Decizia civilă nr. 37/2013. Obligatie de a face

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator de date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 37/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este compusă din: PREȘEDINTE: C. C. JUDECĂTOR: F. -IANCU M. GREFIER: T. B.

Pe rol fiind examinarea apelului declarat de reclamantul V. S. V., privind și pe intimații SC T. S. SA, SC DP C. SA, C. LOCAL AL M.

  1. -N. și M. C. N. prin primar, împotriva sentinței civile nr.4535 din 7 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. _

    , cauza având ca obiect în prima instanță obligația de a face.

    La apelul nominal se prezintă reprezentantul apelantului, d-l avocat N. las Violin D., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată, reprezentantul intimatei DP C. SRL, d-l avocat Călin P., cu împuternicire avocațială depusă la acest termen de judecată și reprezentantul intimatei SC T. S. SA, d-l consilier juridic But C. .

    Procedura de citare este legal îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că au fost înregistrate la dosar următoarele înscrisuri:

    • la data de 17 mai 2013, din partea intimatei DP C. SA, întâmpinare;

    • la data de 21 mai 2013, din partea intimatelor C. LOCAL AL M.

C. -N. și M. C. N. prin primar, întâmpinare;

La interpelarea instanței, reprezentantul intimatei SC T. S. SA arată faptul că nu are delegație în prezentul dosar, însă are delegație în dosarul Judecătoriei C. -N. .

Instanța pune în vedere reprezentantului intimatei să depună delegație din partea intimatei la dosarul cauzei, până la închiderea dezbaterilor.

Se comunică cu reprezentantul apelantului și cu reprezentantul intimatei SC T. S. SA, un exemplar al întâmpinării formulate de către intimata DP C. SA.

Se comunică cu reprezentantul apelantului, cu reprezentantul intimatei SC T. S. SA și cu reprezentantul intimatei DP C. SA, un exemplar al întâmpinării formulate de către intimatele C. LOCAL AL M. C. -N. și M. C. N. prin primar.

Reprezentantul apelantului solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinărilor depuse la dosarul cauzei la data de 17 mai 2013, respectiv 21 mai 2013.

Reprezentantul intimatei SC T. S. SA solicită recalificarea prezentei acțiuni din apel în recurs. De asemenea, învederează faptul că citarea intimatei SC T. S. SA s-a făcut la adresa C. -N., strada Xenopol, nr.1, județul C.

, în condițiile în care sediul social al intimatei este în sat Sînicoară, strada C.

, nr.89, județul C., considerând că partea pe care o reprezintă este îndreptățită să depună la dosar întâmpinare, fiind în termen de a formula poziție procesuală față de apelul declarat de către reclamantul V. S. V. .

Instanța învederează faptul că se acoperă viciul de procedură cu intimata SC T. S. SA prin prezența reprezentantului acestuia, în temeiul dispozițiilor art.89 alin.2 Cod.proc.civ.

Reprezentantul intimatei DP C. SA arată că nu se opune solicitării apelantului de a se acorda un nou termen de judecată în vederea studierii întâmpinărilor depuse la dosarul cauzei de către intimate.

Instanța, din oficiu, pune în discuția părților prezente excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. de soluționare a prezentului litigiu, prin raportare la dispozițiile art.1591alin.2 coroborat cu prevederile art. 289 Cod.proc.civ., precum și dispozițiile art.80 și art.81 din

O.U.G. 60/2001, raportat la natura litigiului dedus judecății.

Reprezentantul apelantului consideră că T. ul Specializat C. este competent material să soluționeze prezentul litigiu, raportat la faptul că două dintre părțile împrocesuate sunt societăți comerciale, respectiv intimata SC T.

S. SA și intimata DP C. SA, considerând că natura litigiul este una comercială.

Reprezentanții intimatelor SC T. S. SA și DP C. SA arată faptul că lasă la aprecierea instanței excepția invocată din oficiu.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a T. ului Specializat C. de soluționare a prezentului litigiu,

invocate din oficiu, reținând și mențiunile făcute de către reprezentantul intimatei SC T. S. SA și solicitarea acestuia de a se constata faptul că față de viciul de procedură, partea este îndreptățită să depună la dosar întâmpinare, fiind în termen de a formula poziție procesuală față de apelul declarat de către reclamantul V. S. V. .

T R I B U N A L U L,

Prin sentința civilă nr.4535/2013 pronunțată la data de 7 martie 2013 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost respinsă excepția lipsei de obiect al petitului nr. 2 al cererii, astfel cum a fost completată și precizată, invocată de către pârâta SC DP C. SA prin întâmpinare, ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea, astfel cum a fost completată și precizată, formulată de reclamantul V. S. V., în contradictoriu cu pârâtele SC T. S. SPA I.

