Sentința civilă nr. 2685/2013. Acțiune în pretenții comerciale

Comentarii

0

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SPECIALIZAT C. DOSAR NR. _

Cod operator date cu caracter personal 11553

SENTINȚA CIVILĂ NR.2685/2013

Ședința publică din data de_ Instanța este constituită din: PREȘEDINTE: C. C. GREFIER: T. B.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de către reclamanta S.C. P. F. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. I. I. S.R.L.-S. C. și a cererii reconvenționale formulate de către pârâta S.C. B. INTERNAȚIIONAL I. S.R.L.- S. C. împotriva reclamantei S.C. P. F. S.R.L., având ca obiect pretenții.

La ambele apeluri nominale se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că dezbaterile pe fond și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, care este parte integrantă din prezenta sentință.

T R I B U N A L U L,

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, la data de 18 august 2009, reclamanta SC P.

F. S. a chemat-o în judecată pe pârâta SC B. I. I. S. R. N. SS C. -N., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să se dispună obligarea paratei la plata sumei de 1.706.754,13 lei, reprezentând contravaloare servicii de transport prestate si neachitate, in temeiul subcontractului nr. 25031-100-FC7-AE00-00001 incheiat intre părți la data de 19 mai 2004, conform facturilor fiscale nr. 4984004 din_, 4984003 din_, 36 din 2_, 4984006 din_, 4984009 din_, 38 din_, 4984010 din_, 4984011 din_, 4984012 din_, 43 din_, 44 din_, 4984013 din_, 4984017 din_ si 4984018 din_ ; obligarea paratei la plata sumei de 1.339.650,29 lei, reprezentând penalități de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, penalități stipulate de același subcontract nr. 25031-l 00- FC7-AE00-00001, încheiat intre părți la data de 19 mai 2004, calculate pana la data de_ ; obligarea paratei la plata penalităților de întârziere de 0,2%/zi, calculate la debitul principal datorat, pana la momentul achitării integrale a sumelor datorate; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta la data de 19 mai 2004 subcontractul nr. 25031-100-FC7-AE00-00001, subcontract ce are ca obiect furnizarea serviciilor de transport de către reclamantă, in favoarea paratei, in vederea transportării personalului B. la diferitele locații de lucru.

Reclamanta a arătat că relațiile comerciale contractuale s-au desfășurat fara nici o problema in perioada mai 2004 - mai 2008. Procedura de lucru specificata in contract si demonstrata faptic prin modul de derulare dintre parti, timp de 4 ani, era următoarea: pentru serviciile lunare prestate, se emitea o factura la începutul lunii următoare, la care se anexa desfășurătorul cu mașinile ce au transportat muncitorii la lucru si cu zilele In care s-a efectuat transport cu acea mașina. Factura era acceptata doar după verificarea efectuata de către serviciul de contabilitate al paratei, a concordantei dintre facturi si transportul efectiv efectuat, situație ce corespunde si facturilor contestate la acest moment.

In ce privește serviciile suplimentare prestate de către reclamantă, s-a arătat că toate au fost efectuate in baza unor comenzi separate, fiind emise facturi separate pentru contravaloarea serviciilor prestate în baza acestor comenzi, facturi de asemenea acceptate la plata, după aceeași procedura de verificare si necontestate de către parata.

Astfel cum unanim este recunoscut in literatura de specialitate, factura face dovada in legătura cu existenta actului juridic si cu operațiunea care constituie obiectul ei. Prin urmare, de

la momentul acceptării facturii la plata, societatea parata a recunoscut implicit prestarea serviciilor de transport efectuate de către reclamantă.

Conform prevederilor art. 4 al subcontractului încheiat între părți, facturile erau scadente in termen de 30 de zile calendaristice de la primirea acestora de către parata, data de la care se calculau si se aplicau penalități de întârziere de 0,2% pe zi, penalități ce erau calculate raportat la valoarea debitului restant.

S-a mai arătat că problemele in raporturile comerciale contractuale intre parti au început sa apară in luna iunie 2008, când societatea parata nu a mai inteles sa achite integral facturile emise de către reclamantă si acceptate la plata de către societatea parata, achitând doar parțial facturile nr. 23 si 24, ambele din_, același lucru întâmpându-se si cu celelalte facturi acceptate la plata.

Cu toate ca facturile nu au fost integral plătite de către parata, reclamanta fiind de o reala buna credința si-a respectat in continuare obligațiile asumate prin contract, respectiv prestarea serviciilor de transport a personalului B., sperând ca raporturile comerciale intre parti se vor redresa. Cu toate acestea, parata nu a inteles sa achite sumele datorate in baza facturilor acceptate la plata, astfel ca, in luna octombrie 2008 reclamanta s-a aflat in situația in care prestase serviciile de transport în perioada mai-octombrie 2008, fără insa a fi plătită pentru aceste servicii. S-a arătat că in toata aceasta perioada, mai-octombrie 2008, parata nu a ridicat niciodată,

in nici o corespondenta problema sumelor menționate in facturi, toata corespondenta purtata in aceasta perioada referindu-se la numărul de microbuze ce deserveau societatea parata in transportul personalului acestuia.

Având in vedere aceste aspecte si raportat si la prevederile contractuale menționate in subcontractul nr. 25031-100-FC7-AE00-00001, reclamanta a arătat că a fost nevoita sa procedeze la notificarea societății parate cu privire la rezilierea contractului încheiat intre parti. Ulterior notificării, respectiv la data de_ parata a inteles sa facă o plata in cuantum de

1.000.000 Ron, asa cum rezulta din OP nr. 693/_ . Aceasta suma a stins integral facturile nr. 23 si 24, ambele din_, facturile nr. 29 si 31 ambele din_, precum si parțial factura nr.A984004 din 0_ .

De asemenea, la data de 3_ parata a inteles sa achite suma de 257.428,6 Ron prin OP nr.036016/3_ . Aceasta suma a stins, de asemenea doar parțial factura nr. 4984003/0_ .

Cu privire la suma solicitata la primul punct din cerere reclamanta a arătat că la momentul înregistrării cererii, debitul principal restant datorat de pârâtă este de 1.706.754,13 lei, conform fisei analitice si situației facturilor neplătite, sumă ce reprezintă contravaloarea următoarelor facturi: factura nr.4984004/_ - parțial, pentru suma de 11.962,88 lei; factura nr. 4984003/_ - parțial, pentru suma de 105.814,35 lei; factura nr.36/2_ - integral, pentru suma de 3.248 lei; factura nr. 4984006/_ - parțial, pentru suma de 135.957,57 lei; factura nr.4984009/_ - parțial, pentru suma de 171.858,49 lei; factura nr.38/_ - integral, pentru suma de 1.624 lei; factura nr.4984010/_ - integral, pentru suma de 30.055,73 lei; factura nr.4984011/_ - integral, pentru suma de 679.909,72 lei; factura nr.4984012/_ - integral, pentru suma de 499.753,35 lei; factura nr. 4984013/_ - parțial, pentru suma de 39.629,75 lei; factura nr. 43/2_ - integral, pentru suma de 3.900 lei; factura nr.44/_ - integral, pentru suma de 1.624 lei; factura nr.4984017/_ - integral, pentru suma de 1.155,99 lei; factura nr.4984018/_ - integral, pentru suma de 20.260,10 lei.

Toate aceste facturi, împreuna cu anexele lor, au fost acceptate de către debitoare si neachitate in termenul stipulat in contractul dintre părți.

Cu privire la suma solicitata la cel de-al doilea punct din cerere reclamanta a arătat că în cuprinsul Codului comercial nu sunt stipulate prevederi privind răspunderea pentru nerespectarea obligațiilor izvorâte din contracte comerciale. In temeiul art. l C.com. vor fi aplicabile regulile dreptului comun, adică dispozițiile Codului civil.

Răspunderea pentru nerespectarea obligațiilor contractuale consta in plata daunelor interese (despăgubiri) pentru repararea prejudiciului (art.l080-1086 C.civ.). In cazul în care in contract s-a stipulat o clauza penala, răspunderea pentru nerespectarea obligațiilor pentru care s-a prevăzut aceasta clauză, consta in plata penalităților convenite (art.1087 C.civ.).

In ce privește modul de calcul si cuantumul penalităților, reclamanta a arătat că solicita penalități de intarziere pentru toate facturile neincasate la termenul contractual, incepand cu

facturile emise la_ si aferente prestării serviciilor de transport din luna mai 2008 si terminând cu ultima factura emisa in 28 octombrie 2008. In ce privește facturile achitate integral la acest moment, cuantumul penalităților contractuale pentru intarziere a fost calculat de la data scadentei si pana la data plații integrale, raportat la momentul primirii facturii de către debitoare. Detalierea cuantumului acestor penalități, pe fiecare factura in parte, se regăsește in fisa de calcul penalități pana la data de_ .

Cu privire la suma solicitata la cel de-al treilea punct din cerere reclamanta a arătat că penalitățile necuantificate sunt, de asemenea, datorate si urmează a fi acordate in aceasta forma de către instanța de judecata, cuantumul lor puntandu-se face doar la momentul executării silite a debitului principal datorat.

Reclamanta a arătat că a efectuat formalitățile pentru convocarea debitorului la conciliere directa, in conformitate cu prevederile art. 720¹Cod proc.civ., convocand-o in acest sens pe pârâtă in data de 5 iunie 2009, fiindu-i expediate acesteia convocarea la conciliere si toate actele pe care reclamanta își întemeiază pretențiile. Pârâta s-a prezentat la termenul de conciliere, fiind incheiat procesul-verbal de conciliere din data de_ . Parata considera ca nu datorează suma

solicitata ca debit principal, raportat la un script, redactat in limba engleza, ce ar reprezenta, exclusiv din punctul de vedere al paratei B., o renegociere a contractului cu o implicita modificare a acestuia, script datat 1_ si intitulat "B. I., Agreement Between P. F. and B. regarding Transportation Services";.

S-a arătat că acest script nu poate fi interpretat, sub nici o forma, ca un act modificator al contractului întrucât, dincolo de redactarea acestuia in limba engleza, in acest script nu se precizează ca este o modificare, respectiv o renegociere a contractului, neavand, pe de alta parte, asa cum se poate observa din celelelte acte adiționale la contract, nici forma ceruta si agreata de parti de act adițional. De altfel, acest script nu face nicăieri, in cuprinsul acestuia, vreo trimitere la contractul incheiat intre parti. Acest act nu este si nu poate fi interpretat ca o remitere de datorie, cum încerca sa acrediteze ideea parata, atât timp cat reclamanta nu a inteles sa modifice facturile emise pana la acel moment către parata și, mai mult, a inteles sa restituie factura, intitulata tot unilateral de către parata "factura storno";, neconsiderand, nici o clipa, asa cum de altfel rezulta din toata corespondenta purtata cu societatea parata, ca nu este indreptatită la plata sumelor pe care le solicita.

De altfel, nici măcar din punct de vedere contabil o atare procedura contabila nu este posibila, singura in măsura sa emită o astfel de factura, respectiv o factura storno, fiind reclamanta, care nu a avut intenția de a reduce sumele pe care societatea parata le datora, cu atât mai mult cu cat aceste facturi erau datorate de peste 4 luni, reclamanta achitând atât datoriile către stat, raportat la aceste sume cat si subcontractorii.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.112 C.pr.civ, raportat la art.969 Cod civ, art. 1080-1086 C.civ, art.1087 C.civ, art.43, 46 Cod comercial, coroborat cu prevederile contractului incheiat intre parti, respectiv subcontractul nr. 25031-100-FC7-AEOO-00001.

Prin întâmpinarea și cererea reconvențională formulată, pârâta B. I. I. . S. R.

N. SS C. -N. România a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata formulata de SC P. F. S. ca nefondata și obligarea reclamantei SC P. F. S. la plata sumei de 216.878,69 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de transport contractate de la alte firme de transport in perioada_ -_, precum și la plata cheltuielilor de judecata.

În susținerea poziției procesuale pârâta a arătat că în data de 19 mai 2004 a încheiat cu reclamanta subcontractul nr. 25031-100-FC7-AE00-00001, pentru furnizarea serviciilor de transport către subscrisa, in vederea transportării salariaților B. la diferitele locații de lucru. Conform mecanismului contractual, serviciile de transport urmau a fi prestate de către P. F. în baza instrucțiunilor exprese ale pârâtei, in raport de necesitățile B. la un anumit moment, comunicate periodic si punctual către subcontractorul P. Fietion.

Contractul incheiat a constituit un contract cadru, negarantandu-se comandarea unui număr minim al mașinilor ce vor fi cerute pentru transport, cu alte cuvinte neexistand o obligație contractuala a subscrisei de a solicita o cantitate minima de servicii.

In temeiul art. 1 ("Unit pricing shedule";), părțile au agreat tariful pentru serviciile de transport in raport de numărul de locuri al microbuzelor/autobuzelor si de numărul de kilometri parcurși de respectivul mijloc de transport intr-o zi.

Astfel, pentru autobuzele Mercedes, de 15 locuri, se percepea un tarif de 68 Euro/zi, in situația in care distanta parcursa era mai mica de 200 km in acea zi si de 74 Euro/zi, daca distanta parcursa zilnic era intre 201 si 300 km.

In cazul dedus judecații, mijloacele de transport folosite de P. F. au fost microbuze de 15 locuri, iar distantele parcurse zilnic, intre C. și Săvădisla, pe de o parte, si Oradea si Chiribis, pe de alta parte, nu au depășit 200 km. Contravaloarea serviciilor de transport prestate urma a fi determinata pe baza tarifului agreat de parti pentru astfel de mijloace de transport si pe astfel de distante, respectiv 68 Euro.

Prețul utilizat de reclamanta pentru determinarea contravalorii serviciilor de transport, astfel cum este el menționat in facturile atașate de P. F. convocării la conciliere, este de 74 Euro, fata de 68 Euro cat a fost agreat contractual.

Începând cu primele luni ale anului 2008 pârâta, prin corespondenta comerciala purtata cu reclamanta, a informat-o cu privire la reducerea rutelor existente la acel moment, precum si cu privire la reducerea numărului de microbuze, proporțional cu noile rute comunicate. Motivul acestei cereri a fost reprezentat de diminuarea numărului de salariați si pe cale de consecința, scăderea numărului de microbuze necesare efectuării transportului la locațiile din Câmpurile Chiribis si Savadisla.

Ignorând dispozițiile contractuale, reclamanta a emis facturi fiscale in perioada iunie 2008/septembrie 2008, pentru serviciile de transport prestate fara a reflecta reducerea numărului de microbuze, noile rute, rezultând sume ce depășeau valoarea serviciilor efectiv prestate.

Contestând prestarea serviciilor la volumul indicat de către reclamanta, pârâta a efectuat plați parțiale din valorile cuprinse in facturile emise de reclamantă in perioada iunie-septembrie 2008, corespunzător serviciilor efectiv prestate.

In data de 1_ intre parti a avut loc o verificare a serviciilor efectiv prestate, incheindu-se un proces-verbal in acest sens serviciile prestate in mod real si sumele datorate corespunzător acestor servicii. Punctajul efectuat de părți a condus la concluzia ca, la momentul încheierii procesului-verbal, pârâta achita facturi in valoare de 3.703.276,86 lei, rămânând de achitat un debit in cuantum de 1.257.428,60 lei.

Ignorând punctajul comun determinat de părți, reclamanta a continuat sa emită facturi, iar in data de_, pârâta a fost convocata la conciliere, in temeiul art. 720¹Cod procedura civila, cu privire la pretinsele sume datorate atât cu titlu de debit principal, cat si de penalități de întârziere, respectiv 1.706.754,13 lei si 1.132.008,36 lei.

Pârâta a arătat că nu recunoaște existența debitului principal, iar în ceea ce privește penalitățile de intarziere, doar suma de 212.746,05 lei a fost considerata drept corecta, motivarea poziției societății fiind adusa la cunoștința reclamantei prin răspunsul la conciliere din data de_ . In data de_, reclamanta i-a notificat pârâtei rezilierea subcontractului nr. 25031 - 100- FC7 - AE00 -00001, începând cu data de_ .

Cu privire la primul capăt de cerere formulat de reclamantă, respectiv obligarea paratei la plata sumei de 1.706.754,13 lei s-a arătat că reclamanta nu a prestat serviciile de transport aferente sumelor pretinse, astfel că pârâta nu datorează aceasta suma.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamanta pretinde ca pârâta datorează suma de 1.706.754,13 lei, reprezentând contravaloare servicii de transport prestate si neachitate, in temeiul subcontractului nr. 25031 - 100- FC7 - AE00 - 00001 încheiat intre părți la data de 19 mai 2004, conform facturilor fiscale nr. 4984004 din_, 4984003 din_, 36 din 2_, 4984006 din_, 4984009 din_, 38 din_, 4984010 din_, 4984011 din_ ,

4984012 din_, 43 din_ . 44 din_, 4984013 din_, 4984017 din_ si

4984018 din_ .

Pârâta susține că nu a acceptat la plată facturile mai sus menționate. Potrivit doctrinei de specialitate, acceptarea facturii poate fi expresa sau tacita. Acceptarea unei facturi este expresa atunci când destinatarul semnează cu mențiunea "acceptat"; pe un exemplar al facturii, pe care ii restituie emitentului. Reclamanta susține ca toate aceste facturi au fost acceptate la plata de către parata si ca, deci, valoarea lor totala este datorata de aceasta din urma. Pârâta a arătat că afirmațiile reclamantei sunt întemeiate pe o greșită înțelegere a noțiunii de "acceptare la plată"; a unei facturi fiscale sau a unei datorii în general și de asemenea pe o interpretare greșită a semnificației juridice a semnăturii de primire a facturii.

