Decizia civilă nr. 1213/2013. Acțiune în pretenții comerciale
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ /a1
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1213/R
Ședința publică din 29 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE N. B.
J. ecător V. F.
J. ecător V. P.
G. ier T. H.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă SC A.
R. A. SA B., cu sediul în B., str. P., nr. 58-60, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 2908 din_ a Judecătoriei S. u Marmației, jud. M., în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. R. A. R. SA-S. B. M. și intimatul-reclamant R. V., având ca obiect pretenții.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 04 octombrie 2013, 11 octombrie 2013, 18 octombrie 2013, 25 octombrie 2013, 1 noiembrie
2013, 11 noiembrie 2013, 15 noiembrie 2013, 21 noiembrie când s-a dispus amânarea cauzei în pronunțare la data de azi, după deliberare pronunțându-se hotărârea de mai jos.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2908 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, în dosarul nr._ s-a admits în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V., domiciliat în com. D. nr. 125, jud. M. în contradictoriu cu pârâții: SC A. R. A. SA B. cu sediul în B., sector. 1, str. P. nr. 58-60 și G. R. A. R. SA - S. B. M. cu sediul în B. M., str. Transilvaniei, bl. 6, apt. 3, jud. M., s-a dispus obligarea pârâtelor la plata sumei de 4100 euro ce reprezintă despăgubirile minime ca urmare a producerii accidentului la data de_ pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ și s-a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 5000 lei daune morale contravalorii cheltuielilor ca urmare a imposibilității utilizării autoturismului implicat în accident.
Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Între reclamantul R. V. și pârâtă a fost încheiată în data de_ Polița de A. seria A nr. 0416936 privind asigurarea de avarii și furt a autovehiculului CASCO pentru autovehiculul proprietatea reclamantului cu nr. de înmatriculare_ . La data de_ autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost implicat într-un accident rutier pe teritoriul Austriei
, motiv pentru care a fost deschis dosarul de daune CASCO A057 MM/2010 prin care s-au plătit despăgubiri doar parțial pentru următoarele avarii bară față, far dreapta, vas spălător, armătură bară față, bondou dreapta bară față, celelalte avarii fiind excluse de la plata despăgubirilor conform art. 11 lit. a, b, h din contract. Conform articolelor susmenționate, avarierea autovehiculului s- ar fi produs ca urmare a exploatării, funcționării necorespunzătoare a influenței temperaturii asupra motorului, pagubă mărită ca urmare a luării măsurilor conducătorului auto. Reclamantului i s-a achitat suma de 5122,49 lei în luna august 2010
Conform raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. Rajta Rudolf daunele provocate autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ nu au fost calculate corect de către pârâtă . Asiguratorul a stabilit valoarea daunelor pe baza unor poze și pe baza unui deviz antecalcul solicitat de la păgubit. Asemenea antecalculații se solicită numai pentru a se stabili valoarea aproximativă a daunei. Având la dispoziție vreo 5 poze și antecalculația fără demontare nu puteau să tragă concluzii certe în ceea ce privește deteriorările nevizibile care se constată la demontare. Devizul în audatex cu piesele și operațiile trecute este întocmit corect cu prețuri de reprezentanță Reanault din
R. fără să fie trecut și aripă față. Valoarea devizului cu înlocuirea aripii față este redat în anexa nr. 2 și este în valoare de 1081,1 lei iar cu devizul întocmit de A._ ,1 adică 6322,65 lei. Expertul precizează faptul că poate să stabilească numai avariile vizibile nu și cele nevizibile. Nici una dintre părți nu a ținut cont de faptul că nu se pot stabili corect deteriorările numai după demontare și verificarea pieselor deteriorate stabilind și cauza deteriorării. Conform suplimentului de expertiză efectuat în cauză inspecția tehnică periodică a autoturismului era valabilă până în data de_, accidentul fiind produs în data de_ . De asemenea obligația societății de asigurare era să facă o constatare corectă, să introducă mașina într-un service Renault să se demonteze chiulasa să stabilească cauza defecțiunii iar dacă proprietarul nu era de acord să aibă martori că a refuzat demontarea și stabilirea corectă a deteriorărilor.
Conform devizului depus la dosarul cauzei în traducere din limba germană, suma necesară pentru acoperirea pagubelor produse autoturismului urmare a accidentului rutier din_ este de 5347,12 euro. În consecință instanța a admis în parte acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâtele la plata sumei de 4100 euro ce reprezintă despăgubirile minime ca urmare a producerii accidentului la data de_ pentru autoturismul cu nr. de
înmatriculare_, însă a respins cererea privind plata daunelor morale întrucât acestea nu au fost dovedite. Cu atât mai mult solicitarea pare nejustificată raportat la culpa reclamantului în producerea accidentului care recunoaște că a ieșit din parcare cu spatele fără a se asigura și a intrat pe contrasens producând acel impact.
