Sentința civilă nr. 307/2013. Acțiune în daune contractuale

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINIS. IV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 307/2013

Ședința publică din 14 Februarie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: I. U. GREFIER L. C. A.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta S. ANA, împotriva pârâtei A.

M. A. B. PRIN A. I. B., având ca obiect acțiune în daune contractuale .

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 01 februarie 2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise pentru termenul din 08 februarie 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru termenul de azi.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin sentința penală nr. 590 din 03.05.20ll pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr. l0059/l90/20l0 a fost condamnat inculpatul SZEKELY EUGEN pentru comiterea infracțiunii prev.de art. l84 alin2 și 4 Cod penal, cu aplic.art.320/l C.pr.penal, la pedeapsa de 4 ani de închisoare

, cu suspendare condiționată, conf.art.8l și 82 C.penal, și a fost disjunsă acțiunea civilă formulată de partea vătămată și civilă formulată de partea vătămată și civilă S. ANA - acțiune îndreptată împotriva asiguratorului A. M. A. B. prin reprezentant A. I. B. .

Acțiunea civilă disjunsă a părții civile S. ANA a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în dosar cu nr. 5030/l90/20ll și prin sentința penală nr. 890/2l.06.200l s-a declinat cauza în favoarea Tribunalului B. -Năsăud, în temeiul art.2 pct.l lit.a C.pr.civ, și art.3 pct.l7 C.comercial (în vigoare la acea dată), cu motivarea că acțiunea în despăgubiri îndreptată împotriva asiguratorului de răspundere civilă auto este de natură comercială.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul B. -Năsăud sub nr. 3097/112/20ll fiind administrate și probele propuse de reclamantă, respectiv expertiza medico-legală și proba testimonială.

Examinând actele și lucrările dosarului

, s-au reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița înregistrat sub nr._ a fost trimis în judecată inculpatul Szekely Eugen pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 al. 2 și al. 4 Cod penal, comisă prin aceea că în data de_, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Ford Fiesta, în cartierul V. nu a acordat prioritate părții vătămate S. Ana care se angajase, în calitate de pieton, în traversarea străzii pe marcajul corespunzător, accidentând-o, cu mențiunea că leziunile suferite de aceasta au necesitat pentru vindecare un nr. de 75-80 zile îngrijiri medicale.

Ulterior investirii instanței prin rechizitoriu partea vătămată S. Ana, a formulat o cerere de constituire de parte civilă solicitând obligarea exclusivă a asigurătorului A. M. A. B. prin reprezentant A. I. la plata despăgubirilor civile în cuantum de 515.250,00 lei (125.000.00 euro la cursul BNR din_: 1 Euro = 4,1220 RON), cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii s-a arătat că în urma accidentului rutier suferit în data de_, partea vătămată S. Ana a suferit vătămări corporale care au necesitat un număr mare de zile în care a fost internată în spital și nici în prezent nu este vindecată. De la data accidentului partea vătămată a avut nevoie de însoțitor permanent nemaiputând să se deplaseze singură nici măcar la baie. Traumatismele grave suferite au consecințe negative asupra vieții părții vătămate in împrejurările în care refacerea organismului la această vârstă este imposibilă, fiind nevoită să renunțe la orice

activitate legată de viața socială în condițiile în care nu mai poate ieși din casă, orice deplasare cauzându-i dureri insuportabile.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate, partea vătămată precizează că dificultatea acestei probleme constă în găsirea unui echilibru între prejudiciul moral suferit, necuantificabil, și necesitatea reparării integrale a prejudiciului, în condițiile în care legislația actuală nu conține criterii clare de determinare a daunelor morale cuvenite persoanelor prejudiciate, îndeplinirea celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale fiind evidentă.

De asemenea, partea vătămată menționează că fiind în prezența unui prejudiciu de natură nepatrimonială, pentru o justă stabilire a despăgubirilor, care reprezintă în realitate o compensație acordată subsemnatei pentru a "atenua" suferințele fizice și psihice, urmările cu caracter temporar ori permanent asupra vieții și sănătății, este necesară o evaluare a valorilor morale lezate.

