să execute ipoteca și ar fi fost o situație mai bună pentru reclamanți dacă nu ar fi fost comisionul de risc, rata fiind mai mică, astfel că, reclamanții ca urmare a existenței acestui prejudiciu au solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale echivalente cu cuantumul sumei care a fost restituită cu titlu de comision abuziv perceput pentru fiecare reclamant. Reclamanții au executat valoarea comisionului de risc achitat în baza convenției, însă, nu au fost achitate celelalte pretenții ale reclamanților. Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor pe care le-a perceput cu titlu de comision de risc în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2011 dobândă stabilită la nivelul dobânzii de referință stabilită de BNR, pârâta datorând dobânda legală începând cu prima lună septembrie 2008 în care a încasat abuziv comisionul de risc și până la înlăturarea acesteia prin rata lunară ca urmare a litigiului dintre părți. În toată această perioadă septembrie 2008 - februarie 2011, reclamanții au achitat lunar către pârâtă comisionul de risc, inserat abuziv în contractul de credit încheiat între părți, iar banca s-a folosit de această sumă, iar reclamanții nu s-au putut folosi de suma respectivă.
S-a reținut că suma menționată cu titlu de comision de risc, încasat abuziv de pârâtă era de 5920 CHF, reclamanții achitând acest comision de risc lunar până când în urma executării silite pârâta a eliminat comisionul de risc prin convenția încheiată între părți și a restituit suma pe care reclamanții au achitat-o cu acest titlu. Dobânda legală reprezintă lipsa de folosință a reclamanților asupra acestor sume încasate abuziv de pârâtă, sumă de care pârâta s-a folosit până la restituire, părțile trebuie să fie de bună credință pe tot timpul executării contractului, iar atunci când nu-și îndeplinesc îndatoririle, partea este răspunzătoare de prejudiciu cauzat celuilalt și este obligată să repare acest prejudiciu.
Având în vedere cele arătate, instanța a admis acțiunea civilă formulată de reclamanți, împotriva pârâtei și prin urmare a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor pe care le-a perceput cu titlu de comision de risc, în perioada septembrie 2008 - ianuarie 2011 în sumă de 857 CHF, a obligat pârâta la plata de daune morale în cuantum egal cu suma care a fost restituită drept comision de risc încasat pe nedrept în cuantum de 7166 CHF pentru fiecare reclamant, nesolicitându-se cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, S.C. V. R. S.A., prin S.C. V. R.
S.A. - S. D., solicitând, în principal, casarea sentinței recurate, iar în subsidiar modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate și precizate și suspendarea executării hotărârii până la judecarea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, recurenta a arătat că, starea de fapt prezentată primei instanțe a fost că au acordat reclamanților un împrumut de nevoi personale în cuantum de 120.000 CHF, prin Convenția nr. 0162773/_, clienții contestând comisionul de risc aferent respectivei Convenții în cadrul Dos. nr._ și, având în vedere practica neunitară în materie și orientarea practicii Judecătoriei D., reclamanții au avut câștig de cauză.
De asemenea, recurenta a precizat că înalta Curte de Casație și Justiție a respins irevocabil pretenții identice ale unor clienți V. cu cele ridicate de reclamanți în dos. nr._ (fiind vorba de dos._ *, soluționat irevocabil de Î. la_ ). In esență instanța supremă a considerat că același comision de risc perceput de bancă este legal, justificat și practicat în conformitate cu principiile bunei credințe contractuale.
Ca urmare a admiterii acțiunii reclamanților din dos._ în primă instanță, aceștia au executat silit întreaga valoare a comisionului de risc achitat în baza Convenției (7.166 CHF), precum și cheltuielile de judecată și executare.
Astfel, recurenta a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate de prima instanță în dos._, renunțând însă la recurs în cursul lunii octombrie 2012, în aceste condiții, întreg prejudiciul suferit de reclamanți a fost reparat integral printr-o soluție judecătorească irevocabilă.
De asemenea, s-a menționat faptul că, prin acțiunea promovată în prezentul dosar reclamanții-intimați au dorit să obțină de la recurentă sume necuvenite cu titlu de dobândă legală și daune morale, soluția evidentă fiind aceea de respingere acțiunii.
Ca motive de casare a sentinței recurate, recurenta a arătat că, instanța de fond a procedat la judecarea cauzei fără a analiza fondul, rezumându-se la preluarea motivelor invocate de reclamanți.
