Sentința civilă nr. 1981/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._ *
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1981/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 9 iulie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: V. LAURA OROS GREFIER: A. Z.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii privind acțiunea formulată de către reclamantul M. M. V. în contradictoriu cu pârâții SC R&C T. S. prin lichidator judiciar SS, SC F. P. T. S., L. M. și P. A. C., având ca obiect anulare hotărâre A.G.A.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la dosar s-au înregistrat de către reclamant și de către pârâta SC F. P. T. S., la data de 4 iulie 2013, concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 28 iunie 2013, concluziile părților și mersul dezbaterilor fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, pentru a da posibilitatea părtilor să depună concluzii scrise, a amânat pronuntarea pentru data de_, iar apoi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea pentru data de azi.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea, înregistrată pe rolul acestui tribunal la_, sub numărul de dosar_, reclamantul M. M. V. a chemat în judecată pe pârâtele SC R&C T. S. și SC F. P. T. S., solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a hotărârii adunării generale extraordinare a asociaților SC R&C T. S. nr. 2 adoptată la data de_, act încheiat de asociații L.
M. și P. A. C., a hotărârii asociatului unic al SC F. P. T. S. nr. 1 adoptată la data de_, act încheiat de numiții L. M. și P. A. C., și a contractului de cesiune, act încheiat tot de numiții L. M. și P. A. C., publicarea hotărârii judecătorești în Monitorul Oficial al României și înscrierea în registrul comerțului.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este asociat al SC R&C T. S. împreună cu L. M. și P. A. C., iar SC R&C T. S. este unic asociat al SC F.
P. T. S. . La data de_ a avut loc o adunare generală extraordinară a asociaților SC R&C T. S. în care s-a hotărât cesionarea tuturor părților sociale deținut în cadrul SC F. P. T. S. în favoarea cesionarului L. M., acesta din urmă devenind asociat unic al SC F. P. T. S. . S-a mai hotărât revocarea din funcția de administrator al SC
F. P. T. S. a doamnei F. C. I. și mandatarea asociatului P. A. C. să semneze în numele și pe seama SC R&C T. S. toate actele necesare ducerii la îndeplinire a celor stabilite prin hotărâre. Reclamantul a susținut că au fost încălcate dispozițiile imperative prevăzute în art.195 din Legea nr.31/1990 privind convocarea adunării generale extraordinare. Astfel, art.11 din actul constitutiv anterior, în vigoare la data adoptării hotărârii atacate, prevede că hotărârile asociaților se iau în adunarea generală, în condițiile prevăzute de dispozițiile Leii nr.31/1990, în lipsa
unei dispoziții speciale, convocarea potrivit art.195 alin.3 fiind necesar a se realiza prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată, cu indicarea ordinii de zi, însă această convocare nu a fost realizată. Totodată, reclamantul a arătat că nu a fost convocat la adunarea generală a asociaților SC R&C T. S. în urma căreia s-a adoptat hotărârea atacată, semnătura care apare în dreptul numelui său nefiind executată de acesta, fiind falsă. De asemenea, în aceeași zi a fost semnat și contractul de cesiune și hotărârea nr.1/_ în urma căreia SC R&C T. S. pierde calitatea de asociat unic în cadrul SC F. P. T. S., L. M. devenind asociat unic și administrator al acestei societăți.
Reclamantul a susținut că prin manoperele dolosive și bazate pe falsuri a pierdut orice calitate în cadrul SC F. P. T. S., societate la a cărei dezvoltare a contribuit, în care a investit capital și timp. De asemenea, se solicită constatarea nulității hotărârii asociatului unic nr.1 a SC F. P. T. S. adoptată la data de_ și a contractului de cesiune părți sociale, având în vedere că acestea au fost adoptate în baza unei hotărâri nule absolut, iar conform principiilor quad nullum est, nullum producit efectum și resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, anularea actului inițial atrage desființarea actelor subsecvente.
