Decizia civilă nr. 428/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.428/2013
Ședința publică din data de 02 septembrie 2013-09-09 PREȘEDINTE: C. G.
JUDECĂTOR. V. L. O. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. B.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul Municipiul C. -
N. prin P. în contradictoriu cu intimații SC O. V. I. G. SA și Consiliu Local al M. C. -N. prin P. împotriva sentinței civile nr. 23899/2012 pronunțate la 4 decembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei
C. -N., cauza având ca obiect în primă instanță pretenții.
La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei și se constată că s-a înregistrat la data de 19 august 2013, de către recurentul Municipiul C. -N. prin P., taxa judiciară de timbru în cuantum de 174,50 lei și timbrul judiciar în valoare de 3,30 lei iar la data de 02 septembrie 2013, prin fax, de către intimata SC O. V. I. G.
, întâmpinare.
Se mai constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa sau a reprezentantului său de la dezbateri.
T. ul reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei.
T. UL,
Prin sentința civilă nr. 23899/2012 pronunțată la data de 4 decembrie 2012 în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. LOCAL AL MUN. C. -
N., invocată de acest pârât și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. O. V. I. G. S.A., in contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL MUN. C. -N., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință, fiind respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului MUNICIPIUL C. N., invocata de acest pârât, ca neîntemeiată. Prin aceeași hotărâre a fost admisă acțiunea civila extinsa formulata de reclamanta S.C. O. V. I. G. S.A. împotriva pârâtului MUNICIPIUL C. N. și a fost obligat acest pârât la plata către reclamanta a sumei de 4123 lei, cu titlu de despăgubiri, precum si a dobânzii legale în materie civila, calculata de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective a sumei, precum și la plata sumei de 6324,84 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 1 teza I din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale "unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu";, iar potrivit art. 20 alin. 1 din același act normativ "comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercita autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale";. Așadar unități administrativ-teritoriale sunt comunele, orașele, municipiile și județele, și doar acestea sunt persoane juridice de drept public și au capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu. În lumina acestor prevederi legale exprese, și în lipsa unor alte prevederi legale în sens contrar, prin interpretarea deci per a contrario a textelor legale citate, nu se poate reține nici că satele sunt unități administrativ teritoriale, și nici că un consiliu județean sau un consiliu local poate fi persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplina și patrimoniu propriu. Mai mult, în art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215/2001 se prevede expres că "în justiție, unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean";, sensul stric al noțiunii de unitate administrativ teritorială fiind cel stabilit de dispozițiile
imperative ale art. 20 alin. 1 din Legea nr. 215/2001. Față de conținutul prevederilor legale arătate, și având în vedere toate dispozițiile Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, instanța de fond a reținut că un consiliu local nu are capacitate procesuală de folosință, astfel că nu poate sta în judecată ca pârât.
Împrejurarea că pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N., apare ca administrator al drumului în economia dispozițiilor OG nr. 43/1997, nu este de natură a conduce la eludarea dispozițiilor imperative ale legii, și nu conferă acestuia capacitate procesuală de folosință, câtă vreme art. 20 alin. 1 teza finală din Legea nr. 215/2001 prevede în mod expres că "unitățile administrativ- teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii";. Totodată, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 1 și art. 4 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia, conform cărora "dreptul de proprietate publica aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public";, și respectiv "domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public"; și "asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată";. Deci, consiliul local, nefiind unitate administrativ teritorială, nu poate fi titular al dreptului de proprietate publică sau privată, intitulându-se titular al dreptului de proprietate, astfel cum reține reclamanta pentru a obține obligarea acestuia la acoperirea unui prejudiciu produs de un bun aflat în proprietatea municipiului, un consiliu local nu face decât să reprezinte municipiul, în calitate autoritate a administrației publice prin care se realizează autonomia locală. Aceasta este de altfel natura juridică a consiliilor locale, conform art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 ce prevede că "autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primării, ca autorități executive";, în același sens fiind și prevederile art. 121 alin. 1 din Constituție.
