Decizia civilă nr. 616/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 616/2013
Ședința publică din 13 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTOR I. P. JUDECĂTOR I. U.
GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurent S. R. DE R. împotriva Sentinței civile nr. 5350/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimata S.C. A. C. S., având ca obiect pretenții.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 30 octombrie2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată la data de_ pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru termenul de azi când:
T R I B U N A L U L
Deliberând constată
Prin Sentința civilă nr. 5350/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. _
, s-a respins, ca fiind neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de reclamanta S. R. DE R.
, în contradictoriu cu pârâta SC A. C. S. B. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond în baza probelor administrate a reținut următoarele:
Potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, privind organizarea și funcționarea Societății Române de R. și Societății Române de Televiziune, republicată, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari al acestor servicii";.
În aplicarea art. 40 alin. 4 din Legea nr. 41/1994 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, hotărâre care stabilește, printre altele, cuantumurile lunare ale taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutire de la plata acestora, statuând și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
Această hotărâre de guvern (precum și HG nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune), și anume art. 3 alin. 1 și 2 (care instituie obligativitatea persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora) au făcut obiectul unor acțiuni în anulare, ce au fost admise prin Decizia nr. 2102/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție și respectiv prin Sentința civilă nr. 185/_ a Curții de Apel C., menținută prin Decizia nr. 607/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederile cuprinse în art. 3 alin.
(1) și (2) din HG nr. 977/2003 (precum și 3 alin. 1 și 2 din HG nr. 977/2003) fiind anulate.
Cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 185/_ a Curții de Apel C. (prin care a fost respinsă acțiunea în anulare), Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că persoanele juridice nu pot fi obligate să plătească taxele sus-amintite dacă nu beneficiază de serviciile publice de radiodifuziune și televiziune.
S-a arătat în considerentele Deciziei nr. 2102/_ că "Din expunerea acestor dispoziții legale rezultă că prevederile art. 3 alin. (1) din HG 977/2003 și ale art.3 alin. (1) din HG 978/2003
prin impunerea obligativității persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale acestora, instituie derogări de la dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicată cu modificările și completările ulterioare, fapt care nu este posibil întrucât aceste derogări se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementarii de bază, aceasta interdicție fiind instituită de art.4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, statuând că actele normative date in executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor guvernului se emit în limitele si potrivit normelor care le ordonă";.
De asemenea, prin Sentința civilă nr. 185/_ a Curții de Apel C. (menținută prin Decizia nr. 607/_ a Î.C.C.J.), instanța de fond, concluzionând, a constatat că HG nr. 977/2003 (și HG nr. 978/2003) nu au aplicat în art. 3 alin. (2) în mod corect dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, având în vedere că această taxă incumbă numai beneficiarilor celor două servicii publice, noțiunea de "beneficiar";fiind atribuită atât în interpretarea oficială, cât și în interpretarea gramaticală numai subiectelor care sunt în mod direct destinatarii acestor servicii.
În cazul din speță, din înscrisurile depuse în probațiune nu rezultă că pârâta a beneficiat la punctul de lucru din B., str. Independenței, nr. 12 (unde are amplasat un chioșc pe o suprafață de 5 mp. teren închiriat de Primăria municipiului B. ) de serviciul public de radiodifuziune, mai mult, aceasta a prezentat dovezi în sensul că și-a îndeplinit obligația de plată a serviciilor furnizate de reclamantă la sediul său social din B., I. V., nr. 3, sc. A, ap. 26 (f.37, 49, 50), unde deține aparate radio/TV și pentru care îndeplinește calitatea de "beneficiar"; al acestor servicii.
Așa fiind, s-a reținut că pârâta nu datorează suma pretinsă de reclamantă cu titlu de taxă pentru serviciul de radiodifuziune și penalități de întârziere aferente, întrucât nu a beneficiat de acest serviciu public la punctul de lucru de pe str. Independenței, nr. 12, în considerarea prevederilor legale sus invocate, instanța respingând acțiunea formulată, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, reclamanta S. R. DE R.
, care a solicitat,în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanțe și admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea recursului s-a arătat că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nelegală și netemeinică, deoarece nu a ținut cont de prev.art.40 alin.3 din L.nr.4l/l994, din care decurge clar obligația pârâtei de plată a taxei radio și de asemenea fără a ține seama de mențiunile deciziei Curții Constituționale nr. 297/2004 și a deciziei nr. l930/_ a I. .
