Decizia civilă nr. 668/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. UL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
DECIZIA CIVILĂ NR.668/2013
Ședința publică din data de 16 decembrie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. M. D. JUDECĂTOR: F. -IANCU M.
JUDECĂTOR: E. B. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de către recurenta SC U. A. SA împotriva sentinței civile nr.23378/_, pronunțate de către Judecătoria Cluj- Napoca, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații M. C. M., A.
A. și SC LS, având ca obiect în primă instanță pretenții.
La apelul nominal efectuat în cauză se prezintă reprezentanta recurentei, d-na avocat Chirilă Liliana, lipsind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta recurentei arată că nu are alte cereri în probațiune.
T. ul, în urma deliberării, apreciind cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente asupra recursului formulat.
Reprezentanta recurentei solicită, în principal, admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii și, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. Solicită admiterea excepției neîndeplinirii procedurii prelabile de conciliere directă, ca urmare a faptului că reclamantul nu a comunicat suma pretinsă și nici documentele din care să rezulte cuantumul acestuia. Totodată, arată că din probele administrate în cauză nu rezultă că avariile autovehiculului au fost produse ca urmare a impactului cu autotrenul condus de pârâtul A. A. . De asemenea, arată că soluția dată de către instanță cererii de chemare în garanție formulată de către A. A. nu este legală, având în vedere că recurenta avea calitatea de pârâtă în cauză și a fost obligată la plata sumelor pretinse de către reclamantă, în baza cererii formulate de către aceasta și nu în baza cererii de chemare în garanție. Pe cale de consecință, se impune înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată făcute de către d-l A. A.
.
T. ul reține cauza în pronunțare.
T. UL,
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 23378/2012 pronunțată la data de 27 noiembrie 2012 de către Judecătoria C. N. s-a admis exceptia nelegalei timbrari a cererii de chemare in garantie formulata de parata SC LS și s-a anulat cererea de chemare in garantie formulata de parata SC LS in contradictoriu cu chemata in garantie SC Uniqua A. SA.De asemenea, a fost respinsă exceptia prematuritatii invocata de parata U. A. SA. Prin aceeași hotărâre s-a admis actiunea civila formulata de reclamantul M. C. -M. împotriva paratilor A.
A. și SC Uniqua A. SA și s-a admis cererea de chemare in garantie formulata de paratul A. A. in contradictoriu cu chemata in garantie SC Uniqua A. SA, fiind obligată parata SC Uniqua A. SA sa plateasca reclamantului suma de 6864,72 lei cu titlu de despagubiri și suma de 1719 lei cu titlu de cheltuieli de judecata. Totodată, a fost obligată chemata in garantie SC Uniqua A. SA sa plateasca paratului A. A. suma de 522 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță, analizand cererea de chemare in garantie formulata de SC LS, a constatat ca aceasta nu a fost legal timbrata, desi obligatia de plata a taxei de timbru a fost adusa la cunostinta reclamantei, astfel că s-a dat eficiență dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
In ceea ce priveste exceptia prematuritatii invocata de parata, instanta a retinut ca la dosarul cauzei au fost depuse dovezile privind convocarea la conciliere cu partile implicate, sens in care a respins exceptia invocata.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanța de fond a reținut că la data de_ paratul de rândul 1, manevrând ansamblul format din cap tractor si semiremroca cu nr._, pe strada Plevnei, a efectuat o menevra de virare cu spatele pentru a pleca din staționare, lovind cu partea stânga autoturismul proprietate personala cu nr._, parcat regulamentar. La acest incident a asistat si martorul B.
M. C., care il aștepta pe fratele reclamantului, deoarece acesta conducea mașina proprietate personala.
Paratul de rândul 1 a recunoscut faptul ca nu s-a asigurat la manevra de virare cu spatele si ca se face vinovat de accidentul produs, fiind de acord sa se deplaseze la politie pentru intocmirea procesului-verbal de contravenție. Mai mult decât atât, acesta, cu ocazia intocmirii procesului-verbal de contravenție, si-a dat acordul pentru ca reclamantul sa fie despăgubit, potrivit Legii 136/1995, pentru pagubele produse autoturismului propriu.
