Decizia civilă nr. 115/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ nr. 115/R/2013
Ședința publică din data de 25 februarie 2013 Completul este constituit din:
PREȘEDINTE: N. K. JUDECĂTOR: D. D. JUDECĂTOR: F. M. GREFIER: F. B.
Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenta SC C. A. SA, în contradictoriu cu intimații SC G. A. SA și P. L. L., împotriva sentinței civile nr. 20160/18 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă, în reprezentarea intereselor recurentei, d-l consilier juridic Sabău I., cu delegație depusă la acest termen la dosar și, în reprezentarea intereselor intimatei SC G. A. SA, d-na consilier juridic R. Cîmpianu, cu delegație depusă la acest termen la dosar, lipsind intimatul P. L. L. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimata SC G. A. SA a înregistrat la dosar în data de_, întâmpinare. Un exemplar al întâmpinării se comunică reprezentantului recurentei.
Reprezentantul recurentei depune la dosar un înscris prin care face dovada calității de reprezentant a d-nelor Ciulea R. și P. A., mandatate pentru formularea recursului, respectiv arată că recurenta își însușește în totalitate recursul formulat și semnat de către acestea. De asemenea, depune la dosar ordinul de plată nr. 171/_, pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 307,34 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei și arată că înțelege să susțină recursul astfel cum a fost formulat. Arată că nu are de formulat cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Reprezentanta intimatei SC G. Aigurări SA arată că nu are cereri de formulat și nici excepții de invocat.
T. ul, nemaifiind formulate alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantă pentru suma de 4.725 lei, reprezentând diferența între cuantumul pagubei, stabilit de către expertul tehnic judiciar, respectiv 11.758,67 lei și suma achitată de către recurentă, respectiv 7.033,01 lei, cu cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar. Arată că suma pe care societatea recurentă este obligată să o plătească cu titlu de despăgubiri reclamantului pentru repararea prejudiciului produs de asigurat în baza răspunderii civile auto este cea menționată de către expertul tehnic judiciar, iar nu cea stabilită de instanța de fond, apreciind că expertul este cel mai în măsură să calculeze valoarea reală necesară reparațiilor pentru au autovehicul raportat la specialitatea, studiile, pregătirea și experiența acestuia. Arată, de asemenea, că, raportat la prevederile art. 50 alin. 1 din Ordinul 5/2010, despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei,
valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubiri prevăzută de polița de asigurare RCA.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, ca fiind netemeinic și nelegal, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Arată că expertiza efectuată în cauză nu are o forță probantă absolută, instanța de fond fiind liberă să aprecieze proba raportat la întregul material probator, astfel că aceasta nu a luat în calcul valoarea stabilită de către d-l expert având în vedere faptul că autovehiculul a fost reparat la o unitate specializată care a emis o factură fiscală în condițiile legii. Arată, de asemenea, că instanța de fond a reținut în mod corect faptul că persoana vătămată nu este obligată să procedeze la repararea autovehiculului într-o anumită unitate de specialitate, ci este liber să aleagă unitatea la care dorește să-i fie reparat autovehiculul. De asemenea, arată că instanța de fond a interpretat corect prevederile art. 50 din Ordinul CSA 5/2010. Nu solicită cheltuieli de judecată.
T. ul rămâne în pronunțare asupra recursului.
T R I B U N A L U L :
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 8128/10 aprilie 2012 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G. A. SA în contradictoriu cu pârâta SC C. A. SA și cu intervenientul forțat P. L. L. ; a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 8.486,32 lei cu titlu de debit, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, calculate asupra debitului datorat de la data de_ și până la data plății efective a despăgubirii, precum și la plata sumei de 625,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că la data de_ în afara localității Deva a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate autoturismele: marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, având polița de asigurare RCA seria RO/17/G17/HR nr. 01408226 încheiată la SC C.