Capacitatea procesuală de folosință este una dintre cele patru condiții de exercițiu a acțiunii civile, alături de afirmarea unui drept, interes și calitatea procesuală, iar verificarea întrunirii tuturor acestor condiții este obligatorie pentru a se vedea dacă poate fi analizat fondul pretențiilor formulate, ipoteză valabilă însă și în cazul persoanei pârâtului, întrucât conform art. 41 alin. 1 C.proc.civ., orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată. Aceste prevederi legale amintite mai-sus trebuie aplicate fără distincție și consiliilor locale, autoritățile administrației publice sau organele statului neputând beneficia de un tratament diferențiat față de celelalte persoane. Consiliile locale și județene nu pot sta în judecată în calitate de pârâți, neavând personalitate juridică, aceste acțiuni trebuind să fie exercitate împotriva comunelor sau municipiilor și respectiv de județelor, aceasta fiind o problemă de capacitate procesuală de folosință. Capacitatea procesuală de folosință nu reprezintă altceva decât transpunerea pe plan procesual a capacității civile de folosință.
Pentru considerentele arătate, instanța de fond a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului C. LOCAL AL M. C. -N.
, invocată din oficiu, și în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC O. V. I. G. SA, în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N., ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.
În ceea ce întrunește condițiile răspunderii civile delictuale in sarcina M.
C. N., instanța de fond a reținut că potrivit declarației conducătorului auto Chelaru Cătălin, data la sediul reclamantei la data de_, în timp ce se deplasa cu autovehiculului marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, pe str. Oasului, în dreptul magazinului Real, a intrat cu roata într-o groapa aflată în carosabil, avariind janta și anvelopa stanga - față a autoturismului condus, respectiv anvelopa tăiata, janta fisurata, conform constatării inspectorului de dauna de la data de_ .
Autoturismul marca Mercedes era asigurat la societatea reclamanta cu polita seria C, numărul 571896/_, valabila de la data de_ până la data de _
, motiv pentru care, s-a constituit dosarul de daună nr. CJ/10/20109204/_, in cadrul căruia reclamanta a achitat asiguratului său, prin OP nr. 667532010/_
, suma de 4123 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea pieselor înlocuite.
În cauză, pârâtul a contestat existența faptei ilicite imputate acestuia, constând în neluarea măsurilor de întreținere a str. Oașului și semnalizare/avertizare corespunzătoare a stării tehnice a drumului, arătând că nu s-a făcut dovada certa a producerii evenimentului rutier pe str. Oașului și a legăturii de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu, singurele probe depuse de către reclamanta fiind declarația conducătorului auto, declarație care, singura, nu poate constitui temei al instituirii răspunderii în sarcina acestuia.
Instanța a reținut că la dosar au fost depuse plansele foto efectuate de inspectorul de daune la fața locului, care au fost analizate, alături de planșele foto
reprezentând avariile autoturismului si devizele de reparații, de către expertul tehnic Varga B., desemnat să efectueze expertiza tehnica in specialitatea auto. Expertul a concluzionat că, dinamica producerii accidentului rutier, în modalitatea expusa de conducătorul auto, este posibila să sustenabila faptic, avariile constate asupra autoturismului putând fi cauzate de o groapa în carosabil și, particularizând, în raport de planșele foto de la fața locului, avariile puteau fi
cauzate de o groapa in carosabil având configurația și adâncimea cele relevate in planșa foto. Întrucât la data efectuării expertizei str. Oașului se afla într-un amplu proces de modernizare, constatarea la fața locului nu a fost posibilă, concluziile științifice fiind emise de expert și în baza simulării computerizate a evenimentului rutier, de natura să reconstituie modul de producere a evenimentului si să certifice din punct de vedere cinematic cele susținute. Astfel, în raport de particularitățile constructive ale jantelor tipului de autoturism, precum si dimensiunile geometrice ale gropii relevate in plasele foto, s-a concluzionat că deformația jantei si a anvelopei au fost generate de lovirea acestora de o zona dura - asfalt expus, cel mai probabil un perete interior al unei gropi. Expertul a mai arătat că fisura jantei si ruperea anvelopei in partea sa exterioara au fost generate de groapa indicata, conlucrând la aceasta adâncimea gropii si profilul acesteia, în condițiile unui rulaj pe acel sector de drum cu viteza legal admisa. Totodată, a arătat că singura modalitate de remediere a avariilor suferite de autoturism era înlocuirea reperelor avariate cu unele noi, la prețul pieselor adăugându-se costul manoperei.
