Sentința civilă nr. 936/2013. Nulitate act juridic
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 936/2013
Ședința publică din 24 aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. | I. | |
GREFIER: G. | A. | G. |
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamanta SC T. SA, împotriva pârâtei O.
M. R. I. SA
, având ca obiect nulitate act juridic - anulare clauze abuzive.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâta O. M. R. I. SA prin av.Cotu Teodora cu împuternicire avocațială la dosar și av. Kocsis Tibor Jeno pentru reclamantă.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se pun în discuția părților excepțiile invocate de pârâtă, prin reprezentant, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Reprezentanta pârâtei, solicită admiterea excepțiilor invocate astfel cum au fost formulate, pentru motivele arătate în scris și susținute oral.
Reprezentantul reclamantei solicită respingerea excepțiilor invocate de pârâtă ca fiind nefondate. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial conform chitanței și facturii depuse la dosar.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepțiile invocate de pârâtă, prin avocat.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată că :
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta SC T. SA, a chemat în judecată pe pârâta O. M. R. I. SA, solicitând să se constate ca fiind clauze abuzive punctele nr.l alin.2 cu privire la perceperea unui comision de angajare de 2,75 % punctul 2 din contract privind luarea unui gaj general asupra întregului patrimoniu al petentei pentru suma de l50.000 lei (paralizarea totală a activității), înserarea de asemenea a clauzei privind beneficiul discuțiunii, punctul nr.3 privind plata obligațiilor ratelor scadente la termen iar întârzierea atrage după sine o dobândă de l00 % a ratei scadente și exigibilitatea ratelor anterior scadenței, fără a se urmării executarea întocmai a contractului de către creditor, și să se constate ca fiind excesive garanțiile reale mobiliare și imobiliare percepute de pârâta pentru suma de l50.000 lei rambursabili în 60 de luni și va solicita să se dispună anularea acestora conform Legii l93/2000 și obligarea băncii a reface contractul și a recalcula creditul și creanțele restante;cu cheltuieli de judecată.
Petenta a contractat un credit în valoare de 150.000 lei de la societatea parata prin care s-a stabilit un grafic de rambursare de 60 de luni, si o dobânda anuala de 20,75 %, având destinația de investiții în societate. Acest credit a fost garantat cu un gaj general asupra întregului patrimoniu al societății, o garanție reala mobiliara, respectiv mai multe autobuze aflate în proprietatea petentei si o garanție imobiliară ipotecara de rang unu asupra unui imobil al administratorului societății.
Cu ocazia contractării creditului, parata a inclus in contract mai multe clauze nenegociate, clauze impuse, clauze care ulterior au dus la acumularea restantelor si împovărarea petentei peste 300 .%, fata de cele contractate si imposibilitatea efectuării unei renegocieri pe parcursul derulării acesteia. Aceste clauze sunt vădit abuzive din partea intimatei prin care se percepe un comision de acordare credit de 2,75%, luarea unor gajuri excesive menite a pune in pericol activitatea societății, prevederea contractuală de la punctul trei din contract prin care se dispune ca in caz de întârziere valoarea comisionului, respective a dobânzii este 100% pe an la rata, ajungerea penalităților si a
dobânzilor creditate la o valoare mai mare decât cea restanta de restituit, astfel ca in martie anul curent restanta era de 91.000 lei iar in luna august aceasta avea o valoare de 170.000 lei, raportat la clauzele mai sus enunțate.
Intimata a stabilit o valoarea a dobânzii anuale discreționar, lăsat la aprecierea băncii, fără a putea face vreo contestație si infringand astfel, orice drept al debitorului dea putea negocia valoarea dobânzii, astfel că valoarea dobânzii inițiala, si valoarea creditului restant si valoarea penalităților acestea sunt cu mult peste valoarea prevăzută și de Codul fiscal și Codul de proc.fiscală.
In drept s-au invocat disp.art.lll,ll2,242 alin.2 ,art.274 C.pr.civ, L.nr.l93/2000.
La dosar s-au depus extras de cont (f.-6), copia contractului de microcredit nr.LD 0806300009 din_ încheiat de părți cu anexă (f.7-9), contract de garanție imobiliară autentificat (f.l0), contract de garanție reală mobilară (f.l2), condiții generale de creditare (f.l3-l6).
Prin întâmpinarea formulată și depusă la f.2l dosar, O. M. R. I. SA - Agenția Bistrița Năsăud, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a societății.
