Decizia civilă nr. 473/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
R o m â n i a
T. ul Specializat C. Dosar nr. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
Decizia civilă nr. 473/R/2013 Ședința publică din data de_ Completul este compus din: Președinte - I. P.
Judecător - V. L. G. Judecător- D. M. D. Grefier - S. M.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra recursului declarat de către recurenții C. P., H. I. și C. M. împotriva sentinței civile nr. 322/2013 pronunțată de către Judecătoria Dej la data de 6 martie 2013 în dosarul nr._, privind și pe intimații H. E., SC R. R. L.
F. I. S. și SC Z. L. SA, având ca obiect pretenții.
Se constată, că la dosar s-a înregistrat la data de 20 septembrie 2013, din partea recurenților,concluzii scrise.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea pronunțată în ședința publică respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L,
Prin sentința civilă nr. 322/2013, pronunțată în data de_ în dosarul nr._ al Judecătoriei D., au fost respinse acțiunea civilă formulată de către reclamanții C. P., H. I. și C. M., împotriva pârâților H. E. și S. R. R. L. F. I. S.R.L., și cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtul H. E. împotriva S.
Z. LS ., ca neîntemeiate, fiind obligați reclamanții să plătească pârâtului H. E. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în data de_ reclamanții au încheiat cu S. Agrocom S. . C. -N. un contract de vânzare-cumpărare nr. 151, privind achiziționarea unui număr de patru grajduri împreună cu terenul aferent în suprafață de 12.133,75 m.p. din
incinta Complexului Zootehnic Nima, plus cota parte din drumul de acces, precum și in terminis "cale ferată cu teren aferent în suprafață de 24.590,21 m.p."; vânzătorul obligându-se la art. 4 "să transmită posesia imobilului ce face obiectul contractului în condițiile în care cumpărătorul cunoaște situația juridică a acestora";. Totodată, la art. 1 ultimul paragraf, s-a stipulat că
"Transmiterea efectivă a proprietății asupra bunurilor imobile ce fac obiectul prezentului contract și întabularea dreptului de proprietate în C.F. a cumpărătorului se face după achitarea avansului...";. Convenția astfel încheiată, cu valoare de antecontract, a fost perfectată prin sentința civilă nr. 872/_ a Judecătoriei D., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 31/R/2008 a T. ului C., ulterior reclamanții întabulându-și dreptul astfel dobândit în cartea funciară. În privința căii ferate existente pe acest teren, văzând, pe de o parte, actele și lucrările dosarului nr. 650/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în care s-a instrumentat plângerea pentru furt formulată de către reclamanți la adresa pârâtului H. E., vizând aceeași stare de fapt, soluția fiind de scoatere de sub urmărire penală, iar pe de altă parte, actele și lucrările dosarului nr._ al Judecătoriei
D., în care, plecând de la plângerea contra soluției procurorului, cu reținerea cauzei spre rejudecare, s-a dispus definitiv achitarea pârâtului H. E. pentru infracțiunea de furt, în baza art. 11, pct. 2, lit. a raportat la art. 10, lit. b Cod de procedură penală, pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, lăsându-se nesoluționată latura civilă, instanța a constatat că ansamblul de cale ferată litigios a fost cumpărat în anul 2006 de către pârâta