În acest sens, s-a menționat că, în vederea unei corecte analize a fondului instanța trebuia să analizeze cel puțin condițiile juridice ale daunei pretinse de intimații-reclamanți, respectiv să stabilească, prin orice mijloc de probă, cele două caracteristici ale daunei apte de fi reparate, respectiv dacă dauna este directă, adică există un raport de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și daună și dacă dauna este certă, iar pentru daune morale, stabilirea caracterului direct, constând în identificarea atingerii dreptului extrapatrimonial cu dauna suferită.
Astfel, instanța de fond s-a rezumat, fără a administra niciun probatoriu, la a admite acțiunea reclamanților, fără a-și întemeia soluția nici pe probe, nici pe texte de lege relevante.
S-a învederat faptul că, simpla afirmare a unei daune morale, fără a aduce niciun minim de elemente care să probeze acea suferință invocată de reclamanți, este irelevantă din punct de vedere juridic, iar o astfel de abordare a primei instanțe, echivalează cu nedezbaterea fondului.
Astfel, recurenta a menționat faptul că, conform art. 312 alin. 3 C.pr.civ., pentru a se face o serioasă și pertinentă analiză a cauzei pe fond, era necesar a se administra probe, cel puțin proba propusă de recurentă, cea a interogatoriului reclamanților.
În acest sens, recurenta a arătat că a solicitat în fața instanței de fond această probă, pentru a elucida pretinsa neexecutare a contractului de credit invocată de reclamanți în fața instanței de fond, care fiind o consecință a rea- credinței contractuale se constituie în fapta ilicită producătoare de daune.
Prin urmare, instanța a considerat irelevantă această probă, precum și orice altă probă pe care ar fi trebuit să o producă reclamanții, deși din contractul de credit depus a rezultat că recurenta s-a obligat să acorde un împrumut de 120.000 CHF pe o perioadă de 25 de ani, împrumut care a fost eliberat reclamanților la data de_ .
S-a remarcat că reclamanții au invocat, în notele de ședință depuse în fond, că prejudiciul lor s-ar datora acestei neexecutări, întemeiat pe dispozițiile art. 1170 si 1350 NCC, astfel că instanța era obligată să facă o
analiză detaliată a condițiilor în care s-a încheiat și ulterior executat contractul, cu scopul de a determina raportul de cauzalitate între pretinsa faptă ilicită și daună.
Ca motive de modificare, recurenta a învederat că reaua-credință în relațiile contractuale aparține reclamanților.
În acest sens, în primul rând, s-a arătat că reclamanții au manifestat rea-credință în faza de conciliere directă, încercând să constrângă recurenta la achitarea unei dobânzi legale (857 CHF) mult superioare celei datorate în realitate (290 lei). Pentru a atinge efectul scontat, prin notificarea adresată recurentei și înregistrată sub nr. 1957/_, reclamanții au prevăzut că, "în cazul în care nu ne veți achita de bună voie dobânda legală solicitată, ne vom adresa instanței de judecată, prilej cu care vom solicita și obligarea dvs. la plata de despăgubiri pentru prejudiciile pe care ni le-ați cauzat prin includerea abuzivă a comisionului de risc_ și prin tergiversarea cu rea- credință a soluționării recursului în Dosarul nr._ ";.
Astfel, s-a menționat faptul că, din această formulare a reieșit că reclamanții au mizat pe amenințare pentru ca recurentă, în sensul de a da curs pretențiilor privind dobânda legală nejustificat de mare.
Prin urmare, s-a precizat că amenințarea nu a fost cu exercitarea unui drept legitim, câtă vreme pretențiile privind daunele morale ridicate în prezentul litigiu au fost vădit nefondate și mai mult, nedovedite.
În al doilea rând, recurenta a arătat că prin notificare reclamanții au propus o întâlnire pentru conciliere directă la sediul Sucursalei D. a V., pentru_, ora 10, reprezentanții recurente, având încrederea că la respectiva întâlnire se va lămuri problema dobânzii legale excesive solicitate de reclamanți, urmând să le achite dobânda cuvenită în realitate.
Având în vedere că, potrivit regulamentelor interne ale V., soluționarea pe cale amiabilă a situațiilor litigioase se decide de directorul regional, împreună cu directorul de sucursală, în dimineața zilei de_ directorul regional al V. s-a deplasat din C. -N. la D. pentru această chestiune. Cu toate acestea, reclamanții nu au onorat data, ora și locația propuse chiar de dumnealor prin notificare, neprezentându-se pentru discutarea pretențiilor ridicate.