În acest sens, s-a arătat că simplul fapt că un angajat sau chiar și administratorul sau altă persoană ce reprezintă în mod legal o societate comercială, semnează pentru primirea unui document sau în cazul de față a unei facturi fiscale, nu are semnificația juridică a acceptării conținutului acelui document sau implicit a acceptării plății acelei facturi.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție într-o speță în care a decis respingerea unei cereri de somație de plată a reținut că "primirea facturii nu echivalează cu acceptarea plății, întrucât primirea facturii este un act material, în timp ce acceptarea facturii necesită o manifestare de voință a persoanei autorizate de a face plata. Înmânarea facturilor nu echivalează cu acceptarea conținutului prestațiilor inserate în înscrisul care are rol de instrumentum...";.

Așadar, faptul că facturile poartă semnătura de primire din partea unui angajat al pârâtei nu poate fi calificat din punct de vedere juridic ca o acceptare a prestațiilor din acest înscris anume acceptare de a plăti suma indicată în factură.

In aceasta ordine de idei, facturile pe care reclamanta isi intemeiaza pretențiile si care poarta semnătura si stampila pârâtei, nu au fost acceptate la plata de către pârâtă, intrucat, în opinia pârâtei, simpla primire a facturii nu echivalează cu acceptarea plații sumei inscrise pe aceasta.

Mai mult, patru dintre aceste facturi nu poarta elementele de identificare ale societății debitoare. Astfel, facturile nr. 36/2_, 38/_, 43/_, 44/_ nu poarta nici semnătura si nici stampila societății antreprenoare, ci numai stampila reclamantei SC P. F. S.

. Nefiind acceptate la plata de către pârâtă, valoarea aferenta acestor facturi, in integralitate nu poate fi inclusa in presupusul debit total.

De asemenea, s-a arătat că insași reclamanta recunoaste faptul ca unele dintre aceste facturi nu au fost niciodată acceptate la plată de către aceasta întrucat in documentul intitulat "P.

F. - situation of the unpaid invoices";, document emis de societatea creditoare si care poarta stampila acestei societăți, pe coloana "Approved value";, in dreptul facturilor cu nr.38/_, 43/_, 44/_ este indicata suma de 0 lei. Se consideră că, deși acceptarea unei facturi la plata poate fi si tacita, totuși "simpla tăcere a destinatarului nu poate avea valoarea unei acceptări tacite a facturii";.

Potrivit mecanismului contractual, emiterea facturii de către subantreprenor (reclamanta SC P. F. S. ) urma sa se facă lunar si sa fie însoțită de documentele justificative cu privire la volumul serviciilor de transport prestate efectiv, documente care nu au fost, furnizate de către reclamanta, deși au fost solicitate de către antreprenor.

In încercarea de a evita mecanismul contractual si de a produce confuzie antreprenorului, reclamanta a emis mai mult de o factura pe luna, cu încălcarea dispozițiilor contractuale - clauza 4 - "Payment terms";.

Pe de alta parte, aceste facturi au fost însoțite doar de niște fise/desfășurătoare cu mașinile ce au transportat muncitorii la lucru si cu zilele în care a fost efectuat transportul cu acea mașina. Fisele/desfasuratoarele nu constituie documente justificative cu privire la prestarea serviciului, ele nu poarta nici un element din care sa rezulte autenticitatea conținutului lor, reprezentând simple documente interne ale reclamantei, cu scop exclusiv statistic.

Potrivit art. 50 din Codul comercial, registrele comercianților, ținute in regula, pot face proba in justiție intre comercianți pentru fapte si chestiuni de comerț. înscrierea in registre, făcuta de prepusul care tine scriptele sau este însărcinat cu contabilitatea, are același efect ca si cand ar fi făcuta de insusi stăpânul.

Conform art. 51 din același act normativ, registrele pe care comercianții sunt obligați a le avea si care nu vor fi ținute in regula si nici investite cu formele prevăzute de lege, nu sunt primite a face proba injustiție, spre folosul celui ce le-a ținut. Neindeplinirea prescripțiilor legii in aceasta privința, poate atrage inca după sine aplicatiunea pedepselor prevăzute in caz de faliment.

Pârâta a arătat că desfășurătoarele depuse de către reclamanta nu constituie inregistrari contabile ale acesteia si deci nu au valoare probatorie cu privire la prestarea serviciului.

Întrucât evidenta interna a Departamentului Transport din cadrul societății pârâte a sesizat ca sumele solicitate de reclamantă pentru plata serviciilor prestate nu corespundeau autobuzelor trimise pe traseu in realitate, in cadrul discuțiilor dintre parti, pârâta a solicitat conducerii reclamantei prezentarea diagramelor aferente prestării activităților de transport,

respectiv rapoartele tahografelor instalate pe mașinile acesteia, pentru dovedirea numărului real de kilometri parcurși. Aceste documente justificative nu au fost prezentate niciodată.

Din corespondenta comerciala purtata intre cele doua părți, respectiv un e-mail datat _

, pârâta a informat-o pe reclamantă asupra faptului ca "Nu se vor efectua plăți pentru kilometru care nu beneficiază de doua semnături, una venită din partea șoferului si cealaltă din partea maistrului sau supervizorului desemnat.";

Cum antreprenorul, în mod justificat, a solicitat însoțirea facturilor de documente justificative, iar societatea creditoare nu a onorat aceasta solicitare, rezulta ca reclamanta nu a făcut dovada prestării serviciilor si pe cale de consecința nu este indrituita la incasarea contravalorii acestora. Reclamanta a anexat convocării la conciliere foile de parcurs si diagramele, numai pentru o singura mașina, respectiv_, pretinzând ca volumul documentelor ar fi exagerat si deci imposibil de administrat. O astfel de susținere nu poate fi primita, iar daca in prezent s-a ajuns la necesitatea administrării unui astfel de volum de documente, acest lucru se datorează, incalcarii constante a reclamantei a obligației de a prezenta respectivele documente pe măsura prestării serviciilor.

Pârâta a arătat că reclamanta ignora valoarea probatorie a înscrisului sub semnătura privata, respectiv a procesului-verbal din 1_, care a consemnat in mod definitiv intelegerea partilor cu privire la serviciile prestate in mod real și sumele de plata datorate in mod corespunzător.

In raporturile de drept comercial, acordul de voința a partilor manifestat in mod valabil, valorează contract. Astfel potrivit art. 969 Cod civil, care isi găsește pe deplin aplicarea in prezenta cauza: "Convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante";.

Procesul-verbal din data de 1_ si intitulat "B. I., Agreement Between P.

F. and B. regarding Transportation Services"; constituie intelegerea partilor cu privire la executarea contractului si releva acordul acestora cu privire la volumul serviciilor prestate si valoarea corespunzătoare a debitului pârâtei, respectiv 4.960.705,46 RON.

Cat privește faptul ca limba in care a fost redactata convenția încheiata in data de 1_ este engleza, pârâta a arătat ca potrivit dispozițiilor art. 11 din secțiunea Condiții generale a subcontractului nr. 25031 - 100- FC7 - AE00 - 00001 "Documentele privind subcontractul precum si toate notificările, comunicările si transmiterile dintre parti in urma implementării prezentului subcontract se vor face in limba engleză, in afara de cazul in care Antreprenorul dispune altfel";. Or, pârâta nu a dispus, in aceasta situație, redactarea procesului-verbal in alta limba decât cea stabilita prin contract. Procesul-verbal anterior menționat face trimitere expresa la faptul ca facturile prezentate in cuprinsul lui reprezintă serviciile prestate de reclamantă si la faptul ca valorile acestora au fost agreate de ambele parti. In plus, documentul semnat atât de reclamanta cat si de parata, incheiat in mod valabil in limba engleza stabilește si obligația reclamantei de a emite către pârâtă nota de credit in concordanta cu noile sume stabilite, obligație neindeplinita de reclamanta.

Conform intelegerii partilor valoarea totala a serviciilor prestate de reclamantă pe perioada mai-septembrie 2008 este de 4.960.705,46 RON. La momentul incheierii procesului- verbal, suma totala plătită de pârâtă era de 3.703.276,86 RON. Ceea ce a rămas de achitat de către pârâtă era suma de 1.257.428, 60 RON, respectiv diferența dintre ceea ce deja fusese achitat (3.703.276, 86 RON) si noua suma totala (corectata) a facturilor (4.960.705. 46 RON). Acționând cu buna credința in exercitarea obligațiilor contractuale, la data de_, pârâta a achitat suma de 1.000.000 RON, prin ordinul de plata nr. 693/_, iar la data de 3_, pârâta a plătit restul de 257.428,6 RON, prin ordinul de plata 036016/3_ .

Pârâta a susținut că diferența dintre suma facturata de către reclamantă inițial, suma agreata de parti ca reprezentând contravaloarea serviciilor de transport efectiv prestate, ce formează obiectului capătului principal al acțiunii introductive, constituie debit nedatorat de aceasta.

In acest sens, prin adresa nr. 25031 - 100 - T - BIOT - 00480, pârâta a solicitat emiterea unei note de credit, prin care sa se storneze corespunzător facturile emise eu nerespectarea dispozițiilor contractuale. Încălcând acordul comun din 1_ reclamanta a refuzat sa emită nota de credit solicitata, astfel ca in data de 3_, pârâta a emis factura storno nr. 200810050, in valoare de 1.646.982.09 RON.

Ca urmare a refuzului de cooperare a reclamantei si in pofida intelegerii partilor, astfel cum a fost consemnata prin procesul-verbal din 1_, prin adresa nr. 36/_ reclamanta a reziliat subcontractul încheiat cu pârâta.

Ultimele facturi care au fost emise către pârâtă ca urmare a încetării raporturilor contractuale, au numerele 4984013 din_, 4984014 din_, 4984015 din_, 4984017 din_ si 4984018 din_ .

Valoarea totala a facturilor emise pe luna octombrie 2008 este de 783.457,68 RON in concordanta cu prevederile Procesului-verbal din 1_, ceea ce dovedește încă o data valoarea probatorie a acestui înscris cu privire la volumul serviciilor prestate.

In acest mod, reclamanta accepta încă o data modul de calcul al facturilor, astfel cum a fost stabilit de către părți prin Procesul-verbal din 1_ .

Pârâta susține că a acceptat la plata doar suma de 729.209,84 RON, iar pentru restul sumei, in valoare de 54.247,84 RON a emis factura storno nr. 200810054/_ 7. De aceea, apreciază că reclamanta este de rea credința atunci când afirma ca "Parata considera ca nu datorează suma solicitata ca debit principal, respectiv suma solicitata de subscrisa societate la pct. 1 din cererea introductiva, raportat la un script, redactat in limba engleza, ce ar reprezenta din punctul de vedere al paratei, o renegociere a contractului cu o implicita modificare a acestuia. Facem vorbire de scriptul datat 1_ si intitulat "B. I., Agreement Between P. F. and B. regarding Transportation Service";.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă, respectiv obligarea pârâtei la plata sumei de 1.339.650,29 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,2%/zi de intarziere s-a arătat că este adevărat ca potrivit art. 4 din subcontract "In cazul intarzierii plații cu 5-30 zile după scadenta se va aplica o penalizare de 0,2% zi"; dar, așa cum s-a arătat debitul principal nu exista, întârzierea la plata datorându-se încălcării de către reclamantă a obligației de a furniza documentele justificative pentru volumul serviciilor pretins a fi efectuate.

Or, penalitatea constituie o sancțiune suportata de partea in culpa pentru executarea cu intarziere a obligației contractuale de plata.

Calculul penalităților întocmit de reclamantă ignora înțelegerea părților, consemnată în procesul-verbal din 1_, respectiv ignora volumul efectiv al serviciilor prestate si in consecința, ignora, valoarea reala a debitului pârâtei, calculând penalități pentru neplata unei sume nedatorate. Acest calcul are in vedere suma facturata inițial (de 6.607.685,55 lei) și nu suma determinata de parti ca reprezentând servicii efectiv prestate (de 4.960.705,46 lei).

Calculul penalităților de intarziere nu are in vedere data de la care a devenit scadent debitul, respectiv, data la care s-a făcut dovada prestării serviciilor -_ si nu data emiterii unei facturi fiscale neinsotita de documente justificative.

Referitor la al treilea capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la plata penalităților contractuale, 0,2 % pe zi de intarziere, calculate până la data achitarii integrale a sumelor datorate s-a arătat că având în vedere că suma invocată drept creanță/debit principal de reclamantă (1.706.754,13 lei) nu este datorată de pârâtă și că la data introducerii acțiunii serviciile efectiv prestate erau integral achitate, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.

În ceea ce privește cererea recvonvențională, pârâta a arătat că potrivit art. 8 din subcontract "Daca Subantreprenorul nu furnizează serviciile prevăzute in prezentul contract, Antreprenorul va utiliza alte surse disponibile pe piața, iar costurile privind furnizarea unui serviciu alternativ vor fi suportate de către Subantreprenor";.

In acest sens, pârâta a formulat, in data de_, scrisoarea nr. 25031 - 100 - T -BIOT - 00487 către reclamantă, prin care o informează cu privire la faptul ca, deși pârâta a incercat sa clarifice situația de fapt si sa soluționeze orice problema ivita, in vederea bunei continuări a contractului, totuși reclamanta a refuzat sa pună la dispoziția sa mijloacele de transport necesare. Astfel, in temeiul art. 1 si 8 din subcontract, reclamanta este culpabila pentru neexecutarea prestației ce ii revenea in temeiul actului incheiat de parti.

Mai mult, pârâta a arătat ca, in situația in care reclamanta nu a reluat transportul in condițiile agreate, a fost obligata sa recurgă la transportul oferit de alte societăți, iar sumele avansate in acest scop au fost imputate reclamantei.

Cum reclamanta nu a dat curs acestei solicitări, pârâta a asigurat deplasarea angajaților săi cu ajutorul altor societăți de transport, societăți care au oferit servicii de transport acesteia si

anterior acestui moment, respectiv SC D. I. S., SC Confort Trans S. si SC Kolumbuss Express S. .

In acest sens, pârâta a incheiat un act adițional cu fiecare dintre aceste societăți in vederea preluării rutelor reclamantei SC P. F. S. .

Ca urmare a incheierii acestor acte adiționale, pârâta a emis către reclamantă factura nr. 200810057/_, in valoare de 216.878,59 RON, reprezentand contravaloarea transportului de către celelalte companii din domeniu a salariaților acesteia, in perioada_ -_ .

Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvențională, reclamanta SC P. F. S. a solicitat respingerea cererii reconventionale ca neîntemeiată, arătând în susținerea poziției procesuale că pârâta isi întemeiază aceasta cerere pe dispozițiile art.8 din subcontract, de care înțelege sa se prevaleze luând distinct si fara a se raporta la intregul subcontract si la condițiile generale de contractare, anexa ce face parte integranta din subcontract si fara sa ia in considerare situația faptica existenta la momentul de referința_ .

Astfel, societatea pârâtă se prevalează de un articol din subcontract, articol ce ar putea fi invocat doar in măsura in care aceasta ar fi de buna credința si nu s-ar afla in culpa contractuala, mai exact intr-o nerespectare a obligațiilor contractuale de care înțelege sa se prevaleze. Mai exact spus, art.8 din subcontract prevede posibilitatea solicitării de către antreprenor a costurilor privind furnizarea altor servicii in măsura in care subantreprenorul nu furnizează serviciile, fiind subînțeleasă culpa antreprenorului in nefurnizarea serviciilor de către subantreprenor este exclusa, in prevalarea acestui articol.

Atât timp cat pârâta era in culpa prin nerespectarea obligațiilor contractuale de plata a serviciilor furnizate de către reclamantă pe o perioada mai lunga de 60 de zile, este evident ca aceasta nu se poate prevala de propria culpa in nerespectarea obligațiilor de către reclamantă.

Faptul ca reclamanta a inteles sa nu mai furnizeze serviciile prevăzute in contract s-a datorat culpei societății pârâte, care nu a achitat contravaloarea serviciilor de transport efectuate pana la data de referința_ .

Excepția de neexecutare a contractului invocată de reclamantă prin notificarea expediata societății pârâte la_ este o excepție subinteleasa in orice raport contractual, fiind așa cum este bine cunoscut in literatura de specialitate, un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului, in cazul in care i se pretinde executarea obligației ce i se incuba, fara ca partea care pretinde aceasta executare sa-si execute propriile obligații, având ca temei juridic interdependenta obligațiilor reciproce din contractul sinalagmatic. Reclamanta consideră ca, la momentul de referința_, erau îndeplinite toate condițiile pentru invocarea acestei excepții, așa cum aceasta a fost făcuta prin notificarea din_, astfel ca invocarea de către pârâtă a prevederilor art. 8 nu poate sa subziste.

Mai mult decât atât, prevederile art. 8 nu trebuie privite singular ci trebuiesc coroborate cu prev. art. 4 din subcontract, in care se prevede expres ca întârzierea la plata cu 60 de zile duce la încetarea subcontractului dintre părți, încetare care in conformitate cu condițiile generale ale contractului duce la obligația subantreprenorului de evacuare prompta a întregului echipament si a tuturor unităților din locație, conform pct. 7 din condițiile despre care s-a făcut vorbire.