Autoutilitara se afla in proprietatea paratei de rândul 2 care poseda polița de asigurare nr. 00932681 încheiata la S.C.U. A. S.A., paratul de rândul 1 fiind angajat la aceasta societate.
Datorita faptului ca paratul de rândul 1 a fost singurul responsabil de producerea accidentului, autoutilitara fiind asigurata, s-a adresat cu o cerere de despăgubire către asigurător. Aceasta cerere i-a fost respinsa in mod surprinzător motivandu-se faptul ca măsurătorile nu ar fi corespuns loviturilor produse autoturismului proprietate personala, mai exact motivand ca avariile nu sunt datorate impactului cu bara spate a autovehiculului_ .
Intrucat reprezentantii SC U. A. SA nu au oferit reclamantului un raspuns oficial cu privire la acordarea sumei necasare reparatiilor, auto, reclamantul s-a adresat unui service in vederea repararii pe cheltuiala proprie a autoturismului.
Dupa efectuarea reparatiilor a fost emisa o factura in valoare de 6864,72 lei pe care reclamantul a achitat-o, aceasta constituind si prejudiciul de recuperat.
Față de dispozițiile art. 49 și art. 51 și 57 din Legea nr. 136/1995 rep., precum si imprejurarea ca, in speta, pentru autoturismul in litigiu exista o polita de asigurare incheiata de asiguratorul SC U. SA, instanta de fond a reținut ca, in temeiul art. 481 alin. 2 din Legea nr. 136/1995, incheierea contractului de asigurare a fost dovedita cu polita de asigurare, că sunt indeplinite conditiile pentru angajarea raspunderii civile delictuale a asiguratului - paratul A. A., că fapta ilicita exista si consta in nepastrarea distantei de siguranta in mers și că prejudiciul cauzat reclamantului este pe deplin dovedit.
S-a reținut că in materia asigurarii de raspundere civila, Legea nr. 136/1995 stabileste existenta unor raporturi juridice intre asigurator si terta persoana pagubita, nascute prin subrogare, raporturi juridice ce izvorasc ex delictu. Astfel, art. 22 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 reglementeaza subrogarea asiguratorului in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei. In plus, art. 57 din acelasi act normativ prevede ca in cazul in care riscul asigurat este un accident rutier, iar persoana responsabila pentru producerea prejudiciului are asigurare de raspundere civila pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule, drepturile persoanelor pagubite se pot exercita si direct impotriva asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia, cu respectarea conditiilor legale. Cum, in speta, reclamantul a inteles sa formuleze actiunea si impotriva asiguratorului, rezulta ca sunt pe deplin incidente dispozitiile mai sus mentionate. Imprejurarea actionarii in judecata si a persoanei vinovate de
producerea accidentului, precum si a asiguratului nu indreptateste instanta sa dispuna obligarea tuturor celor trei parati la plata in solidar a sumei reprezentand prejudiciul creat reclamantului, intrucat citarea in proces a asiguratorului este obligatorie, insa aceasta nu inseamna ca are calitate de parte responsabila civilmente, neraspunzand in solidar pentru paguba produsa. Si aceasta, intrucat legea prevede expres cazurile de raspundere pentru altul (art. 1000-1002 C.civ.) si printre acestea nu se afla si raspunderea asiguratorului. Intre asigurator si cel vinovat de producerea prejudiciului nu exista raport de prepusenie care sa fie de natura a atrage o raspundere solidara a asiguratorului in calitate de parte responsabila civilmente. Asiguratorul este un garant al platii despagubirilor civile acordate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva. Raspunderea societatii de asigurare se bazeaza pe contractul de asigurare, asigurare in conditiile stipulate de acest contract si este posterioara stabilirii raspunderii persoanei vinovate de producerea accidentului si a cuantumului prejudiciului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta U. A. S.A. solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea hotărârii în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivare, recurenta a arătat că este fără dubiu faptul că reclamantul nu a solicitat niciodată plata unei sume de bani și nici nu a comunicat factura și devizul de reparație privind costul reparațiilor autovehiculului. Aceste acte au fost comunicate doar odată cu cererea de chemare în judecată, fapt care este prejudiciabil pentru recurentă deoarece, în mod evident, în lipsa oricăror documente din care să rezulte cuantumul pretențiilor procedura de conciliere directă nu s-a efectuat în condițiile art 7201Cod pr. Civ.