Totodată, partea vătămată arată că a suferit vătămări grave, care i-au schimbat în totalitate modul de viață. Așa cum a arătat mai sus, după producerea accidentului aceasta nu se mai poate deplasa singură, viața socială fiindu-i redusă la vizitele pe care le face la medici. Nu mai are posibilitatea de a-și vizita copiii, nepoții, celelalte rude și persoane cu care obișnuia să-și petreacă timpul, iar participarea la diverse manifestări socio-culturale este exclusă. Nu trebuie neglijate nici durerile fizice și nici disconfortul dat de numeroasele perioade petrecute în spital.

Partea vătămată mai menționează că, având în vedere aceste grave repercusiuni, suma solicitată are rolul de a-i oferi o compensație reală pentru prejudiciul moral suferit, acesta neputând fi reparat în adevăratul sens niciodată. De asemenea, în lipsa unor criterii legale de evaluare a prejudiciului, trebuie avute în vedere cu ocazia aprecierii cuantumului despăgubirilor morale, evoluția legislației în materie și jurisprudența.

în ceea ce privește legislația în domeniu, atât cea națională cât și la nivel european partea vătămată precizează că aceasta a evoluat continuu în această privință, cuantumul despăgubirilor morale cuvenite victimelor accidentelor de circulație crescând de la an la an. ajungându-se ca limita maximă a sumelor acordate de asigurători cu titlu de daune morale persoanelor care au fost victime ale accidentelor de circulație să crească până la 3.500.000 Euro, conform prev.an.24 alin.(3) din Ordinul nr.20/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor: "Pentru vătămări corporala și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul si același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește, pentru anul 2009, la un nivel de cel puțin 1.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naționala a României. Pentru anul 2010 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de cel puțin 2.500.000 euro. echivalent în lei, la cursul de schimb al pieței valutare La data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. Pentru anul 2011 limita de despăgubire pentru aceste riscuri se stabilește la un nivel de cel puțin 3.500.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României. "

În finalul constituirii de parte civilă partea vătămată menționează că raportat la aceste criterii, solicitarea cu titlu de daune morale a unei sume ce reprezintă 5% din valoarea asigurată la nivelul anului 2010, partea vătămată o apreciază ca fiind rezonabilă și pe deplin justificată.

În drept au fost invocate art. 998, 999 C.civ., art.49, art. 50, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 24, art. 26, art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul Directorului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 20/2008 publicat în MO. nr.762/_ în vigoare la data producerii accidentului.

Intimata A. M. A. B. prin reprezentant A. I. nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanță prin avocat la toate termenele de judecată și prin concluziile la judecarea în fond s-a pronunțat pentru admiterea în parte a acțiunii, în sensul de a se reduce cuantumul daunelor morale solicitate. Printr-un script depus ulterior, intitulat "NOTE REZUMATIVE";, reprezentantul pârâtei, după ce a făcut unele considerațiuni generale referitoare la regimul juridic și principiile răspunderii civile delictuale a solicitat să fie redus cuantumul daunelor morale solicitate de reclamantă de la suma de 5l5.250 lei, la limita sumei de 40.000 lei (f.28-34).

Starea de fapt privind accidentul de circulație din data de 30.0l.20l0 și vinovăția în producerea accidentului în care a fost grav vătămată reclamanta S. ANA, rezultă cu prisosință din dosarele penale nr. l0.059/l90720l0 și 5030/l90/20ll ale Judecătoriei B. și nu este contestată de

intimata A. M. A. B. prin reprezentant A. I. care este asiguratorul de răspundere civilă auto în condițiile Legii nr. l36/l995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare.

Prin raportul de expertiză medico-legală (f.l7-l9), s-a concluzionat că numita S. ANA prezintă, în urma accidentului rutier din data de 30.0l.20l0, următorul dgs.: 1)"Stare după politraumatism prin accident rutier. Redoare secundară a genunchiului dr.Gonartroza dr.secundară, după fractura cominutiva metafiză proximală tibie dr. și platou tibial extern dr., operată, consolidată. Redoare secundară umăr dr.după fractura cominutiva col.humeral dr,";.