Față de concluziile științifice exprimate de către expertul auto, coroborat cu declarația conducătorului auto, se poate trage concluzia rezonabilă a producerii accidentului în coordonatele descrise de către conducătorul auto, instanța apreciind că, din dinamica deplasării autoturismului pe un alt sector de drum decât cel indicat și acesta necorespunzător din punct de vedere tehnic, nu puteau rezulta avarii de aceeași natura și gravitate. Prin urmare, ipoteza deplasării conducătorului auto pe un alt sector de drum decât cel indicat prin declarația data la poliție și la asigurator - față de care pârâtul nu este ținut a răspunde - a fost considerată de instanță destul de puțin plauzibilă.
Mai mult, instanța a observat că, față de plansele foto depuse la dosar de către reclamanta, pârâtul nu a făcut dovada pozitiva contrara a stării tehnice corespunzătoare a S. Oasului din Mun. C. N., prin depunerea unui grafic de lucrări de reparații, întreținere sau semnalizare a acestui sector de drum.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța de fond a apreciat că se pot reține condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 c.civ. în sarcina pârâtului, care nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea stării tehnice corespunzătoare a carosabilului de pe str. Oasului, determinând avarierea autoturismului cu nr. de înmatriculare_, fiind necesară efectuarea de reparații in valoare de 4123 lei. Aspectele invocate de către pârât cu privire la cercetarea unor aspecte legate de conduita rutieră a conducătorului auto, raportat la prevederile OUG nr. 195/2002, nu prezintă relevanță in speță, fapta imputată pârâtului nefiind susceptibilă de culpa concurenta.
În ceea ce privește regresul asiguratorului acesta este justificat raportat la dispozițiile art. 22 din Legea nr.136/1995, reclamanta făcând dovada plății despăgubirii asiguratului său prin OP nr. 667532010/_ .
În ceea ce privește dobânda legală solicitată de către reclamanta aferenta debitului principal, față de dispozițiile art. 1088 Cod civil, 43 c.com. și OG nr.9/2000, instanța a admis cererea reclamantei și a obligat pârâtul la plata dobânzii legale în materie civila, calculata de la data introducerii acțiunii și pâna la data plății efective a sumei.
Pentru toate aceste motive reținute în fapt și in drept, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul Municipiul C. N., ca neîntemeiată și, pentru aceleași considerente, a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 4123 lei, cu titlu de despăgubiri, precum si a dobânzii legale
în materie civila, calculata de la data introducerii acțiunii și pâna la data plății efective a sumei.
Retinând culpa procesuală a pârâtului Municipiul C. N., în temeiul art.274 c. proc.civ., instanța a obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 6324,84 lei, reprezentând cheltuieli de judecata constând în taxa timbru și onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul MUNICIPIUL C. -N. reprezentat prin primar, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulată și extinsă de reclamantă și înlăturarea obligației privind plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului recurentul a arătat că dispozițiile art 7201vechiul
C.P. Civ obliga reclamanta ca, anterior sesizării instanței de judecata, sa urmărească rezolvarea litigiului pe calea concilierii ori a medierii in orice litigiu de natura comerciala evaluabil in bani. In speță, este evident faptul ca aceasta cauza este evaluabila in bani, in condițiile in care pretențiile expuse vizează plata unor sume de bani cu titlu de despăgubiri si dobânda legala. Admiterea acestei acțiuni de către instanța de fond conduce la diminuarea patrimoniului paratei- unitatea administrativ teritoriala, astfel incat se apreciază că aceasta condiție este indeplinita, invocând in acest sens Decizia R.I.L. nr. 32/ din 9 iunie 2008 cu privire la caracterul evaluabil in bani al litigiilor civile si comerciale.
In conformitate cu prevederile stabilite in cuprinsul art. 7201vechiul C.Proc civ. se considera ca acțiunea promovata de reclamanta in contradictoriu cu paratul Municipiul C. -N. este inadmisibila, ca fiind prematur formulata in contradictoriu cu acesta. Astfel, art. 7201C. P. Civ. prevede ca în procesele si cererile in materie comerciala evaluabile in bani înainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca soluționarea litigiului fie prin mediere fie prin conciliere directa.
Îndeplinirea procedurii concilierii directe fata de C. Local al M. C.