Întrucât reclamantul nu a comunicat cuantumul pretențiilor sale și nu a comunicat acte esențiale privind pretențiile sale, recurenta solicită să se constatate că procedura de conciliere directă nu a fost îndeplinită în condițiile prevăzute de art 7201Cod Pr. Civ. și să se modifice hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii pe această excepție.
Recurenta a mai arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă că avariile autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ au fost produse ca urmare a impactului cu autotrenul condus de pârâtul A. A. . Din probele administrate rezultă că în data de_, autovehiculul cu nr. înmatriculare_ a fost lovit semiremorca_ care efectua manevra de mers cu spatele. Acest fapt a fost recunoscut de către pârâtul A. A., astfel încât se poate reține că acesta a încălcat normele de circulație întrucât nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei cu spatele pentru a ieși din parcare.
Vinovăția sa în producerea accidentului este însă discutabilă, având în vedere că autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era parcat prea aproape de autotren, fapt care nu i-a permis acestuia să poată ieși din parcare.
Dincolo de acest aspect legat de încălcarea normelor de circulație de către pârâtul A. A., ceea ce trebuia lămurit era faptul că poziționarea și forma avariilor nu se puteau datora impactului semiremorcii cu autovehiculul_ care era parcat.
Compararea avariilor existente pe ambele vehicule implicate în accident confirmă această susținere a recurentei. Avariile autovehiculului_ corespund mai degrabă impactului cu un obiect cu muchii verticale ( stâlp) care a lovit concomitent întăritura, fusta, capota, fapt care rezultă și din analiza fotografiilor. In urma măsurătorilor efectuate după producerea accidentului rutier s-a stabilit că avariile autovehiculelor nu au corespondență, în sensul că nu se găsește reperul de pe semiremorcă care a lovit capota și fusta spate a autovehiculului_, întrucât era imposibil ca baza semiremorcii să intre în contact cu bara și capota autovehiculului_, iar avariile acestor repere nu se puteau datora tamponului despre care face vorbire reclamantul, întrucât acesta este poziționat la o înălțime mult mai mare decât
capota, așa cum a rezultat cu prilejul reconstituirii și după cum rezultă din fotografiile anexate.
La acestea se adaugă faptul că impactul s-a făcut în timp ce autovehiculul reclamantului era parcat, iar pârâtul A. încerca să efectueze manevra de ieșire din parcare, prin urmare viteza acestuia era redusă și nu putea avea ca efect avarierea atât de severă a autovehiculului reclamantului.
Singura probă obiectivă de natură să lămurească modul de producere accidentului rutier și dacă acesta se putea produce în condițiile date este expertiza tehnică, probă încuviințată de către instanță dar la care nu se face referire în considerente. Raportul de expertiză cât și răspunsul la obiecțiune formulate au fost întocmite cu superficialitate de expert și nu răspunde obiectivelor stabilite. Deși face mențiune la măsurători efectuate, nu se da nici o cifră care să evidențieze înălțimea reperelor avariate de pe ambele autovehicule și nici în fotografii nu se probează efectuare acestor măsurători.
Recurenta mai arată că în primul rând rezultă din raport lipsa oricărei determinări și constatări științifice, bazate pe măsurători exacte care să justifice concluziile la care a ajuns expertul. În opinia sa, pentru a răspunde la obiectivele stabilite expertul trebuia să recurgă la măsurători, aceste măsurători trebuiau să evidențieze înălțimea la care se situează reperelor avariate la ambele autovehicule și astfel să se poată răspunde la obiectivele stabilite.
Determinarea înălțimii la care sunt poziționate reperele celor două autovehicule care au intrucât în contact este necesară pentru a stabili dinamica accidentului rutier Fotografiile nu țin loc de măsurători ci este necesară indicarea efectivă a înălțimilor reperelor celor doua autovehicule care au fost implicate/ avariate în coliziune și nu la apreciere generală pentru a se stabili dacă
avariile provin din accident.