Din analizarea situației existente între părți la data expedierii notificării (_ ), se va observa faptul ca pârâta nu efectuase la acel moment nici plățile de 1.000.000 lei (achitata ulterior prin OP nr.693/_ ) si nici cea de 257.428,6 lei (achitata ulterior prin OP nr.036016/3_ ). Aceste plați au stins, pe de o parte, integral facturile nr.23 si 24, ambele din_, facturile nr.29 si 31 ambele din_, precum si parțial factura nr.4984004 din 0_, cea de-a doua plata stingând parțial factura nr.4984003/0_ . Aceste facturi erau scadente de mai mult de 60 de zile la data expedierii notificării, astfel încât reclamanta s-a înscris in parametrii contractuali atunci când a invocat dispozițiile art. 4 partea ultima din subcontract.

Pe de alta parte, in măsura in care s-ar putea aprecia ca subantrepenorul este răspunzător de nerespectarea obligațiilor contractuale si s-ar invoca prevederile art.8, acestea oricum nu pot fi invocate singular, ci trebuie coroborate cu prevederile art. 15 alin. 2 din condițiile generale- anexe la subcontract, care se refera la cazul încetării contractului din culpa subantreprenorului si care prevăd că ";Daca anularea se poate atribui unei incalcari din partea Subantreprenorului, Antreprenorul va avea dreptul sa finalizeze respectivele lucrări in orice mod considera potrivit sa o facă. Cu toate acestea, Subantreprenorul si garanții acestuia, daca exista, vor fi responsabili

privind toate costurile care depășesc prețul Subcontractului, rezultate in mod necesar si echitabil in vederea finalizării lucrărilor...";.

Aceasta clauza contractuala trebuie interpretata in sensul in care, in cazul unei culpe a subantreprenorului in încetarea contractului, acesta este răspunzător doar pentru eventualele costuri suplimentare, ce exced costurilor obișnuite ale lucrărilor prestate de către Subantreprenor in temeiul contractului.

Este, pe de alta parte logic ca, in situația ipotetica despre care vorbim, acea a nerespectarii obligațiilor de către subcontractor, antreprenorul poate sa-i impute doar diferentele de costuri si nu costul integral, având in vedere ca in măsura in care subantreprenorul si-ar fi executat obligațiile, contractorul evident ca era obligat la plata serviciilor furnizate. O solicitare a intregii sume si nu a diferenței dintre doua servicii similare ar duce la o imbogatire fara justa cauza a antreprenorului care in mod evident ar avea furnizate serviciile in mod gratuit. Dar situația prezentata nu este cazul societății reclamante, ca subantreprenor, atâta timp cat aceasta pe de parte si-a executat obligațiile iar pe de alta parte încetarea contractului s-a datorat culpei exclusive a societății pârâte ce nu si-a indeplinit obligațiile asumate prin contract, acelea de plata a serviciilor ce i s-au furnizat.

Reclamanta considera ca cererea reconventionala nu este dovedita, atât timp cat înscrisurile in baza cărora solicita aceste suma, sunt cele de la anexa 16. Doua dintre contractele depuse in probatiune, respectiv cele încheiate cu SC D. I. S. si cel încheiat cu SC Confort Trans S. sunt încheiate ulterior datei de_, respectiv la data de_ cel cu SC D.

I. S. si la data de_ cel cu SC Confort Trans S., așa cum rezulta din data aplicării semnăturii de către pârâtă. Cel de-al treilea contract poarta data de septembrie 2008, data la care reclamanta încă presta serviciile de transport.

Este evident ca, atât timp cat aceste contracte au fost semnate ulterior datei finale pana la care se solicita contravaloarea acestui transport, aceste contracte nu pot sta ca baza obligării reclamantei la plata unor servicii contractate de către pârâtă, ulterior datei de încetare a subcontractului. Cu alte cuvinte, nu se poate solicita obligarea reclamantei la plata unor sume de bani pentru prestarea unor servicii in baza unor contracte încheiate ulterior datei de 1_, contracte in care nu s-a prevăzut in mod expres ca serviciile au fost prestate de noii subcontractori pentru perioada_ -1_, cu referire exacta la serviciile prestate pana la data de_ de reclamantă.

Actele adiționale încheiate cu SC D. I. S. si SC Confort Trans S. nu fac dovada in sine a faptului ca serviciile de transport efectuate de acestea sunt cele de pe rutele reclamantei, de asemenea nu fac dovada cuantumului sumelor pretinse de pârâtă.

Cat privește anexa nr.17 a cererii reconventionale, respectiv factura reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate de către alte societăți, emisa de către pârâtă reclamantei, s-a arătat ca aceasta nu a fost acceptata la plata, astfel ca aceasta nu este opozabila reclamantei.

Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei reclamanta a arătat că principala apărare a pârâtei raportat la primul capăt de cerere al subscrisei societăți, este aceea ca reclamanta nu a prestat societății pârâte serviciile de transport aferente sumelor pretinse, reprezentând contravaloarea facturilor menționate in acțiunea introductiva si precizează ca intreg debitul invocat nu este datorat. Un prim aspect invocat in aceasta apărare, este teoria neacceptarii facturilor menționate de către pârâtă. Conform art. 4 din subcontract antreprenorul este dator a plați factura in termen de 30 de zile calendaristice de la primirea acesteia, întreaga teorie a acceptării facturii considerata ca o noțiune distincta de cea a primirii facturii este demontata de chiar contractul încheiat intre parti. Este evident ca, facturile in discuție nu sunt privite singular ca sa se poată face o diferențiere intre primirea lor de către un angajat si acceptarea la plata, atât timp cat aceste facturi au la baza contractul intre parti. Mai mult decât atât, trebuie avute în vedere relațiile comerciale desfășurate intre părți pe parcursul a patru ani, timp in care aceasta procedura atât de contestata de către pârâtă, a fost perfect funcționala.

O alta idee nou acreditata, raportat la vechile relații comerciale intre părți, a fost aceea a nerespectării obligațiilor aflate în sarcina reclamantei de a depune documente justificative anexate facturilor. Nu se cunoaște de unde poate concluziona pârâta că reclamanta ar fi avut această obligație, atâta timp cât potrivit aceluiași art. 4, factura trebuia să fie însoțită de documente justificative doar în măsura în care acestea ar fi fost solicitate de către antreprenor.

Reclamanta a arătat că, fiind de buna credința si pentru a preîntâmpina discuții, a venit in înaintarea antreprenorului si timp de 4 ani am depus anexat fracturilor documente justificative si doveditoare ale serviciilor prestate.

O dovada in plus ca se încearcă găsirea de către pârâtă a unor probleme chiar si acolo unde nu sunt, este invocarea a patru facturi cu nr. 36 din 2_, 38 din_, 43 din_ si 44 din_, susținându-se ca nu poarta semnătura si stampila pârâtei, astfel încât nu au fost acceptate la plata de către aceasta. S-a arătat că a fost vorba de o simpla eroare materiala, in sensul ca din cele două exemplare ale facturii ce au rămas la reclamantă, doar unul poarta semnătura si stampila pârâtei.

Procesul-verbal din 1_ este considerat de către pârâtă o convenție intre părți, făcând trimitere la prevederile art.969 C.civ., convenție care, din punctul de vedere al paratei, ar consemna in mod definitiv înțelegerea părților, fiind de fapt apreciat ca proba de rezistenta a paratei formulata in cadrul apărării sale.

Pe lângă cele arătate în cadrul acțiunii introductive raportat la acest script, fata de ideea nou acreditata de către parata si includerea acestui script in sfera convențiilor, reclamanta a arătat că acesta nu cuprinde elemente de forma si mai ales elemente de fond specifice unei convenții, neputandu-se desprinde din el, in măsura in care s-ar aprecia ca o convenție, care este obiectul acestuia, ca element esențial de validitate al unei convenții.

La o studiere mai atenta a acestui script, se poate observa ca îmbracă forma unui tabel, a unui grafic care previzioneaza anumite aspecte legat, probabil, de anumite servicii de transport efectuate de reclamantă, pentru ca, se poate observa, cu toate ca, acest grafic este intocmit in 1_, are la ultimul tabel date cuprinse pana la finalul lunii octombrie 2008.

Prin modificarea cererii reconvenționale depusă la dosar, pârâta SC B. I., I. . prin S. sa din România B. I. I. . S.R.L. R. N. SS C. N. ROMÂNIA, a solicitat instanței ca, in plus fata de suma deja solicitata, sa se dispună obligarea reclamantei să-i restituie pârâtei sumele supra-facturate de aceasta, respectiv orice sume care au fost plătite de pârâtă și care reprezintă servicii ce nu au fost prestate de reclamantă sau sume care nu au fost facturate in mod corespunzător subcontractului încheiat intre parti, precum si penalități de întârziere in valoare de 0,2% pe zi de întârziere.

În susținerea modificării cererii reconvenționale pârâta a arătat că pe întreaga perioada a executării subcontractului dintre parti, reclamanta nu a prezentat (iar la un anumit moment dat, chiar a refuzat sa prezinte) documente justificative (adică diagrame tahograf si foi de parcurs), pentru a-si fundamenta facturile si pentru ca pârâta sa poată stabili care este cantitatea efectiva a serviciilor realizate de reclamantă. Totuși, in cadrul procedurii de conciliere inițiate de reclamantă si care a avut loc in data de 5 iunie 2009, aceasta i-a prezentat pârâtei, pentru a-si justifica facturile fiscale aferente, foile de parcurs si diagramele tahograf intocmite pentru microbuzul cu numărul de înmatriculare_ si pentru lunile iulie, august si septembrie 2008.

În urma analizării acestor documente s-au constatat greșeli in tarifele contractuale facturate de reclamantă. Astfel, in diferite ocazii, reclamanta a aplicat un tarif de facturare mai mare decât cel convenit contractual. In plus, documentele prezentate de reclamantă prezintă mai multe inadvertențe in a menționa numărul de kilometri corect, astfel cum a fost realizat zilnic de către microbuz. De asemenea, numărul de kilometri, menționați ca fiind parcurși zilnic pentru microbuzul respectiv, nu corespunde cu distanta geografica reala dintre cele doua orașe intre care ruta se desfășura (conform foilor de parcurs).

Conform analizei efectuate s-a putut concluziona ca pârâta a fost suprafacturata de reclamantă cu privire la serviciile prestate in cursul lunilor iulie, august si septembrie 2008. Așadar, in acest moment, pârâta poate demonstra ca reclamanta a suprafacturat suma de 2.046,63 RON (echivalentul sumei de 498 Euro), cu privire la doar un singur microbuz, pe parcursul a 3 luni de zile.

Referitor la penalitățile de intarziere, pârâta a arătat că își întemeiază cererea pe art. 4 din subcontractul nr. 25031-100-FC7-AE00-00001, incheiat intre parti in data de 19 mai 2004, solicitând ca penalitățile de intarziere sa se aplice de la data la care sumele incluse in totalul de 498 Euro au fost achitate pana la data plații efective realizate de reclamantă.

Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 3 martie 2010, pârâta SC B. I.

I. . S. R. N. SS C. -N. România a arătat că singurele documente pe baza cărora

reclamanta si-a întemeiat cererile de plata si facturile fiscale aferente au fost simple tabele Excel conținând un număr total al microbuzelor furnizate pentru acea luna, tariful contractual aplicat pentru serviciile prestate, precum si rutele si zilele pe care vehiculele au circulat.

In acest sens, au fost depuse facturile fiscale emise de reclamantă pentru lunile iulie, august, septembrie 2008 si tabelele Excel atașate acestor documente fiscale, în vederea coroborarii analizei acestor documente cu cea a diagramelor tahograf si foilor de parcurs depuse la termenul din_ și facilitării studiului acestor documente, pentru efectuarea unei examinări comparate intre documentele prezentate de reclamantă (facturi fiscale, tabele Excel, diagrame tahograf si foi de parcurs) fata de analiza pârâtei, depusa la termenul din_ si intitulata

"Kilometraj microbuz șantier Savadisla";. Este de observat ca toate aceste seturi de documente constituie corp comun si se adresează aceleiași perioade de timp (lunile iulie, august, septembrie 2008), fiind comunicate pârâtei cu prilejul aceleiași etape procesuale, respectiv efectuarea convocării la conciliere.

S-a arătat că analiza documentelor prezentate de reclamantă in luna iunie 2009 si depuse la termenul din ianuarie 2010 demonstrează ca, in emiterea facturilor sale, aceasta a aplicat un tarif mai mare decât cel agreat contractual. Astfel, conform subcontractului incheiat intre parti, tariful contractual era determinat pe baza numărului de kilometri parcurs zilnic de un vehicul, după cum urmează: daca acest număr era sub 200 km, atunci tariful era de 68 de Euro per zi si per mașina si daca acest număr de kilometri depășea 200, atunci tariful era de 74 de Euro. Or, deși toate diagramele tahograf si toate foile de parcurs sunt intocmite pentru aceeași mașina (_

) si pentru același traseu (Savadisla - L. - Savadisla) si acesta traseu nu poate, din punct de vedere al distantei geografice parcurse sa depășească 130 km pentru fiecare dintre curse si deși majoritatea valorilor kilometrice inscrise in chiar diagramele tahograf nu depășea distanta de 130 km zilnic, astfel că ca reclamanta era indreptatita sa aplice un tarif contractual de doar 68 de Euro per zi, în mod incorect aceasta a aplicat pentru toate cursele efectuate cu acest autovehicul tariful necorespunzator, respectiv cel de 74 de Euro per zi.

Diferența dintre tariful facturat in mod incorect de către reclamantă si cel care trebuie aplicat, conform prevederilor contractului dintre parti (aspecte cuprinse in coloanele finale, din dreapta tabelului) reprezintă suma cu care pârâta si-a modificat cererea reconventionala, in sensul solicitării sumelor cu care a fost suprafacturata in perioada iulie - septembrie 2008.

Mai mult, analiza documentelor prezentate de reclamantă pârâtei in luna iunie 2009 dovedește ca modul in care reclamanta a întocmit diagramele tahograf si foile de parcurs prezintă o serie de inadvertențe importante. Astfel, in ceea ce privește menționarea corectă a numărului de kilometri parcurși zilnic de fiecare microbuz în anumite dintre foile de parcurs intocmite de reclamantă, chiar valoarea inscrisa in aceste documente ca fiind distanta parcursa zilnic nu corespunde, asa cum ar fi trebuit, cu diferența dintre kilometrajul mașinii la inceputul zilei si cel de la sfârșitul cursei (zilei de lucru). Aceste aspecte sunt relevate in tabelul pârâtei la rubricile

"Kilometraj - inceput / sfârșit";. Deci, chiar din punct de vedere matematic, documentele intocmite de reclamantă ca si justificare a numărului de kilometric parcurși de mașina cu nr. de inamtriculare_, nu sunt corecte.

Dat fiind faptul ca mașina cu nr. de înmatriculare_ a parcurs, conform foilor de parcurs, aceeași ruta zilnic (L. - Savadisla - L. ), reiese ca si nr. de kilometri parcurși zilnic de către acest autovehicul ar fi trebuit sa fie unul constant, in jurul cifrei de 130 kilometri zilnic. Or, cifrele inscrise in documentația furnizata de catre reclamantă in cadrul convocării la conciliere prezintă diferența mari de kilometraj, de la cifre precum 120 kilometru, dar si cu 50 de kilometric mai puțin, respectiv 70-80 de kilometri.

S-a invocat și existenta unei contradicții importante intre chiar documentele emise de reclamantă. Astfel, in timp ce in diagramele tahograf si foile de parcurs, mașina cu nr. de inmatriculare apare ca parcurgând ruta L. - Savadisla - L., in același timp, tabelele Excel atașate de catre reclamantă la momentul emiterii facturilor sale către pârâtă, reiese că mașina cu acest număr de inmatriculare efectua cursa Turda - Savadisla - Turda, care presupunea o alta locație finala si un număr total diferiți de kilometri.

De asemenea, reclamanta a menționat un număr de kilometric parcurși zilnic care nu corespunde realității rutei L. - Savadisla - L. . Astfel, asa cum s-a arătat, ruta L. - Savadisla

- L. presupune un număr total de kilometri de aproximativ 130 km, in timp ce in foile de

parcurs si diagramele tahograf intocmite de reclamantă, foarte des apar cifre cu mult inferioare celei de 130 km, respectiv 82, 85, 120, 126, 127, 79, 80 etc. Toate aceste cifre nereale, care nu pot sa corespunda rutei inscrise de reclamantă in documente sunt marcate in tabelele de analiza ale pârâtei cu culoarea albastra si se apreciază ca nu pot fi considerate ca si curse efectuate in mod real pentru B. si/sau pe ruta inscrisa in documentație de către reclamantă.

Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 25 martie 2010, reclamanta SC P. F.

S. și-a exprimat poziția procesuala cu privire la scriptul datat 1_ și intitulat "B. I., Agreement Between P. F. and B. regarding Transportation Services";.

Astfel, reclamanta a arătat că parata considera ca nu datorează suma solicitata ca debit principal raportat la acest script, redactat in limba engleza, ce ar reprezenta, exclusiv din punctul de vedere al paratei, o renegociere a contractului cu o implicita modificare a acestuia. Dincolo de redactarea acestuia in limba engleza, in acest script nu se precizează ca este o modificare, respectiv o renegociere a contractului, neavand, pe de alta parte, asa cum se poate observa din celelalte acte adiționale la contract, nici forma ceruta si agreata de parti de act adițional.

