Sentința civilă nr. 4995/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4995

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de creditoarea S. F.

S.

T.

M.

, cu sediul în localitatea T. M., str. R., nr. 27, județul M.

, în

contradictoriu cu debitoarea PRIMĂRIA COMUNEI C. , cu sediul în comuna C.

, sat C., nr. 13, județul Sălaj, având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 Cod procedură civilă de la 1865.

Acțiunea promovată este timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 150 lei, potrivit Chitanței seria TGM, nr. 04111623024/_ și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei, aspect față de care instanța constată că acțiunea este legal timbrată la acest termen de judecată (fila 7 și verso).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că prezenta cauză se află la primul termen de judecată după declinare și reclamanta a făcut dovada achitării taxelor judiciare de timbru cu chitanța atașată la fila 7 din dosar.

În baza prevederilor art. 150 Cod procedură civilă de la 1865, instanța, după verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Creditoarea S. F. S. T. M. a solicitat instanței emiterea unei somații de plată pentru obligarea debitoarei sale C. C. la plata sumei de 21.969,55 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, conform contractelor nr. 1745/_, nr. 8101/_ și nr. 8159/_, a sumei de 1703 lei cu titlu de penalități de întârziere conform art. 11.2 din contractele menționate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, creditoarea a arătat că la momentul încheierii contractelor avea denumirea de S. Fittich S. și a încheiat cu debitoarea trei contracte prin care s-a obligat să furnizeze, respectiv să vândă, să livreze și după caz să instaleze și să întrețină sistem CCTV IP, urmând ca debitoarea să achiziționeze, respectiv să cumpere și să plătească prețul stabilit conform art. 5 din cele 3 contracte.

Creditoarea a mai arătat că în perioada 9 mai 2008 - 23 aprilie 2009, conform devizelor de lucrări înregistrate sub nr. 055/_, nr. 076/_, nr. 147A/_, nr. 147B/_ și nr. 185/_ a livrat mărfuri și a prestat servicii conform contractelor debitoarei, fiind emise mai multe facturi în valoare de 135.282,14 lei. Din totalul sumelor înscrise în facturi debitoarea a achitat prin

1

ordin de pată suma de 113.312,59 lei, rămânând o diferență de 21.969,55 lei neachitată.

Față de cele arătate, creditoarea apreciază că are o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Inițial investită, J. T. -M. și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Șimleu-Silvaniei care, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Sălaj, invocând din oficiu excepția de necompetență materială.

În concluziile scrise care au precedat pronunțarea de către J. Șimleu-Silvaniei a sentinței de declinare, creditoarea își restrânge pretențiile exclusiv cu privire la penalitățile de întârziere, aducând la cunoștință instanței că debitoarea și-a achitat între timp debitul principal.

Astfel investit, asupra cauzei de față, tribunalul reține următoarele:

Între creditoarea S. F. S. T. M., care la momentul încheierii contractelor avea denumirea de S. Fittich S. și debitoarea C. C. au încheiat un număr de trei contracte, respectiv contractele nr. 1745/_, nr. 8101/_ și nr. 8159/_ .

Conform celor trei contracte de furnizare mai sus arătate, creditoarea s-a obligat să furnizeze, respectiv să vândă, să livreze și după caz să instaleze și să întrețină S. CCTV IP (sistem de securitate camere de luat vederi), urmând ca debitoarea să achiziționeze, respectiv să cumpere și să plătească prețul stabilit conform art. 5 din toate cele trei contracte.

Conform devizelor de lucrări înregistrate sub nr. 055/_, nr. 076/_, nr. 147A/_, nr. 147B/_ și nr. 185/_ în perioada 9 mai 2008 - 23 aprilie 2009 reclamanta a livrat mărfuri și a prestat servicii conform contractelor.

În baza celor trei contracte și a devizelor de lucrări au fost emise mai multe facturi conform anexei depuse, în valoare totală de 135.282,14 Ron.

Din aceste facturi debitoarea a achitat prin OP conform anexei de încasări un total de 113.312,59 lei rămânând o diferență de 21.969,55 lei (135.282,14 - 113.312) neachitată.

Pe parcursul judecății debitoarea a achitat, conform chiar arătărilor creditoarei, debitul principal, în cuantum de 21.969 lei (fila 66, dosar nr._ al Judecătoriei Șimleu-Silvaniei), ceea ce confirmă existența atât a raporturilor contractuale cât și a creanței certe, lichide și exigibile a creditoarei, pe care debitoarea o datora la momentul promovării cererii.

Rămân așadar neachitate exclusiv penalitățile de întârziere, convenite de părți conform art. 11.2 din contractele nr. 1745/_, nr. 8101/_ și nr. 8159/_, calculate de la data de 17 decembrie 2009 și până la data de 23 noiembrie 2012 când debitoarea a plătit suma de 21.969,55 lei prin virament bancar.

Aceste penalități sunt în cuantum de 2.356,30 lei. Astfel de la data emiterii facturii, respectiv 17 decembrie 2009 și până la data de 23 noiembrie 2012 data plății, trecuseră 1073 de zile.

Valoarea penalităților la suma de 21.969,55 lei pe zi de întârziere este de 2,196 lei.

Așadar, conform calculului 1073 x 2,196, rezultă suma de 2.356,30 lei reprezentând penalități la suma de 21.969,55 lei.

Față de cele ce preced, în baza art. 2 - 12 din O.U.G. nr. 119/2007, tribunalul va admite cererea precizată formulată de creditoarea S. F. S. T.

M. și somează debitoarea Primăria Comunei C., ca în termen de 20 de zile de la emiterea prezentei să achite creditoarei suma de 2356,30 lei penalități de întârziere. Va obliga debitoarea la 389 lei cheltuieli de judecată către creditoare.

2

Va dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 lei, nedatorată.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea precizată formulată de creditoarea S. F. S. T.

M.

, cu sediul în localitatea T. M., str. R., nr. 27, județul M. și somează debitoarea PRIMĂRIA COMUNEI C.

, cu sediul în comuna C., sat C., nr. 13, județul Sălaj, ca în termen de 20 de zile de la emiterea prezentei să achite creditoarei suma de 2356,30 lei penalități de întârziere.

Obligă debitoarea la 389 lei cheltuieli de judecată către creditoare. Dispune restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 lei,

nedatorată.

Cu drept pentru debitoare de a formula cerere în anulare în termen

de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 noiembrie 2013.

Președinte,

Grefier,

I. D. -D.

V.

C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /4 ex. Emis 2 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

3

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4995/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007