-N. (prin adresa nr. 439 din data de_ ) nu echivalează cu parcurgerea procedurii prealabile și fata de Municipiul C. -N. . Parații indicați anterior reprezintă doua entități diferite, cu atribuții si obligații stabilite individualizat in mod clar prin Legea 215/2001 legea administrației publice locale. Excepția inadmisibilitatii acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile este o excepție peremptorie, dirimanta, absoluta, astfel ca reclamanta avea obligația legala de a epuiza procedura concilierii directe cu Municipiul C. -N. anterior sesizării instanței de judecata, astfel incat acțiunea sa este prematur formulata.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a unității administrativ teritoriale recurentul a arătat că, într-un proces, calitatea procesuala pasiva presupune o identitate intre paratul chemat in judecata si persoana obligata in raportul obligational dedus judecații de reclamant; persoana care neaga dreptul reclamantului; persoana fata de care reclamantul dorește sa-si stabilească existenta unui drept real; persoana in patrimoniul căreia reclamantul dorește sa dovedească inexistenta unui drept real. In ceea ce privește parata - Unitatea Administrativ Teritoriala- Municipiul C. -N. s-a arătat ca aceasta nu are calitatea de administrator al drumului public, prin urmare nu corespund competentelor sale - instalarea indicatoarelor ori a dispozitivelor speciale, aplicarea de marcaje pe drumurile publice, menținerea acestora in stare corespunzătoare. Mai mult, dispozițiile in temeiul cărora reclamanta isi expune pretențiile (OG 43/1997, respectiv OUG 195/2002) nu vizează paratul, aceasta nefiind titular al
obligațiilor stabilite in sarcina administratorului drumului public. Obligația semnalizării oricărei denivelări pe tronsonul arătat de reclamanta (zona străzii Oașului) ca loc al producerii incidentului rutier nu aparține paratului recurent Municipiul C. -N. .
Prin urmare, recurentul considera intemeiata expeptia invocata, arătând ca nu exista identitate intre persoana paratului si cel care este titular al obligațiilor in raportul juridic dedus judecații.
Pe fondul cauzei, raportat la primul petit cuprins in acțiunea dedusa judecații, recurentul a arătat că, fiind vorba despre o acțiune in răspundere civila delictuala, instanța este ținuta sa analizeze cele patru condiții in care poate fi antrenata răspunderea civila a paratei, astfel cum acestea se deduc din dispozițiile vechiului Cod civil, si anume art. 998-999: fapta ilicita, prejudiciul, culpa si raportul de cauzalitate.
In privința faptei ilicite s-a arătat ca potrivit normelor de drept in domeniul răspunderii civile delictuale, aceasta reprezintă acțiunea sau inacțiunea ce are ca repercusiune incalcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane. Fata de acest aspect, reclamanta susține ca aceasta ar fi constat in neindeplinirea obligațiilor privind administrarea drumului public in cauza, str. Oașului, C. -N., prin nesemnalizarea gropii din carosabil. Se considera ca fapta ilicita pretinsa astfel de reclamanta nu a fost probata, apreciind ca nu poate fi stabilit in concret momentul producerii avariei astfel menționata in cuprinsul cererii de chemare in judecata, fotografiile anexate ce indica denivelarea din carosabil nefiind datate. Prin urmare, defecțiunile autovehiculului puteau fi produse mult după ori anterior datei menționata in cuprinsul acțiunii introductive, având in acest sens doar o simpla declarație a conducătorului auto, Chelaru Cătălin. Totodată, s-a apreciat ca locul producerii incidentului rutier nu poate fi identificat in mod concret ca fiind str. Oașului din C. -N., (prejudiciul putea fi produs oriunde in afara localității C. -N. ) in lipsa unor dovezi concludente, simpla declarație a conducătorului auto nefiind indeajuns pentru a proba existenta raportului de cauzalitate in temeiul cerințelor expres stabilite de art. 998-999 v. C. civ. In acest sens, recurentul considera ca probele mai sus menționate nu pot conduce in mod cert la dovedirea prejudiciului produs, conform petitelor cererii de chemare in judecata.
