Încheierea civilă nr. 2931/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ /a1

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ nr. 2931/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 30 octombrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: F. -I. M. GREFIER: F. B.

Pe rol fiind examinarea cererii reclamantului M. H. O. având ca obiect reexaminarea încheierii civile nr. 2483/1 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Specializat C. în dosarul nr._ .

La ambele apeluri nominale făcute în cauză reclamantul a lipsit. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost acvirat temporar dosarul nr._, după care instanța rămâne în pronunțare asupra cererii pe baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra cererii de reexaminare de față:

Prin încheierea civilă nr. 2483/1 octombrie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Specializat C. a anulat cererea formulată de reclamantul M. H. O., reținând următoarele:

Cu ocazia verificării cererii formulate, în temeiul art. 200 din noul Cod de procedură civilă (NCPC), instanța a solicitat reclamantului M. H. O. să precizeze obiectul cererii, respectiv indicarea actului a cărui anulare se solicită și anexarea acesteia la dosar, să indice numele, prenumele și adresele martorilor și să atașeze interogatoriul pârâtei cu respectarea cerințelor impuse de art. 194 lit. e NCPC. De asemenea, s-a pus în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 47,50 lei și să depună la dosar înscrisuri doveditoare cu respectarea cerințelor impuse de art. 150 NCPC. Solicitarea a fost comunicată reclamantului la data de 9 septembrie 2013, potrivit dovezii de înmânare, dată de la care a început să curgă termenul de 10 zile stabilit în conformitate cu art. 200 alin. 2 NCPC, împlinindu-se la data de 20 septembrie 2013.

Instanța a mai reținut că potrivit art. 200 alin. 1 - 3 NCPC, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii. Potrivit art. 194 NCPC, cererea de chemare în judecată va cuprinde: … e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Potrivit art. 150 alin. 1 NCPC, la fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea

înțelege a se folosi în proces. În cazurile în care legea precede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi atașat cererii de chemare în judecată, iar când se cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresele acestora.

A mai reținut că la data de 19 septembrie 2013 creditoarea a depus la dosar un înscris prin care a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, a indicat numele și adresele martorilor și a anexat interogatoriul pârâtei SC RO T.

I. S. . De asemenea, a făcut și dovada achitării taxei judiciare de timbru. În ceea ce privește înscrisurile, instanța a reținut că înscrisurile pe care reclamantul le-a atașat cererii nu erau în copie certificată pentru conformitate cu originalul, iar cele atașate la dosar la data de 19 septembrie 2013 reprezintă copii ale unor înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul. Certificarea înscrisurilor pentru conformitate cu originalul nu a respectat cerința impusă de art. 150 NCPC, deoarece înscrisurile au fost depuse în copii xerox, pe care a fost aplicată o stampilă și o semnătură care, de asemenea era copiată, împrejurare care nu a făcut dovada că înscrisurile au fost certificate ca fiind conforme cu originalul, iar semnătura aplicată nu a fost asumată de nicio persoană.

Având în vedere faptul că partea a arătat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că înțelege să se folosească de înscrisurile menționate, dar nu și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar copiile certificate ale acestora în termenul stabilit prin rezoluția premergătoare ce i-a fost comunicată, a dispus anularea cererii.

Împotriva acestei hotărâri a formulat la data de 16 octombrie cerere de reexaminare reclamantul M. H. O., solicitând revenirea asupra măsurii anulării cererii, apreciind că aceasta a fost dispusă eronat.