Prin Încheierea civilă din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei S. u Marmației a fost admisă cererea de completare a dispozitivului formulată de reclamantul R. V., domiciliat în comuna D. nr. 125, jud.
M., în contradictoriu cu pârâtele SC A. R. A. SA B. cu sediul în B., sector. 1, str. P. nr. 58-60 și G. R. A. R. SA
- S. B. M. cu sediul în B. M., str. Transilvaniei, bl. 6, apt. 3, județ
M. și s-a dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2908 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 3 decembrie 2012, în sensul includerii următoarei formulări " În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, obligă pârâtele să plătească reclamantului, suma de 1.655 lei cu titlu de cheltuieli de judecată";.
Pentru a se pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe înregistrată sub dosar nr._ din 18 februarie 2013, reclamantul R. V.
, domiciliat în comuna D. nr. 125, jud. M., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele SC A.R. A. SA B.
cu sediul în B., sector. 1, str. P. nr. 58-60 și G.R. A. R. SA
- S. B. M. cu sediul în B. M., str. Transilvaniei, bl. 6, apt. 3, județ M., completarea dispozitivului sentinței civile nr. 2908 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 3 decembrie 2012, în sensul de a se pronunța asupra petitului vizând acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru în cuantum de 1055 lei, onorariu expert în sumă de 600 lei și onorariul avocat.
Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 281 indice 2 alin.1 din Codul de Procedură Civilă, în ipoteza în care s-a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Instanța reține că în privința problematicii acordării cheltuielilor de judecată, s-a pronunțat în nenumărate cazuri și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Prin hotărârea din 28 septembrie 2004, în cauza Sabou și Pîrcalab împotriva României, s-a afirmat că se impune a se stabili dacă acestea au fost cu adevărat suportate, dacă au fost necesare și prezintă o valoarea rezonabilă.
Luând ca punct de referință aceste criterii, instanța constată că, deși în conformitate cu dispozițiile art. 1169 cod civil sarcina probei revine reclamantului, nu s-au atașat dosarului cauzei, în original chitanțele referitoare
la plata onorariului de avocat, motiv pentru care, din cuantumul total al cheltuielilor de judecată vor fi eliminate sumele pretinse cu titlu de onorariul avocat.
Pe de altă parte, se impune a menționa că reclamantul nici nu a individualizat sumele pretinse cu titlu de onorariu avocat, limitându-se generic a solicita și "onorariu avocat";.
În privința plății taxei de timbru, relevante se dovedesc a fi chitanțele atașate dosarului cauzei (filele 24,30,31, 52).
Este de menționat că prin chitanța nr. 0. din_ (fila 52) s-a probat plata unei diferențe taxe de timbru judiciar în cuantum de 1.000 lei, fără însă să fie inclusă această taxă în sumele pretinse cu titlu de judecată ( în condițiile în care suma solicitată este de 1055 lei iar taxa în concret achitată este de 2055 lei).
Instanța reține că reclamantul a probat plata onorariului expert prin chitanțele din_ (fila 72-în cuantum de 300 lei) și din_ (fila 106- în cuantum de 531,70 lei).
Cumulul sumelor inserate în cele două chitanțe este de 830 lei, însă reclamantul a pretins cu titlu de onorariu expert doar suma de 600 lei.
Chiar dacă, în concret, chitanțele la care s-a făcut, în precedent referire probează plata unor sume de bani, cu titlu de onorariu expert și respectiv taxă de timbru mai mari decât cele solicitate, instanța, se va limita, în analiza cererii, la obiectul cu care a fost învestită, respectând principiul disponibilității ce guvernează procesul civil.
Pe de altă parte, acordarea cheltuielilor de judecată, parțial și nu în totalitate, se impune și în raport de soluția dată de instanță, de admitere în parte a pretențiilor formulate de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și conținutul sentinței civile nr. 2908 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației la data de 3 decembrie 2012 pronunțată în dosarul civil nr._ al Judecătoriei S. u Marmației, instanța constată că cererea formulată de reclamant este întemeiată, prin raportare la culpa procesuală a pârâtelor în declanșarea acțiunii introductive precum și la actele dosarului, cu precădere înscrisurile atașate, despre care s-a făcut mai sus vorbire, motiv pentru care va dispune, potrivit art.
281 ind. 2 Cod Procedură Civilă, completarea sentinței civile, în sensul de a se dispune obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.655 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pârâta SC G. R. A. R. SA a declarat recurs atât împotriva sentinței civile nr. 2908 din_ cât și împotriva încheierii civile din_ .