S. R. R. L. F. I. S.R.L. de la chemata în garanție S. Z.
LS ., în baza actelor doveditoare conform cărora reperele cu pricina au fost construite pe cheltuiala vânzătoarei în anul 1990, pe terenul fostei baze de recepție, atribuit ulterior în folosință nou înființatei S. AGROCOM S. . în baza Legii nr. 15/1990, care obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1682 din_, ce atestă atribuirea în proprietate exclusivă a terenului în suprafață totală de 401.091,82 m.p. Așadar, pe baza actelor doveditoare ale proprietății ansamblului de cale ferată dobândit prin construire de chemata în garanție în anul 1990, pârâta societate este singura persoană care cumpără în luna august 2006 bunul litigios, dată la care reclamanții nu aveau proprietatea imobilelor, perfectarea contractului lor și deci transferul dreptului de proprietate având loc doar în baza sentinței civile nr. 872/_ a Judecătoriei D., rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 31/ R/2008 a T. ului C., ulterior reclamanții întabulându-și dreptul astfel dobândit în cartea funciară. În considerarea celor expuse, în cauză s-a constatat că nu sunt întrunite cumulativ, în persoana pârâților, condițiile angajării răspunderii
civile delictuale, relativ la existența unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție în dauna reclamanților, ridicarea ansamblului de cale ferată de pe respectivul teren fiind făcută de către pârâta societate comercială în baza unei convenții de vânzare-cumpărare rămasă în ființă până în prezent, încheiată cu proprietarul de drept la acel moment, lipsind inclusiv raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită și urmările produse, așa încât, în lumina dispozițiilor art. 998 și urm. Cod civil, invocate drept temei al acțiunii, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pe cale de consecință, instanța a respins cererea de chemare în garanție, cu motivarea suplimentară că de vreme ce
contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat de către această societate exclusiv cu pârâta societate iar chemarea în garanție s-a făcut de către pârâtul H. E., lipsește relația contractuală care să permită angajarea răspunderii garantului pentru acest pârât persoană fizică.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, recalificat de instanță ca fiind recurs, recurenții C. P., H. I. și C. M., aceștia solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii introductive precizate, respectiv să se dispună obligarea intimaților H. E. și SC R.
R. L. F. I. S., în solidar, la plata sumei de 73.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul produs recurenților, sumă la care să se adauge dobânda legală de la data de_ și până la plata integrală a acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că în mod nelegal a respins instanța de fond acțiunea cu motivarea că ei nu au fost proprietarii schimbătoarelor (macazelor) care fac obiectul judecății, la data ridicării acestora de pe teren de către pârâți. În realitate, aceste schimbătoare, bunuri mobile, părți componente ale căii ferate cumpărate de către recurenți prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 151/_, au intrat în proprietatea lor de la data încheierii contractului și plății avansului, transferul proprietății acestor bunuri în patrimoniul recurenților nefiind condiționat legal de încheierea unui contract autentic sau de întabulare, ca în cazul terenurilor. Prin urmare, instanța de fond a reținut, vădit nelegal, că aceste bunuri nu se aflau în patrimoniul recurenților la data ridicării acestora de pe teren, cu motivarea că la acea dată se afla încă în curs de soluționare acțiunea recurenților în prestație tabulară pentru întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară. Dacă în privința terenurilor se poate aprecia ca acel contract de vânzare-cumpărare avea doar valoarea unui antecontract, în privința căii ferate și în special a celor două schimbătoare (macaze) 49-1/9-
190 Aa, stg.SB avea, din contră, valoarea unui contract de vânzare- cumpărare translativ de proprietate. În mod nelegal și netemeinic a reținut instanța de fond că SC Z. SA L., chemata în garanție, a devenit
proprietară a ansamblului de cale ferată prin construire în anul 1990, aceasta reținere fiind contrazisă total de realitatea juridică a raporturilor dintre toate părțile implicate. Astfel, că societatea de stat Z. L. a făcut unele lucrări de construire la ansamblul de cale ferată, așa după cum susține pârâtul, aceasta este posibil, însa acele lucrări au fost făcute anterior anului 1989, când nu exista practic proprietate privată industrială. Acele lucrări la ansamblul de cale ferată făcute de către Z. L., la acel moment o societate cu capital exclusiv de stat, au intrat, prin accesiune (conform dispozițiilor art. 493-494 Cod civil) sau în baza dispozițiilor art. 1909 Cod civil, în proprietatea Statului Român. Chiar pârâtul H. E. și chemata în garanție recunosc, prin răspunsul la interogator că Z. L. nu a mai făcut nici un fel de acte de folosință asupra acestor