Decizia civilă nr. 20/2013. Acțiune în pretenții comerciale

R O M Â N I A

T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ nr.20/2013

Ședința publică din data de 1 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. M. D. JUDECĂTOR: C. G. GREFIER: A. VLAIC

Pe rol fiind apelul declarat de apelanta împotriva sentinței civile nr.21876/_ pronunțată de către Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._

, în contradictoriu cu intimata SC A. SA, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta intimatei, d-na avocat C. R., cu împuternicire avocațială depusă la termenul de azi, lipsind apelanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul nu este legal timbrat, deși apelanta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru aferentă acestuia.

T. ul, în urma deliberării, din oficiu, ridică excepția netimbrării apelului, pe care o pune în discuția părții prezente.

Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției și anularea apelului ca netimbrat. Arată că își rezervă dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.

T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr. 21876/2012 pronunțată la data de 0_ în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă, în parte, cererea formulată și precizată de către reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC SA

T. SA și în consecință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 87.183,56 lei contravaloare debit, precum și 87.183,56 lei penalități de întârziere, fiind respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale și fiind obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 17.470 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta SC SA T. SA, solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de obligare la plata sumei de 87.183 lei reprezentând contravaloare debit, a sumei de 87.183 lei reprezentând penalități de întârziere și a sumei de 17.470 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

La data de 1 aprilie 2013 instanța, din oficiu, a ridicat excepția nelegalei timbrări a apelului.

Analizând excepția nelegalei timbrări a ridicată din oficiu, tribunalul constată următoarele:

1

Pentru termenul de judecată din data de 1 aprilie 2013 fixat de instanță în sarcina apelantei s-a stabilit obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.677,5 lei și un timbru judiciar în cuantum de 5 lei, conform disp. art.11 din Legea nr.146/1997, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat (f.5).

Conform prev. art.20 din actul normativ sus invocat, taxele judiciare de timbru se platesc anticipat. Daca taxa judiciara de timbru nu a fost platita in cuantumul legal, in momentul inregistrarii actiunii sau cererii, ori daca, in cursul procesului, apar elemente care determina o valoare mai mare, instanta va pune in vedere petentului sa achite suma datorata pana la primul termen de judecata. In cazul cand se micsoreaza valoarea pretentiilor formulate in actiune sau in cerere, dupa ce a fost inregistrata, taxa judiciara de timbru se percepe la valoarea initiala, fara a se tine seama de reducerea ulterioara. Neindeplinirea obligatiei de plata pana la termenul stabilit se sanctioneaza cu anularea actiunii sau a cererii.

Art.11 statuează că cererile pentru exercitarea apelului sau recursului impotriva hotărârilor judecătorești se taxeaza cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanta ori din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani.

Întrucât apelanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru, în speță se va face aplicabilitatea disp. art.20 alin.3 coroborat cu prev. art.11 din Legea nr.146/1997, astfel încât instanța va admite excepția nelegalei timbrări a apelului, excepție ridicată din oficiu și va dispune anularea apelului formulat ca netimbrat, urmând a menține în întregime sentința apelată.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite excepția nelegalei timbrări a apelului ridicată din oficiu și, în consecință:

Anulează, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta SC SA T. SA, cu sediul în T., str.C. D.E. 15, F.N., jud.C., în contradictoriu cu intimata SC A. SA, cu sediul procesual ales la S. N., Ș. și A. din C. -N., str.J. B. nr.1, ap.3-4, jud.C., împotriva sentinței civile nr. 21876/_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Dată în ședința camerei de consiliu și pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTOR,

GREFIER,

D. M. D.

CLUDIU G.

A. VLAIC

Red.DMD/MM

2 ex./_

2

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 20/2013. Acțiune în pretenții comerciale