Încheierea civilă nr. 5604/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 5604

Ședința publică din data de 6 decembrie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de creditoarea S. 2 I.

S. C. -N. , cu sediul procesual ales, conform art. 158 alin. (1) Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în localitatea C. -N., str. David Prodan, nr. 24, județul C., în contradictoriu cu debitoarea C. I. , cu sediul în comuna I., sat I., str. 1 D. 1918, nr. 43, județul Sălaj, având ca obiect ordonanță de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta debitoarei, consilier juridic Șimișnean A. -C., în baza delegației aflată la fila 46 din dosar, lipsă fiind părțile litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 153 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

Tribunalul, din oficiu, procedând la verificarea competenței, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare coroborat cu art. 21 din Constituția României și cu art. 1015 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, constată că în baza prevederilor art. 286 alin. (1) privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, raportat la prevederile art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, este competent general, material și teritorial în judecarea prezentei cauze.

Acțiunea promovată este timbrată, așa cum prevede art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu suma de 200 lei, potrivit Chitanței seria MCJCH, nr._ 13, fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei, aspect față de care instanța constată că acțiunea este legal timbrată la acest termen de judecată (fila 6, dosar declinat nr._ al Tribunalului Specializat C. ).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că părțile litigante au solicitat prin cererea introductivă de instanță și întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 411 alin. (1) pct 2 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare și pentru acest termen de judecată nu s-au depus înscrisuri noi la dosar.

Se mai relevă de către grefierul de ședință faptul că prezenta cauză s- a format sub numărul de dosar amintit în antet, în urma declinării către Tribunalul Sălaj spre competentă soluționare a dosarului cu nr._ a Tribunalului Specializat C. .

Având în vedere că reprezentanta debitoarei, consilier juridic Șimișnean A. -C., declară că nu mai are cereri de formulat, instanța, în temeiul prevederilor art. 392 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și

1

completările ulterioare

, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părții prezente.

Reprezentanta debitoarei, consilier juridic Șimișnean A. -C., solicită respingerea cererii formulată de către creditoare privind emiterea unei ordonanțe de plată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile imperativ prevăzute de legislația în vigoare, respectiv creanța nu este certă, lichidă și exigibilă. Mai mult, arată că facturile sunt acceptate la plată de către debitoare, având în vedere că este vorba despre lucrări suplimentare. Primăria nu contestă că într-adevăr lucrările s-au efectuat în baza acelui act, astfel apreciind că această cerere nu poate fi soluționată prin procedura simplificată a ordonanței de plată, ci prin procedura de drept comun.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa, creditoarea S. 2 I. S. C. -N. a solicitat instanței emiterea ordonanței de plată împotriva debitoarei C. I. pentru suma de 998.290,67 lei, reprezentând debitul principal, stabilit conform facturilor fiscale nr. 2080/_, nr. 2801/_, la care se adaugă suma de 106.817,1 lei (998.290,67 lei x 0,1 % = 998.2967 lei x 107 zile de întârziere = 106.817,1 lei), reprezentând penalități contractuale de întârziere de 0,1 % pe zi, calculate asupra debitului principal, începând cu ziua scadenței celor două facturi fiscale și până la data de 20 iulie 2013.

Se mai solicită achitarea în continuare a penalităților contractuale de întârziere de 0,1 % pe zi, calculate asupra debitului principal, începând cu data de 20 iulie 2013, până la plata lui efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Întemeiată în drept pe prevederile art. 1013 - art. 1024 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare și art. 1270, art. 1535, art. 1538 și art. 1539 Cod civil, cererea creditoarei este motivată cu următoarele:

În data de 14 decembrie 2007 între părți s-a încheiat un contract de achiziții de lucrări nr. 7238, având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor privind realizarea unei pasarele pietonale cu posibilitate auto de 1,5 tone peste râul Someș, pentru care debitoarea urma să achite creditoarei cu titlu de preț suma de 2.293.338,25 lei, TVA inclus.

Prin semnarea actelor adiționale nr. 2 din data de 29 iunie 2010, respectiv nr. 3 din data de 1 octombrie 2011, ulterior încheiate, valoarea contractului s-a majorat cu suma de 872.821 lei, TVA inclus, prin aceste acte adiționale prelungindu-se și termenul de finalizare a lucrărilor până la data de 15 martie 2013.

Se mai arată că potrivit art. 13.2 din Contractul de achiziție lucrări nr. 7238/_, în cazul în care achizitorul, în speță C. I., nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la scadență (care este stabilită de art. 19.1 din același contract ca fiind împlinită în termen de 14 zile de la data expirării acceptului de către autoritatea contractantă), atunci acesta are obligația de a plăti, cu titlu de penalități de întârziere, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,1 % din plata neefectuată, pentru fiecare zi de întârziere.

Creditoarea menționează că pentru o parte a lucrărilor executate în baza contractului mai sus amintit, a emis facturile fiscale nr. 2080/_, în valoare de 789.888,83 lei, TVA inclus, respectiv nr. 2801/_, în valoare de 208.401,84 lei, TVA inclus.

Lucrările pentru care au fost emise ambele facturi mai sus amintite au fost acceptate de dirigintele de șantier, mai menționează creditoarea,

2

concluzionând că cererea sa întrunește cerințele art. 1013 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, creanța pretinsă având un caracter cert, lichid și exigibil.

Prin întâmpinare, debitoarea solicită respingerea cererii, apărându-se cu aceea că, în speță, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.

Creditoarea afirmă, menționează în întâmpinare că două facturi, respectiv factura nr. 2080/_ și factura nr. 2081/_ au rămas neachitate. Însă, nu face nicio referire la faptul că aceste două facturi nu au fost acceptate la plată de către debitor, în condițiile prevăzute de lege - niciuna dintre facturi nu a fost semnată și ștampilată de către acesta. De asemenea, nici centralizatoarele privind situațiile de lucrări nu sunt acceptate de investitor. Nu există nicio dovadă că aceste documente au fost aduse la cunoștința debitorului, și cu atât mai puțin a faptului că au fost acceptate. În aceste condiții nu se poate vorbi de o creanță exigibilă.

Deliberând asupra cererii de față, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 1020 alin. (1) Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare, "Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere";.

Verificând îndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate a cererii de față, se constată că facturile nr. 2080/2013, în valoare de 789.888 lei și nr. 2081/2013, în valoare de 208.401 lei nu au fost însușite de către debitoare

prin semnătură (filele 14 și 16).

Pentru verificarea susținerilor creditoarei este prin urmare necesar administrarea unui probatoriu care să vizeze inclusiv respectarea procedurilor riguros reglementate prin O.G. nr. 34/2006 și efectuarea corespunzătoare a lucrărilor menționate în facturi, consfințită prin încheierea unui proces-verbal de recepție.

Administrarea acestor probe excede însă procedurii sumare a ordonanței de plată, astfel de verificări urmând a fi efectuate în cadrul procedurii de drept comun, drept pentru care cererea de față urmează a fi respinsă.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I D E C I D E

Respinge cererea creditoarei S. 2 I. S. C. -N. , cu sediul procesual ales în localitatea C. -N., str. David Prodan, nr. 24, județul C., împotriva debitoarei C. I. , cu sediul în comuna I., sat I., str. 1 D. 1918, nr. 43, județul Sălaj, pentru emiterea ordonanței de plată.

Fără calde de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 decembrie 2013.

Președinte,

Grefier,

I. D. -D.

V.

C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /4 ex. Emis 2 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 5604/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007