Motivele de recurs formulate împotriva sentinței civile nr.2908/_ vizează următoarele aspecte:
In fapt, instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul R. V. domiciliat în D., nr.123, jud.M., și a obligat
pârâta SC G. R. A. R. SA (fost A. ) la plata sumei de 4100 Euro ,sumă ce reprezintă despăgubirile minime ca urmare a producerii accidentului la data de_ pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare _
.
A respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei S. G. R.
A. R. SA. la plata sumei de 5.000 lei daune morale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor făcute ca urmare a imposibilității utilizării autoturismului accidentat.
Sentința instanței de fond este nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Instanța a acordat despăgubirea în suma de 4.100 Euro, fără ca existența pagubei să fie dovedită de reclamantul-intimat și fără să existe un act doveditor al achitării acestei sume ca și contravaloare a reparațiilor făcute în speța chitanța factură.
Suma solicitată și acordată de instanța de fond se sprijină doar pe un deviz de evaluare a pagubelor întocmit de un service din Austria, care nu poate fi considerată probă în acordarea despăgubirilor .
Din probele administrate rezultă faptul că autoturismul reclamantului- intimat a fost adus în R., dauna fiind evaluată de angajatul recurentului- pârât la data de_, dată la care s-a făcut constatarea prin fotografierea mașinii și s-a stabilit care sunt piesele care necesită a fi schimbate și valoarea manoperei.
Totodată s-a stabilit faptul că din dinamica producerii accidentului și amplitudinea avariilor existente pe mașină nu se putea ajunge la defectarea sistemului de distribuție.
În concluzie societatea de asigurări a achitat reclamantului-intimat suma de 5.112,58 lei, contravaloarea pagubei suferite.
În expertiza efectuată în cauză domnul expert a stabilit faptul că din accident puteau rezulta deteriorările plătite de recurentul-pârât ( pg.4 din expertiză, răspuns 1) fiind arătate piesele care necesitau schimbarea: bara protecție fața,far dreapta,far ceața dreapta,set fixare fața,traversă inferioară fața,rezervor spălător.
Celelalte deteriorări respectiv: chiulasa ,șuruburi chiulasă,garnituri chiulasă,pompă apă,kit curea distribuție cu rolă,element roată-fulie pompă apă,set de garnituri trapezoidale cu role,servodirecție ș.a.m.d. nu se pot stabili în baza fotografiilor din dosarul de daune.
Expertul a solicitat de la reclamantul-intimat prezentarea unor fotografii ale pieselor deteriorate în accident după demontare ,solicitare rămasă fără urmări.
In concluzie reclamantul-intimat nu a putut dovedi faptul că aceste piese au fost efectiv schimbate.
Din expertiză a reieșit faptul că ,cureaua de distribuție era uzată excesiv dar datorită probelor minime existente nu s-a putut stabili dacă a fost sau nu deteriorată în accident.
Totodată expertul a arătat faptul că și susținerea recurentei în sensul rulării fără lichid de răcire după accident putea să ducă la distrugerile invocate de reclamantul-intimat.
Expertul în răspunsul nr.1 a stabilit faptul că raportat la probele existente se pot stabilii numai avariile vizibile ,nefîind informații după demontare nu se pot stabili deteriorările nevizibile și nedovedite.
Mai mult în răspunsul nr.2 a subliniat faptul că devizul de antecalcul întocmit în Austria nu este temei pentru despăgubiri,chiar raportat la faptul că la demontare pot să existe alte cheltuieli sau putea să nu fie deteriorată chiulasa.
În concluzie ,raportat la probele administrate în cauză dar și raportat la constatările făcute de expert, reclamantul-intimat nu a dovedit existența pagubei la nivelul sumei acordate de instanța de fond.
Expertul stabilind faptul că raportat la probele existente la dosar despăgubirea plătită de recurentul-pârât a fost corect stabilită.
Singura piesă care trebuia schimbată și nu a fost trecută în devizul întocmit de asigurător a fost aripa dreapta, care ar ridica valoarea devizului AUTODEX întocmit de recurentul reclamant cu 1081 lei ( anexa nr.2 din expertiză).
Instanța de fond a considerat că recurentul-pârât nu a făcut o constatare corectă al daunei raportat la faptul că mașina nu a fost introdusă într-un service autorizat pentru a stabili exact după demontarea chiulasei cauza defecțiunilor și piesele care trebuiesc schimbate și în concluzie a acordat despăgubii în valoare de 4.100 Euro luând în considerare un deviz făcut în Austria în service ..