Cat privește prejudiciul, recurentul a menționat că acesta consta in avarierea autovehiculul marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_ si implicit, diminuarea patrimoniului societății de asigurări, constând in despăgubirea achitata asiguratului in cauza. In privința evidențierii concrete a pagubei produsa mașinii, se poate observa ca la dosarul cauzei au fost depuse fotografii indicând prejudiciul produs- anvelopa stânga fata si janta stânga fata, fara a fi datate, determinandu-ne sa credem ca avaria astfel produsa nu poate fi probata in mod concret perntru a putea vorbi de antrenarea răspunderii civile delictuale.
Intre fapta ilicita si prejudiciul astfel cauzat trebuie sa existe un raport de cauzalitate pentru angajarea răspunderii civile delictuale. Dreptul la reparație poate fi recunoscut numai pentru daunele care sunt, neindoielnic o consecința directa a faptei ilicite. In acest caz, s-a apreciat ca nu poate fi demonstrat faptul ca drumul denivelat sau nesemnalizat (potrivit fotografiilor realizate, fara a fi datate), str. Oașului ar fi determinat direct si nemijlocit producerea accidentului. Raportul de cauzalitate este o condiție esențiala a răspunderii delictuale, dar totodată criteriul in funcție de care se determina intinderea reparației datorate persoanei
prejudiciate. In cazul prezentului litigiu stabilirea raportului de cauzalitate nu poate fi realizata, legătura concreta intre fapta ilicita si prejudiciul astfel produs nu poate fi evidentiata. Totodata, producerea prejudiciului poate fi precedată sau insotita de mai multe acțiuni sau inacțiuni, fiind implicate in acest sens o serie de imprejurari, cauze si condiții, prin urmare ar fi dificil de identificat in mod concret care dintre acestea ar fi direct determinante ale antrenării răspunderii civile delictuale pentru paguba astfel pricinuita. Așadar, este posibil ca nu numai drumul denivelat si nesemnalizat sa fi produs avaria, ci si conduita conducătorului- Chelaru Cătălin - sau existenta unor probleme anterioare ale autoturismului in cauza, acesta fiind in situația de a-l avaria intenționat.
Raportat la culpa, ca si condiție esențiala, in acest caz, s-a arătat că art. 998 vechiul C. civ. prevede ca obligatia de reparare a prejudiciului revine celui din a cărui greșeala s-a ocazionat, cu alte cuvinte, pentru a fi angajata răspunderea civila delictuala, este necesar ca fapta ilicita cauzatoare a prejudiciului sa fie imputabila autorului acesteia. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 48 din OUG nr. 195/2002, conducătorul vehiculului trebuia sa respecte reglementările legale imperative privind respectarea limitelor de viteza in funcție de imprejurările existente sau a condițiilor de drum. Pe de alta parte si conducătorul auto -Chelaru Cătălin - ar putea avea o culpa concurenta sau exclusiva pentru prejudiciul produs intrucat nu s-a stabilit daca acesta putea evita avarierea mașinii printr-o conduita preventiva sau daca mașina mai avea unele probleme anterioare producerii accidentului.
S-a învederat ca potrivit documentului intrare reparație/ nota constatare/ nota reconstatare (depus la dosarul cauzei RA-018/ CJ/20109204, tipărit de Teofil
I. Rosca din_ ) kilometrajul autoturismului avariat indica 43000,00 km parcurși pana in data de_ - data constatării (_ fiind data producerii incidentului rutier), insa in imaginile ce surprind bordul autoturismului Mercedes cu nr. de înmatriculare_ (alături de asa-numita paguba anvelopa stânga fata) kilometrajul indica in plus 3487 km parcurși fata de data producerii incidentului rutier. Apreciem așadar ca, in situația parcurgerii a încă 3487 km cu un autoturism a cărui avarie cauzata in_ de groapa din carosabil - str. Oașului,
C. -N. impunea plata reparațiilor in valoare de 4.123,00 lei si readucerea autovehiculului la starea anterioara, susținerile reclamantei rămân vădit nefondate. Astfel, in lipsa identificării concrete a defecțiunilor produse autovehiculului, precum si in absenta dovedirii existentei raportului de cauzalitate intre fapta si prejudiciul astfel suferit, se consideră ca nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, solicitând instanței admiterea recursului si respingerea acțiunii fata de paratul recurent Municipiul C. -N. .
