Sentința civilă nr. 2037/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. UNIC _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2037/2013
Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE - E. B. GREFIER - T. G.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de către creditoarea SC Z. S. împotriva debitoarei SC I. B. T. SA, având ca obiect ordonanță de plată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul creditoarei, d-nul avocat DRUHORA FLORIN, cu împuternicire avocațială depusă la doar și reprezentantul debitoarei, d-nul avocat U. U CĂTĂLIN, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că debitoarea a depus la data de_ întâmpinare cu acte în anexă, un exemplar comunicându-se reprezentantului creditoarei.
Reprezentantul creditoarei învederează instanței faptul că a lecturat întâmpinarea și a luat cunoștință de apărările debitoarei, de înscrisurile anexate și că nu este necesară lăsarea cauzei la a două strigare, putând să pună concluzii în cunoștință de cauză. Mai arată că susține cererea astfel cum a fost formulată.
Instanța, în baza art.113 alin 1 pct 6 și art. 126 alin.1 pct.2, art.130 alin.2 și art.131 NCPC coroborate cu art.1015 NCPC pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C. în ceea ce priveste judecarea prezentei cauze, exceptie invocată de către debitoare prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Reprezentantul debitoarei solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale pentru următoarele motive: potrivit art. 107 N.C.Pr.Civ. cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 113 aliniatul 1 pct. 6 N.C. pr.Civ, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112 mai sunt competente instanțele de la locul de plecare sau de sosire, pentru cererile de izvorăsc dintr-un contract de transport. Potrivit art. 126 aliniatul 1 N.C. Pr.Civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței că procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul cât această competență este exclusivă. Raportat la această ultimă prevedere legală, arată că într-adevăr, între părți a fost încheiat în anul 2012 un contract cadru de transport în care părțile prevedeau la nivel general drepturile și obligațiile fiecăreia. Totodată însă, în acest contract se stipulează în repetate rânduri faptul că pentru fiecare transport în parte se va încheia între părți o comandă de transport care va face parte integrantă din contract. Ori, într-adevăr, între părți au fost încheiate de fiecare dată comenzi de transport pe care creditoarea și le-a asumat întocmai și în care se stipulează foarte clar că "orice neînțelegere privind validitatea, interpretarea, plata, executarea sau încetarea prezentului contract va fi supusă spre soluționare instanțelor judecătorești competente de care aparține sediul social SC I.
B. T. SA";.
Consideră că dispozițiile contractuale cuprinse în comenzile de transport aferente facturilor invocate de creditoare se aplică cu prioritate față de orice altă dispoziție legală, inclusiv față de contractul cadru de transport încheiate între părți, întrucât ele reprezintă pentru părți norma specială aplicabilă pentru fiecare transport în parte. Cu alte cuvine, ori de câte ori între părți s-a încheiat o convenție de
transport, ele au stabilit de comun acord ca dispozițiile cuprinse în comanda de transport să se aplice cu prioritate față de contractul cadru, aceste comenzi de transport completând sau amendând contractul cadru. În consecință, având în vedere dispozițiile legale invocate și prevederile cuprinse în comenzile de transport potrivit cărora litigiile referitoare la plata transporturilor sunt de competența instanțelor de la sediul părții pe care o reprezintă, motiv pentru care solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C. în judecarea prezentei cauze și să se decline soluționarea dosarului în favoarea tribunalului B. .
Reprezentantul creditoarei solicită respingerea excepției necompetenței teritoriale, având în vedere dispozițiile art. 126 N.C. Pr.Civ. și convenția părților. Mai arată că toate comenzile ulterioare au fost efectuate în baza acestui contract cadru.
Reprezentantul debitoarei solicită a se pune în vedere reprezentantului creditoarei să confirme daca se refera la aceleasi comenzi invocate si de către debitoare, respectiv să precizeze dacă partea pe care o reprezintă contestă comenzile anexate întâmpinării.
Reprezentantul creditoarei arată că cele 16 comenzii anexate la întâmpinare sunt identice cu o parte din cele 34 depuse la dosarul cauzei. Aceste comenzi care au fost anexate la întâmpinare, sunt identice și fac parte din acest contract cadru, pentru că pe lângă transporturile neplătite și arătate în acțiune au fost mult mai multe transporturi în baza acestui contract, comenzi care au fost achitate de debitoare. Excepția necompetenței teritoriale este fundamentă de către debitoare nu pe contractul cadru, ci pe comenzile de transport. Susține că, competența se stabilește în baza contractului cadru, pentru că în baza acestui contract s-au derulat și comenzile respective.
Reprezentantul debitoarei susține că relațiile comerciale s-au derulat în baza contractului cadru modificat prin acele comenzi, iar excepția necompetenței se întemeiază pe această clauză din contractele comandă.
Întrebat fiind de către instanță dacă deține o copie a contractului de transport pe care este menționată data încheierii acestuia, reprezentantul debitoarei arată că nu deține o copie a contractului de transport și susține că acesta a fost încheiat în anul 2012, dar nu poate preciza data.
Reprezentantul creditoarei arată că facturile de care se prevalează, respectiv contractele comenzi invocate atât de către creditoare, cât și de către debitoare, sunt ulterioare încheierii contractului cadru de transport aflat la dosar la file 6-9, contract care s-a încheiat la începutul anului 2012.
Reprezentantul debitoarei arată că nu poate preciza data încheierii contractului de transport cadru, însă facturile fiscale și CMR - urile sunt ulterioare acestui contract.
Reprezentantul creditoarei arată că, convenția cadru este semnată de către ambele părți, iar comenzile nu sunt semnate de către partea pe care o reprezintă.