A. SA și autoturismul marca Renault Clio, cu nr. de înmatriculare_, având polița CASCO nr. A 10000001 încheiată la SC G. A. SA.
A mai reținut că din adresa nr. 311517/_ emisă IPJ Alba rezultă că vinovat de producerea accidentului de circulație a fost conducătorul autoutilitarei marca Mercedes Benz, cu nr. de înmatriculare_, care nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoutilitara marca Volkswagen cu nr. de înmatriculare_ condus de C. a Beniamin. În urma impactului, autoutilitara marca Volkswagen a fost proiectată într-o coloană formată din 5 autovehicule aflate în staționare pe partea carosabilă, primul din coloană fiind auto marca Renault Clio, cu nr. de înmatriculare_, proprietatea Băncii Transilvania SA C. -Napoca, care a suferit avariile menționate în autorizația de reparații. Din autorizația de reparații seria CR nr. 1119545, emisă de IPJ Alba- Postul de Poliție Mirăslău la data de_ rezultă că autoturismul marca Renault Clio a suferit următoarele avarii: spoiler spate, capotă porbagaj, lampă stop stânga și drepta, aripă dreapta și stânga spate.
A mai reținut că în urma evenimentului rutier, proprietarul autoturismului marca Renault Clio a formulat cerere de despăgubire, în baza căreia reclamanta a deschis dosarul de daune nr.A/0000143/2011/CJ/BUC, achitând despăgubiri în cuantum de 15.519,33 lei cu OP nr. 664/_ . Prin convocarea la conciliere directă nr. 1772/_, reclamanta a solicitat pârâtei să achite suma de 15.519,33 lei.
Din cuprinsul procesului verbal de conciliere întocmit la data de_, a reținut că pârâta nu a fost de acord cu plata sumei solicitate, întrucât aceasta depășea cuantumul despăgubirii ce se putea acorda în conformitate cu art. 50 alin. 1 din Normele RCA puse în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010, valoarea reparațiilor necesare pentru aducerea autoturismului avariat în starea anterioară producerii evenimentului, neputând depăși suma de 7331,03 lei. Prin urmare, pârâta a achitat cu OP nr. 3698/_ reclamantei suma de 7.033,01 lei.
Prima instanță a încuviințat administrarea probei cu un raport de expertiză auto prin care să se stabilească valoarea reală a reparațiilor executate la autoturismul marca Renault Clio cu nr. de înmatriculare_ . Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de d-l expert Gherghu N. I., necontestat de părți, costul lucrărilor de reparații la autoturismul Renault Clio, raportat la data producerii accidentului, a fost de 15.518,33 lei, stabilit de Dacia Service C. Feleac SA cu prilejul executării lucrărilor în atelier la data de_ . Totodată, expertul a făcut și o estimare a costului lucrărilor de reparații în funcție de prețurile de piață cunoscute pentru lucrări efectuate în ateliere service auto la suma de 11.758,67 lei, valoare pe care instanța nu a luat-o în considerare având în vedere că autoturismul a fost reparat la o unitate specializată care, de altfel, a și emis o factură fiscală în condițiile legii. A reținut că persoana vătămată nu este obligată să procedeze la repararea autoturismului avariat într-un accident de circulație într-o unitate service particulară, mai ales pentru că, de multe ori, aceste unități nu emit facturi fiscale pentru decontare.
A mai reținut că, în drept, potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, conform art. 54 alin. 2 și 3 din Legea nr. 136/1995. Conform art. 64, alin. 2 din Ordinul CSA nr. 5/2010, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia (…) asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirii astfel: dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, iar potrivit alin. 4, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. 2 (…) la suma solicitată pentru plată asigurătorului RCA i se aplică o penalizare de 0,1% calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Reținând că din înscrisurile depuse la dosar reiese producerea unui prejudiciu prin fapta ilicită și culpabilă a numitului P. L. L., asigurat RCA la societatea pârâtă, prima instanță a concluzionat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 22 din Legea nr.136/1995.
