Sentința civilă nr. 1756/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007

DOSAR NR. _

R.

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1756/2013

Ședința publică din data de 17 iunie 2013 Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: D. H.

GREFIER: N. N.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către creditoarea S.C. P. R.

S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L., având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată.

La apelul nominal se prezintă în apărarea intereselor creditoarei, d-na consilier juridic I. a Preda, cu delegație depusă la dosar la acest termen de judecată, lipsind reprezentantul debitoarei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta creditoarei depune la dosar dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 150 lei (f. 29) și timbre judiciare de 5 lei, astfel cum i s-a pus în vedere prin citație.

Tribunalul pune în discuția reprezentantei creditoarei competența generală, materială și teritorială de soluționare a prezentei cauze.

Reprezentanta creditoarei arată că raportat la valoarea obiectului dedus judecății, respectiv 41.474,59 lei și la prevederile art. 101 alin. 1 Nc.pr.civ coroborat cu art. 95 pct. 1 N.C.pr.civ., apreciază că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Cluj.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. în soluționarea prezentului litigiu.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată la data de 23 mai 2013 sub nr._ pe rolul Tribunalului Specializat C. creditoarea S.C. P. R. S.R.L. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu debitoarea S.C. C. S.R.L. prin hotărârea ce se va pronunța pe calea procedurii speciale a ordonanței de plată să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 41.474,59 lei fără TVA, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că a încheiat in data de_ cu debitoarea contractul de inchiriere nr. LCOR201210001/_ .

In temeiul dispozițiilor art. 4.2. lit. a) din contract S.C. P. R. S.R.L. a achitat, in data de_ către S.C. C. S.R.L., conform facturii nr. 20012667/_

, suma de 56.474.59 RON, reprezentând 50% din valoarea garanției.

Debitoarea a fost notificata prin adresa nr. BV201302090/_ cu privire la neindeplinirea obligațiilor asumate conform dispozițiilor art. V. "Obligațiile Proprietarului" lit. a) si b) din Contractul de inchiriere nr. LCOR201210001/_, respectiv "sa asigure Chiriașului folosința liniștita a spatiilor închiriate, in condițiile prezentului contract, începând cu data de_ (lit. a); sa predea Chiriașului spațiul in buna stare de funcționare, pana la data de_ si având următoarele utilități: curent electric, sisteme de iluminare si prize, apa, gaze, pardoseala finisata, birouri amenajate, tavan fals, pereți din geam termopan, sistem de climatizare, ocazie cu care se va încheia un proces-verbal de predare-primire ce va fi semnat de ambele parti si care va face parte integranta din prezentul contract (lit. b). "

Deși atenționată asupra consecințelor neîndeplinirii obligațiilor mai sus menționate, debitoarea nu a luat masuri in sensul remedierii acestei situații in termen de 30 (treizeci) zile de la data primirii notificării.

Mai mult, creditoarea a notificat si Banca Transilvania, Sucursala C. (banca la care debitorul cesionase creanțele din Contractul de închiriere nr. LCOR20I210001/_

), prin adresa nr. BV201302091/_, aducându-i-se la cunoștință neîndeplinirea obligațiilor asumate de către S.C. C. S.R.L. și consecințele aferente.

Creditoarea mai arată că și această notificare a rămas fără rezultat.

Astfel, Contractul de închiriere nr. LCOR201210001/_ și-a încetat valabilitatea urmare a rezilierii de drept, în conformitate cu dispozițiile art. X.

"incetarea contractului"; lit. e).

In acest sens, au devenit aplicabile dispozițiile art. 4.2. lit. c) din Contractul de inchiriere nr. LCOR201210001/_, debitorul având obligația de a restitui societății

P. R. S.R.L. garanția achitata de către reclamanta creditoare, in termen de 15 zile de la data incetarii contractului. Este evident, astfel, caracterul exigibil al creanței

S.C. P. R. S.R.L.

Caracterul lichid al creanței S.C. P. R. S.R.L., rezulta din obiectul acesteia, respectiv o suma de bani, bine determinata, in cuantum de 56.474.59 RON.

Ca o dovada a recunoașterii obligațiilor de plata, debitoarea parata a efectuat in data de_ un virament bancar pentru suma de 15.000 RON, reprezentând o restituire parțiala a garanției achitate de către S.C. P. R. S.R.L. in baza Contractului de inchiriere nr. LCOR201210001/_ si a comunicat creditoarei adresa nr. 58 /_, prin care si-a asumat obligația de a restitui, in cel mai scurt timp, garanția, in integralitatea ei.

In aceste condiții, rezulta cu claritate caracterul cert al creanței S.C. P. R.

S.R.L.

De asemenea, S.C. P. R. S.R.L. a comunicat debitoarei, prin scrisoare

recomandata, cu conținut declarat si confirmare de primire, somația nr. BV201300416459 /_, prin care i-a pus in vedere sa plătească suma datorata in termen de 15 zile de Ia primirea acesteia. Debitoarea nu a dat curs acestei somații.

Creditoarea mai susține că o dovada a bunei sale credințe, rezultă din faptul că a comunicat debitoarei si adresa nr. BV20130514565/_ prin care o invita la o intalnire in vedere soluționării pe cale amiabila a litigiului dintre parti. Debitoarea, cu vădita rea-credinta, nu a dat curs nici acestei invitații.

Având in vedere ca, pana in prezent, debitoarea nu si-a indeplinit obligația de plata stabilita prin Contractul de închiriere nr. LCOR201210001/_, pentru realizarea creanței noastre certe, lichide si exigibile, in cuantum total de 41474.59 RON, solicita instanței de judecata aplicarea procedurii speciale a ordonanței de plata prevăzute de art. 1013 si urm. din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale, Tribunalul urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 131 alin. 1 N.C.p.c. la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Cererea dedusă judecății a fost formulată în temeiul art. 1013 și următoarele din

N.C.p.c. și are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 41.474,59 de lei fără TVA, reprezentând contravaloarea garanției nerestituite de către debitoare conform contractului de închiriere încheiat între părți.

Potrivit art. 1015 din N.C.p.c. dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1014 alin. 1, creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.

Potrivit art. 94 pct. 1 lit. j N.C.p.c. judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neproesioniști.

De asemenea, potrivit art. 95 pct. 1 din noul Cod de procedură civilă tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Raportat la obiectul concret dedus judecății și la procedura ordonanței de plată, se constată că în mod nelegal a fost sesizat Tribunalul cu soluționarea cauzei raportat la suma pretinsă de creditoare care nu depășește pragul de 200.000 de lei,

considerente pentru care în temeiul ar. 131 alin. 1 raportat la art. 94 lit. j coroborat cu art. 1015din N.C.p.c. tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și, în consecință va declina competența de soluționare a cererii privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. P. R.

S.R.L în contradictoriu cu debitoarea S.C C. S.R.L în favoarea Judecătoriei C. -N.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și, în consecință:

Declină competența de soluționare a cererii privind emiterea ordonanței de plată formulată de creditoarea S.C. P. R. S.R.L., cu sediul în B., str. M. K. nr. 17 bl. C4 et. IX, jud. B., înregistrată la ORC B. sub nr. J_, având CIF RO 12123007 în contradictoriu cu debitoarea S.C C. S.R.L., cu sediul în C. -N., str.

C. P. nr. 3-5, jud. C., înregistrată la ORC C. sub nr. J_, având CIF RO 16367160 în favoarea Judecătoriei C. -N. .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

D.

H.

N.

N.

Red., tehnored DH/LU 2 ex/_

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1756/2013. Ordonanță de plată. OUG 119/2007