Încheierea civilă nr. 2623/2013. Fuziune, divizare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
T. SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 2623/2013
Ședința Camerei de Consiliu din data de_ Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: M. | C. | B. |
GREFIER: T. | G. |
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petiționara SC GHELENDI S. privind si pe SC INTERMEDIARI RO S., având ca obiect constatarea legalității hotărârii asupra fuziunii prin absorbție, precum și actului constitutiv/modificator.
La ambele apeluri efectuate în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a depus la data de_, de către petentă o cerere prin care solicită în temeiul art.411 aliniatul 1 pct. 2 din Noul Cod Procedură Civilă, judecarea cauzei și în lipsă, la care este anexată dovada publicării pe site-ul societății a proiectului de fuziune.
Instanța reține cauza în pronunțare, în baza actelor și probelor aflate la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea inregistrata la data de 20 septembrie 2013 pe rolul T. ui Specializat C., reclamanta SC G. S. a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate legalitatea hotararii asupra fuziunii prin absorbtie, precum si a actului constitutiv/modificator si sa se dispuna inregistrarea acestora in registrul comertului, precum si a urmatoarelor modificari generate de fuziune: fuziunea prin absorbtie a S.C. G. S.R.L., in calitate de societate absorbanta, cu S.C. I. RO S.R.L., in calitate de societate absorbita, respectiv S.C. I. RO S.R.L. va fi absorbita prin fuziune de catre societatea absorbanta S.C. G. S.R.L, conform proiectului de fuziune nr.1/_, publicat pe pagina de web a societatii absorbante, conform dispozitiilor art.242 aliniat ( 21) din Legea nr.31/1990 republicata, respectiv publicarea pe pagina de internet ONRC, conform dispozitiilor art.242 alin.(23) din Legea nr.31/1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si a AGEA a G. S. din_, si a hotararii Adunarii Generale Extraordinare a Asociatilor S.C. G. S.R.L. din_, iar in urma fuziunii intregul patrimoniu, respectiv toate activele si pasivele societatii absorbite S.C. I. RO S.R.L se vor transmite in favoarea societatii absorbante S.C. G. S.R.L., conform proiectului de fuziune si se vor prelua in patrimoniul S.C. G. S.R.L. Referitor la actul constitutiv al S.C. G. S.R.L., se face urmatoarea precizare: Asociatii S.C. G. S.R.L., in calitate de societate absorbanta, raman nemodificati; valoarea si structura capitalului social al S.C.
G. S. se modifica astfel: capitalul social subscris si varsat integral la data bilantului de fuziune, va fi in valoare de 1.000 lei rezultat din punerea in echivalenta a activului net contabil a celor doua societati, format din 100 parti sociale cu o valoare nominala de 10 lei fiecare parte sociala. Structura capitalului social subscris si varsat se modifica ca urmare a aplicarii raportului de schimb rezultat din punerea in echivalenta a activului net contabil a celor doua societati participante la fuziune si va fi urmatoarea: Magda G. va detine
92 parti sociale a 10 lei fiecare parte sociala, respectiv 920 lei care reprezinta 92% din capitalul social; Magda M. Magdalena va detine 8 parti sociale a 10 lei fiecare parte sociala, respectiv 80 lei care reprezinta 8% din capitalul social.
In urma fuziunii, administratorul S.C. G. S.R.L., respectiv domnul MAGDA G., ramane in continuare in functia de administrator unic al acestei societati, numit in aceasta functie pe o perioada nedeterminata in baza actului constitutiv. Celelalte articole din actul constitutiv al S.C. GE. DI S.R.L. raman nemodificate.
SC I. RO S. se dizolva fara lichidare, conform art.227 alin.l lit.d si art. 233 alin.l din Legea 31/1990 republicata si aceasta din urma societate va inceta sa existe, urmand sa fie radiata din Registrul Comertului dupa inregistrarea actului modificator al societatii absorbante la Oficiul Registrului Comertului competent si publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a-IV-a, a notificarii, potrivit art. 204 alin.5 din Legea nr. 31/1990 precum si hotararea adunarii generale a asociatilor SC G. S. nr. 2/_ .
In motivare reclamanta a aratat ca pentru realizarea prezentei fuziuni prin absorbtie a parcurs urmatoarele etape: Hotararea Adunarii Generale a Asociatilor SC G. S. din data de_ privind intentia de fuziune prin absorbtie; decizia Asociatului Unic SC I. RO S. din data de_ privind intentia de fuziune prin absorbtie; Proiectul de fuziune nr.1/_
, publicat pe pagina de web a societatii absorbante http://ghelenadi.xhost.ro/default.htm conform dispozitiilor art.242 aliniat ( 2 ind.1) din Legea nr.31/1990 republicata, respectiv publicarea pe pagina de internet ONRC, www.onrc.ro, conform dispozitiilor art.242 alin.(2 ind.3) din Legea nr.31/1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare; cerere de depunere si mentionare acte intocmita de catre societatea absorbanta SC G.