Referitor la plata penalităților de întârziere, prima instanță a reținut că, potrivit art. 37 din Ordinul CSA nr. 5/2010, dacă asiguratorul RCA nu își îndeplinește obligațiile prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se platește de asigurator, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
A mai reținut că apărările pârâtei în sensul că despăgubirea solicitată de reclamantă este exigibilă doar la data pronunțării hotărârii judecătorești nu pot fi primite, având în vedere că din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză rezultă că suma solicitată de reclamantă a fost corect calculată de către
unitatea de service care a efectuat reparațiile, pârâta diminuând în mod nejustificat pretențiile acesteia.
În considerarea celor enunțate, prima instanță a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 8.486,32 lei cu titlu de debit, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, calculate asupra debitului datorat de la data de_ și până la data plății efective a despăgubirii.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâta a fost obligată și la plata sumei de 625,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurenta pârâtă SC C. A. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive de instanță doar pentru suma de 4725 lei, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea recursului recurenta a arătat că în temeiul art. 22 din Legea 136/1995, intimata SC G. A. SA s-a subrogat în drepturile asiguratului său, înaintându-i cererea de despăgubire împreuna cu invitația la conciliere directa, conciliere căreia recurenta, fiind de bună-credință i-a dat curs, ocazie cu care s-a încheiat și procesul verbal nr. 2226/25 mai 2011, iar ulterior recurenta a achitat la data de 22 iunie 2011, prin OP nr. 3698, suma de 7.033,01 lei, iar pentru diferența solicitata de către reclamanta intimată a formulat obiecțiuni în
termenul legal prevăzut de art. 64, alin. 2 lit. b din Ordinul CSA nr. 5/2010.
A mai arătat că pentru lămurirea prezentului litigiu s-a administrat proba cu expertiza tehnică judiciară auto. Prin obiectivele încuviințate de instanța de fond s-a solicitat expertului să stabilească valoarea reală a eventualelor reparații, avându-se în vedere soluțiile tehnologice corecte necesare readucerii autoturismului în starea anterioară producerii evenimentului rutier în cauză, stabilirea valorii medii de piață a prețurilor reperelor: mască spate, balama hayon stânga, balama hayon dreapta, lampă spate stânga, lampă spate dreapta, bară protecție-grunduit spate, baghetă ornament bară protecție spate, carenaj aripă interioară spate dreapta, capotă spate, având în vedere supraevaluarea acestora de către reclamantă, precum și stabilirea eventualelor diferențe între avariile produse în urma accidentului rutier și avariile pe care reclamantul le pretinde spre despăgubire și calculul valoric aferent pieselor care nu provin din evenimentul rutier și a costurilor de manoperă aferente acestora. Calculând potrivit obiectivului încuviințat de instanță valoarea necesară reparațiilor autovehiculului reclamantului, expertul a stabilit că suma reală necesară reparării autoturismului păgubit este de 11.758,67 lei, preț estimat în funcție de prețurile cunoscute pentru lucrări efectuate în ateliere service auto. Expertul a detaliat în cuprinsul raportului de expertiză atât modalitatea de calcul, cât și rațiunea care a stat la baza acestuia, motiv pentru care susținerile expertului sunt întrutotul justificate.
A mai arătat că, astfel, suma pe care recurenta este obligată să o plătească cu titlu de despăgubiri intimatei pentru repararea prejudiciului produs de asiguratul acesteia în baza răspunderii civile auto este cea menționată de expert, iar nu cea stabilită de instanța de fond, 5.518,33 lei.
Recurenta a apreciat că expertul este cel mai în măsură să calculeze valoarea reală a reparațiilor pentru un autovehicul, raportat la specialitatea, studiile, pregătirea și experiența acestuia, de altfel aceasta fiind și rațiunea pentru care s-a apelat la opinia expertului.