În drept, au fost invocate prevederile art. 112 C.pr.civ., art. 241 alin. 2, art. 274 alin. 1 C.pr.civ., art. 132 si art. 195 din Legea nr. 31/1990.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul de judecată din_, pârâta SC F. P. T. S. a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nefondată și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, arătând în apărare că în anul 2006 pârâta SC R&C T. S. a înființat SC F. P. T. S., având calitatea de asociat unic în cadrul acestei, scopul urmărit fiind acela de a desfășura activități de transport internațional de persoane, însă datorită lipsei de interes a unora din asociații SC R&C T. S. pârâta de rândul 2 nu a desfășurat efectiv nici o activitate. Întrucât pârâta de rândul 2 nu desfășura nici o activitate si nu deținea nici un bun, asociații din cadrul paratei de rândul l, S.C. R&C T. S.R.L., reclamantul M. M. V., L. M., si P. A. -C.
, au hotărât ca S.C. R&C T. S.R.L. sa cesioneze toate părțile sociale deținute in cadrul SC F. P. T. S. cesionarului L. M., la solicitarea acestuia. In urma cesiunii partilor sociale, L. M. a devenit asociat unic in cadrul SC F. P. T. S. . In acest sens, au fost incheiate actele atacate de reclamant, unicul interesul urmărit de L. M. in a achiziționa părțile sociale ale societății fiind acela de a fi asociatul unic al unei firme fara activitate, deci fara datorii, avantajul principal fiind acela al costurilor mai reduse decât in cazul infiintarii unei noi societăți. Totodată, interesul umarit de fostul asociat unic al subscrisei, respectiv S.C. R&C T. S.R.L. a fost acela de a nu achita impozitul forfetar (nou introdus in aprilie 2009) si cheltuielile contabile pentru o societate fara vreo o activitate si a cărei existenta nu aducea nici un beneficiu.
Susținerile reclamantului în sensul că in cadrul SC F. P. T. S. a investit capital și a contribuit la dezvoltarea acesteia nu sunt reale, pentru simplul motiv ca, cel puțin pana la momentul cesiunii, societatea nu s-a dezvoltat absolut deloc, intrucat nu a desfășurat vreo activitate efectiva. Totodată, reclamantul susține ca nu au fost respectate dispozițiile art. 195 alin.3 din Legea nr. 31/1990, privind convocarea adunării generale a S.C. R&C T. S.R.L. Intr-adevar, potrivit articolului anterior menționat, convocarea adunării se va face in forma prevăzuta in actul constitutiv, iar in lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandata, cu cel puțin 10 zile inainte de ziua fixata pentru tinerea acesteia, aratandu-se ordinea de zi. Insa, opinia majoritar exprimata in practica judiciara si in doctrina este aceea ca, viciul reprezentat de neconvocarea corespunzatoare a adunării este acoperit de prezenta la adunare a tuturor asociaților sau a reprezentanților acestora. Aceasta cu
atât mai mult, cu cat asociații si/sau mandatarii acestora nu au formulat nici o obiectiune cu privire la convocare. Insa, in primul rând, adunarea generala din data de_ nu a fost covocata de administrator sau de vreun asociat, ci a existat un consens al asociaților S.C. R&C T. S.R.L. in vederea organizării unei adunări generale in data de_ .
De asemenea, reclamantul susține faptul ca semnătura care apare in dreptul numelui său este un fals, nefiind executata de către acesta, pârâta arătând că nu poate sa garanteze veridicitatea sau nu a semnăturii reclamantului pe hotărârii AGA. Aceasta, intrucat asociatul P. A. C. a prezentat spre semnare asociatului
