Decizia civilă nr. 30/2013. Încuviințare executare silită

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 30/2013

Ședința publică de la 22 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE S. Al H.

Judecător G. -A. N. Grefier A. B.

S-a luat în examinare apelul declarat de apelant O. C. împotriva deciziei civile nr. 217 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Specializat C., având ca obiect încuviințarea executării silite_ contest.in anulare dep.de O. C. in dos._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

C. ea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului apel, în temeiul dispozițiilor art. 7208corelat cu art. 282 alin 1 teza a II-a C.pr.civ.

C. ea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 137 C.pr.civ., invocă și pune în discuție excepția inadmisibilității prezentei cereri de reformare și reține cauza în pronunțare prin prisma excepției de ordine publică invocate.

C U R T E A :

Prin decizia civilă nr. 217 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către contestatoarea O. C. împotriva încheierii civile FN/2 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .

Cu titlu preliminar, procedând la decelarea obiectului cererii, tribunalul, din coroborarea petitului contestației cu solicitările din finalul cererii, a reținut că a fost învestit cu soluționarea unei contestații în anulare formulate de contestatoarea O. C. împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 2 aprilie 2012 de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, acest obiect fiind reluat și dezvoltat de către contestatoare în cuprinsul cererii sale, alături de alte nemulțumiri generice exprimate inform împotriva altor hotărâri

judecătorești.

Analizând admisibilitatea prezentei căi de atac, tribunalul a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 317 și art. 318 C.proc.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență

…Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Prin încheierea pronunțată la 2 aprilie 2012 în dosarul nr._, tribunalul, cu titlu preliminar, a calificat aspectele de fapt invocate de contestatoarea O. C. drept cerere de recuzare a d-nei judecător N. KOȘA, reținând exprimarea neechivocă a contestatoarei în sensul

"incompatibilității"; d-nei judecător N. KOȘA de a soluționa prezenta cauză, precum și acuzațiile neechivoce de "ascundere"; a unor excepții și de "favorizare a intimaților";, ambele elemente conducând la o eventuală incidență a dispozițiilor art. 27 pct. 7 și pct. 9 C.proc.civ.

Verificând incidența în cauză a incompatibilității și a acestor cazuri de recuzare invocate de contestatoare, tribunalul a reținut că, astfel cum rezultă din dispozițiile deciziei nr. II/15 ianuarie 2007, pronunțată de ÎCCJ-SU în dosarul nr. 27/2006, în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța supremă a interpretat cu forță obligatorie art. 24 C.proc.civ., conform art. 329 alin. 3 C.proc.civ., stabilind că judecătorul care soluționează fondul cauzei nu devine incompatibil să soluționeze cererea de revizuire sau contestația în anulare și, în consecință, a apreciat că incompatibilitatea invocată de contestatoare nu poate fi reținută, art. 24 C.proc.civ. nefiind incident în cauză. Pe cale de consecință, a reținut că în cauză nu poate fi incident nici art. 27 pct. 7 C.proc.civ., soluționarea cererilor și recursurilor anterioare la care a făcut referire contestatoarea nefiind echivalentă cu exprimarea soluției asupra contestației în anulare.

Cât privește celelalte elemente de fapt invocate de contestatoare, de

"ascundere"; a unor excepții și de "favorizare a intimaților";, tribunalul a avut în vedere faptul că aceste alegații nu au fost dovedite în niciun fel de către contestatoare, fiind astfel incidente dispozițiile art. 1169 din vechiul cod civil și art. 129 C.proc.civ.

În consecință, tribunalul, în temeiul art. 31 C.proc.civ. raportat la art. 1169 din vechiul Cod civil și la art. 129 C.proc.civ. a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a d-nei judecător N. KOȘA, formulată de contestatoarea O. C.

.