Astfel, s-a menționat că această atitudine denotă din nou exercitarea cu rea-credință de către reclamanți a drepturilor contractuale și extra- contractuale.
În ce privește dobânda legală, recurenta a arătat că, instanța de fond a acordat dobânda legală aferentă comisionului de risc rambursat de recurentă, în cuantum de 7.166 CHF, în întregime, fără a face o analiză aritmetică a sumelor solicitate, raportat la cuantumul dobânzii legale și la data la care aceasta a început să curgă.
În acest sens, s-a arătat că data de la care a curs dobânda a fost 0_
, data la care Judecătoria Dej a admis acțiunea obiect al dos. nr._, doar de la această dată datoria recurentei de plată a sumei de 7.166 CHF a devenit exigibilă. Soluția a fost impusă de art. 43 din Codul comercial (în vigoare la_ ), care prevede că, "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua devin exigibile";, rezultând că dobânda legală se va calcula pentru 72 zile (_ -_, data plății efective).
Astfel, s-a menționat faptul că suma la care putea fi calculată dobânda era 23.577 lei, echivalentul sumei de 7.166 CHF la cursul de 3.2902 lei/1 CHF comunicat de BNR pentru 0_ . Soluția a fost susținută prin aceea că dobânda de referință a BNR era determinată raportat la moneda națională (leul), neputând fi aplicată altor valute.
Totodată, s-a arătat că, concluzia a fost impusă și de interpretarea art. 4 din OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești (în vigoare le_ ), care instituie o rată specială a dobânzii pentru obligațiile în altă valută cu caracter de extraneitate, per a contrario, dobânda aferentă obligațiilor de plată a unor sume fără elemente de extraneitate calculându-se doar raportat la moneda națională, rata dobânzii legale anuale comunicate de BNR pentru perioada de referință fiind de 6,25% p.a
S-a precizat faptul că formula de calcul pentru determinarea dobânzii legale este: [{Debit x 6,25%) I 365] x X zile de întârziere, în speță, dobânda legală calculându-se astfel: [(23577 x 0,0625) / 365] x 72 = 290 lei, nicidecum 857 CHF (~ 3.200 lei), cât au solicitat reclamanții.
Prin urmare, recurenta a arătat că modul de calcul propus de reclamanți este eronat și nelegal.
De asemenea, s-a precizat faptul că este nelegală obligarea pârâtei la plata dobânzii legale începând cu septembrie 2008 (data acordării creditului), reclamanții neavând la acea dată o creanță exigibilă împotriva recurentei care să poată fi purtătoare de dobânzi. Mai mult, comisionul de risc s-a acumulat progresiv, lună cu lună, fiind imposibil ca recurenta să datoreze pentru prima lună de credit dobândă legală la echivalentul a 7.166 CHF, câtă vreme în prima lună a încasat un comision de 264 CHF.
În concluzie, recurenta observând și respectând prevederile art. 43 din Codul comercial, a învederat că dobânda legală poate fi solicitată doar de la data de exigibilitate a creanței, respectiv 0_, data pronunțării sentinței în dos. nr._ .
In al doilea rând, s-a arătat că reclamanții au greșit calculând dobânda legală la franci elvețieni, iar nu la lei, cum era corect, astfel că, dobânda de referință a BNR se referea la moneda națională, neputând fi aplicată altor valute.
Cu privire la solicitarea de daune morale, recurenta a menționat faptul că, deși reclamanții s-au conformat solicitării ei din întâmpinare și au precizat temeiul de drept al daunelor pretinse, instanța, nu a analizat în ce măsură daunele pot fi solicitate întemeiat pe prevederile legale invocate de reclamanți.
Astfel, s-a precizat că dauna morală reprezintă atingerea adusă unui drept nepatrimonial printr-o faptă ilicită.
În acest sens, reclamanții au justificat daunele morale pe care le-au solicitat printr-un presupus disconfort psihic suferit ca urmare a achitării lunare a comisionului de risc și ca urmare a renunțării recurentei la recursul obiect al dos. nr._ al T. ului Specializat C. .
Astfel, s-a învederat faptul că atât din motivarea reclamanților, cât și din ilicitul civil pe care îl invocă, respectiv perceperea de către recurentă a unui comision invalidat de instanță, a reieșit, cu certitudine, că reclamanții au suferit un prejudiciu material, iar nu unul moral.