De asemenea era necesară analiza amprentei deformațiilor la autovehiculul CJ - 98-M13C, raportat la caracteristicile tamponului și barei spate a semiremorcii, întrucât din fotografiile efectuate după producerea accidentului ( fotografii pe care reclamantul nu le-a contestat, fiind făcute în prezența și cu participarea sa) rezultă că amprentele sunt diferite și nu se poate explica forma loviturii de pe bara și capota autovehiculului (în unghi ascuțit și la înălțime și amplitudine ce nu corespunde cu nici un reper al semiremorcii).
Expunerea din raportul de expertiză nu are caracteristicile unei lucrări tehnice, motiv pentru care se apreciază că expertiza tehnică ce s-a efectuat nu poate sta la baza unei juste soluționări a cauzei.
Aceste aspecte legate de raportul de expertiză au fost evidențiate de recurentă în obiecțiunile la raportul de expertiză formulate și în cererea pentru a se efectua o nouă expertiză. În condițiile în care atât reclamantul cât și pârâtul A. A. aveau tot interesul să își susțină reciproc poziția iar recurenta nu cunoaște modul real de producere a accidentului rutier, se apreciază că este necesară efectuarea unei expertize care să aducă argumente științifice, măsurători care să lămurească modul în care s-a produs evenimentul rutier și se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe de altă parte, este eronat raționamentul instanței de a stabili faptul că recurenta este obligată să acorde despăgubiri în baza poliței cu nr. 00932681, poliță încheiată la recurentă pentru semiremorca cu nr de înmatriculare_ .
Așa cum a arătat și în fața instanței de fond, raportat la prevederile art. 51 alin. 2 din Normele cuprinse în Ordinul CSA 20/2008, nu poate acorda despăgubiri în baza unei polițe încheiate pentru semiremorcă, atâta timp cât în timpul evenimentului semiremorca era atașată vehiculului tractor.
Potrivit prevederilor art. 51 alin. 4 lit. a, în situația în care semiremorca era atașată capului tractor la momentul producerii evenimentului despăgubirea va fi suportată raportat la polița de asigurare a vehiculului. Pe cale de consecință, obligația de plată a despăgubirilor se poate stabili în sarcina recurentei doar raportat la polița încheiată pentru capul tractor.
Recurenta a mai arătat că soluția dată de către instanță cererii de chemare în garanție formulată de către A. A. nu este legală, având în vedere că are calitatea, de pârâtă în prezenta cauză, iar ea a fost obligată la plata sumelor pretinse de reclamant în baza cererii formulate de către aceasta și nu în baza cererii de chemate în garanție.
Din hotărârea instanței de fond, rezultă că cererea de chemare în judecată a fost admisă, iar recurenta a fost obligată la plata despăgubirilor în calitate de pârâtă. Cererea de chemare în garanție, câtă vreme are același obiect ca și cererea de chemare în judecată, putea fi admisă doar în condițiile în care s-ar fi respins cererea
de chemare în judecată față de recurentă.
Instanța era datoare să stabilească calitatea părților în cauză întrucât reclamantul avea calitatea de intervenient forțat, potrivit prevederilor art 54 din Legea 136/1995. Pe cale de consecință, recurenta apreciază că se impune inlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată făcute de către dl. A. A. .
Intimatul M. C. -M., prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepției neindeplinirii procedurii de conciliere directa și respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii sentinței atacate ca fiind legala si temeinica, arătând că instanța a reținut in mod corect faptul ca legătura de cauzalitate intre prejudiciu si fapta ilicita este indeplinita in speța intrucat din inscrisurile administrate ca probe rezulta ca efectul a fost provocat de acțiunea cauzatoare.
Excepția invocata de recurenta nu este o veritabila excepție, neputand in primul rând fi tratata astfel, iar in al doilea rând neexistand posibilitatea supunerii acesteia unei analizei juridice realizate de instanța de control judiciar, raportat la faptul ca doar prematuritatea cererii de chemare in judecata ar putea fi invocata pe considerentele amintite prin aceasta.
Raportat la considerentele invocate de recurenta, intimatul arată că procedura de conciliere a fost realizata cu toți parații chemați in judecata, insa cu privire la societatea de asigurare nu s-a putut face dovada convocării la conciliere. Cu toate acestea nu se poate susține de către reclamanta faptul ca nu i s-au comunicat costul si devizul de reparație, atâta timp cat reprezentanții acestei societăți au deschis dosar de dauna, unde au fost depuse aceste documente, dosar care insa ulterior a fost respins.