In motivarea întâmpinării s-a arătat că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, solicită admiterea acestei excepții, pentru următoarele motive:
Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate comercianți si consumatori, prevede ca dispozițiile acestei legi sunt aplicabile oricărui contract încheiat între comercianți si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii. In art.2 din aceiași lege, se definește consumatorul ca fiind orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale. In conf.cu definiția consumatorului dată conform disp.art.2 din OG nr.2l/l992, prin noțiunea dată conf.disp.art.2 din OG nr.2l/l992, prin noțiunea de consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Ori, creditul LD 0806300009/0_
, a fost acordat unei societăți comerciale, fiind acordat pentru investiții imobiliare, deci in cadrul si pentru desfășurarea unei activități comerciale. Societatea pârâtă nu are în obiectul de activitate activitatea de acordare de credite către persoanele fizice, creditarea fiind strict limitată doar pentru acordarea de credite pentru dezvoltarea afacerilor. Aceasta activitate de creditare este prevăzuta în art. 2 lit.b pct.l.3 din Norma B.N.R. 13 din 2006. Ori, fata de activitatea de creditare pe care o desfășoară societatea pârâtă, precum si fata de faptul ca creditul acordat societății reclamante este un credit pentru dezvoltarea activității comerciale, rezultând din scadențarul anexat contractului ca acest credit era un credit pentru investiții imobiliare, împrumutatul fiind o societate comerciala, nu sunt incidente contractului atacat dispozițiile Legii nr. 193/2000, fapt care face acțiunea promovata inadmisibila.
Însăși Legea nr. 193/2000 stabilește, în mod clar, cadrul ei de reglementare: contractele încheiate între comercianți si persoanele fizice, în calitate de consumatori, contracte - care exced unei activități profesionale. In definiția legala a art. 2 din aceeași lege, consumatorul se definește ca fiind orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite în asociații care încheie un contract în afara activității lor autorizate, profesionale sau comerciale. Deci, principala cerința legala pentru ca Legea nr. 193/2000 sa devină aplicabila oricărui contract încheiat intre un comerciant si un consumator, este ca acel contract sa fi fost încheiat în afara oricărei activități autorizate, comerciale sau profesionale. Nu se poate susține ca dispozițiile. Legii nr. 193/2000 se aplica prin analogie, și in temeiul principiilor generale ale dreptului, și contractelor încheiate de comercianți cu alte persoane, de exemplu cu persoanele juridice. In acest sens, din însuși-art. 1 al legii, se prevede ca sub incidența ei intră orice contract încheiat între comercianți si consumatori pentru vânzarea de bunuri salt prestarea de servicii. Prin coroborarea art. 1 raportat la definiția consumatorului data de art. 2 din Legea nr.193/2000, rezulta ca sub incidența acestei legi, intra doar contractele încheiate de comercianți cu consumatorii persoane fizice, contracte încheiate în afara activității autorizate a consumatorilor. Mai mult, prin raportare si la dispozițiile art. 1 alin.l din OG nr. 21/1992- privind protecția consumatorului, se prevede că statul, prin mijloacele prevăzute de
lege protejează cetățenii in calitatea lor de consumatori, iar definiția data consumatorului conform art. 2 a doua linioara din "același act normativ, consumatorul este orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.
Fata de cele arătate, solicită să se constate că excepția inadmisibilității ridicată de societatea sa este fondata, si să o admită, respingând acțiunea reclamantei ca inadmisibilă.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a subscrisei, solicită să se constate că si aceasta excepție, strâns legata de cea invocată mai sus, este fondata si să se admită, constatând lipsa calității procesuale pasive a subscrisei. Astfel, Legea nr.193/2000 se aplica acelor comercianți care încheie contracte cu consumatorii persoane fizice, contracte in afara activității lor autorizate, profesionale
au comerciale. Ori, rezulta din contractul încheiat ca tipul creditului era un credit acordat pentru investiții imobiliare, deci, societatea noastră nu are calitate procesuala pasiva, nefiind un comerciant care acorda credite persoanelor fizice. Mai mult, creditul avea destinația finanțării unei activități comerciale, conform mențiunii din contract privind destinația creditului, conform cap. 1 din contract, capitol intitulat: obiectul contractului. Fata de cele invocate, solicită să se admită excepția invocata, si să se constate că subscrisa nu are calitate procesuala pasivă. Daca, totuși s-ar respinge cele doua excepții invocate, pe fond, acțiunea reclamantei este neîntemeiata, pentru următoarele motive pe care le invocă în cele ce urmează:
