Decizia civilă nr. 203/2013. Investire cu formulă executorie

cod operator 4204

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 203/R

Ședința publică din 1 martie 2013 Completul constituit din :

PREȘEDINTE: S. O. -

J. ecător

JUDECĂTORI: V.

I.

V.

P.

GREFIER: D.

H.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de debitoarea SC M. C.

  1. , cu sediul în B. M., Bd. R., nr. 17/20, împotriva încheierii civile nr. 11245 din_ a Judecătoriei B. M., în contradictoriu cu intimata-petentă SC O. I. S., cu sediul în loc. Sânmartin, Chiei, nr. 247/A, județul Bihor, având ca obiect învestire cu formulă executorie.

    La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză este la primul termen de judecată, că recursul fiind timbrat corespunzător (fil. 7 dosar recurs).

  2. , în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242, alin. 2 Cod procedură civilă, apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată și o reține în pronunțare.

T.

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 11245/_, Judecătoria Baia Mare a admis cererea formulată de petenta SC O. I. S. și a învestit cu formulă executorie biletul la ordin seria RZBR3AA nr. 0647256 emis la data de_ în favoarea petentei, de către debitoarea SC M. C. S., cu sediul în B. M., bd. R. nr. 17, jud. M., în valoare de 5974 RON, cu scadență la data de_ .

În considerente s-a reținut că petenta a solicitat învestirea biletului de ordin emis în favoarea sa de către debitoarea SC M. C. S. în valoare de 5974 RON, cu scadență la data de_ .

Văzând că biletul la ordin îndeplinește condițiile formale prevăzute de art. 104 din Legea nr.58/ 1934 și faptul că emitenta nu a plătit suma de bani prevăzută în acesta, raportat la art. 106 din Legea nr. 58/1934 cu trimitere la art. 61 din aceeași lege, în temeiul art. 376 Cod procedură civilă, art.269 Cod procedură civilă instanța de fond a dispus învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin, conform dispozitivului încheierii.

Împotriva încheierii a declarat recurs debitoarea SC M. C. S. solicitând modificarea acesteia în sensul de a anula titlul executoriu constând în biletul la ordin învestit cu formulă executorie, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta a susținut că după ce a fost încunoștințată de către bancă despre refuzul decontării biletului la ordin în litigiu, a achitat suma de 5974lei, aspect ce reiese din ordinul de plată nr. 596/MDC din_ și ce poate fi dovedit și cu extrasul de cont emis de BRD B. M. Agenția Iza pentru perioada octombrie 2012.

În drept a invocat dispozițiile art.304 Cod procedură civilă și art.89 din Legea nr.58/1934.

În probațiune a depus ordinul de plată nr. 596/MDC din_ și extrasul de cont la care s-a făcut referire în recurs.

Cu toate că a fost legal citată, intimata SC O. I. S. C., aceasta nu s- a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Examinând recursul care a fost legal timbrat prin prisma susținerilor recurentei și a prevederilor legale incidente în materie, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele:

Este incontestabil faptul că biletul la ordin a cărui învestire cu formulă executorie s-a solicitat de către creditoarea SC O. I. S. C. -Bihor, îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art.104 din Legea nr.58/1934.

Raportat la dispozițiile art.61 din legea enunțată coroborat cu cele ale art.376 și art.269 Cod procedură civilă referitoarea la necesitatea învestirii cu formulă executorie a titlului executoriu menționat anterior, încheierea pronunțată de judecătorie este temeinică și legală.

Împrejurarea că societatea debitoare a achitat suma datorată creditoarei- intimate SC O. I. S. C., după pronunțarea încheierii ce formează obiectul recursului pendinte, este lipsită de relevanță și aceasta poate constitui motiv pentru o eventuală contestație la executare.

Așa fiind, tribunalul constată că în speță nu pot fi reținute motive de modificare pe care să le invoce din oficiu în temeiul art.304 ind.1, situație în care va respinge recursul în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, urmând să păstreze încheierea atacată conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC M. C. S., cu sediul în B. M., Bd. R., nr. 17/20, împotriva încheierii civile nr. 11245 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare, județul M., pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 1 martie 2013.

Președinte J. ecători G. ier

S. O. V. I. V. P. D. H.

Red. V.I. - _

Tred. D.H. - _

Ex. 2

J. ecător la fond: D.

D.

R.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 203/2013. Investire cu formulă executorie