M. hotărârea AGA care era deja semnata de catre reclamant. Insa, asociatul L.
nu s-a intalnit personal cu reclamantul cu ocazia semnării hotărârii AGA, deci nu putea confirma sau infirma autenticitatea semnăturii din dreptul numelui sau, acest aspect putând fi lămurit prin efectuarea unei expertize grafoscopice. În cazul in care, intr-adevar, semnătura nu ar aparține reclamantului, pârâta apreciază ca nu se poate pune problema unui fals comis de asociatul P. A. -C., deoarece acesta era si este împuternicitul reclamantului pentru luarea oricarei decizii în cadrul S.C. R&C
T. S.R.L., atât in ceea ce privește activitatea societății cat mai ales in ceea ce privește hotărârile luate in cadrul adunărilor generale. Astfel, incepand din anul 2007, reclamantul a figurat doar scriptic ca fiind asociat in cadrul S.C. R&C T. S.R.L., retragandu-se faptic din societatea menționata atât in ceea ce privește calitatea de asociat, cat si calitatea de administrator. Odată cu retragerea sa faptica din activitatea societății, reclamantul 1-a imputernicit pe asociatul P. sa il reprezinte si sa semneze in numele sau orice act care privea S.C. R&C T. S.R.L. Așadar, nu se poate vorbi de nulitatea hotărârii AGA si a actelor subsecvente, in condițiile in care hotărârea a fost semnata de către toți asociații, reclamantul fiind reprezentat in cadrul adunării, in ipoteza in care nu acesta a semnat hotărârea AGA.
Prin precizarea si extinderea cererii de chemare in judecata depuse la dosar la termenul de judecată din_, reclamantul a solicitat extinderea cererii introductive de chemare in judecata si fata de parații L. M. și P. A. C., precizându-și cererea de chemare in judecata în sensul că solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constatate nulitatea absoluta si a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților nr.3/_ de ia SC R&C T. S. si a Contractului de cesiune de parti sociale cuprins in aceasta si anularea actelor subsecvente încheierii celor trei hotărâri a căror nulitate se solicita: Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Asociaților nr.2/_ a SC R&C T. S. ; Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Asociaților nr.3/_ de la SC R&C T. S. si Hotărârea Asociatului Unic nr.1 a SC F. P. T. S. incat sa se revină la situația anterioara adoptării lor
În motivare, reclamantul a arătat că la data de_ parații L. M. si P.
A. C. au inteles sa modifice actele constitutive ale paratelor persoane juridice SC R&C T. S. si SC F. POR T. S. - după cum urmează. Prin Hotărârea nr.3/_ a Adunării Generale Extraordinare a Asociaților de la R&C T. S. s-au modificat actele constitutive ale acestei societăți in sensul constatării cesiunii de parti sociale intervenita intre paratul L. M. in calitate de cedent si paratul P. A. C. in calitate de cesionar, primul pierzând astfel calitatea de asociat in societate, iar cel de- al doilea devenind asociat majoritar cu un procent de 66,7% din capitalul social si totodată a fost revocat din funcția de administrator paratul L. M., administrator al societății rămânând paratul P. A. C. . Or astfel, prin hotărârile adoptate la_ calitatea de asociat unic al SC R&C T. S. in cadrul SC F. P. T. S. s-a modificat total, asociat unic devenind paratul L. M., iar prin cesiunea de parti
sociale dintre cei doi parați persoane fizice paratul L. M. a devenit asociat in SC
F. P. T. S. societatea căreia același asociat i-a transferat fara acordul reclamantului fondul de comerț al SC R&C T. S. si parte din bunurile societății. Aceasta Hotărâre a fost luata de către cei doi parați persoane fizice fara a se respecta prevederile legale in ceea ce privește convocarea adunării generale asa cum prevede art.195 din Legea nr.31/199o republicata si modificata si mai mult cei doi parați, persoane fizice asociați, au înțeles sa semneze in numele reclamantului aceasta hotărâre asa cum au făcut, in aceasi zi si cu hotărârea nr.2/2009 a aceleași societăți hotărâre prin care SC R&C T. S. pierdea calitatea de unic asociat in SC F. P. T. S. in detrimentul paratului L. M. . Fata de aceasta situație, poziția pe care parata SC F. P. T. S., controlata in prezent a paratul L. M., si-a exprimat-o in întâmpinare, cum ca a existat un consens al asociaților in adoptarea hotărârilor la data de_ reprezintă un fals, un asemenea consens putând exista numai daca reclamantul ar fi fost prezent la adunarea generala si si-ar fi exprimat in cunostinta de cauza voința. Susținerile pârâtei din întâmpinare în sensul că hotărârea a cărei nulitate se solicita i-a fost adusa la semnat paratului L. M. de paratul P. A. C. si ca hotărârea era semnata deja de reclamant nu sunt reale.
