Decizia civilă nr. 704/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 704/2013
Ședința publică din 11 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTOR I. P. JUDECĂTOR I. U. GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurent S. N. împotriva Sentinței civile nr. 2195/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr._ contradictoriu cu intimata SC. G. R. A. R. SA, având ca obiect pretenții despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul S. N., numitul M. Teodor, cu procură notarială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul dispozițiilor art 242 (2) C.pr.civ.
Tribunalul, efectuând verificările impuse de art. 159 alin.4 C.pr. civ. constată că este competent general, material și teritorial să soluționează prezentul recurs, potrivit art. 299 pct. 2 C.pr.civ. rap la art. 2 pct. 3 C. pr.civ.
Se constată că recursul este declarat în termen, motivat comunicat, nu este legal timbrat, deși recurentul a fost citat cu mențiunea de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.
Reprezentantul recurentului referă instanței că a fost contactat de mandatarul său care i-a adus la cunoștință că revine în țară în cursul săptămânii, solicită acordarea unui nou termen în vederea timbrării recursului sau lăsarea cauzei la a doua strigare pentru același motiv.
Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea legalei timbrări a recursului.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință se prezintă pentru recurentul S. N.
, numitul M. Teodor, cu procură notarială la dosar, lipsă fiind intimata.
Reprezentantul recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Instanța față de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată că :
T R I B U N A L U L
Prin sentința civilă nr. 2195/_ pronunțată de Judecătoria Năsăud în dosar civil nr. _
, s-a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. N. în contradictoriu cu pârâta SC G. R. A. R. SA B., pentru lipsa semnăturii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată la Judecătoria N. sub nr._ reclamantul S. N. a chemat în judecată pârâta SC G. R. A. R. SA solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 24.448 lei cu titlu despăgubiri precum și la dobânda legală calculată la suma pretinsă, dar și la cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că în data de_ a fost implicat autoturismul marca Ford cu nr. B._ într-un accident de circulație soldat cu avariere a gravă a acestuia. S-a menționat că vinovată de producerea accidentului s-a făcut o persoană care era asigurată la societatea pârâtă, iar ulterior s-a deschis dosarul de daună RCA 320370125.
S-a mai arătat că reparația autoturismului s-a ridicat la valoarea de 25.000 lei și era asigurat la această pârâtă prin polița CASCO nr. 2. pentru valoarea de 24.448 lei.
În drept, s-au invocat art. 969 cod civil vechi, Legea 136/1995.
2
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare, iar poziția sa a fost de respingere în totalitate a cererii ca nefiind întemeiată pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia.
La termenul de judecată din data de_ instanța a ridicat din oficiu excepția nulității cererii de chemare în judecată.
În concret, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată, cerere care nu cuprinde și semnătura acestuia astfel cum prevăd dispozițiile art. 148 din codul de procedură civilă nou.
Deși instanța a efectuat demersuri prin adresă pentru ca reclamantul să se prezinte în instanță și să semneze cererea promovată, acesta a absentat inclusiv la termenul de judecată sus-menționat. Față de aceste împrejurări, nefiind îndeplinite toate condițiile generale ce vizează promovarea în fața instanțelor judecătorești a cererii de chemare în judecată, instanța a anulat cererea reclamantului pentru lipsa semnăturii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, reclamantul S. N., care a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Năsăud, cu motivarea că în data de l6.09.20l3 s-a prezentat la Arhiva Judecătoriei N. și a semnat cererea de chemare în judecată, neputând să se prezinte la data când a fost invitat de instanță.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și sub toate aspectele potrivit disp.art.304/l Cod procedură civilă, tribunalul constată că hotărârea instanței de fond este nelegală, fiind dat motivul de recurs prev.de art.304 pct. 9 C.pr.civ, pentru considerentele ce vor fi arătate mai jos.
Prin hotărârea recurată instanța de fond a anulat în mod nelegal cererea de chemare în judecată, invocând ca temei general disp.art.l48 NCPC, însă în speță sunt aplicabile prev.art.l33 din Vechiul Cod de procedură civilă, cererea fiind înregistrată la data de l4.09.20l2.
Potrivit art.l33 alin.2 C.pr.civ, vechi, lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății, iar în cauză se constată că cererea inițială poartă semnătura titularului, care nu este contestată de partea adversă.
Pe de altă parte, și la instanța de fond reclamantul a depus o cerere la data de l9.ll.20l2 (f.l7), prin care a solicitat o amânarea pentru plata taxei judiciare de timbru, ceea ce presupune că acesta avea cunoștință de proces, iar la data de 09.09.20l3 (f.70-7l) a fost depus prin mandatar M. Teodor un script intitulat "note de ședință"; a cărui valabilitate nu a fost examinat de către prima instanță.
Având în vedere că instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului și că lipsa semnăturii nu mai subzistă, în temeiul art.3l2 alin.5 C.pr.civilă, se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza pentru judecare pe fond la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Admite recursul declarat de reclamantul S. N., domiciliat în N., str. G. C., nr.l3, jud. Bistrița-N., împotriva sentinței civile nr.2l95 din l6.09.20l3 pronunțată de Judecătoria
N. în dosar civil nr.2395/265/20l2, pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei N. .
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de ll decembrie 20l3.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | ||
V. C. I. P. | I. U. L. | C. | A. |
Red/dact UI/CR 2 ex./ 03.02.20l4 Jud.fond: Părlețeanu A. R.
← Decizia civilă nr. 1046/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Sentința civilă nr. 5236/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|