In privința celui de-al doilea petit al acțiunii, respectiv obligarea paratului la plata dobânzii legale in materie civila de la data introducerii acțiunii, pana la pronunțarea hotărârii, precum si la actualizarea despăgubirii cu dobânda legala pe fiecare zi de întârziere pana la data plații efective, recurentul a arătat ca instanța de fond in mod greșit a admis acest petit, obligând paratul la plata dobânzii legale calculata de la data introducerii acțiunii_ pana la plata integrala a debitului. In acest sens, s-a apreciat ca pretențiile societății de asigurare nu sunt susținute de dovezi concludente sub aspectul probării calității procesuale pasive ori a elementelor care pot duce la angajarea răspunderii civile delictuale a paratului recurent - Municipiul C. -N. pentru a justifica astfel achitarea unei dobânzi legale.
In ceea ce privește obligația la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 6324,84 lei, recurentul a arătat că aceste pretenții raman nejustificate in considerarea argumentelor expuse in prezentul recurs si deci a culpei procesuale in condițiile art. 274 vechiul C.Proc civ., solicitând in temeiul art. 274 alin. 3 vechiul
C.P. Civ., diminuarea cheltuielilor de judecata stabilite in sarcina paratului recurent, in măsura in care va aprecia întemeiata aceasta obligație, având in vedere admiterea in parte a acțiunii dedusa judecații, apreciind ca suma de 6994,40 lei reprezintă un onorariu exorbitant ce urmează a fi suportat de partea căzuta in pretenții.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata S.C. O. V. I. G.
S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În susținerea poziției procesuale intimata a arătat că hotărârea atacată de pârâta-recurentă este legală și temeinică. Astfel, în ceea ce privește susținerea recurentului Mun. C. -N. potrivit căreia acțiunea ar trebui respinsă, întrucât ar lipsi procedura concilierii reglementată de art.7201C. Pr. Civ. intimata a arătat că, în primul rând, este cunoscut că rațiunea concilierii prealabile prevăzute de art. 7201C. Pr. Civ., este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt. Prin decizia nr. 3184 din 30 septembrie 2004, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că această procedură este practic realizată si când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul altei proceduri. Or, în speță, se poate lesne constata faptul că prin invitația la conciliere trimisă către C. Local prin P. în data de_, această din urmă autoritate publică, care, de altfel, reprezintă Municipiul C. -N. în justiție, a luat la cunoștință de datele speței în discuție, și-a însușit un punct de vedere pe care l-a formulat în întâmpinarea înregistrată de către C. Local în prezentul dosar, pe care a semnat-o, iar acum susține că prezenta acțiune trebuie respinsă pentru lipsa procedurii prealabile. Intimata a reiterat, așa cum reține și Înalta Curte de Casație și Justiție, procedura concilierii prealabile se consideră îndeplinită când încercarea de conciliere a avut loc în cadrul altei proceduri. Ca atare, raportat la litigiul dedus judecății, se poate lesne constata că procedura concilierii prealabile trebuie considerată îndeplinită.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C. -
N., calitatea procesuală, atât activă, cât și pasivă, reprezintă, o condiție esențială de exercițiu a acțiunii civile. Aceasta se reduce, practic, la condiționarea celui care acționează în justiție de a formula cererea de chemare în judecată în considerarea unui drept subiectiv propriu, respectiv de a se îndrepta împotriva aceluia care are o obligație corelativă
Potrivit art. 21 din Legea administrației publice locale, alin. 1, teza I,
"unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină si patrimoniu propriu", iar în. conformitate cu alin. 2 al aceluiași articol, "în justiție, unitățile administrativ teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean";.
În concret, potrivit art. 998-999 C Civil, intimata are dreptul ca prejudiciul care i-a fost cauzat datorită stării proaste a drumului public să îi fie reparat, iar singura entitate care aptitudinea de a o despăgubi, efectiv (așa cum rezultă din prevederile legale menționate mai sus), este Municipiul C. -N. . Ca atare, se poate
constata identitatea dintre titularul obligației de despăgubire și Municipiul C. -N.
, prin P. .