Având în vedere faptul că contestatoarea nu s-a limitat la a invoca pretinsa incompatibilitate a d-nei judecător N. Koșa, fapt care putea fi justificat prin necunoașterea de către contestatoare a dispozițiilor deciziei ÎCCJ-SU asupra recursului în interesul legii, ci, dimpotrivă, fără nicio probă în sprijinul afirmațiilor sale, a adus acuzații foarte grave de natură profesională d-nei judecător N. Koșa prin utilizarea unor termeni calomnioși la adresa d-nei judecător N. Koșa, dată fiind lipsa oricăror probe în sprijinul alegațiilor contestatoarei O. C., natura acuzațiilor și limbajul incalificabil utilizat de contestatoare, tribunalul a reținut faptul că cererea de recuzare a fost formulată de către contestatoarea O. C. cu vădită rea-credință, cu deturnarea acestei cereri de la scopul pentru care legiuitorul a instituit-o - mijloc de apărare la dispoziția părții față de o eventuală lipsă de imparțialitate a unuia dintre membrii completului de judecată cereri -, folosind-o pentru a jigni unul dintre membrii completului de judecată, motiv pentru care, în temeiul art. 1081alin. 1, pct. 1, lit. b C.proc.civ., a aplicat contestatoarei O. C. o amendă judiciară în cuantum de 700 lei, pentru formularea cu rea-credință a cererii de recuzare.

Verificând incidența în speță a cazurilor de admisibilitate a contestației în anulare mai sus arătate, tribunalul a reținut că în speță nu este incident niciunul dintre aceste cazuri de admisibilitate.

În contextul art. 317 C.proc.civ., tribunalul a reținut că o eventuală neîndeplinire a procedurii de citare a contestatoarei nu a fost invocată de către

2

aceasta, iar instanța care a pronunțat încheierea era competentă, conform art.

319 alin. 1 C.proc.civ., să soluționeze contestația în anulare și să pronunțe încheierea de sancționare a contestatoarei, dosarul_ având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatoarea O. C. împotriva deciziei civile nr. 39/R/C/2012, pronunțată în recurs la data de 23 ianuarie 2012 de către Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .

Cât privește o eventuală incidență a art. 318 C.proc.civ., tribunalul a avut în vedere faptul că contestatoarea nu invocă vreo eventuală greșeală materială a

instanței în aplicarea sancțiunii, ci pretinse erori de judecată, care nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare.

În consecință, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de către contestatoarea O. C. împotriva încheierii civile FN/2 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .

Împotriva deciziei pronunțate de tribunal, la data de_, O. C. a declart apel

susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, menționând totodată că va motiva apelul în termenul legal după ce-i va fi comunicată deciziei civilă nr. 217/_ .

Analizând apelul formulat din perspectiva motivelor invocate, C. ea l-a apreciat ca fiind inadmisibil din următoarele considerente

:

Prin decizia civilă nr. 217 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de către contestatoarea O. C. împotriva încheierii civile FN/2 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .

Prin incheierea FN din_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ a fost respinsa ca neîntemeiată, cererea de recuzare a d-nei judecător N. KOȘA, formulată de contestatoarea O. C. si a fost aplicată contestatoarei O. C., o amendă judiciară în cuantum de 700 lei, pentru formularea cu rea-credință a cererii de recuzare.

Contestatoarea O. C. a declarat apel impotriva deciziei civile nr. 217 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C. prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare. C. ea va respinge ca inadmisibil apelul declarat intrucat prezenta cale de atac nu este prevazuta de lege. Ori este cunoscut principiul legalitatii cailor de atac in sensul ca se pot exercita impotriva unei hotarari numai caile de atac prevazute de lege. Decizia nr 217217 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat

  1. este o hotarare irevocabila care nu poate fi supusa caii de atac ordinare a apelului. De asemenea curtea mai observa ca aceasta decizie a fost pronuntata in urma formularii unei contestatii in anulare respinsa de asemenea ca inadmisibila. Ori germenele ce a generat aceste demersuri inadmisibile il reprezinta respingerea unei cereri de recuzare prin incheierea din_ pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._, incheiere ce poate fi atacata in conditiile art 34 al 2 cod pr civ numai odata cu fondul, iar masura aplicarii amenzii judiciare (dispusa prin aceeasi incheiere) este supusa cenzurii pe calea reexaminarii in conditiile art 108/5 cod pr civ.

    Fata de cele ce preced potrivit art 296 cod pr civ curtea va respinge ca inadmisibil apelul declarat de O. C. împotriva deciziei civile nr. 217 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o va menține în întregime.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E :

    3

    Respinge ca inadmisibil apelul declarat de O. C. împotriva deciziei civile nr. 217 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Specializat C., pe care o menține în întregime.

    Fără cale de atac.

    Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2013.

    PREȘEDINTE,

    S. AL H.

    JUDECĂTOR,

    1. -A. N.

      GREFIER,

      1. B.

Red.G.A.N./_ .

Dact.H.C./3 ex.

Jud.tribunal: D.D. ;N.Koșa;F.Moțu.

4

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 30/2013. Încuviințare executare silită