A mai arătat că, mai mult, raportat la prevederile art. 50 alin. 1 din Ordinul nr. 5/2010 "despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA";, iar alineatul 3 al aceluiași
articol prevede că cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare si montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum si cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55, motiv pentru care a considerat că întinderea prejudiciului, respectiv cuantumul pagubei, este mai mic decât suma achitată de către reclamantaă.
A apreciat că este absolut firesc ca asigurătorul RCA sa verifice și să analizeze corectitudinea și realitatea documentelor comunicate de către asigurătorul CASCO, care, având interesul de a își mulțumi propriul client, acordă despăgubirea cu o mai mare ușurința și chiar fără alegerea soluțiilor optime, mergând pe ideea că aceste costuri vor fi recuperate de la asiguratorul RCA.
În ceea ce privește despăgubirea achitată de către reclamantă în baza facturii emise de către unitatea reparatoare, recurenta a arătat că această plată s-a efectuat în urma raportului juridic legat între unitatea service și asiguratul/utilizatorul asiguratului său, însă prețul aferent materialelor și lucrărilor efectuate nu poate fi opozabil recurentei, în calitate de terț, câtă vreme prețul contractului dintre service și asigurătorul CASCO este unul nesincer în ceea ce privește costul de achiziție a materialelor, ținând cont și de nerespectarea de către unitatea service a timpilor/operațiunilor de manoperă normate de către producător. Altfel spus, reclamanta a achitat indemnizația de despăgubire în baza unui contract încheiat cu asiguratul, în baza unor condiții contractuale care nu pot fi opozabile recurentei, aceasta fiind un terț față de contractul respectiv, iar principiul relativității efectelor contractului, care
produce efecte numai între părțile contractante, nu poate da naștere unor drepturi sau obligații în sarcina unui terț.
A arătat că ea nu putea acorda despăgubiri fără respectarea Legii nr. 136/1995 și a Normelor aprobate prin Ordinul 5/2010, iar reclamanta, ca efect al subrogării, nu putea solicita despăgubirea în cuantumul pe care l-a achitat conform înțelegerii părților, putând exista diferențe.
A mai arătat că tocmai în aplicarea acestor considerente, art. 39 alin. 3 din Ordinul 5/2010 prevede că "eventuala diferență de despăgubire, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputand fi recuperată";.
A mai arătat că aspectele învederate mai sus sunt în concordanță cu înseși susținerile expertului tehnic judiciar, care, prin devizul întocmit în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară încuviințat în cauză de către instanța de fond, a arătat că suma reala necesară reparării autoturismului păgubit este de 11.758,67 lei.
În ceea ce privește obligarea recurentei la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată, a arătat că instanța de fond în mod greșit a considerat faptul că recurenta pârâtă s-a aflat în culpă procesuală. Recurenta a arătat că a instrumentat dosarul de dauna în termenele prevăzute de Ordinul CSA și a formulat obiecțiuni în temeiul și în termenele prevăzute de art. 64 alin.
lit. b din Ordinul 5/2010, orice alte penalități curgând numai de la pronunțarea hotărârii judecătorești în cauză, având în vedere prevederile art. 36 alin. 1, care stabilesc că "despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de
la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească";.
Mai mult decât atât, a arătat că, având în vedere obiecțiunile formulate de către recurentă, precum și lipsa răspunsului la obiecțiunile formulate, eventuala datorie a devenit certă numai de la data stabilirii cuantumului de către instanța de judecată.
În drept, a invocat Legea nr. 136/1995, Ordinul CSA nr. 5/2010, C.proc.civ.
Recursul a fost legal timbrat.
Pentru dovedirea recursului, a arătat că înțelege să se servească de înscrisurile existente la dosarul cauzei, administrate de instanța de fond și de orice alte probe care ar reieși ca utile și necesare din dezbateri.
Desigur, în conformitate cu art. 305 C.proc.civ., în recurs nu sunt admisibile decât probele scrise, iar recurenta nu a atașat recursului său niciun înscris nou.