Reprezentantul debitoarei arată că își susține poziția și solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a instanțelor din C. în judecarea prezentei cauze.
Instanța, în baza art.132 NCPC reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C. .
T R I B U N A L U L,
Deliberând, reține că, prin cererea formulată la data de 12 iulie 2013 creditoarea SC Z. S. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu debitoarea SC I.
B. T. S.A. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată debitoarea la plata sumei de 81.100 euro și 9.510 lei sold restant comercial echivalent al dreptului de creanță cert, lichid și exigibil și să fie obigată debitoarea la plata dobânzii legale echivalentă cu rata dobânzii de referinșă stabilită de BNR începând cu data de_ (data primirii somației potrivit art. 1014 CPC) și pâna la plata efectivă a creanței.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că începând cu anul 2012 între cele două părți s-au derulat raporturi juridice civile având ca obiect transportul rutier de mărfuri, în baza unui contract cadru și a mai multor comenzi de transport. Incepând
cu luna ianuarie 2013 debitoarea a încetat să-si mai achite datoriile, invocând diferite motive, astfel că a acumulat un debit restant in cuantum de 81.100 euro și 9.510 lei, debit aferent unui numar de 34 de facturi fiscale. A mai arătat creditoarea că această creanță îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1013 alin. 1 NCPC, astfel că a formulat prezenta cerere.
Prin întâmpinarea depusă, debitoarea a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C., solicitând declinarea competenței în favoarea Tribunalului B. . În susținerea acestei excepții, a arătat ca art. 5.6 din contractul cadru invocat de către creditoare a fost modificat ulterior prin comenzile de transport în baza cărora creditoarea a emis facturile invocate prin cererea formulată, competența soluționării eventualelor litigii revenindu-i Tribunalului B. . În ceea ce priveste fondul pretențiilor creditoarei, debitoarea a arătat că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 1013 NCPC. Astfel, creanța pretinsă nu este certă atâta timp cât creditoarea nu a respectat clauzele contractuale, respectiv nu a transportat mărfurile cu autovehicule proprii. Prin urmare, debitoarea este îndreptățită să invoce excepția de neexecutare a contractului și să invoce dispozițiile art. 4.3.1 lit.d) din contractul cadru. Creanța nu este nici exigibilă și nici lichidă, astfel că cererea nu poate fi admisă.
Analizând cu prioritate, conform art. 132 NCPC, excepția invocată de către debitoare, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, pentru considerentele care se vor expune în cele ce urmează.
Astfel, potrivit art. 1015 N.C.P.C. dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art.1014 alin.1, creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
Conform art. 5.6 din contractul de transport aflat în copie la filele 6-9, contract nedatat, insă semnat și asumat de către ambele părți, ,,litigiile nerezolvate pe cale amiabilă vor fi soluționate de către instanțele judecătorești competente de la sediul reclamantului";.
La art. 5.7 din acest contract, părțile au convenit posibilitatea modificări contractului, cu condiția ca eventualele modificări să fie făcute doar în scris și să fie acceptate de către ambele părți litigante.
În baza acestui contract cadru debitoarea a lansat mai multe comenzi de transport, iar pentru serviciile de transport prestate în favoarea debitoarei, creditoarea a emis facturi fiscale, o parte din acestea nefiind achitate de către debitoare. Conform acestor comenzi de transport competența soluționării neînțelegerilor legate de validitatea, interpretarea, plata și executarea contractului este de competența instanțelor de la sediul IBT, adică de la sediul debitoarei din prezenta cauză.
Atât creditoarea, cât și debitoarea au susținut că facturile au fost emise pentru serviciile de transport prestate de către creditoarea SC ZAPORTANS S. în favoarea debitoarei SC I. B. T. S.A. pe baza comenzilor de transport lansate de către aceasta din urmă.
Mai mult, art. 5.12 din contractul cadru specifică faptul că aceste comenzi fac parte din acest contract. Același contract prevede însă și posibilitatea modificării clauzelor contractuale în condițiile anterior menționate, adică modificarea să fie făcută în scris și să fie acceptată de către ambele parți contractante.
Tribunalul observă că aceste cerințe au fost îndeplinite în cauză, comenzile de transport lansate de debitoarea SC I. B. T. S.A. având formă scrisă și fiind acceptate de către creditoarea SC ZAPORTANS S. prin executarea acestora, respectiv prin prestarea serviciilor de transport. Nu sunt fondate apărările creditoarei în sensul că au fost acceptate doar parțial, adică în ceea ce privește executarea transportului comandat, nu și în ceea ce privește clauza privitoare la competența soluționării litigiilor, creditoarea nefurnizând un act scris, așa cum se specifică în contractul cadru, prin care să comunice debitoarei SC I. B. T. S.A. acceptarea doar parțială a clauzelor cuprinse în comenzile de transport.
Prin urmare, față de considerentele expuse, în temeiul disp. art. 132 alin.3 N.C.P.C., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C. și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului B., instanță în raza căruia se afla sediul debitoarei SC I. B.
T. S.A..
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Specializat C. și, în consecință:
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de creditoarea SC Z. S., cu sediul procesual ales în C. -N., C. D., nr. 113, sc. I, ap. 1- parter, J_, CIF 14958233, în contradictoriu cu debitoarea SC I.
B. T. S.A., cu sediul în B., str. P., nr. 38, sector 6, J_, CIF Ro5509723, în favoarea Tribunalului B. .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 august 2013.
PREȘEDINTE | GREFIER | |
E. B. | T. | G. |
Red ./Dact./E.B./4 ex./_
| ← Sentința civilă nr. 4995/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007 | Încheierea civilă nr. 3032/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007 → |
|---|
