Încheierea civilă nr. 3032/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.3032 /2013

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. GREFIER: A. B.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de creditoarea SC T. C. SA în contradictoriu cu debitoarea S.C D. D. C. S.R.L, având ca obiect ordonanță de plată..

La apelul nominal efectuat în ședința publică se prezintă în reprezentarea intereselor creditoarei, d-na avocat Husar Grindean Codruța, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar la f.44, lipsind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei și se constată că la dosar s-au înregistrat următoarele înscrisuri:

  • în data de 25 octombrie 2013, din partea creditoarei, dovada desemnării unui reprezentant care să se prezinte în fața instanței la acest termen și dovada calității de reprezentant al creditoarei a d-lui Nagy Zoltan și a faptului că acesta poate angaja din punct de vedere juridic societatea creditoare;

  • în data de 31 octombrie 2013, din partea debitoarei, întâmpinare solicitându-se pe cale de excepție respingerea cererii de emitere a ordonanței de plată ca inadmisibilă iar în cazul respingerii excepției, respingerea cererii formulate de către creditoare ca neîntemeiată precum și respingerea cererii de emitere a ordonanței de plată ca netimbrată.

Se comunică un exemplar al întâmpinării reprezentantei creditoarei.

Instanța pune în discuție excepție netimbrării invocate de către debitoare în cuprinsul întâmpinării.

Reprezentanta creditoarei solicită respingerea excepției netimbrării.

D. iberând, instanța, având în vedere că la dosarul cauzei, creditoarea a depus odată cu înregistrarea acțiunii taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 lei(f.3) reține că obligația stabilită în sarcina creditoarei a fost îndeplinită astfel că va respinge, ca neîntemeiată, excepția netimbrării cererii.

Reprezentanta creditoarei arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cererii inclusiv pe admisibilitatea cererii formulate de debitoare cu privire la faptul că ar fi necesară administrarea unui probatoriu mai amplu decât înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Reprezentanta creditoarei, în ceea ce privește cererea formulată de debitoare cu privire la administrarea unui probatoriu mai amplu, solicită respingerea acestei cereri; creanța pretinsă a fost dovedită prin toate înscrisurile depuse la dosar, înscrisuri asumate de către părțile litigante; mai mult din aceste înscrisuri reiese în mod clar caracterul cert, lichid și exigibil al creanței inclusiv din contractul încheiat între părți. În acest sens, solicită respingerea excepției și admiterea prezentei cereri, cu obligarea debitoarei la plata sumei de 230.976,06 RON, în conformitate cu contractului de prestări servicii nr.135/_, în forma sa actualizată cu cele 6 acte adiționale. Solicită cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 15 octombrie 2013, creditoarea SC T. C. SA a chemat-o în judecată pe debitoarea SC D. D. C. S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 230.976,06 lei reprezentând daune penalizatoare sau moratorii în conformitate cu prevederile contractului de prestări servicii nr. 135/_ și a facturilor aferente, precum și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că, în calitate de beneficiar, a încheiat cu debitoarea, în calitate de prestator, Contractul de execuție de lucrări nr. 135/_, ce avea ca obiect realizarea de către prestator a unor lucrări de finisaje interioare, termosistem complet și tencuieli soclu cu mozaicputz (inclusiv la imobilele nr. 3-5-7-9, 11-13 si 25-27-

29) toate cu privire la proiectul creditoarei "Construire locuințe colective Bloc mic" conform autorizației de construire nr. 1397/_ și Proiectului tehnic și Detalii de Execuție nr. 14/2007, conform anexelor la contract. Acest contract a fost ulterior actualizat/modificat prin semnarea unui număr de 6 acte adiționale. Pe parcursul derulării relațiilor contractuale dintre părți reclamanta s susținut că a întâmpinat nenumărate dificultăți, raportat la neîndeplinirea conformă și corespunzătoare a obligațiilor asumate de către debitoare.

Având în vedere că prin contractul încheiat și asumat de către ambele părți s-au avut în vedere astfel de situații referitoare la îndeplinirea cu întârziere a lucrărilor de către prestator sau existența unor lucrări necorespunzătoare calitativ, prin clauze contractuale specifice cuprinse atât în contractul în forma sa inițială cât și în actele adiționale încheiate ulterior, reclamanta a procedat la emiterea facturilor aferente pentru aceste daune datorate contractual.

