Sentința civilă nr. 2079/2013. Acțiune în pretenții comerciale
| Comentarii |
|
DOSAR NR. _
ROMÂNIA TRIBUNALUL SPECIALIZAT C.
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2079/2013
Ședința publică din data de 2 septembrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. H. GREFIER: N. N.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de către reclamanta C. ROMÂN PENTRU A. D. A. I. - C., în contradictoriu cu pârâta S.C. T.
T. S.R.L., cauza având ca obiect pretenții.
La ambele apeluri nominale, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că a fost înregistrat la dosar, în data de 2 septembrie 2013, din partea reclamantei, un script intitulat "note de ședință";, prin care se invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. de soluționare a prezentului litigiu.
De asemenea, se constată că, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., invocate de către reclamantă prin notele de ședință.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de_, pe rolul Tribunalului B. Secția a III-a Civilă, reclamantul C. ROMÂN PENTRU A. D. A. I. -C.
, în contradictoriu cu pârâta SC T. T. S., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta să achite: suma reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea fonogramelor de către distribuitorii de cablu în perioada cuprinsă între_ -_, ce urmează a se stabili prin expertiza contabilă, suma reprezentând penalități legale de întârziere în plată, ce se vor stabili prin expertiza contabilă, să pună la dispoziția C. un raport privind serviciile de programe retransmise pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remunerațiilor încasate în perioada menționată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că pârâta avea obligația legală să declare baza de calcul și să achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți către C., privind utilizarea fonogramelor de către distribuitorii de cablu, conform dispozițiilor Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată, Decizia Curții de Apel B. nr. 236A/_ privind metodologia, care modifică în parte Decizia ORDA nr. 44/2009, deciziile ORDA nr. 332/2010 și nr. 333/2010 privind desemnarea C. drept organism care să colecteze remunerațiile datorate pentru artiștii interpreți sau executanți.
Deși pârâta a fost notificată în repetate rânduri, aceasta nu a înțeles să-și execute obligațiile legale până în prezent, încălcând dispozițiile art. 130 alin. 1 lit. h din Legea nr. 8/1996 modificată, artiștii interpreți fiind grav prejudiciați.
În baza art. 130 alin. 1 lit.h reclamanta a solicitat ca pârâta să pună la dispoziția C. raportul privind serviciile de programe retransmise prin cablu, pe fiecare lună, pentru repartizarea remunerațiilor către membrii săi.
Pârâta deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare la
dosar.
Prin sentința civilă nr. 580/2013 pronunțată la data de 13 martie 2013 Tribunalul București a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului C. .
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că pârâta din cauză are sediul în localitatea Dej, județul C., iar conform disp. art. 7 Cpr.civ. cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face la instanța sediului ei principal. Nu se poate reține că soluționarea cauzei este de competența Tribunalului B., întemeiat pe dispozițiile de la art. 10, pct.8 Cpr.civ., conform cărora în cererile ce izvorăsc dintr- un fapt ilicit, competența aparține instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt, având în vedere că în speță pârâta nu a săvârșit nici un fapt ilicit, deoarece poate retransmite prin cablu fonograme, dar în schimbul remunerației echitabile prevăzute de lege.
Reclamanta a invocat disp. art. 130 lit.h din legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, unde se prevede obligația utilizatorului de a transmite la organismul de gestiune colectivă raportul privind informațiile necesare organismului pentru repartizarea sumelor colectate. Nici aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, întrucât împrejurarea că pârâta este obligată să comunice la sediul reclamantei raportul menționat nu atrage competența instanței din B. .
Prin sentința civilă nr. 245/2013 pronunțată la data de 10 mai 2013 Tribunalul Cluj a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Specializat C., reținând faptul că, în baza art. 228 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod civil, prezenta cauză este de competența instanței specializate, întrucât cererea vizează o obligație contractuală asumată de o societate comercială, cauzele de asemenea natură căzând în competența acestei instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat C. la data 29 mai
2013.
Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 2 septembrie 2013 reclamanta
a invocat excepția necompetenței instanței specializate, arătând că obiectul litigiului dedus judecății este de natură civilă si nu comercială, întrucât remunerația cuvenită artiștilor interpreți sau executanți colectată de C., reprezintă drepturi conexe ale dreptului de autor, aferente retransmiterii prin cablu a prestațiilor artistice aparținând artiștilor interpreți. Pentru retransmiterea prin cablu, C. a colectat remunerații în temeiul art. 1231alin. 1 lit. g din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care reglementează gestiunea colectivă obligatorie.
De asemenea, C. eliberează autorizații/licențe neexclusive utilizatorilor în temeiul art. 130 alin. 1 lit. a din Legea nr. 8/1996 în schimbul unei remunerații echitabile cuvenite artiștilor interpreți.
