Sentința civilă nr. 2667/2013. Fuziune, divizare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _
Cod operator date cu caracter personal 11553
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2667/2013
Ședința Camerei de consiliu din data de 15 octombrie 2013 Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D. GREFIER: A. VLAIC
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petiționara SC T. S. având ca obiect constatarea legalității Hotararii Adunarii Generale Extraordinare a Asociatilor D. H. SA nr. 45/_ a Hotararii asociatului unic al SC T. S. nr. 140/_ si a Actului Constitutiv al societatii absorbante SC T. S. actualizat la data de_, precum și înregistrarea acestora în Registrul Comerțului.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa petiționarei.
Tribunalul, prin raportare la prevederile art.131 N.C.P.C. coroborat cu prevederile art. 237 din Legea nr. 31/1990 rep., constată că este competent general, material si teritorial să soluționeze cererea.
Tribunalul, după deliberare, constatând cauza în stare de judecată, o reține în pronunțare, pe baza actelor aflate la dosar.
T R I B U N A L U L,
Prin cererea inregistrata la data de_ pe rolul Tribunalului Specializat C., reclamanta SC SC T. S. a solicitat instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se constate legalitatea hotararii asupra fuziunii prin absorbtie, precum si a actului constitutiv/modificator si sa se dispuna inregistrarea acestora in Registrul Comertului, precum si a urmatoarelor modificari generate de fuziune: fuziunea prin absorbtie a S.C. T. S.R.L., in calitate de societate absorbanta, cu S.C. D. H. SA., in calitate de societate absorbita, cu radierea SC D. H. SA din evidentele ORC ca urmare a fuziunii si publicarea pe site-ul propriu si pe site-ul ONRC C. a Hotararilor celor doua societati si a dispozitivului sentintei.
In urma fuziunii, SC T. S. va prelua activul si pasivul SC D. H. SA, iar capitalul social va creste de la 91.364 lei la 97.526 lei, divizat in 7.502 parti sociale a cate 13 lei fiecare. Conform actului constitutiv actualizat al SC T.
S. societatea va avea doi asociati, iar participarea asociatilor la beneficii si pierderi va fi direct proportionala cu cota de participare la formarea capitaluluio social.
SC D. H. SA se dizolva fara lichidare, conform art.227 alin.l lit.d si art. 233 alin.l din Legea 31/1990 republicata si aceasta din urma societate va inceta sa existe, urmand sa fie radiata din Registrul Comertului dupa inregistrarea actului modificator al societatii absorbante la Oficiul Registrului Comertului competent si publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a-
IV-a, a notificarii, potrivit art. 204 alin.5 din Legea nr. 31/1990 precum si a Hotararii asociatului unic al SC T. S. nr. 140/_, respectiv a Hotararii Adunarii Generale Extraordinare a actionarilor D. H. SA nr. 45/_ .
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Instanta constata ca pentru realizarea prezentei fuziuni prin absorbtie s- au parcurs urmatoarele etape: Hotararii asociatului unic al SC T. S. privind intentia de fuziune prin absorbtie(_ - f. 24); Hotararii Adunarii Generale Extraordinare a actionarilor D. H. SA privind intentia de fuziune prin absorbtie (_ -f. 81); Proiectul de fuziune depus la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Cluj la data de_ (f. 29) si publicat pe pagina de web a societatii absorbante www.tipoholding.ro si www.dbrsa.ro conform dispozitiilor art.242 aliniat ( 2 ind.1) din Legea nr.31/1990 republicata, respectiv publicarea pe pagina de internet ONRC, www.onrc.ro, conform dispozitiilor art.242 alin.(2 ind.3) din Legea nr.31/1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare fuziunea prin absorbtie; Hotararea Adunarii Generale Extraordinare a Asociatilor D. H. SA nr. 45/_ (f.
79) ; Hotararea asociatului unic al SC T. S. nr. 140/_ (f. 13), Actul Constitutiv al societatii absorbante SC T. S. actualizat la data de_ (f. 19).
In conformitate cu prev. art. 251 ind. 8 legea 31/1990 actionarii societatii absorbite si asociatul unic al societatii absorbante au renuntat expres la examinarea proiectului de fuziune de catre experti.
Conform art. 4 alin.1 din OUG nr. 116/2009, in cazul fuziunii, inclusiv a fuziunii transfrontaliere, si in cazul divizarii, competenta de verificare a legalitatii hotararii asupra fuziunii sau divizarii, precum si dupa caz a actului constitutiv ori al actului modificator si a dispune inregistrarea acestora in registrul comertului, apartine sectiei comerciale( specializate) a tribunalului, in circumscriptia caruia se afla sediul comerciantului.
Din aceasta prevedere legala rezulta ca in cazul unei proceduri de fuziune, tribunalul are competenta de a verifica legalitatea hotararilor adunarii generale a asociatilor societatilor implicate in fuziune asupra fuziunii, a legalitatii actului modificator al societatii, precum si de a dispune inregistrarea acestora in registrul comertului.
In limita competentelor stabilite de legiuitor, tribunalul va constata legalitatea Hotararii Adunarii Generale Extraordinare a Asociatilor D. H. SA nr. 45/_ (f. 79) a Hotararii asociatului unic al SC T. S. nr. 140/_ (f. 13)si a Actului Constitutiv al societatii absorbante SC T. S. actualizat la data de_ (f. 19).
Nu in ultimul rand, va dispune inregistrarea in registrul comertului a mentiunilor corespunzatoare referitoare la fuziunea S.C. T. S.R.L., in calitate de societate absorbanta, cu S.C. D. H. SA., in calitate de societate absorbita si radierea SC D. H. SA din evidentele ORC ca urmare a fuziunii .
In ceea ce priveste cererea pentru a dispune publicarea pe site-ul propriu si pe site-ul ONRC C. a Hotararilor celor doua societati si a dispozitivului sentintei, instanta observa ca aceasta depaseste cadrul procesual al controlului de legalitate cu care este investita prin prezenta cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E:
Admite cererea formulata de petenta SC T. S., J_, cu sediul in C. -N. strada F. nr. 93-103 jud. C. si, in consecinta :
Constata legalitatea hotararii asociatului unic al SC T. S. nr. 140/_ si legalitatea hotararii Adunarii Generale Extraordinare a Asociatilor D. H. SA nr. 45/_, prin care s-a aprobat fuziunea prin absorbtie dintre S.C. T. S.R.L., in calitate de societate absorbanta si S.C.
D. H. SA., in calitate de societate absorbita .
Constata legalitatea actului constitutiv al petentei SC T. S., in forma actualizata la data de_ .
Dispune inregistrarea in Registrul Comertului a mentiunilor corespunzatoare referitoare la fuziunea prin absorbtie dintre S.C. T. S.R.L., in calitate de societate absorbanta si S.C. D. H. SA., in calitate de societate absorbita si radierea S.C. D. H. SA ca urmare a fuziunii prin absorbtie.
Executorie.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din data de 15 octombrie 2013.
PRESEDINTE, | GREFIER, | |
D. M. D. | A. | VLAIC |
Red. DMD/3ex./2014
← Sentința civilă nr. 1347/2013. Fuziune, divizare | Sentința civilă nr. 2040/2013. Fuziune, divizare → |
---|