Prin întâmpinarea la completarea cererii, pe care a depus-o la dosar la_, pârâta S.C. F. P. T. S.R.L. a arătat că reclamantul, in cadrul completării de acțiune, solicita instanței sa dispună anularea actelor subsecvente incheierii hotărârilor AGA a căror anulare se solicita, însa nu precizează daca exista asemenea acte subsecvente, ce intelege prin acte subsecvente hotărârilor si cel mai important, nu indica actele
"subsecvente"; a căror nulitate o solicita a fi pronunțata de către instanța de judecata. De asemenea, daca exista asemenea acte subsecvente, se impune ca reclamantul sa indice care este valoarea acestora. Potrivit art. 112 alin.3 C.pr.civ., cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprindă obiectul cererii si valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putința. In cazul de fata, reclamantul nu oferă nici un indiciu despre actele subsecvente a căror nulitate o solicita, motiv pentru care pârâta a invocat excepția nulității completării cererii de chemare în judecată raportat la disp. art.133 alin.1 C.pr.civ. în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea hotărârilor subsecvente.
Pe fondul cererii, pârâta a reiterat susținerile din cuprinsul întâmpinării, arătând în plus faptul că este posibil sa nu fi existat o adunare a celor trei asociați in data de_, conform susținerilor reclamantului, însa, chiar daca reclamantul nu s- ar fi intalnit cu asociații L. M. si P. C. in data aminita, oricum era de notoritate ca asociatul P. avea împuternicirea reclamantului pentru a hotari cu privire la orice aspect, inclusiv cu privire la retragerea din societate a unor asociați, cum a fost si cazul asociatului L. M. . Nu in ultimul rând, caracterul sicanator al intregii acțiuni este cat se poate de evident, in condițiile in care nu se intelege care este prejudiciul suferit de către reclamant in condițiile in care asociatul L. M. s-a retras din societate, iar părțile sociale si participarea la profit a reclamantului nu au fost diminuate in nici un fel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar laq_, pârâtul L. M. a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant ca fiind vădit nefondata și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea poziției procesuale, pârâtul a arătat că in cadrul completării de acțiune reclamantul solicita instanței sa dispună anularea actelor subsecvente incheierii hotărârilor AGA a căror anulare se solicita, însă nu precizează daca exista asemenea acte subsecvente, ce înțelege prin acte subsecvente hotărârilor si, cel mai important, nu indica asa-zisele acte subsecvente a căror nulitate o solicita a fi
pronunțata de către instanța de judecata. De asemenea, daca exista asemenea acte subsecvente, se impune ca reclamantul sa indice care este valoarea acestora. Potrivit art. 112 alin.3 C.pr.civ., cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprindă obiectul cererii si valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putința. In speță, reclamantul nu oferă nici un indiciu despre actele subsecvente a căror nulitate o solicita. Astfel, in cazul in care reclamantul nu va intelege sa precizeze obiectul si, daca e cazul, valoarea obiectului, pârâtul a arătat că înțelege sa invoce excepția nulitatatii completării cererii de chemare in judecata raportat la disp.art. 133 alin.l C.pr.civ., in ceea ce privește capătul de cerere privind anularea hotărârilor subsecvente.
Pe fondul cererii, pârâtul a reiterat susținerile pârâtei SC F. P. T. S. din cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar.
Prin sentinta comercială nr. 581/C/2011 pronuntată la_ de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă exceptia de nulitate a completării de acțiune, si a fost respinsă acțiunea completată precizată și extinsă formulată de reclamantul M. M. V., în contradictoriu cu pârâții SC R&C T. S.
, SC F. P. T. S., L. M. și P. A. C. .
Prin decizia civilă nr. 1656/2012 pronuntată la_ de C. ea de apel C. în dosarul nr._, a fost admis recursul declarat de M. M. V. împotriva sentinței civile nr.581 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Comercial C., care a fost casată în întregime și s-a trimis cauza spre rejudecare.