S. C., SC DP C. SA, M. C. -N., prin P. și C. LOCAL AL

M. C. -N., ca neîntemeiată. Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 137 C.proc.civ. "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.";

Conform art. 133 C.proc.civ., "cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.";.

Excepția lipsei de obiect a cererii este o excepție de procedură, absolută și peremptorie.

Instanța a reținut că prin cererea principală, astfel cum a fost completată și precizată, reclamantul V. S. V. a solicitat obligarea pârâtei 2 SC DP C. SA să modifice proiectul nr. 272/2006, astfel incat calea de acces pe proprietatea reclamantului din strada Frunzișului nr. 14 sa fie corect

poziționată, conform nevoilor sale, așa cum a existat în trecut si parata SC T.

S. SPA I. S. C. sa refacă respectiva cale de acces.

În consecință, instanța a apreciat că este legal învestită, cu respectarea dispozițiilor art. 112 punctul 3 și art. 133 C.proc.civ., sens în care a respins excepția lipsei de obiect al petitului nr. 2 al cererii, astfel cum a fost completată și precizată, invocată de către pârâta SC DP C. SA prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul litigiului dedus spre soluționare, instanța a reținut că în ceea ce privește dreptul material aplicabil prezentei acțiuni, având în vedere succesiunea de legi în timp până la momentul pronunțării prezentei, sunt incidente dispozițiile Codului civil de la 1864, în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil coroborat cu art. art. 91 și art. 220 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod Civil.

Prin HCL nr. 133/_, s-a însușit inventarul bunurilor din domeniul public al M. C. -N., conform Anexei nr. 4 din HG nr. 548/_ și a anexelor nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din hotărâre (filele 50-52). Conform filei 52 din dosarul cauzei, str. Frunzișului (Artera Z-M) face parte din acest inventar.

Prin HCL nr. 5/_ s-a dispus modificarea HCL nr. 482/2003, iar str. Frunzișului a fost inclusă în programul de modernizare străzi, conform punctului nr. 16 din anexa nr. 4.

La data de_, s-a emis de către M. C. -N. Direcția Urbanism

S. Autorizări Construcții autorizația de construire nr. 1704/_ .

Între pârâta M. C. -N., prin P., în calitate de autoritate contractantă și J.V. Garboli Conico S.p.A. - Tirena SSp.A., în calitate de executant, s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 48965/_, prin care executantul s-a obligat să finalizeze lucrările de reparație și modernizare străzi în municipiul C. -N., conform HCL nr. 482/2003 modificată prin HCL nr. 5/2004.

Conform art. 12.1 din convenție, executantul are obligația de a executa și de a finaliza lucrările, precum și de a remedia viciile ascunse, cu atenția și promptitudinea cuvenite, în concordanță cu obligațiile asumate prin contract, inclusiv de a proiecta, în limitele prevăzute în contract faza detalii de execuție, că executantul nu va fi răspunzător pentru proiectul și caietele de sarcini care nu au fost întocmite de el, precum și că executantul este responsabil de trasarea corectă a lucrărilor față de reperele date de achizitor.

Conform art. 13 din convenție, achizitorul este responsabil pentru trasarea axelor principale, a bornelor de referință, a căilor de circulație și a limitelor terenului pus la dispoziție executantului, precum și pentru materializarea cotelor de nivel în imediata apropiere a terenului, iar achizitorul

este pe deplin responsabil de exactitatea documentelor și a oricăror alte informații furnizate executantului, precum și de dispozițiile și livrările sale.

Prin contractul de subantrepriză nr. 16/2005, i-au fost încredințate executantului de către antreprenorul J.V. Garboli Conico S.p.A. - Tirena S.

S.p.A. lucrările de reparație și modernizare a 288 străzi în municipiul C. -N.

, conform HCL nr. 482/2003 modificată prin HCL nr. 5/2004.

Între pârâta SC DP C. SA, în calitate de prestator/proiectant și parata SC T. S. SPA I. S. C., în calitate de beneficiar/executant, contractul de prestări servicii nr. 107/2005, prin care proiectantul s-a obligat să presteze serviciul de proiectare "Detalii de execuție - reparație și modernizare a 288 de străzi în municipiul C. -N. ";, în conformitate cu

obligațiile asumate de executant, sens în care s-a realizat proiectul nr. 272/2006.

Conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor din _

, lucrarea de reabilitare executată conform contractului de execuție de lucrări nr. 48965/_ a fost recepționată, iar la data de_, s-a admis recepția finală a aceleiași lucrări.