Prin întâmpinarea depusă la 19 februarie 2013, intimata SC G. A. SA a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta SC C. A. SA, ca fiind netemeinic și nelegal, și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 20106/_ .
În susținerea poziției sale procesuale, intimata a arătat că, în fapt, prin cererea de chemare în judecată formulată, a solicitat recurentei plata sumei de 8486,32 lei, reprezentând diferența de despăgubire aferentă dosarului A/0000143/2011/CJ/B, deschis în urma evenimentului rutier din data de _
, de care se face vinovat asiguratul RCA al recurentei.
A mai arătat că în urma evenimentului rutier sus menționat, a achitat asiguratului său suma de 15.519,33 lei, sumă reprezentând contravaloarea materialelor și manoperei necesare reparației autovehiculului avariat, conform facturii fiscale 1112866/_ emise de către Dacia Service C. Feleac SA. Cu toate ca a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, solicitând recurentei plata sumei de 15.519,33 lei, aceasta a achitat doar suma de 7.033,01 lei în data de_, pentru motivul că intimata a acordat despăgubiri pentru repere care nu au provenit din evenimentul rutier din data de_, respectiv a procedat la supraevaluarea unor repere.
A mai arătat că în fata instanței de fond, recurenta a solicitat în probațiune efectuarea unei expertize tehnice auto, prin care expertul să stabilească valoarea reala a reparațiilor necesare aducerii autovehiculului avariat în starea anterioară producerii evenimentului, raportat la prețurile medii pe piață ale reperelor considerate ca fiind supraevaluate, precum și dacă toate elementele avariate provin din evenimentul rutier reclamat. În cauză s-a efectuat expertiza tehnică auto solicitată de către recurenta; prin aceasta, expertul a arătat că elementele constatate ca fiind avariate și înlocuite/reparate provin din evenimentul rutier din data de_, astfel că susținerile pârâtei conform cărora reperele "locaș roată rezervă"; și "pasaj protecție"; nu provin din acest eveniment s-au dovedit ca fiind nefondate. Referitor la obiectivul privind stabilirea valorii reale a reparațiilor, a arătat că s-a opus de la început acestui obiectiv, din moment ce autovehiculul Renault cu numărul de înmatriculare_ a fost deja reparat, valoarea acestor reparații fiind dovedită cu documente justificative, așa cum prevede Ordinul CSA. Expertul a estimat în funcție de prețurile cunoscute pentru lucrări efectuate în ateliere service auto, în condițiile limitative ale elaborării raportului de expertiză, faptul că valoarea reparațiilor ar fi în cuantum de 11.758,67 lei. Așa cum a arătat și domnul expert, această valoare este una estimativă; or, suma achitată de ea este una certă și dovedită cu documente justificative. A mai arătat că raportul de expertiză nu are o forță
probantă absolută, instanța de fond fiind liberă să aprecieze această probă raportat la întregul material probator, astfel ca prima instanță nu a luat în considerare valoarea stabilită de către d-l expert, având în vedere faptul că autovehiculul a fost reparat la o unitate specializată, care a emis o factură fiscală în condițiile legii. Mai mult, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că persoana vătămată nu este obligată să procedeze la repararea autovehiculul într-o anumită unitate de specialitate, ci este liberă să aleagă unitatea la care dorește să-i fie reparat autovehiculul.
A mai arătat că instanța de fond a interpretat corect prevederile art. 50 din Ordinul CSA nr. 5/2010 referitor la cuantumul pagubei și ale art. 50 alin. 9 din același act normativ, conform cărora "costul reparațiilor efectuate la vehicule se stabilește pe baza documentelor eliberate de unitățile de specialitate";. A învederat că valoarea reparațiilor efectuate la autovehiculul avariat s-a dovedit prin factură fiscală și deviz de reparație emise de o unitate reparatoare autorizată, așa cum prevede Ordinul CSA. Devizul estimativ a fost întocmit de către d-l expert pe baza unor oferte primite de la unități service care nu au emis facturi pentru decontare.