bunuri după anul 1989. Recurenții au menționat că în realitate, acest ansamblu de cale ferată a fost recepționat de către S. AGROCOM SA C., Sucursala D. și făcea parte, în anul 1990, din perimetrul incintei S. AGROCOM SA C., Sucursala D. . În acest sens, recurenții au depus la dosar întreaga documentație întocmită în anul 1991 în baza H.G. nr. 834/1991 prin care a fost delimitat perimetrul incintei S. AGROCOM SA C. Sucursala D., din care făcea parte în mod expres și întregul ansamblu de cale ferata și cele două schimbătoare, care apar și ele marcate pe planuri. Prin urmare, ansamblul de cale ferată nu s-a aflat niciodată în proprietatea S. Z. SA L., societate comercială pe acțiuni, reorganizată după 1990. Acest bun s-a aflat de la momentul reorganizării în patrimoniul S. AGROCOM SA C., Sucursala D., fiindu-i stabilit acesteia dreptul de proprietate prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7, nr.1682/_ . Recurenții au arătat că în realitate, chemata în garanție S. Z. L. SA nici nu și-a arogat dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, pârâții fiind cei care prin oferta de cumpărare au indicat în mod nereal și nelegal că acele bunuri ar fi proprietatea lor. Recurenții au mai arătat faptul că în mod nelegal, instanța de fond a respins acțiunea recurenților, în cauză fiind întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților pentru prejudiciul produs recurenților. Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită s-a arătat că pârâții au ridicat de pe terenul aflat în posesia recurenților și au înstrăinat în mod nelegal cele două schimbătoare de cale ferată, aflate în proprietatea recurenților. Această faptă ilicită a fost comisă cu totală rea-credință de către pârâtul H. E. care a recunoscut la interogator că știa că AGROCOM a devenit proprietara terenurilor, că Z. L. nu a mai desfășurat nicio activitate in zonă după 1989 și știa că se afla pe rol la acel moment dosarul de întabulare al recurenților. În aceste condiții, dacă pârâtul acționa cu o minimă bună-credință, trebuia să afle mai întâi cine este proprietarul, în anul
2005, a acestor bunuri și să le cumpere de la proprietar. Realitatea a fost că a întrebat și știa cine erau de fapt proprietarii, dar a preferat ca în mod ilicit, să facă o înțelegere frauduloasă cu un non-proprietar pentru a-și însuși în mod nelegal aceste bunuri, faptă ilicită pentru care este responsabil și trebuia să răspundă juridic prin repararea pagubei produse. Recurenților le-a fost cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea celor două schimbătoare (macaze), în cuantum de 73.000 lei, valoare indicată expres chiar de către pârâta SC R. S. în situația de lucrări definitivă nr. 254/a/2005. Legătura de cauzalitate a fost vădită și directă între fapta pârâților și prejudiciul cauzat recurenților iar culpa a fost recunoscută chiar de către pârât prin răspunsurile la interogator. Astfel, acesta a arătat expres că știa că SC Z. L. SA nu a mai desfășurat nicio activitate în zonă după 1989, știa că SC AGROCOM SA a devenit proprietara terenurilor și macazurile se aflau în incinta acestei societăți, știa că exista un dosar de întabulare pe rol, dar "a apreciat";, fără nici un temei juridic, iar din această perspectivă este aplicabil principiul
"nemo censetur ignorare legem";, că proprietara este SC Z. SA L., căreia i-a făcut o ofertă de cumpărare, indicând că el știe că ei sunt proprietari. Aceasta atitudine de totală rea-credință a pârâților atrage obligația civilă de a suporta consecințele faptelor lor ilicite și de a despăgubi recurenții pentru prejudiciul cauzat.
În data de 4 iunie 2013, intimatul HERENEAC E. a formulat o întâmpinare, solicitând instanței respingerea recursului, menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală, precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale, intimatul a arătat că prin sentința penală nr. 1008/2011, pronunțată de către Judecătoria Dej în dosarul nr. _
, în baza art. 11, punctul 2, lit. a, coroborat cu art. 10, lit. d din Codul de procedură penală, a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar prin decizia penală nr. 446/R/2012, a Curții de Apei C., a fost casată această sentință și s-a modificat sentința recurată, el fiind achitat în baza art. 11, punct 2, lit a, raportat la art. 10, lit. b Cod de procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de furt în dauna părților vătămate C. P., H. loan și C. M. . Prin decizia menționată, a fost lăsată nesoluționată latura civilă promovată de către părțile civile. O primă problemă pe care intimatul a prezentat-o instanței de judecată a fost cea care se referă la obligația reclamanților de achita taxa de timbru aferentă, sumei pretinse de către aceștia. Instanța de fond a admis cererea formulată de către reclamanți și a considerat că aceștia nu au obligația de a timbra pretențiile formulate, apreciind că sunt aplicabile prevederile art. 15, lit. o din Legea nr. 146/1997, potrivit căreia sunt scutite de taxe judiciare de timbru, cauzele penale.