Reclamanta a arătat că debitoarea nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile asumate prin contractul de execuție lucrări nr. 135/_, mai exact nu și-a respectat obligațiile asumate prin capitolul VI, art. 6.2 prin care s-a obligat "să execute lucrări de cea mai bună calitate, sub permanenta supraveghere a beneficiarului, să respecte indicațiile date de acesta";. Au fost depuse în probațiune fotografii prin studiul cărora se va putea observa faptul că lucrările realizate de către pârâtă nu au fost făcute la standardele corespunzătoare, motiv pentru care la puțin timp după părăsirea șantierului de către angajații acesteia, lucrările au început să se degradeze, fapt ce a obligat-o pe reclamantă să apeleze la o altă firmă pentru a remedia aceste probleme. Astfel, efectiv toată izolația exterioară a clădirii a fost afectată, desprinzându-se de pe pereți,în unele porțiuni manopera de izolare trebuind să fie integral refăcută. Pentru aceste motive, prin raportare la prevederile art. 9.3 din contractul de execuție lucrări nr. 135/_, reclamanta este îndreptățită să rețină contravaloarea acestor reparații din cuantumul garanției de bună-execuție.

Așadar, au existat numeroase neconformități pe tot parcursul derulării relațiilor contractuale dintre părți, care au fost aduse spre cunoștință antreprenorului prin Procesul- Verbal pentru constatarea neconformităților apărute în timpul execuției din data de_ și respectiv prin Notificarea transmisă la data de_, precum și prin somația transmisă la data de_ în conformitate cu prevederile art. 1014 C.Pr.Civ. Astfel, această sumă totală în valoare de 230.976,06 Ron este formată din următoarele: 12.000 lei - conform Facturii fiscale nr. 542/_, reprezentând daune penalizatoare conform art. 5 al Actului adițional nr. 6 la Contractul de prestări servicii nr. 135/_ ; 64.707,63 lei - conform Facturii fiscale nr. 543/_, reprezentând daune penalizatoare conform art. 11.3 al Contractului de prestări servicii nr. 135/_ aferente întârzierii în executarea integrală a lucrărilor, calculate de la data de_ și până la_ ; 124.437,75 lei - conform Facturii fiscale nr. 544/_, reprezentând daune penalizatoare conform art. 11.1 al Contractului de prestări servicii nr. 135/_, ca urmare a abandonării lucrărilor; 29.830,68 lei - conform Facturii fiscale nr. 545/_, reprezentând daune remuneratorii conform art. 9.3 al Contractului de prestări servicii nr. 135/_, ca urmare a neremedierii de bunăvoie a lucrărilor

necorespunzătoare și executării acestora de către un terț, costuri ce vă sunt imputabile și ce exced cuantumului garanției de bună execuție reținute.

C. ditoarea a apreciat că sumele pretinse reprezintă creanțe certe, lichide și exigibile, constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, însușit de părți prin semnătură. Astfel, suma de 12.000 lei conform Facturii fiscale nr. 542/_, reprezintă daune penalizatoare conform art. 5 al Actului adițional nr. 6 la Contractul de prestări servicii nr. 135/_: "Daca SCD. D. C. S. nu execută toate lucrările mai sus amintite în termenele stabilite va datora suma de 12.000lei ca daune către SC T. C. SA". Întrucât în conformitate cu prevederile art. 3 din același act adițional, D. D. C. S. se obliga sa execute lucrările cuprinse în acest act în termen de 5 zile de la data plății sumei de

12.000 lei, iar această sumă s-a achitat la data de_, rezultă că termenul de execuție asumat era_ . în mod evident, acest termen nu a fost respectat. De asemenea, nici termenele de execuție asumate la art. 4 al aceluiași act adițional nu au fost respectate, sens în care dispozițiile art. 5 devin pe deplin aplicabile și ne îndreptățesc la solicitarea sumei de

12.000 lei cu titlu de daune.