Raportat la cele menționate, a considerat că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinica obligând recurenta la plata întregii diferențe neachitate, în cuantum de 8486,32 lei, a penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.
A mai arătat că în data de_, recurenta i-a achitat suma de 9111,18 lei, suma reprezentând debitul principal și cheltuielile de judecată în baza unei convenții prin care recurenta s-a obligat să achite intimatei sumele datorate cu titlu de despăgubiri în dosarele aflate în stadiul de conciliere și cele aflate pe rolul instanțelor, intimata urmând să renunțe la penalitățile de întârziere, recursul fiind formulat anterior încheierii convenției.
A solicitat judecarea recursului și în lipsa reprezentantului său la dezbateri, invocând art. 242 alin. 2 C.proc.civ.
În drept, a invocat Ordinul CSA nr. 5/2010 și C.proc.civ.
Nici intimata nu a depus înscrisuri noi în sensul art. 305 C.proc.civ.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art.304, art. 3041și art. 312 C.proc.civ., tribunalul reține următoarele:
Cu titlu preliminar, tribunalul are în vedere faptul că cererea introductivă de instanță a fost înregistrată la data de 10 februarie 2012 și are ca obiect pretenții derivate din raporturi juridice născute în 7 februarie 2011.
Prin raportare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți și la prevederile art. 6, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv prin raportare la prevederile art. 3 și art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, tribunalul reține că raporturile juridice dintre părți s-au născut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, iar efectele lor în curs de desfășurare nu se încadrează în excepțiile prevăzute de art. 6 alin. 6 din Legea nr. 287/2009 și de art. 5 din Legea nr. 71/2011, pentru a le fi aplicabile dispozițiile Noului Cod civil. În consecință, legislația aplicabilă raporturilor juridice dintre părți este reprezentată de Legea nr. 136/1995 și Ordinul CSA nr. 5/2010, ca norme speciale și de Codul civil din 1864, ca lege generală.
Verificând incidența motivelor de recurs invocate de recurentă, tribunalul reține că raportul juridic originar, care a dat naștere obligației recurentei de a plăti despăgubiri asiguratului intimatei, este unul delictual, răspunderea recurentei pentru fapta ilicită culpabilă a asiguratului său fiind guvernată de Legea nr. 136/1995 și, prin raportare la data producerii accidentului, de
Ordinul CSA nr. 5/2010, ca urmare a încheierii de către intimatul P. L. L. a poliței de asigurare RCA cu recurenta.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, aceasta este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului, cu limitările legale instituite de Legea nr. 36/1995 și de Ordinul CSA nr. 5/2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 39 din Ordinul CSA nr. 5/2010, în cazul în care, pentru recuperarea pagubei materiale, persoana păgubită se adresează asigurătorului său de bunuri, constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea despăgubirilor sunt opozabile asigurătorului RCA al persoanei vinovate. În situația respectării prevederilor alin. 1, asigurătorul de bunuri al persoanei păgubite recuperează despăgubirea plătită de la asigurătorul RCA al persoanei vinovate, fără ca asigurătorul RCA să fie îndreptățit să respingă o astfel de cerere. Eventuala diferență de despăgubire, rezultată din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, dacă este justificată, rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat, persoana vinovată, dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depășește limita de despăgubire ce poate fi acordată de asigurătorul RCA pentru prejudiciile cauzate în unul și același accident de vehicul, prevăzută în polița de asigurare.
