Decizia civilă nr. 645/2013. Acțiune posesorie

ROMÂNIA

T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1

Cod operator date cu caracter personal 11553

DECIZIA CIVILĂ NR. 645/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: E. B. JUDECĂTOR: I. P. JUDECĂTOR: S. I. GREFIER: A. E. A.

Pe rol fiind examinarea recursului declarat de recurenții D. A. și SC C.

T. S., împotriva încheierii civile FN pronunțată la data de_ de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._ privind și pe intimații SC R. SA, SC R. SA, SC F. B. S., SC FLEXARON S. și SC R. DS, având ca obiect, în primă instanță, acțiune posesorie.

La apelul nominal se prezintă, în reprezentarea intereselor recurenților, d-na avocat Sorana M., în substituirea d-lui avocat Brehar C., cu delegație de substituire care se depune la dosar, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezentul recurs, prin raportare la dispozițiile art.1591alin.4 coroborat cu art. 2 pct.3 Cod.proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că, din înscrisurile depuse de recurentă, precum și din actele dosarului Judecătoriei C. -N., respectiv dosar nr._, a rezultat faptul că are calitate de intimat doar SC R. DS .

Nemaifiind alte cereri de formulat și înscrisuri de depus la dosar, T. ul acordă cuvântul pe fondul recursului.

Reprezentanta recurenților arată că, atât din actele depuse la dosarul cauzei, cât și din actele dosarului instanței de fond, în baza art. 242 alin.2 C.proc.civ., SC R.

DS a cerut judecarea cauzei în lipsă, totodată, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

T. ul reține cauza în pronunțare.

T. UL,

Deliberând, reține că prin încheierea civilă din data de 28 noiembrie 2012 pronunțată de Judecătoria C. N. a dispus suspendarea judecății cauzei întemeiat pe disp. art. 242 alin.1 pct. 2 C.pr.civ.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenții D. A. si SC C.

  1. S. solicitând admiterea recursului și continuarea judecății.

    În motivare recurenții arată că prin încheierea de ședința din data de_ pronunțat in dosarul_ aflat pe rolul Judecătoriei cluj-N. s-a dispus suspendarea judecații din cadrul prezentului dosar având ca temei juridic art. 242 alin(i) pct. 2 C.pr.civ.

    În speța acest incident procedural nu a putut interveni datorita faptului a una din parti, respectiv SC R. DS a cerut judecarea si in lipsa in temeiul art. 242 alin. (2) C.pr.civ.

    Astfel, suspendarea voluntara a judecații, ca si incident intervine datorită manifestării de voință a părților, care poate fi expresă sau tacită. Art.242 C.proc.civ. prevede două cazuri de suspendare voluntară, când amândouă părțile o cer; dacă

    nici una din părți nu se înfățișează la strigarea pricinii, deși toate părțile au fost legal citate și nici nu s-a cerut de către cel puțin una din părți judecarea în lipsă.

    Suspendarea judecății în cele două cazuri constituie un atribut constitutiv al principiului disponibilității procesuale. Ea se întemeiază pe voința expresă sau prezumată a părților de a nu mai continua judecata.

    Al doilea caz de suspendare voluntară rezultă din voința tacită a părților de a nu mai continua judecata, dedusă din împrejurarea că nici una dintre ele nu se prezintă la termenul de judecată.

    Dacă se prezintă o parte, sau una din ele este considerata ca fiind prezenta in temeiul art. 242 alin.1 C.pr.civ., în temeiul art.152 C.proc.civ., instanța va trece la judecată. Neprezentarea reclamantului la termenul de judecată nu atrage respingerea cererii ca nesusținută, ci, dacă pârâtul este prezent, instanța va trece la judecată, iar, dacă lipsește și pârâtul și nici nu s-a cerut judecarea în lipsă, instanța va dispune suspendarea judecății.

    Suspendarea judecății poate fi evitată totuși, astfel cum prevede în mod expres art.242 alin. (2) C.proc.civ., în cazul în care una dintre părți a cerut judecarea în lipsă. Cererea de soluționare a procesului în lipsă poate fi formulată o dată cu cererea de chemare în judecată, iar de pârât prin întâmpinare. Cererea poate fi formulată însă și ulterior de către una din părți, la oricare din termenele de judecată. Doctrina a dat însă o interpretare rațională textului invocat și a apreciat că și o cerere verbală făcută în instanță produce aceleași efecte procedurale. Instanța este obligată să ia act de această cerere și să o consemneze în mod corespunzător în încheierea de ședință.

    Norma înscrisă în art.242 pct 2 C.proc.civ. este imperativă, astfel încât, doar dacă sunt întrunite cerințele acestui text, instanța trebuie să suspende judecata, fără a mai efectua vreun alt act de procedură.

    Recurenții mai arată că în speța dedusa judecații, având in vedere ca una din parti a solicitat judecarea si in lipsa sa a procesului, aceasta cerere prevalează fata de neprezentarea reclamantului, partea care a cerut judecarea procesului si in lipsa sa, considerandu-se ca fiind in cunoștința de cauza la termenul de judecata, iar pretențiile sale susținute. Așadar parata SC R. DS a fost considerată ca prezenta la termenul din data de_, iar apărările sale ca fiind susținute, ca efect al cererii sale formulate in temeiul art. 242 alin.(2) C.pr.civ., iar fata de aceasta stare de fapt nu au fost întrunite condițiile exprese si limitative ale art. 242 alin(1) pct. 2 c.pr.civ., iar instanța de judecata in mod neîntemeiat si nelegal a dispus suspendarea judecații.

    De asemenea, recurenții mai arată faptul ca fata ceilalti parați improcesuati inițial, au renunțat la judecata, SC R. DOWMNSTREAM S. fiind singura parata in cadrul acestui proces.

    Legal citați, intimata nu a depus întampinare.

    Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art.304, 3041și 312 C.pr.civ., tribunalul reține ca hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii, fiind incident motivul de recurs prevazut de dispozitile art. 304 pct. 9 C.pr.civ..

    Cu titlu preliminar, tribunalul reține că prin Încheierea pronunțată în ședința publică din data de_, Judecătoria Cluj-Napoca a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea cererii formulate împotriva pârâților SC R. S.A., SC R. S.A., SC F. B. S. și SC F. S. . (f. 61). Prin urmare, singurul pârât cu care reclamanții recurenți au înțeles să se judece este SC R. DOWMNSTREAM S. .

    Prin încheierea civile FN pronunțată la data de_, în dosarul nr._ de către Judecătoriei C. -N. s-a dispus suspendarea judecării acțiunii formulate de către reclamanții D. A. și SC C. T. S., apreciiindu-se că sunt incidente dispozițiile art. 242 pct. 2 C.pr.civ., în condițiile în care nici una dintre pârți nu s-a prezentat la judecarea cauzei și nici nu s-a solicitat judecarea în lipsă.

    Prima instanță a aplicat greșit însă dispozițiile art. 242 pct. 2 C.pr.civ., în condițiile în care pârâta SC R. DOWMNSTREAM S. a solicitat, prin

    întâmpinarea depusa la dosar la data de 5 octombrie 2011, judecarea cauzei în lipsa reprezentantului său (f. 247-251 dos. Judecătoriei C. -N. ).

    În aceste împrejurări, fiind incident motivul de recurs art. 304 pct. 9 C.pr.civ., tribunalul, în temeiul art. 312 C.p.c. urmează a constata că s-a făcut o greșită interpretare a legii, motiv pentru care va admite recursul formulat de recurenți cu consecința casării încheierii civile FN pronunțată la data de_, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. și trimiterii dosarului aceleeași instanțe în vederea continuării judecării cauzei pe fond.

    PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

    D E C I D E:

    Admite recursul declarat de recurenții D. A. și SC C. T. S. ambii cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Iuliu M., nr. 40, ap. 12, jud. C. la Cab Av. Brehar C. in contradictoriu cu intimata SC R. DS cu sediul în B., P. P. L., nr. 3-5, C. G. N. T. B., et. 2, sector 1,

    împotriva încheierii civile FN pronunțată la data de_, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. și în consecință:

    Casează încheierea civilă FN pronunțată la data de_, în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. și dispune trimiterea dosarului aceleeași instanțe în vederea continuării judecății.

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.

    PREȘEDINTE

    JUDECĂTORI

    E. B.

    I.

    P.

    S.

    I.

    GREFIER

    1. E. A.

Red.E.B./2 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 645/2013. Acțiune posesorie