Intimatul a învederat faptul că în opinia reclamanților, în condițiile în care el a fost achitat în baza prevederilor art. 11, punctul 2, lit.a, coroborat cu art. 10, lit. b din Codul de procedură penală, care se referă la faptul că fapta nu este prevăzută de legea penală, este evident faptul că nu se pot aplica reclamanților prevederile art. d, lit. o din Legea nr. 146/1997, acest fapt reieșind și din dispozitivul deciziei civile nr. 446/2012 a Curții de Apel C., decizie în baza căreia a fost achitat și prin care latura civilă a rămas nesoluționată. În condițiile în care nu este vorba de o faptă de natură penală, care nu este prevăzută de legea penală, nu poate fi primit punctul de vedere al reclamanților și al instanței de fond raportat la faptul că nu datorează taxă de timbru. Din acest punct de vedere, intimatul a solicitat obligarea reclamanților recurenți la plata contravalorii taxei de timbru la valoarea pretinsă.
Pe fondul recursului, intimatul a arătat că în luna iunie 2005 respectiv august 2006, în baza unei înțelegeri comerciale cu reprezentanții SC Z. L. SA, a cumpărat două macazuri de cale ferată. În baza acestei înțelegeri, intimatul a achitat prețul și au fost emise facturi fiscale care au fost înregistrate legal prin contabilitatea firmei (aceste facturi și chitanțe se găsesc în dosarul de cercetare penală). În urma evenimentelor din anul 1989 terenul pe care se găsea calea ferată și respectivele macazuri (schimbătoare de cale ferată), a ajuns în proprietatea firmei SC AGROCOM SA, care la rândul său a înstrăinat o parte din teren în favoarea reclamanților. În acest context reclamanții au susținut că macazurile au devenit prin accesiune proprietatea firmei SC AGROCOM SA. Intimatul a menționat faptul că în dosarul penal nr._, există o declarație dată de către directorul SC Z.
L., din care reiese cu deosebită claritate faptul că el a cumpărat de la firma SC Z. L. acele schimbătoare de cale ferată. Astfel, martorul Armenean
I., a arătat "Menționez că sunt director la SC Z. L. SA, încă dinainte de Revoluție și în această calitate pot preciza, înainte de 1989 în colaborare cu fostul MS precum și având acordul și avizul celor de la armată, am pus la punct și am investit într-o bază numită Platforma tehnologică pentru recepția și încărcarea sfeclei de zahăr. Între investițiile noastre s-a numărat și macazul care ulterior l-am înstrăinat, iar printr-o HG din anii 1980, probabil 1984-1985, s-a procedat la împărțirea investițiilor menționate anterior, în urma căreia Z. L. a primit, platforma betonată, platforma tehnologică, o clădire cu 3 camere, cântar rutier de 50 tone și un macaz cale ferată, pentru bifurcația care deservea calea ferată aferentă aprovizionării de sfecla de zahăr a fabricii. Menționez că ramificațiile de cale ferată au fost repartizate nu știu din ce motiv IAS-ului - respectiv din calea ferată stația D., Salina D.
, o linie ferată în incinta fostului IAS D., plus schimbător de cale ferată care
deservea linia principală. Menționez că macazul pe care ulterior l-am înstrăinat altei persoane fizice, a fost inclus ca mijloc fix, în evidențele contabile ale fabricii. Menționez că ne-am considerat a fi proprietarii macazului, motiv pentru care atunci când l-am înstrăinat am emis factură, pentru prețul care l-am negociat anterior cu cealaltă parte. După părerea mea toți care lucrau în domeniul menționat anterior știau că macazul aparține societății Z. L. . Menționez că până în anul 1994, respectiv întreaga perioadă în care SC Z. L. a desfășurat activitate la baza respectivă din
D., nu a achitat vreo chirie sau taxă cu alt titlu altei persoane, deoarece era proprietar al bazei respective și nu era nevoie";. O altă depoziție extrem de elocventă, din care se trage concluzia că acesta a cumpărat acel macaz, (schimbător), de la un proprietar a fost și declarația martorului Badiu Vasiele Dorin, care a arătat că "În urmă cu aproximativ 2-3 ani poate chiar mai mult îmi amintesc că a venit inginerul H. la Z. L. pentru a cumpăra de la dânșii schimbătorul de macaze de cale ferată pe care l-a achitat celor de la Z.