Astfel, toate presupusele pierderi materiale pe care reclamanții au susținut că le-au suferit pentru a achita comisionul lunar de risc au fost reparate ca urmare a rambursării integrale a comisionului perceput de bancă, fiind nejustificată solicitarea unor despăgubiri suplimentare.
De asemenea, s-a arătat că obligațiile reclamanților de achitare a ratelor lunare (inclusiv a comisionului de risc) au decurs dintr-un contract încheiat la inițiativa acestora, prin consimțământ liber exprimat și cu anticiparea integrală a efectelor contractului. Astfel, reclamanții au beneficiat de o sumă consistentă, 120.000 CHF, fiind informați integral cu privire la cuantumul și componența ratei lunare prin prezentarea planului de
rambursare a întregului credit, detaliat pentru fiecare lună. Mai mult, împrumutul acordat de recurentă i-a scos pe reclamanți dintr-un impas financiar, fiind destinat refinanțării unui împrumut bancar anterior.
Totodată, recurenta a menționat faptul că restituirea unui împrumut bancar presupune oarecare eforturi, însă nu este rezonabil ca aceste eforturi să fie imputate băncii, prin obligarea sa la acoperirea unui prejudiciu moral fictiv cauzat de presiunea psihică atrasă de obligația de rambursare. Mai mult, recurenta a arătat că, confuzia făcută de reclamanți între prejudiciul material și cel moral a fost determinată și de cuantumul compensațiilor bănești solicitate, respectiv 7.166 CHF pentru fiecare reclamant, 7.166 CHF fiind și suma achitată cu titlu de comision de risc. În măsura în care s-ar accepta o astfel de pretenție, recurenta ar fi pusă în situația unei triple reparări a aceluiași prejudiciu.
S-a învederat că, potrivit art. 1085 din vechiul C.Civ. (în vigoare la momentul încheierii convenției de credit), răspunderea poate opera doar pentru prejudiciile previzibile. La momentul încheierii convenției recurenta nu putea să prevadă nici dificultățile economice de care se prevalează reclamanții prin acțiune și nici așa-zisul disconfort psihic suferit de aceștia.
Referitor la renunțarea de către recurentă, la judecarea recursului ce a făcut obiectul dos. nr._, aflat pe rolul T. ului Specializat C., aceasta a arătat că respectiva renunțare reprezintă exercitarea liberă a unui drept procedural recunoscut expres de art. 246 C.pr.civ.
La data de 17 mai 2013, intimații C. Andreia si C. loan D. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea în totalitate a recursului formulat și menținerea în întregime a sentinței primei instanțe.
În motivare, intimații au invocat excepția necompetentei materiale a T. ului C., cu motivarea că judecarea prezentului recurs a fost de competența materială a T. ului Comercial, fiind vorba de o cauza comercială.
De asemenea, față de motivele de casare a sentinței atacate, formulate de recurentă, intimații au învederat că, principalul motiv de casare îl constituie, în opinia recurentei, faptul că prima instanță ar fi rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului și că motivarea primei instanțe ar fi lacunară, fapt pentru care s-a solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
În acest sens, intimații au menționat că, în cazul de față nu au fost aplicabile prevederile menționate în art.297alin.(1) C.proc.civ. și, prin urmare, nu s-a impus desființarea hotărârii primei instanțe.
În ceea ce privește motivarea hotărârii atacate, s-a considerat că aceasta a putut justifica aplicarea art. art.297alin.(l) C.proc.civ. numai în cazul în care motivarea soluției pronunțate a lipsit cu desăvârșire.
În cazul în care însă, motivarea ar fi lacunară, cum a susținut recurenta, s-a menționat că nu era vorba de o omisiune a instanței de a se pronunța asupra fondului cauzei.
Astfel, s-a învederat faptul că instanța nu cercetează fondul atunci când pronunță soluția în temeiul unei excepții procesuale, omite să se pronunțe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut. În cazul de față, prima instanța a intrat în cercetarea fondului, a dat părților cuvântul pe fond, pronunțându-se asupra tuturor capetelor cererii introductive, pe care le-a admis motivat.
Prin urmare, intimații au constatat că hotărârea primei instanțe a fost motivată în fapt și în drept.
În ceea ce privește lipsa probelor invocate de recurentă, intimații au arătat că aceste probe au existat la dosar ( proba cu înscrisuri - anexa cu modul de calcul al dobânzii, alte sentințe pronunțate în spețe similare).