De altfel, acest script nu face nicăieri, in cuprinsul său, vreo trimitere la contractul încheiat intre parti, nu cuprinde elementele definitorii ale oricărei convenții, cu referire la parti, cat mai ales la obiectul convenției, care sa arate fara putința de tăgada intenția creditoarei de a face o liberalitate.

Reclamanta a arătat că acest act nu este si nu poate fi interpretat ca o remitere de datorie cum încerca sa acrediteze ideea parata, atât timp cât reclamanta nu a inteles sa modifice facturile emise pana la acel moment către parata și, mai mult, a înțeles să restituie factura, intitulata tot unilateral de către parata "factura storno";, neconsiderand nici o clipa, asa cum de altfel rezulta din toata corespondenta ulterioara purtata cu societatea parata, ca nu este îndreptățită la plata sumelor pe care le solicita.

De altfel, nici măcar din punct de vedere contabil o atare procedura contabila nu este posibila, singura in măsura sa emită o factură storno fiind reclamanta.

Reclamanta a arătat că nu a avut intenția de a reduce sumele pe care societatea parata le datora, cu atât mai mult cu cat aceste facturi erau datorate de peste 4 luni, reclamanta plătind, pana la aceasta data, atât datoriile către stat (TVA si impozit) raportat la aceste sume, cat si subcontractorii.

Tot raportat la remiterea de datorie, acreditata ca apărare juridica in susținerea procesului- verbal, reclamanta considera ca aceasta nu subzista datorita lipsei intenției creditorului de a face o liberalitate. Semnarea scriptului din 1_ de către reprezentantul reclamantei nu a reprezentat si nu poate sa reprezinte un consimțământ, atât timp cat nu a fost însoțita de alte acte din care sa rezulte liberalitatea si nu rezulta in mod explicit din script. Nu se face referire nici la contractul dintre parti (cu atât mai mult cu cat, in paralel cu contractul principal, au existat si alte contracte distincte, unele plătite, altele neachitate nici in prezent, pentru care s-au emis facturi distincte).

S-a mai arătat că procesul-verbal nu poate fi considerat ca lămurește toate aspectele financiare dintre parti si ca sumele de care se face vorbire in acesta reprezintă totalitatea raporturilor comerciale desfășurate intre cele 2 societăți. Astfel, nefacand trimitere la nici un contract, se presupune, in opinia pârâtei, ca soluționează toate aspectele intre parti. Ori, pe luna mai 2008, de exemplu, exista alte facturi (factura nr. 26/_ - 1624 lei, factura nr. 25/_ - 30.055,73 lei), emise in baza unor contracte si comenzi separate, neputându-se cunoaște dacă au fost luate in considerare. Situația este aceeași pentru fiecare luna in litigiu.

Se observa, de asemenea, ca procesul-verbal, chiar daca ar fi considerat o renegociere, se refera doar la cursele ce au avut ca preț 74 Euro si 88 Euro pe cursa efectuata si nici acelea in integralitatea lor, dar nu spun nimic despre cursele facturate de 84 Euro, facturate in fiecare luna, care ar fi trebuit sa fie luate in considerare la renegociere.

Totodată, se observă prezentarea extrem de schematica, bazata exclusiv pe cifre, a asa- zisei intelegeri de remitere de datorie intre parti, care face imposibil de urmărit logica calculelor cuprinse in procesul-verbal si modalitatea concreta de calcul pe luni a asa-zisei liberalitati (de altfel, nici măcar cursul valutar din procesul-verbal nu corespunde cu cel din facturile emise de către creditoare).

Reclamanta a arătat că este binecunoscut faptul ca o parte din activitatea de transport muncitori in folosul pârâtei s-a desfășurat prin subcontractori, care aveau o relație comerciala directa doar cu reclamanta. Lipsa intenției creditoarei de a efectua o liberalitate este relevata și de faptul că, la data semnării procesului-verbal din 1_, aceasta avea o datorie către subcontractori de o valoare foarte mare generata de neplata facturilor de către pârâtă, pentru perioada mai - septembrie 2008. Valoarea acestor datorii depășea cu mult suma pe care reclamanta urma sa o primească de la pârâtă, scăzuta, in opinia acestei din urmă, cu valoarea asa- zisei liberalitati. Însă reclamanta nu avea cum să efectueze o liberalitate, in condițiile in care sumele care urma sa le primească de la pârâtă in urma liberalitatii erau mult mai mici decât datoriile reclamantei către subcontractori, acest lucru fiind lipsit de orice logica economica.

S-a mai arătat că în măsura in care procesul-verbal ar fi reprezentat o renegociere, acesta ar fi precizat care anume transporturi nu s-au efectuat si nu vor fi plătite, respectiv care anume facturi urmează sa fie reduse, si ulterior stornate de reclamantă. Or, in afara graficelor lunare cuprinse in procesul-verbal (considerate renegocieri a sumelor), grafice extrem de greu de înțeles chiar si pentru o persoana avizata, procesul verbal nu face nici o referire nu numai la facturile emise, dar nici sumele cuprinse in aceste facturi.

Procesul-verbal nu reprezintă mai mult decât un grafic al unei parti din raporturile contractuale desfășurate intre parti, care stabilește prețul aplicabil numărului de curse indicat in procesul-verbal, dar care nu poate conduce la concluzia reducerii numărului de curse facturate si respectiv cuantumului facturat, atâta timp cat nu face absolut nicio trimitere la aceste facturi si la cursele care se presupune ca nu ar fi fost prestate. Lipsa acestor mențiuni (evidențierea facturilor si curselor contestate) nu poate duce decât la o singura concluzie, respectiv aceea că acest proces-verbal este un grafic parțial al preturilor, numărului de curse indicate in el.

Prin întâmpinarea formulată la modificarea cererii reconventionale reclamanta a solicitat admiterea excepției tardivității depunerii modificării cererii reconventionale, raportat la prev. art.132¹si art. 7205C.proc.civ., cu consecința disjungerii acestei cereri, iar pe fond a solicitat respingerea modificării cererii reconventionale ca nefondata.

Pe fondul cererii, reclamanta a arătat că analizând actele depuse de pârâtă ca anexa la modificarea cererii reconventionale, rezultă că se solicită diferența dintre tariful facturat de 74 euro si tariful contractual de 68 de euro, pentru cursele efectuate de mașina cu nr._, in intervalul lunilor iulie-septembrie 2008. Daca inițial tariful de transport perceput pentru distante mai mici de 200 km/zi era de 68 Euro/zi, iar cel pentru distante intre 200 si 300 km/zi, era de 74 Euro/zi, aceste tarife au fost modificate inca din anul 2004, de la momentul intrării in vigoare a contractului.

Astfel, inca de la început, a fost aplicat un tarif de 74 Euro/zi pentru distantele mai mici de 200 km si de 88 Euro/zi pentru distantele intre 200 si 300 Km. Aceasta modificare s-a făcut de comun acord de către parti si este concretizata in toate comunicările, corespondentele, facturile, plățile efectuate timp de 4 ani, astfel cum rezulta explicit din facturile depuse de către reclamantă in anexa nr.3 a actelor depuse la termenul din_, mai exact facturi din anii anteriori, achitate integral de pârâtă.

Mai mult decât atât, cu referire exacta la cursa L. -Savadisla-L., tariful contractual a fost de 84 euro, asa cum rezulta din contractul încheiat intre parti. Prin urmare, solicitarea diminuării prețului pe kilometru este nejustificata, raportat si la contractul incheiat intre parti.

Fata de toate cele arătate, s-a arătat că pretențiile formulate de către B. sunt pe de o parte nefondate, iar pe de alta parte, nu fac decât sa duca la o tergiversare a cauzei si la o încărcare inutila a dosarului cauzei cu acte ce din punct de vedere a pretențiilor formulate de pârâtă nu au nici o relevanta in cauza.

Referitor la penalitățile de întârziere solicitate prin aceeași modificare a cererii, reclamanta a arătat că nu sunt datorate, întrucât parte din sumele solicitate in baza facturilor emise pe lunile iulie-septembrie 2008 nu au fost plătite, iar pe de alta parte, sumele solicitate prin modificare nu au cum sa fie încadrate in art.4 din contract, atât timp cat acest articol face referire la sumele facturate de reclamantă și neachitate de către pârâtă.

Încercarea paratei de a aplica aceste penalități si la sumele pe care le-a solicitat nu are justificare in baza articolului 4 din contractul intre parti, astfel ca solicitarea acestora, chiar in măsura in care prin absurd suma principala solicitata ar fi acordata, nu se justifica si penalitățile

nu pot fi acordate, atât timp cat contractul nu a prevăzut o atare situație si o posibilitate de aplicare a penalităților si la o asemenea situație.

Pe de alta parte, cererea paratei este inadmisibila raportat la faptul ca aceasta nu a cuantificat aceste penalități pentru a achita taxa de timbru la aceasta suma si pentru a verifica daca au fost calculate corect. Prin urmare, cererea este inadmisibila raportat la necuantificarea sumei solicitate.

Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 25 martie 2013, pârâta a arătat că a depus la dosar corespondența electronică transmisă reclamantei la data de_ prin intermediul căreia i-a solicitat reclamantei ca, înainte de emiterea facturii fiscale pentru luna precedentă, să prezinte un număr de 50 de diagrame tahograf, selectate în mod aleatoriu pentru un număr de 50 de autobuze, pentru a justifica volumul real al serviciilor prestate și valoarea facturii ce urmează a fi emisă.

Pârâta a arătat că acest înscris dovedește că încă din luna februarie 2008 i-a solicitat reclamantei documentele justificative pe care se întemeiază facturile emise de aceasta și se coroborează cu corespondența de răspuns depusă la termenul din_ .

Totodată, pârâta a arătat că a depus la dosar analiza financiar-contabilă intitulată

"Statusul facturilor emise de P. F. ";, document care analizează, pe de o parte, suma totală a facturilor fiscale emise de reclamantă pentru serviciile prestate în perioada în litigiu, astfel cum a fost cuprinsă în Protocolul semnat între părți la data de 1_, iar pe de altă parte, suma totală cu care reclamanta a fost de acord să reducă valoarea totală a facturilor fiscale emise pentru această perioadă, sumă pentru care reclamanta trebuia să emită facturi fiscale storno.

De asemenea, acest document analizează, prin comparație, aceste două sume, cu aceea a pretenției principale, astfel cum a fost formulată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Concluziile acestei analize sunt că dacă se compară suma debitului principal (1.706.754,13 lei) solicitată în cerere și diferența dintre suma totală a facturilor emise de reclamantă pe perioada disputată și suma convenită (1.646.982,09 lei), se constată că aceste două sume au valori foarte apropiate. În consecință, reclamanta solicită o sumă (reprezentând serviciile furnizate în lunile august, septembrie și octombrie 2008) care corespunde și, în consecință, poate fi compensată cu suma la care aceasta a renunțat prin Protocolul din 1_ (referitor la pretinsele servicii efectuate începând cu luna mai până în octombrie 2008).

Pârâta a mai arătat că a depus la dosar documentele pe care se întemeiază cererea reconvențională formulată inițial, respectiv facturile fiscale emise de alți subcontractori ca și contravaloare a serviciilor prestate în perioada_ -_, respectiv în perioada când, deși subcontractul dintre pârâtă și reclamantă era în vigoare, reclamanta a refuzat să mai presteze servicii de transport pentru transportul personalului pârâtei. aceste facturi au la bază subcontractele încheiate cu aceste 4 societăți comerciale, precum și actele adiționale încheiate în perioada 01-_ pentru suplimentarea rutelor acoperite de aceste societăți, în vederea acoperirii necesarului de transport conform rutelor pe care reclamanta își desfășura anterior activitatea.

Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 4 mai 2010 cu privire la poziția procesuala exprimata de parata prin inscrisul intitulat "Nota de ședința cuprinzând mențiunile făcute de parata-reclamanta reconventionala, depus in ședința din_ ";, depusa la termenul din data de_, reclamanta a arătat că inscrisurile pe care reclamanta și-a intemeiat cererea ar fi "simple tabele Excel"; conținând numărul total de microbuze furnizate pe respectiva luna. Parata încearcă sa diminueze pe orice cale forța probanta a facturilor fiscale emise de către reclamantă, acceptate la plata si necontestate de către parata.

In acest sens se susține că p]r]ta a depus, anexat acestor note, facturi fiscale si tabele, pentru ca acestea sa fie analizate de instanța coroborat cu diagramele tahograf si foile de parcurs depuse la termenul din_, o astfel de analiza neputand fiind făcuta de instanța de judecata, în condițiile în care facturile sunt acceptate la plată. Atâta timp cat aceasta acceptare a avut loc, parata nu mai poate să invoce faptul că facturile nu sunt conforme cu transportul. Conform contractului încheiat intre parti, parata a avut la dispoziție o perioada de timp de 30 de zile de la data emiterii facturilor, de analiză și contestare a acestora. In măsura în care acest lucru nu s-a

făcut este evident ca pârâta a acceptat facturile, mai exact sumele cuprinse in acestea, aspect ce duce la imposibilitatea formulării, la acest moment, de pretenții decurgând din aceste facturi.

Referitor la tariful aplicat, respectiv daca acesta era de 68 de euro sau 74 de euro, reclamanta a arătat că tariful agreat de parti, achitat fara discuții si probleme pe o perioada de mai bine de 3 ani, a fost cel de 74 euro.

Din poziția procesuala exprimata la termenul din_ de către parata nu rezulta decât un singur aspect important, respectiv acela că parata nu înțelege sa se prevaleze de mult discutatul proces-verbal, datat 1_, ce prevedea ca si preț tarifar cuantumul de 74 euro. De altfel, in tot cuprinsul acestor note, parata vorbește de facturi, tabele anexe si diagrame si nu despre procesul-verbal, neînțelegându-se de ce parata are pretenții reconventionale daca a susținut ca procesul-verbal a reglementat situația dintre parti, ajungându-se la concluzia că nici aceasta nu intelege sa se prevaleze de procesul verbal, ca o asa zisa renegociere a contractului. În acest proces-verbal este menționat un preț de 74 de euro, ori pârâta, prin poziția acesteia in instanța, arata ca nu este prețul agreat de către părți. Prin urmare, pârâta recunoaște implicit ca procesul-verbal nu este o renegociere/modificare a contractului încheiat intre parti. Este singura concluzie logica ce se poate desprinde, atât timp cat parata invoca chiar ea alte sume decât cele menționate in procesul-verbal, formulând cererea reconventionala si având pretenții financiare de la reclamantă.

Reclamanta susține că aceasta poziție exprimata de pârâtă reprezintă un aspect foarte important al prezentei cauze, mai exact modalitatea in care chiar parata se raportează la acest proces-verbal, pe care înțelege sa-l invoce doar cu privire la unele aspecte cuprinse in acesta si doar raportat la faptul ca nu are de fapt la îndemâna alta apărare, situația fiind mult mai clara decât încearcă sa o complice societatea parata.

Mențiunea din borderoul depus la termenul din_ în sensul ca parata i-a solicitat reclamantei documente justificative anterior emiterii unor facturi este in contradicție cu corespondenta electronica depusa de aceasta, precum si cu lipsa dovezii solicitărilor

"considerate"; transmise. Astfel, prin corespondenta electronica, parata si-a manifestat drepturile contractuale, specificând doar intenția de a solicita prin sondaj un anumit număr de foi de parcurs, intenție neconcretizata insa, ulterior, la momentul emiterii facturilor. Parata nu a solicitat vreun document, aspect care conduce la concluzia ca nu a avut probleme cu transporturile efectuate. Mai mult, facturile au fost in continuare emise si acceptate la plata.

Aceasta contradicție întărește cele susținute de reclamantă si anume ca parata încearcă sa complice prezenta cauza depunand acte ce au de-a face intr-o măsura mai mare sau mai mica cu relația contractuala dintre părți, neavand la indemana alta apărare.

Procedura si modalitatea de emitere a facturilor s-a realizat in baza modului de lucru cerut si acceptat in timp de parata, aceasta nematerializandu-si niciodată concret intenția de a solicita 50 de foi de parcurs si nu a refuzat niciodată facturile emise, ce aveau anexate tabele justificative, ceea ce dovedește ca o asa zisa schimbare a modului de lucru a fost "creata"; numai după primirea de către parata a acțiunii introductive de instanța, doar pentru justificarea pretențiilor reconventionale.

De altfel, prin emailul expediat către pârâtă la data de_, reclamanta a completat procedura paratei si i-a menționat ca solicitările acesteia constituie totalizarea unor informații care se regăsesc si in evidentele ei. Pentru acest considerent, pârâta nu a mai solicitat informații suplimentare celor primite.

In ceea ce privește documentele depuse pentru dovedirea pretențiilor din cererea reconventionala, reclamanta a arătat că la o analiza succinta a acestora se observă ca nu fac dovada pretențiilor formulate. Pârâta depune in probatiune acte provenind de la 4 subcontractori. In ceea ce privește actele de la SC D. I. S. si SC Confort Trans S., actele adiționale si facturile depuse in probatiune nu fac dovada ca cele două firme ar fi prestat servicii pe rutele acoperite anterior de reclamantă. De asemenea, nu fac dovada perioadei prestării serviciilor de transport pe aceste presupuse noi rute. In factura nu se menționează ruta si perioada de facturare, nu exista foi de parcurs, tahografe ori alt gen de tabele, acte care nu fac dovada efectuării transporturilor pe rutele pe care le-am asigurat anterior. Actele depuse dovedesc, in schimb, un mod de lucru al pârâtei asemănător cu cel practicat cu reclamantă. Se observa ca pe factura emisa de către societatea D. I. S. apare stampila de recepție a facturii, aceasta fiind acceptata

la plata. Situația este identica cu modul de lucru practicat cu reclamanta, in ceea ce privește acceptarea si plata facturilor, cu diferența ca pârâta refuza plata facturilor restante si acceptate la plata.