În motivarea acestei decizii, s-a retinut, în esentă, că prevederile art.129 alin.5 c.proc.civ., obligă judecătorul cauzei să stăruie prin toate mijloace legale putând chiar din oficiu să pună în discuția părților și să administreze orice probe necesare pentru soluționarea justă a cauzei, iar prevederile art.180 alin.1 C.proc.civ., obligă instanța în cazul în care una din părți declară că scrisul sau semnătura este falsă să procedeze la verificarea de scripte având obligația să administreze expertiza grafologică, astfel că instituția decăderii părții din dreptul de a propune probe nu se aplică în cazul verificării de scripte întrucât motivul nulității actului îl constituie tocmai falsul raportat la semnarea hotărârilor AGA de către o altă persoană decât reclamantul. De asemenea, interogatoriul era necessar potrivit prev.art.218 C.proc.civ., întrucât a fost propus pentru fapte personale care puteau duce la dezlegarea pricinii iar în funcție de administrarea acestor probe, se putea aprecia dacă era necesară suplimentarea probatoriului cu proba testimonială cerută de reclamant. S-a retinut totodată că prin neadministrarea acestor probe necesare pentru soluționarea justă a cauzei, tribunalul nu a putut verifica apărările părții reclamante și a pronunța o soluție corectă cu cercetarea fondului cauzei, astfel că, în conformitate cu prevederile art.312 alin.5C.proc.civ., a fost admis recursul, a fost casată în întregime sentința comercială nr.581 din_ a Tribunalului Comercial C. și a fost trimisă cauza spre rejudecare în vederea administrării tuturor probelor necesare elucidării cauzei și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.
Dosarul a fost trimis spre rejudecare Tribunalului Specializat C., fiind înregistrat pe rolul acestui din urmă tribunal la_, sub numărul_ *.
În rejudecare au fost administrate următoarele probe: proba cu înscrisuri depuse de părti sau de ORC de pe lângă Tribunalul Cluj, proba cu interogatoriile pârâților L. M. și P. A. C., proba cu interogatoriul reclamantului M. M.
V., proba testimonială cu martorii F. C. I. si F. C. I., si proba cu expertiza criminalistică grafoscopică.
Analizând materialul probator administrat în cauză, tribunalul reține următoarele:
Prin Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C
T. S.R.L. nr. 2/_, au fost cesionate toate cele 20 de părti sociale a câte 10 lei fiecare, detinute de pârâta S.C. R&C T. S.R.L. în cadrul pârâtei S.C. F. P. T. S.R.L., în favoarea pârâtului cesionar L. M., acesta din urmă devenind astfel asociatul unic al pârâtei S.C. F. P. T. S.R.L., a fost revocată din functia de administrator F. -
C. I. si a fost împuternicit pârâtul P. A. C. să semneze în numele si pe seama pârâtei S.C. R&C T. S.R.L. hotărârea AGA a pârâtei S.C. F. P. T. S.R.L., actul aditional, contractul de cesiune si orice alt act necesar realizării de către pârâta
S.C. R&C T. S.R.L. a celor stabilite în cadrul respectivei hotărâri (fila 144). În cuprinsul înscrisului constatator al hotărârii AGEA nr. 2/_ a pârâtei S.C. R&C T. S.R.L., s-a mentionat că a fost adoptată cu unanimitate de voturi de către asociatii acestei societăti întruniti în adunarea generală, respectiv de către pârâții L. M. și
P. A. C., si de către reclamantul M. M. V., înscrisul fiind semnat în dreptul numelui fiecăruia dintre acestia cu câte o semnătură diferită.
Prin Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C
T. S.R.L. nr. 3/_ s-a hotărât modificarea actului constitutiv al acestei societăti în sensul că pârâtul L. M. se retrage din societate si cesionează toate cele 11 părti sociale în valoare nominală de câte 10 lei fiecare, în total 110 lei, asociatului pârât P.