Suma de 64.707,63 lei conform Facturii fiscale nr. 543/_ reprezintă daune penalizatoare calculate conform art. 11.3 al Contractului de prestări servicii nr. 135/_, de la data de_ și până în prezent, menite a sancționa întârzierea în executarea integrală a lucrărilor, conform căruia "Pentru nerealizarea serviciilor la termenul final de execuție definit la art 3.1., prestatorul va suporta penalități de întârziere de 0,05% pe zi de întârziere, din valoarea contractului. Cuantumul penalităților poate depăși valoarea facturată asupra căreia se calculează."; În conformitate cu dispozițiile art. 3.2. "Contractul nu va fi considerat terminat, respectiv lucrările care constituie obiectul contractului nu se vor considera finalizate în întregime, până când procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nu va fi semnat de beneficiar, care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului si dispozițiilor beneficiarului, respectiv proiectantului";. Un astfel de proces verbal nu a fost încheiat cu privire la obiectul principal al Contractului. Nici unul dintre termenele intermediare asumate de executant nu au fost respectate. Cu titlu de exemplu, lucrările de reparații spaleți uși la case și de aplicare tencuiala decorativă pe hol la case aveau ca termen de execuție asumat_ . Aceste lucrări, la fel ca multe altele prevăzute atât în Contractul inițial, cât și în actele adiționale, nu sunt finalizate nici până în prezent, în pofida multiplelor notificări verbale și scrise.

Suma de 124.437,75 lei conform Facturii fiscale nr. 544/_ reprezintă daune penalizatoare conform art. 11.1 al Contractului de prestări servicii nr. 135/_, ca urmare a abandonării lucrărilor, conform căruia "In cazul in care contractul se rezolutioneaza datorita intarzierilor privind inceperea lucrărilor cu mai mult de 15 zile de la data prevăzută în contract, sau pentru abandonarea lucrării, prestatorul se obligă să plătească daune de % din valoarea totala a contractului."; Având în vedere faptul că începând cu luna februarie 2012 debitoarea a părăsit șantierul fără vreo justificare, așa cum rezultă din fișele de prezență, în pofida respectării obligației asumate de creditoare de plată a sumelor menționate în Actul Adițional nr. 6 la contract (atât cea de 12.000 lei, cât și cea de 58.900,48 lei, ambele la data de_ ), a fost invocată rezilierea contractului de prestări servicii nr. 135/_, din culpa prestatorului, "de plin drept, fără vreo altă formalitate, fără punere în întârziere, fără intervenția instanței de judecată, în condițiile unui pact comisoriu de gradul IV";, conform art. 10.2 din Contract (după cum a precizat și prin somația comunicată debitoarei in temeiul art. 1014 din C.Pr.Civ. la data de_ ). Pe cale de consecință, rezilierea contractului intervenind din culpa prestatorului, devin pe deplin aplicabile prevederile art. 11.1. precitate, creditoarea fiind îndreptățită a solicita daune în cuantum de ½ din valoarea totală a contractului.

Suma de 29.830,68 lei conform Facturii fiscale nr. 545/_ reprezintă daune remuneratorii conform art. 9.3 al Contractului de prestări servicii nr. 135/_, ca urmare a neremedierii de bunăvoie a lucrărilor necorespunzătoare și executării acestora de către un

terț, costuri ce vă sunt imputabile și ce exced cuantumului garanției de bună execuție reținute. Astfel, a fost avută în vedere cuantumul reparațiilor termosistemului aferent blocului mic, necesare ca urmare a lucrărilor necorespunzătoare calitativ executate de societatea debitoare, așa cum reiese din Procesul-Verbal pentru constatarea neconformităților apărute în timpul execuției din data de_ .

  1. ditoarea a arătat că a încercat inițial să obțină remedierea lucrărilor necorespunzătoare de către executant, așa cum reiese din Notificarea transmisă la data de_, însă, față de totala lipsă de reacție a debitoarei, a fost nevoită să se adreseze unei alte societăți specializate, în conformitate cu prevederile art. 9.3 din contract, întrucât obligația de remediere a lucrărilor revenea debitoarei conform art. 6.8. si 14.5 din contract, astfel că înțelege să impute acesteia întreaga contravaloare a acestor lucrări de remediere. Totodată, s-a precizat că creditoarea înțelege să execute integral garanția de bună execuție reținută. Cu toate acestea, întrucât garanția de bună execuție este menită a asigura eventualele remedieri atât pe perioada execuției lucrărilor, cât și pe întreaga perioadă de garanție (care nefiind realizată recepția, încă nu a început), debitoarea are obligația de a achita integral contravaloarea lucrărilor de remediere și, implicit, de a reface garanția de bună execuție.

