Decizia civilă nr. 32/2013. Obligatie de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
T. UL SPECIALIZAT C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 32/2013
Ședința publică din data de 13 mai 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE: C. G.
JUDECĂTOR: D. M. D. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta SC A. T. S. în contradictoriu cu intimata A. DE P. C. -N. B-D_ EMB. 1. NR. 17, împotriva sentinței civile nr. 752/2013 pronunțată la 17 ianuarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., cauza având ca obiect
obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea intereselor apelantei, d-ul avocat G. T. și în reprezentarea intereselor intimatei, d-ul avocat M. Traian Mociran, în baza împuternicirii avocațiale depuse la acest termen de judecată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul apelantei depune și comunică cu reprezentantul intimatei motivele de apel. Depune și taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbre judiciare de 0,3 lei.
Reprezentantul intimatei solicită acordarea unui termen în vederea studierii motivelor de apel.
T. ul, din oficiu, pune în discuția părților competența materială a T. ului Specializat C. în soluționarea prezentei cauze.
Reprezentantul apelantei arată că litigiul nu este de natură comercială; solicită admiterea excepției.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a apelului în favoarea secției civile a T. ului C. .
T. ul reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate din oficiu.
T. UL,
Prin sentința civilă nr.752/2013 pronunțată la data de 17 ianuarie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. a fost respinsă acțiunea formulata de reclamanta
S.C. A. T. S.R.L. in contradictoriu cu parata A. DE P. C. N. ,_ EMB.
1., N. , ca neîntemeiata.
Instanța a apreciat că locul unde sunt amplasate in prezent cele doua urne de gunoi este cel mai avantajos posibil si nu se impune mutarea acestora in curtea interioara, in locul propus de catre reclamanta cu ocazia cercetarii la fata locului, locație care este cel mai apropiat de usa de acces in imobil, permitand colectarea cu usurinta a deseurilor menajere de catre firma de salubritate, prin aceasta creandu-se un disconfort minim pentru toti locatarii, din imobil, urnele fiind amplasate la doar 5 m distanta de usa de
acces (conform dispozitiilor art. 38 din Ordinul M. ului Sanatatii nr. 536/1997). In cazul in care amplasarea s-ar face in curte disconfortul, in principal fonic, determinat de colectarea deseurilor nu este deloc de neglijat. Astfel, prin transportarea urnelor din curtea imobilului pana la usa de acces in cladire, pe o distanta aproximata cu ocazia cercetarii la fata locului la 27 m, printr-o curte pavada cu dale de foarte mici dimensiunii, ceea ce este de natura sa amplifice zgomotul produs de aceasta deplasare, in conditiile in care colectarea deseurilor se face de trei ori pe saptamana in timpul noptii, sunt imprejurari de natura sa creeze disconfort pentru toti locatarii din imobil. Sub acest aspect, nu este de neglijat faptul ca majoritatea locatarilor persoane fizice din cladire, cu exceptia a patru proprietari, au si refuzat pe acest considerent mutarea urmelor de gunoi in curtea imobilului. Evident ca reclamanta si SC Cosmote, fiind societati comerciale care isi desfasoara activitatea in acel spatiu cateva ore pe zi, nu si in timpul noptii cand se asigura colectarea deseurilor, nu sunt direct afectate de zgomotul care s-ar produce prin mutarea urnelor de gunoi daca aceastea ar fi amplasate in curtea imobilului.
Pe de alta parte, nu este de neglijat nici faptul ca reclamanta nu este afectata intr-o masura mai mare decat ceilalti locatari de mirosul inerent produs de urnele de gunoi. Instanta retine ca, fara exceptie, toti locatarii din imobil pentru a intra in propriile locuinte trebuie sa treaca prin fata urnelor de gunoi, deci mirosul degajat de acestea ii afecteaza in mod egal. Pe de alta parte, urnele fiind amplaste in casa scarii la o distanta apreciabila de intrarea in fiecare apartament, acest loc apare ca fiind cel mai potrivit pentru colectarea deseurilor, avand in vedere ca mirosul degajat de acestea nu este de natura sa fie detectat prin lasarea deschisa a ferestrelor sau prin deschiderea usii de la intrarea in apartamente. Cu privire la acest aspect instanta a constatat in urma cercetarii la fata locului ca toate apartamentele au deschise ferestre catre curtea interioara, iar accesul in apartamente se asigura fie direct din curtea interioara, fie de pe coridoarele exterioare de acces aflate la etaje. Pentru apartamentul reclamantei de la parter accesul se face direct din curtea imobilului, iar pentru spatiul de la subsol accesul se face prin casa scarii, insa prin deschiderea unei usi, apoi coborand un numar de aproximativ 20 de trepte care dau intr-un alt hol cu o dimensiune destul de mare din care se asigura accesul in acel spatiu, astfel că in acest conditii mirosul degajat de urnele de gunoi nu este de natura sa fie simtit nici in spatiul de la subsol, al reclamantei.
Pe de alta parte, a reținut și imprejurarea ca reclamanta detine un apartament intr- un condominiu, majoritatea covarsitoare a celorlaltor proprietari nefiind de acord cu mutarea urnelor de gunoi, iar aceasta manifestare de vointa nu apare ca fiind exercitata in mod abuziv in raport cu cele mai sus retinute de catre instanta, in consecinta, prin pronuntarea unei solutii in aceasta cauza instanta nu poate sa ignore vointa majoritatii proprietarilor din imobil, cata vreme acestia sunt in mod direct afectati de solutia propusa de catre reclamanta.