L. și a primit chitanța și factura aferenta. D-nul H. m-a întrebat cine, este proprietarul de drept al macazelor respective, iar eu i-am răspuns că cei de la Z. L. sunt adevărații proprietari, cunoscând acest lucru pentru că trebuia să întocmesc un proiect de execuție pentru instalația electrică pentru baza de recepție, ocazie cu care am văzut personal documentația privind dreptul de proprietate al celor de la Z. L., în care se afla și planul de construcție al căii ferate și punerea în funcțiune a acesteia. Ca urmare eram convins că cei de la Z. L. sunt proprietari inclusiv pe macazele de cale ferată cumpărate de d-nul H. ";. În aceste condiții, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana intimatului. Potrivit dispozițiilor art. 998 si 999 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane este necesară existenta unui prejudiciu și a unei fapte ilicite, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul. În ceea ce privește temeiul juridic, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, art. 998-999 C.civ. Ar fi trebuit întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Astfel, în condițiile în care intimatul a avut convingerea, la data cumpărării acelui schimbător de cale ferată că l-a cumpărat de la adevăratul proprietar, căruia i-a achitat prețul stabilit, acesta a considerat faptul că nu sunt întrunite, în persoana intimatului, condițiile răspunderii civile delictuale. Făcând o analiză minuțioasă a probelor din dosarul instanței de
fond, instanța a apreciat, în mod corect, inexistența condițiilor pentru stabilirea răspunderii civile delictuale. Astfel, reclamanții au formulat o plângere penală, pentru condamnarea intimatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, instanța superioară, respectiv Curtea de Apel a apreciat că se impune achitarea intimatului, în baza art. 11, punct 2, lit. a, raportat la art. 10, lit. b Cod de procedură penală. Potrivit acestui articol din Codul de procedură penală, s-a stabilit că fapta pentru care reclamanții s-au plâns împotriva intimatului, nu este prevăzută de legea penală. În condițiile în care fapta pentru care reclamanții s-au plâns împotriva intimatului nu a foste prevăzută de legea penală, în ipoteza în care reclamanții pretind de la intimat o anumită prestație de natură pecuniară, urmează a dovedi natura acestei obligații. Din motivarea deciziei penale nr. 446/R/2012, a Curții de Apel C.
, care a stabilit că fapta nu este prevăzută de legea penală, rezultă implicit inexistența unei fapte de natură penală, respectiv a unei fapte ilicite care să producă prin ea un anumit prejudiciu, ca o consecință una din condițiile esențiale de obligare la plata unor sume de bani, respectiv despăgubiri, nu este îndeplinită. În speță, instanța a analizat și a constatat inexistenta unui element esențial al răspunderii civile delictuale și anume vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care s-a acționat. Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie este instituită prin art. 998 si 999 Cod civil, care constituie temeiuri pentru stabilirea condițiilor generale ale răspunderii. În condițiile în care intimatul a avut reprezentarea faptului că a cumpărat de la adevăratul proprietar, acesta a chemat-o în garanție pe SC Z. UI L. SA, în ipoteza în care va cădea în pretenții, iar acțiunea reclamanților va fi admisă. Art. 1351 cod civil stabilește posibilitatea cumpărătorului de a-l chema in garanție pe vânzător în cazul în care este chemat în judecată de evingător, în sens contrar cumpărătorul nemaiputând ulterior să-și valorifice pretențiile. Reclamanții au solicitat obligarea intimatului la plata sumelor cu care a înstrăinat la rândul lui acele schimbătoare. Însă acele schimbătoare la data achiziționării erau cu o stare avansată de degradare, iar pentru eficienta lor utilizare a fost nevoie ca intimatul să facă o serie de investiții care să le aducă în stare de funcționare. Intimatul a depus la dosarul cauzei absolut toate facturile și chitanțele cu costurile pieselor achiziționate, la care a solicitat să fie luată în calcul și munca depusă pentru recondiționarea acestor schimbătoare. Reclamanții au solicitat obligarea intimatului și a firmei acestuia la plata contravalorii acestor schimbătoare, contravaloarea rezultând din înstrăinarea lor către Salina Ocna D. . În situația în care se găseau în starea în care le-a preluat de la Z. L., aceste schimbătoare nu ar fi putut fi utilizate de către Salina Ocna D., care le-au achiziționat în scopul utilizării lor la linia de cale