Conform extraselor de carte funciară depuse la dosar, reclamantul figurează în calitate de proprietar tabular asupra imobilelor situate administrativ pe str. Frunzișului, nr. 14 b și nr. 16, C. -N. .

Prin petitele 2, 4-6 reclamantul tinde la modificarea proiectului nr. 272/2006 și readucerea trotuarului din fața imobilelor situate administrativ pe str. Frunzișului, nr. 14 și 16, C. -N. la starea dinainte de finalizarea lucrărilor de reparație și modernizare străzi în municipiul C. -N., conform HCL nr. 482/2003 modificată prin HCL nr. 5/2004.

Instanța a reținut că proiectul de reparație și modernizare nr. 272/2006 întocmit de către pârâta SC DP C. SA în temeiul contractului de prestări servicii nr. 107/2005 și a contractului de execuție de lucrări nr. 48965/_ reprezintă un act subsecvent celor două contracte și a cărui soartă juridică depinde de soarta principalului.

Astfel, contractul de execuție de lucrări nr. 48965/_ are la bază HCL nr. 482/2003 astfel cum a fost modificat prin HCL nr. 5/_, acte administrative a căror legalitate și temeinicie nu a fost pusă în discuție, nu a fost contestată pe cale separată și nu face obiectul prezentei judecăți.

În condițiile în care actele administrative care stau la baza elaborării proiectului a cărui modificare se solicită își păstrează efectele juridice de la data emiterii, instanța a apreciat că scopul avut în vedere de către reclamant nu poate să fie realizat pe calea unei acțiuni în obligația de a face.

Dacă totuși s-ar admite o astfel de posibilitate, instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză în specialitatea căi ferate, construcții, drumuri, poduri întocmit de către expert Ciobotarenco Ștefan, s-a constatat că proiectantul, respectiv pârâta SC DP C. SA, a respectat normativele în vigoare și că având în vedere constrângerile impuse de situația inițială, a rezolvat supralărgirea în curba respectivă prin împărțirea simetrică a acesteia pe interiorul și pe exteriorul curbe, evitând astfel dezechilibrarea lățimii trotuarelor adiacente. S-a mai stabilit că prin această soluție, s-a evitat relocarea utilităților aflate pe trotuarul din dreapta străzii, că soluția este verificată și avizată de un verificator atestat și poziționarea bordurilor trotuarelor este corectă. Totodată, instanța reține că soluția din documentația faza DDE respectă soluția inițială a documentației faza PT elaborate de RADP

C. .

Instanța a reținut că potrivit raportului de expertiză de mai sus lățimea trotuarului în fața imobilului cu nr. 16 este de 1,85 m, iar în fața imobilului cu nr. 14 este de 2,58 m - 3,30 m, iar pe partea opusă imobilelor menționate, lățimea trotuarului variază între 3,00 - 3,60 m, că accesul la proprietatea reclamantului are o lățime de 21,80 m, că accesul este corect poziționat, fiind supradimensionat, deci nu se pune problema unor dificultăți în ceea ce privește accesul la proprietatea reclamantului.

Cu privire la petitul referitor la obligarea paratelor SC T. S. SPA I.

S. C., M. C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N. sa nu efectueze nicio lucrare pe terenul reclamantului in suprafața de 23 mp din fața imobilului proprietatea sa de la adresa strada Frunzișului nr.16, teren care figurează în prezent în proiectul nr. 272/2006 ca aparținând domeniului

public cu destinația de trotuar, instanța a reținut că potrivit procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor din_, lucrarea de reabilitare executată conform contractului de execuție de lucrări nr. 48965/_ a fost recepționată, iar la data de_, s-a admis recepția finală a aceleiași lucrări.

În consecință, instanța a respins ca neîntemeiate petitele 2, 4-6 ale acțiunii, astfel cum a fost completată și precizată.

În ceea ce privește petitul privitor la modificarea proiectului astfel încât terenul reclamantului in suprafața de 23 mp din fata imobilului de pe Strada Frunzișului nr.16 sa nu mai figureze ca aparținând domeniului public cu destinație de trotuar.

Potrivit raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit de către expert P. escu Ilie Dumitru, instanța a reținut că proiectantul a prevăzut și constructorul a executat o extindere laterală de recordare a trotuarului, pe toată lungimea clădirii, recorduri care se prevăd și se execută în locurile în care, în urma modernizării trotuarului rezultă diferențe de nivel între trotuarul modernizat și nivelul terenului proprietăților cu care se învecinează, diferențe care ar îngreuna sau chiar împiedica accesul în proprietăți. Instanța mai reține că în urma efectuării unei suprapuneri între extrasul de plan din proiectul nr. 272/2006 cu planul ce definește limitele parcelei cu nr. cadastral 1311/1 a reclamantului s-a constatat că alveola de racordare depășește limita proprietății reclamantului cu o suprafață de 9,35 mp, pe punctele 1-2-3-5-1, iar construcția reclamantului depășește limita de proprietate peste domeniul public cu o suprafață de 24,79 mp, pe punctele 3-4-4΄-5-3.