În acest sens, recurenta a susținut, în mod eronat, că intimații- reclamanți au invocat că prejudiciul acestora s-ar datora neexecutării obligației de acordarea a împrumutului bancar.
Față de această afirmație, intimații au constatat că, așa cum a rezultat din acțiunea introductivă, daunele morale pe care aceștia le-au suferit au ca izvor inserarea în contractul de credit încheiat cu recurenta a unor clauze abuzive, a căror percepere a ridicat cuantumul ratei cu peste 30%, ceea ce a creat un prejudiciu intimaților.
Referitor la motivele de modificare a sentinței recurate, formulate de către recurentă, intimații au solicitat respingerea acestora, arătând că recurenta a susținut reaua-credință a acestora manifestata în faza de conciliere directă.
În acest sens, s-a arătat că toate susținerile recurentei au fost nefondate, chemând recurenta la conciliere directă.
Totodată, intimații au menționat faptul că, anterior datei fixate pentru conciliere, directorul regional i-a contactat telefonic, în vederea soluționării amiabile a litigiului și le-au trimis un contract de tranzacție, de a cărui semnare în fața notarului, era condiționată restituirea sumelor solicitate de intimați. După ce au citit contractul propus, intimații au făcut amendamente și le-au transmis prin e-mail directorului de sucursală de la D. al recurentei cu rugămintea de a-i anunța dacă își însușesc aceste amendamente și, în cazul unui răspuns afirmativ, de a le comunica intimaților data și ora semnării actului notarial.
În acest sens, s-a precizat că nu s-a primit nici un răspuns la mail, iar în ziua fixată pentru conciliere, deși intimații au sunat repetat pe directorul de sucursală, acesta a răspuns ulterior orei fixate pentru conciliere când le-a comunicat intimaților faptul că aceștia nu s-au prezentat la sucursală în acest sens.
Prin urmare, intimații au arătat că față de acest istoric, susținut și cu înscrisuri, au constatat că nu putea fi vorba de o rea-credință din partea acestora, în sensul celor susținute de recurentă.
În ceea ce privește dobânda legală, s-a învederat că în lipsă de menționare a acesteia în convenția de credit, intimații au calculat dobânda aferentă fiecărei rate achitate, aplicând dobânda legală practicată de BNR, singurul indicator la care aceștia s-au putut raporta.
Astfel, s-a menționat că, în data de_ intimații-reclamanți, în calitate de împrumutați au încheiat convenția de credit nr. 0162773 cu S. din D. a SC V. R. SA, convenție care conținea o clauză abuzivă care a fost înlăturată din convenția menționată ca urmare a acțiunii în justiție promovată de intimații-reclamanți, în dosarul nr._ .
În luna februarie 2011, intimații-reclamanți au primit, ca urmare a recurgerii la executare silită, suma de 7.166 CHF reprezentând comision de risc încasat abuziv de recurenta-pârâtă, însă intimații-reclamanți nu au primit dobânda legală la această sumă.
În acest sens, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 4, alin.(2) din OUG 119/2007 "în cazul în care rata dobânzii nu este stabilita prin contract, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României. Rata de referință în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică în următoarele 6 luni";.
În consecință, intimații-reclamanți au menționat că au solicitat instanței obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii legale de referința practicată de BNR, conform anexei, în cuantum total de 857 CHF ca urmare a lipsei de folosință a intimaților-reclamanți asupra acestor sume încasate abuziv de recurenta-pârâtă, sumă de care aceasta s-a folosit până la restituire.
Privitor la daunele morale solicitate de intimați și acordate de prima instanță, aceștia au arătat că, prin inserarea de către recurentă a clauzelor abuzive în convenția de credit încheiată cu intimații și prin aplicarea lor, potrivit propriilor interpretări, fără să se acorde vreo justificare intimaților- reclamanți, s-a creeat un prejudiciu acestora.
Astfel, s-a învederat că, conform dispozițiilor art. 970 C.civ., convențiile trebuie executate cu bună-credință. Pentru nerespectarea acestui principiu, recurenta-pârâtă trebuia sancționată prin obligarea la plata de daune morale, care au caracter de despăgubiri pentru intimații-reclamanți și un rol sancționator pentru recurenta-pârâtă.