Referitor la modalitatea de calcul a despăgubirii, tribunalul are în vedere dispozițiile art. 50, alin. 1, alin. 3-5, alin. 7 din Ordinul CSA nr. 5/2010, potrivit cărora despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA …Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 55. Prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și reparație la vehicule. La avarierea unui ansamblu sau subansamblu se ia în considerare înlocuirea numai a părților componente sau a pieselor care au fost avariate. Prin părți componente sau piese care necesită înlocuirea se înțelege numai cele a căror reparare sau folosire, chiar reparate, nu mai este posibilă din punct de vedere tehnic din cauza gradului de avariere al acestora ori, cu toate că repararea este posibilă, costul de reparație, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente, depășesc valoarea de nou a părții componente sau a piesei respective, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente … Prețurile părților componente, ale pieselor înlocuitoare noi și ale materialelor sunt cele practicate de unitățile de specialitate.
Ca atare, contrar susținerilor recurentei, vădit nefondate, referitoare la ușurința cu care asiguratorul CASCO acordă despăgubirile și alege alte soluții decât cele optime, respectiv contrar susținerilor recurentei referitoare la inopozabilitatea prețului pretins nesincer aferent materialelor și lucrărilor efectuate de unitatea reparatoare autorizată DACIA SERVICE FELEAC SA la autovehiculul avariat de asiguratul recurentei, toate aceste elemente: constatarea avariilor, soluțiile tehnologice adoptate, evaluarea și stabilirea
despăgubirilor sunt opozabile recurentei, conform art. 39 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 5/2010.
Cât privește eventualele diferențe de despăgubire rezultate din modul de calcul al valorii maxime a despăgubirii, tribunalul reține în primul rând, că constatările d-lui expert Tică Bebe, invocate de recurentă în primă instanță, sunt inopozabile celorlalte părți din proces, proba respectivă nefiind administrată într-o manieră contradictorie.
În ceea ce privește opinia d-lui expert Ion. N. Ghergu, în sensul că piesele înlocuite puteau fi achiziționate la valori mai reduse decât cele la care acestea au fost achiziționate în mod efectiv de către unitatea reparatoare, tribunalul are în vedere faptul că dispozițiile art. 50, alin. 7 din Ordinul CSA nr. 5/2010 nu impun achiziționarea acestor piese de la furnizorul cu prețul cel mai mic; norma legală cuprinde o formulare generală și flexibilă: prețurile părților componente, ale pieselor înlocuitoare noi și ale materialelor sunt cele practicate de unitățile de specialitate, prin unități de specialitate înțelegându-se, conform art. 50 alin.
din Ordinul CSA nr. 5/2010, persoane juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea. Prin urmare, în măsura în care părțile componente, piesele înlocuitoare și materialele au fost achiziționate de asiguratul intimatei de la o unitate de specialitate - iar SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA este o astfel de unitate, astfel cum rezultă din factura și devizul de la f. 20-28 din dosarul de fond -, asiguratul intimatei a acționat cu respectarea condițiilor impuse de art. 50 din Ordinul CSA nr. 5/2010, iar contravaloarea părților componente, a pieselor înlocuitoare și a materialelor se impune a fi
inclusă integral în cuantumul despăgubirilor la care acesta era îndreptățit. Subsecvent, prin plata despăgubirii către asiguratul său și subrogarea în drepturile asiguratului său, intimata este îndreptățită, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, să obțină de la recurentă plata aceleiași despăgubiri, stabilirea despăgubirilor fiind opozabilă asigurătorului RCA al persoanei vinovate.
Cât privește costul reparațiilor efectuate la vehiculul cu nr. de înmatriculare_, acesta a fost corect stabilit de către intimată pe baza documentelor eliberate de SC DACIA SERVICE C. FELEAC SA - unitate de specialitate - justificate cu factura și devizul de la f. 20-28 din dosarul de fond
În alți termeni, câtă vreme asiguratul intimatei a făcut dovada achiziționării efective a pieselor de la o unitate de specialitate - persoană juridică legal autorizate, care are în obiectul său de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea - asiguratorul RCA nu poate refuza plata despăgubirii corespunzătoare contravalorii acestor piese cu motivarea că pe piață există aceleași piese la prețuri inferioare, persoana păgubită neputând fi obligată să își repare autovehiculul la o anumită unitate reparatoare sau să achiziționeze piesele de la un anumit furnizor, actele normative în vigoare neimpunându-i o atare conduită.