ferată care duce sarea la linia principală de cale ferată. Pretențiile reclamanților cuprind valoarea de înstrăinare a schimbătoarelor către Salina Ocna D., fără a se ține cont de materialele achiziționate de către intimat pentru recondiționarea lor și fără a lua în calcul și munca intimatului, cu întreaga lui echipă. Intimatul a solicitat, în condițiile aprecierii justeței acțiunii reclamanților, a se avea în vedere și aspectele invocate respectiv să se țină cont de faptul că intimatul a cumpărat o serie de materiale pentru a putea pune în funcțiune acele schimbătoare, materiale care au fost folosite la remedierea schimbătoarelor S-a solicitat de la Salina Ocna D., situația legată de actele de achiziționare a acestor schimbătoare de către Salină. Salina Ocna D., s-a conformat trimițând la dosarul cauzei actele solicitate. Din studiul acestor acte a reieșit că pe lângă contravaloarea acestor schimbătoare, au fost facturate o serie de alte lucrări care au fost necesare pentru montarea schimbătoarelor, astfel există situația lucrărilor în care se arată - înlocuirea ramificației tip. 49-1/9-190AS cu multiple defecte, recuperabile, coroziune avansată, uzură mult peste toleranță, cu ramificație
S.B. pe terase noi de stejar cu multifuzionare primară, total plată 14498,75. În aceste circumstanțe, intimatul a considerat că cererea reclamanților a fost respinsă în mod corect. În concluzie, reclamanții nu se găsesc în situația posibilității formulării unei acțiuni în baza prevederilor legale privind răspunderea civilă delictuală, ceea ce a constatat și instanța de fond respingând acțiunea acestora.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, cu luarea în considerare a susținerilor din cuprinsul întâmpinării și a prevederilor art. 304, 3041și 312 Cpr.civ., tribunalul va respinge calea de atac, ea nefiind întemeiată.
Prima problemă care se ridică și care trebuie lămurită este în ce măsură acele schimbătoare aflate pe terenul proprietatea recurenților pot fi considerate ca fiind încorportate prin accesiune acestui teren și prin urmare, au fost dobândite de către aceștia. Chiar reclamanții au arătat în acțiunea lor că acele schimbătoare reprezintă bunuri mobile, ele fiind părți componente ale căii ferate cumpărate prin contract de vânzare-cumpărare și că nu era nevoie de încheierea unui contract autentic de vânzare-cumpărare autentic pentru a putea fi considerați proprietari ai acelor bunuri. Mergând pe această logică, acceptată și de către intimați, nefiind vorba de o accesiune, schimbătoarele fiind bunuri mobile care pot fi ridicate oricând fără ca terenul pe care ele se află sau calea ferată aferentă, ce nu mai era funcțională, să sufere în vreun fel, trebuia, pentru ca reclamanții să poată fi considerați proprietari, să cumpere și cele două schimbătoare. Mai mult, recurenții au considerat faptul că nici măcar calea ferată nu putea fi considerată un bun
imobil, cu privire la care pentru transferarea dreptului de proprietate ar fi trebuit încheiat un contract autentic și că fiind vorba de un bun mobil, proprietatea s-a transmis de la vânzător la cumpărător la momentul încheierii convenției sub semnătură privată. Or, în contractul de vânzare-cumpărare nr. 151/4 noiembrie 2004 (filele 46, 47 din dosarul de fond), nu s-a pomenit, printre bunurile cumpărate că ar fi fost vorba și de acele schimbătoare de macaz. Dacă acele schimbătoare ar fi fost bunuri imobile, prin accesiune, situația, cel puțin din punct de vedere juridic, ar fi fost alta, dar așa cum s-a arătat, inclusiv recurenții au considerat că ele sunt bunuri mobile.