In conformitate cu dispozițiile art. 1 si ale art. 5 din OG nr. 9/2000, dobânda trebuie sa fie, stabilita prin act scris, iar părțile sunt libere sa stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești. Fata de aceste dispoziții legale si fata de dispozițiile art. 969 din vechiul Cod civil, Codul civil de la 1864, rezulta ca părțile pot stabili, prin acordul lor de voința, valoarea dobânzii. Singura excepție de la aceasta regula sunt importurile civile, în care se prevede în mod clar valoarea maxima a dobânzii, mai mult, O.G. nr. 13/2011, care a abrogat si a înlocuit O.G, nr. 9/2000, individualizează, în mod clar, ce se înțelege prin dobânda contractuala si ce se înțelege prin dobânda penalizatoare, si se arata si libertatea părților de a stabili dobânzi la valoarea dorită de ele, în acest sens înțelege să invoce dispozițiile art: 2 si cele ale art. 5 din O.G. nr.13/2011. Mai mult, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 5, rezultă că, pentru obligațiile care rezultă din raporturile juridice care decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, părțile au posibilitatea de a stabili dobânda la valoarea agreata de ele. In acest sens, nu există nici printre normele Băncii Naționale a României vreo norma, circulara sau regulament care sa impună instituțiilor de credit vreo limitare in ceea ce privește dobânzile. Mai mult chiar, art. 3 din Regulamentul B.N.R. nr. 3/2009, prevede ca, în materia acordării creditelor, normele interne ale instituțiilor de credit se constituie intr-un singur act normativ. In baza acestei reglementari legale, societatea si-a stabilit: nr. manual de proceduri - norma interna a instituției - norma care prevede nivelul dobânzii penalizatoare, numită în conținutul contractului de credit, "penalități" la valoarea de 100 % pe an, în cazul nerestituirii creditului. Politica societății privind penalitatea s-a materializate prin prevederile contractuale, referitoare la aceasta penalitate. Astfel, prin dispozițiile legale sus-citate, s-a acordat flecarei instituții de credit libertatea de a-si stabili atât dobânda contractuala: cât și dobânda penalizatoare, în funcție de politica comercială, nefiind obligatorie raportarea dobânzilor la dobânda de referința a BNR-ului. Atât împrumutata, dar și garanții, la momentul semnării contractului au luat la cunoștința despre: existenta acestei clauze, despre sancțiunile care li se aplica in cazul întârzierii la plata obligațiilor, si cu-toate acestea au semnat atât contractul de credit dar si contractele de garanție, asumându-și riscurile care se impun. Atât, împrumutata, dar și garantul nu si-au achitat de bună-voie obligațiile contractuale, care le reveneau, la data scadentei obligației, iar sancțiunea contractuala, în speța penalitatea contractuală, a devenit operanta, în condițiile în care, conform dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 93/2009, contractele de credit si cele de garanție încheiate de instituțiile financiare nebancare sunt titluri executorii prin înseși dispozițiile legii.
Cu privire la apărările formulate de reclamanta privind clauza abuzivă nenegocierea acestei clauze cu ei, si situația de inegalitate în care s-ar fi găsit, în primul rând, nu se poate invoca
îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor legale cerute de Legea nr. 193/2000, atât timp cât Legea nr. 193/2000 nu este aplicabila situației de față, deci nu se poate constata îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor legale cerute de L.nr. l93/2000 atâta timp cât L.nr.l93/2000 nu este aplicabilă situației de față, deci nu se poate constata îndeplinirea/neîndeplinirea condițiilor legale unui contract care nu îndeplinește cerințele legale pentru ca legea să îi fie aplicabilă.
Astfel,reclamanta susține ca din cauza clauzelor nenegociate, si presupunem ca din cauza clauzei privind dobânda penalizatoare s-ar fi ajuns la împovărarea, ei cu peste 300 % față de cele contractate si datorita inexistentei vreunei renegocieri pe parcursul derulării contractului. învederam onoratei instanțe ca, reclamanta avea posibilitatea ocolirii intrării în vigoare a acestei clauze, al cărei, scop este, chiar denumirea ei o spune, tocmai de a penaliza debitorul rău-platnic, prin achitarea ratelor în conformitate cu scadențarul la contract. Daca reclamanta petenta ar fi. achitat ratele la data scadentei lor, ar fi evitat tocmai intrarea în vigoare1 a clauzei penale prevăzuta în contract. Astfel, in lumina art. 3. alin.l si 2 din contractul de credit, doar în cazul unei încălcări esențiale a contractului va deveni operantă dobânda-penalizatoare de 100 % pe an, aplicata principalului nerambursat la termen. In conformitate, cu dispozițiile art. 8, punct 8.01 si punct 8.02 din condițiile generale, anexa la contractul de credit, si care fac parte integranta din acesta, neachitarea la scadentă de către debitor a obligațiilor":asumate constituie contravenție esențiala la contract si antrenează, pe lângă calcularea de dobânzi, pentru întârziere si exigibilitatea înainte de termen a obligațiilor, si demararea de către creditor a masurilor de urmărire silita a garanției si a averii debitorului si a debitorilor garanți. Ori/ conform dispozițiilor art. 982 cod civil clauzele dintr-un contract de înterpretează unele prin altele. Este cert faptul ca reclamanta petenta nu si-a îndeplinit obligația de restituire la termen a ratelor scadente, astfel încât, a intrat în vigoare atât clauza privind calcularea dobânzii penalizatoare dar și cea privind demararea executării silite și a declarării întregului credit ca fiind scadent anticipat. Astfel, după neachitarea ratelor scadente, pârâta procedat la executarea silită a reclamantei petente, la executorul Buta Mirel D. în cadrul dos.ex.nr. l57/ex/20ll.
