Decizia civilă nr. 995/2013. Recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la ORC
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 995/2013
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. | L. RUS | |
JUDECĂTORI: A. | A. M. | |
A. M. | C. | |
GREFIER: M. | V. -G. |
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta SC M. SRL, împotriva încheierii Directorului ORCT C., pronunțată în dosarul ORCT C. nr.5. din_, în contradictoriu cu intimații O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, SC Z. COM SRL, A. A., A. E. -Ș.
.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, prezintă reprezentantul intimatului A. A., avocat Prodan M. cu delegație în substituirea avocatului Godorogea D. L. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta- reclamantă SC M. SRL și intimații O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, SC Z. COM SRL, A. E. -Ș. .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată în recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recurenta a depus la dosar un înscris intitulat "Precizare"; și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei pentru recurs.
Intimatul O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului atacat.
Reprezentantul intimatului A. A., avocat Prodan M. solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii motivelor de recurs și formulării apărării.
Curtea comunică un exemplar din precizarea formulată de recurentă și lasă cauza la sfârșitul dezbaterilor pentru a da posibilitatea reprezentantului intimatului să ia act de piesele dosarului.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, prezintă reprezentantul intimatului A. A., avocat Prodan M. cu delegație în substituirea avocatului Godorogea D. L. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind recurenta- reclamantă SC M. SRL și intimații O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj, SC Z. COM SRL, A. E. -Ș. .
Curtea pune în discuție excepția de necompetență materială.
Reprezentantul intimatului A. A., avocat Prodan M. solicită respingerea excepției de necompetență materială, apreciind că Curtea este legal investită cu judecarea recursului formulat în temeiul Legii 31/1990.
Totodată, arată că precizarea formulată de recurentă este tardivă la acest moment raportat la momentul introducerii recursului.
Curtea apreciaza ca exceptia de necompetenta materiala are prioritate fata de aspectele invederate de catre reprez.intimatilor si lasa cauza in pronuntare pe exceptia sus indicata
C U R T E A
Prin încheierea Directorului ORCT C., pronunțată în dosarul ORCT
C. nr.5. din_ s-a admis cererea de înregistrare așa cum a fost formulată și s-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunilor cu privire la schimbarea sediului și reînmatricularea în București, radierea societății Z. COM SRL de la O. R. C. de pe lângă Tribunalul Cluj; capital social; participare străină la capital; tip capital; transmitere părți socialte pentru persoane fizice; alte mențiuni; modificare date, retragere asociați persoane fizice și înregistrarea datelor din declarația top - model 3 pe proprie răspundere în registrul comerțului potrivit datelor din: declarație-tip pe propria răspundere-model 3 nr.5. din_ ; Hotărârea adunării generale a asociaților nr.2 din_ ; depunerea actului constitutiv actualizat.
S-a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a actului modificator-Hotărârea adunării generale a asociaților nr.2 din_ și a notificării privind depunerea la oficiul registrului comerțului a actului constitutiv actualizat.
Pentru a hotărî astfel, persoana desemnată examinând înscrisurile menționate în cererea înregistrată sub nr.5. din_ a constatat că sunt îndeplinite cerințele legale, în conformitate cu art.1,2 și 6 din OUG 116/2009, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.84/2010, ale Legii 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.26/1990, republicată cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii 359/2004 cu modificările și completările ulterioare, a admis cererea privind înregistrarea în registrul comerțului a modificărilor solicitate.
Creditoare S.C. M. S.R.L., prin recursul declarat,
solicită recalificarea căii de atac declarate, din recurs împotriva încheierii judecătorului delegat astfel cum este prevăzut de art. 60 din Legea nr. 31/1990, în plângere împotriva rezoluției directorului ORC C., astfel cum este prevăzut de art. 6 aliniat 3 din OUG 116/2009, cu consecința transmiterii dosaruluispre soluționare către T. Specializat C. .