Conform raportului de contraexpertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie întocmit de expert Florea F., s-a constatat că în urma suprapunerii planului cadastral care indică limitele terenului reclamantului peste planul de situație existent a rezultat că prin proiectul nr. 272/2006 suprafața de 23,00 mp destinată trotuarului public este ocupată din terenul cu nr. cadastral 1311/1, topo 22164/_ 4/16/1 care aparține reclamantului.

S-a depus la data de_ răspunsul la obiecțiunile formulate la raportul de contraexpertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie întocmit de expert Florea F. .

Instanța a apreciat că natura juridică a imobilului în discuție nu depinde de mențiunile proiectului nr. 272/2006 și a reținut că nu există niciun înscris la dosarul cauzei din care să reiasă că suprafața de teren de 23,00 mp invocată de către reclamant a fost trecută din proprietate privată în domeniul public aparținând pârâtei M. C. -N. .

Apare dincolo de orice dubiu că potrivit concluziilor raportului de expertiză în specialitatea topografie și a raportului de contraexpertiză tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie, în urma finalizării lucrărilor de modernizare, o suprafață din imobilul teren proprietatea reclamantului a fost inclus în trotuarul modernizat.

Cu toate acestea, împrejurarea că respectiva suprafață este folosită ca trotuar nu este de natură a-i schimba natura juridică de bun proprietate privată în bun aparținând domeniului public, reclamantul fiind în prezent proprietarul care nu mai exercită posesia asupra bunului, împrejurare ce poate fi tranșată pe calea unei acțiuni în revendicare.

În consecință, instanța a respins ca neîntemeiat petitul nr. 3 al acțiunii, astfel cum a fost completată și precizată.

Cu privire la primul petit al cererii privitor la obligarea pârâtei SC T.

S. SPA I. S. C. la repararea gardului proprietatea reclamantului din strada Frunzișului nr. 14 distrus de către aceasta cu ocazia lucrărilor de

modernizare a trotuarului străzii Frunzișului pe care le efectuează, pe care îl prețuiește la valoarea de 10.000 lei s-a reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în temeiul art. 998-999 C.civ. de la 1864, reclamantul este ținut a face dovada existenței cumulative a următoarelor condiții: fapta ilicită, prejudiciul produs, legătura de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciul produs și vinovăția.

Potrivit raportului de expertiză în specialitatea căi ferate, construcții, drumuri, poduri întocmit de către expert Ciobotarenco Ștefan, instanța a reținut că lungimea gardului care împrejmuiește proprietatea reclamantului este de 32,90 m și are în componență 13 stâlpi, din care 11 din beton armat și 2 din țeavă. Anterior lucrărilor de reabilitare a străzii Frunzișului, gardul avea o înclinare spre interiorul proprietății. În prezent, doar 5 stâlpi din beton armat păstrează vechea înclinare, restul de 6 stâlpi din beton armat și 2 stâlpi metalici, adică 22,90 m din gardul existent și-au pierdut stabilitatea. Instanța reține că pierderea stabilității afectează și cealaltă parte a gardului și s-a datorat lucrărilor de construcție efectuate pentru reabilitarea străzii.

În consecință, deși s-a adus un prejudiciu reclamantului, reprezentat de degradările aduse gardului împrejmuitor prin lucrările de modernizare a străzii Frunzișului de către pârâta SC T. S. SPA I. S. C. în calitate de executant, instanța a reținut că din materialul probator de la dosar nu se poate reține vinovăția în sarcina acesteia din urmă.

Din planșele fotografice de la filele 32 și 33, care se coroborează cu susținerile pârâtei SC T. S. SPA I. S. C. din cuprinsul întâmpinării și cu recunoașterea spontană a reclamantului consemnată în procesul verbal/_ întocmit odată cu efectuarea cercetării la fața locului, instanța a reținut că anterior începerii lucrărilor de modernizare, respectiv în anul 2005, gardul nu avea fundație, se afla în pantă, avea o înclinație spre interiorul proprietății reclamantului, pârâta SC T. S. SPA I. S. C. s-a oferit să repare gardul în sensul de a efectua fundația acestuia, însă reclamantul nu a fost de acord.