Separat de acest argument, un motiv poate mai relevant pentru respingerea acțiunii, este acela că nici calea ferată și implicit, nici acele schimbătoare de macaz nu s-au aflat vreodată în proprietatea SC Agrocom SA C., Sucursala D. . Toată documentația depusă la dosar de către recurenți pentru a dovedi că ar fi intrat în proprietatea SC Agrocom SA C., Sucursala
, calea ferată și macazele aferente (acestea din urmă oricum nefiind pomenite deloc în această documentație) a fost întocmită de către Primăria Dej. Or, Primăria Dej niciodată nu a fost proprietara acelei căi ferate. Documentația tehnică efectuată cu ocazia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului a avut ca și scop transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, grajdurilor și drumului de acces ce aparținuseră fostului IAS D., inclusiv a terenului pe care trece calea ferată dezafectată. Recurenții au adus ca și argument faptul că la momentul construirii căii ferate aceasta ar fi intrat în proprietatea statului, acela că fostele întreprinderi socialiste de stat nu puteau avea un drept de proprietate asupra bunurilor pe care le foloseau. Acest lucru este adevărat, însă la fel de adevărat este că acele întreprinderi aveau un drept de administrare directă asupra acelor bunuri ce avea toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv cel de dispoziție. Niciodată calea ferată nu a fost folosită de către fostul IAS D. sau de către SC Agrocom SA C., Sucursala D., fapt necontestat, aceste persoane juridice neavând ce face cu ea. Calea ferată a fost construită și folosită, în mod exclusiv, de către fosta fabrică de stat producătoare de zahăr, ea traversând doar terenurile IAS-ului. În concluzie, Primăria Dej nu putea transmite un drept pe care ea nu-l avea, ceea ce au cumpărat reclamanții fiind doar terenul nu și șinele de cale ferată propriuzise și macazurile aferente.
În ceea ce privește cele stabilite în procesul penal, din moment ce ultima hotărâre, cea definitivă, nr. 446/R/2012 a Curții de Apel C. nu a soluționat în niciun fel fondul problemei, achitându-l pe inculpat pe motiv că fapta sa nu este prevăzută de legea penală, îndrumând părțile să-și rezolve litigiul pe cale civilă, nu a stabilit nimic, în legătură cu situația prezentă, cu
putere de lucru judecat, pentru a putea fi luat în considerare de către prezenta instanță.
Referitor la declarațiile martorilor audiați, este evident că acestea nu sunt folositpoare în prezentul litigiu, deoarece existența unui drept de proprietate nu poate fi dovedit cu martori, în condițiile în care există acte întocmite și dispoziții legale clare în acest sens. Martorii nu au putut relata decât motivele pentru care fiecare dintre părțile din prezentul litigiu se consideră proprietate asupra căii ferate și a macazurilor aferente, fără a aduce argumente solide și concrete pentru stabilirea proprietarului acelor bunuri.
Urmând să cadă în pretenții, în temeiul art. 274 C.pr.civ., recurenții vor fi obligați, în solidar, să plătească intimatului H. E., suma de 1.500 lei, cheltuieli de jduecată în recurs, dovedite ca fiind făcute, constând în onorariu avocațial (filele 66, 67).
Acțiunea principală urmând să fie respinsă, ca neîntemeiată, în mod evident cererea de chemare în garanție nu va putea fi admisă, chematul în garanție nesăvârșind nicio faptă producătoare de prejudiciu pârâtului persoană fizică.
Conform art. 20, al. 5 din Legea nr. 146/1997, recurenții vor fi obligați, în solidar, să plătească în favoarea statului, suma de 3.079 lei taxă de timbru judiciar și 5,3 lei, timbru judiciar, aferente soluționării pe fond a litigiului, calculate la valoarea pretențiilor emise, conform art. 2 (1) din Legea nr. 14671997, urmând a fi dați în debit cu această sumă. În mod greșit instanța fondului a considerat că acțiunea ar fi scutită de taxele de timbru și timbru judiciar, ea nederivând dintr-o cauză penală. Nu a existat o cauză penală în care cineva să fi fost condmnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale și totodată producătoare de prejudiciu altcuiva, acesta din urmă adresându-se instanței pentru repararea prejudiciului produs prin acea faptă penală, pentru a putea fi incidente prevederile art. 15, lit. o din Legea nr. 146/1997.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de către recurenții C. P., domiciliat în D., str. C., nr. 10, județul C., H. I., domiciliat în D., str. M. Viteazu, nr. 56, județul C. și C. M., domiciliat în D., Strada Merilor, nr. 32, județul C., împotriva sentinței civile nr. 322 din data de_ pronunțată de către Judecătoria Dej, în dosarul nr._, ca neîntemeiat.
Îi obligă pe recurenți, în solidar, la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată făcute în recurs, către intimatul H. E. .
Dispune darea în debit a recurenților C. P., CNP 1., H.
, CNP 1. și C. M. CNP 1., pentru sumele de 3.079 lei taxă de timbru judiciar și 5,3 lei, timbru judiciar.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |
I. P. V. L. G. D. M. | D. | S. M. |
Red.IP/MM 2 ex./_
Judecător fond: I. C. G., Judecătoria Dej, județul C. ,
| ← Sentința civilă nr. 5236/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 155/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