A. C., cu titlu oneros la valoarea nominală a părtilor sociale, mentionându-se că pretul cesiunii a fost achitat integral si cedentul declară că nu mai are nici o pretentie fată de cesionar, iar în consecintă structura societară din punct de vedere al asociatilor, al apărtului la capital si al detinerii părtilor sociale se modifică, urmând ca pârâtul P. A. C. să detină 14 părti sociale a câte 10 lei reprezentând 66,7% din capitalul social total si să participe la beneficii si pierderi în proportie de 66,7%, iar reclamantul M. M. V. să detină 7 părti sociale a câte 10 lei fiecare, reprezentând 33,3% din capitalul social total si să participe la beneficii si pierdere în proportie de 33,3%. Totodată, s-a hotărât revocarea din functia de administrator a pârâtului L. M. si împuternicirea pârâtului P. A. C. să semneze în numele si pe seama celorlalti asociati actul aditional si actul constitutiv actualizat al pârâtei
S.C. R&C T. S.R.L., potrivit celor stabilite în hotărârea AGEA respectivă (fila 134). În cuprinsul înscrisului constatator al hotărârii AGEA nr. 3/_ a pârâtei S.C. R&C T. S.R.L., s-a mentionat că a fost adoptată cu unanimitate de voturi de către asociatii acestei societăti întruniti în adunarea generală, respectiv de către pârâții L. M. și
P. A. C., si de către reclamantul M. M. V., înscrisul fiind semnat în dreptul numelui fiecăruia dintre acestia cu câte o semnătură diferită.
Prin Hotărârea asociatului unic al pârâtei S.C. F. P. T. S.R.L. și contract de cesiune nr. 1/_, pârâta S.C. R&C T. S.R.L., în calitate de asociat unic al pârâtei
S.C. F. P. T. S.R.L., fiind reprezentată de pârâtul P. A. C., a hotărât cesionarea către pârâtul L. M. a tuturor celor 20 de părti sociale a câte 10 lei fiecare, în valoare totală de 200 lei, detinute de în cadrul S.C. F. P. T. S.R.L., în favoarea pârâtului cesionar L. M., mentionându-se că pretul cesiunii a fost integral achitat de către cesionar si ambele părti declară că nu mai au nici o pertentie una fată de cealaltă, pârâtul L. M. devenind astfel asociatul unic al pârâtei S.C. F.
P. T. S.R.L., hotărându-se totodată revocarea din functia de administrator a numitei
F. -C. Iaela, singurul administrator rămânând pârâtul L. M. (fila 143).
La termenul de judecată din_, fiindu-i prezentat originalul hotărârilor AGEA nr. 2/_ si nr. 3/_ ale pârâtei S.C. R&C T. S.R.L., reclamantul a contestat semnătura din dreptul numelui său de pe acel înscris ca apartinându-i. În consecintă, în cauză a fost administrată proba cu expertiza criminalistică grafoscopică, la cererea reclamantului.
Din raportul de expertiză criminalistică nr. 68/_ întocmit în cauză de Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice C. rezultă că cele două exemplare ale Hotărârii AGEA nr. 3/_ a pârâtei S.C. R&C T. S.R.L., si Hotărârea AGEA nr. 2/_ a pârâtei S.C. R&C T. S.R.L., nu au fost semnate de către reclamantul M. M. V. (filele 182-188).
Reclamantul a solicitat constatarea nulitătii hotărârilor AGEA nr. 2/_ si nr. 3/_ ale pârâtei S.C. R&C T. S.R.L., pentru motivul că nu a fost convocat la desfăsurarea adunărilor în care au fost adoptate acestea si pentru motivul că nu a semnat aceste hotărâri, contestând semnăturile ce apar în dreptul numelui său pe acestea. Totodată, reclamantul a solicitat constatarea nulitătii Hotărârea asociatului unic al pârâtei S.C. F. P. T. S.R.L. și contract de cesiune nr. 1/_, ca fiind adoptată în baza unei hotărâri nule.