In privința societăților Kolumbus Express S. si Vi D. Cris S. se observă ca societatea Vi

D. Cris a prestat servicii după data de 17 noiembrie 2008 (data incheierii contractului), adică după perioada de 1-11 noiembrie 2008 pentru care pârâta formulează pretenții impotriva reclamantei (data de 11 noiembrie 2008 fiind data de la care subcontractul încheiat intre pârâta

B. si reclamanta P. F. este reziliat). In ceea ce privește pe Kolumbus Express S., ruta acesteia se suprapune cu cea asigurata de către Vi D. Cris, dar nu rezulta daca este o ruta ce a fost asigurata anterior de reclamantă.

Înscrisurile expediate reprezentanților reclamantei, prin posta, la data de_, sunt traduceri ale înscrisurilor anexa la borderoul depus la termenul din_ . Cu privire la actele depuse pentru societatea D. I., actul adițional nr. 6 din 5 august 2008 si actul adițional nr. 7 din 4 noiembrie 2008 au in anexa rutele suplimentare pe care SC D. I. S. urma sa presteze de la acel moment servicii de transport. Se poate observa ca o parte din aceste rute se suprapun in cele 2 acte adiționale, astfel incat concluzia este ca cel puțin aceste rute suprapuse existau si anterior si nu sunt rute ale reclamantei. Prin depunerea acestor înscrisuri, pârâta nu face decât sa inducă in eroare instanța cu privire la încercarea de a a-si dovedi pretențiile din cererea reconventionala, acestea fiind evident nedovedite.

Prin nota de ședință depusă la dosar la data de 24 iunie 2013 pârâta a solicitat incuviintarea unor mijloace de proba ce vor fi folosite pentru a demonstra că Protocolul semnat de parti la 17 octombrie 2008 are caracter obligatoriu, iar scopul incheierii sale a fost, asa cum s- a prevăzut in paragraful final, acela de a soluționa oricare si toate pretențiile pe care reclamanta le-ar putea avea in legătura cu facturile disputate intre parti, respective facturile emise pentru lunile mai - octombrie 2008 inclusiv. In subsidiar, reclamanta nu este îndreptățit la plățile pretinse pentru facturile emise, serviciile respective nefiind dovedite cu documente justificative, respective foi de parcurs si/sau diagramele (rapoartelor) tahografelor montate pe mijloacele de transport.

Deși, potrivit dispozițiilor art. 4 din contractul incheiat cu reclamanta, pârâta a contestat corectitudinea sumelor pentru care aceste facturi au fost emise, reclamanta nu a prezentat dovada prestării serviciilor pentru care a emis facturile pentru lunile mai - octombrie 2008.

Pârâta a arătat că documentele pe baza cărora reclamanta a emis facturile fiscale trebuie sa fie cele prin care se pot verifica serviciile contractate si prestate efectiv de către aceasta. Foile de parcurs si diagramele sau rapoartele tahografelor sunt acele documente care atesta prestarea serviciilor de transport, singurele pe baza cărora reclamanta ar fi indreptatita sa emită facturi fiscale.

In acest sens, diagramele si rapoartele tahografelor, precum si foile de parcurs reprezintă o dovada independent si probează rutele parcurse de vehicule si numărul real de kilometri parcurși de fiecare microbuz, in raport cu solicitările pârâtei si cu înțelegerea contractuala dintre parti.

In timpul executării contractului dintre parti, reclamanta nu a prezentat niciodată documente justificative pentru facturile sale fiscale, precum diagrame tahograf, rapoarte tahograf si foi de parcurs pentru fiecare din vehiculele sale, iar atunci când pârâta a solicitat expres aceste dovezi, reclamanta a răspuns ca nu le poate prezenta, intrucat aceasta ar presupune un efort logistic prea mare.

Reclamanta a prezentat doar tabele Excel conținând un număr total al microbuzelor furnizate pentru acea luna, tariful contractual aplicat pentru serviciile prestate, precum si rutele si zilele pe care vehiculele au circulat.

Pârâta a arătat că a prezumat buna credința a reclamantei, insa in documentația prezentata de aceasta in cadrul concilierii directe (pentru autovehiculul_ ) au fost constatate inexactități flagrante, astfel că are dreptul sa verifice daca plata făcuta este datorata si daca reclamanta si-a îndeplinit corect obligațiile asumate prin contractul incheiat intre parti.

S-a arătat că atât factura fiscala, cat si tabelul Excel sunt documente care nu releva prestarea serviciului si nu pot constitui o dovada obiectiva si reala, care sa reprezinte baza de calcul folosita de reclamantă pentru tarifele sale.

In realitate, tariful contractual era determinat pe baza numărului de kilometri parcurs zilnic de un vehicul si daca acest număr era sub 200 km, atunci tariful era de 68 de Euro pe zi si pe mașina si daca acest număr de kilometri depășea 200, atunci tariful era de 74 de Euro.

De fapt, o verificare privind volumul corect al serviciilor prestate de reclamantă poate fi făcuta numai analizând documentele care arata numărul real de kilometri parcurs de fiecare vehicul (respectiv diagramele si rapoartele tahograf si foile de parcurs), iar aceste documente nu au fost niciodată prezentate de reclamantă, deși in cadrul litigiului trebuie prezentate.

Cu alte cuvinte, menirea cererii in probatiune este de a oferi instanței posibilitatea de a verifica pretențiile reclamantei, cu privire la numărul real de kilometri parcurși de mașinile sale in perioada litigioasa si valoarea corespunzătoare a serviciilor prestate. De asemenea, rațiunea cererii in probatiune este aceea de a demonstra neindeplinirea corecta a obligațiilor asumate de către reclamantă si astfel lipsa de temeinicie a acțiunii formulate de aceasta.

Mai mult, analiza documentelor prezentate pârâtei de către reclamantă in luna iunie 2009 (in cadrul procedurii de conciliere directa) a demonstrat nu numai ca, in emiterea facturilor sale, reclamanta a aplicat un tarif mai mare decât cel agreat contractual, reglementat de art. 1 din contract, dar ca, de asemenea, documentele prezintă o serie de inadvertențe importante, in ceea ce privește menționarea corecta a numărului de kilometric parcurși zilnic de fiecare microbuz.

Astfel, deși marea majoritate a valorilor kilometrice înscrise in chiar diagramele tahograf nu depășea distanta de 130 km zilnic si astfel reclamanta ar fi fost îndreptățită să aplice un tarif contractual de doar 68 de Euro/zi. În mod incorect, reclamanta a aplicat pentru toate cursele efectuate cu autovehiculul_ tariful necorespunzător, respectiv cel de 74 de Euro/zi.

În ședința publică din data de 11 noiembrie 2010 instanța i-a pus în vedere pârâtei să indice perioada pentru care apreciază că reclamanta a procedat la suprafacturarea serviciilor de transport, solicitându-i-se să precizeze și suma aferentă, pârâta arătând că suprafacturarea vizează perioada mai-octombrie 2008 și că pretențiile sale se ridică la suma de 3.313.539,86 lei, urmând ca prin expertiza contabilă să se stabilească suma reală suprafacturată, pretențiile pârâtei impunându-se a fi precizate prin raportare la concluziile raportului de expertiză.

Prin notele de ședință depuse la dosar la data de_ pârâta, în conformitate cu dispozițiile încheierii de ședință din_, a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru corespunzătoare capătului de cerere principal al cererii reconvenționale (3.313.539,86 RON) în cuantum de 37.246,39 RON și a timbrului judiciar în cuantum de 10 RON.

Cu privire la penalitățile de întârziere s-a arătat că acestea cumulează suma de 6.627,08 RON, fiind calculate prin aplicarea procentului de 0,2% la debitul solicitat, taxa de timbru aferentă pretențiilor având ca obiect penalitățile de întârziere în sumă de 508,62 RON fiind achitată la aceeași dată de către pârâtă, ca de altfel și timbrul judiciar de 10 RON. Pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,2% aferentă debitului până la momentul achitării integrale a acestuia. În plus, pretențiile au fost majorate cu suma de 476.370 lei, sumă ce reprezenta dobânda legală aferentă debitului principal, achitându- se și taxa judiciară de timbru la valoare în cuantum de 8.874 lei și timbrul judiciar în cuantum de 10 lei, temeiul de drept al cererii fiind disp. art. 43 Cod comercial și disp. art. 2 și 3 alin. 1 din OG nr. 9/2000.

Prin cererea de chemare în judecată a altor persoane depusă la dosar la data de 16 mai 2013, reclamanta S.C. P. F. S.R.L. a chemat-o în judecată pe SC H. S., solicitând instanței obligarea paratei SC B. I. I. . S. R. N. S. la plata, direct către SC H. S., a sumei de 41.762,45 lei, cu diminuarea corelativa a pretențiilor reclamantei, reprezentând contravaloare servicii de transport prestate si neachitate, pentru perioada iunie-octombrie 2008 și obligarea paratei la plata dobânzii legale, incepand cu data scadentei si pana la data achitării integrale a debitului restant.

În susținerea cererii, reclamanta a arătat că obiectul prezentului dosar il reprezintă pretențiile materiale formulate împotriva paratei B., in temeiul subcontractului nr. 25031-100- FC7-AE00-00001 încheiat la data de 19 mai 2004, subcontract ce are ca obiect furnizarea serviciilor de transport de către reclamantă, in favoarea paratei, in vederea transportării personalului pârâtei la diferitele locații de lucru. Serviciile de transport neachitate au fost furnizate debitoarei in perioada august-octombrie 2008, asa cum rezulta din situația facturilor restante, anexa la cererea de chemare in judecata inițiala.

Reclamanta susține că în derularea contractului de transport muncitori încheiat cu pârâta a utilizat aproximativ 200 de microbuze zilnic. O parte din aceste microbuze erau proprietatea sa, iar o mare parte, respectiv 15-20 microbuze, erau in proprietatea unor subcontractori, printre către si SC H. S. . Microbuzele erau inchiriate de reclamantă, dar transporturile erau făcute efectiv de șoferii subcontractorilor.

Potrivit contractului de inchiriere nr. 10/_, reclamanta a inchiriat de la SC H. S. un număr de 4 microbuze proprietatea acesteia, după cum urmează: microbuz marca Volkswagen tip LT 352,5TDI, cu numărul de înmatriculare_ ; microbuz marca Volkswagen tip SPRINTER, cu numărul de înmatriculare_ ;

microbuz, marca Volkswagen tip SPRINTER, cu numărul de înmatriculare_ ; microbuz marca Volkswagen tip SPRINTER, cu numărul de înmatriculare_ . De asemenea, ulterior incheierii contractului de inchiriere, a mai fost inchiriat si microbuzul marca Volkswagen cu numărul de înmatriculare_ .

Chiria urma sa fie achitata in funcție de cursele efectuate de către microbuze, pe baza deconturilor lunare. Astfel, SC H. S. a emis facturile fiscale nr. 6009797din_, 008 din_, 0012 din_, 0018 din_, 0039 din_, facturi achitate parțial. Din contravaloarea facturilor fiscale mai sus menționate, reclamanta susține că a rămas neachitat un debit restant de 41.762,45 lei.

Se mai susține că aceste curse se efectuau in folosul pârâtei, cu microbuzele proprietatea SC H. S., direct de către șoferii angajați ai acestei societăți, in baza foilor de parcurs si a diagramelor tahograf depuse la dosar si au fost luate in considerare la efectuarea expertizei contabile.

Practic, creanța SC H. S. in cuantum de 41.762,45 lei pe care pârâta o datorează acesteia reprezintă o parte din creanța totala de 1.706.754,13 lei pe care reclamanta o pretinde paratei, pentru serviciile de transport prestate personal sau prin subcontractori.

În drept au fost invocate prevederile dispozițiilor art. 57 Cod proc.civ., conform cărora oricare din parti poate sa cheme in judecata o alta persoana care ar putea sa pretindă aceleași drepturi ca si reclamantul.

Reclamanta a mai susținut că prin expertiza contabila realizata in cadrul dosarului civil nr. 16._ aflat pe rolul Judecătoriei C. -N., s-a confirmat realitatea transporturilor efectuate de către SC H. S. in folosul pârâtei, in perioada mai-octombrie 2008, in baza acelorași acte (foi de parcurs si diagrame tahograf) ce au fost depuse si in acest dosar. Aceasta expertiza intra in contradicție cu concluziile raportului de expertiza contabila realizat in prezentul dosar, care înlatura intr-o foarte mare măsura foile de parcurs si diagramele tahograf întocmite de reprezentanții SC H. S., iar acest aspect s-a considerat că trebuie clarificat in cadrul prezentului dosar.

In condițiile in care SC H. S. are pretenții proprii fata de pârâtă, pretenții ce deriva din transportul efectuat in folosul acesteia, in baza foilor de parcurs si diagramelor tahograf depuse deja la dosar, SC H. S. dobândește in prezentul dosar calitatea de intervenient in interes propriu, in baza dispozițiilor art. 58 Cod proc.civ.

Prin înscrisul depus la dosar la data de 26 iunie 2013, SC H. S. a arătat că nu înțelege să intervină în cauză în litigiul derulat între reclamanta SC P. F. S. și pârâta SC B. INRTERNATIONAL I. S. R. N. SS C. -N., înțelegând să continue procesul împotriva reclamantei în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., apreciind mai avantajoasă această din urmă variantă.

Pe cale de consecință, instanța, față de poziția procesuală exprimată față de SC H. S., a considerat că aceasta nu a dobândit calitatea de intervenient în interes propriu în litigiul dedus judecății în conformitate cu disp. art. 58 C.pr.civ. și, pe cale de consecință, a analizat litigiul doar din perspectiva cererilor și apărărilor formulate de reclamantă și pârâtă.

La data de 19 septembrie 2013 reprezentantul pârâtei a depus la dosar un înscris cu ocazia acordării cuvântului în fond (f. 237 vol. 83), precizând cuantumul pretențiilor formulate împotriva pârâtei ca fiind de 1.860.095,43 lei, arătând că în ceea ce privește cuantumul dobânzii legale, acesta se ridică la suma de 499.492,32 lei, aferentă perioadei_ -_ și respectiv la suma de 623.112,22 lei pe perioada_ -_ .

Pentru suma majorată reprezentând dobânda legală solicitată de către pârâtă a fost achitată la aceeași dată și taxa judiciară de timbru.

În ședința publică din data de 19 septembrie 2013 reclamanta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei în formularea cererii reconvenționale, susținând că pârâta nu are personalitate juridică proprie și nu are capital social, astfel încât nu poate sta în instanță ca și reclamant în nume propriu.

Prin raportare la disp. art. 137 alin. 2 C.pr.civ., instanța a unit excepția cu fondul cauzei. Analizând, cu prioritate, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC B.

INRTERNATIONAL I. S. R. N. SS C. -N. invocată de către reclamantă în ședința publică din data de 19 septembrie 2013, prin raportare la disp. art. 137 alin. 2 C.pr.civ., instanța o va respinge ca fiind nefondată, reținând faptul că reclamanta a încheiat cu pârâta la data de 19 mai 2004 un contract înregistrat sub nr. 25031-100-FC7-AE00-00001, în baza căruia pârâta urma să beneficieze de serviciile de transport prestate de reclamantă, iar aceasta era beneficiarul plății contravalorii serviciilor, în condiții expres stabilite în convenția părților.

Încheierea contractului s-a făcut de către reclamantă în calitate de subantreprenor, în timp ce calitatea de antreprenor o deținea SC B. INRTERNATIONAL I. S. R. N. SS C.

-N., drepturile și obligațiile stabilite contractual fiind asumate de cele două părți.

Reclamanta însăși a înțeles să cheme în judecată persoana cu care a încheiat subcontractul mai sus menționat, formulând în contradictoriu cu aceasta pretenții pecuniare rezultate din respectiva convenție.

La rândul său, pârâta a formulat împotriva reclamantei cerere reconvențională în condițiile reglementate de disp. art. 119 C.pr.civ., invocând existența unor pretenții proprii în legătură cu cererea reclamantei, cererea fiind depusă odată cu întâmpinarea, prin raportare la alineatul 3 al normei legale enunțate.

Calitatea procesuală activă a fost definită de către doctrină ca presupunând existența identității între persoana reclamantului și titularul dreptului din raportul dedus judecății.

Ori, în cazul în speță, pârâta fiind chemată în judecată de către reclamantă, era îndreptățită să formuleze propriile sale pretenții împotriva acesteia, justificând un drept, implicit, acela de a participa ca parte în procesul civil.

Calitatea procesuală a pârâtei rezultă din faptul că aceasta este semnatara contractului de prestări servicii transport încheiat cu reclamanta, sucursala fiind cea care și-a asumat drepturi și obligații proprii rezultând din contract, pârâta fiind beneficiar al serviciilor pretate de reclamantă în calitate de furnizor al serviciilor de transport.

Pe de altă parte, în această calitate pârâta a achitat serviciile pretinse de către reclamantă, formulând pretenții proprii cu privire la acestea, în condițiile în care a apreciat că reclamanta, în calitate de prestator, nu a prestat toate serviciile a căror contravaloare a fost achitată, susținându- se nerealizarea unor curse, fapt care a născut, în opinia pârâtei, dreptul de creanță și, implicit, dreptul de recuperare a acestor sume.