Mai mult, instanța a reținut că potrivit susținerilor C. UI LOCAL AL

M. C. -N. din cuprinsul întâmpinării și necontestate de către reclamant, prin procesele verbale nr. 5/_, nr. 29/_ și nr. 94/_ întocmite de către S. Control Urbanism al Primăriei C. -N. s-a constatat că reclamantul nu a obținut autorizație de construcție pentru construcția edificată și situată administrativ pe str. Frunzișului, nr. 14-16, C. -N. .

În consecință, instanța a apreciat că în speță fapta reclamantului de a edifica construcția fără a obține autorizație de construcție conform dispozițiilor Legii nr. 50/1991, precum și de a refuza consolidarea construcției prin efectuarea unei fundații care să prevină prăbușirea gardului este de natură a conduce la înlăturarea vinovăției pârâtei SC T. S. SPA I. S. C. .

De altfel, instanța nu poate dispune repunerea reclamantului într-o situație anterioară care contravine legii.

În consecință, instanța a respins ca neîntemeiat petitul 1 al cererii, astfel cum a fost completată și precizată.

În temeiul art. 274 alin.(1) C.proc.civ., potrivit cu care "partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată";, instanța a respins cererea reclamantului cu privire la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a formulat apel reclamantul V. S. V., înregistrat la data de 12 aprilie 2013, solicitând instanței admiterea apelului astfel cum a fost formulat cu consecința

modificării în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii în integralitate a acțiunii formulate și precizate succesiv în fața instanței fondului, prin scriptul intitulat "Completare, precizare de acțiune și răspuns la întâmpinările pârâtelor"; depus la dosar la termenul din 22 octombrie 2007 și ulterior prin scriptul intitulat "Precizare a petitelor 3 și 4 din acțiunea introductivă"; înregistrat la 21 septembrie 2012, astfel încât prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea intimatei pârâte SC T. S. SA să-i repare reclamantului gardul proprietate de la adresa situată în str.Frunzișului nr.14, distrus cu ocazia unor lucrări de modernizare a trotuarului, obligarea pârâtei SC DP C. SA la modificarea proiectului nr.272/2006, astfel încât calea de acces pe proprietatea reclamantului să fie corect poziționată conform nevoilor acestuia, așa cum exista și în trecut, cu obligarea pârâtei SC T. S. SA să refacă această cale de acces.

S-a mai solicitat obligarea pârâtei SC DP C. SA și a pârâților C. LOCAL AL M. C. -N. și M. C. -N. să modifice proiectul nr.272/2006 astfel încât terenul în suprafață de 23 mp de la adresa din C. -N.

, str.Frunzișului nr.16 să nu mai figureze ca aparținând domeniului public, cu destinația de trotuar și obligarea pârâților SC T. S. SA, C. LOCAL AL

M. C. -N. și M. C. -N. să se abțină de la efectuarea lucrărilor pe terenul reclamantului, teren ce figurează în proiectul nr.272/2006 ca aparținând domeniului public cu destinația de trotuar.

S-a solicitat obligarea pârâtei SC DP C. SA la modificarea proiectului astfel încât trotuarul din fața imobilului să rămână la lățimea de 3 metri și obligarea pârâtei intimate SC T. S. SA să refacă lucrările de pe porțiunea de trotuar din fața porții de acces pe proprietatea reclamantului, astfel încât să modifice înclinația trotuarului înspre stradă, pentru ca apele pluviale să nu se mai reverse pe proprietatea acestuia și nici sub solul proprietății sale.

Apelantul a solicitat obligarea pârâților intimați în solidar la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel.

În motivarea apelului reclamantul a susținut că hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală, întrucât nu a avut în vedere acțiunea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată succesiv prin completarea și precizarea de acțiune din_ și_, instanța nepronunțându-se asupra petitului 4 și petitului 6 din cererea cu care a fost învestită.

O altă eroare a primei instanțe se consideră a fi aprecierea instanței conform căreia scopul avut în vedere de reclamant nu poate fi realizat pe calea unei acțiuni în obligație de a face, cât timp actele administrative ce au stat la baza elaborării proiectului a cărui modificare se solicită își păstrează efectele juridice de la data emiterii.

Se apreciază că în mod eronat prima instanță a considerat că ar fi trebuit să atace în contencios administrativ cele două hotărâri ale C. ui Local nr.482/2003 și 5/2004, în condițiile în care aceste două hotărâri vizează doar lucrări de abilitare a unor străzi din municipiul C. -N. și nu țin cont de proprietatea privată a reclamantului și de faptul că acesta a fost prejudiciat ca urmare a culpei proiectanților și executanților.