De asemenea, nu pot fi primite nici apărările reclamantei petente, cele referitoare la perceperea comisionului de acordare a creditului. Astfel, nu exista, in regulamentele B.N.R. sau in Normele BNR nici o reglementare legala privind plafonarea comisioanelor de acordare a creditelor, mai ales cu privire la creditele acordate persoanelor juridice. Deci sunt nesusținute de nici un text legal apărările reclamantei cu privire la acest comision.
Cu privire la susținerile reclamantei privind dreptului de gaj general asupra întregului sau patrimoniu, aceste susțineri sunt nefondate,deoarece dreptul de gaj general este prevăzut prin însăși dispozițiile legale, respectiv prin dispozițiile art. 1718 si ale art. 1719 din vechiul Cod civil, texte legale care instituie in favoarea creditorilor acest drept de gaj general asupra întregului patrimoniu - constând in bunurile mobile, imobile, prezente si viitoare-pana la îndestularea creanțelor acestor creditori. Ori, fata de aceste texte legale, este indubitabil ca clauza plivind dreptul de gaj general nu poate fi considerata abuziva, atât timp cât ea este prevăzuta în temeiul legii.
In același sens, ca cel arătat mai sus, nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei cu privire la inserarea clauzei privind renunțarea la beneficiul discuțiunii, fiind neîntemeiate. Astfel, art. 1662 din vechiul Cod civil, prevede posibilitatea renunțării la beneficiul de discuțiune pe care o are cel obligat in solidar cu împrumutatul in sensul renunțării la beneficiul de discuțiune, efectul obligației sale urmând a se regla după principiile obligațiilor solidare. Ori fata de dispozițiile legale indicate, renunțarea la beneficiul de discuțiune s-a făcut conform cu dispoziții legale, deci nu se poate susține ca asemenea clauza este abuziva.
In ceea ce privește posibilitatea, sau mai bine spus, imposibilitatea de negociere a clauzelor, nici aceste susțineri nu sunt întemeiate. In primul rând, se știe ca, contractele de credit nu se negociază, fiind contracte de adeziune tipice. Reclamanta avea, insa, posibilitatea sa refuze semnarea contractului si să apeleze la o alta instituție de credit, pentru a accesa un alt credit in condiții mai avantajoase.
Nu in ultimul rând, solicitarea reclamantei de obligare a societății noastre la refacerea contractului si de a recalcula creditul si creanțele restante, este absurdă. Atât timp cat societatea împrumutata, si însuși creditul acordat, prin contractului de credit nr. LD 080630000/0_ au intrat deja in executare silita, atât timp cât reclamanta nu a promovat o contestație la titlu sau o contestație la executare prin care sa fi anulat fie titlul fie actele de executare silită, recalcularea creditului sau a creanțelor restante nu se poate face, calea fiind cea a întoarcerii executării silite, cale reglementată în mod clar prin dispozițiile art. 404/1,art. 404/3 din Codul procedura civila.
In drept s-au invocat disp.art. 060 C.civ, OG nr.9/2000, OG nr. l3/20ll, L.nr. 93/2009, Reg.BNR nr.3/2009, Norma BNR nr.l3/2006.