Ca atare, în mod legal și temeinic prima instanță nu a dat eficiență susținerilor pârâtei recurente întemeiate pe calculul efectuat de d-l expert Ghergu, în caz contrar nefiind respectat principiul reparării integrale a prejudiciului efectiv suferit de persoana vătămată, în drepturile căreia s-a subrogat reclamanta intimată.
Cu privire la critica recurentei referitoare la data de la care prima instanță a acordat reclamantei intimate penalitățile de întârziere, tribunalul reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. 2 și alin. 4 din Ordinul CSA nr. 5/2010, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și
completările ulterioare, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel:
… b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a (15 zile calendaristice de la data avizării), urmând ca în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiilor să se efectueze plata … Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la alin. 2 și 3 sau și le îndeplinește defectuos, la suma solicitată pentru plata asigurătorului RCA se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la f. 8-17 în dosarul de fond, pârâta recurentă a fost avizată la data de 29 aprilie 2011 și a formulat obiecțiuni la data de 12 mai 2011. Aceste obiecțiuni au fost prezentate de părți cu ocazia concilierii directe din 25 mai 2011, fiind, implicit, respinse de către reclamanta intimată, fapt confirmat și prin răspunsul la obiecțiuni formal din 27 mai 2011. Acordul părților referitor la momentul de la care ar curge penalitățile de întârziere consemnat în finalul procesului verbal de conciliere directă nu poate fi avut în vedere de instanță, deoarece, în conformitate cu art. 5 C.civ. din 1864, părțile nu pot deroga prin convenții particulare de la normele de ordine publică, cum sunt cele ale art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 5/2010.
Dat fiind faptul că obiecțiunile pârâtei recurente s-au dovedit a fi neîntemeiate, aceasta are obligația, conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 5/2010, să plătească intimatei penalitățile de întârziere de 0,1% prevăzute de acest act normativ, de la data respingerii obiecțiunilor sale, 25 mai 2011 și până la plata integrală a debitului, astfel cum în mod legal și temeinic a reținut și prima instanță.
În fine, în ceea ce privește eventuala plată de către recurentă către intimată la data de 8 noiembrie 2012 a sumei de 9111,18 lei, reprezentând debitul principal și cheltuielile de judecată în baza unei convenții prin care recurenta s-a obligat să achite intimatei sumele datorate cu titlu de despăgubiri în dosarele aflate în stadiul de conciliere și cele aflate pe rolul instanțelor, intimata urmând să renunțe la penalitățile de întârziere, tribunalul are în vedere faptul că această alegație a intimatei nu a fost confirmată de către recurentă și nu a fost probată prin nicio probă administrată în recurs. În consecință, tribunalul nu poate da acestei susțineri nicio eficiență juridică.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 teza a II-a C.proc.civ., coroborat cu art. 1169 C.civ. din 1864 și art. 129 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC C. A. SA în contradictoriu cu intimații SC G. A. SA și P. L. L., împotriva sentinței civile nr.20160/2012, pronunțată la data de_, în dosarul nr. _
, de către Judecătoria C. Napoca, pe care o va menține în întregime.
În condițiile în care intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată, tribunalul nu se va pronunța asupra acestui aspect, guvernat de principiul disponibilității.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC C. A. SA în contradictoriu cu intimații SC G. A. SA și P. L. L., împotriva sentinței civile nr.20160/2012, pronunțată la data de_, în dosarul nr. _
, de către Judecătoria C. Napoca, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
N. K. | D. D. | F. | M. F. | B. |
Red.FIM/MM/2 ex./_
Judecător fond: d-na E. Pădurariu Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 80/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 653/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