Apelantul susține că, cu ocazia lucrărilor de modernizare a trotuarului din fața imobilului proprietatea sa, pârâta intimată SC T. S. SA i-a degradat gardul și că acest aspect a fost recunoscut de pârâtă, prin adresa din 21 iunie 2006, asumându-și obligația de a-l repara. Cu toate acestea, prima instanță a reținut în mod eronat că anterior începerii lucrărilor de modernizare gardul nu avea fundație, astfel încât nu a dispus obligarea pârâtei să refacă fundația acestuia.

Reclamantul contestă și reținerile făcute de către prima instanță conform cărora acesta nu ar fi fost de acord cu propunerea intimatei de a-i repara gardul decât în parte și condiționat de repararea unei părți din gard de către SC VSV INVEST GRUP SRL, atâta timp cât această persoană juridică nu avea vreo culpă în distrugerea gardului.

În sprijinul solicitărilor sale, apelantul invocă și raportul de expertiză efectuat de ing. Ciubotarenco Stefan care confirmă faptul că lucrările de construcții au avut drept consecință distrugerea gardului proprietatea reclamantului.

În plus, s-a susținut că prima instanță a apreciat în mod eronat probele administrate în cauză, reținând în sarcina reclamantului faptul că a edificat construcția, respectiv clădirea împrejmuită de gard, fără a obține autorizație de construire și că refuzul de a consolida construcția prin efectuarea unei fundații care să prevină prăbușirea gardului ar fi de natură să înlăture vinovăția intimatei SC T. S. SA.

Apelantul consideră că lucrările de modernizare a străzii au fost executate în mod defectuos, fără a se lua în calcul interesele proprietarilor și liberul acces pe proprietatea privată, în condițiile în care înainte de începerea lucrărilor de modernizare a străzii Frunzișului imobilele de pe această stradă de la nr. 14 și 16 aveau asigurate o singură cale de acces auto cu o lățime de 3,5 m fiecare.

Se consideră că a fost executată greșit calea de acces pe proprietatea din str. Frunzișului nr.14, fiind deviată cu aproximativ 4 m înspre partea stângă a proprietății reclamantului.

În ceea ce privește proiectul nr. 272/2006 apelantul susține că i-a adus atingere dreptului de proprietate, încălcându-i-l, fapt ce contravine disp. art.480 C.civ.

În urma efectuării raportului de expertiză topografică în cauză de către expert Florea F. reclamantul arată că și-a precizat cererea în ceea ce privește suprafața terenului proprietate privată ocupată de proiect, la 23 mp față de cei aproximativ 45 mp menționați estimativ în acțiunea introductivă.

Se susține că din cuprinsul acestui raport de expertiză rezultă temeinicia cererii și a susținerilor conform cărora prin reamenajarea străzii este încălcată proprietatea privată a reclamantului.

Cu toate acestea, prima instanță în mod nelegal a apreciat că solicitarea de a fi exclusă suprafața de teren ce-i aparține din proiect se impune a fi respinsă, hotărârea fiind nelegală și din această perspectivă.

În plus, prin proiectul de modernizare a străzii se susține că trotuarul a fost redus la o lățime de 2,40 m și că din cei 135 ml de trotuar existent în fața imobilului proprietate a fost operată această reducere. În plus, pe partea opusă a drumului a apărut o fâșie betonată lată de circa 40 cm, fapt ce a făcut ca în acea parte a drumului trotuarul să se lățească la aproximativ 3,70 m, în urma unor greșeli de execuție efectuate de pârâta SC T. S. SA și a unor erori de proiectare făcute de pârâta SC DP C. SA.

Instanța nu a ținut cont nici de aceste aspecte, respingând pretențiile formulate la petitul 5 din cererea precizată și completată.

În ceea ce privește petitul 7 din cererea cu care instanța de fond a fost învestită, în baza căruia se solicita refacerea lucrărilor pe porțiunea de trotuar din fața căii de acces, respectiv modificarea înclinației stradale, prima instanță nu a avut în vedere faptul că prin respingerea cererii reclamantul este prejudiciat, în condițiile în care din cuprinsul raportului de expertiză tehnică

judiciară a rezultat faptul că înclinarea trotuarului permite apelor pluviale să se reverse pe proprietatea reclamantului.

Intimata SC DP C. SA a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat și menținea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind temeinică și legală, solicitând totodată și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că sentința pronunțată de prima instanță este temeinică și legală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către C. LOCAL AL M.

C. -N. a fost invocată excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. de soluționare a litigiului, litigiu care s-a apreciat că are ca obiect o obligație de a face, avândo natură civilă, pe fond solicitându-se respingerea apelului ca nefondat.