În motivarea cererii sale, a arătat că prin încheierea din "camera de consiliu"; din data de 1 octombrie 2013 care, așa cum rezultă din înregistrarea dezbaterilor, în realitate a fost strigată și dezbătută în ședință publică în prezența mai multor persoane și avocați (conform art. 174 NCPC coroborat cu art. 176 pct. 5 NCPC, acest fapt constituie o cauză de nulitate absolută necondiționată a încheierii pentru nerespectarea cerinței publicității ședinței de

judecată care ocrotește un interes public), respectiv se fac referințe la "art.27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006";, care nu au niciun fel de incidență în speță, deoarece nu suntem în prezența procedurii de insolvență reglementată de acest act normativ, ci obiectul unic al acțiunii se circumscrie prevederilor Legii nr. 31/1990 privind anularea hotărârilor AGA, sediul materiei fiind reglementat de prevederile art. 196, coroborate cu cele ale alin. 2 al art. 132 și alin. 1 al art. 192 din Legea nr. 31/1990, de altfel indicate în concret în acțiune.

A mai arătat că, ulterior, în încheierea atacată se consemnează faptul că la data de 19 septembrie 2013 s-a supus cerințelor instanței în sensul precizării cererii de chemare în judecată, indicării numelui și adreselor martorilor, anexării interogatoriului pârâtei, făcând și dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Referitor la copiile depuse, a arătat că nu a dispus niciodată de originalul

"actului a cărui anulare a solicitat-o și a cărui anexare i s-a solicitat să o facă la dosar cu respectarea cerințelor art. 150 NCPC, considerând cerința instanței de a-i impune să depună la dosar copia acestui act în copie certificată sub semnătură asumată ca fiind nejustificată și chiar ilegală, deoarece în realitate trebuia solicitată de la cei ce o dețin, adică de la pârâții care au adoptat-o și dispun de aceasta.

A mai arătat că semnătura existentă la dosar a fost asumată personal în fața instanței de d-na av. Albu Sanda-Lucia, care a și solicitat permisiunea de a resemna în original înscrisurile chiar în fața instanței, fapt ce i-a fost refuzat. Cu toate acestea, d-na av. Albu Sanda-Lucia, înainte ca instanța să se pronunțe asupra excepției invocate (fapt ce poate fi dovedit prin fișa Ecris și sistemul

informatic al instanței), deși i s-a refuzat resemnarea în original a actelor de la dosar, a depus încă odată prin registratura instanței încă un set de copii certificate în original a înscrisurilor anexate acțiunii.

A învederat că, chiar și în această situație, cu încălcarea prevederilor art. 177 alin. 3 NCPC, care stabilește fără echivoc faptul că "actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a

dispărut cauza acesteia";. Pe lângă faptul că art. 150 NCPC nu stabilește modalitatea în care "copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul";, la alin. 3 al aceluiași articol se stabilește fără echivoc faptul că "se vor putea depune în copie numai părțile din înscris referitoare la proces, urmând ca instanța să ordone, dacă va fi nevoie, înfățișarea înscrisului în întregime";, fapt ce stabilește fără echivoc faptul că ne aflăm în prezența unei nulități condiționate și relative (art. 174 NCPC coroborat cu art. 175 NCPC), ceea ce, în mod cert, permite conform prevederilor art. 177 NCPC îndreptarea neregularității actului de procedură, dacă acesta într-adevăr există, fapt ce nu poate fi reținut conform prevederilor art. 176 NCPC cu privire la nerespectarea cerinței publicității ședinței de judecată.

A apreciat că, în aceste condiții, refuzul explicit al judecătorului de a lua în considerare copiile certificate existente la dosar pe motiv că nu sunt semnate în original și apoi de a nu permite avocatului să resemneze personal în fața sa actele depuse deja, precum și neluarea în considerare a copiilor certificate cu semnătură originală depuse prin registratura instanței anterior momentului la care instanța s-a pronunțat asupra excepției invocate echivalează cu o denegare de dreptate și încalcă flagrant atât prevederile art. 5 NCPC, care stabilesc fără echivoc faptul că "judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii";, cât și prevederile art.4 NCPC cu privire la normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene care se aplică prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților.