De asemenea, solicită ca judecarea plângerii formulate să fie făcută în condițiile prevăzute de ari. 6 aliniat din OUG 116/2009,
Raportat la motivele plangerii formulate, invederează faptul că între subscrisa creditoare S.C. M. s.R.L.1 si pârâta de rândul 1, S.C. Z. COM S.R.L., au avut loc relații comerciale, pana in cursul anului 2010 subscrisa furnizând marfă pârâtei În temeiul contractului de vânzare- cumpărare încheiat.
Urmare a întârzierilor la plată, debitoarea S.C. Z. COM S.R.L. a cumulat un debit restant, pe care nu l-a achitat, deși a întreprins numeroase demersuri în acest sens, pe cale amiabilă. Ca atare, a încercat să recupereze debitul restant prin valorificarea instrumentului de plată pus la dispoziția subscrisei creditoare de către debitoarea S.C. Z. COM S.R.L., prin depunerea în bancă a filei CEC emise în alb.
După primirea refuzului de plată, justificat de lipsa de disponibil în cont, am promovat procedura de executare silită, fiind în derulare dosarul executional nr. 703/2010 al BEJ Mihai Cîmpian.
Ca urmare a derularii procedurii de executare silita, păjăta debitoare
S.C Z. COM S.R.L. s-a obligat să achite în tranșe debitul restant, iar o perioadă de timp și-a indeplinit obligația asumată, chiar dacă au existat tntărzieri în plata ratelor, fata de graficul de esalonare acceptat de subscrisa.
Menționează că înțelegerea stabilită pentru plata debitului în tranșe a fost materializată în procesul verbal dresat de executorul judecătoresc Mihai Cîmpian la data de_, în dosarul execuțional nr. 703/2010 (depunem copia acestui proces verbal).
Ca urmare a plăților parțiale, la data de_ a rămas in sarcina debitoarei S.C. Z. Com S.R.L. un debit restant în cuantum de 124.630,69 lei, conform notei primite de la BEJ Mihai Cîmpian, privind situația plății creanței.
În considerarea refuzului debitoarei S.C. Z. COM S.R.L., de a-și mai achita obligațiile ce îi revin, subscrisa am formulat la data de_, cerere de deschidere a procedurii insolvenței, cerere inregistrata sub nr._ pe rolul T. ui Specializat C. .
Procedura de insolventa a fost deschisa, fiind pronuntata in sedinta publica din_ sentinta de deschidere a procedurii, cu numirea [administratorutui judiciar - H & B INSOLV SPRL. A fost fixat primul termen de judecata in procedura pentru data de_ . Dupa formularea cererii de deschidere a procedurii insolventei, la data de_, am constatat că debitoarea S.C. Z. Com S.R.L. și-a încetat practic activitatea de comerț, desfășurată până în vara anului curent la sediul social din C. -N., str. C.
B. nr. 15, jud. C., și si-a instrainat bunurile aflate in inventar (mobilier, stoc de marfa etc), desi aceste bunuri se aflau sub sechestru de executare, masura instituita in dosarul executional nr. 703/2010 al BEJ Mihjai Cîmpian, in derularea procedurii de executare silita.
Mai mult, in conditiile primirii notificarii privind cererea de deschidere a procedurii insolventei, asociatii debitoarei S.C. Z. Com S.~.L., pentru a evita continuarea executarii silite si recuperarea de catre subscrisa a debitului restant, au hotarat cesionarea partilor sociale si schimbarea adresei din C. -N., in Bucuresti.
Este evident ca intentia paratilor-asociati, si implicit intentia societatii parate S.C. Z. Com S.R.L. a fost de a impiedica derularea procedurii executionale si a procedurii insolventei, iar operatiunile de cesiune si schimbarea de sediu au fost derulate exclusiv in acest scop.
De asemenea, procedura de cesiune, destul de des uzitata in conditiile economice actuale, a fost utilizata de catre asociatii persoane fizice - parati, in speranta ca astfel se va evita antrenarea raspunderii personale a asociatilor si respectiva administratorului.
Or, prin procesul verbal intocmit de catre executorul judecatoresc in dosarul executional nr. 703/2010, paratul Aichinger A. si-a asumat personal obligatia de plata a debitului datorat, devenind astfel fidejusor pentru garantarea platii sumei datorate de catre societate a comerciala S.C.
Z. Com S.R.L., in cadrul careia paratul avea calitatea de asociat si administrator.
Raportat la intentia frauduloasa a paratului de randul 3, Aichinger E.
-Ș., apreciază ca in conditiile in care fara acordul acestuia nu ar fi putut fi operate modificarile de sediu si cesiunea partilor sociale, si in conditiile in care intre cei doi asociati exista legaturi de rudenie stranse (tata - fiu), se poate prezuma existenta unei intelegeri intre cei doi asociati pentru fraudarea intereselor subscrisei societati - creditor al S.C. Z. Com S.R.L.
Analizind exceptia de necompetenta materiala pusa in discutie la termenul de judecata din data de_ instanta retine urmatoarele
:
Sub prezentul numar de dosar a fost inregistrat recursul declarat in temeiul art. 60 din Legea 31/1990 de catre creditoarea SC M. SRL in contradictoriu cu intimatii SC Z. Com SRL ,A. A. ,A. E. S. impotriva incheierii directorului ORC C. prin care s-a admis cererea de inregistare a modificarii sediului social si cesiune a partilor sociale publicata sub nr. 4706/_ si hotararii de cesiune a partilor sociale si schimbare a sediului social nr. 2/_ .
La data de_ aceeasi creditoare SC M. SRL depune o precizare raportat la cale de atac formulata im prezentul dosar solicitand recalificarea caii de atac formulate impotriva incheierii sus mentionate ca fiind plangere impotriva rezolutiei directorului ORC C. astfel cum aceasta cale de atac este de OUG 116/209 .
In aceasta precizare se arata ca se solicita judecarea plangerii in conditiile prevazute de art. 6 din OUG 116/2009 solicitindu-se totodata transmiterea dosarului la T. Specializat C. care este competent sa solutioneze o asemenea plangere.
Tinind cont de principiul disponibilitatii si de precizarea sus mentionata rezulta ca in prezentul dosar creditoarea petenta a solicitat ca judecarea caii de atac pe care a declarat-o impotriva hotararii data de directorul ORC prin care s-a admis cererea de inregistare a modificarii sediului social si cesiune a partilor sociale publicata sub nr. 4706/_ si hotararii de cesiune a partilor sociale si schimbare a sediului social nr. 2/_ sa fie judecata ca o plangere reglementata de art. 6 din OUG 116/2009 .Pentru o asemenea plangere competenta materiala de solutionare apartine tribunalului in speta T. ui Specializat C. .
Aspectele invederate de catre intimati la termenul de judecata din data de_ privind timbrarea si formularea tardiva a precizarii caii de atac declarate urmeaza a fi verificate de catre instanta competenta si mai sus mentionata instanta necompetenta in conditiile precizarii facute si mai sus expuse si respectiand principiul disponibilitatii neputind altceva decit sa constate ca petenta a investit instanta cu o cerere respectiv o plangere formulata in temeiul art 6 din OUG 116/2009 care nu intra in sfera competentei sale materiale ,este supusa unul alt timbraj si care trebuie solutionata sub toate aspectele de instanta competenta .
Avind in vedere aceste considerente Curtea in temeiul art. 316,298,158,159 pct. 2 C.pr.civ va admite exceptia de necompetenta materiala si a declina competenta materiala de solutionare a plangerii formulate impotriva rezolutiei directorului ORC fomulata de catre
creditoarea SC M. | SRL in contradictoriu cu intimatii SC Z. | Com SRL |
,A. A. ,A. | E. S. in favoarea T. ui Specializat C. | . |
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență materială.
Declină competența materială de soluționare a plângerii formulate împotriva rezoluției directorului ORC de creditoarea SC M. SRL împotriva intimatului SC Z. COM SRL, A. A., A. E. -Ș., în favoarea
T. ui Specializat C. . Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||||
S. | L. RUS | A. | A. | M. | A. M. | C. |
GREFIER
M. V. G.
red.AAM/AC 2 ex. - _
← Încheierea civilă nr. 3422/2013. Reexaminare anulare cerere | Decizia civilă nr. 146/2013. Restabilirea echilibrului... → |
---|