În ce privește îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale în sarcina recurentului Municipiul C. -N., intimata a arătat că în cauză a fost dispusă și efectuată o expertiza tehnică în specialitatea auto, iar expertul a concluzionat că dinamica producerii accidentului rutier, în modalitatea expusă de conducătorul auto, este posibilă și sustenabilă faptic, avariile constatate asupra autoturismului putând fi cauzate de o groapă în carosabil având configurația și adâncimea, celei relevate în planșa foto. Astfel, în raport de particularitățile constructive ale jantelor tipului de autoturism precum și dimensiunile geometrice ale gropii relevate în planșele foto, se poate concluziona că deformația jantei, și a anvelopei, au fost generate de lovirea acestora de o zona dură-asfalt expus, respectiv peretele interior al unei gropi. În plus, singura modalitate de remediere a avariilor de autoturism era înlocuirea reperelor avariate cu unele noi, la prețul pieselor adăugându-se prețul manoperei.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse (dosarul de daună) coroborate cu concluziile raportului de expertiză, rezultă fără echivoc că sunt îndeplinite condițiile necesare angajării, răspunderii civile delictuale. Astfel, fapta ilicită constă în neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin lege, în sarcina color doi pârâți, prejudiciul constă în avariile produse autoturismului, cauzate de trecerea peste groapa aflată pe carosabil, nesemnalizată, aflata în apropierea unei guri. de canal, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu rezultă din speță, șocul mecanic rezultat din traversarea gropii aflate pe carosabil, nesemnalizată, datorită diferenței de nivel relativ la restul carosabilului, s-au produs avariile constatate prin. procesele verbale de constatare a daunelor, impunându-se soluțiile tehnice precizate în devizul de reparații, pentru ca autovehiculul să fie readus în starea anterioară.
Având în vedere și concluziile raportului de expertiză efectuate în cauză, este fără doar și poate că în absența denivelării din carosabil autovehiculul în cauză nu ar fi fost avariat, starea deplorabilă a drumului public constituind principala cauză ce conduce la ruinarea autoturismelor.
Vinovăția există deoarece drumul respectiv se află în administrarea C. ui Local C. -N., acesta în calitate de reprezentant al M., făcându-se vinovat deoarece nu a luat măsurile necesare semnalizării denivelărilor din carosabil și remedierii acestei situații cât mai urgent, deși legea prevedea expres aceste obligații, așa cum s-a arătat mai sus.
Susținerile pârâților potrivit cărora nu starea precară a drumului, avariat și nesemnalizat ar fi condus la prejudiciu, ci conduita conducătorului auto, sunt total lipsite de importanță juridică în contextul în care recurentul nu a adus în acest sens niciun suport probator. Ori, în condițiile art. 1169 C. Civil și potrivit adagiului latin, idem est non esse et non probări, urmează că aceste alegații formulate de către pârât sunt nefondate.
Mai mult decât atât, este în mod evident că starea deplorabila a carosabilului a condus la avarierea autovehiculul în cauză, însă necesitatea luării măsurilor de semnalizare și înlăturare imediată a defecțiunilor din carosabil își au sorgintea în asigurarea unui climat de siguranță pentru participanții la trafic. Un autovehicul care datorită defecțiunilor cauzate de starea ne corespunzătoare a carosabilului, nu mai funcționează la parametri normali, constituie el însuși un pericol pentru securitatea rutieră.
Drept urmare, în temeiul prev. art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, în speță MUNICIPIUL
C. -N. și C. LOCAL AL M. C. -N. .
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a susținerilor din cuprinsul întâmpinării, cu luarea în considerare a prevederilor art. 304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține următoarele:
Primul motiv de recurs invocat, respectiv neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201c.pr.civ. se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.civ.
T. ul reține că reclamanta SC O. V. I. G. SA nu a îndeplinit procedura concilierii prealabile față de pârâtul MUNICIPIUL C. -N., însă în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. 3 c.pr.civ., neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată numai de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii. Pârâtul MUNICPIUL C. -N. a fost chemat în judecată la data de_ ca urmare a extinderii de acțiune formulate de către reclamantă, iar prin întâmpinarea pe care pârâtul recurent a formulat-o în fața primei instanțe nu a fost invocată și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201c.pr.civ. Raportat la sancțiunea impusă de art. 109 alin. 2 c.pr.civ., tribunalul reține că excepția lipsei procedurii prealabile nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac a recursului, recurentul fiind decăzut din dreptul de a invoca această excepție.
