Sentința civilă nr. 2053/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR._

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2053/CC/2013

Ședința Camerei de consiliu din data de 22 august 2013 Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE - E. B. GREFIER - DP

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de creditoarea SC E.

F. SA, în contradictoriu cu debitoarea C. N. DE CĂI F.

C. SA, având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, în temeiul OUG 119/2007.

La apelul nominal, se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, în temeiul art.131 raportat la art.1015 din NCPC, instanța constată că Tribunalul Specializat C. este competent general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză. În ceea ce privește estimarea duratei procesului, apreciază că se poate soluționa acest termen de judecată.

De asemenea, se constată că la data de_ debitoarea a înregistrat întâmpinare, prin care arată că nu se opune admiterii cererii formulate de creditoare.

Nefiind alte cereri și constatând că prezenta cauză se află în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 12 iulie 2013, creditoarea SC E. F. SA a chemat-o în judecată pe debitoarea C. N. DE CĂI F. C. SA SUCURSALA C.R.E.I.R.CF C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie somată debitoarea la plata sumei de suma totală de 432.126,06 lei din care 415.318 lei reprezentând contravaloare energie electrică aferentă perioadei_ -_ și 16.808,06 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere și în continuare penalități de întârziere conform reglementărilor legale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că în calitate de furnizor-comerciant de energie electrică i-a furnizat debitoarei energie electrică în baza contractelor de furnizare a energiei electrice anexate cererii de chemare în judecată. Obligația contractuală corelativă a debitoarei era aceea de a achita integral și la termen contravaloarea serviciului prestat, însă această obligație nu a fost respectată decât parțial,

Creditoarea a arătat că, contractele încheiate cu debitoarea sunt contracte-cadru încheiate în conformitate cu prevederile Deciziei ANRE 57-1999 pentru aprobarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice, modificate prin Ordinul ANRE 5-2003.

În baza acestor contracte, facturile emise pentru plata contravalorii energiei electrice trebuiau să fie achitate în termenul de scadență de

10 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și termenul de scadență fiind înscrise pe fiecare factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine perceperea de penalități pentru fiecare zi de întârziere, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, penalitățile fiind datorate începând cu prima zi după data scadenței. Valoarea totală a penalităților nu poate depăși valoarea facturii.

S-a mai arătat că pentru perioada_ -_, debitele restante înregistrate de către debitoare se ridică la suma de 432.126,06 lei și că între cele două părți a fost efectuat un punctaj al datoriilor având ca obiect toate aceste creanțe, procesul verbal de punctaj având nr. 45/D/345/_, totalul soldului fiind 694.891,54 lei, însă din aceasta sumă creditoarea pretinde dora o parte, suma de 262.765,48 lei făcând obiectul OG nr. 25/2012.

Întrucât debitoarea nu a înțeles să achite debitul restant, prin adresa nr. 11923/_, creditoarea a somat-o în conformitate cu prev. art.1014 C.pr.civ. la plata debitului aferent perioadei_ -_, scrisoarea recomandată fiind recepționată de către debitoare.

Având în vedere că debitoarea nu a achitat debitul restant, considerând creanța ca fiind certă, lichidă și exigibilă, creditoarea a formulat prezenta cerere de emitere a somației de plată.

În drept, au fost invocate prevederile art.1013 C.pr.civ., art.24, 95 alin.1, 107 alin.1, 56 alin.2, 411 alin.1 pct.2, 453 alin.1, 662 alin.2, 3 și 4, art._ C.civ. de la 1864, Decizia A.N.R.E. nr.57/1999, Ordinul ANRE 5/2003, HG nr.1007/2004 privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice, Legea nr.13/2007 a energiei electrice, contractele de furnizare a energiei electrice, HG nr.675/2007, HG nr.930/2011.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 9 august 2013, debitoarea a arătat că soldul din evidența contabilă a societății cuprinzând facturile emise de creditoare este de 432.126,06 lei din care 415.318 lei reprezentând contravaloare energie electrică aferentă perioadei_ -_ și 16.808,06 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere și că nu se opune admiterii cererii formulate de către aceasta (f. 364).

Deliberând, din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele

:

Între creditoarea SC E. F. SA, în calitate de furnizor de energie electrică si debitoarea C. N. DE C. F. "C. "; SA

B. prin SUCURSALA REGIONALA CF C., în calitate de cumpărător, s-au incheiat mai multe contracte de furnizare a energiei electrice la marii consumatori finali, industriali si similari la tarife reglementate (f. 269-351).