S-a arătat că, în cazul de față, recurenta a creat intimaților un prejudiciu prin inserarea abuzivă a comisionului de risc, prin perceperea lunară a acestuia, în condițiile în care riscul creditului era acoperit cu garanții imobiliare.
Totodată, s-a mai arătat că prejudiciul moral creat ca urmare a perceperii de către recurenta-pârâtă a comisionului de risc a fost resimțit de către intimații-reclamanți prin disconfortul psihic creat de creșterea nejustificată a ratelor lunare, respectiv comisionul de risc reprezentând aproximativ 33% din rata lunară achitată de aceștia. Astfel, pentru a achita lunar ratele, inclusiv comisionul de risc abuziv perceput de recurenta-pârâtă, intimații-reclamanți nu au avut altă soluție decât să limiteze la minim toate cheltuielile și în contextul în care salariul intimatului-reclamant C. I. D. a fost redus cu mai mult de un sfert, iar intimata-reclamantă C. Andreia nu a mai primit drepturile salariale de la angajatorul SC LISSIM SRL care a intrat în insolvență, aceștia au recurs la alte împrumuturi de la prieteni, lună de lună, însă nu au neglijat obligațiile față de bancă.
Astfel, s-a arătat că alta ar fi fost situația daca nu ar fi existat comisionul de risc, în sensul că rata ar fi fost de 630 CHF și nu de 900 CHF, sumă pe care intimații au plătit-o fără întârziere timp de peste 2 ani.
În acest sens, intimații au menționat că s-au adresat recurentei-pârâte, arătându-i situația în care se găseau (singurele venituri ale intimaților- reclamanți fiind salariul intimatului C. I. D., redus ca urmare a politicii guvernamentale care reprezenta 60% din cuantumul ratei), însa s-a învederat că s-a primit nici un fel de sprijin, deși în mass-media se vorbea de campania băncilor de ajutorare a bugetarilor care au contractat credite și care nu le putea plăti datorită reducerilor salariale.
De asemenea, s-a arătat că pârâta a creat un prejudiciu moral intimaților-reclamanți prin tergiversarea inutilă a recursului în dosarul nr._
. Astfel, s-a menționat că recurenta-pârâtă a solicitat, cu rea-credință, sesizarea CEJ cu întrebări preliminare cu scopul vădit de a suspenda judecata recursului în prezentul dosar, primul de acest gen de pe rolul T. ului C., și pe celelalte zeci de dosare ale altor clienți recurate de către recurenta-pârâtă.
Astfel, cu o săptămâna înainte de termenul dezbaterilor finale la CEJ, recurenta-pârâtă a încercat prin diverse manopere să impună intimaților- reclamanți semnarea unui contract de tranzacție, neavantajos pentru aceștia, și, nereușind acest demers, și-a retras recursul în preziua judecății cauzei la CEJ.
În acest sens, s-a învederat că, retragerea recursului a dovedit intenția clară a recurentei de a nu da curs recursului și de a tergiversa situația dosarului în cauză, precum și a altor zeci de dosare. Pe toată durata recursului, respectiv martie 2011- octombrie 2012, intimații-reclamanți au suferit un prejudiciu moral prin incertitudinea situației create de depunerea recursului de către recurenta-pârâtă și prin existența pericolului de a pierde procesul.
S-a învederat că, recurenta a susținut în mod greșit că, prin executarea sentinței civile pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr._, a fost reparat prejudiciul creat intimaților prin perceperea abuzivă a comisionului de risc. În acest sens, intimații au constatat că prin restituirea sumei încasate ca și comision de risc, recurenta a făcut de fapt o restituire a plații nedatorate, aceasta neechivalând cu o despăgubire.
De asemenea, s-a menționat că, recurenta a susținut că răspunderea sa putea opera doar pentru prejudiciile previzibile și că la momentul încheierii convenției aceasta nu putea să prevadă nici dificultățile economice cu care urmau să se confrunte intimații, nici așa-zisul disconfort psihic suferit de aceștia.
Astfel, intimații au arătat că, recurenta trebuia să se abțină de la practica contractelor de adeziune și de la intenția clară, ab initio, de a le impune comisioane împovărătoare intimaților, care, pe lângă faptul că nu au fost bine precizate, erau abuzive, intimații-reclamanți fiind lipsiți de orice șansă de a negocia contractul, așa cum s-a reținut de către instanță în dosarul nr. _
.