În ceea ce privește motivul de recurs constând în lipsa calității procesuale pasive a pârâtului MUNICIPIUL C. -N., tribunalul reține că potrivit art. 5 din OUG 195/2002 "administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor, conform competentelor ce ii revin, cu avizul politiei rutiere, este obligat sa instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile publice, conform standardelor in vigoare, si sa le mențină in stare corespunzătoare. Administratorul drumului public sau, după caz, antreprenorul ori executantul lucrărilor este obligat sa semnalizeze corespunzător, cat mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stânjenește sau pune in pericol siguranța circulației, si sa ia toate masurile de înlăturare a acestuia", iar potrivit art. 21 si urm. din OG 43/1997 "administrarea drumurilor județene se asigura de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local, de către consiliile locale pe raza administrativ-teritoriala a acestora. Fac excepție sectoarele de drumuri județene, situate in intravilanul localităților urbane,
inclusiv lucrările de arta, amenajările si accesoriile aferente, care vor fi in administrarea consiliilor locale respective". Astfel, deși art. 21 și următoarele din Legea nr. 215/2001, stabilesc că personalitate juridică au doar unitățile administrativ teritoriale care sunt reprezentate, după caz, de primar sau de președintele consiliului județean, această lege reprezintă norma generală, normă de la care legiuitorul a derogat în mod expres prin instituirea normei speciale cuprinse în art. 21 si urm. din OG 43/1997, norme derogatorii și de strictă aplicare care în prezenta cauză conferă consiliilor locale o capacitate specială de folosință, acesta putând sta în nume propriu în proces în litigiile generate de modul de administrare a drumurilor publice aflate în administrarea lor.
Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 6 din OUG 195/2002 în cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice
necorespunzătoare a drumului public, a nesemnalizării sau a semnalizării necorespunzătoare a acestuia, precum si a obstacolelor ori lucrărilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul lucrărilor răspunde, după caz, administrativ, contravențional, civil sau penal, în condițiile legii. Astfel, administratorul drumului public, calitate care în prezentul litigiu revine C. UI LOCAL AL MUNB. C. -N. este ținut să răspundă pentru prejudiciile cauzate de starea tehnică necorespunzătoare a drumului public, dacă sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale.
Astfel, în mod greșit a soluționat prima instanță excepția lipsei calității procesuale a pârâtului MUNICIPIUL C. -N. fără a fi avute în vedere dispozițiile art. 5 alin. 6 din OUG 195/2002 și ale art. 21 si urm. din OG 43/1997 care derogă de la norma generală impusă de Legea nr. 215/2001 și conferă consiliilor locale capacitate specială de folosință și calitate procesuală în litigiile având ca obiect antrenarea răspunderii civile a administratorilor drumurilor publice pentru prejudiciile cauzate prin nemenținerea drumurilor într-o stare tehnică corespunzătoare.
În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 c.pr.civ, art. 312 alin. 2 și alin.
3 c.pr.civ., se va admite recursul formulat de recurentul MUNICIPIUL C. -N. prin P. în contradictoriu cu intimații SC O. V. I. G. SA și C. LOCAL AL M. C. -N. prin P. împotriva sentinței civile nr. 23899/2012 pronunțate la 4 decembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MUNICIPIUL C. -N. prin P. și respinge cererea de chemare în judecată a acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Restul dispozițiilor sentinței recurate vor fi menținute, inclusiv soluția pronunțată asupra excepției lipsei capacității de folosință a C. UI LOCAL AL
M. C. -N., având în vedere că nici una din părți nu a înțeles să formuleze recurs și să critice hotărârea primei instanțe și sub acest aspect.
Având în vedere că admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtului face inutilă antamarea fondului litigiului dedus judecății, astfel cum prevăd dispozițiile art. 137 alin. 1 c.pr.civ., tribunalul nu va mai analiza motivele de recurs care vizează îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul formulat de recurentul MUNICIPIUL C. -N. prin P. în contradictoriu cu intimații SC O. V. I. G. SA și C. LOCAL AL M.
C. -N. prin P. împotriva sentinței civile nr. 23899/2012 pronunțate la 4 decembrie 2012 în dosarul_ al Judecătoriei C. -N. pe care o modifică în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MUNICIPIUL C. -N. prin P. și respinge cererea de chemare în judecată a acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
C. G. V. | L. O. S. | I. | A. B. |
Red.SI/MM 2 ex./_
Judecător fond: A. Grigorie Ioniță, Judecătoria Cluj-Napoca.
| ← Decizia civilă nr. 874/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 594/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