Fată de acestea, tribunalul retine că în cauză sunt incidente prevederile art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora ";pentru hotararile avand ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociatilor, in afara de cazul cand legea sau actul constitutiv prevede altfel";, prevederile art. 193 alin. 1 si 3 din acelasi act normativ, potrivit cărora ";fiecare parte sociala da dreptul la un vot";, iar ";daca adunarea legal constituita nu poate lua o hotarare valabila din cauza neintrunirii majoritatii cerute, adunarea convocata din nou poate decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numarul de asociati si partea din capitalul social reprezentata de asociatii prezenti";, si dispozitiile art. 195 alin. 3 din aceeasi lege, potrivit cărora ";convocarea adunarii se va face in forma prevazuta in actul constitutiv, iar in lipsa unei dispozitii speciale, prin scrisoare recomandata, cu cel putin 10 zile inainte de ziua fixata pentru tinerea acesteia, aratandu-se ordinea de zi";. Cu privire la consecinta nerespectării acestor prevederi legale, retine că aceasta este sanctiunea nulitătii relative, prin aceste norme ocrotindu-se interesul asociatului care nu ar fi convocat, nu ar participa si nu ar putea vota în cadrul adunărilor generale, iar nu un interes general. Sanctiunea nulitătii produce însăsi aceleasi consecinte, indiferent că este vorba despre nulitatea relativă sau nulitatea absolută, respectiv lipsirea de efecte a actului care nu a fost valabil încheiat, diferenta
fiind dată doar de conditiile de invocare a sanctiunii.
Or, în spetă nulitatea a fost invocată chiar de către asociatul care nu a participat la adunările generale extraordinare ale asociatilor pârâtei S.C. R&C T.
S.R.L. în care au fost adoptate hotărârile AGEA nr. 2/_ si nr. 3/_, înscrisurile constatatoare ale acestor hotărâri nefiind semnate de către reclamant, după cum a rezultat din proba cu expertiza grafoscopică administrată în cauză, iar reclamantul nefiind convocat pentru a participa la aceste adunări, convocarea acestuia nefiind dovedită de către pârâti. Totodată, actiunea a fost formulată de către reclamant în termenul de prescriptie de 3 ani de la data desfăsurării adunărilor în care au fost adoptate hotărârile contestate.
În consecintă, tribunalul retine că Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C T. S.R.L. nr. 2/_ si Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C T. S.R.L. nr. 3/_, au fost adoptate fără legala convocare a reclamantului si cu încălcarea dreptului la vot a acestuia si a dispozitiilor privind cvorumul si majoritatea de vot necesară pentru adoptarea unor hotărâri de modificare a actului constitutiv, prevăzute de art. 192 alin. 2, art. 193 alin. 1 si 3 si art. 195 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, impunându-se asadar anularea acestora.
Nu pot fi primite apărările pârâților S.C. F. P. T. S.R.L. si L. M. în sensul că ar fi existat un consens al asociatilor pârâtei S.C. R&C T. S.R.L. în vederea
organizării adunării generale din_ si că pârâtul P. A. C. era împuternicitul reclamantului pentru luarea oricărei decizii în cadrul societătii pârâte
S.C. R&C T. S.R.L., atât în ceea ce priveste activitatea acestei sociatăti, cât si în ce priveste hotărârile luate în cadrul adunărilor generale, aceste împrejurări invocate de către pârâti nefiind dovedite de către acestia, desi sarcina probei sub acest aspect le revenea în baza art. 1169 Cod civ.
Astfel, reclamantul nu a recunoscut aceste împrejurări în cadrul interogatoriului ce i-a fost administrat, iar din proba testimonială cu martorii F. C.
I. si F. C. I., audiati în cauză, nu a rezultat existenta împrejurărilor invocate de către pârâții S.C. F. P. T. S.R.L. si L. M. în sensul mai sus arătat. Astfel, reclamantul a arătat în cadrul interogatoriului că intentiona să se retragă din partea executivă a pârâtei S.C. R&C T. S.R.L., să nu mai fie administrator, dar să rămână asociat, trecând pe la societate si interesându-se de activitatea acesteia în 2008 si 2009 în calitate de asociat, iar nu administrator. În cadrul probei cu interogatoriul ce i-a fost administrată, pârâtul L. M. a arătat că nu l-a văzut pe reclamant să semneze hotărârile AGEA nr. 2/_ si nr. 3/_, si că atunci când le-a semnat, acestea erau semnate în dreptul numelor celorlalti doi asociati.