S., pentru desemnarea expertului contabil, si depusa la Oficiul Registrului Comertului C., fiind admisa prin Rezolutia Persoanei Desemnate nr. 14970/_
, dosar nr. 39615/_ ; raport de expertiza contabila incheiat de catre expertul contabil M. G. Alexandru la data de_, situatia financiara de fuziune, balanta si bilantul societatii absorbante SC G. S., inainte si dupa fuziunea prin absorbtie, situatia financiara de fuziune, balanta si bilantul societatii absorbite SC I. RO S., inainte si dupa fuziunea prin absorbtie; Hotararea Adunarii Generale Extraordinare a Asociatilor SC G. S. nr.2/_ ; DECIZIA Asociatului Unic SC I. RO S. nr.2/_ ; Actul Constitutiv al societatii absorbante SC G. S. actualizat la data de_ si autentificat sub nr. 2173/_ .
Reclamanta arata ca isi intemeiaza cererea pe prevederile art. 4 si art. 5 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 116/ 2009 pentru instituirea unor masuri privind activitatea de inregistrare in registrul comertului, art. 238 si urmatoarele din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin hotararea Adunarii generale extraordinare a asociatilor petentei SC G. S. nr.2/_, s-a aprobat fuziunea societatii mentionate cu societatea SC I. RO S., in conditiile convenite prin proiectul de fuziune din data de_ publicat pe pagina de web a societatii absorbante http://ghelenadi.xhost.ro/default.htm conform dispozitiilor art.242 al.2 ind.1 din Legea nr.31/1990, respectiv pe pagina de internet ONRC, www.onrc.ro conform dispozitiilor art.242 al.2 ind.3 din Legea nr.31/1990 (filele 28-29). Prin decizia adoptata de asociatul unic al SC I. RO S. nr.2/_ s-a aprobat de asemenea fuziunea societatii cu societatea SC G. S., in calitate de societate absorbanta, conform aceluiasi proiect de fuziune (f.31).
Proiectul de fuziune a fost depus la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj la data de_ si publicat pe pagina de web a societatii absorbante http://ghelenadi.xhost.ro/default.htm conform dispozitiilor art.242 al.2 ind.1 din Legea nr.31/1990, respectiv pe pagina de internet ONRC, www.onrc.ro conform dispozitiilor art.242 al.2 ind.3 din Legea nr.31/1990 (filele 24-27).
De asemenea, au fost intocmite situatiile financiare de fuziune a SC
G. S. si SC I. RO S., precum si raportul de expertiza contabila intocmit de exp.M. Gh.Alexandru conform art.243 ind.3 din Legea nr.31/1990, care concluzioneaza ca toate operatiunile si inregistrarile contabile efectuate sunt corecte, fiind respectat cadrul legal pentru finalizarea operatiunii de fuziune (filele 47-53, 54-63). La dosarul cauzei a mai fost depus actul constitutiv actualizat al societatii absorbante autentificat sub nr.2173/_ de notar public Onet Ion-Anghelus (f.39-46).
Conform art. 4 alin.1 din OUG nr. 116/2009, in cazul fuziunii, inclusiv a fuziunii transfrontaliere, si in cazul divizarii, competenta de verificare a legalitatii hotararii asupra fuziunii sau divizarii, precum si dupa caz a actului constitutiv ori al actului modificator si a dispune inregistrarea acestora in registrul comertului, apartine sectiei comerciale a tribunalului, in circumscriptia caruia se afla sediul comerciantului.
Din aceasta prevedere legala rezulta ca in cazul unei proceduri de fuziune, tribunalul are competenta de a verifica legalitatea hotararilor adunarii generale a asociatilor societatilor implicate in fuziune asupra fuziunii, a legalitatii actului modificator al societatii, precum si de a dispune inregistrarea acestora in registrul comertului.
In limita competentelor stabilite de legiuitor, tribunalul va constata legalitatea hotararii adunarii generale extraordinare a asociatilor SC G. S. nr.2/_ si a hotararii asociatului unic al SC I. RO S., prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbtia SC I. RO S. - societate absorbita de catre SC G. S. - societate absorbanta. Totodata, va constata legalitatea actului constitutiv al petentei SC G. S., societate absorbanta, in forma actualizata la data de_ .
Nu in ultimul rand, va dispune inregistrarea in registrul comertului a mentiunilor corespunzatoare referitoare la fuziunea SC G. S. pe de o parte si SC I. RO S. pe de alta parte, prin absorbtia ultimei societati mentionate de catre SC G. S. .
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite cererea formulata de petenta SC G. S., J_, cu sediul in T. str.George Calinescu nr.1, jud. C. si, in consecinta :
Constata legalitatea hotararii adunarii generale extraordinare a asociatilor SC G. S. nr.2/_, legalitatea hotararii asociatului unic al SC
I. RO S., prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbtia SC I. RO S.
- societate absorbita de catre SC G. S. - societate absorbanta.
Constata legalitatea actului constitutiv al petentei SC G. S., in forma actualizata la data de_, autentificat sub nr.2173/_ de notar public Onet Ion-Anghelus.
Dispune inregistrarea in registrul comertului a mentiunilor corespunzatoare referitoare la fuziunea SC G. S. si SC I. RO S., prin absorbtia ultimei societati mentionate de catre SC G. S. .
Executorie.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 11 octombrie 2013.
PRESEDINTE, | GREFIER, | |
M. C. B. | T. | G. |
Red./dact./MCB/LU/3ex/_
← Sentința civilă nr. 2131/2013. Fuziune, divizare | Sentința civilă nr. 1458/2013. Fuziune, divizare → |
---|