Admiterea unei astfel de exceptii ar fi lipsita de efecte . Lipsa procedurii prealabile cu recurenta este acoperita din punct de vedere al obligării acesteia prin sentința civila, de efectul chemării si admiterii ulterioare a cererii de chemare a sa in garanție.
Intimatul a mai aratat că recursul formulat este nefondat. Astfel, potrivit probelor administrate in prezenta cauza, in fata instanței de fond, a rezultat foarte clar si fără dubii faptul că daunele generate autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, s-au produs ca urmare a impactului cu partea spate a semiremorcii cu nr. de inmatriculare_, mai exact cu tamponul vertical montat pe bara spate.
Raportat la această stare de fapt, trebuie menționat faptul că toate probele administrate în prezenta cauză, converg către aceeași concluzie, si anume că accidentul s-a produs întocmai potrivit descrierilor părților implicate in acesta.
Astfel potrivit declarației martorului B. M. C. audiat in prezenta cauză, potrivit mențiunilor procesului-verbal de contravenție încheiat cu ocazia producerii accidentului, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul judiciar Sopa Sorin, precum si potrivit declarațiilor părților implicate în respectivul accident, există complementaritate, cu privire la avariile suferite, între cele două autoturisme implicate.
Intimatul mai arată ca reprezentanții societății de asigurare nu au binevoit a se prezenta la fata locului in vederea efectuării măsurătorilor de către expertul judiciar, unde aveau posibilitatea de a solicita efectuarea unor masuri suplimentare. Mai mult cu ocazia măsurătorilor preliminare efectuate de reprezentanții recurentei intimatul a fost asigurat ca totul este in regula si ca nu vor fi probleme in soluționarea favorabila a dosarului de dauna, neindicandu-i-se in nici un moment faptul ca nu ar corespunde
anumite măsurători. Acest motiv a fost invocat de recurenta pentru a refuza nejustificat repararea prejudiciului suferit de intimat.
Mai mult decât atât exista posibilitatea efectuării unei contraexpertize in situația in care recurenta ar fi fost nemulțumita de modul in care s-ar fi desfășurat lucrările privind elaborarea raportului de expertiza.
Prin urmare nu poate fi invocata insasi pasivitatea recurentei in toata faza procesuala desfășurata in prima instanța, pentru o eventuala soluție de casare a sentinței si de rejudecare a cauzei.
In ce privește aspectul cu privire la obligarea paratei in baza unei polițe incheiate pentru a semiremorca arătam ca in mod corect a reținut instanța ca "autoutilitara se afla in proprietatea paratei de rândul 2 care poseda polița de asigurare nr. 00932681 incheiata cu recurenta, paratul de rândul 1 fiind angajat la acesta societate", obligând parata-recurenta la repararea prejudiciului.
Intimatul apreciază ca atâta timp cat ambele polițe de asigurare au fost valabile la momentul producerii accidentului, obligația recurentei de reparare a prejudiciului ar fi intervenit in ambele situații in functie de actul generator care a determinat sau care a produs in mod direct accidentul. Asa cum a arătat si in fata instanței de fond atâta timp cat parata susținea ca accidentul nu s-ar fi produs ca urmare a coliziunii autoturismului cu autotrenul, a precizat ca in aceasta situație ne prevalam de valabilitatea poliței de asigurare pentru semiremorca autotrenului, urmând a se stabili care a fost actul generator.
De altfel instanța a obligat parata chemată in garanție la repararea prejudiciului in virtutea calității acesteia de asigurător al paraților de rândul 1 si 2, nefacand referire in dispozitiv in baza cărei polițe de asigurare se va repara prejudiciul, insa este foarte clar ca atâta timp cat ambele polițe de asigurare au fost valabile, este lipsit de interes care polița ar fi invocata.
In ce privește soluția instanței de fond cu privire la cererea de chemare in garanție, intimatul apreciază faptul ca in mod corect a obligat recurenta la repararea prejudiciului complementaritate între avariile autoturismelor, având in vedere declarațiile părților cu privire la accidentul produs, coroborate cu declarațiile martorului audit in cauză si care a asistat la producerea accidentului.