Conform -Condițiilor de asigurare casco-Cap.VIII -CONSTATAREA, EVALUAREA PAGUBELOR ȘI PLATA DESPĂGUBIRILOR "Art.40. In cazurile
în care cu ocazia demontării autovehiculului în vederea efectuării reparațiilor se constatată și alte pagube care au avut loc ca urmare a producerii riscului asigurat ce nu au putut fi constatate inițial, asiguratul este obligat să înștiințeze
A. pentru a se efectua o constatare suplimentară a daunei. In caz contrar, pentru aceste pagube, A. nu va acorda despăgubiri, în cazurile în care, cu ocazia efectuării reparațiilor ca urmare a pagubelor produse din riscuri asigurate, Asiguratul a efectuat unele operațiuni suplimentare sau înlocuiri față de avariile constatate și menționate în procesul verbal, costurile acestora vor fi suportate de asigurat", iar conform cap.IX privind -OBLIGAȚIILE ASIGURAȚILOR- art.59. În caz de producere a evenimentului asigurat, asigurații sunt obligați: f)în caz de daună ce urmează a fi despăgubită, să pună la dispoziția A. toate documentele, în original, legate de reparația autovehiculului asigurat.
Aceste prevederi contractuale nu au fost respectate de către asigurat și nu au fost avute în vedere de instanța fondului la pronunțarea hotărârii.
În consecință a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs formulate împotriva încheierii civile din data de_, recurenta a arătat următoarele:
După declararea recursului de către SC G. R. A. R. SA, dar în termen legal, reclamantul R. V. a solicitat completarea dispozitivului
S. nr. 2908/_ cu obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 1055 lei, onorariu expert în sumă de 600 lei și onorariu avocațial.
Raportat la faptul că onorariul de avocat nu a fost dovedit prin chitanțe depuse la dosar, așa cum a reținut și instanța de fond, și raportat la faptul că pretenția reclamantului a fost admisă doar în parte și cheltuielile de judecată solicitate trebuiau admise doar în parte și nu în totalitate, așa cum a procedat instanța de fond acordând exact suma solicitată și pentru care existau dovezi la dosar.
Chiar dacă cheltuielile efectuate și chiar dovedite prin chitanțele existente la dosar au fost mai mari decât cele solicitate, instanța trebuia să reducă cuantumul acestor cheltuieli raportat la principiul disponibilității părților și la soluția de admitere în parte, așa cum corect a reținut în motivarea încheierii civile.
În consecință a solicitat admiterea recursului și a dispune și înlăturarea obligării de la cheltuieli de judecată.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:
Deși instanța de fond a acordat reclamantului despăgubirile minime ca urmare a producerii accidentului din data de_ pentru autoturismul_, în cuantum de 4100 euro, probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile și expertiza tehnică judiciară auto dispusă în cauză au atestat faptul că reclamantul nu a făcut dovada achitării acelei sume, ca și contravaloare a reparațiilor efectuate, nedepunându-se facturi sau chitanțe.
Pentru daunele dovedite, pârâta-recurentă a achitat reclamantului suma de 5112,58 lei.
Expertul a stabilit că raportat la actele prezentate, se pot stabili numai avariile vizibile, pentru celelalte piese deteriorate în accident după demontare, nu există dovezi că aceste piese au fost efectiv schimbate, deși reclamantului i s- a solicitat prezentarea unor fotografii ale pieselor deteriorate, după demontare.
Pârâta-recurentă a recunoscut că într-adevăr singura piesă care trebuia schimbată și nu a fost trecută în devizul întocmit de asigurător a fost aripa dreaptă, care ar ridica valoarea devizului AUTODEX cu 1081 lei.
În contextul celor de mai sus expuse, tribunalul apreciază că pârâta, pe lângă despăgubirea ce i-a fost achitată reclamatului, mai datorează suma de
1081 lei, considerent pentru care recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 1081 lei, urmând ca celelalte dispoziții ale sentinței să fie menținute.
În ceea ce privește încheierea de completare a dispozitivului sentinței civile, tribunalul apreciază că în raport de suma solicitată de către reclamant, de cea acordată de instanța de recurs în cuantum de 1081 lei și de taxa de timbru achitată de către reclamant, cuantumul cheltuielilor de judecată datorate de către pârâtă este de 116 lei.
Astfel, ca urmare a admiterii recursului, încheierea va fi modificată, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 116 lei, către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta SC "G. R. A. R. "; SA, cu sediul în B., str. P., nr. 58-60, sector ,1, et.4 (fost A. ) împotriva sentinței civile nr. 2908/_ a Judecătoriei S. u Marmației, pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâte să plătească reclamantului suma de 1081 lei, cu titlu de despăgubiri.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Admite recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii din_ pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației pe care o modifică în sensul că obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 116 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 Noiembrie 2013.
Președinte, N. B. | J. ecător, V. F. | J. ecător, V. P. |
G. ier, T. H. |
Red.N.B. / _
Tred. O.M.O. /_ - 2 ex
J. ecător la fond: V. G. C. și P. M. -R.
← Decizia civilă nr. 525/2013. Acțiune în pretenții comerciale | Încheierea civilă nr. 1422/2013. Acțiune în pretenții comerciale → |
---|