Prin decizia civilă nr. 555/R/2013 pronunțată în ședința publică din data de 22 mai 2013, în dosarul nr._ al T. ului C., s-a admis excepția necompetenței materiale a T. ului C. și s-a declinat competența de soluționare a recursului declarat de SC V. R. SA și SC V. R. SA- S. D. împotriva sentinței civile nr. 130 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei D., în favoarea T. ului Specializat C. . Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinării și a prevederilor
art. 304, 3041și 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Recurenta a susținut că prima instanță nu a administrat probele necesare stabilirii stării de fapt invocate de către reclamanți, deși pârâta a înțeles să solicite administrarea probei cu interogatoriul, fiind invocate dispozițiile art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe pârâta recurentă a solicitat administrarea probei interogatoriului reclamanților, probă care a fost respinsă de către prima instanță la termenul de judecată din data de_, fără a se preciza considerentele avute în vedere de instanță la adoptarea acestei soluții.
Obiectul cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanți l- a reprezentat dobânda legală aferentă comisionului de risc perceput de către pârâtă, precum și plata daunelor morale pretinse pentru a se asigura repararea prejudiciului moral creat reclamanților ca urmare a perceperii de către pârâtă a comisionului de risc. Prejudiciul moral pretins a constat în disconfortul psihic creat de creșterea nejustificată a ratelor lunare datorate de reclamanți pârâtei. Ca izvor al obligației pârâtei de a repara prejudiciul moral al reclamanților a fost indicat contractul de credit încheiat între părți, răspunderea contractuală fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1.170 și art. 1.350 din Noul Cod Civil.
Cu privire la normele de drept material incidente în cauză, instanța reține că actul juridic generator de drepturi și obligații este reprezentat de contractul de credit nr. 0162773 încheiat la data de_ . Prejudiciul moral pretins de reclamanți a fost cauzat prin perceperea de către pârâtă a comisionului de risc în intervalul de timp cuprins între momentul încheierii contractului și data pronunțării sentinței civile nr. 1909/_ a Judecătoriei
prin care s-a constatat nulitatea absolută a clauzei care reglementa comisionul de risc inserată la art. 5.1.lit. a din contractul de credit. De asemenea, reclamanții au arătat că în luna februarie 2011 li s-a restituit de către pârâtă comisionul de risc încasat în mod nelegal. Toate aceste momente sunt anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 care reglementează Noul cod civil și raportat la dispozițiile art. 6 alin. 2 din acest act normativ conform cărora actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor, tribunalul reține că dreptul material aplicabil în prezenta cauză este reprezentat de Codul civil din anul 1864.
Prima instanță nu a analizat în considerentele sentinței pronunțate temeiul juridic al răspunderii civile și legea aplicabilă, motiv pentru care, raportat la faptul că reclamanții au înțeles să-și fundamenteze pretențiile pe răspunderea contractuală a pârâtei, tribunalul reține că în cauză sunt incidente dispozițiile din Codul civil din anul 1864 care reglementează răspunderea contractuală a părților.
Prejudiciul moral pretins, existența unei legături de cauzalitate între disconfortul psihic al reclamanților și perceperea de către pârâtă a comisionului de risc, culpa pârâtei în producerea acestui prejudiciu moral reprezintă împrejurări de fapt care pot fi dovedite de către reclamanți și pot fi combătute de către pârâtă prin orice mijloace de probă. Pârâta a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pentru a dovedi că prejudiciul cauzat reclamanților prin perceperea comisionului de risc a fost recuperat integral ca urmare a executării sentinței civile nr. 1909/_ și că, practic, nu există și un prejudiciu moral. Prima instanță a respins cererea în probațiune, deși această probă ar fi fost utilă și concludentă pentru soluționarea cauzei, respectiv pentru a se lămuri împrejurările de fapt care au legătură cu existența prejudiciului moral și cu existența unei legături de cauzalitate prejudiciu și modul în care pârâta a înțeles să-și îndeplinească obligațiile contractuale asumate.
Soluționarea cererilor în probațiune s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 167 c.pr.civ., prima instanță apreciind în mod neîntemeiat că proba cu interogatoriul nu ar putea duce la dezlegarea pricinii, astfel încât hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală și netemeinică prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 5 c.pr.civ. Mai mult, în virtutea rolului activ reglementat de art. 129 alin. 5 C.pr.civ., prima instanță trebuia să stăruie prin toate mijloacele legale, inclusiv administrarea din oficiu a probelor, pentru lămurirea în întregime a procesului.