  1. Leziunile traumatice au necesitat în totalitate ll0-l20 zile de îngrijiri medicale .

  2. Leziunile suferite i-au determinat susnumitei pierderea totală, temporară, a capacității de muncă, încadrabilă în gradul I de invaliditate, pe o perioadă de 6 luni de la data accidentului, iar ulterior o scădere permanentă a capacității de muncă cu 2025 %, neîncadrabilă în grad de invaliditate.

4.Leziunile suferite de susnumita afectează capacitatea locomotorie, la data examinării, mersului este posibil doar cu sprijin, și mobilitatea membrului superior drept.

Martorii audiați în cauză (f.23,26), au declarat că reclamanta a fost internată de mai multe ori după accident pentru tratamente de recuperare, că a avut nevoie de apărător din partea unei alte persoane (o femeie plătită), că după accident nu și-a mai revenit, se poate deplasa doar pe distanțe mici sprijinită în baston, are în continuare dureri.

Potrivit doctrinei juridice și jurisprudenței, prejudiciul moral este consecința negativă nesusceptibilă de evaluare pecuniară care rezultă din lezarea unui drept sau interes nepatrimonial cum ar fi: dreptul la viață, la integritate corporală, la sănătate, la onoare etc și constă în moartea, durerile fizice sau/și psihice cauzate prin vătămarea integrității corporale sau a sănătății, atingerea onoarei sau reputației unor persoane.

Potrivit prev.art.49 din L.nr.l36/l995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modif.și completările ulterioare, în cazul asigurării de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule (Cap.3), " asiguratorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule… a căror drepturi se exercită direct împotriva asigurătorului, în cazul în care se solicită ca stabilirea lor să se facă prin hotărâre judecătorească (art.54 alin.l).

Așadar, fiind de principiu că în cazul răspunderii civile delictuale, prejudiciul trebuie reparat integral, fie el material sau moral, pârâta A. M. A. B., în calitate de asigurator va fi obligată să plătească reclamanților prejudiciile morale cauzate de politraumatismele suferite din accident și urmările acestora.

Tribunalul apreciază pe baza interpretării probelor administrate, în funcție de gravitatea consecințelor traumatismelor, respectiv prin raportare la participarea reclamantei la evenimente în viața socială, incluzând și prejudiciul de agrement și estetic, că acoperirea acestor prejudicii morale s-ar putea realiza prin plata sumei de 200.000 lei în favoarea reclamantei S. Ana.

La stabilirea acestei sume, instanța a avut în vedere suferințele reclamantei provocate de vătămările cauzate de accidentul rutier, stresul și constrângerile determinate de perioadele îndelungate de spitalizare și, mai ales, de impactul produs asupra vieții sociale, constând în limita permanentă a posibilităților de a desfășura anumite activități, prin reducerea permanentă a capacității de muncă cu 20-25 %, cum a stabilit expertiza, ceea ce presupune depunerea unor eforturi fizice și psihice suplimentare.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 998 și urm.Cod civil, de la l864 (aplicabil în speță), rap.la art. 49,50,54 (l) și 55 (l) din L.nr. l36/l995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, se va admite în parte acțiunea reclamantei S. Ana și va fi obligată pârâta să plătească acesteia suma de 200.000 lei cu titlu de daune morale.

In temeiul art.274 C.pr.civ, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei și suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta S. ANA, domiciliată în B., cart.V., nr.ll3, jud. B. -Năsăud, împotriva pârâtei A. M. A. B. din Ungaria, reprezentată prin A. I. , cu sediul în B., B-dul U. nr.2, bl 8 A, sc l, et. 4, ap.l9 - 20, sector 4, și în consecință:

- obligă pe pârâta A. M. A. B. să plătească reclamantei S. ANA suma de

200.000 lei cu titlu de daune morale și suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de l5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din l4 februarie 20l3.

PREȘEDINTE ,

GREFIER,

I. U.

L.

C.

A.

Red/dact UI/CR/4 ex. _

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 307/2013. Acțiune în daune contractuale