T. ul, pronunțându-se cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a instanței specializate de soluționare a căii de atac a apelului formulată de reclamantul V. V. împotriva sentinței civile nr.4535/2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, prin raportare la obiectul cererii dedus judecății și natura acesteia, reține următoarele:

Cererea formulată de apelant astfel cum a fost precizată la termenele din data de_ și_ vizează, astfel cum a sesizat și intimatul C. Local al M. C. -N., o obligație de a face, în condițiile în care se pretinde efectuarea unor lucrări de reparații și anularea unor proiecte de execuție lucrări, motivat pe faptul că se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantului, imputându-se în sarcina pârâtelor persoane juridice SC T.

S. SpA I. și SC DP C. SA săvârșirea unor fapte delictuale cauzatoare de prejudicii în sarcina reclamantului.

Instanța constată că acțiunea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată cuprinde mai multe capete de cerere, dintre care unele au ca obiect obligația de a face ce se solicită a fi stabilită în sarcina pârâtelor persoane juridice, iar altele au ca obiect solicitarea de a fi modificat proiectul nr.272/2006, proiect conform căruia, în aprecierea reclamantului, i se aduce atingere dreptului de proprietate privată, încălcându-i-se proprietatea.

Chiar în condițiile în care calitatea de pârâtă revine în cauză la fond, cât și în calea de atac a apelului, printre altele și unor persoane juridice societăți comerciale, profesioniști în conformitate cu Noul Cod Civil, tribunalul apreciază că natura litigiului dedus judecății nu este una comercială, reclamantul întemeindu-și, de altfel, cererea dedusă judecății pe disp. art.480 și 998, 999 C.civ.

Fapta delictuală care se impută celor două persoane juridice, în condițiile în care nu se poate reține împrejurarea că pârâții C. Local al M. C. -

N. și M. C. -N. prin primar ar avea calitatea de comerciant, nu rezultă din obiectul lor de activitate, ci din executarea defectuoasă a unor lucrări de modernizare a drumului aferent imobilului unde se află proprietatea reclamantului, respectiv str.Frunzișului din C. -N. .

Obiectul de activitate al celor două societăți profesioniste nu îl reprezintă activitatea de reparare a prejudiciilor pretins suferite de către reclamant, respectiv de reparare a gardului proprietatea acestuia și modificare a proiectului în baza căruia au fost efectuate lucrările executate pe calea de acces la proprietatea reclamantului, pretențiile deduse judecății fiind specifice unor raporturi de natură civilă delictuală rezultate din cauzarea unor pagube proprietății reclamantului.

În afara actelor și operațiunilor legate de activitatea pe care o exercită ca profesiune, comerciantul (profesionistul înregistrat la registrul comerțului) face

și acte de natură civilă care, evident, nu pot fi supuse regimului de comercialitate.

Se consideră că trebuie avute în vedere actele de drept privat care prin structura și funcția lor esențială nu se pot referi la activitatea desfășurată ca profesie și care rămân civile indiferent de persoana care le săvârșește (profesionist sau neprofesionist).

Instanța consideră că în această categorie intră actele de drept civil propriu-zise, precum și actele juridice privind imobilele, în condițiile în care necomercialitatea rezultă chiar din actul săvârșit de către profesionist.

Profesionistul este îndreptățit să încheie și acte juridice străine de activitatea sa profesională, fiind îndrituit să imprime actului, prin propria sa voință, un caracter necomercial.

De altfel, după cum arată și pârâtele prin întâmpinarea depusă la dosar în fața primei instanțe, pârâta SC T. S. SPA I. are calitatea de executant a unor lucrări de modernizare a unor străzi din municipiul C. -N., printre care și str. Frunzișului, calitate conferită în baza unui contract de subantrepriză încheiat cu antreprenorul principal JV CONSORZIO GARBOLI CONICOS - T. S. R. IA, contract încheiat cu M. C. -N., înregistrat sub nr.48965/_ .

Executarea acestor lucrări a fost efectuată în baza autorizației de construire nr.1704/_ depusă la dosarul primei instanțe la fila 7, al cărui titular este M. C. -N. .

De altfel, pârâtul C. Local al M. C. -N. a menționat în cuprinsul întâmpinării faptul că prin hotărârea C. ui local nr.133/14 martie 20056 aprobată prin HG nr.123/2006, s-au însușit bunurile din domeniul public al municipiului C. -N., printre care se află la poziția nr.460 și str. Frunzișului cu o suprafață de 29.400 mp și cu o lungime de 2.100 m aflată în proprietatea publică a municipiului.