    Nu în ultimul rând, s-a invocat excepția de neexecutare a contractului, pentru a preciza că orice plată pe care debitoarea ar solicita-o cu titlu de contravaloare lucrări realizate este nefondată, neexigibilă, până la predarea integrală și conformă a lucrărilor contractuale, conform art. 4.2. din Contract: plata se va face "după întocmirea procesului verbal de recepție calitativă și cantitativă";. Lucrările executate de debitoare nu au fost predate și recepționate nici până în prezent.

    Concluzionând, suma totală solicitată prin prezenta cerere 230.976,06 Ron, reprezintă contravaloarea daune penalizatoare și moratorii datorate conform contractului de prestări servicii nr. 135/_ . C. anța solicitată întrunește așadar condițiile prevăzute de art. 1.013 N.C.Pr.Civ., fiind certă, lichidă și exigibilă. Suma pretinsă este stabilită fără nici un dubiu, fiind certă si lichidă, întrucât existenta si cuantumul acesteia sunt precis determinate prin Contractul încheiat între părți în forma sa actualizată prin cele 6 acte adiționale coroborat cu facturile anexate. C. anța este exigibilă fiind scadenta la data emiterii facturilor conform prevederilor contractuale.

    În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.013 și urm. din N.C.Pr.Civ. si dispozițiile Noului cod civil.

    Prin întâmpinare, debitoarea SC D. D. C. S. a invocat excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plata, excepția netimbrării cererii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii formulata de către creditoare ca neîntemeiata.

    În susținerea poziției procesuale debitoarea a arătat că intre părți au existat relații comerciale concretizate in incherea contractului de execuție lucrări nr. 135/_, debitoarea indeplinindu-si intocmai obligațiile asumate prin contractual mai sus indicat, respectiv a executat lucrările aferente obiectivului Construire locuințe colective Bloc Mic nr. 1, conform Autorizației de Construire nr. 1397/_ si a proiectului tehnic si detalii de execuție nr. 14/2007.

    Potrivit art. 1013 din Noul Cod de Procedura Civila cererea de emitere a ordonanței de plata se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile constând in obligații de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris insusit de parti prin semnătura ori alt mod admis de lege, ori pretențiile invocate de către creditoare, respective obligarea debitoarei la plata sumei de 2.

    .06 ron nu reprezintă o creanța certa lichida si exigibila. Facturile emise de către creditoare nu au fost acceptate la plata de către debitoare intrucat nu corespund realității. Mai mult, aceste facturi au fost restituite creditoarei cu scrisoare recomandata cu mențiunea ca nu a fost acceptate la plata.

    Prin cererea de emitere a ordonanței, creditoarea invoca o creanța certa, lichida si exigibila in suma de 2. .06 ron reprezentând daune penalizatoare calculate in baza contractului nr. 135/_ ca urmare a neindeplinirii de către debitoare a obligațiilor asumate. Pretențiile invocate de către creditoare sunt total nefondate intrucat suma de 2.

    ,06 ron solicitata de aceasta nu reprezintă o creanța certa lichida si exigibila in sensul prevederilor legale si, mai mult, excede cererii de emitere a ordonanței de plata. În dovedirea creanței sale creditoarea intelege sa se folosească de proba cu fotografii ori in vederea soluționării prezentei spete este necesara administrarea unui probatoriu mai amplu, eventual efectuarea unei expertize care sa ateste că debitoarea si-ar fi indeplinit in mod necorespunzator obligațiile, pentru acesta creditoarea având la dispoziție procedura pe drept comun si nu procedura speciala de emitere a ordonanței de plata care se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile.

    Mai mult, creditoarea cu rea credința a formulat prezenta cerere invocând ca din pozele depuse la dosar se poate observa ca lucrările executate nu au fost efectuate la standarde corespunzătoare atâta timp cat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor încheiat la data de_ depus la dosar de creditoare a fost semnat fara obiectiuni de toți membrii comisiei de recepție.

    S-a arătat că este neintemeiata susținerea creditoare privind însușirea de către debitoare a facturilor și implicit recunoașterea obligațiilor de plata stabilite prin facturile respective.

  2. iberând, din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Între creditoarea SC T. C. SA și debitoarea SC D. D. C. S. s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 135/_ prin care debitoarea s-a obligat să execute în favoarea creditoarei lucrări de finisaje interioare conform anexei nr. 1, termosistem complet și tencuieli soclu cu mozaic putz la proiectul "Construire locuințe colective Bloc mic nr.1";, termenul de finalizare pentru fiecare lucrare urmând a fi stabilit și comunicat prin Notificarea de începere a lucrărilor.