Pe cale de consecință, tribunalul apreciază că pârâta are calitate procesuală activă în cauză ca titular al cererii reconvenționale formulate în contradictoriu cu reclamanta, în condițiile în care s-a invocat existența unei plăți nedatorate, demersul juridic întreprins de pârâtă avându-și justificarea în contractul încheiat cu reclamanta.

De altfel, se impune a se preciza faptul că pârâta figurează înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj având număr de înregistrare propriu J_ precum și cod unic de înființare RO 16254897, având pe cale de consecință, organe de conducere proprii, autonomie în activitatea sa comercială, în folosirea fondurilor și în executarea obligațiilor asumate.

Deși reclamanta a invocat în susținerea propriei poziții procesuale faptul că pârâta nu ar avea capacitate de exercițiu a drepturilor procedurale, instanța consideră că cele două aspecte nu pot fi analizate cumulat, întrucât lipsa capacității de exercițiu și folosință este consecința excepției lipsei capacității procesuale și nu lipsei calității procesuale active, astfel cum a susținut reclamanta, cele două excepții fiind distincte și având, de altfel, efecte diferite, precum și temeiuri și justificări esențialmente diferențiate.

Cele două excepții nu pot fi confundate, instanța constatând că, în fapt, reclamanta nu a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu și folosință a pârâtei, ci a încercat să

justifice excepția lipsei calității procesuale active din perspectiva considerentelor care s-ar subsuma primeia dintre excepții.

În cauză nu s-a pus în discuție problema soluționării conflictelor dintre legile aparținând statului a cărui naționalitate o are societatea străină care și-a înființat o sucursală pe teritoriul României, în condițiile în care conform disp. art. 44 din Legea nr. 31/1990 sunt îndreptățite să înființeze pe teritoriul României, cu respectarea legii române, filiale precum și sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte sedii secundare, în condițiile în care acest drept le este recunoscut de legea statutului lor organic.

Întrucât statutul juridic al unei sucursale aparținând unei persoane juridice de altă naționalitate, potrivit prevederilor Legii nr. 105/1992, este supus legii naționale a acelei societăți, adică legii emise de statul pe teritoriul căruia și-a stabilit sediul acea societate, se recunoaște și posibilitatea de înființare a unei sucursale de către societatea comercială străină, de legea aplicabilă statutului organic al societății fondatoare, precum și de către legea română.

Există posibilitatea, de altfel, ca înțelesul sau extensiunea noțiunii de "sucursală"; a unei societăți comerciale să fie diferit de cel reglementat de legislația românească, calificarea unui sediu secundar înființat în România făcându-se însă potrivit regulilor de drept internațional privat numită lex nationalis, în condițiile în care legea română, ca lege a forului, nu prevede altfel.

În condițiile în care analizarea acestor aspecte nu a fost pusă în discuție, instanța apreciază că pârâta, în calitate de semnatar al contractului încheiat cu reclamanta, justifică calitatea procesuală activă de formulare a cererii reconvenționale în contradictoriu cui aceasta, motiv pentru care excepția invocată de reclamantă va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește fondul litigiului dedus judecății, tribunalul va reține faptul că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat la data de 19 mai 2004 subcontractul nr. 25031-100-FC7-AE00- 00001, în baza căruia reclamanta, în calitate de subantreprenor, se obliga să-i furnizeze pârâtei, în calitate de antreprenor, servicii de transport cu deservire și întreținere completă, cu anumite tipuri de autovehicule, în vederea transportării personalului aparținând pârâtei la diferite locații de lucru.

În cuprinsul contractului, necontestat de nici una din părțile litigante, semnat de reprezentanții acestora, era reglementat diferențiat dreptul corelativ al subantreprenorului la plata contravalorii serviciilor prestate, diferențierea făcându-se în funcție de tipul de autovehicule utilizate, de numărul de locuri al acestora și numărul de kilometri ce urmsau să fie parcurși.

Astfel, în condițiile în cre prestarea serviciilor necesita un microbuz cu un număr de 11 locuri, tariful era diferit în funcție de numărul de kilometri parcurși, respectziv 52 euro pe distanțe mai mici de 200 km, 58 euro pentru istanțe cuprinse între 201-300 km și 69 euro pentru distanțe cuprinse între 301-400 km.

Pentru microbuzele de tip Mercedes cu 15 locuri tariful ce urma să fie achitat subantreprenorului era de 68 euro pe distanțe mai mici de 200 km, 74 euro pe distanțe cuprinse între 201-300 km și, respectiv 102 euro în funcție de același criteriu privind kilometri parcurși ca cel menționat anterior.

Diferențiat era stabilit în contract și tariful ce urma să fie perceput de reclamantă pentru situația în care transportul urma să fie efectuat în favoarea personalului pârâtei, prin utilizarea unor tipuri de autobuze Neoplan cu 48 locuri, Mercedes, Iveco, cu 48 locuri și Setra cu 48 locuri, tariful reglementat contractual vând în vedere numărukld e kilometri e la 1 până la 400 km.

Conform clauzelor contractuale, costul conbustibilului urma să fie suportat de reclamantă, adică de subantreprenor, acesta fiind îndreptăți să modifice tipul de vehicul utilizat pentru efectuarea transportului cu unul identic, în aceleași condiții prevăzute în contract, cu prealabila notificare în scris a antreprenorului, adică a pârâtei, cu 2 zile în avans.

Instanța consideră că menționarea în cuprinsul contractului a acestor aspecte legate de modul de derulare a raporturilor contractuale dintre părți relevă faptul că acestea au înțeles, de comun acord, să stabilească în favoarea reclamantei și, implicit, în favoarea pârâtei, drepturi și obligații difereite în funcție de tipul de autovehicul folosit, intenția acestora fiind de a asigura a remunerație diferențiată în funcție de numărul de locuri al autovehiculului utilizat și numărul de kilometri parcurși, tariful de transport fiind direct proporțional cu creșterea numărului de locuri și a numărului de kilometri ce urmau să fie realizați de transportator.

În cuprinsul art. 4 al contractului a fost reglementată convențional și modalitatea de plată a tarifului, subantreprenorul urmând să emită lunar o factură, în data de 30 ale lunii, către antreprenor, acestuia revenindu-i obligația de a plăti subantreprenorului contravaloarea facturii

"corecte"; în termen de "30 de zile calendaristice de la primirea facturii corecte de către antreprenor";.

Conform aceleași înțelegeri inserate de părți în cuprinsul art. 4, factura trebuia să fie însoțită de documentele justificative solicitate de antreprenor, emiterea ei făcându-se în lei, cu luarea în considerare a ratei de schimb practicată de BNR.

În situația nerespectării de către antreprenor a termenului scadenței pentru întârzieri la plată cuprinse între 5-30 zile, părțile au stabilit în cuprinsul unei clauze penale obligația de plată a unor penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi. Neplata contravalorii serviciilor de transport efectuate îndreptățea, de altfel, subantreprenorul să rezilieze contractul după 60 de zile de întârziere a plății, cu prealabila informare în scris a antreprenorului, cu 15 zile înainte de data încetării contractului.

Dispozițiile art. 4 din contractul încheiat între părțile litigante reglementează, în afara modalității în care subantreprenorul urma să emită facturile, una pe lună la data de 30 a lunii, la finalizarea lucrărilor și faptul că antreprenorul își asuma obligația de plată a facturii "corecte";, adică a facturii emise pentru serviciile prestate în mod real de către subantreprenor. Astfel, factura urma să fie însoțită de documentele justificative solicitate de antreprenor, această clauză reglementând dreptul pârâtei de a pretinde reclamantei și, corelativ, obligația acesteia de a-i furniza la cerere, documentele justificative care au stat la baza emiterii facturilor fiscale lunare.

Reclamanta a susținut că raporturile dintre părți s-au derulat pe parcursul a 4 ani fără incidente, pârâta efectuând plata facturilor emise, probleme apărând în cursul lunii iunie 2008, moment la care pârâta a refuzat să achite integral facturile emise și acceptate la plată, achitând parțial contravaloarea facturilor nr. 23 și 24 ambele din 1 iunie 2008 și facturile ulterioare emise.

Se impune a se preciza faptul că părțile au înțeles să modifice contractul cadru încheiat în baza a două acte adiționale, nr. 1/_ (f. 120-121 vol. 2) și nr. 2/_ (f. 122-124 vol. 2), aceste modificări vizând prelungirea duratei contractului până la data de_, contractul încheiat inițial producând efecte până la data de_ .

Prin același act adițional nr. 1 au fost menționate clauzele în ceea ce privește prețurile unitare pe kilometru stabilite de părți și faptul că numărul maxim estimat de microbuze necesare era de 40, valoarea inițială a contractului de 280.000 euro, fiind majorată de 430.000 lei, cu

150.000 euro.

Prin cel de al doilea act adițional a fost din nou prelungită durata contractului până la _

, majorată valoarea contractului, în cuprinsul actului fiind estimat și numărul de microbuze necesar ca fiind 90 și cel de autobuze ca fiind în număr de 5, fără a se garanta numărul minim al acestor autovehicule, acest al doilea act adițional neaducând modificări în ceea ce privește prețul unitar pe kilometru.

Pretențiile reclamantei au drept fundament contravaloarea unor facturi menționate în înscrisul depus la dosar la fila 34 vol.1, facturi emise în perioada 0_ -2_, a căror contravaloare se ridică la suma de 1.706.754,13 lei.

Reclamanta a susținut că facturile emise în sarcina pârâtei au fost acceptate la plată de aceasta, fără nici un fel de obiecțiuni și că acceptarea se făcea doar după verificarea efectuată de serviciul de contabilitate al pârâtei a concordanței dintre facturi și transportul efectiv efectuat.

Susținerile reclamantei conform cărora de la momentul acceptării facturii societatea pârâtă a recunoscut implicit prestarea serviciilor de transport efectuate de reclamantă se impun a fi respinse ca fiind nefondate, întrucât acceptarea facturii respectiv semnarea acesteia nu poate fi considerată și o recunoaștere a valorii înscrise în cuprinsul facturilor, semnarea confirmând primirea documentului, neavând semnificația juridică a acceptării conținutului documentului și implicit a plății acelei facturi.

Reclamanta nu a dovedit faptul că pârâta ar fi verificat facturile și ar fi stabilit corespondența între sumele înscrise în cuprinsul acestora și situația reală a transporturilor efectuate, cu atât mai mult cu cât pârâta a contestat realitatea serviciilor prestate a căror contravaloare fusese facturată și a solicitat predarea unor documente justificative în vederea verificării corectitudinii emiterii facturilor.

Drept urmare, cererea formulată de reclamantă de obligare a pârâtei la plata contravalorii facturilor menționate în cuprinsul cererii principale nu poate fi admisă pe simplul motiv că facturile au fost acceptate de către pârâtă, că anterior lunii iunie 2008 aceasta a achitat contravaloarea facturilor pe care le-a emis fără a avea obiecțiuni, atâta timp cât refuzul pârâtei de a achita sumele ce fac obiectul cererii introductive este justificat din perspectiva dispozițiilor art. 4 din convenția părților, care obliga reclamanta să prezinte documente justificative la solicitarea pârâtei.

Faptul că anterior pârâta a achitat contravaloarea unor facturi nu are nici un fel de relevanță atâta timp cât solicitarea acesteia are la bază clauza contractuală, pârâta fiind îndreptățită să uzeze de invocarea acesteia la momentul la care aprecia că propriile sale interese sunt prejudiciate.

Clauza a fost asumată de reclamantă prin semnarea contractului și nu a fost modificată, obligația sa de furnizare a documentelor justificative la solicitarea antreprenorului născându-se la momentul la care acesta a formulat solicitarea, obligația fiind afectată de condiția ieșirii din pasivitate a pârâtei și solicitării informațiilor justificative.

Deși în cuprinsul cererii introductive reclamanta susține că, în concret, raporturile dintre părți s-au derulat în alte condiții decât cele reglementate prin convenția părților și că aceste condiții au fost acceptate tacit de pârâtă, aceste susțineri au fost combătute de partea adversă.

Astfel, în concret reclamanta a arătat că pârâta a acceptat practicarea în calitate de subantreprenor a unor tarife în cuantum de 74 euro pentru distanțe mai mici de 200 km, în condițiile în care prin contract se prevedea, prin raportare la tipul de autovehicul utilizat și la numărul de kilometri parcurși, un tarif mai mic, respectiv de 68 euro.

De altfel, prin întâmpinarea la cererea reconvențională formulată (f. 49 vol. 3), reclamanta a arătat că a aplicat un tarif de 74 euro în locul celui de 68 euro, invocând acordul pârâtei, această practicare a tarifului fiind, de altfel, recunoscută și în răspunsul la interogatoriul administrat reclamantei, la întrebarea 12, rezultând în mod clar și fără nici un fel de dubiu faptul că reclamanta a practicat tariful de 74 euro în loc de 68 euro, în condițiile în care numărul de kilometri impuneau cel de al doilea tarif, de altfel stabilit contractual.

Existența pretinsului acord și practicarea unor prețuri de 74 euro pe distanțe mai mici de

200 km intră în contradicție cu clauzele contractului, tribunalul apreciind că nu-și găsește justificarea o astfel de conduită din partea reclamantei, după cum nu pot fi reținute ca fiind justificate pretențiile acesteia din cuprinsul cererii introductive, în condițiile în care sunt justificate pe practicarea unor tarife, altele decât cele stabilite contractual.

Existența acordului pârâtei nu este dovedită, în condițiile în care aceasta, de altfel, i-a solicitat reclamantei la data de_ (f. 57 vol. 3) prezentarea documentelor justificative și facturarea transportului de persoane conform unei matrițe atașate adresei, în condițiile în care aceasta nu permitea adăugarea unui număr de posturi în plus și nici adăugarea de rute sau înlăturarea rutelor, acest fapt fiind permis doar pârâtei. S-a solicitat completarea numărului de kilometri parcurși de fiecare mașină și valoarea de facturare, furnizarea datelor solicitându-se a se face până la data de 30 a lunii pe e-mail, pârâta arătând că înainte de emiterea facturii solicită reclamantei, prin sondaj, 50 de foi de parcurs cu diagramele aferente în copii xerox, din datele furnizate în tabelul ce urma să fie completat de reclamantă.

Pârâta exprima, totodată, solicitarea de a intra în posesia unui desfășurător în format electronic al kilometrilor parcurși, un desfășurător al valorilor de facturare, a unui număr de 50 de foi de parcurs și 50 de diagrame pe care urma să le aleagă prin sondaj.

Întârzierea, vicierea sau lipsa datelor solicitate de către pârâtă avea să conducă, în conformitate cu aceeași adresă, la neplata facturii până la remedierea situației.

Răspunsul reclamantei la adresa pârâtei reflectă refuzul acesteia de a-i pune la dispoziție, în conformitate cu prevederile contractuale, înscrisurile solicitate, motivat pe faptul că solicitarea era "una de o complexitate mare, care depășește limitele unei simple scrisori";. Solicitarea de a i se comunica pârâtei kilometri parcurși în luna curentă de microbuzele utilizate zilnic s-a apreciat că necesită o logistică și un efort material enorm și că nu are utilitate practică, întrucât emiterea de facturi lunare se face pe baza de tarif per zi. S-a susținut că pentru microbuzele utilizate zilnic există practic un singur tarif și că doar pentru trei rute s-a depășit numărul de 300 km. S-a apreciat că anumite trasee nu necesită existența unui tahograf la bordul mașinii și că facturarea

serviciilor se face în termen de 30 de zile, pârâta având la dispoziție această perioadă pentru verificarea facturilor, reclamanta exprimându-și disponibilitatea de a-i pune la dispoziție pârâtei anumite informații de care are nevoie, în arhiva sa, după prelucrarea acestora.

Existența acestei corespondențe purtate între reclamantă și pârâtă denotă faptul că aceasta din urmă nu și-a exprimat un acord în ceea ce privește modificarea tarifelor prevăzute contractual diferențiat în funcție de tipul de autovehicul utilizat și numărul de kilometri parcurși, existența acestui acord, de altfel, nefiind dovedită în altă modalitate de către reclamantă, rămânând la nivel de simplă susținere.

Mai mult decât atât, solicitările adresate de pârâtă reclamantei fac dovada existenței unor nemulțumiri din partea acesteia, referitoare la modul de facturare utilizat de subantreprenor, în condițiile în care clauza contractuală inserată în cuprinsul art. 4 îndreptățea antreprenorul să obțină documente justificative din partea prestatorului de transport, acestuia revenindu-i obligația de a le furniza la cerere, solicitarea venind din partea pârâtei, făcând obiectul adresei din data de_ .

De altfel, solicitarea de furnizare a documentelor justificative urma să fie aplicată, conform solicitării pârâtei, de la acea dată.

În urma necomunicării documentelor justificative pârâta a sistat plățile, fapt care este menționat, de altfel, în cuprinsul adresei, reclamanta arătând în motivele invocate în cererea introductivă faptul că nu au fost efectuate plăți aferente unor facturi emise în luna iunie 2008 și aferente unor facturi emise ulterior acestei perioade.