Dreptul de autor, ca și drepturile conexe acestuia, sunt legate de persoana autorului și au două componente, una de ordin moral și una de ordin patrimonial. Componența de ordin patrimonial a drepturilor de autor șt conexe, excede faptelor de comerț reglementate prin art. 3 lit. c din Codul Comercial, care prevede că numai întreprinderile de editură, librăriile și obiectele de artă, când altul decât autorul sau artistul vinde, sunt fapte de comerț. Deci pentru ca dreptul de autor și dreptul conex a! autorului sa fie tratat ca un fapt de comerț trebuie să se îndeplinească o condiție: și anume să fie vândute de altul decât autorul sau artistul.
Astfel, într-o speță similară, C. ea de Apel C. a statuat într-una din deciziile sale că legea comercială prevede că nu constituie fapt de comerț, chiar dacă este realizat de un comerciant, în această calitate, actul încheiat cu autorul sau artistul însuși, prin care acesta din urmă își valorifică drepturile patrimoniale derivate din creația intelectuală. Este cazul în speță, unde reclamantul, așa cum s-a demonstrat, acționează exclusiv în calitate de mandatar al titularilor drepturilor conexe, artiștii interpreți sau executanți. Este ipoteza de excepție menționată și în art. 56 Cod com., deoarece natura comercială a activității desfășurate de pârâtă în scopul retransmiterii prin cablu a fonogramelor către clientelă (consumatori), nu îi imprimă același caracter și raportului juridic pe care îl are cu colectorul remunerației cuvenite artiștilor, care
devine comercial doar în relațiile stabilite cu clienții abonați, destinatarii serviciilor prestate de utilizator".
În speță, C. în calitate de organism de gestiune (organizat ca asociație nonprofit), nominalizat prin act normativ să colecteze remunerațiile ce se cuvin artiștilor interpreți sau executanți pentru prestațiile lor artistice fixate, nu efectuează nici un act de comerț, el nevânzând operele artiștilor interpreți sau executanți. Faptul de comerț se realizează la următoarea verigă, dintre utilizatori și abonații acestora care cumpără serviciul utilizatorilor. Dreptul la remunerație al artiștilor interpreți sau executanți, ce face obiectul prezentului litigiu, este un drept conex dreptului de autor, deci este un drept de proprietate intelectuală.
Majoritatea tribunalelor din țară, secțiile civile, care inițial și-au declinat competența către judecătorii sau către secțiile comerciale ale tribunalelor au revenit asupra hotărârilor pronunțate și au trimis cauzele înapoi la secțiile civile, potrivit legii. Cu privire la excepția necompetenței funcționale a secției civile invocată într-o cauză asemănătoare de un alt utilizator.
Reclamanta mai arată că tot în soluționarea acestei excepții nu trebuie uitate dispozițiile art 151 și art. 153 din Legea nr. 8/1996, lege specială, ale cărei dispoziții primează. De asemenea trebuie avut în vedere și art. 2 litera "e" din Cod Proc. Civ, care precizează; " Tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de creație intelectuală".
Față de aceste aspecte solicită să se constate că obiectul cauzei deduse judecății este de natură civilă și, ca o consecință, să se admită excepția necompetenței materiale a secției comerciale și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului C., Secția Civilă.
Reclamanta a mai arătat că cererea de chemare în judecată formulată de C. are ca obiect plata remunerației datorate artiștilor interpreți sau executanți pentru retransmiterea prin cablu a prestațiilor artistice aparținând artiștilor interpreți sau executanți, în perioada_ -_ . C. nu a fost în măsură să precizeze prin cererea de chemare în judecată câtimea pretențiilor deoarece remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți se calculează în raport de veniturile pârâtei. Deși pârâta avea obligația de a comunica la C. veniturile rezultate din activitatea de radiodifuzare conform art. 130 alin. 1 lit. h din Legea nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare și normei de aplicare a legii (Decizia ORDA 263A/_ publicată în M.O. nr. 861/_ prin Decizia ORDA nr. 327/2010), aceasta nu a comunicat rapoartele financiare, motiv pentru care am fost nevoiți să introducem prezenta acțiune, fără a putea preciza cuantumul pretențiilor. în lipsa informațiilor necesare, calculul remunerației este imposibil, singura modalitate de stabilire a cuantumului acesteia fiind expertiza contabilă judiciară încuviințată de instanța de judecată sau comunicarea documentelor contabile de către pârâtă în vederea calculării remunerației.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C., instanța reține următoarele
:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată formulată la data de_ reclamantul C. ROMÂN PENTRU A. D. A. I. -C. a chemat în judecată pârâta S.C. T. T. S.R.L. în temeiul art. 1349, 1381 și urm. din noul cod civil coroborate cu prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, ale Deciziei CAB nr. 263A&_, ale Deciziei ORDA nr. 332/_ și nr. 333/_ privind calitatea de colector al C. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea fonogramelor de distribuitorii prin cablu în perioada cuprinsă între_ -_, ce se va stabili în urma efectuării expertizei contabile, precum și la plata penalităților legale de întârziere; totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a pune la dispoziția C. raportul privind serviciile de programe retransmise în perioada_ -_, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 130 alin. 1 lit. h din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe organismele de gestiune colectivă au obligația să ceară utilizatorilor sau intermediarilor acestora comunicarea de informații și transmiterea documentelor necesare pentru determinarea cuantumului remunerațiilor pe care le colectează, precum și informații privind operele utilizate, cu indicarea titularilor de drepturi, în vederea repartizării acestora; utilizatorii sau intermediarii acestora au obligația sa furnizeze, în format scris și electronic, în termen de 10 zile de la solicitare, informațiile și documentele solicitate, sub semnătura reprezentantului legal și stampilate.