Recurenta a solicitat, în subsidiar, modificarea hotărârii recurate invocând că reclamanții intimați și-au exercitat cu rea-credință drepturile, iar în ceea ce privește dobânda legală acordată de prima instanță s-a susținut că aceasta era datorată de la data pronunțării sentinței civile nr. 1909/_ a Judecătoriei D. deoarece atunci a devenit exigibilă obligația de restituire a comisionului de risc. De asemenea, s-a susținut că dobânda legală trebuie calculată pentru suma de 23.577 lei care reprezintă echivalentul sumei de
7.166 CHF stabilit de BNR la data de_ .
ul reține că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică în ceea ce privește modalitatea avută în vedere la stabilirea cuantumului dobânzii legale. Reclamanții au anexat cererii de chemare în judecată un înscris din care rezultă modul în care a fost calculată dobânda legală pretinsă, în cuantum de 857 CHF, însă nu există înscrisuri din care să rezulte modul în care s-a ajuns la dobânda aplicată fiecărei sume reținute lunar cu titlu de comision de risc.
Critica formulată de recurentă în sensul că dobânda legală pretinsă de reclamanți trebuia calculată la echivalentul în lei al sumei datorate este întemeiată.
Astfel, tribunalul reține că, deși reclamanții au indicat ca temei de drept al dobânzii pretinse, dispozițiile art. 4 alin. 2 din OUG nr. 119/2007, această dispoziție legală se aplică numai procedurilor ordonanței de plată. Temeiul de drept al dobânzii legale pretinse de către reclamanți pentru intervalul de timp septembrie 2008-ianuaroe 2011 îl reprezintă dispozițiile OG nr. 9/2000 care reglementau la acea dată nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești. Ca efect al nulității clauzei care permitea pârâtei recurente să perceapă comisionul de risc, reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă dobânda legală aferentă sumelor plătite cu titlu de comision de risc începând cu data de la care au efectuat, lunar, plata acestuia. Susținerea recurentei în sensul că obligația de plată a dobânzii s-a născut numai de la data la care instanța a dispus obligarea sa la restituirea comisionului este neîntemeiată deoarece nulitatea unui act juridic produce efecte retroactive, astfel încât percepea comisionului a fost nelegală de la momentul încasării acestuia în fiecare lună ca parte a ratei aferente creditului. Astfel, de la momentul reținerii comisionului se datorează dobânda legală pretinsă, din considerentele sentinței civile nr. 1909/_ rezultând caracterul abuziv al comisionului de risc perceput și, implicit, reau-credință a pârâtei recurente la momentul încheierii contractului de credit.
Însă la modul de calcul al dobânzii legale trebuie să se aibă în vedere data la care, în fiecare lună din intervalul de timp septembrie 2008-ianuaroe 2011, reclamanții au plătit comisionul de risc, echivalentul în lei al acestor sume la data plăților realizate, urmând ca apoi să se aplice dobânda legală prevăzută de dispozițiile OG nr. 9/2000 pentru plata fiecărui comision în parte pentru intervalul cuprins între data plății și data restituirii acestuia de către pârâtă.
Deoarece în cauză sunt incidente motive de recurs care determină atât casarea hotărârii pronunțate, respectiv neadministrarea probelor necesare și utile soluționării cauzei sub aspectul daunelor morale și care nu pot fi administrate în recurs, cât și modificarea hotărârii, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor OG nr. 9/2000, tribunalul va da eficiență dispozițiilor art. 312 alin. 3 C.pr.civ. și va dispune casarea în întregime a hotărârii recurate pentru a se asigura o judecată unitară în cauză. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va administra proba cu interogatoriul reclamanților și orice alte probe pe care le consideră necesare pentru aflarea adevărului în cauză și, de asemenea, va pune în discuția părților necesitatea lămuririi întinderii dobânzilor legale pretinse în acord cu dispozițiile OG nr. 9/2000 și cu problemele de drept dezlegate de instanța de recurs în ceea ce privește modul de calcul al dobânzii legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de recurenta SC V. R. S.A. in contradictoriu cu intimații C. ANDREIA și C. I. -D. împotriva sentinței civile nr. 130/2013 pronunțată la data de_, în dosarul nr._ al Judecătoriei D. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
E. B.
I.
P.
S. I.
GREFIER,
-E. A.
Judecător fond: C. -L. Cătinean Judecătoria Dej
Red.SI/AA 2 ex./_
| ← Decizia civilă nr. 115/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1121/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