Aceasta, în condițiile în care reclamantul susține că este proprietarul imobilelor din str. Frunzișului nr. 14 și 16 și că are un front de stradă în suprafață de 135 ml, iar prin lucrările de modernizare a străzii executate de pârâta de rândul 1, în baza proiectului elaborat de pârâta de rÂndul 2 și în baza autorizației de construire la care s-a făcut referire mai sus emisă de C. Local și de P. ul M. C. -N. i s-a încălcat dreptul de proprietate asupra acestui front la stradă.

S-a mai susținut că lucrările executate pe str. Frunzișului au fost demarate în urma procedurilor de achiziție publică organizate de pârât, achiziție în baza căreia au fost declarate câștigătoare pârâtele de rândul 1 și 2, respectiv SC T. S. SA pentru execuția de lucrări, amenajare și modernizare drumuri și SC DP C. SRL pentru serviciile de proiectare drumuri.

T. ul constată că temeiul răspunderii pârâtelor îl reprezintă temeiul răspunderii civile delictuale, pe de o parte, față de petitele prin care se solicită obligarea acestora de a executa anumite lucrări de a se abține de la efectuarea acestora și că, în plus, se pune în discuție însăși legalitatea proiectului nr.272/2006, motivat pe faptul că reclamantul solicită modificarea acestuia, astfel încât calea de acces pe proprietatea sa din str. Frunzișului nr. 14 să fie corect poziționată și terenul în suprafață de 45 m din fața imobilului de la adresa din str. Frunzișului nr. 16 să nu mai figureze ca aparținând domeniului public cu destinația de trotuar.

Prin raportare la aceste solicitări formulate de reclamant în cuprinsul cererii adresate instanței, cererea precizată pe parcursul derulării procesului,

tribunalul reține faptul că în speță ar fi aplicabile disp. art.286 alin. 3 și prev. art.287 din OUG nr.34/2006, act normativ în vigoare la momentul la care judecătoria a fost sesizată cu cererea dedusă judecății.

Conform dispozițiilor legale enunțate, pentru soluționarea litigiilor apărute după încheierea contractului de achiziție publică, altele decât cele

referitoare la despăgubiri

, este competentă numai instanța de judecată, disp. art.287 alin.1 statuând asupra faptului că pentru procedurile prevăzute la art.286 se aplică dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările ulterioare.

Natura litigiului dedus judecății este mixtă, o parte din petite având op natură civilă, petitul principal avândo natură contencioasă, întrucât ceea ce este esențial în cauză este împrejurarea dacă se impune modificarea proiectului nr.272/2006, proiect realizat de către pârâta SC DP C. SA, în condițiile în care acesta i-ar încălca dreptul de proprietate al reclamantului și, implicit, prin raportare la acest proiect se impune a se statua asupra faptului dacă lucrările efectuate de pârâta SC T. S. SA sunt efectuate în conformitate cu dispozițiile legale și dacă aduc atingere proprietății private aparținând reclamantului.

În funcție de modul de soluționare a acestor petite, instanța va soluționa și celelalte cereri deduse judecății, cereri care au ca obiect obligația de a se repara gardul proprietatea reclamantului, de a modifica proiectul astfel încât să fie poziționată corect calea de atac a imobilului aparținând reclamantului și terenul în suprafață de 23 mp din fața imobilului să nu mai figureze în domeniul public cu destinația de trotuar.

Prin raportare la același proiect și, implicit, după stabilirea de către instanță a împrejurării dacă acesta respectă dispozițiile legale, condiționat de lămurirea acestui capăt de cerere, instanța urmează a se pronunța și asupra necesității refacerii unor lucrări pretins efectuate în mod defectuos.

Natura litigiului dedus judecății nu poate fi modificată în căile de atac, astfel încât T. ul Specializat C. apreciază că din punct de vedere material competent să soluționeze litigiul dintre cele două părți în calea de atac a apelului este Tribunalul Cluj, raportându-ne la disp. art.2 alin.1 pct.2 C.pr.civ. conform cărora tribunalele judecă ca instanță de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, tribunalele specializate judecând în apel doar acele litigii care aveau o natură comercială anterior renunțării de către legiuitor la concepția dualistă.

Față de considerentele mai sus reținute, raportat la dispozițiile legale sus enunțate, se va dispune declinarea competenței de soluționare a căii de atac a apelului declarată de reclamant împotriva sentinței civile nr.4535/7 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, în favoarea T. ului C. .

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite excepția necompetenței materiale a T. ului Specializat C. de soluționare a apelului declarat de reclamantul V. S. V. și în consecință:

Dispune declinarea competenței de soluționare a apelului declarat de reclamantul V. S. V. împotriva sentinței civile nr. 4535 din 7 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ în favoarea T. ului C. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

C. C. F. -IANCU M. T. B.

aflat în C.O. semnează prim grefier

Red.CC/MM 2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 37/2013. Obligatie de a face