Sentința civilă nr. 2482/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Dosar nr. _
COD OPERATOR DATE CU CARACTER PERSONAL 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2482/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 1 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE - S. I. GREFIER - DP
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de reclamanta S. DE I.
F. O. SA împotriva pârâtei SC S. SA C. -N., având ca obiect anularea hotărârii din data de_ adoptată de AGOA a pârâtei.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este îndeplinită, în cauză nedispunându-se citarea părților.
Termenul de azi a fost fixat pentru verificarea modului în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în cadrul procedurii prealabile, constatându-se că aceasta nu a atașat înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată în copii conforme cu originalul, instanța invocă din oficiu excepția nulității acțiunii și reține cauza în pronunțare, pe această excepție.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea înregistrată la data de_ reclamanta S. DE I.
F. O. SA a solicitat anularea hotărârii Adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei SC S. SA.
Cu ocazia verificării cererii formulate, în temeiul art. 200 Noul Cod de procedură civilă, instanța a solicitat reclamantei S. DE I. F.
O. SA să depusă la dosar înscrisuri doveditoare cu respectarea cerințelor impuse de art. 150 c.pr.civ., precum și dovada calității de reprezentant a d- lor directori T. Ciurezu și Anina Radu și a d-nei consilier juridic Vasilica Bucur. Solicitarea a fost comunicată reclamantei la data de_, potrivit dovezii de înmânare, dată de la care începe să curgă termenul de 10 zile stabilit în conformitate cu art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art. 27 alin. 5 din Legea nr. 85/2006 și care s-a împlinit la data de_ .
Potrivit art. 200 alin. 1 - 3 Cod procedură civilă, dacă cererea de chemare în judecată nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194-197 cod procedură civilă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile cu mențiunea de a face modificările sau completările dispuse în termenul fixat, neîndeplinirea acestor obligații ducând la anularea cererii
Potrivit art. 194 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde: e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150. Potrivit art. 150 alin. 1 Cod procedură civilă la fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea
înțelege a se folosi în proces. De asemenea, potrivit art. 194 lit. b Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde și dovada calității de reprezentant în forma cerută de art. 151 c.pr.civ.
La data de_ creditoarea a depus la dosar dovada calității de reprezentant a d-lor directori T. Ciurezu și Anina Radu și a d-nei consilier juridic Vasilica Bucur, însă nu au fost depuse copiile certificate pentru conformitate cu originalul ale înscrisurilor depuse în probațiune, motiv pentru care în temeiul art. 200 alin. 3 C. pr.civ., judecătorul sindic va anula cererea formulată de reclamanta S. DE I. F. O. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELELE LEGII
D I S P U N E
Anulează cererea formulată de reclamanta S. DE I. F.
O. SA cu sediul în C., str. T. nr. 1, jud. Dolj.
Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din_ .
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
S. I. DP
Red./Dact. S.I.-3 ex.
_
← Încheierea civilă nr. 2483/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA | Sentința civilă nr. 1981/2013. Acțiune anulare hotărâre AGA → |
---|