Existența unor divergențe între cele două părți litigante s-au concretizat în final în neachitarea integrală de către pârâtă a contravalorii unor facturi emise în perioada iunie- octombrie 2008. În această perioadă pârâta a efectuat plăți în cuantum de 1.000.000 lei cu ordinul de plată nr. 693 la data de_ și respectiv în cuantum de 257.428,60 lei la data de 3_ conform ordinului de plată nr. 719 (f. 199-200 vol. 1).

Tribunalul reține faptul că la data de 1_ între părți s-a încheiat un proces-verbal în cuprinsul căruia a fost indicată valoarea serviciilor prestate de către reclamanta SC P. F. S., detaliat pentru lunile mai-octombrie 2008, valori care, astfel cum rezultă în mod clar și neechivoc din mențiunile făcute de părți prin reprezentanții lor în partea finală a înscrisului,

"sunt convenite de ambele părți la data de 17 octombrie 2008";. Cu acea ocazie, părțile au convenit, totodată, să pregătească și să transmită către B. "facturi storno pe baza cifrelor de mai sus stabilite de ambele părți la Săvădisla în data de 17 octombrie";.

Conform acestui înscris, depus în copie xerox, tradus în limba română, la filele 128-131 vol. 2 și în limba engleză la filele 132-136 vol. 2, între cele două părți litigante s-a încheiat o convenție privind serviciile de transport prestate de către reclamantă în favoarea pârâtei, fapt pe care, de altfel, părțile l-au înțeles și l-au menționat în antetul înscrisului, statuând, de comun acord, prin raportare la disp. art. 969 C.civ., asupra contravalorii serviciilor de transport efectuate lunar.

Astfel, aferent lunii mai 2008, de comun acord, părțile au convenit faptul că valoarea totală a serviciilor de transport este de 1.231.145,86 lei, cea aferentă lunii iunie 2008 în valoare de 1.157.546,13 lei, cea aferentă lunii iulie 2008 în valoare de 903.315,34 lei, în timp ce valoarea aferentă lunii august convenită de părți de 843.225,21 lei.

În ceea ce privește contravaloarea serviciilor de transport aferente lunii septembrie părțile au înțeles să o stabilească la suma de 814.602,54 lei, în timp ce contravaloarea serviciilor aferente lunii octombrie stabilite până la data de 31 octombrie 2008 era de 792.223,16 lei.

Astfel, suma totală a contravalorii transporturilor prestate de reclamantă în favoarea pârâtei, stabilită prin această convenție de cele două părți, subantreprenor și antreprenor, se ridică la 5.742.058,24 lei, sumă pe care o confirmă, de altfel, și expertiza contabilă dispusă de instanță în cauză la solicitarea pârâtei, efectuată de domnul expert Barabulă A. (f. 27 vol. 78).

Tribunalul apreciază că acest protocol încheiat în limba engleză și intitulat de părți

"Agreement betwen P. F. and B. Regarding Transportation Services"; reprezintă o veritabilă convenție încheiată conform disp. art. 969 C.civ., reflectând consimțământul exprimat de părți, acordul acestora cu privire la serviciile prestate în mod real de către reclamantă și suma de plată datorată de pârâtă.

Conform acestui protocol, se convine de către părți asupra valorii facturilor aferente perioadei mai 2008-octombrie 2008 și, implicit, asupra valorii fiecărei facturi lunare, pe întreaga lună octombrie 2008, deși convenția s-a încheiat la data de 17 octombrie 2008.

Această convenție reprezintă legea părților, întrucât conform disp. art. 969 C.civ. nimic nu împiedică cocontractanții să stabilească în baza consimțământului liber exprimat faptul că datorează o anumită prestație și contraprestație, care o consideră pe măsură, în condițiile în care această convenție nu contravine legii și bunelor moravuri.

Părțile, prin acordul lor, sunt îndreptățite să procedeze la diminuarea sau majorarea prestațiilor pe care și le datorează reciproc, instanța fiind obligată să țină cont de intenția lor și de modalitatea în care au înțeles să soluționeze diferendele dintre ele rezultate din derularea unor raporturi contractuale, nefiind în măsură să intervină în raporturile dintre părți și înțelegerea acestora, cu privire la modalitatea de executare a contractului.

Ținând cont de protocolul încheiat la data de 17 octombrie 2008 tribunalul apreciază că sumele menționate în cuprinsul acestuia ca fiind contravaloare a facturilor emise pentru serviciile prestate de reclamantă sunt sumele asupra cărora părțile au convenit, a căror contravaloare urma să fie achitată de către pârâtă reclamantei.

Pe cale de consecință, contravaloarea tuturor serviciilor prestate în baza protocolului, recunoscute de ambele părți, se ridică la suma de 5.742.058,24 lei, sumă din care pârâta a achitat, astfel cum rezultă și din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, suma de 5.693.975,30 lei. Din această sumă, 4.436.546,70 lei au fost plăți consemnate până la data de _

, plățile efectuate ulterior de către pârâtă fiind în sumă de 1.257.428,60 lei (vol. 78 fila 27-raport expertiză contabilă).

Drept urmare, pârâta a achitat în total suma de 5.693.975,30 lei.

Prin obiectivul nr. 8 al expertizei contabile ordonată de instanță în cauză la solicitarea pârâtei s-a stabilit în sarcina expertului să stabilească sumele achitate de pârâtă reclamantei pentru serviciile pretins prestate și facturate pe perioada 1 mai 2008-28 octombrie 2008, cu menționarea defalcată a facturilor achitate, a cuantumului plății și a modalității de plată.

Totodată, s-a stabilit în sarcina expertului să precizeze dacă există diferențe între sumele achitate de pârâtă în baza facturilor și contravaloarea serviciilor real efectuate de reclamantă, cu individualizarea acestor diferențe, a înscrisurilor și documentelor justificative avute în vedere la stabilirea lor.

S-a solicitat întocmirea a trei variante pentru stabilirea acestor diferențe, între-o primă variantă expertul urmând să aibă în vedere contractul încheiat între părți și actele adiționale, în a doua variantă protocolul încheiat la data de 1_ și în a treia variantă tariful de 78 euro pe zi pentru autovehiculele cu 15 locuri, respectiv de 88 euro pe zi pentru autovehiculele cu 20 locuri, tarife ce se pretindeau a fi fost facturate pentru serviciile prestate în mod efectiv de reclamantă.

Față de împrejurarea că instanța a înțeles să dea eficiență acordului încheiat între părți la data de 17 octombrie 2008, varianta întocmită de către expert apreciată ca fiind corectă din punct de vedere al instanței a fost varianta a II-a.

Pentru a răspunde obiectivului expertul desemnat de instanță și experții asistenți au avut în vedere situația facturilor emise de reclamantă pe perioada 1 mai 2008-28 octombrie 2008 și plățile efectuate în contul acestor servicii de transport facturate, fiind avute în vedere și documentele justificative pe baza cărora a fost configurat volumul efectiv al activității de transport, luându-se în considerare foile de parcurs, diagramele tahograf care însoțeau o parte din foile de parcurs validate și procesele-verbale pe baza cărora reclamanta a angajat servicii de transport de la terțe societăți de transport.

Totodată, au fost avute în vedere și înscrisurile pe care reclamanta le-a depus la dosar la data de 6 octombrie 2011, înscrisuri asupra cărora instanța s-a pronunțat în sensul încuviințării lor ca mijloace de probă, comunicate expertului.

Din cuprinsul expertizei rezultă faptul că experții au considerat ca fiind valide ca documente justificative foile de parcurs cu diagramele tahograf, foile de parcurs fără diagrame tahograf dar cu număr de kilometri inserați pe prima pagină a foii de parcurs la plecarea și sosirea din cursă, foile de parcurs cu kilometri de plecare și sosire pe pagina a doua a foii de parcurs și procesele-verbale ale subcontractorilor de servicii de transport ai reclamantei.

Din cuprinsul raportului de expertiză instanța reține faptul că au fost avute în vedere, luate în considerare la întocmirea răspunsului la obiectivul fixat de instanță, și valorile serviciilor de transport facturate pe bază de comenzi distincte sau servicii de transport prestate în baza unui alt contract (BIOT) decât cel din data de 19 mai 2004.

S-a stabilit că există o diferență între valoarea serviciilor facturate, valoarea plăților efectuate în contul facturilor emise de reclamantă și valoarea rezultată ca urmare a centralizării informațiilor existente în foile de parcurs și/sau diagramele tahograf cu privire la kilometri parcurși care au fost valorificați.

Întrucât plățile s-au făcut pe sume facturate ce cuprindeau valori aferente contractului (evidențiat în calcule pe sectorul Săvădisla-Chiribiș și factura Săvădisla-Morlaca-Chiribiș), a contractului suplimentar BIOT și cele aferente comenzilor speciale fără a se preciza la care din cele trei situații generale specificate se referă plata experții au arătat că nu a fost posibilă stabilirea unor diferențe distincte numai pentru contractul încheiat și actele adiționale.

Drept urmare, diferențele au fost stabilite pentru toate cele trei variante solicitate de instanță, inclusiv pentru varianta în care expertul avea să aibă în vedere acordul din 17 octombrie 2008, luându-se în considerare și comenzile speciale și contractul BIOT.

Din cuprinsul aceluiași raport de expertiză rezultă faptul că distribuirea plăților a fost făcută conform indicațiilor din documentele de plată, acolo unde acestea existau, iar pentru situațiile în care nu existau referințele la plăți, distribuțiile s-au făcut în ordinea vechimii datoriei la plată (datorie/sold).

Din cuprinsul raportului de expertiză, conform variantei I a), rezultă faptul că reclamanta a facturat pentru perioada la care a făcut referire mai mult decât s-a stabilit prin protocolul încheiat la data de 17 octombrie 2008, suma total facturată ridicându-se la 7.400.729,23 lei, iar valoarea stabilită de expert a fost de 3.992.220,18 lei inclusiv TVA. S-a constatat o diferență de 3.408.509,50 lei, plățile efectuate de pârâtă fiind de 4.436.546,70 lei, consemnate ca plăți până la_, iar plățile efectuate ulterior au fost în sumă de 1.257.421,60 lei, totalul plăților efectuate fiind în valoare de 5.693.975,30 lei. Astfel, conform acestei variante ar rezulta faptul că pârâta are de achitat o diferență în cuantum de 1.706.753,93 lei, sumă ce rezultă din anexa 23a a expertizei aflată în volumul 80 al dosarului la fila 237.

Acest mod de facturare nu poate fi reținut ca fiind cel corect, dat fiind faptul că încalcă convenția părților din data de 17 octombrie 2008.

În cuprinsul raportului de expertiză se stabilește și contravaloarea serviciilor de transport efectiv justificate de reclamantă prin documentele depuse la dosar ca fiind de 3.992.220,18 lei inclusiv TVA, rezultând astfel o diferență în plus față de valoarea facturată de 3.408.509,50 lei.

Din această perspectivă și fără a se lua în considerare protocolul încheiat între cele două părți ar rezulta faptul că pârâta i-a achitat reclamantei pentru serviciile prestate, în plus, suma de 1.701.755,12 lei (5.693.975,30 - 3.992.220,18 lei), astfel cum reiese și din anexa 23a la raportul de expertiză.

Tribunalul apreciază, însă, că protocolul încheiat între cele două părți litigante a produs efecte în sarcina și în favoarea ambelor părți, astfel încât nu pot fi acceptate concluziile raportului de expertiză și varianta pe care expertul a întocmit-o la solicitarea instanței, variantă care se raporta la serviciile reale efectuate de reclamantă, întrucât părțile au înțeles, de comun acord, ca prin acest protocol să cuantifice contravaloarea acestor servicii, acordul lor producând efecte, statuând în mod clar și fără echivoc asupra sumelor pe care pârâta le datora și reclamanta era îndreptățită să le primească.

Din perspectiva cererii formulate de reclamantă, verificând prin raportare la concluziile raportului de expertiză plățile efectuate de pârâtă, ținând cont de facturile menționate în cuprinsul cererii principale, a căror contravaloare s-a solicitat, având în vedere sumele pretins achitate și plățile efectuate, instanța constată că se pretind a fi neachitate un număr de 14 facturi a căror contravaloare se ridică la suma de 1.706.753,93 lei, conform anexei 7 vol. 80, sumă sensibil egală cu cea menționată în cuprinsul cererii introductive - 1.706.754,13 lei, în timp ce penalitățile pretinse sunt în cuantum de 1.339.650,29 lei.

În condițiile în care, însă, instanța va da eficiență protocolului încheiat între părți la data de 17 octombrie 2008, soluționarea cererii formulate de reclamantă se va face cu luarea în vedere

doar a sumelor corespunzătoare facturilor deduse judecății prin cererea principală a căror contravaloare nu a fost achitată de pârâtă, rămase neachitate după data de 17 octombrie 2008.

Astfel, conform obiectivului nr.8, varianta a II-a a raportului de expertiză, anexa nr. 23b, depusă la dosar la fila 27 vol. 78 și fila 238 vol. 80, din totalul sumei stabilite prin convenția părților pentru prestațiile efectuate de reclamantă în favoarea pârâtei pe perioada mai-octombrie 2008 a rămas neachitată o diferență de 283.891,15 lei.

Aceasta în condițiile în care valoarea stabilită de părți prin protocol este de 5.742.058,24 lei, iar protocolul împreună cu contractul BIOT (178.600,41 lei comenzile speciale) 36.947,70 lei factura Săvădisla-Morlaca-Chiribiș (20.260,10 lei), totalizează 5.977.866,45 lei.)

Luând în considerare sumele achitate de pârâtă în valoare de 5.693.975,30 lei a rămas diferența neachitată menționată mai sus, în cuantum de 283.891,15 lei.

Din aceste facturi, menționate de altfel și de expert, doar două fac obiectul cererii principale (anexa 23b vol. 80 fila 238), fiind neachitate, respectiv pretențiile formulate de reclamantă aferente facturilor nr. 49840/_ și nr. 4984018/_ în valoare de 21.416,09 lei, sumă pe care instanța o consideră ca fiind fondată, neachitată de către pârâtă și pe care în baza prevederilor contractuale, a protocolului încheiat între părți și a disp. art. 969 C.civ., pârâta va fi obligată să o achite reclamantei cu titlu de contravaloare servicii prestate și neachitate.

Prin raportare la data plăților menționate în cuprinsul raportului de expertiză, anexa 10 intitulată "Calcul penalități datorate de pârâtă la valoarea stabilită de expert, conform protocolului (varianta II)"; (f. 18 vol. 80), instanța o va obliga pe pârâtă să-i achite reclamantei, prin raportare și la disp. art. 4 din contract, penalități de întârziere în cuantum de 0,2%, începând cu data de_ - 30 de zile de la primirea facturii și până la data achitării integrale a debitului. Tribunalul va înlătura apărările formulate de reclamantă în cuprinsul înscrisului intitulat

"Note de ședință"; înregistrat la dosar la data de 25 martie 2010, apărări care converg spre ideea conform căreia scriptul datat 1_ nu ar reprezenta un act modificator al contractului.

Reclamanta susține că în cuprinsul acestui înscris nu se precizează faptul că reprezintă o modificare, o renegociere a contractului, în condițiile în care contractul inițial a fost modificat prin două acte adiționale, înscrisul neavând forma cerută și agreată de părți de act adițional.

Această apărare invocată de către reclamantă nu poate fi avută în vedere de către instanță, întrucât forma înscrisului nu are nici un fel de relevanță atâta timp cât legea nu impune existența unei anumite forme pentru valabilitatea acordului părților, nefiind necesară menționarea faptului că înscrisul reprezintă un act adițional la contract, atâta timp cât din cuprinsul său rezultă în mod neechivoc intenția părților de a stabili asupra contravalorii facturilor și, implicit, asupra obligației de plată a pârâtei.

Este reală împrejurarea că modificarea contractului inițial încheiat între părți s-a realizat prin acte adiționale, însă aceste acte adiționale aveau cu totul și cu totul alt scop și anume de prelungire a duratei convenției dintre părți și majorare a valorii contractului, neexistând nici o dispoziție legală sau contractuală care să interzică părților contractante încheierea unui acord de natura celui din data de 17 octombrie 2008 pentru soluționarea unor diferende legate de emiterea facturilor și plata contravalorii acestora.

Este pe deplin justificată încheierea unui astfel de acord în condițiile în care părțile au ajuns la un moment dat în impas în ceea ce privește modalitatea de facturare efectuată de reclamantă care, astfel cum s-a dovedit, încălca dispozițiile convenției, pe de o parte iar, pe de altă parte, în condițiile în care pârâta și-a exprimat în mod clar intenția de a nu mai achita contravaloarea facturilor în condițiile în care acestea nu erau însoțite de documentele justificative pe care le solicita.

Tribunalul apreciază că înscrisul încheiat la data de 17 octombrie 2008 produce efectele scontate de către părți, fiind în mod clar exprimat acordul acestora legat de valoarea serviciilor ce urmau să fie facturate și respectiv plățile ce urmau să fie efectuate de pârâtă.

Mai mult decât atât, prin acest protocol părțile au înțeles să stabilească în sarcina reclamantei obligația de stornare a facturilor pentru sumele ce depășeau cuantumul stabilit prin acordul lor, pentru fiecare lună în parte, din această mențiune efectuată în cuprinsul contractului rezultând acceptul reclamantei de a renunța la o parte din sumele facturate în plus și de a accepta valoarea asupra căreia părțile, prin reprezentanții lor, au ajuns la un acord.