Analizând actele și lucrările dosarului,
instanța reține următoarele:
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare în realizarea disp.art.l37 C.pr.civ, instanța analizând excepția inadmisibilității acțiunii pentru neaplicarea disp.L.l93/2000 privind clauzele abuzive în prezenta cauză, instanța constată că această excepție este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce vor fi avute în vedere:
Intre reclamantă, persoană juridică de drept privat și pârâtă, s-a încheiat contractul de microcredit nr.LD 0806300009 din_, în temeiul căruia pârâta în calitate de creditor a acordat reclamantei beneficiare un microcredit de l50.000 lei rambursabil în rate, cu o dobândă curentă de 20,75 %/an, termenul de restituire fiind negociat la 60 de luni conform graficului de rambursare, parte integrantă a contractului, destinația microcreditului fiind investiții imobiliare. In ce privește garantarea microcreditului, părțile au semnat un contract de garanței reală mobiliară asupra unor bunuri din patrimoniul reclamantei, precum și un contract de garanție imobiliară prin care administratorul statutar al reclamantei, în calitate de debitor garant, s-a obligat să asigure restituirea microcreditului dobândit de către societatea a cărei administrator este, și s-a obligat să instituie în favoarea acesteia o ipotecă asupra imobilelor proprietatea sa, de natură apartament du două camere și dependințe înscris în CF nr. 2233/l3 B. nr.top. l42l/IV/l3, obligându-se în solidar cu debitorul principal să restituie microcreditul obținut.
Acțiunea introductivă formulată de reclamanta SC T. SA B. este întemeiată pe disp.Legii nr. l93/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, invocându-se existența unor clauze contractuale abuzive în contractul de microcredit încheiat de părți. Au fost exemplificate în acest sens clauzele cuprinse în pct.l alin.2 din contractul de microcredit, potrivit căruia creditorul percepe un comision de angajament de 2,75 % din suma împrumutată; clauza cuprinsă în pct.6, potrivit căruia, constituie încălcarea esențială a contractului neachitarea la două termene consecutive a sumelor ce reprezintă obligația de rambursare a creditului principal și/sau de plată a dobânzi, înregistrând o întârziere de peste 40 de zile, statuându- se că în această situație beneficiarul va plăti o dobândă pentru întârziere la plată a obligațiilor cu o rată de l00 %%an aplicabilă asupra principalului nerambursat la termen; instituirea unor garanții excesive apreciate de reclamantă ca fiind contractele de garanție imobiliară și de garanție mobiliară semnate de părți.
Potrivit art.l din L.l93/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate în caz de dubiu, interpretarea clauzelor contractuale urmând a fi făcută în favoarea consumatorului.
Art.2 al aceluiași act normativ definește termenii de consumator și de comerciant cărora li se aplică dispozițiile acestei legi. In alin.l se arată că prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră
sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Alin.2 al aceluiași articol definește comerciantul ca fiind orice persoană fizică sau juridică autorizată care, în temeiul unui contract care intră sub incidența acestei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia.
Din definițiile mai sus prezentate înserate în cuprinsul legii, prin comerciant se înțelege doar persoana fizică sau un grup de persoane fizice constituit în asociații care încheie un contract supus incidenței L.l93/2000, în afara activității lor comerciale, industriale, de producție, artizanale ori liberale.
Față de acestea se dovedește faptul că, reclamanta nu poate avea calitatea de consumator în sensul L.l93/2000,fiind o persoană juridică de drept privat, care își desfășoară o activitate economică din cele cuprinse în obiectul său de activitate, creditul acordat reclamantei pentru investiții imobiliare făcând parte din activitatea comercială pentru care aceasta este autorizată.
Prin prisma acestor considerente, instanța apreciază că este inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei, prin care solicită a se constata existența unor clauze abuzive în contractul de microcredit încheiat de părți, acțiune întemeiată pe disp.L.nr.l93/2000 cu modificările și completările ulterioare, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Față de soluția admiterii ,excepția inadmisibilității acțiunii invocate de către pârâtă nu vor fi analizate celelalte excepții invocate de către pârâtă prin întâmpinare precum și fondul cauzei dedus judecății.
Deși prin întâmpinare intimata a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, aceste nu se vor acorda în condițiile în care la dosarul cauzei nu s-au depus acte justificative cu privire la existența și cuantumul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA, cu sediul în B., str.T. nr. 6, jud.BN, împotriva pârâtei O. M. R. I. SA, cu sediul în T. M., B-dul l Decembrienr.l9l8, nr.l83, jud. M., având obiect constatarea ca fiind abuzive a unor clauze din contractul de microcredit nr. LD 0806300009 din_, ca fiind inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de l5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 24 aprilie 20l3.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. I. A. G. G. RED/DACT PI/CR/4 EX. l_
| ← Decizia civilă nr. 11211/2013. Nulitate act juridic | Decizia civilă nr. 928/2013. Nulitate act juridic → |
|---|