Potrivit art. 6.8 din contract, debitoarea și-a asumat obligația de a executa și de a finaliza lucrările precum și de a remedia viciile ascunse, cu atenția și promptitudinea unui bun constructor, în concordanță cu obligațiile asumate prin contract, garantând ca la data recepției, lucrarea executată are calitățile stipulate în contract, corespunde reglementărilor tehnice în vigoare și nu este afectată de vicii care ar diminua sau chiar anula valoarea ori posibilitatea de utilizare conform condițiilor normale de folosire sau a celor explicitate în contract pe o perioadă de 10 ani. De asemenea, părțile au mai convenit ca în situația în care contractul se rezoluționează datorită întârzierilor privind începerea lucrărilor cu mai mult de 15 zile de la data prevăzută în contract sau pentru abandonarea lucrării, prestatorul se obligă să plătească daune de ½ din valoarea totală a contractului, iar pentru nerealizarea serviciilor la termenul final de execuție să suporte penalități de întârziere de 0,05% pe zi de întârziere, din valoarea contractului, cumulul penalităților putând depăși valoarea facturată asupra căreia se calculează.

Ulterior, prin acte adiționale la contract, părțile au adus completări cu privire la lucrările pe care debitoarea se obligă să le efectueze în favoarea creditoarei.

În temeiul contractului astfel modificat, creditoare a emis în sarcina debitoarei facturile fiscale 545/_, 542/_ 543/_ și 544/_ pentru suma totală de 230.976,06 lei reprezentând contravaloare reparații termosistem bloc mic, daune conform actului adițional nr. 6, penalități de întârziere și daune pentru abandonarea lucrărilor (filele 20-23), facturi care însă nu au fost însușite de către debitoare prin semnătură și/sau parafă.

Potrivit art. 1013 alin. 1 Cod procedură civilă, "prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege";.

Prin întâmpinarea formulată, debitoarea a contestat creanța solicitată de către debitoare sub aspectul întinderii sale. Analizând apărarea debitoarei, instanța reține că la dosarul cauzei creditoarea a depus o planșă fotografică (fila 19), un proces verbal de recepție încheiat la data de 3 februarie 2012 (filele 31-32), proces verbal pentru constatarea neconformităților încheiat la 24 august 2011 (fila 29) și proces verbal de constatare a părăsirii șantierului (fila 33), procese verbale încheiate în mod unilateral de către creditoare, precum și un proces verbal de predare primire a frontului de lucru încheiat între creditoare și SC Baruch M. agement S. (filele 34-35), ori potrivit art. 279-280 Cod procedură civilă, aceste înscrisuri nu pot face proba în contra debitoarei, iar potrivit art. 249 Cod procedură civilă, creditoarei îi revenea sarcina de a face dovada celor susținute.

De asemenea, raportat la conținutul contractului încheiat între părți și planșa fotografică depusă în probațiune de către creditoare nu este de natură a face dovada executării necorespunzătoare a lucrărilor și nici a faptului că lucrările nu au fost executate la termenul convenit, pentru dovedirea acestor situații alegate de către creditoare fiind necesară administrarea unui probatoriu mai complex constând în proba științifică a expertizei tehnice în construcții precum și interogatoriul părților și eventual audierea unor martori, probe din care să reiasă calitatea lucrărilor efectuate, data la care a fost predat debitoarei frontul de lucru, precum și incidența în cauză a dispozițiilor art. 9.3 și XI din contractul încheiat între părți.

Față de cele de mai sus, având în vedere și dispozițiile art. 1020 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea SC T. C. SA în contradictoriu cu debitoarea SC D. D. C. S. pentru suma de 230.976,06 lei reprezentând daune penalizatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

O R D O N Ă :

Respinge ca inadmisibilă cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea SC T. C. SA, J-_, CUI 1745560, cu sediul procesual ales în C. -N., str. A., nr. 42, jud. C., în contradictoriu cu debitoarea SC D. D. C. S., J-_, CUI 18231814, cu sediul procesual ales în T., str. Dacilor, nr. 25, birou B9, jud. Timiș, pentru suma de 230.976,06 lei reprezentând daune penalizatoare.

Cu drept de a formula acțiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare și care se depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică, azi 6 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. G. A. B.

Red.CG/MM 4 ex./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 3032/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007