Nu are nici o relevanță faptul că în cuprinsul înscrisului nu se face referire la contractul dintre părți, întrucât nu există nici un dubiu cu privire la faptul că acesta vizează contractul încheiat între reclamantă și pârâtă, intenția reclamantei nefiind aceea de a face o liberalitate, exprimându-se însă un acord și consimțământul părților cu privire la modalitatea în care facturile trebuiau să fie emise, inclusiv prin stornarea unor facturi pentru suma ce depășea cuantumul la care părțile au ajuns prin convenția lor.

Chiar în condițiile în care în cuprinsul procesului-verbal nu se menționează faptul că le lămuresc toate aspectele financiare dintre părți, actul poate fi considerat un acord al acestora, interesând în final modalitatea de soluționare a situației litigioase și prestațiile pe care părțile au înțeles, de comun acord, să le efectueze și să le accepte ca fiind cele considerate ca fiind în măsură să satisfacă interesul lor.

Se impun a fi înlăturate susținerile reclamantei conform cărora în cuprinsul procesului- verbal nu a avut loc practic o renegociere a contractului, motivat pe faptul că se referă doar la cursele ce au avut ca preț 74 euro și 88 euro, întrucât această împrejurare nu are nici un fel de relevanță, părțile fiind libere să stabilească în modalitatea în care o considerau oportună sumele concrete și finale pe care considerau că le datorează, sume pe care le-au acceptat prin semnarea înscrisului, fapt pe care nici una dintre părți, de altfel, nu l-a contestat.

Pretinsa prezentare schematică a înscrisului nu poate fi reținută, atâta timp cât acesta este pe deplin inteligibil și în măsură să ofere informații suficiente și necesare asupra acordului dintre părți, rezultând în mod clar datoria pe care o avea pârâta și, implicit, sumele pe care le putea pretinde reclamanta pentru fiecare lună în parte, cu titlu de contravaloare servicii de transport.

De altfel, împrejurarea că acest acord s-a încheiat în limba engleză, aspect invocat de reclamantă în susținerea poziției procesuale în sensul înlăturării protocolului, a avut la bază dispozițiile art. 11 din Condițiile generale - Închiriere echipament cu deservire și întreținere completă, părțile de comun acord stabilind faptul că documentele privind subcontractul precum și toate notificările, comunicările și transmiterile dintre ele, în urma implementării contractului, urmau să se facă în limba engleză.

În plus, întreaga corespondență dintre părți s-a purtat în limba engleză, fapt care a corespuns contractului încheiat de către cele două părți litigante, la dosar fiind depuse la filele 26-49 vol. 2 înscrisuri redactate în limba engleză pe care însăși reprezentanta reclamantei le comunica pârâtei, legate de derularea raporturilor dintre părți.

Se impun a fi înlăturate și susținerile conform cărora procesul-verbal reprezintă doar un grafic al unei părți din raporturile contractuale, atâta timp cât această mențiune nu a fost făcută de către părți, mai mult decât atât, în mod clar se referă la contravaloarea tuturor serviciilor de transport aferente lunilor mai-octombrie 2008, instanța apreciind că o astfel de susținere nu a fost dovedită de către reclamantă și că din convenția părților nu rezultă faptul că acestea ar fi intenționat să lămurească doar o parte dintre raporturile contractuale derulate în perioada menționată.

De altfel, însăși reclamanta a recunoscut că în contradicție cu prevederile contractuale, a convenției și a actelor adiționale, a procedat la emiterea facturilor având în vedere un tarif mai mare decât cel stabilit contractual, considerându-se îndreptățită să procedeze în această modalitate în condițiile în care până în luna mai 2008 contravaloarea facturilor a fost achitată în integralitate de către pârâtă.

Față de această situație, tribunalul reține faptul că nu poate fi înlăturat dreptul pârâtei de a achita doar contravaloarea facturilor "corecte";, după cum s-a menționat în cuprinsul art. 4 din contract, chiar în condițiile în care anterior perioadei mai-octombrie 2008 au fost efectuate plăți aferente unor facturi emise de către reclamantă, prin aplicarea unui tarif mai mare decât cel stabilit contractual.

Tribunalul apreciază că solicitarea pârâtei de a-i fi prezentate documentele justificative pentru a verifica realitatea serviciilor facturate de către reclamantă are corespondent în cuprinsul contractului și este corelativă obligației pârâtei de a-i furniza documente justificative pentru ca beneficiarul serviciilor de transport să fie în măsură să verifice, la rândul său, modul de facturare. Refuzul pârâtei de a achita contravaloarea unor facturi peste înțelegerea părților consemnată în cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 17 octombrie 2008 este pe deplin justificat din perspectiva instanței, astfel încât se apreciază că cererea formulată de reclamantă de

obligare a pârâtei la plata unor sume aferente facturilor ce fac obiectul cererii introductive peste valoarea convenită de părți este nefondată.

Pe de altă parte, tribunalul apreciază ca fiind nefondate și pretențiile formulate de pârâtă prin cererea reconvențională, pretenții în baza cărora se solicita obligarea reclamantei la plata contravalorii serviciilor de transport suprafacturate aferente perioadei mai-octombrie 2008.

Nu pot fi reținute solicitările pârâtei din cuprinsul cererii reconvenționale, astfel cum au fost modificate pe parcursul derulării procesului, solicitări în baza cărora instanța era chemată să dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 1.860.094,43 lei, în final, conform celor solicitate de pârâtă cu ocazia acordării cuvântului în dezbateri judiciare.

Aceasta întrucât acordul din data de 17 octombrie 2008 produce efecte și în sarcina pârâtei, astfel încât tribunalul consideră că nu se mai justifică solicitarea acesteia de plată a unor sume suprafacturate, atâta timp cât părțile au înțeles în mod amiabil să stabilească un cuantum al acestor servicii și, implicit, să lămurească orice aspecte referitoare la contravaloarea serviciilor de transport și obligațiile de plată ale pârâtei.

Acordul nu poate produce efecte doar în sarcina reclamantei, în condițiile în care pârâta a invocat existența acestuia, prevalându-se de întregul conținut al înscrisului, avansând ideea conform căreia ar fi avut loc o remitere de datorie în urma acceptării diminuării valorii propriilor facturi emise de către reclamantă.

Față de faptul că cererea principală formulată de pârâtă a fost respinsă, pretențiile sale privind obligarea reclamantei la plata dobânzii legale în cuantum de 23.112,22 lei pe perioada cuprinsă între data plății sumelor suprafacturate și până la_, precum și solicitarea de a plată a acestor dobânzi în continuare până la data achitării efective a debitului în cuantum de 1.860.095,43 lei, se impun a fi respinse în baza principiului accesorium sequitur principale.

Va fi respinsă și solicitarea pârâtei având ca obiect obligarea reclamantei la plata penalităților de întârziere formulată anterior modificării cererii reconvenționale, penalități cuantificate de pârâtă ca fiind în cuantum de 6.627,08 lei, calculate aferent capătului de cerere principal pentru pretențiile în cuantum de 3.313.539,86 lei reprezentând sume suprafacturate de reclamantă pe perioada mai-octombrie 2008, prin aplicarea procentului de 0,2% asupra debitului.

Aceasta întrucât, pe de o parte, dispozițiile art. 4 în cadrul cărora părțile au înțeles, de comun acord, să își cuantifice prejudiciul datorat pentru neexecutarea obligațiilor contractuale se referă doar la situația în care antreprenorul nu-și îndeplinește obligația de plată și nu achită la scadență contravaloarea facturilor emise în sarcina sa, această clauză contractuală nefiind aplicabilă și în situația în care subantreprenorul nu-și îndeplinea propriile sale obligații, instanța neputând extinde efectele clauzei penale și la alte situații decât cele convenite de părți prin acordul lor.

Pe de altă parte, solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata penalităților al căror cuantum a fost menționat precum și la plata penalităților pretinse până la data achitării integrale a debitului se impune a fi respinsă și ca nefondată, atâta timp cât cererea principală s-a considerat că este nefondată, solicitarea pârâtei de obligare a reclamantei la plata serviciilor suprafacturate fiind respinsă.

Tribunalul va respinge și cererea formulată de pârâtă în cuprinsul cererii reconvenționale având ca obiect obligarea reclamantei să-i achite contravaloarea serviciilor de transport contractate cu alte societăți de transport în perioada_ -_, contravaloare pe care partea a cuantificat-o la suma de 216.878,69 lei în cuprinsul cererii depuse la dosar la fila 163 vol. 1.

Pentru a hotărî în acest sens instanța va avea în vedere faptul că în conformitate cu disp. art. 8 din subcontractul închiriere echipament cu deservire și întreținere completă încheiat la data de 19 mai 2004, antreprenorul era îndreptățit să utilizeze alte surse disponibile pe piață, în condițiile în care subantreprenorul nu-i furniza serviciile prevăzute în contract, costurile privind furnizarea unui serviciu alternativ urmând a fi suportate de subantreprenor.

Cererea reclamantei se întemeiază pe aceste dispoziții contractuale și se impune a se preciza că pretențiile formulate vizează contravaloarea serviciilor de transport aferente perioadei_ -_ .

Aceasta în condițiile în care reclamanta a susținut că la data de 27 octombrie 2008 a procedat la notificarea pârâtei, comunicându-i faptul că începând cu data de_ subcontractul încheiat între părți cu nr. 25031-100-FC7-AE00-00001 încetează în temeiul prev. art. 4 teza

ultimă din contract, motivat pe faptul că au trecut mai mult de 60 de zile de la data la care obligațiile de plată aparținând pârâtei erau scadente și aceasta nu le-a îndeplinit.

Această notificare a ajuns la cunoștința pârâtei, fapt ce rezultă în mod clar și neechivoc din ștampila aplicată în partea de jos a înscrisului depus în copie xerox la dosar la fila 149 vol.1 și are la bază disp. art. 4 din convenția părților, dispoziții pe care, de altfel, pârâta le-a menționat în cuprinsul notificării.

Efectele produse de notificare constau în esență în rezilierea contractului încheiat între părți începând cu data de 11 noiembrie 2008, reclamanta invocând culpa antreprenorului constând în neefectuarea plăților contravalorii facturilor emise pentru serviciile de transport pretins efectuate.

Pârâta a susținut că în urma acestei notificări, reclamanta nu și-a mai îndeplinit obligațiile de a-i pune la dispoziție mijloacele de transport necesare transportului personalului la locațiile unde se desfășurau activitățile prestate de antreprenor și că a fost nevoită să apeleze la serviciile unor terți pentru transportul personalului.

Astfel, s-a susținut că deplasarea angajaților s-a făcut cu alte societăți de transport, în baza unor contracte încheiate cu SC D. I. S., SC CONFORT TRANS S., SC KOLUMBUS EXPRESS S., fiind depuse la dosar în volumul 1, filele 241-254, înscrisuri doveditoare ale acestor transporturi, precum și solicitarea adresată reclamantei de a-și îndeplini obligațiile asumate contractual.

De altfel, reclamanta a depus la dosar în susținerea pretențiilor ce au formulat inițial obiectul cererii reconvenționale înscrisuri și în volumul 2, filele 119-190, traduse în limba română, precum și în limba engleză, invocând existența și unor raporturi contractuale cu SC VI

D. CRIS PRODCOM S. .

Pentru început se impune a se preciza că temeiul cererii formulate de pârâtă prin cererea reconvențională îl reprezintă contractul încheiat cu reclamanta, respectiv disp. art. 8, astfel încât analizarea pretențiilor va fi efectuată din perspectiva răspunderii contractuale.

Deși în cuprinsul contractului dintre părți în sarcina antreprenorului, respectiv a pârâtei, se stabilise obligația de plată a contravalorii facturilor "corecte"; emise de către reclamantă în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea facturii, iar reclamanta invoca prin notificarea comunicată pârâtei la 27 octombrie 2008 neîndeplinirea de către aceasta a obligațiilor de plată a facturilor de mai mult de 60 de zile, instanța apreciază că dreptul reclamantei de a notifica pârâtei încetarea contractului, în realitate rezilierea acestuia, începând cu 11 noiembrie 2008 nu poate fi reținut.

Aceasta întrucât cele două părți au încheiat acordul din data de 17 octombrie 2008, în conformitate cu care au stabilit la momentul respectiv drepturile și obligațiile corelativ pe care fiecare dintre părți le avea, acord care practic lipsește de eficiență dispozițiile prevăzute de art. 4 referitoare la dreptul reclamantei de încetare a contractului, întrucât părțile au înțeles să rezolve situația litigioasă dintre ele de comun acord, într-o altă modalitate asupra căreia și-au exprimat consimțământul prin reprezentanții lor.

Dreptul de a solicita, eventual, rezilierea contractului putea fi recunoscut în favoarea reclamantei doar în situația în care de la data încheierii acordului ar fi trecut 60 de zile, perioadă în cadrul căreia pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligațiile, pentru fapte ulterioare încheierii acestui acord și nu pentru pretinse obligații neîndeplinite pe perioada anterioară.

Drept urmare, pârâta este îndreptățită să solicite obligarea reclamantei la plata unor daune interese, a unor despăgubiri, în condițiile în care aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, cu condiția de a face dovada îndeplinirii celorlalte cerințe ale răspunderii civile contractuale.

Existența contractului între cele două părți o exonerează pe pârâtă de a dovedi culpa reclamantei în producerea prejudiciului pretins, fără însă a o exonera de obligația de a face dovada acestui prejudiciu, a existenței faptei ilicite care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, faptă ce aduce prin aceasta atingere dreptului subiectiv patrimonial al pârâtei și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Aceasta cu luarea în considerare a disp. art. 1169 C.civ., cel ce face o afirmație trebuie să o dovedească.

Dacă în ceea ce privește vinovăția, fiind vorba de răspundere civilă contractuală, pârâta nu este obligată să facă dovada acesteia, prezumându-se existența culpei în sarcina cocontractantului, în ceea ce privește celelalte elemente ale răspunderii civile contractuale și mai cu seamă existența prejudiciului și a raportului de cauzalitate, acestea se impuneau a fi dovedite de către pârâtă.

Ori, tribunalul apreciază că pârâta nu a făcut dovada prejudiciului și nici dovada raportului de cauzalitate între fapta reclamantei de a refuza furnizarea autovehiculelor necesare pentru transportarea personalului propriu la locațiile stabilite și pretinsul prejudiciu suferit.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, tribunalul reține faptul că unele dintre acestea exced perioadei pentru care se solicită plata contravalorii serviciilor de transport prestate de terți, respectiv exced perioadei_ -_ pentru care s-a formulat cererea de chemare în judecată. Alte înscrisuri nu fac dovada prestării serviciilor de către terți în favoarea pârâtei, pentru acele rute pentru care reclamanta avea încheiat contractul de transport, nefăcând nici dovada achitării de către pârâtă a sumelor către terți, pentru a se putea reține existența pretinsului prejudiciu.

Dovedirea prejudiciului ca element absolut necesar al răspunderii civile contractuale era în sarcina pârâtei, aceasta depunând la dosar contracte încheiate cu terți prestatori de servicii în domeniul transporturilor, fără însă a face dovada faptului că aceste contracte au fost încheiate pentru a suplini refuzul reclamantei de a-și îndeplini propriile sale obligații, pentru rutele ce făceau obiectul contractului de transport încheiat cu reclamanta și pentru perioada pentru care au fost formulate pretențiile pecuniare.

Față de considerentele mai sus reținute, tribunalul apreciază că pârâta nu a făcut dovada prejudiciului pretins cauzat în urma refuzului reclamantei de a-și executa propriile obligații asumate contractual, astfel încât pretențiile sale de a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 216.878,69 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de transport contractate cu alte firme în perioada_ -_ se impun a fi respinse ca nefondate.

În baza principiului accesorium sequitur principale va fi respinsă și solicitarea pârâtei de a se dispune obligarea reclamantei la plata dobânzii legale începând cu data efectuării plății și până la plata debitului.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va reține faptul că se impune compensarea sumelor ocazionate de părți cu acest titlu, conform disp. art. 276 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a pârâtei SC B. I. I. S. R.

N. SS C. -N. .

Admite în parte cererea formulată de reclamanta SC P. F. S., cu sediul procesual ales în C. -N., B-dul N. T. nr. 16, ap. 21, jud. C., la sediul S. "P. și A. ";, în contradictoriu cu pârâta SC B. I. I. S. R. N. SS C. -N., cu sediul în sat

V. f.n., comuna Săvădisla, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să-i achite reclamantei suma de 21.416,09 lei cu titlu de contravaloare servicii neachitate și penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi începând cu data de_ și până la plata integrală a debitului.

Respinge restul pretențiilor formulate de reclamantă.

Respinge cererea reconvențională formulată, modificată și precizată de pârâta SC B. I.

I. S. R. N. SS C. -N. în contradictoriu cu reclamanta SC P. F. S., având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei în cuantum de 2.483.207,65 lei reprezentând servicii suprafacturate și dobândă legală.

Fără cheltuieli de judecată. Executorie.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. C. T. B.

Red.CC/MM 4 ex./_

← Decizia civilă nr. 546/2013. Acțiune în pretenții comerciale		Decizia civilă nr. 29/2013. Acțiune în pretenții comerciale →

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Decizia civilă nr. 1213/2013. Acțiune în pretenții comerciale Încheierea civilă nr. 1422/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 1173/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 546/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 29/2013. Acțiune în pretenții comerciale Decizia civilă nr. 117/2013. Acțiune în pretenții comerciale Sentința civilă nr. 3640/2013. Acțiune în pretenții comerciale Sentința civilă nr. 195/2013. Acțiune în pretenții comerciale