Potrivit art.12 lit.a ) din contract, cumparatorul se obligă să achite integral și la termen facturile emise de furnizor, iar conform art.15 al.1 și 3, factura emisa pentru plata contravalorii energiei electrice va fi achitata in termenul de scadenta de 10 zile de la data emiterii facturii, data emiterii facturii și termenul de scadenta fiind înscrise pe factura. Pe baza consumului inregistrat de debitoarea

cumpărătoare, lunar se emit facturi, iar neachitarea facturii in termen de 30 de zile de la data scadentei atrage dupa sine perceperea de penalitati pentru fiecare zi de intarziere.

În baza acestor contracte, au fost emise pe seama debitoarei facturile fiscale anexate cererii de chemare in judecata, debitul total fiind de 432.126,06 lei din care 415.318 lei reprezentând contravaloare energie electrică aferentă perioadei_ -_ .

La acest debit, creditoarea a calculate penalități de întârziere

în

cuantum de 16.808,06 lei. Debitoarea, prin întâmpinarea depusă, a recunoscut atât debitul principal, cât și penalitățile de întârziere.

Potrivit art. 1013 alin. 1 Cod procedură civilă, "prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr- un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege";.

Prin prisma acestei reglementari legale, instanta constata ca sunt intemeiate pretentiile creditoarei cu privire la debitul principal. Astfel, creditoarea detine o creanta in suma de 432.126,06 lei reprezentand contravaloarea energiei furnizate debitoarei, care este certa, existenta ei rezultand din facturile fiscale depuse la dosar, coroborate cu contractele incheiate de parti, precum si recuașterile debitoarei din întâmpinarea depusă la dosar, lichida, intinderea ei fiind determinata prin aceste incrisuri si exigibila conform celor aratate mai sus.

De asemenea, creditoarea a comunicat debitoarei, anterior înregistrării prezentei cereri pe rolul instanței, prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care i-a pus în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Cat priveste penalitatile de intarziere solicitate, instanta observa ca in cuprinsul contractelor incheiate de parti a fost inserata o clauza penala conform careia neachitarea facturii de catre consummator in termen de 30 zile de la data scadentei atrage dupa sine penalitati pentru fiecare zi de intarziere, dupa cum urmeaza: penalitatile sunt egale cu nivelul dobanzii datorate pentru neplata la scadenta a obligatiilor bugetare, stabilite conform reglementarilor legale in vigoare; penalitatile se datoreaza incepand cu prima zi dupa data scadentei si valoarea totala a penalitatilor nu poate depasi valoarea facturii (art.15 al.3- f. 279). In temeiul prevederilor art.969 si 1066 Cod civil, instanta apreciaza ca sunt intemeiate si pretentiile creditoarei cu privire la penalitatile de intarziere solicitate, asa cum au fost recunoscute de debitor.

Raportat la motivele menționate anterior, în temeiul art. 1021 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea SC E. F. SA și va ordona debitoarei C. N. DE CĂI F. "C. "; SA să plătească creditoarei suma de432.126,06 lei din care 415.318 lei reprezentând contravaloare energie electrică aferentă perioadei _

-_ și 16.808,06 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere și în continuare penalități de întârziere la nivelul dobânzii

de de referință BNR, fără ca penalitățile să depășească debitul principal, iar potrivit art. 1021 alin. 2 Cod procedură civilă, va fixa termenul de plată la 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe cu debitoarea.

În temeiul art. 454 Cod procedură civilă, instanța reține că deși debitoarea a recunoscut prin întâmpinare pretențiile creditoarei, la data înregistrării cererii, aceasta era de drept în întârziere, astfel că va obliga debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru (f.8).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

O R D O N Ă :

Admite cererea privind emiterea unei ordonanțe de plată formulată de creditoarea SC E. F. SA, J_, CUI 28909028, cu sediul procesual ales la AFEE B. M. în B. M., str. G. C. ,nr. 14, jud. Maramureș, în contradictoriu cu debitoarea C. N. DE CĂI F. "C. "; SA, J_, CUI

11054529, cu sediul în B., str. D. G., nr. 38, sector 1, cu sediul procesual ales la Sucursala "Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații CF"; C. în C. -Napoca, str. Piața Avram Iancu, nr. 17, jud. C., și în consecință:

Ordonă debitoarei C. N. DE CĂI F. "C. "; SA să plătească creditoarei SC E. F. SA, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei ordonanțe, suma totală de 432.126,06 lei din care 415.318 lei reprezentând contravaloare energie electrică aferentă perioadei_ -_ și 16.808,06 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere și în continuare penalități de întârziere la nivelul dobânzii de referință BNR, fără ca penalitățile să depășească debitul principal.

Obligă debitoarea la plata în favoarea creditoarei a sumei de

200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Executorie.

Cu drept de a formula acțiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare și care se depune la Tribunalul Specializat C. .

Pronunțată în ședința publică din 22 august 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

E. B.

D.

P.

Red./Dact./E.B./_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2053/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007