În speță, reclamanta CREDIAM are atribuțiile expres prevăzute de art. 130 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 printre care Lit. c: ˝ sa încheie, în numele titularilor de drepturicare le-au acordat mandat sau pe baza convențiilor încheiate cu organisme similare din străinătate, contracte generale cu organizatorii de spectacole, cu utilizatorii care desfășoară activități de comunicare publica, cu organismele de radiodifuziune ori de televiziune sau cu distribuitorii de servicii de programe prin cablu, având ca obiect autorizarea de utilizare a repertoriului protejat
; ˝ și respectiv lit. e ˝ să colecteze sumele
dator ate de u tiliz ator i și s ă le repar tizeze în tre titu lar ii de dreptur i , potrivit prevederilor din statut
;˝
Astfel, Tribunalul Specializat C. constată că reclamanta, în calitate de mandatar al titularilor drepturilor conexe, colectează remunerațiile cuvenite artiștilor interpreți în temeiul legii speciale nr. 8/1996 și al unui raport de drept material având natură civilă, iar nu comercială. Nu a constituit niciodată faptă de comerț obligația de retribuție a artiștilor interpreți de către distribuitorii prin cablu a fonogramelor, obligație având natură civilă, la fel cum are natură civilă dreptul de a fi remunerat al autorului operei artistice potrivit Legii nr. 8/1996. Faptul că legiuitorul a desemnat un mandatar care să colecteze și, ulterior, să distribuie titularilor drepturilor conexe sumele cuvenite din retransmiterea prin cablu a fonogramelor, nu modifică natura pur civilă a raportului juridic de drept material dedus judecății.
Concluzionând, astfel cum am arătat mai sus, litigiul dedus judecății are o natură pur civilă.
În plus, pentru litigiile ivite ulterior intrării în vigoare a noului Cod civil și implicit a abrogării Codului Comercial( inclusiv a art. 56 C.com.), respectiv, ulterior datei de 01 octombrie 2011, cum este și cazul în speța dedusă judecății, toate litigiile izvorâte din relațiile dintre profesioniști, precum și dintre profesioniști și neprofesioniști au natură civilă, cu excepția situațiilor în care legea specială stipulează contrariul.
O asemenea interpretare rezultă fără îndoială din dispozițiile legale de mai jos.
Astfel, art. 36 alin. 3 al Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum a fost modificat de art. 215 al Legii 71/2011 prevede că în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, socie tăț i comerc iale, regis trul
comerțulu i, insolvență, concurență neloială
sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții maritime și fluviale."
Așadar, este evident din economia textului legal faptul că tribunalul specializat nu poate soluționa decât în acele materii expres stabilite de legiuitor în competența sa: societăți comerciale, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială, dar cu certitudine nu în materia cauzelor pur civile, izvorâte din pretenții de drept comun.
De asemenea, art. 227 din Legea nr. 71/2011 prevede în mod expres faptul că instanțele specializate( foste Tribunale Comerciale/ secții comerciale în cadrul tribunalelor) urmează a soluționa doar acele litigii date de lege în mod expres în competența de primă instanță a Tribunalelor Comerciale:
˝Dacă legea specială prevede că anumite cauze sunt de competența tribunalelor comerciale ori, după caz, de competența secțiilor comerciale ale tribunalelor sau curților de apel, după intrarea în vigoare a Codului civil, competența de judecată revine tribunalelor specializate sau, după caz, secțiilor civile ale
tribunalelor, reorganizate potrivit art. 228, respectiv secțiilor civile reorganizate conform art. 225.˝
Întrucât pretențiile formulate pe reclamanta C. nu sunt date în competența instanței specializate, se constată că acțiunea este de competența în primă instanță a Tribunalului C. potrivit art. 2 pct. 1 lit. e C.p.c.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 coroborat cu art. 227 din Legea nr. 71/2011 raportat la art. 158 alin. 3 C.p.c. tribunalul va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. invocată din oficiu, și în consecință, va dispune declinarea competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul C. ROMÂN PENTRU A. D. A.
I. - C. în contradictoriu cu pârâta SC T. T. S. în favoarea Tribunalului C.
.
În temeiul art. 22 alin. 2 C.p.c., constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat C. se va dispune înaintarea dosarului Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat C. și, în consecință:
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul C. ROMÂN PENTRU A. D. A. I. - C. în contradictoriu cu pârâta SC T. T. S. în favoarea Tribunalului C. .
Irevocabilă.
Constată ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Cluj și Tribunalul Specializat C. și dispune înaintarea dosarului Curții de Apel C. în vederea soluționării conflictului de competență.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. H. N. N.
Red. DH/tehnored LU 2 ex/_
| ← Decizia civilă nr. 538/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Decizia civilă nr. 1414/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
|---|
