Încheierea civilă nr. 4279/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr. 4279

Ședința publică din 20 Iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. -Președintele Secției a II - a Civilă

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea SC I. C. S. , cu sediul în V. de S., str.

C., nr. 1, județul M., înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș sub nr. J_, CUI RO 19794131, în contradictoriu cu debitorii O. V. DE S. PRIN P. , cu sediul în V. de S., str. 22 D., nr. 19, județul M., și GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B., P. V.

, nr. 1, sector 1.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, concluziile și susținerile reprezentantei creditoarei fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de_ și respectiv data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de S. sub dosar nr._ creditoarea SC I. S. a solicitat emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitorilor O. V. de S. și Guvernul României astfel: somarea debitorului de la pct. 1, din cererea de chemare în judecată, ca în termen de 10 zile de la primirea hotărârii să achite suma de 429.520 lei (ron), cu titlu de debit, cu dobânda legală de la data pronunțării hotărârii și până la achitarea integrală a sumei; obligarea pârâtei de la pct. 2, din cererea de chemare în judecată să pună la dispoziția debitoarei de la pct. 1, fondurile necesare în vederea achitării sumei solicitate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat următoarele:

În fapt, între creditoarea SC I. C. S. și debitoarea O. V. de S. prin P. s-a încheiat contractul nr. 9012/_, potrivit căruia creditoarea s-a obligat să execute în favoarea beneficiarului - debitor, "lucrări de înlăturare a

efectelor deversărilor de pâraie și râuri, precum și apărări de maluri de pe raza teritorial - administrativă a orașului V. de S. ";.

Lucrările prevăzute în contract s-a realizat, fiind recepționate conform proceselor verbale de recepție la terminarea lucrărilor anexate.

Pentru încasarea contravalorii lucrărilor efectuate s-au întocmit facturi care au fost acceptate la plată, prin semnarea acestora și au fost achitate parțial, rămânând neachitată suma de 429.520 lei, conform extrasului de cont nr. 15219 din_, eliberat de debitoare, care confirmă datoria acesteia.

Creanța solicitată este certă, lichidă și exigibilă, conform prevederilor art. 10 alin. 1 din OUG nr. 119/2007.

Debitorul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât poate sta în justiție numai în litigiile de contencios administrativ.

De asemenea, debitorul O. V. de S. a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 4481/_ pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ .

Prin ordonanța nr. 32/_ pronunțată de Judecătoria V. de S.

în dosarul nr._ s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

  1. ui M. întrucât este vorba de un contract de achiziție publică.

    Cauza a fost înregistrată pe rolul T. ui M. - Secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal sub dosar nr._ .

    Analizând excepțiile invocate cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, T. reține următoarele:

    1. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a G. ui R.

      Din dispozițiile constituționale (art. 102 și următoarele), precum și din economia Legii nr. 90/2001 de organizare și funcționare a acestei autorități publice executive, G. poate sta în judecată în calitate de pârât numai în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale.

      În consecință,k Guvernul României nu are calitate procesuală pasivă într- un litigiu având ca obiect pretenții derivând dintr-un contract de achiziții publice în care nu este parte.

      Așa fiind, T. va respinge cererea față de Guvern ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

    2. Cu privire la excepția puterii de lucru judecat.

Prin sentința civilă nr. 4481 din_ pronunțată de Tribunalul Maramureș, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de emitere a ordonanței de plată formulată de creditoarea SC I. C.

S. împotriva debitorului O. V. de S. .

Creditoarea a solicitat obligarea debitorului la plata unei sume de bani, întemeindu-și cererea pe contractul de lucrări nr. 96/2A din_ .

În prezenta cauză există identitate de părți, obiect (plata unei sume de bani) și cauză (același contract) așa încât sunt întrunite condițiile puterii de lucru judecat prevăzute de art. 1201 cod civil de la 1865.

Așa fiind, pe temeiul art. 166 Cod procedură civilă de la 1865 va admite excepția puterii de lucru judecat, reținând totodată, că deși nu se poate emite o nouă ordonanță, partea are la îndemână calea dreptului comun pentru a obține recunoașterea dreptului său (art. 11 din O.U.G. nr. 119/2007).

În consecință, T. va respinge cererea în raport cu debitorul O. V. de S. prin P. pe temeiul excepției puterii de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a G. ui R. .

Admite excepția puterii de lucru judecat în raport cu debitorul O. V. de S. prin P. .

Respinge cererea privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea SC I. C. S., cu sediul în loc. V. de S., str. C. nr. 1, jud.

  1. , împotriva debitorului O. V. de S. prin P., cu sediul în V. de S., str. 22 D. nr. 19, jud. M., pe temeiul excepției puterii de lucru judecat, iar în contradictoriu cu Guvernul României, ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

    Irevocabilă.

    Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

    PREȘEDINTE, GREFIER,

    1. SA Ana C.

Red. AS/_

Tred. A.C./_ - 5 ex.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 4279/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007