În ce privește existenta vinovăției, intimatul apreciază faptul că si aceasta din urmă condiție a fost îndeplinită, raportat la recunoașterea faptei de către pârâtul A.
A. si implicit a vinovăției în producerea accidentului, coroborat cu mențiunile din procesul-verbal de contravenție, prin care constată în mod clar vinovăția pârâtului mai sus amintit, proces-verbal care nu a fost atacat de către pârât pentru a răsturna prezumția de legalitate de care acesta se bucură si pentru a contesta vinovăția constatată. In virtutea analizei efectuată mai sus, cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, în mod cumulativ, intimatul apreciază ca fiind perfect legala soluția instanței de fond privind obligarea celui responsabil de nașterea prejudiciului la repararea acestuia.
Analizand recursul formulat prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art. 304, 3041si 312 Cod procedura civila, tribunalul retine că acesta este întemeiat, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.pr.civ., urmând să fie admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Reclamantul intimat M. C. -M., prin acțiunea civilă formulată, a chemat în judecată, în calitate de pârâți, pe intimații A. A., SC LS și pe recurenta SC U. A. S.A., întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 998-1000 C,civ., art. 1079, art. 1087 C.civ., art. 41-44, art. 49 din Legea nr. 136/1995 rep, respectiv art. 274 C.pr.civ. și OG nr. 9/2000. Cererea de chemare în judecată as fost înregistrată la data de 20 octombrie 2009.
Intimații pârâți A. A. și SC LS au formulat cereri de chemare în garanție similare, cereri prin care au invocat calitatea de asigurător RCA al recurentei SC U. A. S.A. și au solicitat ca, în cazul în care vor cădea în pretenții, să fie obligat asiguratorul la plata sumelor stabilite în sarcina lor (f. 32-33 dosarul Judecătoriei C. -N. ).
La primul termen de judecată, recurenta pârătă SC U. A. S.A a depus întâmpinare și a invocat excepția inadmisibilității cererii ca urmare a faptului că reclamantul nu a urmat procedura concilierii directe.
În ședința publică din data de 8 iunie 2010, instanța de fond a unit excepția prematurității acțiunii cu fondul cauzei (f. 73), la temenele ulterioare fiindu-i solicitat reclamantului intimat să facă dovada urmării procedurii concilierii directe cu intimata SC U. A. S.A., respectiv să depună dovada convocării la conciliere.
Prin sentința recurată, a fost respinsă excepția prematurității acțiunii invocate de către intimată, instanța de fond reținând că la dosar au fost depuse dovezile convocării la conciliere directă cu toate părțile pârâte, fără a face trimitere la filele la care se află aceste dovezi, astfel că recurenta a criticat hotărârea primei instanțe, arătând că nu s-a produs o astfel de dovadă.
T. ul reține că intimatul reclamant M. C. -M. a depus la dosar o notificare la conciliere directă adresată recurentei pârâte SC U. A. S.A., fără să depună și copia dovezii de comunicare a acestei convocări (f. 62). Or, în lipsa unei analize concrete, cu referire la probele administrate în cauză și la dispozițiile legale incidente, tribunalul apreciază că nu a fost soluționată excepția invocată de către recurentă.
Prin urmare, fiind prezent motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.pr.civ., pentru a li se asigura părților accesul la cele două grade de jurisdicție, se impune admiterea recursului cu consecința casării hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o noua judecată.
În rejudecare, instanța de fond va clarifica aspectele invocate de către recurentă prin intâmpinarea depusă în primul ciclu procesual, respectiv dacă există o comunicare cu recurenta a convocarii la conciliere directă sau instanța se apreciază că înscrisul de la fila 26 din dosar tine loc de conciliere, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, intimatul reclamant i-a pretins recurentei pârâte exact aceleași sume ca și în cererea de despăgubire și că excepția prematurității este o excepție relativa, condiționată de existența vreunei vătămări produse părții care o invocă.