In ceea ce priveste apararile reclamantei instanta a apreciat că gradul de umplere a urnelor de gunoi nu poate fi generalizata si nici imputata in mod absolut paratei, avand in vedere ca gradul de umplere a urnelor de gunoi depinde de cantitatea de deseuri menajere produsa de catre toti proprietarii din imobil pe perioada cuprinsa intre doua colectari a deseurilor de catre firma de salubritate. Instanta a apreciat ca fiind pertinente sustinerile reclamantei in sensul ca nu este firesc ca urnele pentru colectarea deseurilor menajere sa fie amplasate in casa scarii unui imobil, ci intr-un spatiu deschis, însă aceasta situatie de fapt este determinata de vechimea foarte mare a cladirii care nu a fost conceputa cu o platforma speciala de depozitare a deserilor in curtea imobilului platforma la care sa se asigure accesul din exterior cu autovehicule speciale ale firmelor de salubritate. Oricum spatiul in care sunt amplasate in prezent urnele nu se poate sustine ca este unul inchis, cata vreme prin grija celor care locuiesc in imobil usile de la casa scarii aflate la parter si
la etaje sunt lasate mereu deschise pentru a se asigura mereu ventilatia spatiului, tocmai datorita amplasarii acestor urne.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta SC A. T. S. solicitând admiterea apelului, anularea în totalitate a hotărârii atacate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond și în apel.
În motivarea apelului apelanta a arătat că instanța de fond a apreciat greșit probațiunea de la dosar și scopul cercetării la fața locului și a dat o soluție total eronată. Deși instanța de fond a făcut trimitere la dispozițiile art. 3 din Ord. Nr. 536/1997 nu aplică prevederile acestui act normativ, prevederi care au un caracter imperativ, căci pubelele de gunoi se află pe calea de acces în imobil, și la circa un metru de la întărea în spațiul comercial care îi aparține și de asemenea s-au neglijat în totalitate dispozițiile date de către Direcția de sănătate publică, care este o autoritate în domeniu și ale cărei dispoziții nu au fost contestate în nici un fel de către intimată. In speță, nu se putea ține cont de apărările pârâtei în ceea ce privește distanța pubelelor de geamurile cele mai apropiate și de zgomotul care l-ar produce acestea în momentul în care la ora 02.00, când se ridică gunoiul de către societatea de salubritate, s-ar face foarte mult zgomot.
Analizând excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C., instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Acțiunea civilă formulată de către apelanta reclamantă SC A. T. S. vizează modul de amplasare a pubelelor de colectare a deșeurilor menajere în cadrul imobilului situat în C. -N., str. 21 D. 1., nr. 17, respectiv reprezintă o problemă de administrare a condominiului, aspect care are o natură civilă și care nu implică calitatea de comerciant/profesionist a apelantei. Ori litigiile privind modul de administrare a condominiului, implicit refuzul de a proceda la luarea unei măsuri de administrare, au o natură civilă și nu comercială.
Astfel, raportat la natura litigiului competența de soluționare a apelului împotriva hotărârii pronunțată de prima instanță în materie civilă nu revine instanței specializate, care soluționează, conform prev. art.37 alin.3 din Legea nr.304/2004 republicată, coroborat cu prev. art.2 pct. 2 C.pr.civ. și cu prevederile art. 725 alin. 2 c.pr.civ., apelurile împotriva acelor hotărâri pronunțate în materie comercială de către judecătorii, respectiv pronunțate în litigiile dintre profesioniști astfel cum aceștia sunt definiți de art.3 din Noul Cod Civil.
În cazul în speță, hotărârea pronunțată de judecătorie nu vizează un litigiu cu o natură comercială, ci un litigiu de drept civil privitor la modul de administrare a unui condominiu, litigiu guvernat de legea civilă și nu comercială.
Deoarece tribunalului specializat, nu-i revine competența de a soluționa cererile în materie civilă ca instanță de apel, astfel că soluționarea apelului este de competența T. ului C. -Secția civilă, astfel că pentru aceste motive instanța va admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. și va declina competența de soluționare a apelului formulat de apelanta reclamantă SC A. T. S. în contradictoriu cu intimata A. DE P. C. -N. B-D_ EMB. 1. NR. 17, împotriva sentinței civile nr. 752/2013 pronunțată la 17 ianuarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C.
-N., în favoarea T. ULUI C. - secția civilă.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C., și în consecință:
Declină competența de soluționare a apelului formulat de apelanta reclamantă SC
T. S. în contradictoriu cu intimata A. DE P. C. -N. B-D_ EMB.
NR. 17, împotriva sentinței civile nr. 752/2013 pronunțată la 17 ianuarie 2013 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N., în favoarea T. ULUI C. - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 13 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | GREFIER, | ||
C. G. | D. M. | D. | A. B. |
Red.CG/MM 2 ex./_
← Sentința civilă nr. 6969/2013. Obligatie de a face | Decizia civilă nr. 634/2013. Obligatie de a face → |
---|