Arată recurenta că, SRR s-a înființat ca serviciu public autonom, având de îndeplinit anumite obiective generale prin programele/emisiunile difuzate, pe posturile sale de radio componente, prestând efectiv servicii de radio în favoarea beneficiarilor.
Potrivit art.40 alin.3 din L.nr.4l/l994, toate persoanele juridice,inclusiv microintreprinderile au prezumată calitatea de beneficiar a serviciilor de radio, astfel că au obligația de plată a respectivei taxe. Cum se reține și prin decizia nr. l930/2009 a I., în cazul persoanelor juridice, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebirea între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio, instituindu-se obligativitatea plății acestei taxe. Apreciază recurenta că recursul se impune a fi admis și în condițiile în care pârâta nu face dovada achitării debitului ce reprezintă taxă pentru serviciu public de radiodifuziune, se impune a fi modificată în întregime hotărârea recurată în sensul celor arătate.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbru judiciar.
Legal citată intimata SC A. C. S. nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări în
scris.
Recursul este nefondat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs precum și sub toate aspectele,
potrivit disp.art.304/l C.pr.civ, tribunalul constată că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală, făcând o corectă interpretare a probelor administrate și o aplicare corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie.
In mod corect instanța de fond a reținut cu ocazia soluționării acțiunii introductive de instanță că, potrivit dips.ar.40 alin.3 din L.4l/l994, persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România a persoanelor străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de
radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune în calitatea de beneficiari a acestor servicii.
In aplicarea acestor dispoziții a fost adoptată HG nr. 977/2003, prin care se stabilesc cuantumurile lunare ale taxei pe categorii de plătitori, precum și modalitatea de încasare și scutirea de plata acesteia, modalitatea de calcul a penalităților de întârziere, etc.
Se reține de asemenea că HG nr.977/2003 și HG nr.978/2003 privind taxa pentru serviciu public de televiziune, care prin articol 3 alin.l instituie obligativitatea persoanelor juridice de a plăti o taxă lunară pentru aceste servicii, indiferent dacă au fost sau nu beneficiare a acestor servicii, au făcut obiectul unor acțiuni în anulare, ce au fost admise atât prin decizia nr. 2l02/_ a I. precum și prin sentința civilă nr. l85/20l0 a Curții de apel C., menținută prin decizia nr. 607/3.02.20ll a Î., urmare cărora, dispozițiile cuprinse în art.3 alin.l și 2 din HG nr.977/2003 precum și cele similare din HG nr. 978/2003, fiind anulate.
S-a reținut în considerentele deciziei I. nr. 607/20ll, faptul că persoanele juridice nu pot fi obligate să plătească taxele arătate dacă nu beneficiază de serviciile publice de radiodifuziune și televiziune.
S-a mai reținut de asemenea că, aceste dispoziții, care impun obligativitatea persoanei juridice de a plăti o taxă lunară, reprezintă derogări de la disp.art.40 alin.3 din L.4l/l994, derogări ce pot fi efectuate doar printr-un act normativ de nivel cel puțin egal cu cel al reglementării de bază, interdicție instituită prin art.4 din L.24/2000 privind Normele de tehnică legislativă.
In ce privește situația dedusă judecății, se observă că pârâta și-a îndeplinit obligațiile de plată a serviciilor furnizate de către reclamantă la sediul său din mun.B., I. V. nr.3, sc A,ap.26, jud.BN, unde deține aparate radio/TV și pentru care îndeplinește calitatea de beneficiar al acestor servicii.
In ce privește însă punctul său de lucru situat în B., str.Independenței nr. l2, jud.BN, pentru care reclamantă solicită plata acestor taxe, din probatoriul ce s-a administrat faptul că punctul de lucru reprezintă un chioșc cu o suprafață de 5 mp, amplasat pe un teren închiriat de la Primăria mun.B., care nu deține nici un aparat radio sau TV și unde pârâta nu a beneficiat de serviciu public de radiodifuziune, motiv pentru care pretențiile reclamantei se dovedesc nefondate, iar instanța de fond în analiza materialului probator administrat, în mod legal și corect a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Sunt considerente care conduc la concluzia că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, dată cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor legale în materie și în consecință recursul se dovedește a fi nefondat, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S. R. DE R., cu sediul în B., str.G. B. nr.60-64, sector l, împotriva sentinței civile nr.5350 din 20.06.20l3 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. l5ll/l90/2013.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de l3 noiembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
V. C. I. P. | I. U. | L. | C. | A. |
Red/dact PI/CR 2 ex/ 26.ll.20l3 Jud.fond:O. G.
| ← Decizia civilă nr. 155/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 2933/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