Apoi, referitor la al treilea motiv de recurs, tribunalul reține că prin aceeași sentință a fost admisă atât cererea de chemare în judecată formulată reclamantul intimat M. C. -M., cât și cererea de chemare în garanție formulată de către intimatul A. A. fată de recurenta SC U. A. S.A..
Dispozitivul hotărârii recurate este însă contradictoriu, interpretarea logică, gramaticală, a dispozivului conducând la concluzia că recurenta a fost obligată la plată atât față de intimatul reclamant, cât și față de intimatul A. care a formulat cerere de chemare în garanție.
Este real faptul că în considerentele hotărârii, instanța de fond a menționat că
,,urmează a fi obligat numai asigurătorul";, însă dispozitivul nu susține considerentele anterior expuse.
Este real faptul că reclamantul intimat a beneficiat de asistență juridică de specialitate, însă chiar și în aceste împrejurări, instanța trebuia să clarifice cadrul procesual. In acest sens, instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin.
4 C.pr.civ., avea obligația să stabilească cadrul procesual și dispozițiile legale incidente tinând seama de faptul că atunci când există norme speciale care reglementează o anumită situație, se aplică aceste norme, nu normele generale.
Or, intimatul reclamant a invocat atât legea generală (dispozițiile Codului civil în materia răspunderii delictuale), cât și dispozițiile legii speciale, respectiv ale Legii nr. 136/1995 și a chemat în judecată atât recurenta, cât și pe autorul faptei ilicite și pe proprietarul autovehiculului asigurat. Acest aspect nu a fost clarificat de către prima instanță în condiții de contradictorialitate, reținându-se doar în considerente incidenta dispozițiilor legii speciale. Însă, chiar și în aceste împrejurări, există contradicții între considerentele și dispozitivul hotărârii recurate în sensul că dacă se aplică dispozițiile legii speciale, ale Legii nr. 136/1995 și despăgubirile nu depășesc plafonul stabilit prin Ordinul CSA nr. 20/2008, atunci se impunea a fi analizată
cererea de chemare în garanție formulată de intimatul pârât A. A. din altă perspectivă.
Apoi, reține tribunalul că, deși a fost admisă cererea de chemare în garanție, în considerentele hotărârii nu apar motivele de fapt și de drept pentru care a fost pronunțată această soluție,fapt care echivalează cu o nejudecare a fondului cererii, astfel că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. .304 pct. 7 și pct. 9 C.pr.civ., recursul fiind întemeiat, în baza art. 312 Cpr.civ., urmând să fie admis, cu consecința casării în întregime a sentintei civile nr. 23.378/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 25._ și trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe de fond.
În rejudecare, în temeiul rolului activ și în limitele stabilite prin dispozițiile art. 129 alin. 4-5 C.proc.civ, instanța de fond va pune în discuție excepția prematurității cererii de chemare în judecată și va soluționa această excepție pe baza probelor aflate la dosar, motivând soluția adoptată. De asemenea, va pune în discuția părților legislația incidentă, respectiv va stabili cadrul procesual în funcție de precizările intimatului reclamant, cu luarea în considerare a art. 4, art. 49 și și art. 51 din Legea nr. 136/1995, și va lămuri incidența art. 51 alin. 2 din Ordinul CSA nr. 20/2008, stabilind dacă despăgubirile se acordă în baza poliței pentru semiremorcă sau pentru capul tractor.
În același sens și în funcție de legislația incidentă, va soluționa cererea de chemare in garanție formulată de către intimatul A. A. și va lămuri dacă accidentul a avut loc în cadrul exercitării de către intimat a obligațiilor care îi reveneau în temeiul contractului său de muncă, stabilind temeiul răspunderii recurentei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată din prezentul recurs, acestea vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor de judecată care se vor acorda prin hotărârea instanței de rejudecare.
PENTRU ACESWTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul formulat de recurenta SC U. A. SA în contradictoriu cu intimații M. C. -M., A. A. și SC LS împotriva sentinței civile nr. 23.378/_, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 25._, pe care o casează in totalitate si trimite cauza pentru rejudecare aceleași instanțe de fond
.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PRESEDINTE | JUDECATORI | ||
D. M. D. | F. | -IANCU M. | E. B. |
GREFIER
VLAIC
Red./E.B./_
| ← Decizia civilă nr. 1461/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 547/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