Totodată, desi martora F. C. I. a declarat că pentru adunările generale ale asociatilor celor două societăti pârâte convocările se făceau în formă verbală de cele mai multe ori, atât aceasta cât si celălalt martor audiat în cauză, au învederat că nu au cunostintă de împrejurările în care au fost adoptate si semnate hotărârile AGEA si hotărârea asociatului unic ce fac obiectul cauzei. În plus, martorii au arătat că nu cunosc împrejurări în care hotărârile societătii să fie semnate de către unul dintre asociati pentru un alt asociat sau să fi fost semnate de către unii dintre asociati si să rămână pentru a fi semnate ulterior de către ceilalti asociati.
Pentru aceste considerente, tribunalul va anula Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C T. S.R.L. nr. 2/_ si Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C T. S.R.L. nr. 3/_ . În consecintă, va anula si Hotărârea asociatului unic al pârâtei S.C. F. P. T. S.R.L. și contract de cesiune nr. 1/_, constatând că a fost adoptată ca si consecintă a adoptării Hotărârii adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C T.
S.R.L. nr. 2/_ si a Hotărârii adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei
S.C. R&C T. S.R.L. nr. 3/_ .
Cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul M.
M. V., în contradictoriu cu pârâții S.C. R&C T. S.R.L., S.C. F. P. T. S.R.L., L.
M. și P. A. C. va fi admisă însă doar în parte, întrucât tribunalul va respinge cererea reclamantului de anulare a actelor subsecvente celor trei hotărâri mentionate, retinând în motivare că reclamantul nu a indicat care sunt actele subsecvente celor trei hotărâri mentionate, iar hotărârea judecătorească nu poate cuprinde o dispozitie cu caracter general, putându-se referi doar la acte si părti concret determinate, în cauză fiind incidente sub acest aspect prevederile art. 129 alin. 6 raportat la art. 112 alin. 1 pct. 3 Cod proc.civ.
Față de prevederile art. 274 alin. 1 si art. 277 Cod proc.civ., întrucât reclamantul a avut câștig de cauză, tribunalul va obliga pe fiecare dintre pârâții S.C. R&C T. S.R.L., S.C. F. P. T. S.R.L., L. M. și P. A. C., la plata către
reclamant a sumei de câte 273,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, însumând în total 1094,30 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar si onorariul aferent expertizei criminalistice grofoscopice administrate în cauză, achitate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul M. M. V., cu domiciliul în mun. C. -N., str. T. nr. 14, ap. 5, jud. C., în contradictoriu cu pârâții S.C. R&C T. S.R.L., prin lichidator judiciar S.
S., cu sediul în mun. C. -N., str. P. nr. 18, et. II, jud. C., S.C. F. P. T. S.R.L., cu sediul procesual ales Societatea de avocati ";Lăpusan, Moscovits, Steopan & Asociatii";, în mun. C. -N., str. A. DP nr. 24, jud. C., L. M., cu domiciliul în mun. C. -N., str. C. nr. 13, sc. 1, et. 3, ap. 16, jud. C., și P. A.
C., cu domiciliul în mun. C. -N., str. I. nr. 8, ap. 11, jud. C. .
Anulează Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C T. S.R.L. nr. 2/_, Hotărârea adunării generale extraordinare a asociaților pârâtei S.C. R&C T. S.R.L. nr. 3/_ și Hotărârea asociatului unic al pârâtei S.C. F.
P. T. S.R.L. și contract de cesiune nr. 1/_ .
Respinge cererea reclamantului de anulare a actelor subsecvente celor trei hotărâri mentionate.
Obligă pe fiecare dintre pârâți la plata către reclamant a sumei de câte 273,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, însumând în total 1094,30 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
P. nunțată în ședință publică azi,_ .
JUDECĂTOR GREFIER
V. LAURA OROS A. Z.
În concediu de odihnă semnează grefier sef
Red./Dact./O.V.L./7ex./_
← Sentința civilă nr. 2482/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA | Decizia civilă nr. 5624/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA → |
---|