A mai arătat că în speță este evident că au aplicabilitate prevederile art. 177 NCPC care, la alin. 1, prevede că "ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură";, iar în speță orice fel de vătămare, în mod cert, a fost înlăturată prin redepunerea anterior pronunțării, cu adresă, prin registratură, a copiilor certificate prin semnătură originală și asumată, motiv pentru care își găsesc aplicabilitatea în speță prevederile alin. 3 ale art. 177 NCPC, care stabilește fără echivoc faptul că "actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunțării asupra excepției de nulitate a dispărut cauza acesteia";, aceasta cu atât mai mult cu cât sub aspectul nulității cererii de chemare în judecată, prevederile alin. 2 și alin. 3 ale art. 196 NCPC stabilesc fără echivoc faptul că "cu toate acestea, lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății în fața primei instanțe"; și totodată "orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. 2";, adică, altfel spus, dacă lipsa

semnăturii pe cererea de chemare în judecată poate fi îndreptată fără anularea cererii și lipsa semnăturii originale pe copiile certificate anexate cererii poate fi îndreptată fără anularea cererii. Mai mult, niciunde în cadrul NCPC nu se stabilește în mod expres nicio nulitate absolută sau relativă, condiționată sau necondiționată și niciun fel de corelație sau coroborare între prevederile art. 149-150 NCPC și art. 200 NCPC, motiv pentru care anularea cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnături originale pe copiile certificate ale înscrisurilor anexate cererii de chemare în judecată este nu doar nelegală, dar, și abuzivă, tinzând la denegare de dreptate.

În drept, a invocat prevederile art. 4, art. 5, art. 149, art. 150, art. 174,

art. 175, art. 176, art. 177, art. 196 și art. 200 NCPC.

Cu titlu preliminar, judecătorul sindic reține că reclamantul a formulat cererea de reexaminare în termenul de 15 zile de la anularea cererii.

Analizând ansamblul materialului probator, judecătorul sindic reține că în conformitate cu dispozițiile art. 200, alin. 1-3 NCPC, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în

judecată îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197. Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancțiune obligația de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 202 alin. 3 NCPC. Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate, tribunalul reține că doar lipsurile cererii, nu și cele ale actelor care o însoțesc, poate duce la anularea cererii. Într-adevăr, dispozițiile art. 200 alin. 1 NCPC fac trimitere la prevederile art. 194-197 NCPC, dar aceste din urmă prevederi legale reglementează atât cerințele de formă și de conținut ale cererii, cât și cerințele de formă și de conținut ale unor alte acte, cum sunt înscrisurile doveditoare. Sancțiunea anulării cererii operează, însă, numai pentru neremedierea carențelor cererii, nu și ale altor acte juridice, astfel cum rezultă neechivoc din cuprinsul art. 200, alin. 3 NCPC.

În același sens, tribunalul are în vedere și prevederile art. 204 alin. 1 NCPC, care prevăd că reclamantul poate să-și modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. A fortiori, el poate remedia neregularitățile referitoare la probele deja propuse până la același termen, sancțiunea anulării cererii neputând opera în cazul unor astfel de neregularități, pentru care legea prevede o altă sancțiune, aceea a decăderii.

Prin urmare, reținând inaplicabilitatea sancțiunii anulării cererii pentru neîndeplinirea unor cerințe de ordin procedural referitoare la probele scrise, în temeiul art. 200 alin. 6 și alin. 7 NCPC, tribunalul va admite cererea de reexaminare a încheierii civile nr. 2483/1 octombrie 2013 și, în consecință, va reveni asupra anulării cererii formulate de reclamantul M. H. O. cerere înregistrată sub nr._ și va dispune retrimiterea dosarului nr._ completului inițial învestit, Nou Cauze Directe 3.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE :

Admite cererea de reexaminare a încheierii civile nr. 2483/1 octombrie 2013 și, în consecință:

Revine asupra anulării cererii formulate de reclamantul M. H. O.

, CNP 1., domiciliat în C. -N., str. A. F., nr. 4, jud. C., cerere înregistrată sub nr._ .

Dispune retrimiterea dosarului nr._ completului inițial învestit, Nou Cauze Directe 3.

Definitivă și executorie, fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. I. M. F. B.

Thred. FIM/3 ex./31.10.13

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 2931/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA