Decizia civilă nr. 110/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M A N I A
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator de date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR. 110/R/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este compusă din: PREȘEDINTE - N. K. JUDECATOR - D. D. JUDECĂTOR - F. M. GREFIER - F. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul C. | N. | în |
contradictoriu cu intimații N. C. DE C. C. -N. și C. | A. | , |
împotriva sentinței civile nr. 1423/2012 pronunțate de către Judecătoria Cluj-Napoca, la data de_, având ca obiect în primă instanță, pretenții.
La ambele apeluri nominale făcute în cauză, părțile au lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recurentul a solicitat judecarea recursului și în lipsă.
Se constată de asemenea că numita C. Ramona, în calitate de mandatară a recurentului C. N., a depus la dosar în data de_, dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru de 1 leu, conform chitanței nr. 516702503/_, constatându-se că recursul este legal timbrat iar în data de_, recurentul a depus la dosar, copia chitanței și confirmării de primire a scrisorii prin care a expediat recursul la Judecătoria Cluj-Napoca pentru a se putea verifica termenul de introducere a recursului.
T. ul, față de mențiunile existente cu privire la starea societății intimate, care rezultă din lista de control depusă din oficiu la dosar de către instanță, ridică excepția lipsei capacității de folosință a intimatei N. C. de C. C. -N. și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că, prin Sentința civilă nr. 1423/_ pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-Napoca a admis prescripția dreptului la acțiune, invocata de către pârâta N. C. DE C. C. N. și a respins acțiunea formulata de către reclamantul C. N., in contradictoriu cu pârâții N. C. DE C. C. N., prin lichidator T.
C., și C. A., ca prescrisă. De asemenea, a obligat reclamantul la plata către pârâta N. C. DE C. C. N. a sumei de 1458 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la termenul din data de_, instanța a pus in discuție calificarea cererii de chemare în judecată - în speță a capătului principal de cerere - ca fiind o acțiune de anulare a contractelor de credit pentru nulitate relativa sau acțiunea in constatarea nulității absolute și corelativ excepția prescripției dreptului la acțiune, invocata de pârâta
În ceea ce privește calificarea cererii de chemare in judecată instanța de fond a apreciat că, raportat la motivele invocate de reclamant in susținerea nulității contractului de credit și contractului de cauțiune
accesoriu acestuia, calificarea corecta este aceea de acțiune in anulare pentru cauza de nulitate relativa, dolul ca și viciu de consimțământ al părților contractante fiind sancționat cu nulitatea relativa si nu cu nulitatea absoluta. Astfel, înșelăciunea în contracte echivalează în planul viciilor de consimțământ cu dolul. În ceea ce privește existența erorii obstacol, aceasta nu se poate reține in cauza, nefiind contestat faptul că reclamantul a înțeles să garanteze obligația de plata a debitorului principal, natura actului juridic fiind înțeleasa de către reclamant. Contractul de credit nefiind unul intuitu persoanae nu poate fi invocata nici eroarea asupra persoanei co- contractante, pentru a se constata nulitatea absoluta, calitatea de salariat a împrumutatului sau cuantumul veniturilor acestuia, nefiind decât o măsura de prevedere pentru instituția de credit și care nu prezintă relevanță atâta timp debitorul achita ratele. De altfel, acest aspect ar fi putut nici să nu fie nici sesizat în măsura in care debitorul ar fi achitat ratele la scadență.
Aceleași argumente s-au reținut și în cazul garantului ce garantează obligația de plata a debitorului, neputându-se aprecia că tocmai calitatea de salariat a celui garantat este elementul determinant al încheierii contractului de cauțiune, câtă vreme scopul garanției este de a îndeplini obligația de plată in situația in care debitorul principal - din indiferent ce motive - nu mai achita debitul.
În acest context, instanța de fond a apreciat că, indiferent de solicitarea reclamantului de a se constata nulitatea absoluta a actului pentru acest motiv, calificarea corecta a cererii este de acțiune in anulare urmând ca in funcție de acest aspect să se aprecieze asupra incidenței prescripției. Astfel, potrivit art 9 alin 2 din Decretul nr. 167/1958 în caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemată de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
În speță, instanța a constatat că reclamantul a cunoscut cauza de anulare la data emiterii ordonanței din data de_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej din dosarul nr. 1389/P/2008, data de la care reclamantul a aflat cu certitudine despre falsitatea adeverințelor de venit ce au stat la baza încheierii contractului de credit, ca urmare a expertizei grafologice întocmite în cauza. Împrejurarea că ulterior aceasta ordonanță a fost contestată pe calea plângerii prevăzute de art. 278 - 2781C.pr.civ. la procurorul ierarhic superior și la instanța penală competenta nu determină aprecierea asupra unui alte date, aceste căi procedurale de atac fiind
formulate in ceea ce privește soluțiile dispuse de procuror, cu privire la infracțiunile ce au fost reținute in sarcina debitorului C. A. . Cum insă calculul termenului de prescripție de la aceasta data ar determina in practica introducerea cu mare întârziere a acțiunii in anulare, afectând stabilitatea raporturilor juridice, devine incidenta teza a doua a art. 9 alin 2 din Decretul lege nr. 167/1958, situație in care acțiunea este prescrisă, față de curgerea termenului de 18 luni de la data încheierii actului.
Pentru aceste motive instanța a constatat că acțiunea in anularea actului juridic pentru dol, formulata de reclamant este prescrisă, excepția urmând a fi admisa cu consecința respingerii acțiunii ca prescrisă.
În ceea ce privește nulitatea contractului de credit pentru lipsa capacității de exercițiu a persoanei juridice N. C. DE C. C. N., de asemenea acesta este un caz de nulitate relativa, supus termenului de prescripție de 3 ani de la data încheierii actului - și care se invocă numai
de cel al cărui interes a fost nesocotit - sens in care acțiunea reclamantului si sub acest aspect este prescrisă.
Față de dispozițiile art. 274 c.cpr.civ și reținând culpa procesuală a reclamantului, a obligat reclamantul la plata către pârâta a sumei de 1458 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând in onorariu de avocat.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul - recurent C. N.
, solicitând casarea în întregime a hotărârii de fond și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În opinia recurentului, sentința atacată este nelegală întrucât în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului său la acțiune, astfel că nu a fost soluționat fondul cauzei, fiind incidente prevederile art. 312 alin. 3 C.pr.civ.
După cum se poate constata, petitul principal îl constituie constatarea nulității absolute a celor două adeverințe de venit, iar anularea contractului de credit și repunerea în situația anterioară sunt petite subsidiare.
În consecință, instanța era ținută să analizeze, cu prioritate, excepția prescripției dreptului la acțiune față de petitele principale și abia apoi cu privire la celelalte petite subsecvente.
Astfel, plângerea penală pe care a formulat-o față de numitul C. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals și uz de fals, a fost soluționată prin Ordonanța din_ a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, data in dosarul nr. 1389/P/2008, prin care s-a constatat că la baza contractului de credit a cărui nulitate absolută solicită a fi constatată, au stat două adeverințe de venit false întocmite de către titularul contractului de credit, numitul C. A. .
Prin ordonanța menționată s-a aplicat numitului C. A. o sancțiune cu caracter administrativ, adică o amendă de 1000 lei și sa dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 11 pct. 1, lit. b și d raportat la art. 10 lit. bˆ1, fapta fiind apreciată ca fiind de un pericol social redus.
Soluția a fost atacată de recurent la Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și apoi la instanță, care au menținut soluția dată.
Raportat însă la soluția dată de procuror, acesta avea obligația, potrivit art. 245 lit. cˆ1 C.p.p., de a solicita instanței civile desființarea celor două adeverințe false, lucru care însă nu l-a făcut, motiv pentru care recurentul consideră că momentul la care a rămas definitivă sentința de respingere a plângerii împotriva rezoluției procurorului este cel în care s-a născut dreptul său la acțiune, astfel că nu poate fi vorba de intervenția prescripției extinctive în acest sens.
Prin decizia civilă nr.1189/2012, pronunțată la data de 12 decembrie 2012, Tribunalul Cluj, ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale, a declinat soluționarea recursului î favoarea T. ul Specializat C.
, recursul fiind înregistrat pe rolul instanței la data de 8 ianuarie 2013.
Analizând recursul declarat de recurentul C. N., tribunalul reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 25 februarie 2013, instanța a ridicat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei
C. DE C. C. N., precum și excepția lipsei de interes a recurentului C. N. în declararea recursului față de intimatul C. A.
.
Analizând cele două excepții, tribunalul constată că acestea sunt întemeiate, urmând să le admită ca atare, pentru considerentele acre se vor expune în cele ce urmează.
Potrivit înscrisului provenind de la O.R.C C., aflat în copie la fila 14, societatea intimată N. C. DE C. C. N. a fost radiată din registrul comerțului, ca urmare a lichidării.
Astfel, conform mențiunilor din Registrului Comerțului C., intimata nu mai există ca și persoană juridică.
Conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 coroborat cu art. 32 alin.1 din Decretul lege nr. 31/1954, persoanele juridice sunt supuse înregistrării sau înscrierii, iar potrivit art. 33 din același act normativ persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor.
Prin urmare, din dispozițiile legale mai sus invocate, rezultă că persoanele juridice supuse înregistrării, astfel cum este și cazul în speță, dobândesc capacitate de folosință de la data înregistrării acestora și pierd această capacitate la momentul radierilor din registrul în care au fost înmatriculate.
Față de dispozițiile legale mai sus invocate și reținând că intimata a fost radiată din registrul comerțului la data de_, instanța constată că de la această dată intimata și-a pierdut capacitatea de a avea drepturi și obligații, astfel încât nu mai are capacitatea de a mai sta în judecată.
Pentru considerentele de fapt și de drept astfel reținute, instanța va admite excepția lipsei capacității de folosință a intimatei N. C. DE C.
C. N. și va anula recursul declarat de recurentul C. N. în contradictoriu cu intimata N. C. DE C. C. N., împotriva sentinței civile nr. 1423/24 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria C. N. în dosarul nr._, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Cât privește recursul declarat recurentului C. N. față de intimatul C. A., tribunalul reține că recurentul nu a pretins
protejarea vreunui drept în contradictoriu cu intimatul și nu a urmărit satisfacerea unui interes material sau de altă natură în contradictoriu cu acesta. În plus, având în vedere că intimata - creditor urmăritor a fost radiată din registrul comerțului, neputând să-și mai exercite astfel drepturile întrucât și-a pierdut capacitatea de folosință, recurentul nu mai are un interes născut, legitim și actual de a-și proteja vreun drept nici în contradictoriu cu intimatul C. A. .
Având în vedere considerentele reținute cu privire la excepția lipsei de interes a recurentului în ceea ce privește recursul declarat față de intimatul
C. A., tribunalul va admite excepția și va respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurentul C. N. în contradictoriu intimatul C. A. .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei
N. C. DE C. C. N. și, în consecință:
Anulează recursul declarat de recurentul C. N. în contradictoriu cu intimata N. C. DE C. C. N., împotriva sentinței civile nr. 1423/24 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria C. N. în dosarul nr._, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Admite excepția lipsei de interes a recurentului C. N. în declararea recursului față de intimatul C. A. și, în consecință:
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurentul C. N. în contradictoriu intimatul C. A. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | GREFIER, |
N. K. D. D. | F. M. | F. B. |
Thred. NK 2 ex./_
Judecător fond: A. G. Ioniță Judecătoria C. N.
| ← Decizia civilă nr. 179/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 73/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
